Donatori inspirati

Donatori inspirati

 Leon de Lisbonne, unul dintre primii companioni ai sfântului Pietro d'Alcantara (secolul al XVI-lea) se afla într-o zi împreună cu un frate într-o cursă apostolică şi s-au rătăcit într-o zonă deşertică din Castilia. Ei şi-au dat deodată seama că nu mai găsesc drumul şi că nu au nimic de mâncare la ei. În faţa lor se afla un drum foarte lung de parcurs, iar foamea începuse să îi tortureze. Deodată un corb a coborât la ei şi le-a depus la picioare o pâine magnifică, caldă şi cu coaja un pic crocantă ca şi cum fusese doar scoasă din cuptor.
 În general donatorii nu sunt numai corbi, pentru care totuşi Domnul pare să aibă o predilecţie, încă de pe vremea lui Ilie. Îi regăsim pe corbi şi în povestea sfântului Paul Ermitul (230-342) care veneau, conform celor relatate de sfântul Jerome, să îl susţină în solitudine în Tebaida.
 Servitoarea Domnului Barbara Micarelli (1845-1909) a avut şi ea o experienţă asemănătoare când într-o zi comunitatea spirituală pe care o fondase se afla în mare nevoie:
"Nu mai era nimic de mâncare. Sora bucătăreasă obţinuse autorizaţia de a merge să gătească cicoarea din grădină, dar nu mai avea nici măcar un strop de ulei pentru a o prepara.
 Cu puţin înainte de ora dejunului, clopotul bisericii a început să bată. Bucătăreasa a sosit şi a anunţat-o pe maica stareţă că ea a gătit cicoarea, dar nu a avut nici măcar puţin ulei pentru a-i da gust. Maica stareţă a răspuns:
"Nu prea contează! Haide pentru moment să mergem în Biserică. Dumnezeu ne va ajuta!" Când clopotele au bătut din nou, toate surorile au coborât la sala de mese. Cu mâinile împreunate, Maica stareţă a binecuvântat masa şi toate călugăriţele au luat loc pe bănci aşteptând mâncarea. Dar ce puteau oare spera să realizeze atunci când aproape toate cele trebuincioase lipseau?
- Este momentul să aducem tocana chiar şi fără ulei, a ordonat ea. Astfel vom cunoaşte gustul şi efectul sărăciei.
În acelaşi timp, măicuţa a închis ochii şi a început să murmure o rugăciune. Ea a rostit: "Dă-ne nouă astăzi pâinea noastră cea de toate zilele" Ar fi putut oare Domnul nostru să refuze o asemenea cerere plină de umilinţă?
Clopoţelul de la intrare a sunat viguros.
 -Iată şi mâncarea noastră! a rostit măicuţa surâzând...
 Călugăriţele au surâs şi ele când sora portăreasă le-a anunţat că un om tocmai le-a făcut o supriză frumoasă. El stătea în faţa porţii cu două coşuri pline de pâine proapsătă şi de vin şi căra o oală mare plină de supă proaspătă de legume."
 Miracol sau coincidenţă uluitoare? Fiecare este liber să judece după propria lui raţiune. Dar iată ce i s-a petrecut asemănător într-o zi sfintei Celia Barbieri, (1847-1870), tânăra fondatoare a grupării "Micile Surori ale Maicii Domnului a celor Îndureraţi":
"Eram bucătăreasă. Într-o dimineaţă am descoperit că nu mai aveam deloc provizii în casă şi nu aveam din ce să gătim. Puteam spune că trăiam în fiecare zi din ceea ce ne trimitea Providenţa lui Dumnezeu.
M-am prezentat la fondatoare cu o sticlă care mai conţinea puţin ulei:
-Asta este tot ce avem pentru astăzi. Ce să facem?
 -Cu acest ulei haide să alimentăm candela pentru sfântul Francois de Paule, a răspuns ea....
Am executat ordinul cu pioşenie. Îmi amintesc foarte bine că în timp ce aprindeam lampa mă adresam sfântului Francois ţintind icoana lui cu degetul: "Trebuie să reuşeşti să ne ajuţi!" După câteva ore, am auzit o bătaie la poartă. Deşi nu era serviciul meu (deoarece fiecare aveam sarcini bine definite) am mers să deschid eu însămi şi am fost foarte bucuroasă să găsesc în faţa porţii un om care purta un coş imens plin cu bunătăţi de la Dumnmezeu: făină, pâine, vin şi tot felul de alte provizii. Am efectuat pentru el anumite munci timp în care am reuşit să îl întreb:
-Ne-aţi dat această hrană ca plată pentru muncile pe care le facem pentru dumneavostră?
 -Nu, plata va veni mai târziu. Aceasta este doar o donaţie pe care am fost inspirat să o fac pentru voi astăzi."
 Intervenţii asemănătoare providenţiale au punctat primii ani ai orfelinatului fondat de venerabila Elena Aiello (1898-1961) în 1928:
"În martie 1934, trebuia să îi plătim un chintal de ulei lui Pietro Rizzo, din Montalto, iar sora Elena nu ştia cum să facă aceasta. În timpul sărbătorii sfântului Iosif, ea l-a invocat cu umilinţă să intervină şi la puţin timp după aceea un binefăcător a sosit la orfelinat aducând o donaţie care valora exact cât chintalul de ulei datorat."
 Altă dată, ne lipseau toate cele trebuincioase prânzului:
"Sora Elena a văzut apropiindu-se câteva fetiţe care o anunţau că nu mai este nimic de mâncare în bucătărie, în afara câtorva paste. Sora Elena le-a mângâiat pe cap şi le-a trimis să se roage în capelă asigurându-le că Dumnezeu are grijă de ele..
Cu câteva minute mai târziu, comisarul poliţiei s-a prezentat la poartă cu 18 kilograme de peşte. El a fost foarte emoţionat să asculte povestea sorei Elena care i-a spus că fetiţele se rugau în capelă ca Dumnezeu să le trimită de mâncare. Mai târziu, intrând acolo, el le-a găsit îngenuncheate în faţa icoanelor."
 (Ibid, p.153)
 În alte situaţii când ne aflam fără pâine, sora Elena şi-a dublat credinţa în miracole şi deşi am traversat un război împreună mereu Dumnezeu ne-a dat pâine chiar şi atunci când de fapt costa foarte mult:
"Nu mai aveam pâine iar sora contabilă s-a adresat surorii Elena care nici ea nu mai avea nici un ban. Elena a plecat atunci spre brutărie pentru a face un credit. Ajunsă acolo, sora nu a îndrăznit să îşi pună în aplicare intenţiile şi s-a întors la Institut fără pâine. La ora prânzului, ea a început să intoneze după bunul ei obicei benedictin un imn de slavă către Cer şi a ridicat ochii spre Dumnezeu implorâmdu-i ajutorul. Chiar în acel moment un gardian civil a sunat la poartă şi le-a adus copiilor treizeci de kilograme de pîine care fusese rechiziţionată chiar în acea dimineaţă."
 În aceeaşi epocă tragică în care Spania se afla în ruine şi în care începea să se adune în urma războiului civil, stareţa Clara de la Concepcion Sanchez Garcia (1902-1973) "a folosit" în acelaşi mod credinţa tinerelor sale călugăriţe:
 Într-o zi, mânăstirea nu avea deloc pâine într-atât încât foamea tortura deja tinerele adolescente:
 "Ea suferea foarte mult datorită situaţiei de foamete şi îl ruga în continuu pe Dumnezeu să o ajute să le hrănească pe călugăriţe şi mai ales pe cele mai tinere care erau în pericol să îşi piardă sănătatea datorită înfometării. Ea ne-a organizat pe toate în cor şi am început să ne rugăm împreună cu voce tare la Iisus ca să ne dea alimente: ulei, linte, pâine etc. Ea ne spunea: "Repetaţi după mine! Doamne Dumnezeule, dă-ne pâine!"Şi strigaţi tare, din tot sufletul şi cu multă încredere. De fiecare dată când ne-am rugat în acest fel lucrurile pentru care ne-am rugat au venit în moduri suprinzătoare. De exemplu, o persoană a sosit la poartă şi ne-a spus: "Cred ca aceste legume vă vor face plăcere, Dumnezeu m-a inspirat să vi le aduc!"
 Este dificil să ne încăpăţânăm să vedem în toate aceste incidente repetate doar concidenţe sau fructe ale hazardului. În schimb, se observă oare cu ochiul liber ceva supranatural în cazul lui Benoit Joseph Cottolengo, care într-o zi nu mai putea face datoriilor şi a rezolvat situaţia în modul următor?
"Brutarul care susţinea cu pâine Piccola Casa (această instituţie adăpostea şi hrănea gratuit sute de copii săraci şi abandonaţi) se afla în situaţia neplăcută în care era forţat să îşi închidă magazinul din lipsă de fonduri deoarece servitorul Domnului nu îşi achitase datoriile faţă de el. După mai multe cereri făcute în van faţă de acesta, el a început să se roage seara acasă cu tot sufletul ca să găsească o soluţie la situaţia în care se afla şi care părea fără ieşire. Deodată un necunoscut s-a prezentat înaintea lui şi i-a plătit toate sumele restante pe care Picola Casa nu reuşise să le achite până în acel moment, lăsând în grija lui semnarea ultimei chitanţe şi restituirea ei către servitorul Domnului."
 Sfântul îşi propusese în mod imperativ să se abandoneze Providenţei şi îi încuraja astfel şi pe alţii:
"Creditorii ştiu ce au de făcut..ei ştiu că noi nu avem venituri fixe şi că nu avem nimic, ei trebuie să ştie că eu mă bazez doar pe Providenţa Divină. Dacă creditorii sunt de bună credinţă ei trebuie să fie convinşi că un preot niciodată nu are intenţia să le înşele aşteptările şi că Providenţa Divină nu apelează la tertipurile bancherilor: Dumnezeu îi recompensează întotdeauna pe cei care îi ajută cu ceva pe cei săraci."
 În realitate, această încredere deplină în Divina Providenţă a fost întotdeauna răsplătită:
"Îmi amintesc că servitorul lui Dumnezeu mi-a spus de mai multe ori (chiar şi în prezenţa altor creditori) că înainte de a ne cere banii înapoi ar trebui să mergem la slujbă; el ne trimitea apoi la slujba şi dacă nu reuşeam să obţinem banii pe vreo altă cale providenţiala ne trimitea înapoi la biserică pentru a ne ruga în continuare, spunând de exemplu Salve Regina a la Consolata. Ne spunea să revenim ulterior la el sperând că între timp vom primi ajutor de la Divina Providenţă."
 Preotul apela mereu la rugăciuni şi la implorarea graţiei divine pentru că efectiv toate mijloacele umane pe care le avea la dispoziţie se epuizau foarte uşor :
 "Într-o seară de toamnă a anului 1836, dacă îmi amintesc corect, m-am prezentat în faţa servitorului lui Dumnezeu pentru a-i explica ca a 2-a zi dimineaţa la ora 8 fix trebuia neapărat să le dau muncitorilor mei salariile care se ridicau la un total de 4.000 franci. Nu aveam aceşti bani şi mă aşteptam să primesc de la preot o parte din ei pentru că el era principalul meu debitor. La fiecare cerere a mea de acest fel preotul îmi sugera să ne rugăm împreună Divinei Providenţe asigurându-mă că nu ne va dezamăgi. Era deja foarte târziu, aproape 9 seara, şi noi nu primisem încă banii de nicăieri. Preotul m-a trimis atunci acasă întrebându-mă la ce ora trebuie să efectuez plata a 2-a zi şi i-am reamintit că la ora 8 dimineaţa. El mi-a sugerat atunci să amân plata până la ora 9 făcându-mă să cred că până atunci el va rezolva totul. M-am întors acasă liniştit, deşi drumul a fost foarte greu pentru că începuse o ploaie torenţială. De aceea am ajuns cu o jumătate de ora mai târziu şi acolo l-am găsit pe domnul Giovanni Battista Pantas care mă aştepta şi care era unul dintre colaboratorii mei dintr-o anumită întreprindere. El venise pur şi simplu să-mi reamintească că nu mai îmi plătise fondul de rulment de mult şi în felul acesta mi-a pus la dispoziţie 4.000 franci."
 Servitoarea Domnului Teresa Solari (1822-1908), discipola sfântului Benoit-Joseph Cottolengo şi fondatoarea unui orfelinat numit La Petite Maison de la Providence în oraşul Genes manifesta la rândul ei o încredere deplină în Divina Providenţă:
"Într-o zi orfelinatul se pregătea pentru celebrarea unei slujbe dar nu avea lumânări şi nici bani ca să le cumpere. Fiind informată de aceasta situaţie critică, maica Solari a răspuns "Dumnezeu ne va ajuta !" şi trebuie să admit că această credinţa a ei a avut efect. La sfârşitul zilei preotul San Giacomo a invitat copiii de la orfelinat să-l însoţească la o slubă funebră care s-a celebrat în parohia lui. Copiii au acceptat cu dragă inimă şi pentru ajutorul lor au primit o sumă de bani şi o anumită cantitate de lumânări pe care capela a dăruit-o cu generozitate orfelinatului."
 Alta dată vinul pentru slujbe era cel care lipsea sau uleiul pentru candele iar când măicuţele s-au adresat Teresei Solari ea a răspuns în acelaşi mod :"Providenţa ne va ajuta". La nici o zi de la această rostire o doamna sau un domn vizita de obicei orfelinatul aducând o damigeană cu vin sau o sticlă cu ulei:
"La trezire doamna respectivă a simţit un impuls imperativ în sufletul ei ca şi cum o voce interioară i-ar fi spus: " Du-i nişte vin Teresei!".
 Doamna a vrut să amâne această acţiune dar chemarea interioară s-a repetat de mai multe ori în acea zi şi nu s-a liniştit până ea nu a dus o anumită cantitate de vin orfelinatului."
 O aventură asemănătoare i s-a petrecut şi preafericitei măicuţe Jeane Chanay (1795-1853), fondatoarea Ordinului surorilor Sfântului Iosif din Bordeaux:
"Provizia de vin este pe terminate, măicuţă dragă!", i-a reamintit stareţei sale sora Marie Ghertrude care se ocupa cu magazia.
 "Bine, fata mea!" a răspuns calmă măicuţa sfântului Josif ridicând un pic capul. "Mişcă un pic de butoi! Se va petrece ceea ce trebuie să se petreacă!"
 "Am tot ridicat de butoi până când într-o bună dimineaţă chiar s-a golit. Cum să facem rost de alt vin ca să-l sfinţim şi să-l dăm surorilor noastre bolnave?"
 Imperturbabila, măicuţa Jeane a răspuns: "Nu te ingrijora, draga mea, o să avem şi vinul."
 Cu o jumătate de oră mai târziu, sora Marie Ghertrude a revenit să-i reîmprospăteze stareţei memoria.
 "Mă gândesc, mă gândesc la acest lucru, fata mea" a răspuns stareţa cu blândeţe. Între timp măicuţa Jeane s-a adresat Cerului dar şi Pământului şi astepta un miracol, pentru că nu mai aveau nici un ban în casă. Spre prânz măicuţa superioară şi-a început rugăciunile rămânând în acelaşi timp plină de pace "Doamne Dumnzeule", spunea ea, "ajută-mă pentru că am promis în numele tău. Numai Tu ma poţi ajuta să-mi ţin promisiunea!".
 O dată încheiată această rugăciune a sosit la poarta mânăstirii domnişoara Guyon, o persoană caritabilă din oraş care a început să le reproşeze măicuţelor cu amabilitate: "Ah! Măicuţa mea trebuie să fie din nou vina dumneavoastră. Domnul nostru m-a însărcinat cu o rugăminte! Nici nu am ajuns bine de dimineaţă la capelă ca să-mi fac rugăciunile că a şi început să mă obsedeze gândul că nu mai aveţi vin. "Du-i nişte vin măicuţei Sfântului Iosif!" am auzit cu claritate in inima mea. Am crezut că mi se pare şi am vrut să mă gândesc la altceva. Degeaba. Era imposibil să-mi mut gândul, aşa că la sfârşitul slujbei, foarte confuză, am ieşit din catedrală şi am venit aici. E adevărat că aveţi nevoie de vin?"
Măicuţa Sfântului Iosif a ascultat-o surâzând.
 "Zâmbiţi, măicuţa mea, deci este adevărat că aveţi nevoie de vin."
 "Domnişoară" a răspuns maica stareţă, "faceţi cum vreţi, nu eu sunt cea care v-a cerut vinul, a-ţi primit doar o inspiraţie."
 "Dar chiar aveţi nevoie de vin?"
 "Da domnişoară, azi dimineaţă am constatat că s-a terminat şi ultima picătura."
 "Bine, atunci am înţeles, am avut deci o percepţie reală. Am nevoie doar de nişte oameni care să aducă un butoi de vin pentru că servitorii mei nu sunt acasă."
 "Mergeţi în pace" a răspuns maica superioară, "veţi găsi în faţa porţii dumneavoastră doi oameni care vă vor cere de lucru."
 Lucrurile s-au petrecut întocmai şi la cină chiar şi măicuţele şi-au permis un pahar cu vin."
 Aceasta nu a fost singura dată când maica Sfântului Iosif a primit astfel de ajutoare providenţiale:
"Într-o dimineaţă, pe la ora 11:30, sora bucătăreasă a venit s-o prevină pe maica superioară că nu mai avea din ce să gătească pentru prânz.
 "Atunci hai să mergem toate la capela ca să ne dăm examenul" a comandat măicuţa sfântului Iosif. Pe la ora 12:00 ne-am dus ca de obicei din capelă în sala de mese care era foarte strâmtă şi care servea de asemenea şi ca dormitor comun. Maica superioară a început o rugăciune specială pentru binecuvântarea mesei. Sora Wilfred şi sora sfântului Stanislas păstrau tăcerea. Deodată maica stareţă le-a văzut râzând în glugă.
 "Ce-aţi găsit de râs? a întrebat ea un pic severă.
 "Maica noastră, dar ce binecuvântaţi acolo, nu este nimic pe masă!"
 Maica superioară a deschis apoi larg poarta capelei, a privit spre altar şi s-a adresat Domnului cu familiaritatea ei obişnuită.
 "Vedeţi, Domnul meu, servitoarele voastre nu au credinţă. Arătaţi-le vă rog puterea Voastră, veniţi să ne ajutaţi şi ele vor învăţa să se încreadă în bunătatea Voastră."
 Acestea fiind spuse a închis poarta şi s-a aşezat la locul său rugând-o pe una dintre surori să lectureze rugăciunea obişnuită dinaintea mesei. Aproape imediat după aceea soneria a anunţat o vizită. Servitoarea doamnei Raige, o vecină din apropiere, adusese 3 porţii de mâncare pentru cele 3 surori. În momentul în care a vrut să se aşeze la masă doamna Raige s-a gândit că probabil surorile nu au ce mânca în acea zi şi atunci le-a trimis la fiecare câte 2 feluri de mâncare."
 Asemenea fapte miraculoase nu aparţin numai trecutului îndepărtat ca să avem tendinţa să le considerăm fapte legendare. De exemplu, părintele Frank Solano Casey (1870-1957) stareţ la mânăstirea Capucinilor din Detroit, Statele Unite şi director al Ordinului Treimii a organizat în 1929 împreună cu confraţii săi un restaurant gratuit pe nume Soup Kitchen, în care oferea săracilor şi copiilor abandonaţi cel puţin o masă pe zi:
"Într-o zi părintele Herman şi-a dat seama că nu mai era aproape deloc pâine pentru Soup Kitchen. Preocupat el a ieşit din sala Ordinului Treimii şi a trecut în biroul părintelui Solano ca să-l anunţe că nu mai e pâine. Fratele Solano s-a ridicat, a făcut o cruce în direcţia bucătăriei şi l-a invitat cu amabilitate pe bucătarul Herman să se abandoneze în braţele Providenţei. După puţin timp un om a bătut la poartă şi a adus un coş enorm de pâine proaspătă care provenea de la o brutărie din oraş. "Pur si simplu camionul meu e prea plin!", a spus el."
 Francisco Mendes Casariego (1850-1924), fondatorul Ordinului Surorilor Trinitare din Madrid a fost şi el obişnuit cu asemenea clipiri de simpatie ale ochilor Providenţei:
"În decembrie 1894, el a notat în jurnalul mânăstirii că a primit un coş cu pâine" exact în ziua în care nu mai aveau bani ca să cumpere". Cu 2 luni mai târziu el a notat din nou în jurnal faptul că un băieţel a sosit la poarta mânăstirii aducând un sac mare cu pâine albă proaspătă," precis în ziua în care nu mai aveau cu ce să plătească brutarul".
 Astfel de evenimente au avut loc frecvent scutind-o de suferinţă pe sora contabilă, care a învăţat de la maestrul ei să se abandoneze Providenţei. Ea a mărturisit că învăţase să meargă mai mereu pe un fir subţire de credinţă, asemenea circarilor. Ea a întalnit într-o zi un om pe stradă:
"-Sunteti Trinitară? a întrebat el.
-Da .
 -Vă rog să-i daţi atunci acest plic părintelui Francisco.
 Când părintele a deschis plicul, ochii i s-au umplut de lacrimi, relatează un martor. El ascundea 8000 pesetas. Aceasta era suma exact pe care Trinitarii trebuiau să o plătească brutarului care îi ameninţase că nu o să le mai furnizeze pâine dacă nu erau în stare să-şi plătească datoria imediat."
 Un alt fapt asemănător a impresionat foarte profund întreaga comunitate a Trinitarilor:
"Comunitatea ducea lipsa de pâine. Nu le mai rămăseseră decât 13 pâini pe care părintele le păstra pentru a le da săracilor în fiecare marţi şi era exact ziua de marţi. M-am dus să expun situaţia părintelui şi să-i explic marea nevoie în care ne aflam. Era ora prânzului, călugăriţele şi fetiţele din orfelinat se aflau deja în sala de mese neştiind că nu mai este pâine. I-am cerut părintelui să doneze cele 13 pâini fetiţelor, dar el a refuzat pentru că acelea erau consacrate săracilor. După câteva momente de gândire părintele s-a retras în capelă. El a petrecut doar un sfert de oră imobil la picioarele altarului şi apoi s-a auzit sunând clopoţelul de la poartă. Am deschis şi am văzut un bărbat bătrân şi venerabil care semăna cu Sfântul Iosif. Fără să spună un cuvânt el ne-a dat un sac de mâncare şi ne-a arătat prin gesturi că trebuie să-l acceptăm şi să-l ducem la bucătărie. El nu a răspuns atunci când l-am întrebat cum trebuie să-i mulţumim şi a plecat fără să pronunţe un cuvânt."
 Misteriosul personaj adusese în acea seară de mâncare pentru întreaga comunitate şi pentru toţi copiii din orfelinat.
Binefăcători cereşti
Uneori donatorii generoşi par să vină din altă lume aşa cum i s-a petrecut odinioară fratelui Alfonso de Scalona(+1854), un fransciscan plecat să evanghelizeze indienii din Noua Spanie. Într-o zi în care se rătăcise în munţii deşertici din Flamanco, aflaţi la o anumită distanţă de Mexic, el îşi epuizase deja toate proviziile şi simţea că îşi pierdea rapid puterile datorită inaniţiei. Atunci un înger a apărut înaintea lui şi i-a adus o carafă cu apă proaspătă şi o pâine caldă. Întărit de această hrană cerească, piosul misionar a fost în stare să meargă din nou şi să găsească în sfârşit mânăstirea în căutarea căreia pornise.
 Cu doua secole mai târziu, sfântul Ignace de Laconi (1701-1781), fratele contabil al mânăstirii de capucini din Cagliari, în Sardinia, a fost scos dintr-o încurcătura asemănătoare de mesageri cereşti similari:
"Într-o dimineaţă, în timp ce Fratele Ignace întârzia să se roage în biserică, călugării din sala de mese au realizat că nu mai aveau deloc pâine pentru prânz. Fraţii au dat fuga atunci la servitorul Domnului pentru a-i expune întreaga problemă cu toate aspectele şi consecinţele ei şi pentru a-l mustra că neglijase acest aspect. Fratele Ignace a ascultat cu umilinţă situaţia şi s-a întors în biserică pentru a continua să se roage. După încă puţin timp, fratele bucătar a venit să îl anunţe pe Ignace că în bucătărie apăruseră doi adolescenţi aducând două coşuri imense pline cu pâini proaspete şi calde. În primul moment, bucătarul nu a realizat că este vorba de un miracol şi a vrut să îi recompenseze pe cei doi tineri. Dar el i-a căutat preutindeni şi nu i-a mai găsit şi nimeni nu ştia pe unde intraseră şi pe unde ieşiseră din mânăstire. Confuz, Fratele bucătar a alergat atunci la Fratele Ignace şi s-a aruncat la picioarele lui pentru a-i cere ierare. Servitorul Domnului i-a răspuns: "Dragul meu frate, să nu mai fiţi niciodată neîncrezător în Providenţa Divină..ea nu îşi abandonează niciodată servitorii."
 În acest caz, ne gândim bineînţeles la îngeri veniţi din Cer. Dar de unde apăruseră pâinile? Noi credem că ele au apărut din aceeaşi sursă din care Fecioara Maria a materializat inelul de aur pe care i l-a oferit sfântului Benoit Joseph Cottolengo pentru a-şi plăti datoriile pe care le avea faţă de brutarul său. Binefăcătoarea celestă a fost primită în mânăstire de sora Gabriela care nu a bănuit identitatea ei cerească şi care a vut o surpriză extraordinară în momentul în care i s-a explicat ulterior cu cine stătuse de vorbă.
 Surorile preafericitei Benedetta Cambagio (1791-1858) şi-au dat seama mult mai repede de identitatea donatoarei miraculoase care venise să le viziteze:
"O doamnă necunoscută de o frumuseţe extraordinară, îmbrăcată ca o ţărancă, a intrat în mânăstire, a salutat-o pe Maica Stareţă şi a vorbit cu surorile pe care le-a întâlnit în calea sa şi cărora le-a oferit un coş uriaş cu fructe coapte şi delicioase. În timp ce se retrăgea spre ieşire, surorile au întrebat-o de unde vine şi ea le-a răspuns că vine "de sus", după care a dispărut imediat."
 Tot Fecioara Maria a fost aceea care a venit să îi aducă alimente lui Edvige Carboni, când nu se mai găsea de mâncare în casa ei datorită problemelor financiare ale familiei sale:
"Altă dată, mai precis pe 12 septembrie, când se sărbătorea Sfântul Nume al Mariei, Fecioara Maria a venit în casa noastră şi i-a adus lui Edvige un pachet uriaş de biscuiţi de Savoia."
 Donatorii şi darurile lor sunt în fiecare caz variate şi pline de originalitate:
"Am asistat de mai multe ori la apariţia miraculoasă a tot felul de alimente: cafea, vin, lichioruri, prăjituri etc..Ea (Edvige) primea aceste cadouri celeste de la Iisus, de la Fecioara Maria, de la sfânta Ana, de la sfânta Agnes, de la sfântul Dominic Savio, de la sfântul Ioan Bosco"
 În ultimii ani de viaţă ai servitoarei Domnului Edvige Carboni, Sfântul Dominic Savio era cel care venea cel mai des ca să o viziteze acasă:
"Pe 28 ianuarie 1950, mă aflam la bucătărie când am auzit soneria. M-am dus să deschid uşa şi l-am primit pe Dominic Savio care era bine îmbrăcat cu un pantalon şi o vestă de culoarea gri deschis. El mi-a zâmbit şi mi-a spus:
 "Am venit să vă aduc un mic cadou ţie şi Paolinei." Şi mi-a dat un pachet de cafea naturală. "Puteţi să le oferiţi din cafeaua aceasta şi miniştrilor Domnului, preoţii cei săraci, pe care îi cunoaşteţi."
 De îndată ce a pronunţat aceste cuvinte, Sfântul Dominic Savio a dispărut, lăsând în inima mea o bucurie imensă."
 Câteodată, darurile celeste sunt de o delicateţe cu totul deosebită, aşa cum au fost în ziua în care Edvige era bolnavă:
 "Într-o seară, Sfânta Tereza a Pruncului lui Iisus a apărut în faţa mea şi a început să îmi presare pe pat petale proaspete de trandafiri. Apoi a dispărut brusc, ca o boare din altă lume..."
 Altădată, Edvige a primit buchete de violete sau crini. Florile erau de fiecare dată reale, tangibile, parfumate şi puteau fi dispuse în diverse vaze.
 Fenomene asemănătoare s-au petrecut şi misticei Maria Concetta Pantusa (1894-1953).
"Era în anul 1939 când au căzut pentru prima oară flori pe Maria Concetta, în mansarda ei din via S. Caterina. Semănau cu fulgi mari de nea care cădeau din plafonul total închis al camerei sale şi se depuneau pe părul şi pe veşmintele ei. Martorii acestei prime minuni florale au fost sora Speranza şi copii de la orfelinat care au început să bată din palme la vederea spectacolului insolit. Îngerul ei păzitor era cel care răspândea petalele prin cameră şi peste ea. Alte flori i-au fost dăruite ulterior şi de sfânta Gemma Galgani, de sfântul Paul al Crucii şi de Sfânta Maria Goretti şi chiar de Iisus însuşi."
Sursa:angelinspir.ro

Statiunea Paltinis (Transilvania)

Statiunea Paltinis(Transilvania)

*CAI DE ACCES
De pe DJ 106 D se face stanga pe DJ 106 A

Situata pe coasta de nord-est a muntilor Cindrel ,in mijlocul unor paduri de conifere ,sub varful Oncesti,la 90 km de Madias si la 32 km de Sibiu.Recunoscuta a fi cea mai veche statiune turistica din tara ,dar si cea aflata la cea mai mare altitudine (1442m) se bucura de o clima alpina temperat-boreala cu influente vestice .Aceasta face ca iarna sa dureze 4-5 luni .Statiunea este recomandata in tratamentul asteniilor ,organismului slabit,anemiilor secundare si dereglarilor de crestere la copii,dereglarilor pleuropulmonare.In timpul iernii,Paltinis este una din statiunile favorite pentru sporturile de iarna ,oferind multe partii de schi de dificultati diferite.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere
si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

27 martie 2013
Ada-Giula .

Foto:Wikimedia Commons

Ce si cine sunt ingerii?(in traditia crestina)

Ce si cine sunt ingerii? (in traditia crestina)


"Mai târziu, atunci când - prin Mine [Iisus] - veţi ajunge la noua naştere a spiritului vostru, porţile vieţii vi se vor deschide şi veţi fi ca îngerii pe care îi vedeţi urcând; şi ei au fost altă dată oameni destinaţi morţii, dar au fost făcuţi copii ai lui Dumnezeu pentru veşnicie şi au devenit îngeri prin graţia Mea, datorită noii naşteri a spiritului lor. De asemeni, veţi vedea atunci spiritele angelice primordiale create, coborând din ceruri spre Mine, Domnul întregii vieţi, mergând în acelaşi pas cu Fiul omului şi urmând exemplul Meu şi pe martorii Mei."
 (Marea Evanghelie a lui Ioan, Jakob Lorber)
 Toate energiile benefice, elevate, sublime din interiorul fiinţei fiecăruia dintre noi, rezonează cu o realitate exterioară corespunzătoare, energii ale macrocosmosului, înalte, universale, eterne, ce poartă numele de îngeri.
 Când auzi vorbindu-se despre îngeri, sau când vezi picturi care-i reprezintă, te gândeşti că sunt fiinţe îndepărtate, dintr-o lume a poveştilor, care, poate, ai dori să existe cu adevărat, nu din alt motiv, decât spre a fi ajutat de ei.
 Mitul îngerilor este atât de răspândit în întreaga lume, încât practic nu există popor care să nu vorbească despre ei. Sunt cunoscuţi ca îngeri, în tradiţia creştină, ca deva în tradiţiile orientale şi sub multe alte nume. Oriunde ai întreba, indiferent de denumirea care li se dă, atributul e acelaşi: creaţi de Dumnezeu ca mesageri divini ce ghidează, sprijină şi protejează lumea. În acest sens, în Geneză se spune: "La începuturi Dumnezeu a creat cerurile şi pământul", cerurile reprezentând lumea spirituală, lumea îngerilor (fiinţe create din spirit "şi foc"), iar pământul simbolizând întreaga creaţie materială.
 Reprezentaţi deseori în lucrările artistice, îngerii sunt luminoşi, veseli, jucăuşi, uneori luptând pentru dreptate, alteori ajutând plini de compasiune. Aura de mister care-i înconjoară e o pavăză ce se cere pătrunsă, prin curiozitate şi dragoste. Fiindcă oricât de îndepărtaţi ar părea de lumea noastră fizică, există exemple de netăgăduit că realul lor e aievea, mâna lor putând oricând să o atingă pe a noastră. Trebuie doar chemaţi cu toată iubirea de un suflet plin de puritate, iar ei nu vor şovăi să se arate: într-un gând frumos, în adierea dulce a unei dimineţi, în lumina unei raze de toamnă, pe frunzele aşternute pe aleile unui parc, în zâmbetul unui trecător, uneori în fiinţa salvatoare apărută într-o situaţie critică a vieţii noastre. Dacă avem ochii deschişi, dacă urechile ascultă şi inima e trează, putem întâlni îngeri, cu adevărat, în orice moment, în orice loc ne-am afla. Ei fac parte integrantă din univers şi în fiecare clipă ne putem deschide pentru a-i percepe.
"Celui care cere i se va da" spune Biblia. De aceea, cel care doreşte să trăiască înconjurat de îngeri, trebuie să ceară aceasta. Ei există, trebuie numai să deschidem ochii şi să-i vedem.
Ce sunt de fapt îngerii lui Dumnezeu şi cum îi slujesc ei Lui? Cum îi ajută ei pe oameni?
 Scriptura vorbeşte despre ei în diferite locuri, dar nu spune nicăieri nici măcar într-un singur cuvânt ce şi cine sunt de fapt aceşti îngeri.
 După Talmud ar trebui să se înţeleagă prin îngeri doar forţele care izvorăsc din Fiinţa Divină şi care, sub forma unor mănunchiuri de flăcări se deplasează cu inimaginabila viteză a gândului dinspre eternul şi nepătrunsul centru al lui Dumnezeu în toate direcţiile, oarecum ca razele de lumină care izvorăsc din soare.
 Scriptura mai spune că îngerii au fost văzuţi adesea pe pământ, slujindu-i pe oameni, sub chipul unor tineri de o frumuseţe nespusă! Fiinţe spirituale fiind, ei sunt invizibili pentru privirea noastră. Totuşi, au un corp de "foc" (de duh sfânt) prin care sunt orientaţi mereu, în rugăciune, spre Dumnezeu. Iar atunci când Acesta doreşte, dăruieşte îngerilor un trup, spre a fi văzuţi şi de noi, oamenii.
În acest sens este foarte cunoscută în Scoţia o relatare despre modul misterios de intervenţie al fiinţelor angelice. Istorioara spune că doi tineri au ajuns într-un oraş şi neavând bani pentru a plăti o cameră la un hotel, au rugat o familie bogată să-i găzduiască. Peste noapte, treziţi de zgomotul unor şoricei, ei descoperă o gaură foarte mare în perete, întreaga casă fiind în pericol de a se dărâma; ei repară peretele astupând gaura. Dimineaţa, familia află şi le mulţumeşte.
 Cei doi tineri îşi continuă drumul, iar în următoarea seară sunt găzduiţi de o familie săracă, ce abia îşi ducea traiul de azi pe mâine. Noaptea, grajdul animalelor ia foc şi singura vaca a familiei moare.
 În zori, tinerii pleacă mulţumind. Cel mai mic dintre ei, nedumerit, îl întreabă pe celălalt: "De ce ai ajutat familia bogată, reparându-le locuinţa, iar săracilor nu le-ai salvat vaca, singura lor avuţie?!"
 De fapt, amândoi erau îngeri şi umblau printre oameni pentru a face fapte bune.
 Cel mai mare a răspuns: "Nu ai înţeles. Când am dormit la cei bogaţi, şoarecii făcuseră o gaură mare în perete şi dacă ar fi continuat, în câteva zile ar fi scos la iveală o comoară pusă acolo de cei care au locuit înainte. Astfel s-ar fi îmbogăţit şi mai mult, iar sufletul lor ar fi fost cotropit de dorinţe deşarte de putere. Aşa că m-am ridicat şi am reparat camera. În cazul celor la care am dormit în această noapte - femeia era atât de bolnavă încât trebuia să moară. Am vorbit cu îngerul care a venit după ea, rugându-l să ia în schimb sufletul vacii. Astfel femeia s-a făcut bine, putând de acum să îngrijească de copilul micuţ pe care-l are. Vezi aşadar, că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi."
 Acesta este modul misterios dar eficient de intervenţie al îngerilor.
 În Vechiul Testament nu există o angelologie bine conturată, care să ne ofere un sistem dogmatic legat de lumea îngerilor, informaţii asupra naturii lor şi a raporturilor lor cu Dumnezeu, dar transpare clar convingerea că Dumnezeu stabileşte legături cu oamenii prin intermediul mesagerilor săi. Îngerii ocupă grădinile intermediare care se află pe scara dintre om şi Divinitate. Astfel, în Geneză găsim adeseori prezenţa acestor forţe. Prima lor apariţie este în cap 3, 23-24: "De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flăcări vâlvăitoare, să păzească pomul vieţii."
 În cap 16, prin apariţia unui înger, se vesteşte naşterea unui întreg neam: "Şi a găsit-o îngerul Domnului la un izvor de apă în pustiu" [pe Agar, slujnica lui Abraham, care rămâne însărcinată cu acesta fiindcă soţia Sara nu-i putea dărui copii].
 În cap 18, Abraham e vizitat de 3 îngeri pentru a-i vesti tot o viitoare naştere, de această dată fiind vorba de Sara.
Apoi, în Geneză 28, 12, se spune: "Şi [Jacob] a visat că era o scară sprijinită de pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea"
 Tot un înger îl ajută pe profetul Ilie să fugă prin deşert: "Iar el s-a dus mai departe în pustiu, cale de o zi şi s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi rugă moartea, zicând: „Îmi ajunge, acum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei".Şi s-a culcat şi a adormit acolo, sub ienupăr. Şi iată un înger l-a atins şi i-a zis: „ Scoală de mănâncă şi bea!" Şi a căutat Ilie şi iată, la căpătâiul lui, o turtă coapta în vatră şi un ulcior cu apă. Şi a mâncat şi a adormit din nou. Dar îngerul Domnului s-a întors a doua oară, l-a atins şi i-a spus: „Scoală de mănâncă şi bea că lungă-ţi este calea!" Şi s-a sculat Ilie şi a mâncat şi a băut şi întărindu-se cu acea mâncare, a mers 40 de zile şi 40 de nopţi." (Regi, 19, 4-8)
 În Noul Testament, intervenţia angelică este mult mai numeroasă decât în Vechiul Testament şi a inspirat o multitudine de opere artistice.
 Prima experienţă angelică e cea relatată de Luca (cap1,11-12). Acesta spune că într-o zi, când înţeleptul Zaharia, deja înaintat în vârstă, slujea la templu, "i s-a arătat îngerul lui Dumnezeu, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l Zaharia s-a tulburat şi frica a căzut peste el." Îngerul l-a anunţat că soţia sa îi va naşte un fiu.
 Dar cel mai cunoscut episod e acela Buneivestiri: "În a şasea lună a fost trimis îngerul Gabriel de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazareth, către o fecioară logodită cu un bărbat Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: "Bucură-te, cea care eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între Femei. Nu te teme, Maria, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus"" (Luca cap1,26)
 Înainte de a-şi începe misiunea spirituală, Iisus a postit în deşert 40 de zile; după ce a rezistat ispitelor diavolului, El este răsplătit de îngeri: "Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El îl slujeau"(Matei, 2, 12)
Viaţa lui Iisus a fost tot timpul acompaniată de prezenţa îngerilor, el făcând deseori referiri la ajutorul pe care aceştia îl oferă neîncetat oamenilor: "Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei care fac fărădelegea şi-i va arunca pe ei în cuptorul cu foc." (Matei 13,41) În continuare, tot Matei spune: "Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii săi şi atât va răsplăti fiecăruia, după faptele sale." (Matei 16, 27)
 Biserica catolică spune şi în ziua de azi credincioşilor că fiecare om are un înger păzitor şi acestor îngeri le este dedicată o sărbătoare anuală pe data de 2 octombrie.
 În epistola către evrei a Sfântului Apostol Pavel (1, 14) acesta se referă la rolul acestor îngeri astfel: "Îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare trimise ca să slujească pentru cei care vor fi moştenitorii mântuirii?"
 În primul secol al creştinătăţii, Dionisie Areopagitul a realizat o descriere detaliată a ierarhiilor angelice, completând astfel chiar scrierile cabalistice ale evreilor din vechime.
 Pornind mai departe pe urmele creştinătăţii, descoperim că:
 În anul 325, la Conciliul de la Niceea se declară despre credinţa în îngeri că face parte din dogmă. Optsprezece ani mai târziu, însă, Sinodul din Laodiceea (anul 343) a acuzat cultul creştin de idolatrie a îngerilor. Drept urmare, multe pasaje din Biblie în care apăreau descrieri ale fiinţelor angelice au fost îndepărtate din textul destinat marii mase de oameni. Sf Augustin însă, spune: Esse angelos novimus exfide, adică "Îngerii există şi aceasta o ştiu prea bine, prin intermediul credinţei."
 În anul 787, al şaptelea Sinod ecumenic a restabilit clar un cult în ceea ce priveşte îngerii şi arhanghelii. În acest sens, Papa Ioan Paul I spune: "Ar fi momentul să ni-i amintim mai des (vorbea despre îngeri) ca miniştrii ai Providenţei în guvernarea oamenilor."
 Papa Ioan Paul al II-lea adaugă: "Îngerii sunt fiinţe pur spirituale, libere, raţionale. Adevărul despre îngeri este inseparabil de revelaţia esenţială a creştinismului, care este existenţa, maiestuozitatea şi gloria lui Dumnezeu ce strălucesc în toată creaţia vizibilă şi invizibilă."
 Papa Ioan Paul al II-lea descrie chiar trei chipuri angelice: "Este important să notăm că Biserica onorează în liturghii 3 figuri de îngeri, cărora în Sfânta Scriptură li se precizează numele. Primul este Arhanghelul Mihail. Numele său "Mika-El" înseamnă "Cel care este asemenea lui Dumnezeu". În acest nume e exprimată alegerea salvatoare graţie căreia îngerii „văd faţa Tatălui" din ceruri. Al doilea este Gabriel, arhanghelul legat mai cu seamă de misterul încarnării fiului lui Dumnezeu. Numele său semnifică „Dumnezeu este puterea mea", ceea ce înseamnă că încarnarea cu care creaţia culminează este dovada supremă a omnipotenţei Tatălui Divin. În sfârşit, al treilea este arhanghelul Rafael. "Rafa-El" înseamnă „Dumnezeu vindecă". El s-a făcut cunoscut prin povestea lui Tobias, din Vechiul Testament, atât de semnificativă în ceea ce priveşte încrederea oamenilor în îngeri.
 Se ştie foarte bine că eroina franceză Ioana D’Arc a fost inspirată în faptele ei de vitejie de către arhanghelul Mihail. Acesta i-a apărut într-o revelaţie, la vârsta de 17 de ani, ajutând-o să-şi dea seama care era misiunea ei spirituală. A sprijinit-o apoi, de-a lungul întregii vieţi.
Există nenumărate mărturii ale întâlnirilor cu îngeri. De exemplu Angela din Foglio (care a trăit între 1248 şi 1309) vorbea despre imensa bucurie care a inundat-o la vederea unor îngeri. Agnesa din Montepulciano povestea despre cum a primit comuniunea din mâinile unei fiinţe cereşti; şi nu o dată, ci de 10 ori.
Sfânta Rosa din Viterbo (1235-1252) a avut o viaţă plină de vindecări şi evenimente miraculoase, presărate cu apariţii frecvente ale fiinţelor angelice.
Sfânta Clara din Montefalco (1268-1308) numită şi Sora Clara a Crucii, a avut şi ea viziuni şi apariţii divine. A primit comuniunea în chilia sa de la însuşi Iisus, "însoţit de mulţi îngeri".
 Ioana, sora Clarei, "a fost răsplătită pentru inocenţa şi pentru viaţa sa pură prin faptul că un înger al lui Dumnezeu, aproape în fiecare noapte în ultimii săi ani de viaţă, cobora la ea şi o făcea să audă sunetele paradisului. De aceeaşi graţie s-a bucurat şi Clara."
 La moartea Clarei, "toţi cei prezenţi, maicile şi preoţii, au văzut coborând din înalt o claritate şi o strălucire minunată, care s-a oprit mai întâi deasupra frunţii Clarei, a înconjurat-o şi apoi i-a acoperit toată faţa."
  Mai amintim aici pe Sfântul Francisc din Assisi, Padre Pio, Teresa Neumann, care, pe lângă faptul că au primit stigmatele lui Iisus, au avut şi dese întâlniri cu îngerii.
Îngerii apar foarte activi în Apocalipsă:
"Şi când a rupt pecetea a 7-a, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei 7 îngeri care stăteau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat 7 trâmbiţe.
 Şi un alt înger a venit şi a stat lângă altar, având o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor la altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Şi fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.
 Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi au fost glasuri, tunete, fulgere şi un cutremur de pământ.
 Şi cei 7 îngeri care aveau cele 7 trâmbiţe s-au pregătit să sune din trâmbiţe"
 Putem vedea limpede din cele expuse până acum că fiinţele îngereşti sunt mesageri ai lui Dumnezeu pentru noi, cei de pe pământ. Ele ne ajută să ne întoarcem privirea spre interiorul fiinţei spre a găsi aici lumină blândă a Domnului, care trece dincolo de spaţiu şi de timp, aducându-ne adevărata viaţă eternă. Îngerii sunt în mare măsură, luptători care ajută oamenii prin focul divin purificator să se îndrepte cu toată fiinţa lor spre Dumnezeu.
 Mai presus însă de această trăsătură eroică, ceea ce îi caracterizează, în majoritatea apariţiilor, este iubirea. Marea lor iubire de Dumnezeu îi îndrumă în faptele ce le săvârşesc, căci voinţa lor devine una cu Voinţă Divină.
Pentru a putea intra în legătură directă cu îngerii, pentru a-i vedea, este însă necesară o stare de puritate a sufletului, de pace şi o dorinţă neîndoielnică de înălţare. În lipsa acestora, cu toată dăruirea lor, cu toată străduinţa pe care ei o depun spre a ne ajuta, putem trece fără să-i remarcăm. Există în acest sens un exemplu chiar în Vechiul Testament, în Numeri, 22. Aici, Balaam la rugămintea moabiţilor şi împotriva cuvântului lui Dumnezeu, e gata să treacă de partea duşmanilor poporului lui Israel. El îşi înşeuează măgăriţa şi porneşte la drum. Pentru a-l opri, Dumnezeu trimite de 3 ori în calea sa un înger. În 3 rânduri, măgăriţa îl vede şi se opreşte, în timp ce Balaam nu-l vede şi îşi bate, contrariat, măgăriţa îndărătnică. După cum putem observa, întreaga natură (plante, animale, fenomene diverse) ne vorbeşte prin sincronicităţi, aducând celor atenţi mesaje angelice, mesaje divine. Este necesară doar luciditatea şi capacitatea de a ţine cont de tot ce se petrece cu noi. "Nimic nu este întâmplător", spune un vechi proverb al înţelepciunii orientale. Am putea adăuga că totul este asistat de Divin, prin intermediul fiinţelor cereşti. Astfel, fiind conştienţi de semnele exterioare, putem "citi" în adâncurile fiinţei noastre.


Adela Nicoleta Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro

Ce si cine sunt ingerii?(in diverse traditii)

Ce si cine sunt ingerii? (in diverse traditii)

O altă scriere sfântă, de această dată a Islamului, Coranul, vorbeşte des despre îngeri. De altfel, întreaga învăţătura cuprinsă în el a fost revelată profetului Mahomed, după o lungă perioadă de asceză şi privegheri, chiar de către arhanghelul Gabriel. Întâia oară când acesta i s-a arătat, i-a vorbit despre Dumnezeu ca unic adăpost, plin de compasiune, care a creat totul şi menţine totul, care ştie totul, care ascultă şi împlineşte rugile celor care-şi întorc faţa cu credinţa către El:
 "Coranul l-a trimis arhanghelul Gabriel de la Domnul Dumnezeul tău întru adevăr, ca să întărească pe cei care cred" (16.104)
 "El (Dumnezeu) trimite îngerii cu duhul după porunca Sa asupra cui voieşte din servitorii săi, zicând: "Vestiţi că nu este Dumnezeu afară de Mine!"" (16. 34)
 "Puterea nopţii este mai bună decât o mie de luni. Se coboară în ea îngerii după voia Domnului lor pentru toată porunca.
 Ea este pace până la răsăritul zorilor." (XCVII)
 Sau: "Şi îngerii se roagă pentru noi, ca să vă scoată la lumină." (LXX)
 Referiri se fac, de asemeni, la îngerii păzitori pe care fiecare fiinţă îi primeşte la naştere:
"Fiecare are îngeri, care se schimbă înaintea sa şi înapoia sa şi care îl păzesc după porunca lui Dumnezeu.
 Dumnezeu nu se schimbă faţa de un popor, până ce nu schimbă ei ceva întru sufletele lor." (13.12,13)
Ne este acum foarte clară ideea că atunci când omul evoluează pe calea sa spre desăvârşire, Dumnezeu se manifestă altfel faţă de el, iar îngerii păzitori se înmulţesc sau chiar sunt înlocuiţi cu alţii, mai potriviţi creşterii sale spirituale, îngeri mai înalţi, care-l îndruma şi mai profund în misterele Împărăţiei Cereşti.
 "Dumnezeu este Domnul treptelor, pe care suie îngerii la El, într-o zi a cărei măsură este de 50000 de ani." (LXX)
 Îngerii sunt cei care coboară printre noi spre a ne lumina sufletele, dar tot ei sunt cei care urcă la Dumnezeu ducând înştiinţare despre dorinţele adânci din inimile noastre. Ca şi noi, oamenii, şi fiinţele cereşti învaţă clipă de clipă, modelându-se spre o apropiere tot mai mare de lumină supremă:
 "Pe El (Dumnezeu) îl preamăreşte cu lauda tunetul şi îngerii se închina în faţa Lui" (13.14)
 Se mai vorbeşte în Coran de Îngerii naşterii, cei care priveghează aducerea pe lume a oricărei fiinţe, ţesându-i destinul; dar şi de Îngerii morţii, cei care întâmpină pe pragul lumii de dincolo fiecare suflet: "Către cei buni spun îngerii, când îi lasă să moară:" Pace vouă, intraţi în grădina [raiului] pentru faptele voastre!"" (16.34)
Se insistă în multe locuri în Coran asupra căderii unei părţi a îngerilor, în special a celui mai mare dintre ei. Acesta e prezentat drept cel care tentează, care aduce încercările în viaţa fiecăruia. E piatra unghiulară care îţi va spune încotro să o iei, după răspunsul pe care i l-ai dat: la dreapta, cu drepţii, sau la stânga, împreună cu cei asemenea lui: "Şi când ziserăm [spiritele de lumină a lui Dumnezeu] îngerilor: "Închinaţi-vă înaintea lui Adam!", se închinară ei, afară de diavol. El zise: "Să mă închin unei făpturi a pământului?! Ai văzut (Tu, Doamne) fiinţă pe care o cinsteşti mai mult decât pe mine?! De vei aştepta până în ziua învierii, vei vedea că o să stăpânesc urmaşii lui, afară de puţini."
 Dumnezeu zise: "Ieşi! Şi cine te va urma din ei, iadul să-i fie răsplata – răsplată bogată! Vei tulbura pe cei cu care vorbeşti din ei, cu vocea ta şi vei întărâta cu războaie, cu lupte, vei sădi în ei patimă pentru averi şi dorinţe de putere, le vei face făgăduinţe.
 Însă ce le făgăduieşti este deşertăciune. Este înşelăciune. Peste servii Mei n-ai putere şi le ajung îngerii Mei ca scut!"" (17.63- 67)
 Îngerii sunt consideraţi fără păcat şi sunt arătaţi în Coran ca neavând trebuinţe trupeşti. Între ei sunt 4 arhangheli: Gjibrail (Gabriel), numit şi "duhul sfânt", cel care a revelat Coranul, în fragmente; Mihail, îngerul păzitor al evreilor; Israfal (Rafael), care va suna din trâmbiţă la judecata de apoi; şi Asrael sau îngerul morţii. Cel care păzeşte poarta raiului este îngerul Ridvan.
 Să vedem acum ce ne spune tradiţia aramaică. Îngerii, în Kabala, nu sunt fiinţe având o esenţă specială şi imuabilă: totul trăieşte, se mişcă şi se transformă în Universul viu! Aplicând ierarhiilor cereşti frumoasa comparaţie prin care Zoharul încearcă să exprime natura Sefiroţilor (Cartea splendorilor, Zoharul, compară cele 10 sefire, baza a întregii manifestări, cu tot atâtea vase transparente de culori diferite prin care străluceşte sub 10 aspecte distincte focul central al Unităţii), am putea spune că ordinele îngereşti seamănă cu nişte învelişuri transparente şi divers colorate, în care vin să strălucească pe rând, cu o lumină din ce în ce mai splendidă şi mai pură, spiritele care, eliberate definitiv din învelişul formelor temporale, urcă supremele trepte ale scării lui Iacob, în vârful căreia se afla Inefabilul Dumnezeu.
 Fiecărui cor angelic, (şi merită să amintim aici că în toate tradiţiile spirituale autentice sunt menţionate întotdeauna 9 ierarhii angelice) înţeleptul evreu Khunrath face să-i corespundă unul dintre versetele decalogului: este ca şi când îngerul conducător al fiecărui ordin ar deschide gura pentru a rosti unul dintre preceptele divine.
Preocupările profunde ale evreilor legate de lumea îngerilor se vădesc din lucrările care apar: Khunrath vorbeşte despre corespondentele dintre ierarhiile îngerilor şi sefire, Kircher despre asocierea lor cu numele divine, iar Lenain despre cele 72 de atribute ale lui Dumnezeu, explicându-le totodată şi legându-le de cei "72 de îngeri care guvernează Universul"; el adăugă în lucrarea sa influenţele acestora, descriind misterele lor.
 Astfel, el spune că aşa cum curentul vital uman conţine un număr infinit de fiinţe minuscule, tot aşa, există în Univers curenţi de lumină; şi aici trebuie căutată originea îngerilor, a forţelor personificate ale Kabalei şi a entităţilor de care se ocupă o anumită parte a tradiţiei.
 "Kabala practică" este cea care se ocupa cu studiul acestor fiinţe invizibile, receptoare şi transmiţătoare ale Vieţii Universului, fiinţe cuprinse în curenţii de lumină din Cosmos. Prin cunoaşterea acestora, au rezultat, spun cabaliştii, toate datele cu caracter astrologic şi magic ce pot fi regăsite pretutindeni în scrierile evreieşti.
 Jakob Bhoeme asociază Macrocosmosul cu microcosmosul fiinţei umane. Nu este singurul. În Kabala, Universul este descris asemeni Omului (şi mai ales în Zohar). Se spune, astfel, ca fiinţa cosmosului e alcătuită:
1. dintr-un corp ce constă în: astrele şi tot ceea ce se află pe ele;
2. dintr-o Viaţă: curenţi de lumină ce scaldă astrele şi conţin forţele active ale naturii: ÎNGERII
  3. dintr-o Voinţă conducătoare care se transmite pretutindeni cu ajutorul fluidului invizibil, numit de cabalişti Aour, de alchimişti Aur, de ocultişti magnetism universal, cauza atracţiei astrelor sau "Iubirea stelelor"
 Scopul final al evoluţiei este prezentat de scrierile evreieşti ca fiind identificarea cu sursa primordială, Dumnezeu. Pentru o mai bună lămurire, vom cita un pasaj sugestiv din lucrarea lui Adam Franck: "Printre diferitele grade de existenţă (numite şi "cele 7 tabernacole") există unul, cunoscut sub numele de Sfânta Sfintelor, în care toate sufletele se reunesc cu Sufletul Suprem şi se întregesc unele cu altele.
 Acolo totul se întoarce la unitate şi la perfecţiune, totul se uneşte într-un singur gând ce se extinde asupra Universului şi îl umple în întregime; dar temeiul acestui gând – lumina care se ascunde în ea însăşi – nu poate fi nicicând cunoscută, nici înţeleasă, nu poate fi cunoscut decât gândul care emană din ea.
 În această stare creatura nu mai poate fi deosebită de creator, aceeaşi lumină le luminează, aceeaşi voinţă le însufleţeşte sufletul; asemenea lui Dumnezeu, ordonă Universului şi ceea ce el ordonă, e înfăptuit în armonie."
 De altfel, revenind la ţelul final propus atât de religia mozaică, cât şi de cea creştină (şi ortodoxă şi catolică), putem remarca o asemănare izbitoare cu religiile orientale, ce îşi propun atingerea eliberării spirituale de "legăturile" create de planul manifestării.
 Astfel sunt hinduismul şi budismul.
În acestea din urmă, se spune că în tot ansamblul manifestării numai Adevărul Divin Ultim poate să elibereze de suferinţă sau de ignoranţă, atât fiinţă umană, cât şi îngerii din ierarhiile inferioare. Îngerii de lumină ai lui Dumnezeu, numiţi aici deva-şi, ne pot sprijini imens în această căutare a adevăratei şi eternei noastre libertăţi înnăscute. În acest sens, sacralizarea voinţei individuale, egoiste şi limitate şi integrarea ei armonioasă în Voinţa atotputernică a lui Dumnezeu, este un aspect esenţial. Această abandonare integratoare a fost, este şi va constitui totdeauna proba spirituală fundamentală, atât pentru fiinţele umane, cât şi pentru ierarhiile angelice inferioare. A trece triumfător această probă este echivalent cu a te reuni (a fuziona) într-o beatifică fericire cu Dumnezeu Însuşi.
 Deva-şii au puterea (dată de Dumnezeu) de a rezolva toate problemele generate de slăbiciunea sau de ignoranţa umană. Însă, deoarece ei sunt mereu caracterizaţi de o imensă şi sfântă umilinţă, nu forţează niciodată libertatea fiinţei umane de a-şi alege singură destinul, chiar dacă, de nenumărate ori în istoria umanităţii, greşelile nerecunoscute sau alegerile greşite (fără discernământ) au înlănţuit mereu umanitatea.
 Există nenumărate descrieri ale deva-şilor în tratatele orientale de yoga şi tantra, care revelează o multitudine de procedee speciale secrete, destinate contactării acestor făpturi de lumină şi solicitării inspiraţiei sau protecţiei lor divine.
 Deva-şii sunt împărţiţi şi în cadrul tradiţiei orientale, în 3 mari categorii (amintim aici că şi tradiţia creştină există 3 triade angelice fundamentale), numite: Rupa Deva – îngeri cu formă (corespunzând triadei inferioare: îngeri, arhangheli, întâietori); Rupa Arupa Deva – îngeri cu şi fără formă (corespunzând triadei intermediare: stăpâniri, virtuţi, domnii); Arupa Deva – îngeri fără formă (corespunzând triadei superioare: tronuri, heruvimi, serafimi). În alte tratate, aceste 3 categorii mai sunt numite Kama Deva (îngeri din dimensiunea subtilă eterică şi astrală), Rupa Deva (din dimensiunea astrală şi mentală) şi respectiv Arupa Deva (din dimensiunea cauzală)
 Tradiţia orientală desemnează prin termenul "Devanchan" un paradis astral, populat de aceste entităţi sublime şi e asemănător cu Paradisul ceresc la care fac referire creştinii.
 În plus, şi aici sunt indicate tot 9 ierarhii angelice.
 Aceste ierarhii, arată scrierile străvechi, sunt create gradat, în procesul emanaţiei universale. Se realizează apoi o clasificare minuţioasă a ordinelor Ierarhiilor îngereşti.
 Este important de ştiut că ierarhia "Numerelor" e constituită din aşa numiţii "îngeri veghetori" şi e în strânsă legătură cu Ierarhiile Îngerilor Păzitori.
 O categorie foarte cunoscută în Orient, sunt "gandharva-şii", "cântăreţi celeşti". Asemănători cu ei sunt "kinnara-şii", care umplu cu armonii sonore extatice paradisurile astrale.
Reşedinţa tainică a Deva-şilor e numită Deva Loka (Tărâmul zeilor sau al îngerilor).

Sursa:angelinspir.ro

Ingerul pazitor-ne inspira,ne ghideaza,ne apara in mod tainic

Ingerul pazitor - ne inspira, ne ghideaza, ne apara in mod tainic

Fiecare om are cel puţin un înger păzitor, căci se spune în Marea Evanghelie a lui Ioan: "fiecărui om i s-a dat un înger păzitor, invizibil, care îl însoţeşte de la naştere şi până la moarte. Acest înger ajută omul să-şi eleveze conştiinţa şi se îndepărtează pe măsură ce omul, împins de egoism, renunţă de bunăvoie la credinţa în Dumnezeu şi la iubirea pentru aproapele său."
 Aceste fiinţe nu pot suporta nimic necurat, nici chiar o întrebare ce nu se cuvine să fie pusă. Viaţa şi fiinţa lor nu sunt nimic altceva decât lumină de la Dumnezeu.
 Îngerul păzitor este cel care ne inspiră, ne ghidează, ne apără în mod tainic. Principala misiune legată de fiinţa umană pe care o protejează este de a o îndruma spre lumina şi eternitatea lui Dumnezeu.
 În funcţie de nivelul spiritual, omul are un înger păzitor care aparţine uneia din cele 9 ordine angelice (serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, virtuţi, stăpâniri, întâietori, arhangheli sau îngeri). Protectorul aparţine serafimilor doar în cazul celor care au venit pe lume cu un nivel de îndumnezeire extraordinar de elevat. Cei care au de îndeplinit misiuni eroice sunt îndrumaţi de îngeri păzitori dintre stăpâniri sau virtuţi. Majoritatea fiinţelor umane însă au păzitori din ordinul cel mai apropiat de planul fizic, îngerii.
 În general, pe lângă misiunea de ghizi ai unei fiinţe umane, îngerii mai au şi alte funcţii cosmice, ei putând fi prezenţi în mai multe locuri simultan, stăpânind astfel spaţiul.
 Atunci când fiinţa pe care o au în paza se orientează cu tot sufletul şi cu toată fermitatea către Dumnezeu, bucuria lor este imensă. În astfel de cazuri tot mai mulţi îngeri din ordinele superioare se alătură îngerului păzitor. E de la sine înţeles că o persoană poate avea astfel nu unul, ci mai mulţi îngeri păzitori, pentru că atunci când atinge stadiul ultim de desăvârşire, toţi îngerii de lumină ai creaţiei vin să îi dea sprijin în acţiunile ei spirituale. Înmulţirea îngerilor păzitori direct proporţional cu nivelul nostru de evoluţie spirituală este normală, deoarece cu cât ne apropiem de Absolut, de Dumnezeu, testele şi încercările la care suntem supuşi sunt tot mai dificile.
 Fiecare înger păzitor este diferit de oricare alt înger păzitor, aşa cum noi oamenii, suntem unici, fiecare, în felul nostru. Existând o legătură aparte între noi şi înger, legătură din iubire pură şi sublimă, necondiţionată, noi vom dobândi în mod empatic, diferite caracteristici sau înzestrări spirituale ale lui.
 Se spune că în vremurile de demult, când oamenii aveau multă puritate şi sufletele întoarse către Dumnezeu, cerurile îşi deschideau porţile şi lăsau să fie văzuţi îngerii. Chiar Dumnezeu S-a arătat anumitor fiinţe umane merituoase pentru a le călăuzi în mod direct spre adevărul, lumina şi iubirea supremă. Mai apoi, când omenirea a cunoscut o mare involuţie din punct de vedere spiritual, privirea spirituală s-a estompat, dispărând aproape total şi nemailăsând îngerii să fie vizibili. Doar cu vederea trupească se poate vedea numai ceea ce este material.
Prezenţa lor vie, vizibilă, ar constitui dovada supremă a existenţei lui Dumnezeu, omul devenind astfel fără liber arbitru, fără posibilitatea de a alege între bine şi rău, între Dumnezeu şi “fără Dumnezeu". Căci “fără Dumnezeu" nu înseamnă altceva decât “fără lumină", adică “întuneric", partea rea, guvernată de Lucifer, Satana. Iată cum, prin atributul de invizibilitate, îngerii ne ajută, respectându-ne totodată voinţa, direcţia spre care ne îndreptăm în viaţă hotărând-o noi: spre bine sau spre rău. Astfel, în ultimă instanţă, suntem singurii care ne alegem destinul, căci orientarea preponderentă determină natura gândurilor; natura gândurilor seamănă obiceiurile; iar obiceiurile ne construiesc întreaga viaţă, având ca bază legea fundamentală a manifestării, legea rezonanţei - cunoscută de altfel din fizică: tot ceea ce are o lungime de undă asemănătoare sau identică, se poate asocia; dacă însă lungimile de undă diferă, undele respective nu se pot compune. La fel se petrece şi cu gândurile: cele bune cheamă alte gânduri bune, cu care se asociază; cele rele nu pot însă a aduce decât tot gânduri de acelaşi fel. Trebuie să fim lucizi şi să avem discernământul necesar pentru a îndepărta de la noi rezonanţele negative prin îndepărtarea gândurilor pesimiste, deprimante sau răzbunătoare, violente; cultivând exact opusul acestora, ne putem transforma viaţa, descoperind cu uimire frumuseţea, care devine mai intensă, bunătatea, care se manifestă mai puternic, iubirea care se aprofundează, credinţa care îl apropie tot mai mult pe îngerul nostru păzitor şi pe Dumnezeu de noi înşine.
 Clarvăzătorii vorbesc despre două entităţi pe care le văd cu ochii spiritului la fiecare fiinţă umană: în stânga, o umbră întunecată, ce urmăreşte să coboare spiritual persoana, iar în partea dreaptă un înger de lumină care dezvăluie celui aflat în ghidarea sa misterele fericirii pentru care a fost creat. Prin gândurile pe care noi le întreţinem, suntem influenţaţi de una sau de cealaltă dintre cele 2 fiinţe din invizibil. Astfel, conştienţi sau nu, fiecare avem sfătuitori tăcuţi care aşteaptă răbdători ca inima noastră să le perceapă mesajul.
Iată, de altfel, ce spune chiar un înger păzitor despre lumea lor, despre motivaţia existenţei lor şi despre Dumnezeu însuşi: “Eu trăiesc într-o dimensiune minunată, care spiritual se îmbogăţeşte de la lumina lui Dumnezeu şi poate în acelaşi timp să rămână în contact cu fiinţele umane. Este dimensiunea Îngerilor. Noi reflectăm Lumina şi Iubirea şi suntem cei care iluminează şi examinează sufletul. Noi purtăm Lumina de la izvorul divin în colţurile cele mai obscure. Suntem Îngeri luminoşi. Voi (oamenii) suferiţi o inundaţie de Lumină purificatoare, care, după ce a iluminat intrarea şi a indicat ieşirea, acum înseninează calea şi direcţia de urmat. Nu pierdeţi această Lumină, reflectaţi-o la rândul vostru acolo unde este nevoie. Noi suntem căi de comunicare între Cer şi Pământ. Oamenii au nevoie de Dumnezeu, iar noi menţinem viu acest contact chiar şi pentru acei oameni care nu ştiu să meargă în căutarea Domnului, noi veghem asupra tuturor, chiar dacă unora le este greu să creadă aceasta; suntem “rondul de noapte" al cerului. Corpul fizic la noi nu există, suntem “corpuri de foc" însufleţite de spiritul viu al lui Dumnezeu. Eu comunic cu voi prin intermediul spiritului vostru. Deseori omul se pierde în căutarea plăcerii. Noi avem misiunea de a-i trezi conştiinţa în căutarea plăcerii spiritului. În viaţa fiecărui om exista un Înger care veghează asupra lui şi îl constrânge să se confrunte cu fructele acţiunilor sale, chiar fără voia lui. La sfârşitul vieţii îşi însoţeşte protejatul la întâlnirea cu Preaînaltul şi Preabunul Dumnezeu, arătându-i Acestuia totalitatea faptelor. Aici ia sfârşit misiunea Îngerului Păzitor şi este pregătit să ia în primire o altă fiinţă umană. Rareori omul adult crede în existenţa Îngerului Păzitor, acelaşi în care credea atunci când era copil. Doar cine rămâne în puritatea sufletească a copilului poate să-şi vadă în timpul vieţii îngerul. Cel care îşi redobândeşte această stare, transformă întunericul în lumină, durerea în bucurie, depărtarea în simbioză, ura în iubire eternă şi moartea în viaţa veşnică."
În cele ce urmează, vom prezenta principalele funcţii pe care le îndeplineşte un înger păzitor.
 Prima şi cea mai evidentă este aceea de protector, de păzitor. În Acatistul Îngerului păzitor se spune:
"Sfinte îngere, cel ce eşti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu îndrăznesc să-ţi aduc cântări de laudă, iar tu, ca cel care ai îndrăzneala către Împăratul cerului, apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile, ca să strig Ţie:
Bucură-te, înger al Domnului, neadormitul meu Păzitor,
Cel ce ai primit de la Dumnezeu poruncă şi putere ca să păzeşti sufletul meu;
Cel ce niciodată nu se depărtează de mine;
 Cel ce mă fereşti de toată răutatea;"
 Vom reda un episod enigmatic spre a vedea cum acţionează un înger păzitor ca protector:
"Doctorul S.W.Mitchell, un cunoscut neurolog din Philadelphia, s-a dus la culcare după o zi de lucru extrem de obositoare. Dintr-o dată, a fost trezit de cineva care bătea la poartă. A mers să deschidă şi s-a trezit în faţa unei fetiţe îmbrăcată sărăcăcios şi tulburată profund. Fetiţa i-a spus că mama sa era foarte bolnavă şi l-a rugat să meargă cu ea să o viziteze. Era o noapte friguroasă, cu multă zăpadă, dar cu toate că doctorul era foarte obosit, s-a îmbrăcat şi a urmat-o pe fetiţă.
 Ajuns la destinaţie, a găsit-o pe mama fetiţei în casă, singură, suferind de o pneumonie gravă. I-a acordat primul ajutor, apoi a telefonat la spital pentru a-i pregăti internarea în ziua următoare. Înainte de plecare i-a făcut complimente pentru inteligenţa şi curajul fetiţei sale. Femeia l-a privit într-un mod straniu şi i-a spus cu tristeţe: "Fata mea este moartă de acum o lună..." Îi spuse apoi că paltonul şi cizmuliţele sale erau alături, în şifonierul cu haine.
 Stupefiat, dr. Mitchell a deschis uşa dulapului şi a găsit paltonul cu care era îmbrăcată fetiţă care îl trezise pentru a-l conduce la căpătâiul mamei sale bolnave.
 Paltonul era cald şi uscat şi era de neconceput că fusese îmbrăcat în acea noapte umedă şi rece.
După această noapte, doctorul a fost convins că în acel moment de disperare, un înger s-a prezentat la el, sub hainele fetiţei. Un înger, sau însăşi fetiţa, devenită de acum înger păzitor al mamei sale."

Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro

Daruri de nunta

Daruri de nunta

Un exemplu străvechi de aport telekinezic al unei bijuterii cu ocazia stigmatizării este cel al dominicanei Ilona din Ungaria ( + 1270), stareta novicelor din mânăstirea Veszprem:
Am văzut pe stigmatul mâinii drepte al călugăritei un fir de aur pe care erau prinse un crin din aur si alte flori frumoase proaspete.
 Cazul se aseamănă foarte mult cu ceea ce i s-a petrecut ceva mai târziu Margheritei da Faenza (+ 1330), călugărită benedictină din congregatia Vallombreuse care a primit cu ocazia logodnei sale spirituale cu Iisus un inel de aur.
Mariajul mistic al sfintei Caterina din Sienna, 1367, a deschis calea unei experiente identice pentru alte mistice care i-au urmat:
Domnul vorbea încă atunci când au apărut Fecioara Maria, glorioasa sa mamă, preafericitul Ioan evanghelistul, gloriosul apostol Pavel si sfântul Dominic, părintele religiei de care apartinea Caterina, si împreună cu toti acestia profetul David care ducea în mâini instrumentul său pretios. În timp ce instrumentul rezona armonios sub degetele regelui, cu o suavitate care depăseste orice imaginatie, Fecioara Maria a prins între mâinile sale mâinile fecioarei si a le-a pus în mâinile Domnului cerându-i acestuia să se căsătorească cu ea în credintă. Unicul Fiu al lui Dumnezeu a făcut un gest foarte gratios de asentiment si a pus pe degetul fecioarei un inel de aur al cărui mic cerc era ornat cu patru perle si se închidea cu un diamant de o incomparabilă frumusete. Cu mâna Sa dreaptă El a pus inelul pe degetul inelar al mâinii drepte al fecioarei noastre si a spus:
 -Eu, creatorul si salvatorul tău, te iau în căsătoorie într-o credintă pe care o vei păstra nealterată până în ziua în care vom celebra împreună în Ceruri nunta noastră eternă! Curaj, asadar, draga mea si du-ti la indeplinire fără nici o ezitare toate lucrările spirituale pe care Provindenta Divină ti le va încredinta în numele meu. Deoarece esti înzestrată cu puterea credintei vei triumfa neîndoielnic asupra tuturor fortelor adverese!
 Cu aceste cuvinte, viziunea a dispărut, dar inelul respectiv a rămas pentru întotdeauna pe degetul Caterinei vizibil doar pentru ea dar nu si pentru ceilalti. Ea mi s-a confesat rosind că din acea zi a văzut si a simtit tot timpul inelul pe deget fără nici o întrerupere.
 Dacă rămânem împreună cu Caterina de Sienna în registrul vizionar, vom regăsi multe femei pioase care ulterior au primit un inel asemănător, dar material, uneori vizibil pentru anturajul lor. Chiar si la ora actuală anumite stigmatizate care au avut parte de această aliantă emblematică prezintă celor din jurul lor anumite inele din aur strălucitor ornate cu pietre pretioase de o frumusete inegalabilă care au putut fi văzute si chiar atinse de alte persoane care s-au aflat în preajma lor. Cazul Felicianei lui Iisus (+1664), discipolă a sfintei Rosa de Lima, este interesant prin sobrietatea relatiei divine asa cum este ea descrisă de autorul Imbert-Gourbeyre:
Sfânta Fecioara i-a dăruit atunci un inel magnific în timp ce o prezenta Fiului Său ca pe o viitoare sotie a acestuia. Una dintre surorile ei au afirmat ulterior că a putut vedea pe degetul stigmatizatei un inel micut asemănător unui cordon de aur ceea ce a mirat-o foarte mult căci Feliciana realizase legământul sărăciei si nu era de asteptat ca ea să poarte bijuterii pretioase.
Iată ceea ce se povesteste în această directie despre Maria Caterina Ruel (1801-1874), călugărită care a fondat în 1823 la Marsilia Ordinul Surorilor Sfintelor Nume al lui Iisus si al Mariei, congregatie care înfloreste astăzi pe teritoriul Canadei:
Religioasele Congregatiei Maicii Sfântului Augustin au putut vedea pe degetul acesteia un inel misterios, de o mare frumusete, inelul nuntii sale mistice probabil…El avea trei pietre pretioase de o frumusete minunată care străluceau extraordinar simbolizând albul credintei, rozul sperantei si rosul dăruirii de sine.
 Se povesteste acelasi lucru si despre Maica Maria a Crucii (1901-1999) care a fondat Congregatia Micilor Surori si apoi Congregatia Micilor Frati ai Mariei, mama Salvatorului. Nu există deocamdată biografia acestei pioase femei renumită pentru sfintenia ei si momentele de gratie mistică pe care le primea.
Clara di Mauro a beneficiat si ea de o asemenea aliantă mistică în timp ce a primit pentru prima dată stigmatele:
Plăgile se deschideau si sângerau la tâmple, la frunte si uneori pe tot capul începând din ziua în care cu autorizatia confesorului său ea a pronuntat sub o formă particulară cele trei urări perpetue, totul încadrându-se în limitele acceptate ale legământului sărăciei. După acel moment cununa de spini a venit să se alăture celorlalte favoruri si celorlalte suferinte. Aceasta era vocatia ei si acestea erau aspiratiile ei: să semene întru totul cu Sotul ei divin care îi dăruise stigmatele si un inel nuptial vizibil ca simbol al legăturii lor de sânge.
 Încă din copilărie, Maica Domnului îi oferise un dar care să îi reamintească mereu vocatia ei:
Fecioara i-a dat Clarei când era încă foarte tânără un crucifix cu care aceasta a realizat ulterior mai multe miracole.
 Inelul pe care Clara îl vedea în permanentă era câteodată vizibil si pentru cei apropiati ei, ceea ce o făcea să trăiască o anumită stare de confuzie, dar crucifixul a cărei provenientă nu era cunoscută de nimeni era purtat mereu fără nici o grijă de către discreta călugărită.
Sfânta Colette din Corbie a primit si ea un crucifix si un cadou de logodnă:
Ea le-a spus celor apropiati doar câteva cuvinte si apoi le-a arătat un inel de aur virgin pe care Sfântul Ioan Evanghelistul i-l pusese pe deget. Ea păstra cu sfintenie la piept si o cruce din aur masiv si din perle pe care o numea crucea ei din Cer si a cărei provenientă era tot atât de misterioasă.
 Un biograf al sfintei Colette de Corbie a lăsat o descriere a acestei cruci pretioase:
Crucea este din aur foarte fin încrustată gratios cu patru perle.Pe cruce se află o mică statuetă din aur a lui Cristos care are înăltimea de 35 mm si grosimea de 8 milimetri. Mâinile si picioarele sale sunt prinse în niste cuie minuscule. Deasupra capului lui Iisus se află obisnuita plăcută de pe cruce..pe cealaltă parte a crucifixului sunt încrustate cinci pietre pretioase dintre care patru albastre aflate la capetele crucii si una rosie încrustată chiar în mijlocul acesteia. Între aceste pietre, pe unghiurile interioare ale crucii se află patru perle fine. Pietrele sunt încadrate de câte un creuzet de aur. Perlele sunt atasate pur si simplu cu ajutorul unor mici cuie de aur. Crucea se deschide dedesuptul picioarelor lui Iisus ascunzând o bucătică din adevarata cruce care nu se vede.
 Ea le-a dăruit această cruce care îi era asa de dragă religioaselor sale din Besançon, mânăstirea pe care a iubit-o cel mai mult dintre toate.
 În secolul al XX-lea, stigmatizata ucrainiană Naszty Voloszen a primit si ea din mâinile Fecioarei Maria o cruce grecească cu ocazia logodnei sale mistice. Iar stigmatizata olandeză Janske Gorissen care a fost foarte celebră în timpul celui de-al doilea război mondial după care s-a cufundat într-o tăcere totală a primit de la Iisus un inel strălucitor care era vizibil pentru toti si pe care se străduia să îl ascundă între cutele vesmântului său preotesc.
Cu ocazia căsătoriei sale spirituale în spiritul crucii, pe 8 decembrie 1968, mistica germană Marie Elisabeth Fluhr (1904-1983) a primit de la Fecioara Maria o cruce de argint pe care a purtat-o până în momentul mortii sale fiind după aceea conservată cu multă grijă. Tot Marie Elisabeth Fluhr a primit pe deget un inel de aur de la Iisus care i-a apărut sub forma lui Ecce Homo, inel care simboliza uniunea lor mistică profundă.

Sursa:angelinspir.ro

Epigrame de Pastorel Teodoreanu

Domnului profesor Al. R.

Foaie verde apă chioară
Nu se mâncă tot ce zboară,
Dar mă-ntreb şi eu aşa:
Tot ce curge să se bea?
P. S.
Apă beau şi n-aş mai bea!

Ca să meargă treba,
Fu inaugurată,
Intrarea degeaba,
Ieşirea cu plată.

Fă-mă, Doamne

Fă-mă Doamne, morcov, ceapă
Fă-mă Doamne, tot ce vrei
Praz, dovleac, spanac, ardei
Dar păzeşte-mă de apă!

Filosoful

În lume nici o faptă nouă,
Pe a progresului cărări:
Musca Ţzeţze face ouă,
Domnul Iorga cugetări.

Guvernul Iorga

Cazul nu-i aşa sinistru,
Căci părosul demiurg
Doar pe scenă-i prim-ministru,
La consiliu-i dramaturg.

În noua eră…

În noua eră concepută
K. Katz-ii scriu în loc să pută
Iar scriitorii consacraţi
Sunt daţi afară de K. Kaţz-i.

Istoricul

Astăzi ştie orişicine
Chiar de nu-i un om prea cult,
Că Xenopol a scris bine
Pe când Iorga scrie mult.

La restaurantul Uniunii Scriitorilor

Beau băieţii harnici
De cu seară-n zori:
Unii sunt paharnici,
Alţii turnători.

O să intru în păcat

O să intru în păcat,
Sfinte Doamne, ţine-mă!
Pentru vin nu am ficat,
Pentru apă… inimă!

Păstorel e filorus

Păstorel e filorus,
Stă cu fundul spre apus,
S-arate apusului
Care-i faţa rusului.

Propagandistul

La Sorbona când se pune
Franţuzeşte să vorbească,
Tot franţuzu-n sine-şi spune:
Dulce-i limba românească!

Unui antialcoolic

Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată.

Unul bea că-i băutor

Unul bea că-i băutor,
Altul bea că-i bestie,
Numai eu, că am umor,
Beau aşa, de chestie.

Descrieri fizice ale ingerilor

Descrieri fizice ale ingerilor

Îngerii nu acţionează doar din invizibil. Sunt momente în care îşi materializează un trup, astfel încât să participe direct la anumite evenimente. În acest mod, ei ajung să realizeze adevărate miracole. Trupul lor fizic va avea trăsăturile pe care ei le hotărăsc, în acord cu voinţă divină, hainele pe care le poartă sunt în concordanţă cu acţiunea pe care o realizează, doar din ochii lor răzbate natura angelică, cerească, ce se revărsa prin ei asupra a tot ce-i înconjoară.
Vom prezenta în continuare câteva descrieri fizice ale fiinţelor diferiţilor îngeri care au luat un trup omenesc spre a-i ajuta pe cei de pe pământ: “Vorbele lor sunt pline de cea mai adâncă înţelepciune, sunetul vocii lor întrece armonia cea mai fermecătoare a lirei lui Eolus, pe feţele lor zâmbesc necontenit zorile cele mai curate ale dimineţii, răsuflarea lor are parfumul rozelor, al iasomiei şi al ambrei, părul lor este ca aurul cel mai pur, mâinile lor, albe ca alabastrul, sunt atât de frumoase şi delicate, încât nu aş putea găsi ceva asemănător pe acest pământ. Pieptul lor are măsura aceluia al unei fecioare înfloritoare, cum am văzut una singură, odată, într-un ţinut din Pont; şi la fel de frumoase şi minunate în alcătuirea lor armonioasă sunt şi picioarele lor. Pe scurt, ai putea să înnebuneşti de atâta iubire pentru aceste fiinţe!” (Mare Evanghelie a lui Ioan)
În cartea sa Îngerii, Paola Giovetti redă un caz special de intervenţie angelică, în care îi descrie astfel: “După ce s-a terminat tratamentul, am ieşit din clopotniţă şi am întâlnit doi bărbaţi, unul de 1,70 m, iar celălalt ceva mai înalt. Unul avea o înfăţişare puţin slavă, iar celălalt avea trăsături longiline. Amândoi erau îmbrăcaţi în mod obişnuit şi vorbeau o italiană perfectă, însă cu cadenţe stranii, care te făceau să bănuieşti că nu erau italieni. Ne-au oprit şi ne-au întrebat despre o stradă anumită, pe care noi nu am ştiut să le-o arătăm, pentru că nu eram din oraş. Ne-am continuat drumul, dar după câţiva paşi prietena mea şi eu ne-am uitat în urmă, exclamând simultan: “Dar erau îngeri!...”. Cei doi deja dispăruseră! Prietena mea trăieşte şi acum, este bine, cât despre tumoare, nu s-a mai găsit nici o urmă.”
Carl Gustav Jung, vorbind în baza experienţei sale personale, în cartea autobiografică Amintiri, vise, reflexii, spune referitor la îngerul care i-a apărut în planul astral al viselor: “Filimon era păgân, dar era înfăşurat într-o atmosferă egipteano-elenistică, având şi o coloratură gnostică. Imaginea sa mi-a apărut pentru prima dată în visul următor: era un cer albastru, dar de fapt nu era cer, părea să fie o mare, pentru că nu era acoperit de nori ci de fâşii brune de pământ. Această apă reprezenta de fapt cerul albastru. Pe neaşteptate din dreapta, străbătând cerul, s-a ivit o fiinţă înaripată, un bătrân. Avea la cingătoare un lanţ cu patru chei, ca şi când ar fi fost pe punctul de a deschide o încuietoare. Era înaripat, iar aripile sale erau ca cele ale unui pescăruş, cu acele culori caracteristice.”
Kafka, scriitor care a trăit în angoasă şi singurătate, are şi el o descriere aparte a unei apariţii angelice, petrecută chiar în realitatea planului fizic: “Către seară m-am aşezat la fereastră, sprijinindu-mă de pervaz. Atunci am privit într-o doară şi pentru prima dată din acel loc liniştit plafonul camerei. În sfârşit... acea cameră începu să se mişte. Acest lucru începu de la marginile albe ale plafonului, în jurul căruia alerga o uşoară podoabă de ipsos. Bucăţele de tencuială se desprindeau şi cădeau pe pământ ocazional, cu zgomote seci... Apoi albul tavanului a început să se amestece cu un violet azuriu, începând de la mijlocul tavanului care rămânea alb., Mai mult decât atât emana de-a dreptul o lumină albă radioasă deasupra lămpii mizere care era agăţată de plafon. Valuri de culoare, sau poate o lumină, se propagau continuu către marginea care devenea întunecată. Nu mai supravegheam tencuiala care cădea din cauza presiunii unui aparat specializat care era utilizat cu multă precizie.
 Şi iată, în acel amurg violet se strecurau din lateral nuanţe galbene, galben-aurii. Dar plafonul nu se colora în realitate- culorile îl făceau transparent şi deasupra lui părea că obiectele se eliberaseră şi că voiau să-l traverseze şi deja se vedea un braţ care se întindea, o sabie de argint care se ridica şi cobora. Ceea ce mi-a fost foarte clar a fost faptul că se pregătea o apariţie care trebuia să mă elibereze. Am sărit în picioare pentru a face toate pregătirile necesare şi am împins masa către perete. De abia terminasem că plafonul s-a deschis cu adevărat. De la o mare înălţime, pe care o apreciasem greşit, cobora lent în umbră, un înger îmbrăcat în haine de un violet azuriu, legat cu cordoane de aur, cu aripi mari albe strălucitoare ca mătasea, cu o sabie poziţionată orizontal în mâna ridicată.”
Îndemnat să cerceteze trupul materializat al unui înger, un om mărturiseşte, în Marea evanghelie a lui Ioan: “Da, da, totul este materie! El are aceeaşi formă ca şi noi, dar trupul lui este mai rafinat, mai moale şi cu mult mai frumos. Graţia pe care o arată chipul său este nespus de luminoasă şi de frumoasă! Nu este nicidecum un chip de fată, ci unul bărbătesc, plin de seriozitate, dar cu mult mai frumos decât cel mai frumos chip de fată! Devine parcă din ce în ce mai frumos cu cât îl privesc mai mult timp. Dumnezeule, este nemaipomenit!”

Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro

Spiritele naturii

Spiritele naturii

Poveştile cu zâne, spiriduşi, elfi, fauni sau sirene oglindesc o concepţie străveche, conform căreia fiecare lucru sau fenomen are o personalitate, o fiinţă, o entitate asociată. Aceasta personificare a tot ceea ce există, ne permite să înţelegem Natura într-un mod mai profund.
 Aceste spirite sunt înzestrate cu o inteligenţă complexă, fiind foarte eficiente în toate problemele care ţin de administrarea Naturii. Ele pot vedea şi auzi tot ce se petrece şi tot ce se spune pe Pământ. În plus, au capacitatea de a interacţiona cu oamenii, cărora le aduc uneori anumite servicii. Dacă vă întâlniţi cu ele trebuie să fiţi însă extrem de precauţi, căci se enervează uşor şi vă pot face foarte mult rău.
 Toate spiritele care au reuşit să scape de materie şi chiar şi sufletele umane ale celor decedaţi au o adevărată oroare faţă de ea, cu toată inteligenţa lor vie. Cât despre spiritele care au obţinut abia recent mult dorita libertate printr-o permisiune specială, scăpând astfel de temniţa lor grea, din interiorul pământului, aşa cum ne explica J. Lorber, acestea se tem de materie mai rău ca de moarte. Groaza şi oroarea pe care o au faţă de materie atrag vibraţii similare, negative, care le fac să fie maliţioase şi răzbunătoare; ele se adună cu milioanele, încercând să scape în imensitatea spaţiului cosmic. Spiritele păcii, adică îngerii din cea mai înaltă regiune atmosferică, au însă grijă să le prindă şi să le arunce din nou în captivitate, sub forma fenomenelor meteorologice. Reajunse pe Pământ, lor li se porunceşte să lucreze în regatul vegetal.
Dacă nu dovedesc nici un pic de entuziasm, sunt aruncate sub formă de apă în iazuri, lacuri şi oceane, unde continuă să-şi practice renghiurile răutăcioase. Dacă devin excesiv de maliţioase şi se unesc cu spiritele malefice ale oceanelor, ele sunt silite să coboare în adâncurile Pământului, într-o stare cu adevărat demnă de milă. În schimb, dacă lucrează cu spor la administrarea lumii vegetale, lor li se permite să îşi continue calea dezvoltării superioare într-un trup de carne. Uneori, după îndeplinirea stagiului necesar, li se permite să se întoarcă în starea lor anterioară, mai liberă, fiind lăsate aşa timp de 200 de ani sau mai bine. În această stare pot locui în aer, pe munţi, în păduri, iar uneori în lacuri şi râuri.
 Aceste spirite, cărora le place să se ridice în aer şi să acopere cerul, sunt cunoscute ca spirite ale aerului. Ele se bucură de o libertate mai mare decât spiritele pământului, a căror formă este mai solidă (şi deci mai rigidă). Din acest motiv, ele trebuie supravegheate foarte atent de spiritele păcii, căci având un grad mare de libertate, ar putea provoca cu uşurinţă foarte multe daune.
 Aceste spirite preferă să locuiască în regiuni sălbatice, pline de pace. Dacă ajungeţi în asemenea regiuni minunate, nu este deloc recomandabil să ţipaţi, să fluieraţi, să vorbiţi urât, trivial sau să vă certaţi, căci spiritele din zonă sunt încă ţinute în captivitatea materiei şi se pot răzbuna pe dumneavoastră. Ele pot face mult rău unor spirite ceva mai libere. De pildă, ele încearcă uneori să-i sperie pe călători sub forma unor apariţii fantomatice.
Aceste spirite, dacă se dovedesc utile şi active, pot fi scutite de încarnarea pe Pământ, ducându-se fie pe Lună, fie pe o altă planetă. Spiritele acceptă cu mult mai mult entuziasm aceste încarnări, căci este mult mai uşor să trăieşti pe alte corpuri cereşti decât pe Pământ.
 Aceste spirite sunt numite de regulă spirite rătăcitoare, căci rătăcesc de pe o planetă pe alta, fără intenţia de a se incarna. În aceste călătorii, ele însoţesc de multe ori spiritele celor decedaţi, care nu deţin facultatea de a vedea pe alte planete fără ajutorul spiritelor naturii. Ele ajută spiritele celor decedaţi, să intre în trupul fiinţelor umane care trăiesc pe planetele respective, căci numai astfel pot vedea, prin ochii lor, lucrurile care există pe acele planete.
 Când aceste spirite ale naturii obosesc de rătăcirile lor, ele se întorc din nou pe Pământ şi acceptă în sfârşit dificultăţile unei încarnări terestre. Nu este posibil să devii copil al lui Dumnezeu fără o astfel de încarnare, căci oricine doreşte să atingă acest ideal suprem trebuie să meargă pe calea stabilită de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care nenumărate spirite de pe alte corpuri cereşti se grăbesc spre Pământ, pentru a suporta aici greutăţile prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu, încarnat în trup.
 Cu secole în urmă, când oamenii trăiau mult mai simplu decât astăzi, numărul celor care puteau vedea şi care se simţeau acasă în ambele lumi (fizică şi astrală) era mult mai mare. Spiritele îi învăţau pe aceştia efectele plantelor şi le indicau unde erau ascunse zăcăminte de metale sau pietre preţioase din munţi. Tot ele i-au învăţat pe oameni să extragă metalele din minereurile lor, să le topească şi să le prelucreze pentru destinaţii utile.
 Aproape că nu existau case care să nu aibă propriile lor spirite şi existau chiar familii care aveau spirite -slujitori. Mai ales în munţi se aflau oameni înţelepţi care cunoşteau chiar şi cele mai secrete forte ale Naturii; ei se asociau cu unele dintre acestea, cu care se aflau în rezonanţă, iar spiritele le stăteau la dispoziţie în orice moment.
 Există 4 elemente fundamentale în natură: pământul, apa, focul şi aerul. Fiecărui element îi este asociată o categorie de spirite ale naturii, care manifestă caracteristicile specifice fiecărui element.
 Aşa cum noi, oamenii, avem un vehicul cauzal (care ne determină destinul şi care corespunde elementului eter), unul mental (al gândurilor, corespunzând aerului), unit cu cel astral (al dorinţelor, ce e asociat cu focul), unul eteric (care ne dăruieşte vitalitatea, energia, asociat cu apa), nedespărţit de cel fizic (care este legat de elementul pământ şi de planul materiei), la fel se petrec lucrurile şi în cazul spiritelor naturii. Formele lor sunt adaptate, elementului pe care îl întrupează;
1. gnomii (piticii) şi spiriduşii corespund elementului pământ;
2. ondinele (sirenele), nimfele, naga-şii aparţin elementului apă;
3. salamandrele reprezintă elementul foc;
  4. zânele (feele), elfii şi silfii întruchipează elementul aer.
 Trebuie să precizăm că gnomii, spiriduşii, ondinele, salamandrele, zânele, sunt entităţi distincte, având personalităţi distincte, ca şi oamenii de altfel.
Spiritele Pământului, Focului, Apei, Aerului se manifestă sub forme foarte diverse ce sugerează natura lor interioară, caracteristică unui anumit tip de energie, oglindind culori, creând forme luminoase sau umbre, imagini colorate plutind la mare distanţă deasupra solului.


Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro

Ingerii pazitori,ghid spiritual

Ingerul pazitor, ghid spiritual

O altă funcţie a îngerului păzitor este cea de călăuză, de ghid spiritual care înalţă şi revelează pentru cel în cauză lumina lui Dumnezeu, putând aduce clipa de iluminare. Cităm din Acatist:
“Cel ce înflăcărezi inima mea cu dragostea de Dumnezeu;
 Cel ce umpli casa sufletului meu cu iubirea lui Dumnezeu,
 Cel ce mă povăţuieşti să cer de sus umbrirea harului Sf. Duh;
 Cel ce înfăţişezi înaintea ochilor minţii mele pe Atoatevăzătorul.
 Avându-te pe tine, acoperământ ales de Dumnezeu, ca pe o rază care luminezi întunericul sufletului meu şi risipeşti bezna necunoaşterii inimii mele, cu umilinţă mă rog să-mi curăţeşti toate simţirile şi ajută-mă să nu mai rătăcesc în întuneric.
 Bucură-te, cel ce îmi aşezi legea Domnului ca pe un sfeşnic pentru picioarele mele şi ca pe o lumină pentru cărările mele!”
 Este foarte normal ca îngerul păzitor, fiind cel care ne poate aduce conştiinţa îndumnezeită, să se poată manifesta pentru cei pe care doreşte să-i ajute, să-i scoată din situaţii complicate, sub forma unui eter luminos. Există în acest sens diverse mărturii care atestă astfel de manifestări.
Dr. Moolenburgh spune: ”Copil fiind, mă găseam într-o zi în faţa casei şi priveam cerul. Toamna era aproape, se simţea mirosul de fân strâns, de ciuperci, de dalii înflorite. Cerul era albastru, dar acolo sus trecea un nor alb. În timp ce eu observam acest nor, am văzut un înger gigantic care cobora pe dunele plajei. Capul său era acoperit cu o pânză subţire, aşa cum poartă arabii, aripile sale erau abia întinse şi uşoare. Îngerul era îmbrăcat cu o mantie lungă care îi ajungea până la pământ. Picioarele nu se vedeau. Îngerul stătea acolo foarte tăcut şi observa liniştit panorama. Cerul din jurul său părea mai vast şi mai profund ca de obicei. Apoi imaginea a dispărut treptat şi eu m-am regăsit uitându-mă la nori. Liniştea acelei dimineţi de toamnă pătrundea orice lucru. Probabil aceasta m-a făcut să întreprind acum, la maturitate, o anchetă asupra îngerilor.”

Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro

Ingerii pazitori,luptatori in slujba binelui divin

Ingerii pazitori, luptatori in slujba binelui divin


O altă funcţie esenţială a îngerilor păzitori este aceea de luptători în slujba binelui divin. Ei îndepărtează de la noi răul acţionând plin de curaj şi încredere acolo unde este injustiţie, aducând atât în împrejurările exterioare cât şi în interiorul nostru predominanţa binelui.
“Bucură-te, cel ce cu puternicul tău acoperământ al aripilor tale mă aperi şi mă acoperi;
Cel ce pururea stai lângă mine cu sabia ta de foc;
Cel care împotriva prinţului întunericului în luptă mă ajuţi;
Cel ce mă întăreşti să-i biruiesc pe slujitorii lui cei răi şi vicleni;
Cel ce izgoneşti de la mine demonii pierzători de suflete, ca pe nişte vulpi viclene;
Tu, care tai năvălirile lor rele care în chip de fiare se pornesc asupra minţii şi inimii mele;
Cel ce mă întăreşti să calc fără frică peste aspida şi peste vasilisc;”
Vom reda aici un caz de salvare miraculoasă realizată prin intermediul îngerilor păzitori:
”Într-o noapte, povesteşte reverendul John G. Patton, misionar în insulele Hebride, misiunea a fost înconjurată de indigeni ostili, care aveau intenţia evidentă de a arde clădirile din misiune şi de a ne ucide, pe mine şi pe soţia mea. Aflaţi în imposibilitatea de a ne apăra, ne-am rugat la Dumnezeu să ne ajute şi cu o mare surprindere am realizat că la primele semne ale dimineţii atacatorii plecaseră fără a face nimic din ceea ce-şi propuseseră să facă. La un an după acest eveniment, şeful unui trib s-a convertit la creştinism şi amintindu-mi de evenimentele nopţii descrise, l-am întrebat ce l-a împiedicat să mă ucidă şi să distrugă misiunea. Cu o enormă surprindere, şeful a povestit că în timp ce el şi oamenii lui se pregăteau să atace, au văzut numeroşi oameni vânjoşi care făceau de gardă în jurul misiunii. Oameni înalţi şi puternici, îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, cu spade în mâini. Atunci li s-a făcut frică, plecând şi neîntorcându-se pentru că se temeau de luptătorii care apărau misiunea.”

Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro

Zanele(elfii si silfii)

Zanele (elfii si silfii)

Zânele sunt spiritele subtile ale aerului, elementul cu cea mai înaltă vibraţie din cele patru. Se spune că trăiesc în păduri sau pe vârfurile munţilor. Ele iau forme umane, dar numai pentru scurte perioade de timp. Sunt volatile şi schimbătoare ca şi elementul pe care îl reprezintă.
 Vântul este vehiculul lor special. Ele operează cu substanţele gazoase şi eterurile de pe Pământ. Au aripi, semănând cu heruvimii. Datorită legăturii lor cu aerul, care este asociat aspectului mental, una din funcţiile lor este de a-i ajuta pe oameni să primească inspiraţia divină în toate domeniile, dar în special în cel artistic.
 Rudolf Steiner spune despre ele: “Planta care creşte astfel, învăluită în visul ondinelor, intră acum într-un nou domeniu, cel al spiritelor aerului şi căldurii. Vechea spiritualitate a numit aceste spirite ale aerului, silfe. Ele sunt cunoscute şi sub multe alte denumiri.
 Mediul propriu silfelor este aerul şi căldura, dar aerul fiind impregnat din toate părţile de lumină, ele tind cu toate forţele lor spre aceasta, unindu-se cu ea până la un anumit punct. Ele sunt foarte sensibile la modificările şi mişcările de natură subtilă, dar de mare anvergură, care se produc în sânul atmosferei. Zborul rândunelelor, pe care le vedem primăvara sau toamna, brăzdând aerul, propagă în aer o puternică vibraţie. Acest curent de aer născut astfel, nu numai de fiecare pasăre, ci de întreaga atmosferă ce le înconjoară, este percepută de către silfe ca o sonoritate. Ceea ce aud ele, apare ca o “muzică a sferelor”. Şi din zborul pescăruşilor ce se joacă în jurul unei nave care înaintează pe mare emană pentru ele un sunet spiritual, o muzică spirituală. Silfele trăiesc în acest sunet. Vibraţia aerului este patria lor. Absorbind sonoritatea produsă de curenţii de aer, ele se impregnează de forţele luminii, de tot ceea ce transmite lumina astfel aerului. Silfele cufundate, mai mult sau mai puţin într-o stare de somnolenţă, resimt o stare de mulţumire la apropierea păsărilor care zboară. Când sunt lipsite de această prezenţă, ele par că pierd simţul de orientare, se simt pierdute.
Pentru că îşi aprind eul de la lumina exterioară, silfele pot fi purtătoarele iubirii cosmice. Ele sunt mesagerele dorinţelor şi a dorului, şi a gândurilor de dragoste din univers.
 Dacă am întreba o pasăre cine a învăţat-o să cânte, ea ar răspunde că silfele sunt inspiratoarele ei. Aceste spirite ale aerului trebuie să aducă plantelor nu doar lumina, ci şi iubirea. Astfel, lumina din plantă este forţa silfelor. Substanţele urcă în plante, sunt elaborate de ondine şi transformate de silfe cu ajutorul luminii, extrăgând astfel planta arhetipală, ideală.
 Aşa cum spiritele focului au corespondent lumea insectelor, spiritelor aerului li se asociază lumea păsărilor.
 Păsările murind au ca misiune să transporte în lumile superioare substanţa lor spiritualizată, sustrasă pământului. Pentru aceasta, păsările au nevoie de ajutorul silfelor. Acestea străbat în toate sensurile această substanţă astrală, zboară prin ea, planează, se dăruiesc oarecum ei şi culeg ultima suflare a păsărilor care mor. Însufleţite apoi de o nostalgie arzătoare, ele poartă această substanţă spre cer, oferindu-se îngerilor.
 Clarvăzătorul participă în astfel de momente la un spectacol grandios: în timp ce pasărea îşi dă ultima suflare, această substanţă astrală lăuntric luminoasă se înalţă în aer. Silfele, ca nişte străfulgerări albăstrii, o absorb, iar albastrul se transformă atunci în verde, apoi în roşu. Ele se înalţă, cu rapiditatea fulgerului, către sferele înalte. Acolo, sus, devin substanţa subtilă pe care o respiră îngerii.
 Îndemnul lor pentru fiinţele umane este: „Trăieşte cu bucurie, creând respiraţia existenţei!”
 Totodată, despre ele însele spun:
„Noi aspirăm forţa vitală a aerului,
 Ce ne umple cu iubirea lui a fi”.
Pretutindeni în lume, bătrânii povestesc despre întâlniri frecvente cu aceste fiinţe misterioase, asemănătoare oamenilor, dar mai micuţe. Ele aveau în vremurile de demult un rol activ în existenţa de zi cu zi a oamenilor şi se punea mare preţ pe păstrarea unor legături de prietenie cu acestea. În societăţile tribale şi în toate regiunile lumii în care civilizaţia nu a pătruns încă, existenta zânelor şi a altor spirite ale naturii este unanim acceptată, existând chiar diferite metode tradiţionale de a le contacta. Pe măsură ce legăturile dintre oameni şi natură (şi implicit, spiritele ei) au slăbit, se pare că rasa micuţelor zâne s-a retras în regiunile mai sălbatice şi puţin locuite ale planetei.
 Dr. Ingram, un faimos predicator care a murit la vârsta de 103 ani, în 1879, se spune că le-a alungat pe ultimele zâne din Insulele Shetland, forţându-le să se mute în Insulele Faroe. John Nicholson, autorul unei culegeri de poveşti şi legende din ţinutul Shetland, deţine această informaţie de la un locuitor al insulei, care, la rândul său, o aflase de la o bătrână zână, prea slăbită sau prea încăpăţânată pentru a pleca împreună cu ceilalţi ai ei.
 O teorie destul de răspândită referitoare la spiriduşi şi zâne a fost propusă de David MacRitchie, în 1890. El a presupus că misteriosul popor Fin, cunoscut în tradiţiile din nordul Scoţiei (spiriduşii), precum şi celelalte “spirite ale naturii” sunt reminiscenţe ale popoarelor finice sau ale eschimoşilor, ori ale altor rase aborigene scunde, care nu s-au stins, ci s-au retras în tumuli străvechi şi în locuri subterane din zone îndepărtate. Această teorie ar fi plauzibilă, în unele cazuri, dar nu explică majoritatea apariţiilor zânelor. O altă sugestie a fost dată de reverendul Sabine Baring-Gould, un folclorist din sec XIX. În copilărie, el vedea zâne alergând şi jucându-se printre cai, atunci când stătea la soare, pe capra trăsurii tatălui său. El i-a spus acestuia despre cele văzute, iar acesta l-a luat în trăsură, unde razele soarelui nu mai pătrundeau, iar viziunea a pălit. Aceasta l-a făcut pe băieţel să creadă că apariţiile zânelor erau cauzate de soare sau lumină. Totuşi, nici această ipoteză nu justifică pe de-a-ntregul de ce oameni diferiţi au văzut zânele în aceleaşi forme; explicaţia lui a fost că, de obicei, copiii văd zânele sub formele pe care ei le cunosc din poveşti şi din ilustraţiile acestora.
 În sprijinul teoriei lui Baring-Gould vin numeroase cazuri de apariţii care debutează cu viziunea unei lumini stranii. Un exemplu este povestea relatată lui W.Y.Evans-Wente, un bun cunoscător al tradiţiilor celtice şi tibetane, de către T.C.Kermode, un membru al parlamentului din Insula Man. Acesta se plimba însoţit de un tânăr prin ţinut, într-o noapte de toamnă, când însoţitorul său privi înspre râuleţ şi exclamă: ”Uite zânele! Le-ai mai văzut vreodată?” Kermode s-a uitat şi a văzut ”un cerc de lumină supranaturală, despre care acum ştiu că este lumina astrală sau Lumina Naturii, aşa cum este numită ea de către mistici, şi în care spiritele devin vizibile.”
 În cercul de lumină el a văzut venind câte 2-3 “o mare mulţime de fiinţe micuţe îmbrăcate în roşu. Ele se mişcau înainte şi înapoi prin cercul de lumină “. Când prietenul lui Kermode a strigat şi şi-a agitat bastonul, zânele au dispărut.
 Alte apariţii totuşi nu pot fi explicate de această teorie a lui Baring-Gould. Vom relata în continuare o astfel de întâlnire.
 Zânele produc transformările cele mai extraordinare şi satisfac sau risipesc într-o clipă dorinţele cele mai arzătoare. Sunt de multe ori considerate a fi mesagere între lumi (lumea fizică şi astrală). Ele sunt înzestrate cu darul magiei. Materializări de obiecte, telekinezie, călătorii instantanee în plan fizic sau în tărâmurile subtile prin intermediul faliilor temporale, sunt doar câteva din iniţierile pe care cel pregătit le poate primi prin intermediul zânelor.
 Asociaţi aerului, elfii sunt de origine nordică şi sunt corespondenţii zânelor. Se spune că obişnuiesc să danseze pe pajişti, în poiene, în păduri, în timpul nopţii, părând a-i chema pe oameni a li se alătura. Sunt descrişi ca fiind mici ca dimensiuni, încântători, capricioşi, vaporoşi. Stârnesc vise de iubire şi pasiuni pline de candoare. Au o mare forţă de fascinaţie şi puterea de a deschide porţi zăvorâte, de a trece dintr-un univers în altul. Este necesară manifestarea unui bun control de sine şi a spiritului de discernământ pentru a menţine o legătură armonioasa cu aceste entităţi ale elementului aer.
 O altă relatare legată de zâne se referă la anul 1998. Atunci, cu ocazia unei expoziţii a muzeului Maux din Douglas (Ins. Man), au fost înregistraţi câţiva dintre ultimii vorbitori ai dialectului celtic Maux. Un bătrân fierar, care nu-şi părăsise niciodată satul, se plângea că de când acest dialect celtic nu mai era folosit, oamenii încetaseră să mai vadă zâne aşa cum le vedeau în trecut. El însuşi recunoştea că nu le mai văzuse de peste 30 de ani.
 Maurice Magre spune în cartea sa Cheia lucrurilor ascunse: “Legendele vorbesc întotdeauna despre dansurile zânelor pădurii sau ale piticilor Pământului; toţi acei cărora li s-a îngăduit să vadă Spiritele Naturii spun că au o fire veselă. Natura îşi desăvârşeşte opera în bucurie, sentiment care predomină pe măsură ce conştiinţa se dezvoltă în dimensiunile superioare. Germinările şi înfloririle sunt opere de bucurie. Pătrunderea rădăcinii, urcarea sevelor, creşterea frunzelor sunt simţite afectiv de sufletul copacului, ca o dilatare euforică şi această fericire are virtuţi comunicative. Ea se poate transmite omului; dacă el poate găsi un punct de contact între fericirea vegetală şi propria lui inimă”.
 El adăugă: “În vremea când pădurile erau liniştite şi când vegetaţia se dezvolta liber, chintesenţa vie a copacilor se materializa şi putea deveni vizibilă pentru anumiţi oameni ajunşi la clarvederea lumii mai subtile care ne înconjoară. Toţi oamenii primitivi vorbesc despre aceste creaturi timide, binevoitoare, care sunt spiritele Naturii. Nimfele, driadele sau zânele sunt astfel de fiinţe, dar ne-am obişnuit să le considerăm pur mitologice.”
 Un exemplu ilustrativ de mod de comunicare cu Spiritele Naturii, dar şi cu entităţile angelice este dat de Peter Caddy, familia sa şi prietena acestora, Dorothy MacLean. Aceştia au fondat comunitatea de la Findhorn, iar mesajele transmise lor de către spiritele naturii au fost publicate în trei volume: Grădinile de la Findhorn, Magia de la Findhorn şi Spiritul Findhorn, la editura Harper &Row.
Findhorn rămâne o dovadă vie a faptului că entităţile angelice şi spiritele Naturii există şi că ele pot coopera cu oamenii care le invocă pentru a da naştere unor adevărate miracole palpabile, chiar în lumea fizică.

Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro

Rezervatia naturala Iezerele Cindrelului(Transilvania)

Rezervatia naturala Iezerele Cindrelului(Transilvania)

*CAI DE ACCES
Pe DJ 106 A Paltinis-Rasinari,stanga pe DJ 106 J apoi DJ 106 M pana in Gura Raului

Aflata pe teritoriul comunei Gura Raului ,la 17 km de municipiul Sibiu ,detine doua ample si spectaculoase circuri si vai glaciare ,cu toate atributele caracteristice acestui tip de relief.Regimul de rezervatie naturala pentru Iezerele Cindrelului a fost stabilit inca din anul 1961 ,suprafata protejata fiind de 450,5 ha.Intrgul ansamblu se desfasoara din marginea platoului ,dintre varfurile Cindrel-Frumoasa .sub care se dezvolta pereti abrupti de peste 2200m spre nord, gazduind la baza peretilor Iezerul Mare si Iezerul Mic.Cele doua iezere sunt singurele lacuri glaciare din masivul Cindrel .Iezerul Mare se gaseste la altitudunea de 1999m si ocupa 3 ha din rezervatie.Iezerul Mic se gaseste la 1946m altitudine.Numeroasele plante si asociatii vegetale tapeteaza peretii abrupti si stancosi ai celor doua caldari glaciare.Vegetatia lemnoasa este dominata de jneapan ,ienupar,bujor de munte.Lumea animala este si ea bine reprezentata fiind prezente in perimetrul rezervatiei 29 de specii de pasari si animale precum capra neagra,ursul,lupul,vulpea,jderul.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere
si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

27 martie 2013
Ada-Giulia M.

Foto:Wikimedia Commons