Pestera Cioclovina cu Apa(Transilvania)

Pestera Cioclovina cu Apa(Transilvania)

CAI DE ACCES
*La 20 de minute de coborare de la Pestera Cioclovina Uscata

Cioclovina cu Apa (numita si Pestera Ponorici)Pestera te intampina cu o intrare monumentala iar paraul care iese din interior ii da acesteia o nota deosebita .Odata trecuta intrarea ,patrunzi intr-o lume subterana cu forme ciudate sculptate in piatra.Aici a fost descoperit un tezaur hallstattian care numara peste 600 de obiecte de podoaba ,ceramica si sticla colorata

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

29 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean

Etica Platonica

Etica platonica

In conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice, reprezentand si el ideea ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele, asadar, ca nimeni nu face nedreptatea de bunavoie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon impartaseste si el convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decat a faptui o singura nedreptate si ca cel mai important lucru este grija pe care omul trebuie s-o aiba pentru mantuirea sufletului sau. Convingerea aceasta are la Platon un caracter religios si o adanca seriozitate morala.
Etica platonica este fundamentata tot pe metafizica Ideilor, dupa cum si aceasta metafizica isi avea originea in nazuinta etica a filozofului. Virtutea adevarata este intemeiata pe stiinta, iar stiinta reala adevarata nu este decat aceea despre Idei. Ceea ce face de aceea valoarea sau lipsa de valoare morala a omului este problema daca acesta a facut intoarcerea spre lumea divina a Ideilor sau nu. Platon era constient - vezi "Gorgias" - ca pentru viata omului nu sunt posibile decat doua idealuri : unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc : omul trebuie sa se hotarasca pentru unul ori pentru altul. Iata de ce accentueaza Platon ideea socratica ca a face o nedreptate este, in toate imprejurarile, de o mie de ori mai rau, decat a suferi o nedreptate. De aceea, acela care savarseste nedreptati, chiar daca se afla in posesia puterii si a tuturor bogatiilor, a onoarei si a tuturor placerilor, este in toate imprejurarile nefericit si mai ales nefericit este atunci cand scapa de pedeapsa pentru faptele sale, fiindca el n-are aici cel putin prilejul de a se indrepta. Fericit nu este decat acela care este in posesia Dreptatii si a Binelui.
Dar ce este "Binele" ? In ce consta acesta ? In "Gorgias", Platon cauta sa raspunda la aceste intrebari in sensul ca bun este omul care se afla in posesia virtutii, caci bun nu poate fi decat sufletul in care domneste ordinea si masura si care, de aceea, este stapanit de virtute, de stapanire de sine, precum si de alte virtuti. Platon accentueaza mereu aceasta armonie veritabila a sufletului, ce se pare ca nu este posibila decat daca omul stie sa o puna in acord cu miscarile universului.
In centrul preocuparilor eticii platonice se afla problema, asa de importanta, a esentei virtutii. Dupa natura ei nu poate exista decat o singura virtute : stiinta despre Bine. Aceasta le cuprinde pe toate celelalte si de aceea, dupa multe ezitari, Platon se hotaraste pentru conceptia ca virtutea poate fi invatata, daca aceasta este propovaduita de un invatator veritabil, asa cum a fost Socrate.
Importanta mai este apoi in etica platonica si deosebirea pe care Platon o face - in Menon si in Phaidon - intre o virtute adevarata si alta "cotidiana" ; o deosebire ce descopera si mai pregnant dualismul intre cele doua lumi, intre care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cuprinsa in tarcurile acestui veac, cu toate bunurile ei, cat si corpul uman cu necesitatile lui, ce trebuie considerate ca fiind marea piedica in calea spre mantuire a sufletului si care, de aceea, trebuie invinse. Cazut in aceasta lume, vale a plangerii, prin vina sa, sau prin destinul sau - este indiferent acest lucru - sufletul necorporal nu poate fi miscat decat de nazuinta de a se elibera de corp si de legaturile acestuia cu lumea senzoriala, pentru a se reintoarce in patria lui nevazuta.
Caracteristic pentru aceasta "morala teologica", cum o numeste Windelband, este ca ea dispretuieste virtutea cotidiana, revelandu-i contrazicerile. Platon critica nemilos morala utilitarista, al carei motor este tocmai virtutea cotidiana, pe care o numeste "trampa" in care "se schimba placere pentru placere, durere pentru durere, teama pentru teama, ca si cand ar fi monede. Este vorba despre un fel de masurare, ce nu socoteste ca fiind castig decat bunurile parute ale pamantului".
Dimpotriva, in mare pret la Platon este "virtutea filozofica", asadar acea virtute pe care n-o poseda decat filozoful si care se fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Sufletul omului este cel mai de pret al acestuia si de aceea grija omului trebuie sa aiba in vedere sufletul si nu corpul. Pentru filozof bunurile pamantului n-au nici o valoare, nici banii, nici puterea politica si nici onoarea, pseudobunuri ce sunt asa de pretuite de vulg. Din aceasta pricina filozoful nu este capabil sa se aranjeze in comoditatea lumii acesteia a colbului, ci el se comporta asemenea unui orb, din pricina ca ochii lui sunt indreptati spre lumea netrecatoare a Ideilor. Aceasta este caracteristica filozofului. El este miscat de nazuinta de a muri corpului, pamantului si vietii senzoriale, pentru a putea castiga independenta sufletului sau fata de necesitatile corporale si prin activitatea pura a gandirii sa se apropie de divin, cum se exprima Platon in "Theaitetos". A fi bun inseamna, deci, a fi filozof si a fi filozof inseamna a realiza, prin cea mai mare stapanire de sine, eliberarea sufletului de corp. In acest sens trebuie sa se inteleaga acea dorinta dupa moarte despre care vorbeste Socrate in "Phaidon", in cea mai adanca concentrare spirituala, exemplificata intuitiv prin imaginea mortii. Moartea adevarata inseamna despartirea sufletului de corp. Intoarcerea filozofului de la orice placere senzoriala poate de aceea sa fie privita, simbolic, ca o continua pregatire a acestuia spre moarte. Privita in acest mod moartea isi pierde pentru filozof groaza ei si se transforma intr-o garantie a fericirii adevarate, asadar a unei vieti veritabil filozofica sau virtuoasa.
Aceste idei etice primesc adancimi de nebanuit, daca ne gandim ca si la Platon conceptele de datorie si libertate de vointa se gasesc plasate in centrul eticii. Mai ales libertatea de vointa are o insemnatate nu numai pentru existenta noastra de aici, ci si in stare de preexistenta, in clipa in care sufletul a trebuit sa-si aleaga destinul sau. Din acest motiv Platon accentueaza mereu raspunderea grea pe care omul o are fata de sine insusi si fata de comunitatea in care el traieste. Heraclit si Democrit se intalnesc in afirmatia ca inima, caracterul, este demonul omului, ceea ce vrea sa insemne ca individualitatea omului se fundamenteaza, in ultima analiza, pe scopul pe care el si l-a ales si caruia ii daruieste sufletul sau. In aceasta trebuie sa cautam demonul care-l conduce pe poteca vietii. De aceea libertatea si necesitatea nu constituie contraziceri, ci libertatea morala este acea libertate ce creeaza dependenta si necesitate morala: dependenta sufletului de legea morala.
La sfarsitul acestor consideratii, putem spune ca Platon pune etica in legatura cu psihologia sa, prin aceea ca afirma ca celor trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este corect educata, la o virtute cardinala : gandirea la intelepciune (sofia), vointa la vitejie (andreia) si pofta la cumpatare (sophrosine). Cea mai inalta dintre acestea este intelepciunea, care, trebuie sa le dirijeze pe cele doua, caci abia atunci cand fiecare facultate isi indeplineste ceea ce trebuie, omul este desavarsit ; atunci dreptatea (dicaoisne) devine cea mai inalta virtute la om. Prin intelepciune dreptatea devine o realitate. Intelepciunea, vitejia si cumpatarea au rostul sa faca posibila realizarea dreptatii.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/etica-platonica-71768.html

Rugaciune la timp de boala

Rugaciune la timp de boala

 Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere, intocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreji fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara, ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.
Asa, Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracire, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta, ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: bucura-te, fecioara, mare mucenita Filoftee. Amin
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-timp-boala-72574.html

Calcarele de la Fata Fetei(Transilvania)

Calcarele de la Fata Fetei (Transilvania)

CAI DE ACCES
*DJ 686 dreapta pe DJ 686 C spre localitatea Brazi in comuna Rau de Mori in amonte de satul Clopotiva

Calcarele de la Fata Fetei formeaza abrupturi care dau impresia unui teren arid .Desi la o prima impresie pare un teren lipsit de vegetatie intreaga rezervatie surprinde prin marea diversitate de plante descoperite .Pe tabloul de calcar pot fi admirate garofite ,albastrele,ochii soricelului,crinul de munte,floarea de colt.Rama acestui tablou este trasata de padurile bogate in lemn mort si vegetatie nelemnoasa care marginesc abrupturile de calcar.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

28 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean

Filosofia platonica a religiei

Filozofia platonica a religiei

La Platon avem de-a face cu o viziune metafizica, in care lumea este ordonata dupa scopurile unei Ratiuni universale si pentru care binele si raul sunt considerate ca entitati absolute, asa ca, intr-o asemenea viziune era natural ca existenta raului in lume si in istorie sa constituie o problema centrala. Acest rau isi are originea - dupa "Phaidon" - in corp si in facultatile inferioare ale sufletului, care pot sa se opuna ratiunii si sa produca raul. Si, pentru a explica faptul, asa de evident, ca in natura se gasesc puteri vrajmase oricarei ordini teleologice, asadar puteri arationale, Platon accepta, alaturi de sufletul bun al lumii, si un altul, care este rau, apropiindu-se prin aceasta de dualismul iranian.
Important este pentru noi sa stim ca, in ultima analiza, singura origine a raului este, pentru Platon, omul, din pricina ca Dumnezeu este bun si nu poate fi cauza raului. Gratie libertatii de vointa omul singur este acela care isi hotaraste destinul in lume, prin aceea ca el poate alege binele sau raul. Virtutea si viciul isi poarta rasplata in ele insele : omul virtuos care este chinuit de nostalgia de a realiza, pe cat este posibil, asemanarea cu Divinitatea este fericit; in timp ce acela care savarseste nedreptatea, isi primeste pedeapsa in aceea ca este nefericit. Cu aceasta idee Platon pune problema valorii interioare a omului.
Platon mai este stapanit si de convingerea nestramutata ca Dumnezeu nu paraseste pe cel virtuos si ca cel nedrept isi primeste pedeapsa prin aceea ca acesta este in interiorul sau nefericit; el isi primeste pedeapsa daca nu aici, atunci in lumea de dincolo. Pedeapsa are pentru Platon un rol pedagogic.
Toti comentatorii filozofiei platonice sunt de comun acord ca, pentru Platon, Divinitatea este identica cu Ideea de Bine, alaturi de care nu mai poate exista nici o alta divinitate si mai ales o divinitate personala, desi uneori s-ar parea ca Platon gandeste Divinitatea ca fiind o fiinta personala. Ceea ce ne lasa aceasta impresie este faptul ca, ca poet si profet, acesta nu poate gandi Divinitatea decat ca persoana. Dar totusi, daca avem in vedere filozofia platonica ca un intreg, atunci trebuie sa spunem ca pentru Platon, Divinitatea ramane o simpla Idee. Este "Nous"-ul universal.
Este interesanta pozitia lui Platon fata de zeii religiei antice grecesti, in "Statul" ideal tineretul nu trebuie sa afle nimic despre acesti zei. Curios este ca, cu tot rationalismul sau, Platon nu s-a atins de religia stramosilor sai, ci a reprezentat convingerea ca in cel mai bun stat trebuie sa fie cinstiti toti zeii si toti eroii poporului. Chiar si oracolului de la Delphi Platon i-a recunoscut autoritatea, desi el accentueaza ca pentru cunoasterea existentei adevarate aceasta n-are nici o insemnatate.
Pe culmile gandirii sale filozofice, in a doua carte a "Statului" si in "Phaidros", Platon reprezinta punctul de vedere ca Divinitatea este totalitatea desavarsirii, este neschimbatoare si buna : ea este originea binelui in lume si lumea este manifestarea ideii binelui. Prin aceasta idee Platon se ridica la o conceptie inalta morala spirituala despre Divinitate, care la el se confunda cu Ideea Binelui absolut, ca origine a tuturor ideilor si ca singura putere creatoare, care stapaneste atat macrocosmosul cat si microcosmosul. Cunoasterea acestei puteri nu este harazita decat acelora care sunt capabili de o iluminare launtrica si de asemanarea cu acesta.
N.B. Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/filozofia-platonica-religiei-71769.html

Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele

Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele


Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si duhurile necurate nu-mi dau pace, dar intru Tine imi pun toata nadejdea si pazei Tale ma incredintez intreg (intreaga), ca Tu cunosti pricina raului care ma bantuie si esti dezlegarea tuturor legaturilor necurate. La Tine toti perii capului meu sunt numarati.
De Tine toti demonii stiu si se cutremura. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, sa indepartezi de la mine orice duh necurat si orice rau pierzator de suflet, scotandu-ma pe mine biruitor peste toata facatura diavoleasca, sub acoperamantul dreptei Tale si intru crucea Ta cea atotizbavitoare.
Ca Tu esti intarirea si scaparea noastra in veci, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava Iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-impotriva-farmecelor-bantuirii-duhurilor-rele-72518.html

Complexul carstic Ponorici-Cioclovina(Transilvania)

Complexul carstic Ponorici-Cioclovna(Transilvania)

CAI DE ACCES
*Pe DJ 668A ispre comuna Bosorod ,situat pe raza satului Cioclovina

Formatiunile carstice te introduc intr-un spatiu modelat de trecerea apelor ,pentru a te prinde in vraja explorarii unui complex carstic cum este Ponorici-Cioclovina.Rezervatie de tip mixt Cioclovina provoaca turistul la un traseu care cuprinde numeroase pesteri si avene ,67 la numar,dintre care trei mai deosebite prin caracteristicile lor(lungime de peste 1500m si denivelare mai mare de 100m)1-Pestera Ponorici;2-Pestera Cioclovina Uscata;3-Pestera Valea Stanii.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

29 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean

Aristotel

Aristotel

Aristotel s-a nascut in anul 1 al Olimpiadei a 90-a, asadar in anul 384 i.Hr. in Stagira, ca fiu al medicului Nichomachos, medicul regelui Macedoniei, Filip. Influentat poate de tatal sau, Aristotel s-a simtit atras de timpuriu spre studiul stiintelor empirice. Despre felul in care si-a facut Aristotel educatia stim foarte putine lucruri. Stim ca el a ramas orfan de timpuriu de ambii parinti, fiind crescut de ruda sa Proxenos. La varsta de 17 ani il intalnim in Atena - cetatea lumina din acea vreme - ca membru al Academiei platonice, careia el i-a apartinut timp de 20 de ani, pana la moartea lui Platon. Se mai stie ca in acest timp Aristotel a scris numeroase lucrari si a tinut cursuri in Academie. Dupa moartea lui Platon, Aristotel traieste catva timp in orasul Atarneus, in Asia Mica, la curtea printului Hermias - cu a carui nepoata Pythias se casatoreste - si in Mytilane. Apoi, in 343 i.Hr., el este invitat de regele Filip al Macedoniei, ca sa se ocupe de educatia fiului sau Alexandru. In scrisoarea in care regele ii propunea sa fie educatorul fiului sau, scria : "Am un fiu, dar multumesc mai putin zeilor ca mi l-au dat, cat mai ales ca ei au facut ca el sa se nasca in timpul tau. Sper ca grija ta si vederile tale il vor face demn de mine si de viitoarea sa tara". Ce a devenit elevul sau, se stie. Aristotel a primit propunerea si asa se face ca un rege genial, care a cucerit lumea cu spada, sa fie educat de un dascal tot atat de genial, care a cucerit lumea cu filozofia. Dupa ce Alexandru ajunge rege al Macedoniei (355 i.Hr.), Aristotel se intoarce in Atena si impreuna cu prietenul sau Teophrast intemeiaza o scoala filozofica proprie, numita "Lykeion" cat si "peripatetica", din pricina ca filozoful obisnuia sa filozofeze plimbandu-se cu elevii sai. Gallius ne relateaza ca Aristotel tinea inainte de masa in aceasta scoala conferinte acromatice, destinate ascultatorilor mai avansati, iar dupa pranz conferinte exoterice (retorice-populare) pentru publicul mare. Datorita familiei regale, care l-a sustinut, Aristotel a reusit sa infiinteze o biblioteca foarte bine asortata cu carti din toate domeniile stiintei.
Aristotel a condus aceasta scoala timp de 12 ani (335-322 i.Hr.). In acest timp el a reusit sa dea o forma sistematica si definitiva ideilor sale filozofice. Din pricina mortii lui Alexandru (323 i.Hr.), el este silit sa se refugieze din Atena, fiindca a fost si el - ca si Socrate - acuzat de "asebie". Se spune ca, cu aceasta ocazie, el ar fi zis : "Nu voi mai da prilej atenienilor ca sa pacatuiasca a doua oara impotriva filozofiei". Un an mai tarziu (322 i.Hr.) el moare din pricina unei maladii stomacale.

 N B
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/aristotel-71770.html

Rugaciune pentru casa suparata de duhurile rele

Rugaciune pentru casa suparata de duhuri rele


Se face mai intai sfintirea cea mica a apei.

Domnului sa ne rugam. Doamne miluieste !

Doamne, Dumnezeul mantuirii noastre, Fiul Dumnezeului celui viu, Care Te porti pe heruvimi; Cel ce esti mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia; Tu, cel mare si infricosator peste toti care sunt imprejurul Tau; Cel ce ai asezat cerul deasupra noastra si ai facut pamantul cu taria Ta si ai indreptat lumea cu intelepciunea Ta; Care cutremuri din temelie cele de sub cer, incat si stalpii lor se clatina; Cel ce zici soarelui si nu rasare, ascunzandu-se dupa stele; Care ame­ninti marea si o usuci pe ea; a Carui manie topeste stapaniile si puterile, si din pricina Caruia pietrele s-au sfaramat; Care ai zdrobit portile cele de arama si zavoarele cele de fier le-ai rupt, pe cel tare l-ai legat si pe slujitorii lui i-ai risipit; pe tiran cu crucea Ta l-ai doborat si pe balaur cu undita intruparii Tale l-ai prins si cu lanturi l-ai legat in intunericul iadului.
Tu, Doamne, intarirea celor ce-si pun nadejdea in Tine, zidul cel tare al celor ce si-au pus increderea in Tine, departeaza, izgoneste si imprastie toata lucrarea diavoleasca, toata navalirea satanei, toata ban-tuiala puterii celei potrivnice de la casa aceasta si de la cei ce locuiesc in ea, care poarta semnul crucii Tale celei biruitoare si infricosatoare impotriva demonilor, si care cheama numele Tau cel sfant.
Asa, Doamne, Care ai izgonit legiunea de demoni si ai poruncit duhului celui surd si mut si necurat sa iasa din omul cel cuprins de el si sa nu se mai intoarca; Cel ce ai nimicit toata tabara vrajmasilor nostri cei nevazuti, iar credinciosilor ce Te cunosc pe Tine le-ai zis: iata, va dau voua putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, insuti, Stapane, pazeste pe toti care sunt in casa aceasta de toata vatamarea si ispita, izbavindu-i de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intalnirea cu demonul de amiaza, pentru ca robii Tai si roabele Tale si pruncii, indulcindu-se de ajutorul Tau si cu tabara ingereasca fiind paziti, toti ca unul, intr-un gand, cu credinta sa cante: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Si iarasi: nu ma voi teme de rau, pentru ca Tu cu mine esti.
Caci Tu esti, Dumnezeule, intarirea mea, Stapanitor tare, Domn al pacii, Tata al veacului ce va sa fie, si imparatia Ta este imparatia vesnica. Ca a Ta, a Unuia, este imparatia si puterea si slava, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-casa-suparata-duhuri-rele-96418.html

Cheile Cernei(Transilvania)

Cheile Cernei(Transilvania)

CAI DE ACCES
*Pe Dj687G in comuna Lunca Cernei de Jos ,pe valea raului Cerna.

Cheile Cernei reprezinta un patrimoniu natural de exceptie plin de locuri cu legende ,marturii grologice,pesteri si cascade .Cheile Cernei se afla intr-un croit de raul Cerna.Susurul apei si vuietul vantului domolesc imaginea dura a rocilor metamorfice in care s-au format cheile.Pot aparea portiuni in care esti nevoit sa strabati cheile prin apa .Locurile sunt de- o deosebita frumusete.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

28 octombrie 2913
Ada-Giulia Marginean

Rugaciune pentru deochi si dureri de cap

Rugaciune pentru deochi
 .
Rugaciune pentru dureri de cap

Domnului sa ne rugam

Stapane, Dumnezeul nostru, imparatul veacu­rilor, Cel atotputernic si atottiitor, Care faci pe toate si insuti le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de sapte ori incins si vapaia cea dm Babilon le-ai prefacut in roua si pe sfintii trei tineri neatinsi i-ai pazit; Doctorul si tamaduitorul sufletelor noastre, mantuirea celor ce nadajduiesc in Tine, Tie ne rugam si cu umilinta cerem: departeaza, inlatura, izgoneste toata lucrarea diavoleasca, toata calea si toata vrajmasia satanei, privirea cea rea, nesatioasa si pizmasa a ochilor celor facatori de rele a oamenilor pizmasi, de la robul Tau (N).
Si fie ca, din frumusete sau pentru putere, ori din intamplare sau din pizma si rautate, i-a venit lui aceasta neputinta, insuti, Iubitorule de oameni Stapane, tinde mana Ta cea tare si bratul Tau cel atotputernic si inalt si cerceteaza aceasta zidire a Ta si-i trimite inger de pace, stapanitor si pazitor sufletului si trupului, care sa goneasca si sa starpeasca de la ea tot sfatul rau, toata pizma si deochiul facator de stricaciune al oamenilor rai, ca, izbavita fiind cu puterea Ta, sa-Ti cante Tie cu multumire: Domnul este ajutorul meu, si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul; si iarasi: nu-mi va fi frica de rele, pentru ca Tu cu mine esti; ca Tu esti Domnul puterii mele, Cel tare si stapanitor, Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie.
Asa, Doamne Dumnezeul nostru, milostiveste-Te spre robul Tau si izbaveste-l de toata stricaciunea si supararea ce i s-a facut din pizma. Pentru rugaciunile preabinecuvantatei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu rugaciunile arhanghelilor celor cu chip de lumina; ale cinstitului, maritului proorocului, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale sfintei si marii mucenite Marina; ale sfantului Stelian; ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea noua; ale sfantului sfintitului mucenic Elefterie si ale sfantului (N), a carui pomenire savarsim, si ale tuturor sfintilor Tai.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Si stropeste pe bolnav cu apa sfintita, daca a facut mai intai sfestania, sau cu aghiazma de la Boboteaza. Apoi preotul pune mana pe capul celui bolnav, zicand aceasta:

Rugaciune

Harul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, - zicand: Pe bolnavi mainile veti pune si bine le va fi, si printr-insii este dat si noua nevrednicilor slujitorilor Sai, acest har, prin mine smeritul si nevrednicul preot, sa te tamaduiasca pe tine, fiule si fratele nostru cel duhovnicesc de toata boala si neputinta sufleteasca si trupeasca ce te-a cuprins, si sa te daruiasca Bisericii Sale intreg, cinstit, sanatos, indelungat in zile, bine umbland si facand poruncile lui Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-deochi-96600.html

Sai Baba, gurul indian care se credea Dumnezeu! Dar multi cred ca n-a fost decat un simplu magician si sarlatan…

Sai Baba este un guru indian care a creat o secta religioasa, in care divinitatea proslavita este chiar persoana sa. Baba se pretinde a fi incarnarea altor lideri religiosi, si chiar a lui Iisus Cristos, considerandu-se un unificator si implinitor al marilor religii ale lumii. Aceasta identitate fulminanta a fost construita treptat, pe masura ce admiratia si numarul de adepti a crescut.
La varsta de 14 ani (1940), Baba a avut o ciudata experienta care i-a schimbat complet personalitatea. Comportamentul dobandit in urma acelei experiente i-a determinat pe parintii sai sa incerce un tratament specific utilizat in cazul celor posedati de demoni, tratament la care au renuntat datorita cruzimii pe care o implica. In scurt timp, Baba a inceput sa faca minuni, materializand bomboane si flori. Totodata a inceput sa se considere a fi reincarnarea spiritului lui Sai Baba din Shirdi – un alt mistic indian proslavit ca Dumnezeu- decedat cu 8 ani inainte de a se naste el.
In 1966, Baba a instituit un mare ashram alaturi de un spital si un centru de studii vedice. Cartile scrise de discipolii sai l-au facut cunoscut in lumea intreaga. Ceea ce l-a facut pe Sai Baba celebru si venerat, sunt, fara indoiala, minunile sale: materializari de obiecte, vindecari, citirea gandurilor de la distanta, clarviziune, etc. Materializarile, ce constau in talismane, crucifixuri, ceasuri, flori, carti, fotografii, sunt realizate conform nevoilor audientei, pentru ca aceasta sa devina o jucarie credula in mainile maestrului.
Grandomania acestui guru, deriva chiar si din numele pe care si l-a asumat. Sai inseamna “mama divina”, iar Baba “tata divin”. Impreuna, cele doua cuvinte reprezinta o pretentie de autoritate asupra tuturor lucrurilor, conform afirmatiilor proprii de a fi incarnarea lui Shiva si Sakti. Iata, in continuare, cateva citate relevante din filosofia lui Baba, care arunca o lumina edificatoare asupra naturii identitatii sale:
“Eu sunt Dumnezeu. Puterea mea este divina si nu are limite. Nu exista vreo forta naturala sau supranaturala care ma poate opri (pe mine sau misiunea mea). Misiunea mea este sa previn intamplarea acestor lucruri (a holocaustului nuclear) prin restabilirea dharmei si a legii spirituale a lui Dumnezeu. Sa restabilesc un Dumnezeu, o religie, o limba care sa imbrace intreaga umanitate. “
Aceste declaratii sunt mai degraba infricosatoare decat admirabile, prin pretentia lor de grandoare. Teologia lui Baba are ca valoare fundamentala pe Brahman, cel fara atribute, si pe sine insusi, ca intruchipare personala a acestuia. Toti oamenii sunt de natura divina; deosebirea consta in faptul ca el si-a realizat propria divinitate, pe cand ceilalti nu, datorita persistentei in iluzia lumii materiale. Ajutorul pentru fiecare individ care doreste sa-si realizeze propria divinitate, vine tot de la Baba, prin grija si mila sa. Datoria omului este sa se dedice meditatiei asupra unor mantre si imagini, ce pot fi ale lui Krisna, Rama, Isus, sau cel mai indicat – poze cu chipul lui Baba. El afirma: “Adevarul meu e inexplicabil, impenetrabil. Eu sunt deasupra oricarei posibilitati de investigatie. Nu este nimic ce eu nu pot vedea, nu este nici un loc caruia eu sa nu-i stiu calea de acces, nicio problema pe care sa n-o pot rezolva. Suficienta mea este neconditionata. Eu sint totalitatea.”
Asemenea consideratii ne duc la esenta invataturilor lui Baba, iar esenta este declaratia surprinzatoare ca el este Dumnezeu, ca noi suntem deasemenea Dumnezeu si ca singura diferenta intre el si noi este constienta faptului ca el este Dumnezeu si traieste deplin conform acestui adevar, pe cand noi sintem inconstienti de aceeasi realitate.
La discursul oferit cu ocazia aniversarii zilei sale de nastere, pe 23.11.1983, Baba a indicat discipolilor sai un drum cu 5 etape pentru a-si realiza suprema stare de Constiinta (divinitatea). Cele 5 formule, care trebuie repetate necontenit, sunt:
- “Eu sunt Dumnezeu, Eu nu sunt diferit de Dumnezeu.” Formula trebuie repetata mereu si tinuta minte permanent.
- “Eu sunt Supremul Absolut indivizibil.”
- “Eu sunt Satcitananda.”
- “Ingrijorarile si anxietatea nu pot niciodata sa ma afecteze.”
 - “Sunt intotdeauna multumit si frica nu poate sa ma atace.”
Exista insa si lucruri mai putin cunoscute despre Sai Baba, lucruri date la iveala de fosti discipoli, care l-au parasit dupa ce au aflat reversul medaliei marelui facator de minuni. Un indian, numit N.C.Gunpuley, a fost dezamagit de Baba, caruia i-a donat pamant si bani pentru a construi un spital pentru saraci. In loc sa construiasca spitalul, Baba a amenajat baraci pentru cazarea discipolilor occidentali. Autoglorificarea persoanei sale era mult mai importanta decat nevoile saracilor. Chiar si vindecarile sale miraculoase sunt facute cu acest scop. Sumele fabuloase pe care le detine nu au fost folosite pentru ajutorarea saracilor, ci pentru expansiunea influentei sale.
Tal Brooke, un american ce a petrecut 19 luni cu Baba, credea ca acesta este reincarnarea lui Isus Cristos. Mare i-a fost consternarea cand i-a fost dat sa cunoasca viata intima a maestrului sau. Sub pretextul purificarii chakrelor, Baba se angaja in relatii sexuale cu dicipolii sai intimi de acelasi sex. Mai mult, se afirma ca Baba folosea sperma acestora in ritualuri oculte, care erau sursa puterii sale supranaturale.
Dupa simptome, experienta ciudata pe care a avut-o la varsta de 14 ani, poate fi incadrata intr-o posesie demonica. Diagnosticul presupus de parinti s-a dovedit a fi adevarat. Caracterul si activitatile sale ascunse, fac ridicole afirmatiile proprii de a se considera Dumnezeu. Un magician profesionist, Naranjan Mathur, a afirmat ca minunile lui Sai Baba sunt pura prestidigitatie, el putand sa le imite exact, sau chiar sa realizeze unele si mai reusite.
Sursa:http://www.almeea.com/sai-baba-gurul-indian-care-se-credea-dumnezeu-dar-multi-cred-ca-n-a-fost-decat-un-simplu-magician-si-sarlatan/

Intr-o catedrala din Franta, un demon verde a bagat in sperieti toti oamenii, incercand sa provoace un incendiu!

La inceputul secolului al XVII-lea, catedrala din Quimper-Corentin, Franta, avea in varf o piramida acoperita cu plumb. La 1 februarie 1620, intre 7:00 si 8:00 p.m., piramida a fost lovita de trasnet, a luat foc, a explodat si a cazut cu un zgomot ingrozitor. Oamenii au alergat la catedrala din toate partile si au vazut, in mijlocul flacarilor si fumului, un demon de culoare verde cu o coada lunga, verde, care incerca sa intretina focul!
Aceasta relatare, care a fost publicata la Paris, este sustinuta de o versiune mai amanuntita tiparita la Rennes. Ultima versiune adauga ca demonul „a fost vazut clar de toti, in interiorul focului, cateodata verde, cateodata albastru si galben”.
Ce au facut autoritatile? Au aruncat in foc o gramada de obiecte sfintite, impreuna cu o suta cincizeci de galeti cu apa si patruzeci sau cincizeci de masuri cu balegar, dar focul a continuat sa arda. Trebuia luata o masura si mai drastica: o ostie sfintita a fost plasata intr-o bucata de paine si aruncata in flacari; apoi au amestecat apa sfintita cu lapte de la o doica cu o purtare fara pata si totul a fost imprastiat peste demon si piramida in flacari. Asa ceva vizitatorul n-a mai putut suporta; a suierat intr-un fel oribil si a zburat.
Credeti o asemenea povestire?
Sursa:http://www.almeea.com/intr-o-catedrala-din-franta-un-demon-verde-a-bagat-in-sperieti-toti-oamenii-incercand-sa-provoace-un-incendiu/

Molitfele Sfantului Vasile cel Mare

Molitfele Sfantului Vasile cel Mare

(pentru cei care patimesc de la diavol
si pentru toata neputinta, care se citesc
si in ziua Sfantului Vasile cel Mare)

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugam.

Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului. Te blestem pe tine si pe toata puterea cea cazuta ce a urmat vointa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; iesi si te departeaza de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvant toate le-a zidit si cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Nascut, Care, mai inainte de veci, in chip de negrait si fara patima, S-a nascut dintr-insul; cu Cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau si, mai inainte, prin legea firii l-a invatat acestea si cu priveghere ingereasca 1-a pazit; cu Cel ce a inecat pacatul cu apa de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici si turnul faradelegilor l-a sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa l-a ars si spre marturie fumega fum nestins; cu Cel ce marea cu toiagul a despartit si pe popor l-a trecut cu picioarele neudate, iar pe tiranul faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri de veci a inecat-o. Te blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioara in chip de negrait S-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; Care a binevoit sa spele prin botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem. Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat in Iordan si ne-a dat noua in apa, prin har, chipul nestricaciunii; de Care ingerii si toate puterile ceresti s-au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-Se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului si cand pogorarea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vantul si a linistit viforul marii; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru si celor muti le-a dat grai; Cel ce a curatit ranile leprosilor si pe morti din groapa i-a inviat; Cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadul prin inviere l-a pradat si toata omenirea a intocmit-o sa nu mai fie cucerita de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atottiitorul, Care a insufletit pe oameni si cu grai de Dumnezeu insuflat dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea a umplut-o de dreapta credinta. Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te, diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, cel fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Beelzebul, sau de te arati ca cel ce scutura, ca sarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care infricosezi cu navalirea, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau in boala, sau in neputinta, sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de dezmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa; sau din balta, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul baii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim, sau de unde nu stim, cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit, pieri si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu. Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N), ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrasnirea dintilor te asteapta, ca rasplatire pentru neascultare. Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vreo alta viclenie de duhuri necurate, ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locuieste, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leaga pe toti care vatama si uneltesc aupra chipului Sau; Cel ce in lanturi te-a aruncat in intunericul iadului, pentru noaptea si ziua cea lunga, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor. Ca mare este frica de Dumnezeu si mare este slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul maritelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea si, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai luminat pe omul cel patruns de intuneric; Cel ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului de la noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai facut pe noi nemuritori si ne-ai marit cu slava Ta; Cel ce, cu invierea Ta, ne-ai daruit noua sa ne ridicam de la oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; Cel ce ai luat asupra-Ti sfaramarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; Care ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea in nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, Cel de a Carui frica se topesc muntii impreuna cu taria de sub cer; de a Carui putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a Carui porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s-au pus, ci, suspinand, asteapta porunca Ta; de a Carui frica toata faptura se chinuieste oftand cu suspinuri negraite si avand porunca sa astepte vremea sa; de Care toata firea cea potrivnica a fugit si oastea vrajmasului s-a domolit, diavolul a cazut, sarpele s-a calcat si balaurul s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au marturisit s-au luminat si s-au intarit in Tine, Doamne; prin Care viata s-a aratat, nadejdea s-a intemeiat, credinta s-a intarit, Evanghelia s-a propovaduit; prin Care omul cel pamantesc s-a innoit crezand in Tine, ca cine este ca Tine Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugam pe Tine, Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel ce esti mai inainte de veci si mai presus de fire, primeste pe acesta care a venit la Tine pentru numele Tau cel sfant si al iubitului Tau Fiu, Iisus Hristos, si al Sfantului si preaputernicului si de viata facatorului Tau Duh; izgoneste din sufletul lui toata neputinta, toata necredinta, tot duhul necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara chip si fara rusine. Asa, Dumnezeule, departeaza de la robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraja cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastampararea si tot cugetul viclean. Asa, Doamne, Dumnezeul nostru, insufla intr-insul Duhul Tau cel pasnic, ca, fiind pazit de El, sa faca roade de credinta, de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadejde, de blandete, de indelunga-rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere, caci este rob al Tau, in numele lui Iisus Hristos, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-O impreuna cu ingerii, arhanghelii, domniile cele marite si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inima noastra, ca puternic esti, Doamne, si Tie slava inaltam, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/molitfele-sfantului-vasile-mare-72553.html

Depozitele continentale de la Tustea si padurea Silvut(Transilvania)

Depozitele continentale de la Tustea si padurea Silvut (Transilvania)

CAI DE ACCES
*DJ687G Lunca Cernei de Jos -Densus,stanga pe DJ687C inspre Rachitova pana in Tustea,comuna General Berthelot

Depozitele contibentale cu oua de dinisaurieni Tustea

Descoperirea faunei de acum milioane de ani se continua printr-o alta rezervatie paleontologica din cadrul Geoparcului Dinozaurilor Tara Hategului .Paleofauna reptiliana Tustea .De data aceasta pot fi vazute oua ,oase si embrioni de dinozauri .Studierea dinozaurilor din Tara Hategului provoaca pe oricine ,cercetator sau turist ,sa dea frau liber imaginatiei si sa imbogateasca peisajul Hategului cu reptile de dimensiuni foarte mari.


Padurea Silvut

La doar cativa kilometri de Hateg exista un indicator spre Rezervatia de zimbri de la Hateg-Silvut.Rezervatia se mandreste cu faptul ca aici este peimul loc din Romania in care au fost vazute exemplare de zimbru european aduse din Polonia in anul 1958

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agremebt din Transilvania-Mandri de Romania"

29 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean

Plansul de joi seara-Sfantul Efrem Sirul

Plansul de joi seara - Sfantul Efrem Sirul

Iata, iarasi cad la usile Stapanului meu, cucerindu-ma, rugandu-ma, inchinandu-ma si strigand cu frica; ca de folos este slugii a nu fugi de mainile Stapanului sau dupa ce a gresit Lui, ci mai vartos a starui langa Dansul.
Auzi, o, Stapane, suspinul meu si primeste graiurile cererii mele, pe care le aduc eu, pacatosul, cucernicindu-ma. Varsa peste mine, ticalosul, o mica picatura de intoarcere cu mila Ta, si lumineaza sufletul meu cu darul Tau, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci, de nu va lumina darul Tau sufletul meu, nu voi putea intelege impatimirea si lenevirea dintru mine.
Vai mie, ca, apucand mai inainte si pasune afland intru mine, pacatul ma innegreste si ma cufunda totdeauna si nu incetez eu, osanditul, a intarata pe Dumnezeu, netemandu-ma de focul acela nestins si necutremurandu-ma de muncile cele fara de moarte; caci obicei luand, pacatul ma trage pe mine intru pierzare cu totul.
Pe sine-mi adica ma mustru si nu incetez marturisindu-ma; ci iarasi raman intru cele rele. Privind, nu vad, fiindca, pocaindu-ma, gresesc. Nu ma ostenesc cu sufletul spre cunostinta celor facute de mine, ci pocainta mea o prihanesc.
Caci sunt ca un rob al pacatului si, nevrand, fac raul, si, ca un ostas al pacatului, lui ma supun; si, putand a fugi de dansul, m-am facut birnic al lui, fiindca a imparatit in mine obiceiul. Tainul trupului primesc, de patimi grijindu-ma.
Cunosc a mea mai inainte apucare a stricaciunii si ca un rob, cand mi se porunceste, indata o lucrez pe dansa. Fug de razboiul ce va sa fie si ca un caine legat cu fier ma intorc catre cel ce imi porunceste.
Urasc adica pacatul, fug de faradelege, si raman in patima; caci ma Stapanesc, fricosul, si nevrand, de dulceata. Am slujit firii de nevoie si izvoraste asupra mea pacatul, cumparandu-mi voirea. S-au revarsat asupra mea patimile, fiindca gandul l-am unit cu trupul si despartire nu primeste.
Ma sarguiesc sa-mi schimb voirea, si asezarea ce a apucat mai inainte imi sta mie impotriva. Ma silesc, ticalosul, sa slobozesc sufletul meu, si intru multa datorie ma impinge pe mine raul imprumutator. Nu isi aduce aminte de intoarcerea datoriei, ci cu iubire de cinste imparteste, nevrand vreodata sa ia inapoi.
Numai robia o pofteste. Imi da ca sa ma imbogatesc in patimi si datoria nu o strange. Voiesc eu sa i-o dau inapoi, si acela imi mai adauga. Si chiar daca m-as sili putin pe sine-mi pentru ele, el adauga altele, ca sa ma arat ca dintru ale lui platesc; si vazand el ca necurmarea datoriei ma pleaca sa fiu pacatos, baga intru mine pofte mai noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc.
Ma intampina cu patimi straine si, impiedicandu-ma, intru uitarea celor mai dinainte vin. Ma invoiesc cu cele ce mi-au venit asupra-mi si iarasi datornic ma aflu. Alerg la dansele ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma, iarasi ca niste Stapane se afla; si cel ce mai inainte cu putin ma sarguiam sa ma izbavesc ma fac printr-insele rob pe mult vandut.
Ma sarguiesc sa tai lanturile lor, si de altele fara de veste ma tin. Ma sarguiesc sa ma izbavesc de ostasia patimilor, si prin luarea de daruri ca un iconom al lor ma aflu.
O, domnia intru mine a patimilor pacatului! O, stapanirea raului mestesugar si a vicleanului balaur, caci el catre fire si tocmelile negutatoreste si arvunele le da, ca insusi pacatului sa vanda gandirea. M-a plecat sa-mi momesc trupul, ca sa-l aduc pe el spre slujba sufletului, si m-am biruit de dulceata.
Intru desfranarea somnului iarasi abatandu-ma, cu totul de slujba mea m-am lipsit. Rugandu-ma eu, mi-a dat mie proasta cugetare catre oarecare dulceata si-mi tine printr-insa, ca intr-o funie de arama, gandirea mea cea proasta; si, voind sa fuga, n-o lasa, pentru legatura.
Deci se intemeiaza pacatul pe gandire si ii inchide usa cunostintei. De-a pururea pazeste rautatea pe minte, ca nu cumva, unindu-se cu Dumnezeu, sa opreasca trupul de a se vinde. Ii aduce inainte multime de ganduri incurcate si o pleaca sa creada ca nu va fi cercetare pentru lucrul acesta mic, si ca nu este cu putinta sa fie cunostinta pentru dansele, si ca unele ca acestea uitarii se vor da. Iar eu inaintea mea pun mustrarea mea si stiu ca asupra mea este spanzurata munca.
Cu acestea ma tine pe mine, cu acestea ma leaga, cu acestea ma vinde si ma cumpara, cu acestea ma amageste, cu acestea ma momeste si ma supune, dupa cum zice Apostolul, ca «cel trupesc este vandut de pacat»; caci pacatul, in trupul meu fiind, imi Stapaneste gandirea si tine sufletul, folosindu-l pentru pricina trupului, prin care il necajeste si-l impileaza. De-ar voi sa posteasca sau sa privegheze, il munceste printr-insul pe el si il impileaza ca pe al sau in lant.
Ca pe o oaie spre junghiere si ca pe o pasare inalt-zburatoare pe acesta l-a legat, si ca un urias tare prin insusi trupul i-a taiat mainile si picioarele sale. Nici a fugi, nici a-mi ajuta mie insumi nu pot.
Vai mie, mort sunt eu - cel viu, si orb - cel ce vad! M-am facut ca un caine eu, omul, si eu, cel ganditor, ca un dobitoc primesc legaturile. Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete.
Sarguieste-te mai inainte de raspuns. Cauta mai inainte de despartire, ca sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune, unde nu este cu putinta muritorilor a vedea viata sau a gandi pentru dreptate; unde nu este lupta prin care viata si moartea se pricinuiesc, unde nu este trup prin care vrajmasul se batjocoreste, de neputinta trupului biruindu-se.
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale; caci, daca ma vei milui, voi scapa de ticaloasa asezare a patimilor; daca ma vei milui, doresc sa iau ascultare catre bunatatea Ta.
Daca vei face dupa multimea bunatatii Tale, ma vei izbavi pe mine; daca vei revarsa peste mine bunatatea Ta, ma voi mantui.
Cred ca poti si nu ma deznadajduiesc. Stiu ca multimea indurarilor Tale biruieste multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata vartutea lor.
Marturisesc ca si eu m-am indulcit de darul Tau de multe ori, dar dupa acestea, lepadand darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Ci Tu, Cel ce pe morti ai sculat, scoala-ma si pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul, si Cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii mele; Cel ce din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma pe mine din mocirla faradelegilor mele; caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut pentru voile mele.
Caine m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, tamaduit fiind cu darul Tau. Lepadat m-am facut ca un lepros, dar, de vei voi, ma voi curati. Stiu ca dupa cunostinta am pacatuit, dar am pe Sfintii Tai care solesc pentru mine.
Covarsesc pe toti cu pacatele, stiu, dar nu se biruieste bunatatea Ta. Cel ce i-ai dat vamesului intaietatea, da-mi si mie, celui ce mai multe rele am facut. Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic, si pe mine ma vei milui, nevrednic fiind.
Lup era Pavel oarecand, gonind oile turmei Tale; fiara era rupandu-le, si pastor s-a facut, cu darul Tau tamaduind si grijind oile Tale. Si stiu ca el intru necunostinta a facut pacatul; si, ca unul care nu a cunoscut, iertare a primit si mai mult dar. Ci Tu, Doamne, Care ai judecat pacatul meu cel intru cunostinta, ma vei milui cu darul Tau cel covarsitor.
Vai mie, vai mie! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu candva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse. Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine, ca nu candva sa ma osandeasca pe mine, cel ce m-am fagaduit cele mai presus de lume.
Ca vaduva aceea voiesc sa ma fac, care, indelung suparand pe judecatorul, si-a dobandit scopul; si ca prietenul cel obraznic voiesc sa ma arat catre Tine, Cel ce esti preabun si singur Stapan, ca sa intorci sufletul meu, cel ce intru pacate a fost robit. Acela paine a cerut spre mancare, iar eu dezlegare a sufletului de osteneala; acela hrana trupului a cerut, iar eu zidire de-a doua a sufletului.
Auzi ca un bun si preabun glasul plangerii lacrimilor mele si intoarce-ma pe mine ca sa fac rod de pocainta. Racoreste arsita constiintei mele. Innoieste-ma pe mine, cel invechit cu patimile pacatului, ca, dupa ce ma vei izbavi din robia acestora, sa rasuflu cu dulceata vazduhul slobozeniei si sa slavesc bunatatea Ta cu bucurie si cu veselie.
Stii, o, Stapane, ca din mica durere a sufletului meu indraznesc a grai acestea inaintea Ta. Stiu si eu, pacatosul, ca milosard esti, Doamne, si voiesti a ma schimba pe mine, insa voiesti rodul voirii mele si gata esti spre a ma milui pe mine, dar astepti asezarea mea. Caci, miluind, voiesti sa ma inveti si, iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.
Vai de nesimtirea mea! Vai de ticalosia mea! O, grosule si pamantescule suflete! O, inima razvratita! O, gura plina de amaraciune! O, gatlej, mormant deschis! Pentru ce nu-ti aduci aminte, o, suflete, de calea cea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gatesti catre calatoria aceea? Pentru ce fara de crutare uneltesti pierzarea ta? Pentru ce iti tragi asupra-ti muncile cele vesnice? Ce faci, o, suflete, petrecand ca un dobitoc fara de pricepere?
Vai mie, cum aleg intunericul mai mult decat lumina! Cum, mai inainte de viata, cinstesc moartea! Cum dezmierdarea, ceea ce astazi este si maine nu mai este, o pun mai presus decat bunatatile cele vesnice si negraite?
Vai mie, cum decat podoaba aceea in chipul soarelui voiesc mai mult cu cea intunecata si innegrita sa ma imbrac? Cum cinstesc mai mult decat imparatia locuirea cea intunecata a iadului?
Vai mie, pacatosului, ca eu singur intru cunostinta ma ranesc. Vino-ti intru sine-ti, suflete. Teme-te de Dumnezeu. Slujeste-I Lui intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite muncile. Doreste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu cinste.
Intelege, o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului celui de lupta si balaurul cel tare intotdeauna se straduieste sa biruiasca. De oarecari se biruieste si se calca, iar pe oarecari ii biruieste si ii calca. De oarecari se surpa si se batjocoreste, iar pe oarecari el ii surpa si-i batjocoreste.
Intelege ca unii adica prin inselarea lui se biruiesc, iar altii, prin lupta lui, se incununeaza; unii adica, prin amaraciunea lui, veselia vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui, amaraciunea muncii celei vesnice o afla; unii adica, prin desavarsita neagoniseala, cu lesnire pe dansul il biruiesc, iar pe altii, pentru infasurarea celor pamantesti, cu lesnire el ii biruieste. Celor ce-L doresc adica pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul sau ca un nimic se socoteste, iar celor ce doresc lumea, razboiul sau greu si nesuferit le este.
Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acestuia, si desfatarea, si odihna sunt pline de scarba si de amaraciune; iar necazurile, si postul, si reaua patimire bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc, intoarce-te, o, suflete.
Nevoieste-te intru liniste ca, dupa ce va veni ceasul mortii si al despartirii, sa nu te afle pe tine negatit. Intelege, o, suflete al meu, intru chemarea ta si intru petrecerea ta cum mergi.
Pentru cine si pana cand te intristezi si oftezi, o, suflete slobod! Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au venit, si la a ta negrijire sfarsitul va sosi.
Umileste-te si cazi. Milostiveste-L pe preainduratul Dumnezeu ca sa te slobozeasca de toate durerile tale cele din launtru, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor care din veac au bineplacut Lui; ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin!

Sfantul Efrem Sirul
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/plansul-joi-seara-sfantul-efrem-sirul-72559.html

Opera lui Aristotel

Opera lui Aristotel

Intr-un timp relativ scurt, Aristotel a realizat o opera filozofica destul de vasta. In ceea ce priveste lucrarile aristotelice nu mai este de mare importanta ordinea acestora, ca la Platon, ci mai ales problema autenticitatii acestora. Dupa caracteristica lor literara acestea se impart in trei grupe.
1. Lucrarile editate de Aristotel insusi. Acestea au o forma dialogica si isi au originea in epoca in care Aristotel apartinea Academiei platonice. Din nefericire acestea s-au pierdut, nemairamanand decat cateva fragmente razlete.
2. Colectii facute cu ajutorul elevilor sai pentru trebuintele cursurilor in "Lykeion". Acestea cuprindeau materia cea mai diferita. Este instructiva in aceasta privinta lucrarea "Constitutia ateniana" gasita si editata in 1892 de Kaibel si de Wilamowitz care n-ar fi decat o parte dintr-o opera monumentala ce purta titlul Politeia.
3. Lucrari pur stiintifice. Acesteia ni s-au pastrat in intregime si au forma expozitiva, in forma unor prelegeri, ele continand neglijente stilistice suparatoare si locuri extrem de obscure, explicabile prin moartea neasteptata a autorului, care l-a impiedicat de a le mai revedea. Aceste scrieri se impart in :
a) Scrieri cu caracter logic ce au fost adunate in epoca bizantina sub titlul Organon (unealta spirituala). Aici sunt grupate: Categoriile (moduri ale existentului) ; Analitica priora (despre silogisme) si Analitica posteriora (despre argumente, definitii si impartiri); Peri arimineias (De interpretatione, despre principiu si judecata) si Topica, ce reprezinta un fel de indreptare pentru arta de a discuta si o colectie a sofismelor sofiste, pe care Aristotel le combate, descoperindu-le erorile logice.
b) Scrieri din domeniul stiintelor naturii: Fizica (in opt carti), Despre cer (4 carti), Despre nastere si disparitie (2 carti), Meteorologie (4 carti), Despre suflet (3 carti), Istoria mare a animalelor (10 carti) si asa-zisa Parva naturalia.
c) Scrieri etice. Opera principala este Etica Nichomachiana (in 10 carti), numita asa dupa Nicoimachos, fiul lui Aristotel din a doua casatorie. Eudemos, un elev al lui Aristotel, a preluat aceasta etica, si este cunoscuta sub numele de Etica Eudemica. In afara de acestea mai este cunoscuta o a treia, care nu este decat o prelucrare a celorlalte doua de mai sus, si este cunoscuta sub numele de Etica mare (Magna moralia). Aristotel a mai scris si o lucrare de etica practica sau aplicata cu titlul Politica (in opt carti), ce a ramas neterminata. Tot aici mai amintim un dialog "Eudemos", care s-a pierdut.
d) Scrieri din domeniul esteticii : Retorica (in 3 carti) si Poetica.
e) Scrieri cu caracter filozofic general : Metafizica (in 14 carti).
Opera lui Aristotel are o istorie foarte interesanta. Aristotel a lasat manuscrisele sale prin testament lui Teofrast, care, la randul lui, le-a lasat unui oarecare Nelsus, un elev al lui Aristotel. Strabo istoriseste ca, pentru a le salva de furia de colectionar a printului de Pergamon, opera aristotelica a trebuit sa fie ascunsa intr-o pivnita umeda, unde a zacut 13 ani si ca de acolo a fost adusa abia pe la 100 i.Hr. la Atena, si de aici, prin Sulla, la Roma. Aceasta relatare priveste numai manuscrisele lui Aristotel, fiindca in secolul al III-lea i.Hr. operele acestuia erau cunoscute. In 50 i.Hr. a aparut la Roma o editie noua a tuturor lucrarilor aristotelice sub ingrijirea lui Andronicos din Rodos. Aceasta editie constituie temeiul traditiei aristotelice, cunoscut si astazi. Ea a aparut mai intai in limba latina, cu un comentariu al arabului Averroes, in Venetia (1489), apoi in limba greaca (1495). Dupa aceea studiul filozofiei aristotelice a fost neglijat pana in secolul al XIX-lea, cand incepe sa renasca iarasi. In acest secol cea mai completa editie a operelor aristotelice o constituie editia Academiei de stiinte din Berlin, care a aparut in 5 volume (1831-1870). Apoi a aparut marea editie a aceleiasi Academii a Comentariilor grecesti (Commentaria in Aristotelem Graeca) in 23 de volume si 3 volume supliment. O alta editie a textelor aristotelice, insotite de un aparat critic, a fost publicata in "Bibliotheca Teubeneriana".
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/opera-aristotel-71771.html

Mlastina de la Pesteana (Transilvania)

Mlastina de la Pesteana (Transilvania)

CAI DE ACCES
*DN 68 Caransebes-Hateg ,sat Pesteana ,comuna Densus

Din satul Pesteana o luam la pas su dupa o jumatate de ora de mers ,cu o curiozitate crescand ajungem la faimosul Tau fara fund unde se afla si mlastina .Pentru aceasta balta oamenii locului au innadit ramuri de carpen ,in capatul carora au pus un bolovan ,si tot nu au dat de fundul ei.Mlastina de la Pesteana este imprejmuita de trei culmi care se ridica mandre catre cer,acumuland apa de ploaie in valea dintre ele.Aici putem intalni o planta cu frunzulite mici zimtate si cu ciucuri de culoare galben pai acoperiti de un aparent puf roz,denumita Roua Cerului.Planta lasata in urma de ultima era glaciara este o planta carnivora pentru care insectele joaca rolul de "desert"

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

28 octombrie 2913
Ada-Giulia Marginean

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul care se rosteste in Postul Mare

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul care se rosteste in Postul Mare



Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-mi-l mie, sluga Ta. Asa, Doamne Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sä nu osandesc pe fratele meu. Ca binecuvantat esti Tu in vecii vecilor. Amin.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunea-sfantului-efrem-sirul-care-rosteste-sfantul-marele-post-72525.html

Logica aristotelica

Logica aristotelica

Pentru Aristotel, ca si pentru Socrate si Platon, scopul ultim al filozofiei este cunoasterea a ceea ce este general in individual, sau, cu alte cuvinte, explicarea fenomenelor empirice in natura si viata prin determinarea formelor si legilor ce guverneaza in aceste fenomene. Aristotel era si el convins ca aceste legi nu pot fi descoperite decat pe cale notionala, prin ratiune. Deosebirea consta insa in aceea ca in timp ce Platon incepe a fi un critic al cunoasterii, Aristotel incepe intr-un chip cu totul dogmatic. La intrebarea : cum trebuie gandita existenta ? ce se numeste substanta ? Aristotel raspunde : Existenta nu este o materie, fiindca daca ar fi asa, nu s-ar putea niciodata explica spiritualul, si nici ceva general-ca la Platon-ci ea este lucrul singular determinat prin ceea ce este general. Din acest motiv, Aristotel afirma-in Metafizica I, VI, XII-aceasta idee si supune teoria platonica a Ideilor unei critici taioase.
 Socrate afirma ca fiecarui lucru ii corespunde un concept sau notiune. Platon pretinde pe langa aceasta inca o Idee. In critica sa insa Aristotel nu este totdeauna obiectiv. Aristotel critica la Platon mai ales cunoasterea intuitiva si evolutia dialectica a acesteia si accentueaza observarea legilor generale de care trebuie sa tina cont gandirea, daca vrea sa descopere adevarul. Asa devine Aristotel intemeietorul logicii. Desigur acest lucru nu inseamna deloc ca Aristotel ar fi descoperit logica, fiindca notiunile de substanta, marime si miscare au fost cunoscute de filozofii pitagorei si eleati, iar notiunea de catre Socrate. Platon este si el descoperitorul dialecticii cat si al conceptelor "negatie", "ipoteza", "unitate", "cauza" si "existenta". Aristotel are insa meritul ca a sistematizat aceste notiuni si astfel a intemeiat logica ca o disciplina filozofica independenta. Scopul pe care l-a urmarit Aristotel a fost ca sa arate in ce mod se poate obtine o gandire corecta, pentru a putea fundamenta o metoda de argumentare.
Intelectul nu poate recunoaste ca fiind absolut corect decat asemenea principii, ce au fost deduse din premise. De aceea, dupa Aristotel, gandirea nu poate fi decat deductiva. Aceasta deductie se numeste rationament sau silogism si de aceea teoria silogismelor reprezinta cea mai importanta parte a logicii aristotelice. Ea este expusa in lucrarea ce poarta titlul Organon. Fiecare silogism este constituit din premize, ce la randul lor nu sunt altceva decat judecati. O judecata reprezinta un raport intre un subiect si predicat , un raport intre doua notiuni. Notiunea, judecata si silogismul sunt elementele logicii.
Aristotel trateaza mai intai problema notiunilor. El descopera ca fiecare concept sau notiune poate fi redus la un concept imediat superior, pana ce toate conceptele sunt reduse la unul care este cel mai superior. Asemenea concepte ultime sunt numite de catre Aristotel categorii si ele sunt zece la numar. Acestea sunt:
1) Substanta ; 2) Cantitate; 3) Calitate; 4) Relatie; 5) Loc; 7) Pozitie; 8) Stare; 9) Activitate; 10) a suferi.
Este interesant ca Aristotel fixeaza aceste categorii fara ca sa tina cont de puncte de vedere logice, din aceasta pricina ele nu mai au valabilitate in logica moderna. Trendelenburg reprezinta conceptia ca Aristotel a avut in vedere, atunci cand a fixat aceste categorii, numai gramatica ; asa ca aceste categorii aristotelice nu sunt decat principii euristice si nu constitutive, iar acestea ne ajuta sa cercetam existenta si nu s-o constituim, asa cum va face mai tarziu Kant. Dar despre aceasta problema vom aminti mai departe.
Din unirea conceptelor se formeaza judecati, caci judecata nu este decat legarea intre ele a doua notiuni cu ajutorul copulei "este". Dupa Aristotel fiecare judecata este : 1. Generala ori particulara, ori nedeterminata, depinde acest lucru de multimea obiectelor ce apartin unei notiuni despre care se vorbeste in afirmatie. 2. Totodata judecata este ori afirmativa, ori negativa, ori limitativa si 3. Dupa gradul de certitudine pe care o exprima afirmatia, judecata este ori apodictica, ori asertorica, ori problematica. De ex. judecata : toti oamenii sunt muritori este generala, afirmativa, asertorica.
Concluzia este o judecata ce este dedusa din alte doua judecati si care trebuie sa aiba comuna o notiune (termen mediu). Dupa pozitia acestui termen exista mai multe forme de concluzii.
Aristotel a observat ca, daca insemnam notiunea subiect cu S, notiunea predicat cu P, iar termenul mediu cu M, atunci obtinem trei forme de silogisme :
Exemple:
1) Toate metalele sunt dure.
 Fierul este metal.
 Fierul este dur.
2) Afectele nu se fundamenteaza pe hotarari. Virtutile se fundamenteaza pe hotarare.
Deci virtutile nu sunt afecte.
3) Toate balenele sunt mamifere.
Toate balenele sunt animaile acvatice.
Asadar cateva animale acvatice sunt mamifere.  
Teoria aceasta despre silogisme este fundamentata pe principiul urmator : ceea ce are valabilitate pentru intreg, are valabilitate si pentru partile acestuia. Aristotel accentueaza insa ca numai figura intai are putere de argumentare, in timp ce celelalte doua se sprijina pe aceasta. Aici trebuie sa avem in vedere doua lucruri. Intai ca Aristotel pretuieste mult inductia-ca progresare de la o notiune inferioara la alta supe­rioara-caci, dupa aceasta, trebuie sa se plece in stiinta de la singular, fiindca acesta este punctul de plecare cel mai sigur. Apoi, dupa ce am ajuns la principiile cele mai generale, acestea sa fie transformate in premize pentru silogisme deductive. Procedeul acesta caracterizeaza trasatura realista a logicii aristotelice.
Aristotel a tratat teoria despre silogisme asa de desavarsit, incat Kant a putut spune, ca logica n-a mai facut de la Aristotel incoace nici un pas inainte. Si intr-adevar, abia cu Kant logica va progresa un pas mai departe. Dar totusi tratatele actuale de logica formala sunt fundamentate pe logica aristotelica. Logica moderna a progresat numai din doua puncte de vedere : 1) a adaugat pe langa judecatile categorice, cunoscute de Aristotel, pe cele ipotetice si disjunctive ; 2) a adaugat celor trei figuri silogistice inca una.
Este curios insa ca, desi Aristotel a formulat in al sau "Organon" legile si regulile gandirii, in opera sa nu se poate observa intrebuintarea metodei silogistice formale, cu care nu este dat, pentru lucrul stiintei, decat un simplu schematism, ce nu poate duce la descoperirea de noi adevaruri. De aceea nu putem termina consideratiile noastre despre logica lui Aristotel, fara sa amintim ca marele merit al acestuia mai este ca a analizat falsele silogisme ale sofistilor -sofismele-si le-a descoperit erorile si prin aceasta el a dat acestora o lovitura mortala.
In sensul intemeietorului ei, logica aristotelica este o propedeutica pentru "philosophia prima" sau metafizica.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/logica-aristotelica-71772.html