sâmbătă, 30 aprilie 2016

Hristos a inviat !

Pentru toti vizitatorii blogul

De Paşti…Învierea Domnului să vă aducă armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a Înviat!



miercuri, 20 aprilie 2016

Iisus e viu

Iisus e viu
de Petru Dugulescu

Miscat de forta vietii-n el aprinsa,
Pamantul s-a cutremurat in zori
Iar garda din armata neinvinsa,
Cuprinsa e de spaima si fiori.

Sfarmand obezi si lanturi milenare,
Frandandu-I mortii bratele ei reci,
Biruitor in lupta cea mai mare,
Isus e viu si viu va fi in veci!

Si nu vor fi pe lume straji romane
Nici pietre ca sa-L tina in mormant,
Caci biruind ostirile dusmane,
Isus e-n cer si-n inimi, nu-n pamant.

Triumfator, S-a ridicat din glie -
Isus Cel viu no poate sta ascuns;
Iar cand pe nori, cu slava o sa vie,
Il vor vedea si cei ce L-au strapuns.

Cantati-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toti care-ati gemut incatusati;
Sfarsitu-s-a azi timpul de robie,
Isus e viu, iar voi eliberati!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducand viata, pace-n unda lor ...
Tresalta azi si canta omenire!
Isus e viu - tu ai Mantuitor!

Voi toti care zaceti fara putere
Si va tarati viata prin noroi -
Isus a biruit prin inviere,
Isus traieste azi si pentru voi.

Si-n ziua glorioas-a revederii
Cand vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom canta in corul Invierii,
Cantarea biruintei lui Isus!

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania
de Petru Dugulescu

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.

Se-ntoarce Dumnezeu in Romania -
In tara Lui de care I-a fost dor…
Caci L-am chemat cu totii in agonia
Acelor ore cand veni urgia,
Ingenunchiati, smeriti, sub tricolor.

Se-ntoarce-n tara Domnul, sa ne spele
Si sa ne-nvete sa traim frumos.
Noi vrem un Dumnezeu de vremuri grele
Si-apoi sa plece dincolo de stele
Ca stim noi ce sa facem aici jos.

Se-ntoarce-n tara Domnul cu Scriptura -
Ca sa ne-nvete viata de crestini;
Dar ateismul si nomenclatura
Si-au transformat subtil coloratura
Si -I impletesc din nou cununi de spini.

Cu darul de iubire si dreptate
Se-ntoarce Dumnezeul Preainalt;
Sa nu mai fie-n tara strambatate,
Nici comunism si nici securitate,
Sa nu mai moara tineri pe asfalt.

Sta Dumnezeu la poarta, Romanie -
Dar cine Ii va spune: "bun venit!"?
La Parlament si la Presedentie
Se-aproba legi, se vrea democratie,
Dar, Numele Lui nu e pomenit.

Te cheama Creatorul azi, nu maine,
In ceasul de destin hotaritor -
Sa-ti franga-n dar a invierii paine;
Acum ori niciodata poti romane
Sa ai un Dumnezeu si-un viitor!

Sfantul Proroc Iona

Sfântul prooroc Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui prooroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie proorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dânsul, că vadra de făină n-a scăzut şi urciorul cu untdelemn nu s-a împuţinat în casa ei prin venirea proorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: "Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?" Iar Ilie a zis: "Dă-mi fiul tău". Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?" Şi suflând de trei ori peste copil a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!" (III, Regi 17, 18-21).
Şi s-a făcut aşa că a înviat pruncul, cel ce avea să fie în pântecele chitului înainte închipuitor al Învierii lui Hristos.
Venind în vârstă, vieţuia cu fapte bune, umblând în toate poruncile Domnului, fără de prihană; şi bine a plăcut lui Dumnezeu atâta, încât s-a învrednicit proorocescului dar şi a proorocit despre patimile Domnului şi despre pustiirea Ierusalimului şi sfârşitul lui: "Când vor vedea pietrele strigând cu subţire glas şi de jale şi din lemn glas către Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea şi vor merge toate neamurile în Ierusalim la închinăciunea Domnului şi va fi Ierusalimului a se urî întru pustiire de fiare şi atunci va veni sfârşitul a toată suflarea".
Către acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis: "Scoală-te şi mergi în cetatea cea mare, Ninive, şi propovăduieşte într-însa că s-a suit zvonul răutăţii ei la mine". Iar Iona, socotindu-se întru sine, a zis: "Dar dacă nu vor crede cuvintele mele ninivitenii şi vor începe a mă munci?" (Iona 1,2). De aceea, temându-se, s-a sculat şi a fugit în Tarsis, vrând să se ascundă de la faţa Domnului. Dar nu poate nimeni să se ascundă de Dânsul, că "al Domnului este pământul şi plinirea lui". Cine se va ascunde de la Acela care pretutindeni este şi pe toate le împlineşte? Deci, fugind Iona, a mers la Ioppi şi a aflat o corabie mergând la Tarsis şi a dat chiria şi a intrat într-însa, vrând să plutească spre părţile unde gândea. Iar Domnul, vrând să-l înveţe pe robul său şi să-i îndrepte micşorarea sufletului, a ridicat un vânt puternic pe mare şi s-a făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor izbindu-se, pătimea de furtună şi era să se sfărâme. Şi se temeau corăbierii şi a strigat fiecare către dumnezeul său, şi au lepădat toate uneltele şi toată încărcarea din corabie în mare, ca să se uşureze (corabia) de dânsele. Iar Iona se pogorâse în fundul corăbiei şi dormea acolo horcăind. Şi a mers la dânsul cârmaciul şi l-a deşteptat zicându-i: "Ce hrăpeşti? Tu nu auzi primejdia ce ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te şi te roagă Dumnezeului tău ca să ne mântuiască pe noi, să nu pierim".
Şi a zis fiecare către aproapele său: "Veniţi să aruncăm sorţi şi vom cunoaşte pentru cine este răul acesta asupra noastră; care din noi este mai păcătos la Dumnezeu?". Şi au aruncat sorţi şi au căzut ei pe Iona. Şi ziseră către dânsul: "Spune-ne nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră şi care este lucrul tău; de unde vii şi unde mergi, din ce ţară şi din ce popor eşti tu?". Şi zise către dânşii (Iona): "Rob al Domnului sunt eu şi cinstesc pe Domnul Dumnezeul cerului, Care a făcut marea şi uscatul. Şi greşind înaintea Lui, m-am temut şi acum fug de la faţa Lui".
Oamenii se temeau auzind acestea şi, fiindu-le frică, ziseră către dânsul: "Ce-ţi vom face ţie ca să se potolească marea deasupra noastră?" Fiindcă marea se ridica şi se înălţa mai tulburată. Şi a zis către dânşii Iona: "Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi va înceta marea deasupra voastră, că am înţeles că pentru mine este furtuna aceasta aşa de mare asupra voastră".
Au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare şi s-au micşorat valurile mării. Şi se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, şi au jertfit Domnului jertfă şi-I înălţară rugăciune.
 Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Şi a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, stând şi rugându-se; şi-a întins palmele sale în chipul crucii şi striga către Domnul în necazul său. Iar Domnul, milostiv, "l-a certat pe el, iar morţii nu l-a dat", că a poruncit chitului şi a aruncat pe Iona pe uscat. Când s-a aflat el pe pământ şi a văzut lumina zilei, cerul, pământul şi marea, s-a închinat lui Dumnezeu "Celui ce a izbăvit din stricăciune viaţa lui".
Iar după această a fost cuvântul Domnului către Iona a doua oară, zicându-i: "Scoală-te şi mergi în Ninive, cetatea cea mare, şi propovăduieşte într-însa după propovăduirea cea mai dinainte pe care Eu ţi-am grăit-o ţie". Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, iar Ninive era o cetate mare a lui Dumnezeu, ca de trei zile cale. Şi a început Iona a intra în cetate, după o cale de o zi, a propovăduit şi a zis: "Încă trei zile şi Ninive se va prăpădi". Şi au crezut oamenii niniviteni în Dumnezeu. Au poruncit post şi s-au îmbrăcat în saci, de la cei mari până la cei mici ai lor şi a ajuns cuvântul până la împăratul Ninivei, care s-a sculat de pe scaunul său şi a lepădat hainele de pe sine şi s-a îmbrăcat în sac şi a şezut pe cenuşă, dând poruncă în toată cetatea să păzească postul trei zile nu numai oamenii, ci şi dobitoacele, şi apă să nu bea. Şi s-a îmbrăcat toată cetatea în saci, şi a ţinut post, şi a strigat cu tărie către Dumnezeu, şi s-a întors fiecare din calea sa cea rea, şi s-a căit.
Deci, văzând Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, şi n-a adus asupra lor relele pe care voia să le aducă. Şi a făcut cu dânşii după negrăită milă sa. Iar după acele trei zile a ieşit Iona din cetate - şi suindu-se pe un munte - şi-a făcut lui o colibă, şi şedea sub dânsa în preajma cetăţii. Şi văzând că nici un rău nu pătimeşte cetatea, s-a mâhnit cu mâhnire mare şi a zis către Domnul: "O, Doamne, care nu sunt acestea cuvintele mele, pe care le-am grăit, încă fiind eu în pământul meu? Pentru aceasta am apucat a fugi în Tarsis, că am cunoscut că milostiv eşti tu şi îndurat, îndelung răbdător, şi mult milostiv. Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, că mai bine este să mor decât să mai trăiesc". Şi a poruncit Domnul Dumnezeu unei tigve, noaptea, de a crescut deasupra capului lui Iona, ca să-i facă umbră şi să-l acopere pe el de arşiţa soarelui. Şi s-a bucurat Iona de tigvă cu bucurie mare, şi s-a odihnit sub dânsa în ziua aceea, iar în noaptea viitoare, a poruncit Dumnezeu unui vierme să roadă tigvă, şi a doua zi s-a uscat tigva şi ardea soarele cu zăduful capul lui Iona şi slăbea cu sufletul Iona, şi se lepăda de sufletul său zicând: "Mai bine este mie să mor decât să trăiesc". Şi a zis Domnul Dumnezeu către Iona: "Te-ai scârbit tu pentru tigvă"? Şi a zis (Iona): "M-am scârbit eu până la moarte". Şi a zis Domnul: "Tu te-ai mâhnit pentru o tigvă cu care nu te-ai ostenit, nici te-ai îngrijit pentru ea, care într-o noapte s-a făcut şi într-o noapte a pierit, iar Mie oare să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea aceea mare, în care petrec mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care s-au întors către mine şi s-au pocăit?"
Deci, întorcându-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pământul său, ci, luându-şi pe mama sa, s-a dus în pământul Asiriei, în ţara celor de altă seminţie, pentru că zicea: "Numai aşa voi şterge ocara mea, că am minţit proorocind risipirea cetăţii Ninive".
Iar după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Libanul Devorin. Iar el, locuind în pământul Asiriei, a murit acolo şi a fost îngropat în peştera Kenezeului, fiind înainte de naşterea lui Hristos cu opt sute de ani.
Iar acum, stând înaintea lui Hristos Domnul în ceruri şi săturîndu-se de vederea feţii Lui, îl slăveşte pe El cu proorocii şi cu apostolii şi cu toţi sfinţii în veci. Amin.


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-proroc-iona-150002.html

vineri, 15 aprilie 2016

Lauda

Lauda
de Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ti amiaza
Si lumea o spanzuri în haos de-o raza,
Metanie tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor linii,
Mã scalzi si pe mine în unda luminii
Un mugur de carne fierbinte.
Sunt duh invalit în naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma,
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas destoinic sã-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fãrã voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?
Nici maica nu stie ce tainica norma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit în minune.
Cãci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica ta-ntelepciune.
In ceruri, Parinte, sunt abur în aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prind coaja de carne din spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.
De tine mi-e foame, de tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustând vesnicia,
Din pulberea lumii îmi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!
Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi, bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei tale oglinda

Unde sunt cei ce nu mai sunt ?

Unde sunt cei ce nu mai sunt?
de Nichifor Crainic

Intrebat-am vantul, zburatorul
Bidiviu pe care-alearga norul
Catre-albastre margini de pãmânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vantul: Aripile lor
Mã doboara nevazute-n zbor.

Intrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legana-n tarie
Untdelemnul cantecului sfant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocarlia: S-au ascuns
In lumina celui nepatruns.

Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n intuneric
Tainele necuprinse de cuvant:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea
Marele-ntuneric, vei vedea.

Scoala Cinica

Antistene din Atena
Scoala Cinica

Intemeietorul scolii cinice este Antistene din Atena, care a dezvoltat cel mai credincios filozofia lui Socrate. Despre viata lui avem date foarte putine. Nu se cunoaste precis nici data nasterii (se crede ca la 444 i.Hr.) si nici aceea a mortii lui cu exactitate. Diodor (+307 i.Hr.) ne relateaza ca Antistene era in viata in a. 366 i.Hr. De asemenea stim ca el nu era atenian liber, fiindca numai tatal sau era nascut in Atena, mama sa dimpotriva a fost sclava de neam tracic. Gomperz ne relateaza ca familia lui Antistene era avuta si ca el si-a pierdut intreaga mostenire si a devenit sarac. Asa se face ca el, inainte de a face cunostinta cu So­crate, 1-a ascultat pe sofistul Gorgias. Dar nemultumit de grandomania si aviditatea dupa bani a acestui sofist, Antistene il urma pe Socrate. Ca si maestrul sau, Antistene umbla foarte saracacios imbracat. Dar cu toate acestea intre Socrate si elevul sau era, din acest punct de vedere, o mare deosebire. Socrate, este adevarat, neglija exteriorul sau : el umbla cu picioarele goale si imbracat cu o manta roasa etc. Dar la Socrate era vorba despre o indiferenta fata de cele exterioare ale vietii, ce nu era intentionata, ci ca o urmare fireasca a vietii lui spirituale intense. La Antistene, dimpotriva, dispretul fata de exteriorul sau era un scop in sine. Cu acesta se incepe acea tendinta ce s-a facut vadita in scoala cinica, pe care am putea-o numi cochetarea cu mizeriile vietii si cu saracia. Deosebirea se face simtita si in felul de viata al celor doi filozofi. Socrate nu nega bucuriile vietii, asa ni-l descrie cel putin dialo­gul platonic. De asemenea el era foarte prietenos cu elevii sai. Cu totul altfel era Antistene. Se relateaza ca el ar fi zis ca voieste mai bine sa innebuneasca decit sa guste placerile vietii si ca, daca ar reusi sa puna mina pe Afrodita, ar distruge-o. La fel se purta si cu elevii sai. Se istoriseste ca intilnind pe Diogene din Sinope, care va deveni cel mai insemnat si apropiat dintre elevii sai, ca sa puna la incercare taria su­fleteasca a acestuia, l-a lovit cu un baston, ca sa se indeparteze si sa fuga. Diogene a suferit loviturile in tacere si a refuzat sa plece din preajma lui Antistene. Dupa moartea lui Socrate, Antistene a deschis o scoala filozofica in gimnaziul Cinosarges. Aici el tinea cuvintari filozofice, pentru care refuza sa primeasca un onorar, dar accepta totusi daruri. El a si scris lucrari cu caracter filozofic din care nu ni s-au pastrat decit fragmente.
Antistene a fost, inainte de a fi un elev al lui Socrate, aderentul sofistului Gorgias, si a fost puternic influentat de acesta si aceasta nu atit in ceea ce priveste etica, cit mai ales in teoria cunoasterii.
Am vazut ca Gorgias nu putea sa-si sustina paradoxiile lui decit cu ajutorul unui senzualism si nominalism sever. Punctul acesta de vedere l-a influentat pe Antistene. El nega, de acord cu sofistii, obiectivitatea naturii si a existentei, ceea ce a facut ca sa accepte si el afirmatia sofista ca"omul este masura tuturor lucrurilor...". De aceea si cinicii, ca si sofistii, au minimalizat stiintele naturii. Desigur Antistene nu neaga complet, cum vor face alti cinici, valoarea stiintei. Dovada este faptul ca Diogene Laertius ne indica si lucrari in care Antistene trateaza probleme de fizica. Totusi de la el ne-a ramas un fragment in care zice ca"un om cultivat poate fi numai cu greu suportat".
Ca fost elev al lui Gorgias era natural ca Antistene sa fie in psihologie si logica senzualist. Toti aceia care s-au ocupat cu filozofia acestui cinic sint de comun acord, ca acesta nu accepta ca fiind existent, decit numai ceea ce era corporal, numai ceea ce putea fi perceput cu simturile 283. intr-un loc din dialogul platonic "Sofistul" este vorba despre Antistene, care nu admite ca fiind existent, decit ceea ce poate fi pipait. Ca sa-l combata pe Platon, care vorbea despre idei, Antistene ar fi facut observatia : pe om si calul de colo ii vad, dar omenirea in general si calul in general (notiunea) nu-i vad ! La aceasta Platon ar fi raspuns : desigur, aceasta fiindca tie iti lipseste organul cu care se poate vedea ideea. Ce ar fi putut raspunde mai bine la aceasta replica a lui Platon decit ca, nicidecum, din pricina ca si ratiunea e ceva tot corporal, ce poate fi pipait si apucat cu mina. Natural ca Platon n-ar fi fost pus in incurcatura de acest raspuns al lui Antistene, caci problema despre care se discuta era aceea a notiunilor generale, in care senzualismul naufragiaza. Antistene si cinicii erau si nominalisti, asadar ei negau existenta notiunilor si a ideilor, pe care le decretau a fi simple nume. Antistene a tras ultimele consecinte ale senzualismului, negind posibilitatea judecatilor si definitiilor. El sustinea ca, daca vrem ca sa nu gresim, nu putem formula decit judecati ca urmatoarele : masa este masa, omul este om etc. Antistene neaga deci ca ar fi posibile definitii reale si nu admite decit definitiile nominale. Ca Antistene a fost un elev al lui Socrate, observam abia atunci cind cautam sa expunem etica acestuia. Pentru sofisti cel mai inalt bun, dupa care poate nazui omul, este placerea. Antistene considera aceasta parere a fi o nebunie.
Antistene a invatat de la Socrate ca placerea este ceva trecator, lipsit de valoare eterna, ca de altfel si individul care o simte ; el a fost martorul faptului maret, ca Socrate a suferit chiar moartea, fiindca intelegerea, virtutea si dreptatea i-au pretins acest lucru. Si, ceea ce este interesant, trebuie sa subliniem faptul, ca intr-adevar o actiune virtuoasa poate fi vazuta, dar nu si intelegerea, virtutea si dreptatea, si cu toate acestea Antistene si elevii acestuia preamaresc aceste virtuti, ca fiind cel mai inalt bun. Cu aceasta conceptie etica cinicii vin in contrazicere cu senzualismul lor epistemologic.
in mare cinste la cinici este ratiunea sanatoasa a omului. Antistene a dezvoltat mai departe ideea socratica ca omul este o fiinta care de la natura este determinata sa nazuiasca spre dreptate si bine. Din aceasta pricina istoricii filozofiei l-au asemanat pe Antistene cu Rousseau, desi cinicii nu inteleg prin natura o idee, ci un obiect. Altii il aseamana, din pricina ca Antistene dispretuieste cultura, cu Tolstoi. La prima vedere s-ar parea ca o asemenea apropiere este indrazneata si fara nici o legatura. Dar Tolstoi era incalzit de aceeasi credinta optimista in bunatatea naturii omenesti ca si Antistene. Desigur ca intre filozoful cinic si marele scriitor rus este si o mare deosebire : ea se afla in domeniul religios. Tolstoi este un scriitor crestin.
Cinicii pretuiesc - dupa cum am amintit - ratiunea sanatoasa a omului. Kant subliniaza si el acest lucru. Dar cinicii nu ajung la conceptul de virtute prin consideratii rationale, cum facea Socrate, ci ei afirmau ca virtutea este ceva ce se intelege de la sine. Desigur trebuie sa intelegem ca in jurul lui Antistene nu s-au adunat tineri, care apartineau clasei inalte si avute, ci aceia care erau exclusi de la gustarea rafinata a frumusetii si a vietii din Atena acelui timp. Asa se si explica faptul ca pentru Antistene cel mai inalt bun pe care trebuie sa-l realizeze omul, nu era"kalokagatheia", ci oboseala si munca manuala.
Ce curios, trebuie sa fi sunat in urechile grecului antic aceasta afirmatie! Platon si chiar Aristotel, ca reprezentanti ai clasei culte si libere a Greciei antice, au desconsiderat munca manuala ca ceva dezonorant pentru om. Ei au dispretuit alaturi de meseriasi si pe artistii plastici, care trebuiau sa creeze operele lor cu miinile. Grecul cult preamarea pe Apollo, muzele si pe Prometeus, cinicii dimpotriva preamareau pe Herakles, eroul care a eliberat omenirea prin munca si prin truda corporala de centauri. Aceasta preamarire are valabilitate si pentru viata interioara a sufletului. Caci pentru Antistene si pasiunile sint asemenea monstri, care trebuie invinsi prin intelegere si vointa forte, fiindca numai asa omul poate sa-si cistige libertatea. Cinicii preamaresc independenta de ceea ce se afla in calea libertatii adevarate, a omului. Aceasta independenta nu poate fi realizata decit prin reducerea necesitatilor vietii la forma cea mai simpla posibila. Antistene reprezinta conceptia ca omul trebuie sa-si oteleasca corpul si sa nu recunoasca nici o fericire decit pe aceea care decurge din viata virtuoasa si sa vada numai in rautate un rau. In acest sens cinicii considerau ca sint indiferente toate lucrurile, ce nu au o relatie nemijlocita cu virtutea. Antistene reprezinta o idee inalta, in sensul ca omul nu trebuie sa fie dependent de lumea externa, ci lumea externa trebuie sa-si primeasca valoarea ei prin actiunile virtuoase ale acestuia.
Socrate era de parere ca virtutea nu poate fi invatata. Antistene nu este de acord cu aceasta parere a maestrului sau. Este adevarat ca si sofistul Gorgias afirma ca virtutea poate fi invatata, in sensul mijlocirii unor aptitudini, a unor cunostinte si mai ales a deprinderii artei de a d:sputa. La Antistene invatarea virtutii consta in deprinderea corpului pentru ca acesta sa poata suporta durerile si mizeriile existentei. Acela care a reusit sa realizeze acest lucru, acela este - dupa Antistene - fericit si intelept in acelasi timp. Fericit, fiindca virtutea este cel mai inalt bun ; intelept fiindca intelepciunea se afla numai in atitudinea practica corecta fata de problemele vietii. Pentru intelept saracia, boala, starea sociala proasta n-au nici o importanta, fiindca acesta are in toate situatiile vietii acelasi cuget vesel si curajos."Aequam memento rebus in arduis servare mentem..." asa cinta Horatiu descriind starea sufleteasca a cinicului. Idealul cinicului era"adiophoria" (indiferenta), ca un fel de stare de eliberare interioara, ca depasire a nebuniei. Boala, moartea si totul ceea ce face teama omului si este considerat a fi o calamitate, nu reusesc sa miste inima cinicului ; toate acestea il lasa rece pe inteleptul cinic. Odata ce acesta a juns la virtute n-o mai poate pierde.
Toate impulsurile si nazuintele ce stapineau viata omului de duzina, mai ales dorinta dupa avere si glorie, erau considerate de inteleptul cinic ca fiind o nebunie si iluzii fantasmagorice. Privelistea pe care i-o ofera masa celor multi stapinita de nebunia egoismului si parasita de ratiune si virtute umple inima inteleptului cinic de un dispret suveran.
Totusi inima inteleptului cinic batea mai ales pentru dezmostenitii soartei. Din aceasta pricina se vorbeste, in legatura cu cinicii, despre o"filozofie a proletarilor". Si intr-adevar, acestia ironizau si batjocoreau superstitia ce impartea pe oameni in clase sociale dupa singe si origine. Cinicii rideau si ironizau mai ales pretentia atenienilor la noblete si mindria acestora fata de celelalte popoare. Ei sint cei dintii dintre filozofii antichitatii care lupta impotriva sclavagismului. Cinicii ajung la concluzia, revolutionara pentru acel timp, ca pozitia sociala si profesiunea n-au nici o insemnatate pentru moralitatea omului. Cu aceasta idee cinicii sint superiori atit lui Platon, cit si lui Aristotel, care credeau ca diferentele dintre oameni isi au originea in natura.
Interesant este ca desi Antistene era senzualist si materialist in teoria cunoasterii, el reprezinta o conceptie religioasa monoteista.
Cel mai insemnat elev al lui Antistene a fost Diogene din Sinope, contemporan cu Alexandru cel Mare. Date despre Diogene ne furnizeaza Plutarh, Lucian din Samosata si Iulian Apostatul. De la acestia stim ca acesta ducea o viata de cersetor, dar cu toate acestea fata lui stralucea de forta si sanatate. Tatal lui Diogene se numea Hikesias, de profesiune camatar. O legenda ne relateaza ca Diogene ar fi falsificat bani si, fiind descoperit, a fost exilat din Sinope, asa ca, imbracat in zdrente, a fost silit sa colinde orasele Greciei, oprindu-se mai ales in Atena si Corint. Intr-una dintre aceste calatorii el cade in mina unor pirati, care il expun spre vinzare in Corint. Aici se spune ca el ar fi strigat in gura mare:"Cine cauta un stapin?" Bogatasul Xeniade din Corint nu s-a speriat de cuvintele mari ale lui Diogene, l-a cumparat si n-a avut de ce sa-i para rau, fiindca cinicul a fost un admirabil educator al copiilor lui Xeniade. Diogene a murit la o virsta inaintata si a ramas rruult timp in memoria concetatenilor sai ca o figura interesanta de filozof. De aceea si multele legende ce au circulat in antichitate pe socoteala lui. Unele au ajuns pina in zilele noastre. Ca ar fi locuit intr-un butoi stie orice elev mai rasarit. Mai cunoscuta este intilnirea lui Diogene cu Alexandru cel Mare. Ajuns in Corint acesta a fost primit cu mari onoruri. Oamenii politici, artistii si filozofii din toate partile Greciei au alergat sa-l cunoasca pe genialul elev al lui Aristotel. Numai Diogene din Sinope a ramas linistit in butoiul sau. Asa s-a facut ca a trebuit ca sa mearga Alexandru cel Mare sa-l vada, fiindca auzise de numele lui. L-a gasit pe Diogene insorindu-se la gura butoiului. Dupa ce l-a salutat si a discutat cu ciudatul filozof, Alexandru, probabil afectat de starea in care se gasea acesta, l-a intrebat daca are vreo dorinta."Da, raspunse filozoful, da-te putin la o parte, sa nu-mi iei ceea ce nu-mi poti da!", umbra lui Alexandru cazind peste butoi. La acestea, imparatul raspunse plin de admiratie :"Pe Zeus, daca n-as fi Alexandru, as dori sa fiu Diogene !". Se mai spune ca Diogene umbla ziua in amiaza mare prini pietele Atenei cu un felinar aprins si la intrebarea ce cauta, el raspundea cu inteles adinc:"caut un om". Se crede ca Diogene s-ar fi sinucis.
Diogene n-a dezvoltat prea mult conceptia maestrului sau Antistene. El a accentuat si mai mult simplitatea si primitivismul vietii. De asemenea el dispretuieste toate ordinele existentiale si datoriile nationale cit si orice legatura de rudenie si prietenie. Diogene era de parere ca omul trebuie sa traiasca in conformitate cu natura si ca de aceea el nu trebuie sa se rusineze de satisfacerea necesitatilor naturale, ceea ce i-a facut pe atenieni sa-l dispretuiasca.
Cu privire la relatiile dintre individ si stat, Diogene a reprezentat punctul de vedere ca democratia este mai buna decit tirania. Daca statul este condus de un rege, acesta trebuie sa stea in slujba poporului si nu sa fie un tilhar, care sa exploateze poporul. Se pare insa ca Diogene a scris o lucrare in care a militat pentru intemeierea unui stat universal, asadar cosmopolit. Intelepul este un cetatean al lumii si preamareste numai un Dumnezeu, care nu poate fi cunoscut dintre idoli.
Dintre elevii lui Diogene din Sinope numim aici pe cei mai insemnati si anume pe Menimos din Syracuza, Menippos din Gadara, Metrokles si Crates din Teba, care a reusit sa cistige pentru cinism Si pe o femeie cu numele de Hipparchia, fiica unui bogatas din Morenea, in Tracia. Acestia nu sint deloc originali in conceptiile lor. Menippos si Crates sint vestiti pentu glumele si ironiile lor si pentru felul in care traiau. De la Crates nu ne-au ramas lucrari. Se crede ca ar fi compus parodii, in care nici Solon n-ar fi fost crutat, tragedii in care el slavea saracia, lipsa de griji si cosmopolitismul.
Tot aici mai trebuie amintit Demonax (80-180 d.Hr.), Dion din Prusa - contemporan cu Traian - si Peregrinus Proteus. Lucian de Samosata i-a descris foarte nimerit. Despre Demonax se spune ca n-ar fi fost de acord cu nebuniile cinicilor. El ar fi cautat sa devina independent de toate lucrurile neesentiale ale vietii, fara insa sa umble nespalat si in zdrente. Demonax intelegea filozofia ca pe un fel de medicina si terapeutica a sufletului. In clipa in care Demonax, ca dsalt-fel si alti cinici, a socotit ca a baut seva vietii pina la fund, s-a sinucis.
Filozofia cinica este expusa in satirele aceluiasi Lucian, care desi uneori ironizeaza si satirizeaza pe cinici, recunoaste totusi si seriozitatea intelepciunii acestora. Asa de ex., in lucrarea sa Cinicul, el intrebuinteaza vestita asemanare despre viata, care n-ar fi altceva decit un ospat. Divinitatea este reprezentata ca o gazda generoasa, care invita la masa sa sanatosi si bolnavi, si aseaza pe masa bucate pe masura tuturor oamenilor. Ceilalti oameni infuleca din toate felurile, fara de nici o alegere, in timp ce cinicii se multumesc cu ceea ce este conform cu necesitatile lor. Iara in dialogurile mortilor, Diogene si Crates discuta impreuna si in decursul discutiei Crates afirma ca el a mostenit de la Diogene cele mai inalte bunuri si anume intelepciunea, cumpatarea, adevarul si curajul libertatii in cuvint si intelegere, la care Diogene raspunde ca si el le-a preluat de la Antistene.


N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-antropologica/scoala-cinica-71708.html

joi, 14 aprilie 2016

Cantecul potirului

Cântecul potirului
de Nichifor Crainic

Când holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice în picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Sã-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,
Hraneste-mã mama de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu painea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea;
Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie jucand nestemate
Ce lasa ca rana siroaie-nspumate,
Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce;
Adapa-mã, seva de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,

Tu, viata de-a pururi a neamului meu.

Vecernie

  Vecernie
de Nichifor Crainic

Pe-aici, în sus, e schitul la capat de colnic.
L-a zugravit pe vremuri Ilarion cel drept
Cu sfinti intre stergare de galben borangic
Si sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.

Auzi, un clopot misca vazduhul peste munti
Si se bolteste-n sunet cat cerul de margean
De dincolo de lume te-ndeamna să renunti
O taina fără de moarte la veacul pamantean.

Vom asculta din strana vecernia-n sobor
Când intra-n schit odata cu pasul serii lent
In murmure ca zvonul albinelor în zbor
Naluci calatorite din Vechiul Testament.

Salata de vinete la gratar cu rodie

Ingrediente:3 vinete;sucul de la 1/2 lamaie;3 catei de usturoi;150g telemea;0 rodie;o legatura patrunjel tocat;
                  10 frunze de menta;ulei de masline;sare si piper dupa gust

Mod de preparare:se taie vinetele rondele de 1cm ,se pun intr-o strecuratoare,se sareaza si se lasa 1/2 ora sa se scurga zeama amaruie,dupa care se stropesc bine cu ulei si se frig pe gratar sau in cuptor.Intre timp ,se taie rodia in doua ,se aseaza fiecare jumatate cu taietura in jos,pe un fund de lemn si se bat cu o lingura de lemn pentru a extrage samburii .Sucul de lamaie se amesteca cu 2 linguri de ulei de masline si usturoiul zdrobit .Se aseaza rondelele de vinete fripte pe o farfurie intinsa,se stropesc cu 1/2 vinegreta,apoi se presara cu samburii de rodie ,branza sfaramata ,verdeturile tocate grosier si la sfarsit ,se stropesc cu restul de vinegreta


                                                                                     #

STIATI CA...

Aperitivele au o traditie indelungata in cultura gastronomica .In Roma antica ,la banchete,pranzul era deja precedat de feluri de mancare usoare si apetisante,numite "gustio ",insotite de "mulsum ",bautura pe baza de miere si vin.Cele mai des intalnite aperitive era u preparate din oua fierte tari.

joi, 7 aprilie 2016

Rugaciunea din amurg

  Rugăciunea din amurg
de Nichifor Crainic

Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.

Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.

De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.

Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg

Vulcanii noroiosi "La Gloduri "-Transilvania

Vulcanii noroiosi "La Gloduri"-Transilvania

CAI DE ACCES
*Pe DJ 154 ,comuna Monor

Vulcanii noroiosi apar din argilele marnoase sarmatiene ale unei structuri gazeifere de care sunt strans legati.Regiunea vulcanilor noroiosi este alcatuita din sedimente miocene,reprezentate prin argile ,marne,gresii si nisipuri.Inspre catena eruptiva a Calimanilor intalnim sedimente miocen superioare ,reprezentate prin marne cu intercalatii subtiri de gresii si nisipuri.Gazele antreneaza inspre suprafata apelor infiltrate in adanc care au inmuiat marnele dand nastere unui noroi fluid ,care se revarsa in jurul punctelor de iesire ,formand conuri de noroi ,asemanatoare unor vulcani in miniatura.

Bibliografie :"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturalede 
recreere si agrement din Tansilvania-Mandri de Romania"