Despre dragoste si iertarea cea catre frati
Foto:Creative Commons
*Sfat duhovnicesc
1 Fiii mei, luptaţi lupta cea bună! Rămâneţi în dragoste! Dragostea să fie centrul tuturor mişcărilor voastre în obşte. Egoismul să-l alungaţi departe de la cugetul şi gura voastră.
„Cel care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă”, spune Domnul. Şi dacă nu devenim ca pruncii întru nerăutate şi simplitate, nu vom intra în împărăţia Cerurilor.
Când o obşte este povăţuită de dragoste, atunci Hristos nevăzut binecuvintează toate. Bucuria, pacea, jertfa pentru fraţi, arde în pieptul fiecăruia dintre fraţi, însă rugăciunea atunci se înmulţeşte mai mult, cu cât dragostea în Hristos şi jertfa îmbogăţeşte sufletele. Atunci Hristos Se slăveşte, iar noi devenim organe smerite prin care se slăveşte Sfântul Nume al lui Dumnezeu.
Adevărata dragoste nu invidiază darurile cele bune ale fratelui; nu se bucură când aude cuvinte care îl înjosesc sau îl osândesc; nu se opreşte de la a lăuda mereu sporirea fratelui.
Dragostea nu pizmuieşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, ci pe ale fratelui; nu se mânie, nu gândeşte răul; toate le acoperă, toate le rabdă. Cel care are dragoste curată, niciodată nu cade, păcătuind împotriva fratelui său.
Aşadar, rugaţi-vă, fiilor, pentru ca Dragostea, Dumnezeul nostru, să ne dăruiască darul dragostei celei în Hristos. Când această dragoste va împărăţi în inimile noastre, în cuvintele şi faptele noastre, atunci nădăjduim ca într-un viitor apropiat să se alcătuiască în Hristos o obşte care să aibă duhul lui Hristos, plină de strălucire duhovnicească, cu temelii de neclintit, o obşte unită în cuget, un suflet în multe trupuri.
2* Fiii mei iubiţi, îl rog pe Dumnezeul dragostei să vă întărească întru dragostea cea dintre voi şi să vă dea acea dragoste care nu vicleneşte, care nu pricinuieşte sminteli, ci mai degrabă le risipeşte prin înţelepciunea pe care o naşte.
Mă rog ca Domnul să vă dăruiască dragoste curată, care închide gura celui care o are şi nu-i dă voie să se prăbuşească în prăpastia osândirii, a grăirii-împotrivă, a clevetirii, a minciunii, a făţărniciei şi a altor nenumărate rele pe care le naşte, prin limbă, lipsa acestei dragoste curate după Dumnezeu.
Cel ce are dragoste petrece în Dumnezeu şi Dumnezeu întru el. Şi aceasta este mărturia că suntem ai lui Dumnezeu şi că îl iubim pe El, când avem dragoste curată unii către alţii.
„Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni” şi întru întuneric duhovnicesc petrece şi nu ştie unde merge.
Poruncă preţioasă am primit de la Domnul nostru Iisus Hristos ca să ne iubim unii pe alţii, dar şi diavolul a dat celor care se supun lui porunca de a se urî unii pe alţii. Prin urmare vom păzi porunca Celui ai Cărui ucenici suntem.
Să ne temem, fiilor, de răceala şi de vrăjmăşia cea dintre fraţi şi de gândurile aduse de ea, care puţin câte puţin conduc sufletul la ura demonică. Căci, făcând astfel, ne supunem vrăjmaşului nostru, diavolul, ca unui domn şi ne adunăm nenumărate rele în sărmanul nostru suflet.
Dragostea este temelia. Este temelia şi acoperământul acelui suflet care o are. Iar un astfel suflet are sălăşluit în el pe Dumnezeul dragostei şi se desfătează în fiecare clipă în chip luminat.
Pentru alcătuirea şi păstrarea vieţii de obşte este de neapărată trebuinţă dragostea reciprocă, căci dragostea va fi veriga de aur care îi va uni pe toţi fraţii într-un trup unitar, care se va împotrivi smintelilor pe care pururea le pricinuieşte stăpânul vrăjmăşiei şi al urii, diavolul. Dragostea va fi acea putere nebiruită ce va ţine mădularele adunate într-un trup, care are cap pe întâistătător. Şi această putere va birui, de fiecare dată când va fi nevoie, pe cealaltă putere, a răului, cea desăvârşit potrivnică, care se va sili să smulgă mădularele din acea unitate.
In cazul unei dragoste căldicele, puterea potrivnică a diavolului, potrivit cu variaţia pe care o va suferi căldura dragostei, va avea şi trofeele pe măsură. Dar care sunt trofeele puterii potrivnice? Smintelile în sânul obştii, grăirile-împotrivă, neascultarea, dorinţa de a birui în cuvânt, mândria, lăudăroşeniile, invidia, ura şi în sfârşit părăsirea chinoviei.
Să cugetăm, fiilor, oare îngerii grăiesc împotrivă, fac neascultare, îşi fac voia lor, se vrăjmăşesc, se urăsc, dezertează din locul unde sunt rânduiţi spre a sta înaintea lui Dumnezeu? Desigur că nu.
Aceasta a făcut-o Luceafărul cel ce răsărea odinioară, care s-a prăbuşit şi a devenit satana.
Tot astfel şi noi, de vreme ce am îmbrăcat schima îngerească, oare nu suntem datori să şi petrecem îngereşte? Cum ni se va socoti îngerească petrecerea noastră, când vedem între noi grăire-împotrivă, cârtire, dorinţa de a birui în cuvânt, voie proprie, vrăjmăşie şi ce este mai rău decât toate neascultare? Oare nu veţi face astfel cele potrivnice celor sfătuite de smerenia mea? Şi nu vă veţi aduna astfel mai mult păcat, potrivit cuvântului scripturistic, când lucraţi cele potrivnice? Căci spune că „sluga care a ştiut, dar nu a făcut, va fi bătută mult”, adică va fi pedepsită aspru cu multe şi cumplite răni şi pedepse.
Să ne temem, fiilor, de neascultarea faţă de poveţe, căci pentru fiecare abatere călcare şi neascultare se primeşte negreşit pedeapsă. De aceea să ne nevoim către împlinirea lor. Şi să fiţi încredinţaţi că veţi primi, aşa cum vi s-a vestit de mai înainte, cununa cea neveştejită a dragostei şi a ascultării, atunci când Iisus Hristos, Puitorul de nevoinţă, va împărţi răsplăţile şi cununile.
Mă rog ca Stăpâna lumii, Apărătoarea cea nebiruită creştinilor, să vă învrednicească, prin mijlocirile ei şi ale tuturor Sfinţilor, să primiţi cununa cea neveştejită a slavei celei veşnice.
3* Fiul meu, să alungi gândurile cele rele pe care ţi le aduce diavolul, împingându-te spre învoire Mai ales pe cele de ură asupra fratelui să nu le primeşti nicidecum, fiindcă au ca scop să-ţi răpească cea mai mare dintre virtuţi, dragostea. Şi dacă vor izbuti aceasta, au câştigat în întregime sufletul tău. Şi atunci când vom pierde dragostea, pe Dumnezeu îl vom pierde, fiindcă Dumnezeu este Dragoste şi cel ce petrece în dragoste întru Dumnezeu rămâne şi Dumnezeu întru el. Ce altceva ne mai rămâne pentru dobândirea mântuirii? Căci aşa cum spune Apostolul Ioan: „Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni”, „Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui”.
Fiul meu, să nu primeşti deloc gândurile de ură împotriva fratelui, ci alungă-le îndată şi rosteşte Rugăciunea lui Iisus sau spune satanei: „Cu cât tu, diavole, îmi vei aduce gânduri de ură împotriva fratelui, cu atât eu îi voi iubi pe fraţii mei, fiindcă am poruncă de la Hristos al meu. Şi nu numai că îi voi iubi, ci mă voi şi jertfi pentru ei, aşa cum şi Hristos S-a jertfit pentru mine, ticălosul”. Şi îndată să îmbrăţişezi lucrurile pentru care îţi aduce ură şi să spui: „Ia vezi, diavole pizmătăreţ, cât de mult îi iubesc! Voi muri pentru ei”. Făcând astfel, şi Dumnezeu văzând buna ta intenţie şi felul în care înfrunţi ispita, pentru a-l birui pe diavol, îndată va veni în ajutorul tău şi te va izbăvi.
4. Mă rog Preabunului Dumnezeu să trimită pe Preasfântul Său Duh, precum odinioară Sfinţilor Săi Apostoli, să vă lumineze ca să mergeţi cu lesnire pe mult-ostenitoarea cale a mântuirii. „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui (întru dragoste) fraţii împreună”. Nu există lucru mai frumos ca o obşte plină de dragostea cea după Dumnezeu. Toate bucură, toate sunt pline de frumuseţe. Sus în Cer, acolo unde dragostea este nesfârşită, Dumnezeu Se bucură împreună cu Puterile îngereşti.
„Iubiţi-vă unii pe alţii, precum şi Eu v am iubit pe voi” „Intru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii".
O, dragoste, eu adevărat fericită este inima celui care te are, căci în dragoste găseşti toate cele bune: smerenie, bucurie, bunătate, îngăduinţă, luminare şi celelalte!
Calea cea frumoasă a dragostei este fără osteneală şi întru dragoste nu este prihană sau pată, şi conştiinţa mărturiseşte că sufletul are îndrăznire la Dumnezeu. Dar când nu există dragoste, atunci sufletul nu are îndrăznire la rugăciune, ci este parcă biruit şi nu-şi poate ridica capul, fiindcă este mustrat de conştiinţă pentru faptul că nu iubeşte aşa cum Dumnezeu îl iubeşte pe el. Şi astfel încalcă porunca lui Dumnezeu.
Dacă nu-l iubim pe fratele nostru pe care îl vedem, cum vom iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vedem? Cel care are dragoste adevărată II are pe Dumnezeu, iar cel care nu are dragoste nu-L are pe Dumnezeu întru sine.
„Ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Dumnezeu” şi „de la aproapele tău vine mântuirea”, spun Sfinţii Părinţi.
Cuvioşii din vechime păşeau fără de osteneală pe calea mântuirii, fiindcă pe toate le jertfeau ca să nu cadă din dragoste. Dragostea era scopul vieţii lor. Calea noastră este plină de spini, pentru că ne lipseşte dragostea De aceea, atunci când păşim pe această cale sângerăm mereu. Zidurile casei se clatină atunci când nu întărim bine temelia dragostei.
5* Sileşte-te, fiul meu, pentru sufletul tău! Sileşte-te să-i odihneşti pe fraţii tăi şi Dumnezeu te va odihni pe tine şi îţi va da Harul Său!
Fă răbdare! Fă ascultare! Fă-te gunoiul tuturor şi te va lumina Domnul!
Cel care are mai multă smerenie, acela este mai mare. Dumnezeu dă Har celui care are frica Lui şi se supune tuturor ca un copil mic şi caută neîncetat voia cea sfântă a Domnului. Niciodată nu caută să se facă voia sa, ci voia lui Dumnezeu şi a celorlalţi. întotdeauna spune: „Cum vreţi, cum ştiţi mai bine”. Nu-şi spune părerea sa, fiindcă se socoteşte mai mic decât toţi. Atunci când i se spune să facă ceva, el este întotdeauna binevoitor şi spune: „Să fie binecuvântat!”.
Aşadar, fiul meu, acestea să le faci şi tu, iar demonii vor fugi departe şi nu se vor mai apropia. Mult se tem atunci când văd smerenie, ascultare şi dragoste către toţi.
6. Tu, fiul meu, fă-ţi datoria! Dacă ceilalţi nu fac ascultare, lasă-i la Dumnezeu şi linişteşte-te. Este invidia diavolului, fiul meu. Oare diavolul în munţi va merge? El se duce acolo unde sunt oameni care se nevoiesc pentru a se mântui. Şi fiindcă şi noi vrem să ne mântuim, ne zăpăceşte fără să ne dăm seama.
Ridică, fiul meu, greutatea fraţilor. Dumnezeu răsplăteşte cu dreptate fiecăruia. Va veni timpul când vei vedea cât de mult îţi va da pentru osteneala pe care ai făcut-o pentru atâtea suflete. Osteneşte-te în această lume; ajută şi niciodată nu vei fi lipsit de ajutorul lui Dumnezeu. Acum semeni, dar va veni vremea când vei secera. Roagă-te ca să te întărească Dumnezeu întru răbdare, să-ţi dea discernământ, luminare şi celelalte. Eu mă rog neîncetat pentru tine, însă nu am îndrăznire la Dumnezeu şi de aceea rugăciunea mea nu aduce roadă.
Cugetă la cât de mult au suferit Părinţii ca să-i mântuiască pe alţii. Nu este un lucru neînsemnat. Tu îi ajuţi pe ceilalţi, de aceea pe tine se va răzbuna vrăjmaşul; pentru aceasta îţi aduce şi întristare. Aşadar, întăreşte-te întru răbdare şi cu bărbăţie să zici: „Voi muri în luptă, ajutându-i pe fraţi să se mântuiască, şi Dumnezeu nu mă va lăsa să mă pierd, de vreme ce pentru dragoste o fac”.
Da, astfel să faci şi vei vedea câtă putere şi bucurie vei primi în luptă. Căci nerăbdarea, lipsa de nădejde şi descurajarea îl lipsesc pe om de Harul lui Dumnezeu, iar omul greşeşte, atribuindu-le greutăţilor pe care le poartă. Dar curajul, jertfa, bărbăţia, credinţa în Dumnezeu aduc Harul lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să-ţi întărească nervii cei duhovniceşti spre a lupta cu puteri noi.
7• Rămâneţi întru legătura dragostei celei frăţeşti, fiindcă dragostea este începutul şi sfârşitul, temelia tuturor virtuţilor. în dragostea cea pentru Dumnezeu şi aproapele „se cuprind toată legea şi Proorocii”. Fără dragoste suntem chimval răsunător, un zero rotunjit. După Sfântul Apostol Pavel, chiar dacă am da trupul să fie ars pentru Hristos şi toată avuţia noastră am împărţi-o şi în toată viaţa am face nevoinţă aspră pentru Hristos, dar dragoste nu avem, nimic nu am izbândit. Aşadar să ne îngrijim cu toată puterea a păstra dragostea întreolaltă, pentru ca puţinele noastre lucrări să fie binecuvântate de Cel ce cunoaşte cele ascunse ale inimilor noastre.
8* Imi scrii, fiul meu, pentru cineva care te-a amărât şi tu l-ai blestemat. Nu, fiul meu, să nu blestemi pe nici un om, oricât rău ţi-ar face. Hristos ne spune să iubim pe vrăjmaşii noştri, cum vom spune noi, oare, vreun cuvânt rău? Cere lui Dumnezeu să te ierte şi în continuare să-l iubeşti ca pe fratele tău, chiar dacă tu nu eşti de acord cu
el. Hristos pe Cruce fiind, nu i-a iertat pe cei care L-au răstignit? Oare noi nu vom face la fel? Da, fiul meu, trebuie să-i iubim pe toţi, chiar dacă ei nu ne iubesc. Aceasta este socoteala lor.
9« Fiul meu, întotdeauna trebuie să-l îndreptăţeşti pe fratele tău şi să te osândeşti pe tine însuţi. Niciodată să nu îndreptăţeşti faptele tale, ci învaţă să spui „iertaţi” şi smerenia se va sălăşlui întru tine. Fă răbdare şi treci cu vederea greşelile fratelui tău, amintindu-ţi de îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu faţă de greşelile tale. Iubeşte precum şi Iisus te iubeşte şi aşa cum doreşti şi tu să te iubească ceilalţi. Păstrează tăcerea, rugăciunea neîncetată şi osândirea de sine şi atunci vei vedea câtă umilinţă şi lacrimi şi bucurie vei simţi. Dacă însă nu le ţii, adică le neglijezi, atunci răceala şi uscăciunea vor înlocui cele de mai sus.
Iubeşte-i pe fraţi şi dragostea ta se va vădi atunci când, în ciuda tuturor neputinţelor tale, tu te vei nesocoti întru toate şi îi vei iubi pe toţi. Dragostea te va păzi de toate păcatele.
In afara de tine însuţi să nu cugeţi nimic, ci să te prihăneşti neîncetat, căci aceasta este calea cea mai bună.
10 • Fie ca sufletul vostru să se însănătoşească mai mult, căci atunci când sufletul este sănătos, are răbdare în necazuri, are lepădare de sine; nu-l înspăimântă nici bolile, nicigândurile iubirii de sine. Când sufletul este sănătos, are dragoste întru sine, nu se sminteşte, rabdă cuvântul greu al fratelui, nu teatralizează greşelile lui, întotdeauna are cuvânt bun de spus fratelui, cedează înaintea voii celuilalt şi astfel se izbăveşte de gânduri şi mâhnire. Când sufletul este sănătos, nu se mânie, nu cârteşte, nu grăieşte-împotrivă, nu şopteşte, nu face neascultare, nu-şi face voia proprie şi toate celelalte care aduc sănătate sufletului. Această sănătate o cer de la voi, pe aceasta vă sfătuiesc şi mă rog s-o dobândiţi.
Epistolă către un creştin nevoitor
1 Fiii mei, luptaţi lupta cea bună! Rămâneţi în dragoste! Dragostea să fie centrul tuturor mişcărilor voastre în obşte. Egoismul să-l alungaţi departe de la cugetul şi gura voastră.
„Cel care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă”, spune Domnul. Şi dacă nu devenim ca pruncii întru nerăutate şi simplitate, nu vom intra în împărăţia Cerurilor.
Când o obşte este povăţuită de dragoste, atunci Hristos nevăzut binecuvintează toate. Bucuria, pacea, jertfa pentru fraţi, arde în pieptul fiecăruia dintre fraţi, însă rugăciunea atunci se înmulţeşte mai mult, cu cât dragostea în Hristos şi jertfa îmbogăţeşte sufletele. Atunci Hristos Se slăveşte, iar noi devenim organe smerite prin care se slăveşte Sfântul Nume al lui Dumnezeu.
Adevărata dragoste nu invidiază darurile cele bune ale fratelui; nu se bucură când aude cuvinte care îl înjosesc sau îl osândesc; nu se opreşte de la a lăuda mereu sporirea fratelui.
Dragostea nu pizmuieşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, ci pe ale fratelui; nu se mânie, nu gândeşte răul; toate le acoperă, toate le rabdă. Cel care are dragoste curată, niciodată nu cade, păcătuind împotriva fratelui său.
Aşadar, rugaţi-vă, fiilor, pentru ca Dragostea, Dumnezeul nostru, să ne dăruiască darul dragostei celei în Hristos. Când această dragoste va împărăţi în inimile noastre, în cuvintele şi faptele noastre, atunci nădăjduim ca într-un viitor apropiat să se alcătuiască în Hristos o obşte care să aibă duhul lui Hristos, plină de strălucire duhovnicească, cu temelii de neclintit, o obşte unită în cuget, un suflet în multe trupuri.
2* Fiii mei iubiţi, îl rog pe Dumnezeul dragostei să vă întărească întru dragostea cea dintre voi şi să vă dea acea dragoste care nu vicleneşte, care nu pricinuieşte sminteli, ci mai degrabă le risipeşte prin înţelepciunea pe care o naşte.
Mă rog ca Domnul să vă dăruiască dragoste curată, care închide gura celui care o are şi nu-i dă voie să se prăbuşească în prăpastia osândirii, a grăirii-împotrivă, a clevetirii, a minciunii, a făţărniciei şi a altor nenumărate rele pe care le naşte, prin limbă, lipsa acestei dragoste curate după Dumnezeu.
Cel ce are dragoste petrece în Dumnezeu şi Dumnezeu întru el. Şi aceasta este mărturia că suntem ai lui Dumnezeu şi că îl iubim pe El, când avem dragoste curată unii către alţii.
„Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni” şi întru întuneric duhovnicesc petrece şi nu ştie unde merge.
Poruncă preţioasă am primit de la Domnul nostru Iisus Hristos ca să ne iubim unii pe alţii, dar şi diavolul a dat celor care se supun lui porunca de a se urî unii pe alţii. Prin urmare vom păzi porunca Celui ai Cărui ucenici suntem.
Să ne temem, fiilor, de răceala şi de vrăjmăşia cea dintre fraţi şi de gândurile aduse de ea, care puţin câte puţin conduc sufletul la ura demonică. Căci, făcând astfel, ne supunem vrăjmaşului nostru, diavolul, ca unui domn şi ne adunăm nenumărate rele în sărmanul nostru suflet.
Dragostea este temelia. Este temelia şi acoperământul acelui suflet care o are. Iar un astfel suflet are sălăşluit în el pe Dumnezeul dragostei şi se desfătează în fiecare clipă în chip luminat.
Pentru alcătuirea şi păstrarea vieţii de obşte este de neapărată trebuinţă dragostea reciprocă, căci dragostea va fi veriga de aur care îi va uni pe toţi fraţii într-un trup unitar, care se va împotrivi smintelilor pe care pururea le pricinuieşte stăpânul vrăjmăşiei şi al urii, diavolul. Dragostea va fi acea putere nebiruită ce va ţine mădularele adunate într-un trup, care are cap pe întâistătător. Şi această putere va birui, de fiecare dată când va fi nevoie, pe cealaltă putere, a răului, cea desăvârşit potrivnică, care se va sili să smulgă mădularele din acea unitate.
In cazul unei dragoste căldicele, puterea potrivnică a diavolului, potrivit cu variaţia pe care o va suferi căldura dragostei, va avea şi trofeele pe măsură. Dar care sunt trofeele puterii potrivnice? Smintelile în sânul obştii, grăirile-împotrivă, neascultarea, dorinţa de a birui în cuvânt, mândria, lăudăroşeniile, invidia, ura şi în sfârşit părăsirea chinoviei.
Să cugetăm, fiilor, oare îngerii grăiesc împotrivă, fac neascultare, îşi fac voia lor, se vrăjmăşesc, se urăsc, dezertează din locul unde sunt rânduiţi spre a sta înaintea lui Dumnezeu? Desigur că nu.
Aceasta a făcut-o Luceafărul cel ce răsărea odinioară, care s-a prăbuşit şi a devenit satana.
Tot astfel şi noi, de vreme ce am îmbrăcat schima îngerească, oare nu suntem datori să şi petrecem îngereşte? Cum ni se va socoti îngerească petrecerea noastră, când vedem între noi grăire-împotrivă, cârtire, dorinţa de a birui în cuvânt, voie proprie, vrăjmăşie şi ce este mai rău decât toate neascultare? Oare nu veţi face astfel cele potrivnice celor sfătuite de smerenia mea? Şi nu vă veţi aduna astfel mai mult păcat, potrivit cuvântului scripturistic, când lucraţi cele potrivnice? Căci spune că „sluga care a ştiut, dar nu a făcut, va fi bătută mult”, adică va fi pedepsită aspru cu multe şi cumplite răni şi pedepse.
Să ne temem, fiilor, de neascultarea faţă de poveţe, căci pentru fiecare abatere călcare şi neascultare se primeşte negreşit pedeapsă. De aceea să ne nevoim către împlinirea lor. Şi să fiţi încredinţaţi că veţi primi, aşa cum vi s-a vestit de mai înainte, cununa cea neveştejită a dragostei şi a ascultării, atunci când Iisus Hristos, Puitorul de nevoinţă, va împărţi răsplăţile şi cununile.
Mă rog ca Stăpâna lumii, Apărătoarea cea nebiruită creştinilor, să vă învrednicească, prin mijlocirile ei şi ale tuturor Sfinţilor, să primiţi cununa cea neveştejită a slavei celei veşnice.
3* Fiul meu, să alungi gândurile cele rele pe care ţi le aduce diavolul, împingându-te spre învoire Mai ales pe cele de ură asupra fratelui să nu le primeşti nicidecum, fiindcă au ca scop să-ţi răpească cea mai mare dintre virtuţi, dragostea. Şi dacă vor izbuti aceasta, au câştigat în întregime sufletul tău. Şi atunci când vom pierde dragostea, pe Dumnezeu îl vom pierde, fiindcă Dumnezeu este Dragoste şi cel ce petrece în dragoste întru Dumnezeu rămâne şi Dumnezeu întru el. Ce altceva ne mai rămâne pentru dobândirea mântuirii? Căci aşa cum spune Apostolul Ioan: „Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni”, „Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui”.
Fiul meu, să nu primeşti deloc gândurile de ură împotriva fratelui, ci alungă-le îndată şi rosteşte Rugăciunea lui Iisus sau spune satanei: „Cu cât tu, diavole, îmi vei aduce gânduri de ură împotriva fratelui, cu atât eu îi voi iubi pe fraţii mei, fiindcă am poruncă de la Hristos al meu. Şi nu numai că îi voi iubi, ci mă voi şi jertfi pentru ei, aşa cum şi Hristos S-a jertfit pentru mine, ticălosul”. Şi îndată să îmbrăţişezi lucrurile pentru care îţi aduce ură şi să spui: „Ia vezi, diavole pizmătăreţ, cât de mult îi iubesc! Voi muri pentru ei”. Făcând astfel, şi Dumnezeu văzând buna ta intenţie şi felul în care înfrunţi ispita, pentru a-l birui pe diavol, îndată va veni în ajutorul tău şi te va izbăvi.
4. Mă rog Preabunului Dumnezeu să trimită pe Preasfântul Său Duh, precum odinioară Sfinţilor Săi Apostoli, să vă lumineze ca să mergeţi cu lesnire pe mult-ostenitoarea cale a mântuirii. „Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui (întru dragoste) fraţii împreună”. Nu există lucru mai frumos ca o obşte plină de dragostea cea după Dumnezeu. Toate bucură, toate sunt pline de frumuseţe. Sus în Cer, acolo unde dragostea este nesfârşită, Dumnezeu Se bucură împreună cu Puterile îngereşti.
„Iubiţi-vă unii pe alţii, precum şi Eu v am iubit pe voi” „Intru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii".
O, dragoste, eu adevărat fericită este inima celui care te are, căci în dragoste găseşti toate cele bune: smerenie, bucurie, bunătate, îngăduinţă, luminare şi celelalte!
Calea cea frumoasă a dragostei este fără osteneală şi întru dragoste nu este prihană sau pată, şi conştiinţa mărturiseşte că sufletul are îndrăznire la Dumnezeu. Dar când nu există dragoste, atunci sufletul nu are îndrăznire la rugăciune, ci este parcă biruit şi nu-şi poate ridica capul, fiindcă este mustrat de conştiinţă pentru faptul că nu iubeşte aşa cum Dumnezeu îl iubeşte pe el. Şi astfel încalcă porunca lui Dumnezeu.
Dacă nu-l iubim pe fratele nostru pe care îl vedem, cum vom iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vedem? Cel care are dragoste adevărată II are pe Dumnezeu, iar cel care nu are dragoste nu-L are pe Dumnezeu întru sine.
„Ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Dumnezeu” şi „de la aproapele tău vine mântuirea”, spun Sfinţii Părinţi.
Cuvioşii din vechime păşeau fără de osteneală pe calea mântuirii, fiindcă pe toate le jertfeau ca să nu cadă din dragoste. Dragostea era scopul vieţii lor. Calea noastră este plină de spini, pentru că ne lipseşte dragostea De aceea, atunci când păşim pe această cale sângerăm mereu. Zidurile casei se clatină atunci când nu întărim bine temelia dragostei.
5* Sileşte-te, fiul meu, pentru sufletul tău! Sileşte-te să-i odihneşti pe fraţii tăi şi Dumnezeu te va odihni pe tine şi îţi va da Harul Său!
Fă răbdare! Fă ascultare! Fă-te gunoiul tuturor şi te va lumina Domnul!
Cel care are mai multă smerenie, acela este mai mare. Dumnezeu dă Har celui care are frica Lui şi se supune tuturor ca un copil mic şi caută neîncetat voia cea sfântă a Domnului. Niciodată nu caută să se facă voia sa, ci voia lui Dumnezeu şi a celorlalţi. întotdeauna spune: „Cum vreţi, cum ştiţi mai bine”. Nu-şi spune părerea sa, fiindcă se socoteşte mai mic decât toţi. Atunci când i se spune să facă ceva, el este întotdeauna binevoitor şi spune: „Să fie binecuvântat!”.
Aşadar, fiul meu, acestea să le faci şi tu, iar demonii vor fugi departe şi nu se vor mai apropia. Mult se tem atunci când văd smerenie, ascultare şi dragoste către toţi.
6. Tu, fiul meu, fă-ţi datoria! Dacă ceilalţi nu fac ascultare, lasă-i la Dumnezeu şi linişteşte-te. Este invidia diavolului, fiul meu. Oare diavolul în munţi va merge? El se duce acolo unde sunt oameni care se nevoiesc pentru a se mântui. Şi fiindcă şi noi vrem să ne mântuim, ne zăpăceşte fără să ne dăm seama.
Ridică, fiul meu, greutatea fraţilor. Dumnezeu răsplăteşte cu dreptate fiecăruia. Va veni timpul când vei vedea cât de mult îţi va da pentru osteneala pe care ai făcut-o pentru atâtea suflete. Osteneşte-te în această lume; ajută şi niciodată nu vei fi lipsit de ajutorul lui Dumnezeu. Acum semeni, dar va veni vremea când vei secera. Roagă-te ca să te întărească Dumnezeu întru răbdare, să-ţi dea discernământ, luminare şi celelalte. Eu mă rog neîncetat pentru tine, însă nu am îndrăznire la Dumnezeu şi de aceea rugăciunea mea nu aduce roadă.
Cugetă la cât de mult au suferit Părinţii ca să-i mântuiască pe alţii. Nu este un lucru neînsemnat. Tu îi ajuţi pe ceilalţi, de aceea pe tine se va răzbuna vrăjmaşul; pentru aceasta îţi aduce şi întristare. Aşadar, întăreşte-te întru răbdare şi cu bărbăţie să zici: „Voi muri în luptă, ajutându-i pe fraţi să se mântuiască, şi Dumnezeu nu mă va lăsa să mă pierd, de vreme ce pentru dragoste o fac”.
Da, astfel să faci şi vei vedea câtă putere şi bucurie vei primi în luptă. Căci nerăbdarea, lipsa de nădejde şi descurajarea îl lipsesc pe om de Harul lui Dumnezeu, iar omul greşeşte, atribuindu-le greutăţilor pe care le poartă. Dar curajul, jertfa, bărbăţia, credinţa în Dumnezeu aduc Harul lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să-ţi întărească nervii cei duhovniceşti spre a lupta cu puteri noi.
7• Rămâneţi întru legătura dragostei celei frăţeşti, fiindcă dragostea este începutul şi sfârşitul, temelia tuturor virtuţilor. în dragostea cea pentru Dumnezeu şi aproapele „se cuprind toată legea şi Proorocii”. Fără dragoste suntem chimval răsunător, un zero rotunjit. După Sfântul Apostol Pavel, chiar dacă am da trupul să fie ars pentru Hristos şi toată avuţia noastră am împărţi-o şi în toată viaţa am face nevoinţă aspră pentru Hristos, dar dragoste nu avem, nimic nu am izbândit. Aşadar să ne îngrijim cu toată puterea a păstra dragostea întreolaltă, pentru ca puţinele noastre lucrări să fie binecuvântate de Cel ce cunoaşte cele ascunse ale inimilor noastre.
8* Imi scrii, fiul meu, pentru cineva care te-a amărât şi tu l-ai blestemat. Nu, fiul meu, să nu blestemi pe nici un om, oricât rău ţi-ar face. Hristos ne spune să iubim pe vrăjmaşii noştri, cum vom spune noi, oare, vreun cuvânt rău? Cere lui Dumnezeu să te ierte şi în continuare să-l iubeşti ca pe fratele tău, chiar dacă tu nu eşti de acord cu
el. Hristos pe Cruce fiind, nu i-a iertat pe cei care L-au răstignit? Oare noi nu vom face la fel? Da, fiul meu, trebuie să-i iubim pe toţi, chiar dacă ei nu ne iubesc. Aceasta este socoteala lor.
9« Fiul meu, întotdeauna trebuie să-l îndreptăţeşti pe fratele tău şi să te osândeşti pe tine însuţi. Niciodată să nu îndreptăţeşti faptele tale, ci învaţă să spui „iertaţi” şi smerenia se va sălăşlui întru tine. Fă răbdare şi treci cu vederea greşelile fratelui tău, amintindu-ţi de îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu faţă de greşelile tale. Iubeşte precum şi Iisus te iubeşte şi aşa cum doreşti şi tu să te iubească ceilalţi. Păstrează tăcerea, rugăciunea neîncetată şi osândirea de sine şi atunci vei vedea câtă umilinţă şi lacrimi şi bucurie vei simţi. Dacă însă nu le ţii, adică le neglijezi, atunci răceala şi uscăciunea vor înlocui cele de mai sus.
Iubeşte-i pe fraţi şi dragostea ta se va vădi atunci când, în ciuda tuturor neputinţelor tale, tu te vei nesocoti întru toate şi îi vei iubi pe toţi. Dragostea te va păzi de toate păcatele.
In afara de tine însuţi să nu cugeţi nimic, ci să te prihăneşti neîncetat, căci aceasta este calea cea mai bună.
10 • Fie ca sufletul vostru să se însănătoşească mai mult, căci atunci când sufletul este sănătos, are răbdare în necazuri, are lepădare de sine; nu-l înspăimântă nici bolile, nicigândurile iubirii de sine. Când sufletul este sănătos, are dragoste întru sine, nu se sminteşte, rabdă cuvântul greu al fratelui, nu teatralizează greşelile lui, întotdeauna are cuvânt bun de spus fratelui, cedează înaintea voii celuilalt şi astfel se izbăveşte de gânduri şi mâhnire. Când sufletul este sănătos, nu se mânie, nu cârteşte, nu grăieşte-împotrivă, nu şopteşte, nu face neascultare, nu-şi face voia proprie şi toate celelalte care aduc sănătate sufletului. Această sănătate o cer de la voi, pe aceasta vă sfătuiesc şi mă rog s-o dobândiţi.
Epistolă către un creştin nevoitor
11« Rabdă pe cel care te mâhneşte şi îţi pricinuieşte sminteli; rabdă cu bucurie. Roagă-te pentru el în fiecare zi, străduieşte-te în fiecare zi să-i faci bine, să-l lauzi, să-i vorbeşti cu dragoste şi Dumnezeu va face minunea şi se va îndrepta. Hristos Se va slăvi, iar diavolul, cel care pricinuieşte smintelile, va crăpa. Sileşte-te să tai mai ales minciuna şi osândirea. Canonul tău este să faci în fiecare zi un şirag de metanii pentru cel care te urăşte, pentru ca Dumnezeu să-l lumineze şi să-l aducă la pocăinţă. Timp de o lună de zile să faci în fiecare zi câte zece metanii.
Dacă această persoană face ceva împotriva ta, tu să treci cu vederea şi să faci răbdare. Să preferi să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii lovit şi să nu loveşti. Iar când pe acestea le vei face, Fiul lui Dumnezeu Se va sălăşlui în sufletul tău împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Luptă lupta cea bună, treci cu vederea faptele acestei persoane, precum şi Hristos a trecut cu vederea păcatele tale.
A doua epistolă
M-am bucurat când am aflat că te sileşti săbiruieşti în felul tău pe acel om care atât de mult te hăituieşte. Da, fiul meu, dragostea pe toate le biruieşte. Dragostea să o cauţi, smerenia, curăţia. Să faci un şirag de metanii pentru acest om şi Hristos îl va lumina. Diavolul le face pe toate. Când Hristos îl va alunga, acel om va deveni mieluşel.
12 • Să-l suporţi pe fratele tău cu toate ale lui. Să te caracterizeze respectul faţă de ceilalţi. Pentru Numele lui Dumnezeu, să nu ocărăşti, să nu osândeşti, căci acestea nu sunt fapte de monah, ci de mirean care se află departe de Dumnezeu. Tu eşti afierosit lui Dumnezeu şi trebuie să faci ceea ce vrea Dumnezeu. Aceasta să te povăţuiască în purtarea ta faţă de ceilalţi.
Când ocărăşti şi mai faci şi alte rele, să ştii că faci voia diavolului şi Dumnezeu Se amărăşte foarte mult. îngerii care te văd, întristaţi vor spune: „Dar ce are acesta de se luptă? Nu se gândeşte la porunca lui Dumnezeu, la dragoste?” In timp ce atunci când te văd jertfindu-te pentru dragostea lui Hristos, se bucură şi slăvesc pe Dumnezeu, Care dă Harul Său omului şi biruieşte pe diavol.
13 • Te rog, fiul meu, sileşte-te spre păzirea dragostei frăţeşti. Monahul fără dragoste este mort sufleteşte. Să nu judeci pe nimeni, să nu grăieşti cele de prisos, cele vătămătoare, cele care nu se potrivesc unui monah.
Pentru ce, fiul meu, ai părăsit lumea? Oare nu ca să te sfinţeşti? Oare nu pentru a dobândi dragostea cea curată după Dumnezeu? Când cârteşti şi îi judeci pe mai-marii tăi, împlineşti scopul plecării taie din lume? Oare până când te va înşela diavolul şi nu vei pune început de pocăinţă şi îndreptare? Timpul trece şi sfârşitul se apropie. Să ne silim acum, toate se îndreaptă acum. Mai târziu ne vom lovi capul, însă fără nici un folos.
14 • Ne aflăm în ajunul Bobotezei. O, cât de mult po- gorâmânt! Gol intră în repejunile Iordanului. Cine? Cel care este Cuvântul Născătorului Celui fără de început, al Celui care mai demult a spus: „Să fie!” Şi iată că toate au stat înaintea Lui! Gol pentru a ne dărui nouă celor dezgoliţi înfierea.
Iordanul văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Cel fără de trup întrupat, s-a spăimântat şi şi-a întors repejunile sale înapoi. Botezătorul Ioan s-a înfricoşat şi el. Cum să boteze robul pe Stăpânul? Cum să lumineze sfeşnicul pe Lumină? Care Lumină? Acea Lumină fericită, cea în Trei luminători, care „luminează pe tot omul ce vine în lume”.
Părintele Cel fără de început dă mărturie pentru Fiul Său Cel fără de început, pe când Mângâietorul vine în chip de porumbel şi stă pe capul lui Iisus, „adeverind întărirea cuvântului”.
Saltă şi se veseleşte sufletul fiecărui creştin înaintea măreţiei Tainei dumnezeieştii Arătări. O, ce Părinte iubitor de fii avem! A fost trecută cu vederea şi uitată această inimă a lui Dumnezeu, care atât de mult îl iubeşte pe om! Căci strigă prin proorocul: „Oare va uita femeia pe pruncul său? Sau nu-i va fi milă de fiii pânte- celui său? Că de va şi uita femeia pe aceştia, dar Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul”. „Că de vreme ce fiind noi vrăjmaşi, ne-am împăcat prin moartea Fiului Său, cu mult mai vârtos fiind împăcaţi, ne vom mântui prin viaţa Lui”.
O, câtă mângâiere dau cuvintele Apostolului Pavel sufletului care de curând s-a pocăit! Multă îndrăznire la Dumnezeu are acel suflet care se îndură de aproapele şi pătimeşte împreună cu el, arătând aceasta în faptă şi în cuvânt.
Când Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos, îşi săvârşea nebunia sa în mijlocul Constantinopolului, o femeie temătoare de Dumnezeu, ai cărei ochi sufleteşti erau deschişi, l-a văzut în extaz pe fericitul Andrei strălucind mai mult decât soarele, iar oamenii îl loveau, îl scuipau, îl chinuiau şi demonii se bucurau fiindcă aveau să-i judece în ceasul morţii lor pentru că îl băteau şi-l chinuiau în tot chipul pe Sfântul lui Dumnezeu. Dar Sfântul a spus demonilor: „Eu L-am rugat pe Dumnezeu să nu le socotească păcatul celor care mă lovesc şi mă chinuiesc”.
Atunci a văzut Varvara, căci aşa se numea femeia, că s-a deschis Cerul şi s-a pogorât un porumbel mare având o floare în cioc şi aşezându-se pe capul fericitului Andrei, a spus: „Primeşte această ramură înflorită pe care ţi-o trimite Părintele Luminilor, pentru că arăţi îndurare faţă de cel care te loveşte, aşa cum şi El este îndurat”. Atunci porumbelul a fost înconjurat de nenumărate păsărele care cântau cântări cereşti, spre desfătarea acelui fericit suflet, care pentru Hristos suferea atât de mult.
Peste puţin acea vedenie a luat sfârşit şi fericitul s-a apropiat de Varvara, căci cunoscuse în duh despre vedenia ei, şi i-a spus: „Păzeşte, Varvara, această taină atât timp cât voi fi în viaţă, până ce mă voi muta în locul cortului celui minunat”.
Sufletul îndurat se aseamănă lui Dumnezeu şi multă este îndrăznirea ce o câştigă către El.
Fie ca Dumnezeu să ne dea inimă plină de îndurare, pentru ca atunci când vom ieşi din această viaţă să aflăm şi noi îndurările lui Dumnezeu, mila şi dragostea Sa! Amin.
15 • Aşa cum Dumnezeu este îndurat şi iartă pe toţi, tot astfel şi noi suntem datori să ne asemănăm Stăpânului şi să iertăm din inimă pe cei care ne greşesc. Căci aşa cum copilul moşteneşte caracterul părinţilor săi, tot astfel şi noi datori suntem să ne asemănăm Sfântului nostru Părinte, Dumnezeu.
Să răbdăm pe cei care ne întristează, căci şi Hristos a răbdat din dragoste pentru noi nenumărate ocări de la cei păcătoşi.
16 • Mare este cinstea ce ni s-a dat, deşi suntem nevrednici, şi anume aceea de a sluji la lucrarea de mântuire a sufletelor, ca nişte mădulare ale Sale, amintin- du-ne că dacă alţii nu şi-ar fi jertfit viaţa - Apostolii şi ceilalţi - de dragul nostru, noi nu am fi fost acum fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai bunătăţilor cereşti. Aşadar, tot ce putem face, să facem. Iar lucrarea o va desăvârşi Cel care are puterea de a o desăvârşi.
Aduceţi-vă aminte de vremea catacombelor, de felul în care se nevoiau primii creştini. Cu câtă dragoste jertfeau tot ce firea le dăruise mai plăcut, atunci când datoria de creştini îi chema. Iar, în cele din urmă, această jertfă le aducea slava cea veşnică.
Ah, noi nu suntem vrednici şi, din nefericire, pe toate le pierdem datorită puţinătăţii de credinţă - primul fiind eu -, dar nădăjduim că mila Domnului ne va întări, ca să purtăm şi noi cu smerenie o mică cruce, spre mângâierea noastră.
17 • Fiul meu, să ai dragoste către fraţii tăi! Alungă de la tine dorinţa de a birui în cuvânt, care alungă harul mângâierii şi îl înlocuieşte cu amărăciune şi ură. Slăveşte pe Dumnezeu întru dragoste. „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.
Ce este mai frumos decât dragostea între fraţi? Dar semănătorul cel rău, aruncă cu vicleşug sămânţa de neghină şi astfel secerăm şi invidie şi răceală.
Pentru aceasta priveghează, fiule, să nu pierzi timpul preţios cu gânduri nestatornice, ca nu cumva să vină Domnul şi să ne găsească goi şi astfel să fim încuiaţi afară de împărăţie.
Smereşte-te, osândeşte-te neîncetat pe tine însuţi. Să nu te îndreptăţeşti, ci aruncă greşeala asupra ta.
18 • Rămâneţi întru dragostea cea întreolaltă, iar aceasta va fi dovadă neclintită că şi pe Dumnezeu îl iubiţi. Nu vă amărâţi unii pe alţii, căci aceasta este o purtare cu totul nepotrivită pentru cei care, miluiţi fiind de Dumnezeu, au părăsit lumea şi au îmbrăcat haina pocăinţei. Nu întristaţi Duhul Sfânt cu gânduri necuvioase, cu gânduri de invidie şi răceală sufletească. Da, fiii mei, iubiţi-vă unii pe alţii, potrivit poruncii dumnezeieşti. Fugiţi ca de foc de răceala dintre voi, ca să păstraţi căldura Duhului Sfânt! îngrijiţi-vă de dragostea cea după Dumnezeu, cea dătătoare de viaţă, ca să străluciţi icoana sufletului vostru şi să se bucure îngerii care vă stau în preajmă. „Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
19 • Cel care rabdă în tăcere cuvintele fratelui, şi ia aminte să nu se sălăşluiască în sufletul său ura, osândirea sau ţinerea de minte a răului, este fericit. Se asemănă lui Hristos, Care atunci când scotea demoni din oameni, evreii îl judecau, zicând: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni” şi „Demon ai. Cine poate să Te asculte?”.
Vezi, fiul meu, că şi lui Hristos îi spuneau astfel? Pentru aceasta nu te mâhni. Dacă vei face răbdare, dacă te vei smeri şi vei zice „Cu adevărat demoni mulţi am - căci fiecare patimă are şi demonul ei - şi sunt aşa cum spune fratele meu, ba încă şi mai rău” şi te vei strădui să-l iubeşti, să te supui lui, atunci va veni ziua când te vei slobozi de patimi şi va împărăţi Hristos în inima ta şi-ţi va da negrăita pace a lui Dumnezeu.
20 • Nu stricaţi dragostea cea mântuitoare pentru lucruri de nimic! Nu vă bănuiţi unul pe altul şi astfel să creaţi stări rele înlăuntrul vostru, care vă vatămă sufleteşte. Temeţi-vă de judecata lui Dumnezeu! Vai de acela de la care vine sminteala!
Nu vă îndreptăţiţi pe voi înşivă, ci mai degrabă aruncaţi asupra voastră greutatea oricărei situaţii şi veţi cunoaşte mult folos înlăuntrul sufletului vostru. Iar dacă vă veţi îndreptăţi faptele voastre şi veţi osândi pe fratele vostru, mâhnirea şi întristarea nu vă vor lipsi niciodată, ca răsplată a călcării de poruncă.
Monahul fără prihănirea de sine nu valorează nici măcar un bănuţ; şi prin urmare nici pricopseală nu va avea vreodată.
Ceea ce vă spune stareţul să consideraţi că este voia lui Dumnezeu şi că Domnul vorbeşte prin gura sa. Şi atunci când veţi crede că este aşa, vă rămâne numai să faceţi răbdare, aşa cum vrea Hristos.
21 • Domnul va osândi în focul cel veşnic pe pricinuitorii de sminteli. Iubiţi-vă unii pe alţii cu sinceritate, nu formal şi cu prefăcătorie, ci cu profunzime duhovnicească. Hristos atât de mult ne-a iubit, astfel încât această pildă sfântă a Sa să ni se facă de a ne iubi şi noi astfel unii pe alţii.
Dacă nu avem dragoste pentru lucrare - nu doar cuvinte goale -, în zadar ne ostenim în nevoinţă, căci lovim aerul şi ne îndepărtăm de la scopul nostru. Să nu ne înşelăm crezând că ne vom mântui trecând cu vederea virtutea de temelie a ascultării. Dacă nu ne va caracteriza dragostea cea curată a lui Hristos, în zadar alergăm şi atunci se pierde orice nădejde de mântuire.
22 • La întrebarea ta, frate în Hristos, dacă trebuie să-l îndreptăm pe aproapele nostru - care este nemulţumitor, nedrept etc. - sau să nu facem aceasta de dragul răbdării, îţi răspund: dacă crezi că în urma sfatului fratele se va folosi, atunci să o facem, căutând folosul fratelui mai mult decât pe al nostru şi împlinind astfel cea mai mare dintre virtuţi, dragostea. Dacă însă crezi că nici un folos nu va primi din sfătuire, atunci să alegi folosul tău, răbdând şi nemulţumirea şi nedreptatea fratelui.
23 • Cu răbdare şi mulţumire să slujeşti în ascultarea ta. Să cugeţi că slujeşti îngeri şi nu oameni.
Slujeşte-i pe fraţi cu dragoste, aşa cum îi şi iubeşti. Străduieşte-te să nu întristezi pe nici un frate, ca să nu piardă sufletul tău îndrăznirea cea către Dumnezeu. Tu să slujeşti ca un rob pentru dragostea lui Hristos. Să te socoteşti pe tine însuţi ultimul dintre fraţi. Smereşte-te şi vei vedea Harul pe care ţi-l va da Domnul slavei.
24 • Dragostea cea adevărată către fratele are caracteristicile care o deosebesc, adică atunci când nu judecăm pe fraţi, nu-i prihănim, când trecem cu vederea greşelile lor cele mici şi le răbdăm ca fiind ale noastre, îndreptăţindu-i întotdeauna pe ceilalţi, atunci când nu invidiem, nu ne bucurăm de greşelile lor, ci mai degrabă ne veselim pentru cele bune ale lor şi ne rugăm pentru ei. Din cele de mai sus se vădeşte dacă dragostea noastră către fraţi este curată. Atunci cu adevărat bună şi vese- litoare este petrecerea cea împreună cu fraţii.
Siliţi-vă, fiii mei, ca să dobândiţi o astfel de dragoste, căci această dragoste strălucită şi vrednică de Ceruri vă va face fii ai lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu dragoste este, iar cel ce rămâne în dragoste întru Dumnezeu rămâne şi Dumnezeu întru el.
Dar pentru a dobândi această dragoste minunată trebuie să-L chemăm neîncetat pe Dumnezeul dragostei ca să ne-o dea.
Numele lui Dumnezeu pomenit neîncetat prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” are întru sine viaţă veşnică, iar viaţa veşnică este Dumnezeul dragostei. Prin urmare cel care se roagă cu această rugăciune dobândeşte dragostea curată, cea după Dumnezeu.
Aşadar, înainte! Iată mijlocul şi modul pentru a dobândi dragostea. Prindeţi curaj şi înaintaţi în luptă cu bărbăţie! Rostiţi neîncetat Rugăciunea, cu gura sau cu mintea! Mai de folos este cu gura în timpul zilei, din pricina răspândirii minţii la lucrare.
Avva Efrem Filotheitul
Dacă această persoană face ceva împotriva ta, tu să treci cu vederea şi să faci răbdare. Să preferi să fii nedreptăţit, decât să nedreptăţeşti; să fii lovit şi să nu loveşti. Iar când pe acestea le vei face, Fiul lui Dumnezeu Se va sălăşlui în sufletul tău împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Luptă lupta cea bună, treci cu vederea faptele acestei persoane, precum şi Hristos a trecut cu vederea păcatele tale.
A doua epistolă
M-am bucurat când am aflat că te sileşti săbiruieşti în felul tău pe acel om care atât de mult te hăituieşte. Da, fiul meu, dragostea pe toate le biruieşte. Dragostea să o cauţi, smerenia, curăţia. Să faci un şirag de metanii pentru acest om şi Hristos îl va lumina. Diavolul le face pe toate. Când Hristos îl va alunga, acel om va deveni mieluşel.
12 • Să-l suporţi pe fratele tău cu toate ale lui. Să te caracterizeze respectul faţă de ceilalţi. Pentru Numele lui Dumnezeu, să nu ocărăşti, să nu osândeşti, căci acestea nu sunt fapte de monah, ci de mirean care se află departe de Dumnezeu. Tu eşti afierosit lui Dumnezeu şi trebuie să faci ceea ce vrea Dumnezeu. Aceasta să te povăţuiască în purtarea ta faţă de ceilalţi.
Când ocărăşti şi mai faci şi alte rele, să ştii că faci voia diavolului şi Dumnezeu Se amărăşte foarte mult. îngerii care te văd, întristaţi vor spune: „Dar ce are acesta de se luptă? Nu se gândeşte la porunca lui Dumnezeu, la dragoste?” In timp ce atunci când te văd jertfindu-te pentru dragostea lui Hristos, se bucură şi slăvesc pe Dumnezeu, Care dă Harul Său omului şi biruieşte pe diavol.
13 • Te rog, fiul meu, sileşte-te spre păzirea dragostei frăţeşti. Monahul fără dragoste este mort sufleteşte. Să nu judeci pe nimeni, să nu grăieşti cele de prisos, cele vătămătoare, cele care nu se potrivesc unui monah.
Pentru ce, fiul meu, ai părăsit lumea? Oare nu ca să te sfinţeşti? Oare nu pentru a dobândi dragostea cea curată după Dumnezeu? Când cârteşti şi îi judeci pe mai-marii tăi, împlineşti scopul plecării taie din lume? Oare până când te va înşela diavolul şi nu vei pune început de pocăinţă şi îndreptare? Timpul trece şi sfârşitul se apropie. Să ne silim acum, toate se îndreaptă acum. Mai târziu ne vom lovi capul, însă fără nici un folos.
14 • Ne aflăm în ajunul Bobotezei. O, cât de mult po- gorâmânt! Gol intră în repejunile Iordanului. Cine? Cel care este Cuvântul Născătorului Celui fără de început, al Celui care mai demult a spus: „Să fie!” Şi iată că toate au stat înaintea Lui! Gol pentru a ne dărui nouă celor dezgoliţi înfierea.
Iordanul văzând pe Cel nevăzut în chip văzut, pe Cel fără de trup întrupat, s-a spăimântat şi şi-a întors repejunile sale înapoi. Botezătorul Ioan s-a înfricoşat şi el. Cum să boteze robul pe Stăpânul? Cum să lumineze sfeşnicul pe Lumină? Care Lumină? Acea Lumină fericită, cea în Trei luminători, care „luminează pe tot omul ce vine în lume”.
Părintele Cel fără de început dă mărturie pentru Fiul Său Cel fără de început, pe când Mângâietorul vine în chip de porumbel şi stă pe capul lui Iisus, „adeverind întărirea cuvântului”.
Saltă şi se veseleşte sufletul fiecărui creştin înaintea măreţiei Tainei dumnezeieştii Arătări. O, ce Părinte iubitor de fii avem! A fost trecută cu vederea şi uitată această inimă a lui Dumnezeu, care atât de mult îl iubeşte pe om! Căci strigă prin proorocul: „Oare va uita femeia pe pruncul său? Sau nu-i va fi milă de fiii pânte- celui său? Că de va şi uita femeia pe aceştia, dar Eu nu te voi uita pe tine, zice Domnul”. „Că de vreme ce fiind noi vrăjmaşi, ne-am împăcat prin moartea Fiului Său, cu mult mai vârtos fiind împăcaţi, ne vom mântui prin viaţa Lui”.
O, câtă mângâiere dau cuvintele Apostolului Pavel sufletului care de curând s-a pocăit! Multă îndrăznire la Dumnezeu are acel suflet care se îndură de aproapele şi pătimeşte împreună cu el, arătând aceasta în faptă şi în cuvânt.
Când Sfântul Andrei, cel nebun pentru Hristos, îşi săvârşea nebunia sa în mijlocul Constantinopolului, o femeie temătoare de Dumnezeu, ai cărei ochi sufleteşti erau deschişi, l-a văzut în extaz pe fericitul Andrei strălucind mai mult decât soarele, iar oamenii îl loveau, îl scuipau, îl chinuiau şi demonii se bucurau fiindcă aveau să-i judece în ceasul morţii lor pentru că îl băteau şi-l chinuiau în tot chipul pe Sfântul lui Dumnezeu. Dar Sfântul a spus demonilor: „Eu L-am rugat pe Dumnezeu să nu le socotească păcatul celor care mă lovesc şi mă chinuiesc”.
Atunci a văzut Varvara, căci aşa se numea femeia, că s-a deschis Cerul şi s-a pogorât un porumbel mare având o floare în cioc şi aşezându-se pe capul fericitului Andrei, a spus: „Primeşte această ramură înflorită pe care ţi-o trimite Părintele Luminilor, pentru că arăţi îndurare faţă de cel care te loveşte, aşa cum şi El este îndurat”. Atunci porumbelul a fost înconjurat de nenumărate păsărele care cântau cântări cereşti, spre desfătarea acelui fericit suflet, care pentru Hristos suferea atât de mult.
Peste puţin acea vedenie a luat sfârşit şi fericitul s-a apropiat de Varvara, căci cunoscuse în duh despre vedenia ei, şi i-a spus: „Păzeşte, Varvara, această taină atât timp cât voi fi în viaţă, până ce mă voi muta în locul cortului celui minunat”.
Sufletul îndurat se aseamănă lui Dumnezeu şi multă este îndrăznirea ce o câştigă către El.
Fie ca Dumnezeu să ne dea inimă plină de îndurare, pentru ca atunci când vom ieşi din această viaţă să aflăm şi noi îndurările lui Dumnezeu, mila şi dragostea Sa! Amin.
15 • Aşa cum Dumnezeu este îndurat şi iartă pe toţi, tot astfel şi noi suntem datori să ne asemănăm Stăpânului şi să iertăm din inimă pe cei care ne greşesc. Căci aşa cum copilul moşteneşte caracterul părinţilor săi, tot astfel şi noi datori suntem să ne asemănăm Sfântului nostru Părinte, Dumnezeu.
Să răbdăm pe cei care ne întristează, căci şi Hristos a răbdat din dragoste pentru noi nenumărate ocări de la cei păcătoşi.
16 • Mare este cinstea ce ni s-a dat, deşi suntem nevrednici, şi anume aceea de a sluji la lucrarea de mântuire a sufletelor, ca nişte mădulare ale Sale, amintin- du-ne că dacă alţii nu şi-ar fi jertfit viaţa - Apostolii şi ceilalţi - de dragul nostru, noi nu am fi fost acum fii ai lui Dumnezeu, moştenitori ai bunătăţilor cereşti. Aşadar, tot ce putem face, să facem. Iar lucrarea o va desăvârşi Cel care are puterea de a o desăvârşi.
Aduceţi-vă aminte de vremea catacombelor, de felul în care se nevoiau primii creştini. Cu câtă dragoste jertfeau tot ce firea le dăruise mai plăcut, atunci când datoria de creştini îi chema. Iar, în cele din urmă, această jertfă le aducea slava cea veşnică.
Ah, noi nu suntem vrednici şi, din nefericire, pe toate le pierdem datorită puţinătăţii de credinţă - primul fiind eu -, dar nădăjduim că mila Domnului ne va întări, ca să purtăm şi noi cu smerenie o mică cruce, spre mângâierea noastră.
17 • Fiul meu, să ai dragoste către fraţii tăi! Alungă de la tine dorinţa de a birui în cuvânt, care alungă harul mângâierii şi îl înlocuieşte cu amărăciune şi ură. Slăveşte pe Dumnezeu întru dragoste. „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.
Ce este mai frumos decât dragostea între fraţi? Dar semănătorul cel rău, aruncă cu vicleşug sămânţa de neghină şi astfel secerăm şi invidie şi răceală.
Pentru aceasta priveghează, fiule, să nu pierzi timpul preţios cu gânduri nestatornice, ca nu cumva să vină Domnul şi să ne găsească goi şi astfel să fim încuiaţi afară de împărăţie.
Smereşte-te, osândeşte-te neîncetat pe tine însuţi. Să nu te îndreptăţeşti, ci aruncă greşeala asupra ta.
18 • Rămâneţi întru dragostea cea întreolaltă, iar aceasta va fi dovadă neclintită că şi pe Dumnezeu îl iubiţi. Nu vă amărâţi unii pe alţii, căci aceasta este o purtare cu totul nepotrivită pentru cei care, miluiţi fiind de Dumnezeu, au părăsit lumea şi au îmbrăcat haina pocăinţei. Nu întristaţi Duhul Sfânt cu gânduri necuvioase, cu gânduri de invidie şi răceală sufletească. Da, fiii mei, iubiţi-vă unii pe alţii, potrivit poruncii dumnezeieşti. Fugiţi ca de foc de răceala dintre voi, ca să păstraţi căldura Duhului Sfânt! îngrijiţi-vă de dragostea cea după Dumnezeu, cea dătătoare de viaţă, ca să străluciţi icoana sufletului vostru şi să se bucure îngerii care vă stau în preajmă. „Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu”.
19 • Cel care rabdă în tăcere cuvintele fratelui, şi ia aminte să nu se sălăşluiască în sufletul său ura, osândirea sau ţinerea de minte a răului, este fericit. Se asemănă lui Hristos, Care atunci când scotea demoni din oameni, evreii îl judecau, zicând: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni” şi „Demon ai. Cine poate să Te asculte?”.
Vezi, fiul meu, că şi lui Hristos îi spuneau astfel? Pentru aceasta nu te mâhni. Dacă vei face răbdare, dacă te vei smeri şi vei zice „Cu adevărat demoni mulţi am - căci fiecare patimă are şi demonul ei - şi sunt aşa cum spune fratele meu, ba încă şi mai rău” şi te vei strădui să-l iubeşti, să te supui lui, atunci va veni ziua când te vei slobozi de patimi şi va împărăţi Hristos în inima ta şi-ţi va da negrăita pace a lui Dumnezeu.
20 • Nu stricaţi dragostea cea mântuitoare pentru lucruri de nimic! Nu vă bănuiţi unul pe altul şi astfel să creaţi stări rele înlăuntrul vostru, care vă vatămă sufleteşte. Temeţi-vă de judecata lui Dumnezeu! Vai de acela de la care vine sminteala!
Nu vă îndreptăţiţi pe voi înşivă, ci mai degrabă aruncaţi asupra voastră greutatea oricărei situaţii şi veţi cunoaşte mult folos înlăuntrul sufletului vostru. Iar dacă vă veţi îndreptăţi faptele voastre şi veţi osândi pe fratele vostru, mâhnirea şi întristarea nu vă vor lipsi niciodată, ca răsplată a călcării de poruncă.
Monahul fără prihănirea de sine nu valorează nici măcar un bănuţ; şi prin urmare nici pricopseală nu va avea vreodată.
Ceea ce vă spune stareţul să consideraţi că este voia lui Dumnezeu şi că Domnul vorbeşte prin gura sa. Şi atunci când veţi crede că este aşa, vă rămâne numai să faceţi răbdare, aşa cum vrea Hristos.
21 • Domnul va osândi în focul cel veşnic pe pricinuitorii de sminteli. Iubiţi-vă unii pe alţii cu sinceritate, nu formal şi cu prefăcătorie, ci cu profunzime duhovnicească. Hristos atât de mult ne-a iubit, astfel încât această pildă sfântă a Sa să ni se facă de a ne iubi şi noi astfel unii pe alţii.
Dacă nu avem dragoste pentru lucrare - nu doar cuvinte goale -, în zadar ne ostenim în nevoinţă, căci lovim aerul şi ne îndepărtăm de la scopul nostru. Să nu ne înşelăm crezând că ne vom mântui trecând cu vederea virtutea de temelie a ascultării. Dacă nu ne va caracteriza dragostea cea curată a lui Hristos, în zadar alergăm şi atunci se pierde orice nădejde de mântuire.
22 • La întrebarea ta, frate în Hristos, dacă trebuie să-l îndreptăm pe aproapele nostru - care este nemulţumitor, nedrept etc. - sau să nu facem aceasta de dragul răbdării, îţi răspund: dacă crezi că în urma sfatului fratele se va folosi, atunci să o facem, căutând folosul fratelui mai mult decât pe al nostru şi împlinind astfel cea mai mare dintre virtuţi, dragostea. Dacă însă crezi că nici un folos nu va primi din sfătuire, atunci să alegi folosul tău, răbdând şi nemulţumirea şi nedreptatea fratelui.
23 • Cu răbdare şi mulţumire să slujeşti în ascultarea ta. Să cugeţi că slujeşti îngeri şi nu oameni.
Slujeşte-i pe fraţi cu dragoste, aşa cum îi şi iubeşti. Străduieşte-te să nu întristezi pe nici un frate, ca să nu piardă sufletul tău îndrăznirea cea către Dumnezeu. Tu să slujeşti ca un rob pentru dragostea lui Hristos. Să te socoteşti pe tine însuţi ultimul dintre fraţi. Smereşte-te şi vei vedea Harul pe care ţi-l va da Domnul slavei.
24 • Dragostea cea adevărată către fratele are caracteristicile care o deosebesc, adică atunci când nu judecăm pe fraţi, nu-i prihănim, când trecem cu vederea greşelile lor cele mici şi le răbdăm ca fiind ale noastre, îndreptăţindu-i întotdeauna pe ceilalţi, atunci când nu invidiem, nu ne bucurăm de greşelile lor, ci mai degrabă ne veselim pentru cele bune ale lor şi ne rugăm pentru ei. Din cele de mai sus se vădeşte dacă dragostea noastră către fraţi este curată. Atunci cu adevărat bună şi vese- litoare este petrecerea cea împreună cu fraţii.
Siliţi-vă, fiii mei, ca să dobândiţi o astfel de dragoste, căci această dragoste strălucită şi vrednică de Ceruri vă va face fii ai lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu dragoste este, iar cel ce rămâne în dragoste întru Dumnezeu rămâne şi Dumnezeu întru el.
Dar pentru a dobândi această dragoste minunată trebuie să-L chemăm neîncetat pe Dumnezeul dragostei ca să ne-o dea.
Numele lui Dumnezeu pomenit neîncetat prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” are întru sine viaţă veşnică, iar viaţa veşnică este Dumnezeul dragostei. Prin urmare cel care se roagă cu această rugăciune dobândeşte dragostea curată, cea după Dumnezeu.
Aşadar, înainte! Iată mijlocul şi modul pentru a dobândi dragostea. Prindeţi curaj şi înaintaţi în luptă cu bărbăţie! Rostiţi neîncetat Rugăciunea, cu gura sau cu mintea! Mai de folos este cu gura în timpul zilei, din pricina răspândirii minţii la lucrare.
Avva Efrem Filotheitul
-Triunghi galben
