Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica

Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica

Caracteristicile esentiale ale miscarilor oculte, in ipostaza lor de "religii-surogat" cu un caracter secularist, se reliefeaza in mod paradigmatic in spiritismul modern. K. Hutten a demonstrat ca aceste miscari oculte isi au originile in societatea moderna, ele se vor un fel de raspunsuri la aporiile elementare ale lumii contemporane si isi contureaza propriul mesaj pe baza motivelor, modului de viata si argumentelor societatii contemporane. Conceptiile despre lume care le caracterizeaza se ancoreaza in sfera tarismului. In acest sens, spiritismul este mai mult decat o doctrina despre lumea spiritelor, tinzand sa devina pe parcursul ultimelor 200 de ani o "religie oculta" a noului ev in care traim- S-ar putea afirma chiar, fara nici o exagerare, ca sub forma sa de spiritualism si spiritism, axat pe noi revelatii, dupa cum vom vedea in continuare, spiritismul reprezinta cea mai semnificativa religie sincretista a contemporaneitatii. Acest lucru este confirmat si de numarul mare de adepti, de departe cel mai important comparativ cu celelalte miscari liioase cu un caracter ocult.

Spiritismul - Istoric

Un rol deosebit de important in istoria premergatoare spiritismului actual din Europa l-a jucat F.A. Mesmer (1734-1815). In aceasta privinta, E. Benz, specialist in istoria Bisericii de la Universitatea din Marburg, sublinia ca aparitia spiritismului modern se afla intr-o relatie nemijlocita cu mesmerismul, acea miscare terapeutica de mare amploare, fundamentata pe invatatura lui F.A. Mesmer, descoperitorul magnetismului animalic. Desi el insusi nu era spiritist, totusi din doctrina si practica sa terapeutica s-a dezvoltat spontan in diferite locuri din Franta, Germania si Anglia o miscare spiritista.

Adeptii lui Mesmer, care se recomandau terapeuti magnetici, se ocupau, in principal in Franta, inclusiv de fenomenele parapsihologice, acestea jucand un rol semnificativ in cadrul procedeelor terapeutice mesmeriene Amintim in aceasta privinta, in mod deosebit, asa-numitel stari de transa specifice somnambulilor sau situatiile de "posesie", in care s-ar parea ca un al doilea eu patrunde si se instaleaza in persoana aflata in transa. Aceste cercuri mesmeriene aveau o orientare mai mult practica decat religioasa, daca avem in vedere faptul ca foloseau somnambulismul, respectiv starea de transa a pacientului respectiv, pentru a ajunge la stabilirea diagnosticului si conduitei terapeutice pe parcursul acestei stari.

In anul 1856, in cercul mesmerian de la Paris, a patruns un anume Leon Denizard Rivail (1804-1869). Initial, discipol al pedagogului J.H. Pestalozzi, Rivail scotea la Paris, in 1858, prima revista spiritista si organiza, din 1855, diferite sedinte spiritiste, coordonate de el insusi. Importanta sa deosebita pentru miscarea spiritista moderna a fost aceea de a reusi conturarea unui sistem unitar, pe baza tuturor marturiilor venite din partea spiritelor prin intermediul mediumilor practicanti.

Dupa ce, in cadrul unei sedinte spiritiste, un "spirit protector" al sau i-a comunicat ca, intr-una dintre existentele anterioare, l-ar fi intalnit si ca l-ar fi cunoscut sub numele de Allan Kardec, L.D. Rivail a adoptat acest nume ca un pseudonim literar. Lucrarile publicate de catre Allan Kardec au avut drept consecinta raspandirea cu o mare rapiditate in Europa si in America a practicilor spiritiste.

Totusi, spiritismul n-ar fi putut sa se raspandeasca intre timp atat de mult, daca n-ar fi devenit o miscare de anvergura. Un rol deosebit de important in aceasta nrivinta l-a jucat faptul ca in S.U.A., pe la mijlocul secolului al XIX-lea, spiritismul s-a conturat ca o miscare populara, in curand patrunzand si in Anglia.

Momentul care a declansat miscarea l-au constituit zgomotele neintelese, un fel de lovituri care rasunau prin zid, pocnituri in mobila, ciocanituri in usi si altele de acest fel, receptate in casa pastorului Bisericii metodiste din Hydesville (S.U.A.), de catre fiicele acestuia, Margaret (12 ani) si Kate (9 ani), in noaptea dinspre 1 aprilie 1848. Comisia constituita pentru a cerceta aceste evenimente ciudate a ajuns la concluzia ca ele nu pot fi explicate pe cale naturala. In cele din urma, folosindu-se de un "alfabet al pocniturilor", s-a stabilit o legatura cu "spiritul" care le producea si, odata decodificat, a fost descoperit in beciul casei un schelet uman ingropat. De fapt, acesta e momentul aparitiei miscarii spiritiste in lumea occidentala, un moment care se inscrie in istoria anului 1848, in care, intamplator sau nu, Marx si Engels publicau "Manifestul comunist", iar Ludwig Feuerbach denunta credinta in existenta unei vieti dincolo de mormant in opera sa "Esenta crestinismului".

O contributie importanta in dezvoltarea miscarii spiritiste din S.U.A. a fost adusa de A.J. Davis (1826-1910), un medium renumit, care a conferit spiritismului si un fundament teoretic prin doua lucrari fundamentale ale sale, dintre care ultima este socotita ca un fel de "Biblie a spiritismului".

Daca spiritismul promovat de catre A. Kardec isi trage seva din cercurile mesmeriene, la A.J. Davis, desi poarta amprenta doctrinei lui F.A. Mesmer, se simte o mare apropiere de E. Swedenborg (1688-1772) si de J.H. Jung-Stilling, considerati a fi, alaturi de A.J. Davis parintii ideologici ai spiritismului modern.

In consecinta, trebuie facuta o distinctie intre un "spiritism anglo-american intemeiat de A.J. Davis, si un "spiritism romanic", legat de numele lui A. Kardec. Influenta lui Kardec in Brazilia este cu mult superioara celei asupra spiritismului din Europa, chiar daca acolo spiritismul "kardecistic" cunoaste un numar mai mic de adepti comparativ cu "spiritismul Umbanda".

O deosebire fundamentala intre spiritismul de tip american si romanic rezida, in primul rand, in atitudinea celor doua directii fata de doctrina reincarnarii, o atitudine diferita, existenta si astazi. Astfel, adeptii lui Kardec accepta ciclul reincarnarilor, in vreme ce urmasii lui Davis il resping. Explicatia consta in influenta puternica a lui Swedenborg asupra lui Davis, stiut fiind ca Swedenborg nu acorda nici o atentie reincarnarii, sustinand ca fiecare om este o creatura noua.

Dupa aparitia spiritismului, in randul oamenilor de stiinta au aparut tot felul de controverse privind veridicitatea si semnificatia fenomenelor revendicate de adeptii acestuia. S-a trecut apoi imediat la cercetarea fenomenelor in cadrul unor societati ale oamenilor de stiinta, special constituite, cum ar fi: Societatea Dialectica din Anglia (1869), dupa aceea Society for Psychical Research (1882), din care faceau parte renumiti chimisti, fizicieni, psihologi etc. Societati similare au fost fondate si in S.U.A. (1885), Germania (1886), Franta (1919), Olanda (1920) si in alte multe tari. Drept consecinta, in curand, avea sa apara o noua ramura in lumea stiintelor, si anume parapsihologia, contestata de catre unii oameni de stiinta si agreata de altii.

Felul in care stiintele naturii si ocultismul se regasesc intr-un punct comun, o demonstreaza o serie intreaga de oameni de stiinta si inventatori din secolele XIX-XX, intre care zoologul englez Alfred Russel Wallace (1823-1913), care a elaborat impreuna cu Darwin teoria evolutionista. De asemenea, inginerul american, Thomas Aha Edison (1847-1931), inventatorul fonografului, era preocupat de fenomenele paranormale, pretinzand ca a descoperit un aparat, prin intermediul caruia s-ar putea realiza un contact cu cei decedati. La fel, profesorul fizician de la Universitatea din Dublin, Sir William Fletcher Barrett (1845-1926), recunoscut pentru contributia sa in domeniul raspandirii telefoniei, a aderat la spiritism. Una dintre lucrarile sale l-a convertit la spiritism si pe fondatorul Societatii Astronomice Franceze, Nicolas Camille Flammarion (1842-1925).

Chimistul german Karl Ludwig Freiherr von Reichenbach (1788-1869) nu este doar descoperitorul parafinei, ci si teoreticianul cel mai important al doctrinei fundamentale ocultiste, prin invatatura sa despre forta fluidica, forta de viata care iradiaza si penetreaza, in toate fiintele si lucrurile. Inclusiv expresia folosita astazi de parapsihologie, "senzitiv", care se refera la cei cu deosebita receptivitate fata de "radiatiile" sau bioenergiile oculte, a fost elaborata de el.

Fondatorul si precursorul miscarii spiritiste in Romania este, in mod indubitabil, academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1834-1907), originar din Cristinesti, judetul Hotin. Provine dintr-o veche familie moldoveneasca, ale carei urme se regasesc in hrisoavele de prin 1597, care pomenesc despre un Gavrila Hasdeu. Studiile universitare le-a facut la Universitatea din Harcov, unde s-a specializat in domeniul juridic, iar ca autodidact a acumulat vaste cunostinte istorice, filosofice si lingvistice. Fost ofiter in garda tarista si membru al Academiei imperiale din Petersburg, din cauza ca, in urma Tratatului de la Paris, a optat pentru cetatenia de origine, i s-au confiscat toate mosiile parintesti, dupa care s-a stabilit ca magistrat la Cahul, pentru ca din 1858 sa ajunga la Iasi, unde este numit profesor la Academia Mihaileana.

In general, Hasdeu a studiat trecutul sub toate aspectele sale: filosofia istoriei, istoria dreptului, istoria limbii, istoria obiceiurilor si datinilor, etimologia, folclorul etc.

In ultimii ani de viata, moartea unicei sale fiice, geniala poeta, Iulia Hasdeu, avea sa-i schimbe, daca nu destinul, cel putin preocuparile de pana atunci. Fara a gandi ca in spiritism ar putea gasi vreo mangaiere, probabil chiar fara sa-si doreasca acest lucru, el pretinde ca primit o comunicare spiritista, prin scriere automata, de la spiritul propriei fiice decedate. Este, de fapt, momentul convertirii sale la spiritism.

In prezent, in lume, pot fi distinse patru forme de spiritism:

a) "Spiritismul vulgar", respectiv acea forma de spiritism in cadrul careia pot fi contactati cei decedati prin intermediul levitatiilor (ridicarea meselor, paharelor sau altor obiecte etc.).

b) Asa-numitul "spiritism revelational" provocat de mediumi aflati in transa, care intra in legatura cu cetele ingeresti superioare sau cu insusi Dumnezeu Tatal.

c) Un spiritism cu o coloratura religios-morala, cunoscut in lumea crestina sub numele de "spiritualism", iar in America Latina intalnit ca un "surogat religios".

d) Asa-numitul "spiritism stiintific", detasat in mod absolut de orice premise religioase, preocupat preponderent de problema existentei unui suflet independent de trup. Ceea ce isi propune o anume ramura a stiintei, in aceasta privinta, este sa demonstreze ca exista o separatie tranzitorie a sufletului de trup; altfel spus, este vorba de o distinctie clara intre cercetarea lumii de dincoace si de dincolo de mormant.


Spiritismul - Doctrina

In general, nu se poate vorbi de o doctrina spiritista unitara. Facand o analiza a invataturii spiritiste se poate usor constata cat de variate sunt anumite elemente de doctrina, mai ales in functie de religiile dominante si de credintele populare, in spatiul carora acestea au fost cultivate. Astfel, intalnim tot felul de elemente distincte in spatiul crestin ortodox, catolic si protestant, si cu atat mai diferite in spatiul religiilor necrestine. De aceea, este de preferat sa nu vorbim, in acest sens, de "spiritism", ci sa tinem cont de faptul ca exista o multitudine de directii si comunitati spiritiste. Oricum, in cele din urma, vom incerca o analiza mai ales prin prisma doctrinei oferite de catre A. Kardec.

Pentru a intelege mai bine ce invata promotorii acestei doctrine, cel mai important lucru este, in primul rand, sa facem distinctie intre "spiritism" si "spiritualism". De fapt, "spiritismul" trebuie privit mai mult ca o cercetare cu caracter empirico-sistematic a lumii de dincolo. Dincolo de toate, el isi propune sa demonstreze ca exista viata pe mai departe dupa moarte. In acest scop, cu ajutorul unor mediumi sunt obtinute si analizate tot felul de parafenomene. Exista, de asemenea, si un spiritism popular. In cadrul unor sedinte, se realizeaza o serie de comunicari ale spiritelor, care vizeaza felul cum "traieste" sau experimenteaza decedatul moartea sa, cum soseste si cum e primit el "dincolo", cum arata lumea de dincolo, cu ce se ocupa el in aceasta lume, ce pericole are de intampinat acolo etc.

"Spiritualismul" isi fundamenteaza doctrina pe rezultatele obtinute din cercetarea vietii de pe pamant si dezvolta o conceptie sui generis despre lume. Aceasta nu este rodul unei pure speculatii, ci isi are esenta tocmai in informatiile obtinute pe baza comunicarilor facute de catre anumite spirite superioare (ingeri, Hristos sau chiar Dumnezeu Tatal) mediumilor respectivi.


Spiritismul - Cosmologia

In aceptiunea spiritista, lumea materiala sau "grosiera" este doar o parte, relativ mica, din realitatea universului, din intregul cosmic. Ea este invelita de lumea astrala, "eterica", care este la fel de reala ca si lumea materiala, dar nu poate fi perceputa cu ajutorul organelor senzoriale fizice, motiv pentru care nici nu poate face obiectul cercetarii stiintelor naturii. "Substanta eterica" a fost desemnata ca "fluid" si este o forta cosmica tainica, fiind asemanatoare "magnetismului animalic".

In fond, "spiritul" si "materia" sunt doar diferite forme aparente ale unei "bioenergii", care in feluritele spatii culturale poarta denumiri distincte. Realitatea, in intregul ei, nu este altceva decat un singur camp energetico-spiritual, in care Divinul, cosmosul material, cosmosul vegetal si animal, ca si omul, se disting doar gradual ca nivele de structura si emanatie deosebite.

Cuvantul magic "energie", conceptia despre "bioenergie", care penetreaza intreg cosmosul, reprezinta explicatia pentru fascinatia existenta fata de ideile si practicile oculte. Aceasta, intrucat conceptia oculta magica, despre fluiditatea unei "energii cosmice" universale constituie fundamentul oricarei practici oculte inclusiv Yoga, ca si a nenumaratelor terapii moderne. Aceasta conceptie se constituie intr-un punct de legatura a ocultismului atat cu trecutul (cum ar fi, de exemplu, cele mai vechi teorii imaginative ale omenirii despre lume, asa cum apar ele in magie si in credinta despre mana a populatiilor tribale contemporane), cat si cu cele mai moderne forme de terapie contemporana. Ideea despre existenta unei "energii cosmice" universale sau "bioenergii" este prezenta atat in doctrinele orientale si in conceptia despre lume a populatiilor "primitive", cat si in ocultismul occidental si in psihologia moderna. Intre altele, ea este cunoscuta sub numele de prana (in India), chi (in China), ka (in Egipt), mana (in Polinezia), baraka (in sufism), yesod (in Kabbala), orenda (la irokezi) etc.

Conceptul despre existenta unei energii cosmice, aflata la dispozitia omului, explica, de altfel, si acele interferente evidente ale "ezoterismului" cu "psihopiata" de astazi. Sunt cunoscute, pe aceasta linie, tot felul de "tehnici magice", utilizate de diferiti psihoterapeuti moderni, dupa ce prin C.G. Jung a fost refacuta legatura cu vechea traditie magica a Occidentului: "antrenamentul autogen", "procedeul de relaxare prin autohipnoza" si "autoprogramarea formala", "psihodrama", "terapia gestaltista" etc.

Acelasi lucru il reliefeaza, insa, in primul rand, adevarata "explozie" a asa-numitelor terapii corporale, dar in special "bioenergetica", atat de prezenta pe piata alternativa a psihoterapiilor. De ordinul zecilor, asemenea pretinse terapii nu fac altceva decat sa inoculeze contemporanilor nostri o cosmologie si o antropologie cu un pronuntat caracter oriental si ocult-ezoteric.

Spiritistii de astazi utilizeaza o serie de notiuni si cunostinte din fizica atomica si descriu materia astrala ca pe o substanta constand din fascicule de raze. Intregul univers este constituit dintr-o asemenea substanta. Lumea materiala nu este decat o structura constituita din aceste radiatii foarte dense, capatand un aspect grosier. Lumea eterica cuprinde si patrunde lumea materiala. Substanta ei prezinta diferite frecvente. Ea este cea care determina, in functie de aceste frecvente, si calitatea lumii astrale. Aceasta lume consta dintr-o serie de nivele sau dimensiuni existentiale. Cu cat frecventa razelor unui asemenea plan existential este mai redusa, cu atat mai mult se apropie acel plan - nu spatial, ci calitativ - de lumea materiala. O data cu amplificarea frecventelor creste si gradul desavarsirii si frumusetea nivelului de existenta. Exista pareri diferite in privinta numarului exact al acestor planuri sau sfere existentiale, dar cei mai multi afirma ca ar fi vorba de sapte asemenea nivele.


Spiritismul - Antropologia

Potrivit doctrinei spiritiste, omul este constituit din trei componente: trupul sau fiinta materiala, similara celei a animalelor, animata de acelasi principiu vital-sufletul sau spiritul, intrupat in acest trup, si principiui intermediar, trupul eteric, astral sau perispiritul, substanta semi-materiala, care are rolul de a inveli spiritul si de a uni sufletul cu trupul. Cu ajutorul perispiritului spiritul poate intra in legatura cu trupul si il poate pune pe acesta in miscare. Tot cu sprijinul sau, dupa moarte spiritul poate intra in contact cu oamenii.

Spiritele nu sunt toate de acelasi fel. Ele se ierarhizeaza totdeauna in functie de gradul de perfectiune la care au ajuns. Astfel, spiritele din prima categorie au atins o stare de desavarsire maxima; cele dintr-o a doua categorie au ajuns abia la mijlocul drumului spre o desavarsire deplina, in vreme ce cele din ultima categorie sunt spiritele imperfecte ale oamenilor ignoranti, viciosi, rai, criminali, hoti etc. Cu alte cuvinte, spiritele din aceasta ultima clasa sunt spiritele caracterizate prin predominarea materiei asupra spiritului si prin nazuinta spre rau. Cele din a doua categorie se caracterizeaza prin predominarea spiritului asupra materiei si prin dorinta permanenta de a savarsi binele, iar cele din prima categorie sunt cele care au atins nivelul suprem de desavarsire. Spiritele care nu au realizat aceasta stare finala de desavarsire sunt nevoite sa se supuna unui ciclu de reincarnari, adica sa intre din nou in alte trupuri, pentru ca numai in acest mod isi pot expia pacatele savarsite.

In opinia spiritistilor, spiritul se afla intr-o permanenta activitate, inclusiv in timpul somnului. Somnul este o stare de odihna si refacere a fortelor noastre animale, in acest interval, spiritul se afla intr-o stare de veghe; legaturile sale cu trupul se diminueaza in asa fel, incat se poate elibera aproape total de acesta si, parasindu-l, strabate spatiul si intra in legatura cu celelalte spirite. In consecinta, visele nu sunt altceva decat amintirea a ceea ce spiritul a vazut si experimentat in timpul somnului in calatoria sa in lumea astrala. In acelasi mod, se incearca si explicarea proceselor de telepatie: spiritele comunica direct intre ele, fara vreo intermediere din partea simturilor. In acest scop, ele folosesc un limbaj sui generis, specific spiritului fara sa aiba nevoie de semnele exterioare ale limbajului obisnuit. De asemenea, somnambulismul este privit de spiritisti ca un somn, in timpul acestei manifestari sufletul obtinand fata de corp o libertate si mai mare decat in somnul natural.


Spiritismul - Viata pamanteasca si moartea

Spiritistii sustin ca viata de pe pamant nu este decat un simplu popas al spiritului pe drumul sau spre desavarsire. Este vorba de un fel de "scoala" in care sufletul reincarnat poposeste pentru a se instrui, pentru a se supune la cateva examene si a se maturiza in vederea continuarii drumului spre starea finala de desavarsire. Reincarnarea de dupa moarte a spiritului corespunde intocmai starii de evolutie spirituala atinsa de acesta in existenta anterioara. Succesiunea starilor de existenta si evolutie este explicata cu ajutorul doctrinei despre legea karmica. Spiritul reincarnat are sarcina de a incerca sa se elibereze din mrejele care il tin si il fac prizonierul lumii materiale, intre acestea fiind amintite individualismul, senzualitatea, invidia, mandria, incapatanarea, dar si fariseismul si fanatismul religios. Cea mai importanta indatorire este iubirea fata de aproapele. Exercitiul iubirii aproapelui este singura si adevarata "religie", este legea fundamentala a universului. In viziunea spiritista, valoare religiilor si confesiunilor nu trebuie evaluata in functie de doctrinele lor, ci in functie de virtutea iubirii pe care ele promoveaza. Prin urmare, diferentele de credinta raman intr-un plan secundar.

Moartea nu semnifica, pentru spiritisti, nici sfarsitul, nici vreun fel de aneantizare, ci doar o tranzitie o trecere dinspre viata pamanteasca spre o post-existenta, spre un alt plan al existentei umane. Este vorba, in consecinta, de o simpla schimbare de scena si de decor invelit de trupul eteric, spiritul ajunge in lumea de dincolo. Pentru ca aceasta tranzitie sa poata avea loc fara dificultati, este absolut necesar ca fiinta spirituala respectiva sa fi crezut inca din aceasta viata in existenta unei vieti dincolo de mormant. Daca omul moare cu iluzia ca, dupa moarte, intra in ceea ce unii numesc "nefiinta" si ca totul s-a terminat, atunci el va intra intr-o stare de deruta, si anume imediat dupa moartea sa fizica, nemaiputand crede ca realmente a murit, intrucat traieste mai departe, chiar daca intr-un alt plan al existentei; tocmai din acest motiv, el va nazui sa-si continuie activitatile sale de pe pamant, sa aiba aceleasi obiceiuri, dar si sa observe ca ceva nu mai este in regula. Daca aceasta tranzitie se va derula, insa, fara probleme, respectivul se va trezi, dupa un asa-numit "somn de adaptare", intr-o noua lume, in lumea astrala, va fi primit acolo de catre rude si prieteni decedati, se va simti din nou tanar si sanatos si se va acomoda foarte usor cu noul sau mod de viata.

"Spiritualismul crestin"

Desi doctrina spiritista are prea putine lucruri in comun cu invatatura crestina, totusi reprezentantii spiritismului au evitat si evita o ruptura cu crestinismul. Motivul principal il reprezinta, in primul rand, credinta comuna in existenta unei vieti dupa moartea fizica. In plus, trebuie subliniat faptul ca, pe parcursul timpului, s-au constituit tot felul de asociatii si "Biserici" care incearca sa promoveze un asa-numit "spiritualism crestin", straduindu-se sa demonstreze ca multe texte biblice ar contine invataturi spiritiste, ca multe Biserici crestine s-ar fi detasat de asemenea concepte si, in consecinta, n-ar mai avea acces la o interpretare exacta a Bibliei. Teoriile moderne in domeniul teologiei, incepand cu demitologizarea si pana la aceea ce s-a numit "teologia viitorului", sunt privite de catre spiritisti ca niste consecinte ale diminuarii credintei in existenta unei lumi de dincolo si ca o capitulare a crestinismului in fata secularismului si a stiintelor materialiste.

In afara acestui "spiritualism crestin", exista o forma de "spiritism sincretist", respectiv o serie de neoreligii sincretiste, in cadrul carora elementele crestine pierd semnificativ din pondere, asupra carora vom reveni foarte pe scurt putin mai incolo.

Revenind la "spiritualismul crestin", mentionam ca, in S.U.A., exista sute de asociatii cu un caracter spiritualist-crestin, constituite in mai multe mari uniuni. Tot la fel, in Anglia, exista aproximativ 900 de comunitati spirituale, dintre care 100 doar in Londra. De asemenea, Biserica Anglicana a fondat in 1954 o comunitate de lucru a Bisericii in vederea cercetarii spiritismului: "Societatea Bisericii pentru studii fizice si spirituale" (C.F.P.S.S.).

Si in spatiul de limba germana au aparut si s-au raspandit anumite comunitati spiritiste si spiritualiste cum ar fi: "Biserica ioaneica", "Loja spirituala din Zurich / Pro Beatrice", Ordinul "Fiat Lux", "Uniunea mihaelica "Comunitatea in Iisus Hristos", "Scoala din Bieberau, Comunitatea "Izvorul prieteniei", "Viata universala".

Am amintit mai inainte de neoreligiile spiritiste. Cele mai importante sunt urmatoarele: spiritismul kardecistic si cel umbandistic din Brazilia, caodaismul din Vietnam si "Biserica unificarii", fondata de catre coreanul Sun Myung Moon si cunoscuta si sub numele de secta "Mun".

Reprezentanti de seama ai spiritismului sustin ca toate fenomenele supranaturale din Biblie pot fi explicate doar dintr-o perspectiva spiritista. Au recurs la o noua traducere a Noului Testament, in care Evangheliile si epistolele sunt reinterpretate intr-o maniera spiritista. In acest sens, potrivit invataturii spiritiste, prin "moarte" trebuie inteleasa doar "moartea spirituala"; notiunea "pneuma" din limba greaca semnifica "spiritul" sau "lumea spiritelor", iar "Duhul Sfant" nu reprezinta vreo Persoana divina, ci doar un simplu membru al "lumii spiritelor lui Dumnezeu". De asemenea, "imparatia lui Dumnezeu" trebuie inteleasa ca o "lume a spiritelor lui Dumnezeu". Iisus Hristos este socotit ca un "spirit primar" si apreciat ca unul dintre mai multii fii ai lui Dumnezeu. Spiritistii pretind ca Hristos nu este altceva decat un "mesager al lui Dumnezeu", venit in lume pentru ai arata acesteia adevaratul drum spre desavarsire asa cum au mai facut-o si altii inaintea sa. Procrearea sa s-a facut printr-un "Duh Sfant", folosit de catre batranul Iosif ca medium. Minunile savarsite de El se explica prin faptul ca stapanea foarte bine vibratiile sau frecventele cosmice. A fost rastignit datorita rautatii umane. Invierea Sa, pretind ei, n-ar fi fost altceva decat o simpla materializare, asa cum se intampla in sedintele spiritiste. A acceptat voluntar moartea, pentru a oferi prilejul acestui proces de materializare si pentru a demonstra biruinta spiritului asupra materiei. Spiritualistii crestini contesta doctrina despre harul divin, afirmand ca aceasta este inutila si ca ar incuraja o anume comoditate religios-morala. Actul din ziua Cincizecimii devine explicabil, in opinia lor, prin faptul ca apostolii au intrat intr-o stare de transa, fiind posedati de un anume spirit.

Spiritismul - Consideratii critice

In esenta sa, spiritismul face parte din randul miscarilor oculte, apropiindu-se mai mult de magie decat de religie. Ritualul magic pe care-l presupune apropie spiritismul de magia evocatoare, in cadrul careia fiinta supranaturala este chemata afara din mediul sau si convocata in acela al oamenilor. Tot la fel, mediumii spiritisti invoca spiritele celor morti spre a intra in contact cu cei ramasi in viata. In mare masura, spiritismul poate fi asimilat Samanismului, fiind o forma veritabila de neosamanism. Asa cum recunosc chiar unii reprezentanti ai spiritismului, samanismul nu este altceva decat o religie preponderent spiritista care accepta o post-existenta incontestabila a sufletului dupa moarte si care practica intrarea in contact cu rudele decedate, cu anumite spirite ale naturii etc. Mediumul in aceasta comunicare este samanul, care are o vocatie speciala in aceasta privinta. Se pare ca, din nefericire, neosamanismul reprezinta produsul-surogat cu cel mai larg consum de pe "piata spirituala".

Pe de alta parte, spiritismul reprezinta o contramiscare in interiorul secularismului modern intrucat nevoile omului nu sunt satisfacatoare in aceasta lume, spiritismul incearca sa ofere o lume de dincolo, dominata de aceleasi motive ca si aceasta. Mesajul spiritist se constituie dintr-o combinatie de elemente seculariste si conceptii oculte. El a preluat si anumite elemente crestine, dar se afla intr-o contradictie indiscutabila cu invatatura biblica. De pilda, conceptia despre Dumnezeu este una deista. Acesta apare doar in ipostaza de creator al lumii si al spiritelor, ci nu si in aceea de Parinte, care poarta de grija creaturilor Sale si intervine in viata lor. Functia Sa de guvernare a transferat-o legilor de guvernare atribuite insasi creatiei Sale. Acestea actioneaza automat si garanteaza, in conceptia spiritista, atingerea scopului pe care Dumnezeu l-a prestabilit pentru creaturile Sale. Prin urmare, omul nu mai conlucreaza, in fapt, cu Dumnezeu, ci cu legile lui Dumnezeu. Prin aceasta, semnificatia biblica a credintei, ca incredere si daruire totala a omului in relatia sa cu un Dumnezeu viu, dispare totalmente. Nici nu mai poate fi vorba de vreo conceptie crestina despre pacat, pocainta sau iertare. Considerand ca poate oferi omului mai multe detalii despre lumea spiritelor, despre existenta de dupa poarte, mai ales celor apropiati, spiritismul ar putea fi catalogat ca un fel de scientism religios, ca o "religie scientificata". Totusi, desi recunoaste originile foarte vechi ale unei asemenea practici de comunicare cu cei morti, Sfanta Scriptura respinge categoric recursul la ea: "Sa nu se gaseasca la tine din aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicator, nici ghicitor sau vrajitor sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici dintre cei ce graiesc cu mortii" (Deuteronom 18,10-12; Levitic 20,6; 20,27; I Regi 28,7-20). Cel mai transant in aceasta privinta, insa, este profetul Isaia: "Si cand va vor zice: "intrebati pe cei ce cheama mortii si ghicitorii care soptesc si bolborosesc", sa le raspundeti: "Nu se cuvine oare poporului sa alerge la Dumnezeul sau? Sa intrebe oare pe morti pentru soarta celor vii?"" (Isaia 8,19). In Noul Testament, Sfantul Apostol Ioan atrage si el atentia asupra necesitatii stringente a deosebirii duhurilor: "Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile, daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume" (I Ioan 4,1).

De asemenea, ca si alte invataturi oculte, spiritismul impartaseste o viziune evolutionista despre divinitate, incompatibila cu Revelatia. Dupa cum s-a putut observa, Mantuitorul Hristos nu este, in acceptiunea spiritista, decat un om superior, un "fiu al lui Dumnezeu" intre multi altii, un initiat, ba chiar un mediu spiritist, si nu Fiul lui Dumnezeu intrupat, Dumnezeu adevarat si Om adevarat.

O deosebire foarte importanta intre crestinism si spiritsm consta in faptul ca, in conceptia crestina, nu poate fi facuta nici pe departe o separatie totala intre Biserica luptatoare (a celor vii) si cea triumfatoare (a celor morti) pentru ca ambele se constituie in Trupul lui Hristos. Exista o comuniune clara in iubire, dar si in suferinta, a celor doua Biserici. Cu toate acestea, stabilirea unei relatii personale intre cele doua nu este ceva manipulabil. Exista o granita, o limita intre cele doua lumi. Atat cei decedati cat si cei vii traiesc in Domnul, in Hristos, dar legatura celor vii cu cei morti nu poate fi facuta de catre cei in viata prin tot felul de tehnici discutabile.

In fine, mai trebuie subliniat ca antropologia spiritista, prin conceptia ei trihotomica (trup, perispirit si spirit), prin accentuarea planului astral de existenta si promovarea doctrinei despre ciclul reincarnarilor, prin evolutia spirituala pana la starea divina, nu este compatibila cu invatatura crestina, care exclude orice desavarsire oculta prin propriile puteri. In plus, practicile spiritiste, prin caracterul lor ocult, au un efect negativ asupra omului, avand consecinte dintre cele mai imprevizibile, intre care depresii psihice si dereglari mentale.

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/spiritismul-forma-religiozitate-ocult-ezoterica-72874.html

Rugaciune mai inainte de Sfintele Citiri dupa Apanthisma Cuviosului Nicodim Aghioritul

Rugaciune mai inainte de Sfintele Citiri dupa Apanthisma Cuviosului Nicodim Aghioritul

Doamne Iisuse Hristoase, Cuvantul lui Dumnezeu, deschide urechile si ochii inimii mele, ca sa ascult cele ale Tale, sa le pricep desavarsit si in toate sa fac voia Ta, ca nevrednic sunt eu pe pamant si numai de la Tine imi vine lumina cea adevarata. Nu ascunde de mine talcul cel adanc al poruncilor Tale, ci descopera ochii mei, nu doar pe cei trupesti, ci si pe cei launtrici, ca sa inteleg tainele si minunile legii Tale. Caci intru Tine, Dumnezeul meu, nadajduiesc spre luminarea mintii si spre imblanzirea inimii mele, ca binecuvantat esti Tu in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-inainte-sfintele-citiri-dupa-apanthisma-cuviosului-nicodim-aghioritul-72521.html

Statiunea Straja(Transilvania)

Statiunea Straja(Transilvania)

CAI DE ACCES:
*DN 66A Vulcan-Uricani,in orasul Lupeni

Statiunea Straja este o adevarata oaza de intimitate ,liniste si odihna la 1445m altitudine sau ,pentru persoanele mai energice ,locul ideal pentru drumetii si sporturi de iarna .In Straja sunt amenajate 7 partii de schi ,care sunt acoperite cu zapada naturala din noiembrie pana in aprilie sau cu zapada artificiala ,fiecare fiind echipata cu instalatii de transport pe cablu,iar 4 avand si instalatie de nocturna .Dincolo de bogatia naturala a peisajului ,masivul Straja este important din punct de vedere istoric si religios ,denumirea de Straja avand semnificatie istorica .

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

03 septembrie 2013
Ada-Giulia Marginean

Rugaciunile nasterii

Rugaciunea femeii inainte de nastere


Marie, Maica Preacurata, ceea ce ai purtat in pantecele tau cel binecuvantat pe Mantuitorul a toata lumea, inconjoara-ma pe mine, pacatoasa, cu dragostea ta de Maica si du rugaciunea mea la Fiul tau si Dumnezeul nostru, ca sa-mi binecuvanteze pruncul pe care-l port in pantece si sa ma invredniceasca sa-l aduc la lumina in chip firesc si sanatos, intarindu-ma cu puterea dreptei Sale, intru care bine am nadajduit. Amin.



Rugaciunea mamei dupa nastere


Multumescu-Ti Tie, Doamne, din adancul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai daruit si pe care Tie Ti-l inchin, dimpreuna cu toata viata mea, intru care ai binevoit. Daruieste-i, Stapane, viata ca sa se nasca din nou, din apa si din Duh, ca fiu al Tau dupa har, in Taina Sfantului Botez. Ajuta-ma, Iubitorule de oameni, sa-l cresc in pace, ca pe un madular binecuvantat al Bisericii Hristosului Tau. Si intreaga noastra familie pazeste-o intru dragostea Ta, daruindu-i toate cele spre trebuinta, dupa marea Ta mila, putere si intelepciune. Ca noi Tie Iti incredintam sufletele si trupurile noastre, Tie ne rugam pentru noi insine, si unii pentru altii, si numele Tau, de viata facatorul, in veci il preamarim: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunile-nasterii-72520.html

Ocultismul si oferta sa de mantuire

Ocultismul si oferta sa de mantuire

Ocultismul si oferta sa de "mantuire" in contextul secularismului modern

Dupa cum se stie, Revolutia Franceza (1789) a reprezentat unul dintre punctele de varf ale perioadei iluministe. Unul dintre telurile pe care si le-a propus iluminismul, a fost eradicarea ocultismului si practicilor sale. Se pare, insa, ca astazi asistam din nou la o revenire in forta a ofertei ocultiste, care prezinta chiar un continut cu mult mai bogat. Acest nou ocultism ii gaseste pe multi dintre semenii nostri intr-o situatie in care ei isi manifesta dezamagirea atat fata de ei insisi cat si fata de lozincile iluminismului secularist. Oferta ocultista se greveaza pe fondul asteptarilor din partea unora a unei schimbari de "paradigma", a instaurarii unui "nou mod de gandire" (cf. New Age). Inclusiv anumite mijloace mass-media se straduiesc sa inoculeze aceasta idee a disponibilitatii lumii de astazi spre aceasta deschidere, inserand unele exemple in acest sens: miscarea postmoderna si harismatica, miscarea New Age si apetitul multora pentru ocultism.
Unul dintre motto-urile generate de catre iluminism si care caracterizeaza modernismul secular este chiar acesta: in perspectiva, religia va fi anihilata de catre stiinta. Adeptii unei asemenea convingeri sperau si spera ca, astfel, este garantata nu doar libertatea omului fata de anumiti factori politici, religiosi sau bisericesti, ci si fericirea materiala si progresul nelimitat.
Din aceasta perspectiva, credinta in progresul stiintific se substituie religiei, iar in cazul unor ganditori pozitivisti, precum sociologul francez Auguste Comte, si a reprezentantilor de mai tarziu ai marxismului, s-a ajuns la reconstituirea unui cult propriu al umanitatii, in contul caruia se plaseaza, desigur, cinstirea "umanului", a umanitatii, ca "esenta suprema", in cadrul unor ritualuri si sarbatori "religioase" proprii. Deviza pozitivista a fost imbratisata nu numai de catre Lenin, ci chiar de catre "Perestroika" gorbaciovista. Potrivit acesteia omul este "masura tuturor lucrurilor", iar "mantuirea" trebuie inteleasa in sensul ca paradisul trebuie realizat aici, pe pamant, fara vreo anume raportare la supranatural.
In ultima vreme, asemenea oferte seculariste de "mantuire" au pierdut in interes, ele nu mai au aproape nici un suport in optiunile oamenilor. Defaimarea zeilor din timpul Revolutiei Franceze a fost urmata, intre timp, nu doar de discreditarea ideologiilor seculare, ci si de discreditarea ratiunii, ridicata odinioara la rangul de divinitate suprema. Tot mai pregnant, credinta in progresul si tehnica moderna face loc conceptiilor si orientarilor privind o anume inadaptabilitate rezervata si difuza fata de modernism, culminand cu propaganda unui asa-numit "postmodernism", care ar avea ca merite inlocuirea totala a evului mediu actual.
Raspandirea fenomenului ocultist se incadreaza si ea in acest proces de "dezmodernizare a constiintei". Analizand acest proces in cultura juvenila americana, sociologul Peter L. Berger definea astfel cele mai importante doua forme de exprimare ale acesteia: a) spiritul antitehnologic al miscarii ecologice si alternative; b) revigorarea esoterismului si ocultismului. El afirma ca, in ultimul timp, ocultismul prezinta forme variate si tot mai derutante, de la astrologie pana la satanism, de la reactualizarea vechilor tehnici si metode de mantica chineza pana la formele agresive noi de mistica hindusa si budista (de la tehnica Zazen din Zen-ul japonez pana la Meditatia transcendentala sau chiar pana la miscarea "Poporul lui Iisus").
Toate aceste miscari presupun o anume "intoarcere spre interior", retragerea in propriul sine, "schimbarea sistemului" actual de valori prin schimbarea individului. Este vorba de un fel de "psychoboom", care ar presupune tehnici si forme de terapie in vederea modificarii propriei constiinte. Tehnicile revendicate de New Age se inscriu intocmai pe aceasta linie si reprezinta unul dintre cele mai concludente exemple.
Un rol-cheie in acest refugiu in cadrul "psihotehnicilor" l-a jucat asa-numita "psihologie umanista", careia promotorul sau, Abraham Maslow (1908-1970), i-a conferit atributul de "substituit religios". Scopul psihologiei umaniste, socotita ca "a treia forta", dupa psihologia stiintifica si psihanaliza, este, potrivit autorului, aceea de a reconferi "dimensiunii simtuale" o semnificatie centrala in vederea "realizarii de sine" a persoanei. Pentru A. Maslow, asa-numitele "experiente de varf (peak-experiences), respectiv experientele unitatii individului cu intreg cosmosul, identificate de catre autor cu experientele mistice, reprezinta expresia cea mai elocventa a "realizarii de sine" a unui om. intr-o tara ca S.U.A., unde "nazuinta dupa fericire" ("the pursuit of happiness") este inscrisa ca un drept fundamental si ca o obligatie fundamentala chiar in Constitutie, nu este de mirare ca un ganditor ca Maslow ajunge la concluzia ca natura umana nu este "nici pe departe atat de rea, dupa cum s-a crezut", chiar daca acest lucru il impinge pe cel nefericit sau pe pesimist, in aceasta tara, sa zicem asa, sa incalce ordinea constitutionala (vezi frecventele, in ultima vreme, omucideri in masa petrecute in scoli etc, ai caror autori sunt atat de nefericiti si pesimisti).
Oricum, prin aceasta, psihoterapia se detaseaza de domeniul acelei simple ajutorari practice in vederea vindecarii unor boli si se inscrie pe linia incercarilor universal-pedagogice, religioase si ideologice in scopul prosperarii lumii si oamenilor in general, ceea ce tocmai caracterizeaza receptivitatea din partea adeptilor ei in acest ev al "psychoboomului". Aceste tendinte noi religioase si de reinter-pretare a vocatiei lumii si conceptelor ei se vor materializate mai ales in asa-numita "psihologie transpersonala", considerata a fi "a patra forta", dupa "psihologia umanista". Psihologia umanista este privita, in viziunea unor autori, ca o pregatire preliminara pentru o a patra psihologie, superioara, transpersonala si transumana, al carei punct central se afla mai degraba in cosmos. Aceste psihologii,
se subliniaza, pot evolua spre ceea ce se cheama "filosofia vietii", un substitut remarcabil al religiei profesate pana in prezent. Fara sau in afara Transcendentului si Transpersonalului, oamenii arata ca niste bolnavi, sunt realmente bolnavi, remarca adeptii "psihologiei transpersonale". Ei au nevoie de ceva care-i transcende, de ceva mai presus de ei, pentru a putea avea un fel de sentiment de teama fata de acel ceva si pentru a se putea angaja in aceasta directie intr-un mod naturalist, empiric, non-confesional.
Lozinca tot mai postulata de catre noile psihologii, cu pretins caracter terapeutic, si anume "reintoarcerea spre sine", "realizarea sinelui", a condus, din nefericire, la intrarea intr-o noua etapa: deschiderea surprinzatoare sau mai putin surprinzatoare spre experientele oculte. S-ar putea chiar afirma ca "psihopiata" invadata de psihologiile "transpersonale" si de "terapiile fizice" a devenit astazi poarta principala pe care patrund conceptiile cu caracter ocult in societate. Socotite un fel de "alternative", promotorii acestora si-au gasit drept aliati (anii '70-'80) populatiile tribale contemporane in lupta contra adversarilor tehnicii, propunand studierea si practicarea tehnicilor lor magice si oculte, dar in special a samanismului, ca cea mai veche forma de "psihotehnica". Asa s-a ajuns ca magia si vrajitoria sa devina astazi obiect al discutiilor academice. Mai mult, etnologia a inceput sa ignore modelul propus de sociologie.
Aceasta evolutie a fost catalogata si ca o "reintoarcere a vrajitorilor" in lumea noastra moderna, care-si propune "revrajirea" lumii si un mod de viata constand in unitatea si armonia cu cosmosul, un substitut al "dezvrajirii" lumii cu ajutorul tehnicii moderne. Chiar influenta anumitor conceptii extreme-orientale, cum ar fi budismul si hinduismul, este tot mai pregnant agresata de catre esoterism si ocultism: din acest motiv, diferitele "librarii spirituale" poarta acum doar arareori nume indiene, ci se cheama, de pilda: "Atlantis", "Avalon", "Curcubeul", "Sicriul hermetic", "Stonehenge", "Piramida", "Izvorul esoteric", cu trimitere foarte precisa spre domeniul arhaic si magico-ocult. Cand intri intr-o asemenea librarie descoperi, sub titlurile de "esoterism" si "ocultism", o foarte bogata oferta literara: magie, astrologie, ghicitul in palma, tarot, stiinte de frontiera, antroposofie, parapsihologie, cultul Pamantului-Mama, neopaganism, samanism, New Age, constiinta celtica etc.
Consecintele propagandei ocultiste se regasesc deja in randul populatiei. In ultimii ani, procentele celor care adera la practicile ocultiste cresc ingrijorator.
Datele privind, de pilda, impactul astrologiei in lumea crestina ne sunt furnizate de eurobarometru. Seriile de sondaje de opinie au fost finantate de catre Uniunea Europeana, motiv pentru care ele vizeaza doar tarile membre ale acesteia. intrebarea pusa in sondaj se refera la faptul daca astrologia poate fi privita ca fiind stiintifica. Prima observatie este aceea ca proportia raspunsurilor "nu stiu" este destul de scazuta in cele mai multe tari, dar relativ ridicata in Irlanda, Grecia, Spania si Portugalia. Acest lucru demonstreaza ca o mare parte a populatiei din aceste tari nu cunoaste suficient semnificatia astrologiei.
In Europa Occidentala, majoritatea populatiei considera ca astrologia are un caracter stiintific. 16% dintre respondenti afirma ca este "foarte stiintifica" si 40% ca este "intr-un fel stiintifica", in vreme ce doar 29% neaga caracterul stiintific al acesteia. Sondajul arata ca procentele de populatie care considera astrologia ca fiind "foarte stiintifica" sunt mai ridicate in Spania, Portugalia, Irlanda si Grecia, comparativ cu celelalte tari din Uniunea Europeana. in acelasi timp, o mare parte a populatiei din aceste tari considera ca este dificil de raspuns la o asemenea intrebare. O atitudine mai optimista fata de astrologie este raspandita mai degraba in tarile sarace si privita cu mai mult scepticism in cele mai bogate.
Un alt sondaj international, respectiv "Programul de sondare internationala sociala" ("International Social Survey Programme"), a abordat aceeasi tema in anul 1991, pornind de la intrebarea daca "horoscopul poate afecta cursul viitor al vietii unei persoane". Acest sondaj acopera doar cateva tari din Uniunea Europeana. Astfel, in Germania, 6% din populatie au raspuns "absolut adevarat", si 22% "probabil adevarat", in timp ce restul a manifestat o atitudine indecisa. in Marea Britanie, 4% au raspuns "absolut adevarat", 24% "probabil adevarat", in vreme ce restul a raspuns "nu stiu". Din acest sondaj deducem faptul ca doar in cateva tari europene horoscoapele reprezinta un element important. Cu toate acestea, o parte considerabila din populatia vest-europeana ramane deschisa posibilitatii ca planetele sub semnul carora se nasc indivizii sa influenteze destinul ulterior al acestora.

Nicolae Achimescu
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/ocultismul-oferta-de-mantuire-72875.html

Rugaciune de priveghere

Rugaciune de priveghere


Iata, Mirele vine la miezul noptii si fericita este sluga pe care o va afla priveghind. Iar nevrednic este acela pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, pentru ca mortii sa nu te dai si afara din imparatie sa ramai. Ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru; pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-priveghere-72514.html

Bahaismul

Bahaismul

Bahaismul - istoric
Tendinte spre un anume universalism religios parvin nu doar din spatiul Extremului Orient ci si din spatiul spiritual oriental arab, islamic. Pe langa integrismul islamic avand drept scop crearea unui imperiu religios, unic, din Indonezia pana in Maroc, exista si alte miscari, reduse ca numar de adepti, care urmaresc o dominatie mondiala. O asemenea miscare religioasa este bahaismul, expresie a eshatologismului islamic. Este vorba de o noua "religie", care vizeaza constituirea unei comunitati mondiale fara clase, cu o limba si o conducere universala. Centrul mondial al miscarii se afla la Haiffa - Israel.
Istoria acestei miscari religioase debuteaza in anul 1844, cand Mirza Ali Mahomed, cel auto-intitulat "Bab" ("poarta de acces la Dumnezeu"), s-a proclamat trimis al lui Dumnezeu pe pamant si Premergator al unui trimis divin mai important, superior.
Mirza Ali Mahomed, intemeietorul "babismului" - curent cu pretentii de innoire, plin de elemente panteiste, gnostice si comunitariste, s-a nascut la Siraz, in sudul Persiei, la 20 octombrie 1819. Era un sayya, adica pretindea ca descinde din profetul Mahomed. Tatal sau, un negustor bine cunoscut, a murit la putina vreme dupa nasterea lui, si atunci el a fost dat in grija unui frate al mamei sale, negustor din Siraz, care l-a crescut.
Devenind ucenicul unei comunitati siite, a crescut intr-o admiratie mistica exagerata a imamilor si a lui Mahdi, un fel de Mesia islamic. Imamii se considerau ca ipostaze ale fortelor binelui. In comunitatea aceasta, el s-a invrednicit de o mare cinstire, mai ales datorita ravnei, talentului si darului sau oratoric.
Ca adolescent era renumit pentru marea sa frumusete, pentru purtarea sa frumoasa si, totodata, pentru evlavia si nobletea caracterului sau. S-a casatorit pe la varsta de 22 de ani. La varsta de 25 de ani, el sustinea ca "Dumnezeu l-a ales pentru menirea de Bab". De acum inainte, el a inceput sa se considere ca "poarta" prin care se facea cunoscuta oamenilor doctrina imamului ascuns (Mahdi). Bab sustinea ca ar fi cel care, la sfarsitul primului mileniu, s-a aratat ca noul Mahdi, ca revelatia spiritului universal, ca dreptatea cea mai inalta, care in el ar fi primit o forma corporala. El ar fi cel in care au aparut din nou Moise si Iisus, fiind incarnarea tuturor profetilor.
In invatatura sa, exercitiile islamului si legile curateniei rituale au pierdut din insemnatatea lor, iar judecata dumnezeiasca, raiul, iadul si invierea islamica au primit un alt sens. Ceea ce incerca el, insa, nu era doar o reforma pe taram religios, ci si de innoire in plan social. Astfel, el sustinea fraternizarea tuturor oamenilor, scoaterea femeilor, prin egalizare, din situatia josnica in care se aflau, desfiintarea obligativitatii voalurilor cu care femeile isi acopereau fata, refuzul conceptiei traditionale grosolane a casatoriei etc.
Alte invataturi babiste se refera la o noua reglementare a mostenirii, prohibirea comsumarii vinului, abolirea circumciziunii. De asemenea, Bab cerea ca locurile sfinte de la Mecca sa fie distruse si inlocuite cu 19 sanctuare, simboluri ale lui Bab si ale celor 18 discipoli ai sai. Intreaga sa invatatura se afla, de altfel, expusa intr-o carte religioasa, Bayan, respectata ca sfanta si socotita Coranul babismului.
La inceput, guvernul persan a manifestat toleranta fata de babisti, multumindu-se doar cu arestarea lui Bab, dar ulterior, din cauza nesupunerii lor fata de autoritati si razvratirii lor impotriva acestora, au fost condamnati cu totii la moarte, fiind vorba de vreo 20.000 de adepti. "Profetul", impreuna cu ucenicul sau credincios, Mollah Mahommed Ali, au fost executati in anul 1849, la Tabrez.
Indata dupa moartea fondatorului, in babism s-a produs o schisma. Conducatorul comunitatii mai mici, Babul nou, a fost Mirza Yahya, care si-a impus sa nu schimbe cu nimic linia trasata de catre Mirza Ali Mahommed, predecesorul sau, motiv pentru care gruparea sa este socotita una conservatoare.
Mirza Yahya s-a stabilit la Bagdad, ramanand intr-un contact permanent cu majoritatea credinciosilor sai, care faceau pelerinaj la el. In curand, din cauza unui atentat al babistilor impotriva vietii sahului, severitatea guvernului persan s-a marit si au fost executati vreo patruzeci de adepti. Din acest moment, a fi babist echivala cu un delict suprem. Multi dintre adepti s-au refugiat in tinuturile turcesti, avand resedinta in orasul Famagusta din Cipru.
Conducatorul comunitatii babiste mai mari, rezultate in urma schismei, a fost Mirza Husein Ali, cunoscut sub numele de Baha Ullah ("splendoarea lui Dumnezeu"), cu resedinta in Nur, undeva la miazazi de Marea Caspica.
Desi isi are fundamentele in babism, noul curent promovat de catre Baha Ullah, cunoscut sub numele de bahaism, se instraineaza mult de islam, intrucat fondatorul sau nu si-a propus doar o reforma a islamului, ci o transformare a acestuia intr-o religie universala.
Mirza Husein Ali sau Baha Ullah era fiul cel mai mare al lui Mirza Abbas din Nur, care era vizir, adica ministru. Familia lui era bogata si vestita, multi dintre membrii ei avand slujbe insemnate in administrarea civila si militara a Persiei. El s-a nascut la Teheran, capitala Persiei, in ziua de 12 noiembrie 1817. N-a urmat nici scoala elementara, nici liceul, ci toate studiile si le-a facut acasa. Totusi, inca din copilarie, a manifestat o deosebita intelepciune.
Cand Bab isi anunta misiunea, in 1844, Baha Ullah era in varsta de 28 de ani si a devenit un mare apologet al invataturii celei noi, ajungand in curand cel mai convins si mai indraznet dintre adeptii ei. A fost inchis de doua ori din pricina credintei sale. In anul 1852 s-a petrecut, insa, o intamplare care a avut pentru toti membrii curentului cele mai grave consecinte, si anume: ideile lui Baha Ullah nu puteau fi pe placul guvernului turc, care l-a exilat. Aflat in exil, si-a petrecut viata in simplitate si seninatate, pana cand, in urma unor friguri, s-a stins din viata in ziua de 28 mai 1892, in Akka, in varsta de 75 de ani.
Fiul mai mare al lui Baha Ullah, care si-a luat supranumele de Abdul Baha ("servitorul splendorii") a preluat, dupa aceea, conducerea bahaismului, subliniind caracterul umanitar si pacifist al doctrinei miscarii. El a ramas fidel doctrinei promovate de parintele sau, constituita intr-un sistem care a fost expus intr-un intreg sir de carti si manuscrise, in limbile araba si persana. Cea mai insemnata dintre aceste lucrari este Kitab Akdas (Cartea sacrosanta), in care se cuprinde, dupa parerea autorului ei, revelatia definitiva si perfecta adusa de catre el lumii.
Meritul lui Abdul Baha este, in primul rand, acela de a face cunoscuta doctrina bahaista in Occident. Cu prilejul intrunirii asa-numitului "Parlament al religiilor" la Chicago (1893), de pilda, doctrina bahaista reuseste sa patrunda pe piata americana. In anul 1912, el s-a stabilit pentru opt luni in S.U.A., transmitand tot felul de mesaje, idei si experiente legate de noua "religie" cu pretentii universaliste.
Americanca Martha Root a devenit una dintre cele mai entuziaste misionare a noii doctrine, calatorind si participand la nenumarate intruniri organizate in diferite tari de pe toate continentele. intre altii, ea a reusit sa converteasca la noua credinta bahaista pe regina Maria a Romaniei si pe fiica ei, printesa Ileana, in anul 1926.
In afara unor tari europene, bahaismul a prins radacini in Egipt, unde au fost convertiti la aceasta doctrina unii studenti si profesori de la renumita universitate Al-Azhar din Cairo, apoi in India si Birmania.
Sediul miscarii este la Haiffa - Israel si, astazi, exista in lume peste 5.000.000 de credinciosi organizati la nivel national in Adunarile Spirituale Nationale, iar pe plan mondial in Casa Universala a Dreptatii. Desi in Romania despre existenta acestei miscari existau referiri inca din perioada interbelica, totusi abia dupa 1990 reprezentanti ai bahaismului si-au facut simtita prezenta, inregistrandu-se ca asociatie la Cluj-Napoca.
Bahaismul - doctrina si practici
Dupa cum am vazut, religia Bahai se revendica a fi o religie cu un caracter universal, in care si-ar gasi implinirea toate celelalte religii si curente istorico-religioase. In argumentatia lor pe aceasta linie, mentorii miscarii pornesc de la premisa ca viata lumii s-ar derula etapizat, in cadrul a diferite perioade sau cicluri istorice de dimensiuni impresionante.
Atunci cand un anume ciclu se incheie, incepe un altul nou, iar cel precedent intra in desuetudine. In intervalul unui astfel de ciclu, Dumnezeu se adreseaza omenirii si se descopera in diferite forme. Fiecare forma de manifestare a Divinului presupune un spatiu temporal corespunzator, in cadrul caruia functioneaza anumite legi si prescriptii obligatorii. Aceste "cicluri ale revelatiei" se succed pana ce urmeaza o "revelatie" universala, care reprezinta o sinteza si o desavarsire a revelatiilor anterioare si care confirma ca umanitatea a ajuns la o deplina maturitate din toate punctele de vedere. in opinia bahaistilor, acest ultim ciclu a inceput cu Adam si se incheie cu revelatia universala a lui Baha Ullah.
Acesta reprezinta implinirea tuturor revelatiilor religioase precedente, dar si apogeul tuturor evolutiilor, "intelepciunilor" si doctrinelor mantuitoare de pana acum: Moise si Iisus, Mahomed si Buddha. Toti acestia au fost "profeti" ai unicului Dumnezeu si au descoperit adevaruri cu un caracter vesnic, dar adevarurile propovaduite de ei au doar un caracter partial.
Baha Ullah nu anihileaza aceste adevaruri, ci le insumeaza, le elibereaza de conditia lor temporala, le confera perenitate. Tocmai de aceea, sustin adeptii Bahai, bahaismul reprezinta revelatia definitiva si cea mai pura a lui Dumnezeu, suma tuturor religiilor.
Conform doctrinei bahaiste, Dumnezeu este lumina si iubire. In sine, el este inaccesibil lumii, dar din el iradiaza vointa primordiala, lumea insasi reprezentand o consecinta a iradierii acestei vointe primordiale divine. Prezenta actiunii lui Dumnezeu se resimte, etapizat, in intreaga lume, pornind de la regnul mineral, vegetal, animal si uman pana la lumea profetilor.
In acceptiunea bahaista, omul se plaseaza la limita dintre lume si Dumnezeu, pentru ca, pe de o parte, acesta face parte integranta din lume, iar pe de alta parte este purtator al vointei primordiale divine si are misiunea si capacitatea de a dobandi mantuirea, prin eliberarea spiritului divin, "prizonier" al propriului trup.
Dumnezeu l-a creat pe om, pentru ca acesta sa-l cunoasca si sa-l iubeasca. Si, intrucat toti oamenii sunt creatia lui Dumnezeu, fiecare dintre acestia trebuie sa iubeasca pe toti semenii sai, fara nici o discriminare legata de natiune, confesiune, clasa sociala sau rasa. Nu exista decat un singur Dumnezeu si o singura familie umana, si aceasta familie va trebui sa traiasca in armonie si pace universala.
Pornind de la aceasta idee, bahaismul considera ca misiunea sa este, in acelasi timp, de a structura o noua ordine a lumii, care sa tina seama realmente de aceste principii. In consecinta, interesul acestei miscari nu este orientat atat de mult spre interesul individului, cat mai ales spre exterior; este vorba de relatiile politice, sociale, culturale, este vorba de contactul cu toate acele miscari "progresiste", care isi propun detasarea de orice reflexe conservatoare, de orice traditii dogmatice si canonice.
Dincolo de anumitele speculatii in plan politico-ideologic, sunt evidente in acest mesaj tendintele holiste, new-age-iste, din acest punct de vedere miscarea Bahai dovedindu-se o precursoare ideala a miscarii New-Age de mai tarziu.
Nu este intamplatoare campania sustinuta a "profetilor" bahaisti, cu un caracter absolut propagandistic, indreptata spre tot felul de lideri, regi sau oameni politici, inalte personalitati din acea vreme, sensibilizati cel putin pentru un timp de continutul mesajelor de acest tip. Astfel, Bab a trimis diferite scrisori sultanului turc si sahului Persiei.
Tot la fel, Baha Ullah s-a adresat unor mari lideri din vremea sa: Napoleon al III-lea, Wilhelm I, presedintelui S.U.A., unor regi din tarile crestine, unor filosofi, tarului Rusiei si imparatului Austriei, reginei Victoria a Angliei, unor intelepti, poeti, prozatori, muzicieni si mari comercianti din lume, parlamentului britanic. S-a adresat, de asemenea, invatatilor musulmani, poporului evreu si "sacerdotului suprem" al zoroastrismului. Inclusiv papa Pius al IX-lea a fost invitat sa cheme popoarele lumii spre a se converti la bahaism.
Adept al unei reconcilieri mondiale, Abdul Baha se adresa omenirii astfel: "Sunteti toti roadele aceluiasi arbore. Nu sunt doi arbori, unul al milostivirii dumneziesti si celalalt al lui Satan. Trebuie, asadar, sa avem cea mai desavarsita iubire unii fata de altii, sa privim si sa recunoastem in fiecare un popor al lui Dumnezeu. De aceea, toate guvernele din lume, printr-o invoiala obsteasca, trebuie sa hotarasca dezarmarea simultan. N -ar fi de nici un folos daca unul ar depune armele si altul ar refuza s-o faca. Toate natiunile din lume trebuie sa se inteleaga asupra acestui punct de o insemnatate absoluta, astfel ca sa poata abandona toti deodata ucigatoarele arme ale macelurilor omenesti".
Uneori, unele rase s-au socotit superioare celorlalte si, pe baza teoriei "supravietuirii celui mai tare", au socotit ca superioritatea lor le da dreptul sa asupreasca spre folosul lor, sau chiar sa nimiceasca neamurile mai slabe.
In viziunea lui Baha Ullah, insa, orice neam de oameni e deopotriva vrednic de pretuire in fata lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat pe toti in acelasi fel. La inceput nu erau granite intre diferitele tari, nici o parte a pamantului nu apartinea unui popor mai mult decat altuia. in ochii lui Dumnezeu nu exista nici o deosebire intre feluritele rase. Oamenii de seama sunt cei ce iubesc neamul omenesc, indiferent din ce rasa ar face parte, oricare ar fi neamul sau culoarea lui.
Mergand pe aceeasi linie a realizarii armoniei universale intre popoare, Baha Ullah vorbeste chiar de alcatuirea unei limbi auxiliare universale. Daca am stapani o limba universala, afirma el, cartile occidentale ar putea fi usor traduse in acea limba si popoarele orientale ar lua cunostinta de continutul lor. De asemenea, cartile orientale ar putea fi traduse si ele in acea limba, spre folosul popoarelor din Occident.
Legile fundamentale pe baza carora poate fi realizata viitoarea ordine mondiala sunt cuprinse, in conceptia Bahai, in lucrarea Kitab Akdas. In acest "document pentru viitoarea civilizatie mondiala", Baha Ullah apare ca judecator, legiuitor, unificator si mantuitor al intregii lumi, el ii desemneaza pe toti regii lumii ca pe niste vasali ai sai si se autointituleaza drept "regele regilor".
Idealurile lumii propuse de aceasta miscare sunt sintetizate in asa-numitele "douasprezece principii ale religiei universale Bahai"a:
1. intreaga umanitate trebuie privita ca o unitate;
2. toti oamenii trebuie sa caute adevarul prin ei insisi;
3. toate religiile au un fundament comun;
4. religia trebuie sa fie izvorul unitatii intre oameni;
5. religia trebuie sa se puna in acord cu stiinta si ratiunea;
6. barbatul si femeia au aceleasi drepturi;
7. abtinerea de a judeca pe altii;
8. realizarea pacii mondiale;
9. atat barbatii cat si femeile trebuie sa primeasca cea mai buna instructie si educatie spirituala si intelectuala;
10. rezolvarea problemelor sociale;
11. promovarea unei limbi si unei scrieri universale;
  12. realizarea unui tribunal universal.
In plan practic, bahaismul nu prescrie vreun "botez" sau vreun alt ritual de initiere pentru ca cineva sa poata accede in randul comunitatii. Este suficient ca cel ce doreste sa adere la miscare sa-l recunoasca pe Baha Ullah ca profet si sa declare, sub semnatura, ca se va supune intrutotul regulilor organizatiei bahaiste. Accesul in cadrul comunitatii poate avea loc incepand cu varsta de 15 ani, dar credinciosul respectiv dobandeste asa-numitele "drepturi administrative" abia de la 21 de ani, aceste drepturi insemnand posibilitatea ca respectivul sa poata exercita anumite functii publice in cadrul comunitatii.
Desi se declara o "religie laica", fara a emite pretentii in realizarea vreunor performante spirituale ale adeptilor, asa cum se intampla in cazul religiilor consacrate, totusi bahaismul dispune de o ierarhie bine organizata. In varful piramidei se plaseaza liderii, care reprezinta "elita spirituala" a comunitatii si intruchipeaza in sine "principiul aristocratic".
Fiecare membru al comunitatii trebuie sa manifeste o supunere neconditionata fata de conducerea "infailibila" a acesteia. Orice opinii critice la adresa liderilor sau principiilor doctrinare sunt interzise si se soldeaza, automat, cu excluderea din comunitate.
Reglementarile cultice bahaiste se pliaza pe asa-numitii "cinci stalpi" ai religiei islamice: a) marturisirea credintei (shahada)', b) rugaciunea (salad', c) postul (saum)', d) milostenia (zakafy, e) pelerinajul la locurile sfinte (hadjl).
Spre deosebire de calendarul islamic obisnuit, rugaciunea ritualica are loc doar de trei ori, in loc de cinci ori pe zi: dimineata, la amiaza si seara. Aceste rugaciuni sunt precedate de spalarea rituala a fetei si a mainilor. Perioada de post in bahaism se deruleaza pe parcursul a 19 zile din ultima luna a propriului calendar. Se posteste de la rasaritul pana la apusul soarelui. Sfarsitul perioadei de post reprezinta sarbatoarea Anului Nou (nauruz), la 21 martie.
Daniile prescrise de religia islamica reprezinta in bahaism un procent de 19% din venit, transferat catre comunitate, desi aceasta forma de impozitare religioasa nu s-a putut impune niciodata in tarile occidentale, in randul adeptilor miscarii. Nici pelerinajul la locurile sfinte prevazute in lucrarea Kitab Akdas n-a putut fi pus in practica intocmai de adeptii miscarii, in aceasta privinta doar locurile sfinte din Israel fiind accesibile pelerinilor.
Bahaismul - evaluare
Atitudinea bahaismului fata de crestinism nu este diferita de aceea manifestata fata de religiile necrestine. Asemenea celorlalte religii, crestinismul este privit ca o etapa religioasa depasita, care, in mod normal, spun adeptii miscarii, ar trebui sa inceteze cu orice pretentii de religie absoluta, mai ales dupa revelatia "definitiva" adusa de catre Baha Ullah.
Cu toate acestea, de pe la inceputurile prezentei sale in Occident, respectiv de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, s-a incercat integrarea multor elemente crestine inclusiv in propria doctrina bahaista, dorind sa se demonstreze ca idealurile si valorile crestine pot supravietui si pot fi dezvoltate pe mai departe in acest mod. Daca pe vremea lui Baha Ullah, fondatorul miscarii, nu s-a consemnat aproape nici o disputa cu invatatura crestina, totusi acest lucru se observa in viata si lucrarea misionarului Abdul Baha. Acesta poseda cunostinte temeinice despre doctrina crestina si filosofia occidentala, iar preocuparea fata de invatatura lui Iisus pare sa fi fost una dintre temele sale preferate.
Iisus Hristos este privit de catre bahaisti ca unul care reveleaza Cuvantul lui Dumnezeu, dar nici pe departe ca Fiul lui Dumnezeu intrupat. Bahaistii resping categoric dumnezeirea lui Iisus si ideea despre intruparea lui Dumnezeu in om. Dupa cum subliniam, Hristos este inscris de catre Baha Ullah in seria marilor intemeietori de religii: Moise, Zoroastru, Buddha, Mahomed etc.
Desigur, in aceasta insiruire, lui Hristos i se recunosc anumite calitati cu totul deosebite, dar nu este privit, in nici un caz, ca fiind cu totul altfel decat ceilalti. Bahaistii recunosc ca, prin Hristos, a grait si s-a revelat Dumnezeu, dar afirma ca acelasi lucru s-a intamplat si prin ceilalti intemeietori de religii.
Din aceasta perspectiva, Hristos este unul intre ceilalti, si nu singurul. Referitor la aceasta afirmatie, trebuie remarcat ca ea contravine insasi marturiei lui Iisus despre sine: "Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decat numai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i descopere" (Matei 11, 27; cf. 10,32; 24, 35).
Calitatea sa de "Fiu al lui Dumnezeu", puterea sa deplina de a lega si dezlega pacatele oamenilor, propriile sale afirmatii despre semnificatia mantuitoare a patimilor si mortii sale (Marcu 10, 45), marturia sa in fata judecatii arhiereilor (Matei 26, 63), toate acestea laolalta, impreuna cu marturia evidenta a Apostolilor, confirma faptul ca Hristos nu se percepea pe sine ca profet intre ceilalti profeti, ci ca Fiul lui Dumnezeu, "Cuvantul intrupat", Revelatia deplina si definitiva a lui Dumnezeu, acela prin care insusi Dumnezeu a venit in lume. El este "piatra cea din capul unghiului", desavarsirea unei istorii a mantuirii extinse pe parcursul mai multor milenii; el este "Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14,6); el este Domnul, in fata caruia toti genunchii trebuie sa se plece (Filipeni 2,9-11), "imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (I Timotei 6,15), care sta de-a dreapta Tatalui si dispune de toata puterea in cer si pe pamant (cf. Efeseni 1,20 sq.). Toate aceste marturii biblice infirma relativizarea lui Hristos de catre doctrina Bahai.
Desigur, de multe ori, oamenii l-au contestat pe Iisus Hristos. Dar, el a devenit si a fost "piatra cea din capul unghiului" fara si impotriva vointei lor, pentru ca tot ceea ce a fost el, a fost prin vointa lui Dumnezeu, si nu prin intelepciunea sa omeneasca sau prin recunostinta pe care a gasit-o printre oameni.
Intre Hristos si Baha Ullah exista o deosebire profunda. Daca Baha Ullah cauta oricand si peste tot prilejul de a-si demonstra puterile sale supranaturale, incercand sa arate celor din jur superioritatea sa fata de Iisus, nu acelasi lucru se intampla in cazul lui Hristos. intreaga lor activitate subliniaza contrastul intre cei doi, respectiv contrastul dintre smerenia intruchipata de Hristos si gloria afisata de Baha Ullah.
Astfel, Fiul lui Dumnezeu isi asuma firea umana, se intrupeaza in conditii modeste, luand "chip de rob", in timp ce Baha Ullah pretinde ca exprima "maretia", "splendoarea", fapt ce reiese din nenumaratele nume pe care le-a primit: "Lumina suprema", "Numele suprem", "Orizontul suprem", "Steaua de zi a universului" etc.
Toate "minunile" pe care le savarseste Baha Ullah nu sunt decat simple mijloace de a-si demonstra propria glorie in fata celor din jur, lucru pe care Hristos il refuza categoric: "Invatatorule, voim sa vedem de la Tine un semn. Iar El, raspunzand, le-a zis: Neam viclean si desfranat cere semn, dar semn nu i se va da, decat semnul lui Iona proorocul." (Matei 12, 38 sq.; cf. 4, 5 sq.; 26, 53; 27, 40). Iisus a vazut in aceasta o incercare a diavolului. Chiar atunci cand a savarsit minuni, n-a facut-o pentru a-si demonstra propria slava, ci in primul rand pentru a-i ajuta pe oameni.
Este limpede, asadar, ca venirea lui Hristos in lume are o cu totul alta semnificatie decat cea a lui Baha Ullah. Fireste, miscarea Bahai isi propune sa reglementeze in asa fel ordinea lumii, incat oamenii si popoarele sa traiasca in deplina armonie. Acest lucru este extrem de laudabil, dar, asa cum subliniaza K. Hutten, nu este ceva nou; de milenii, omenirea a visat acest lucru.
Au existat multe incercari de realizare a unui asa-numit "imperiu al pacii", apelandu-se la tot felul de mijloace si cai: mijloace politice, reforme sociale, miscari religioase sau profane, mijloace tehnice, educationale, pacifiste, umanitare etc. Cu toate acestea, incercarile au esuat de fiecare data, dar nu din lipsa de coeziune, convingere, entuziasm s.a.m.d.
Raspunsul corect in fata acestui esec prelungit nu poate fi oferit decat din perspectiva biblica: Nu oamenii, nici anumiti reformatori religiosi, politici sau sociali vor reusi sa intemeieze aceasta noua lume a armoniei, ci doar Iisus Hristos, Mantuitorul.
Pentru omul modern, mesajul Bahai pare foarte atragator. O atare "religie" satisface si elimina toate conflictele. Ea se vrea adecvata omului contemporan, pentru ca se refera la nazuinta acestuia dupa un viitor mai bun, pentru ca vorbeste despre progresul social, politic si umanitar, pentru ca repune ratiunea in drepturile sale si sustine concilierea dintre credinta si cunoastere, intrucat se pretinde o sinteza a tuturor religiilor etc. Un asemenea tip de "oferta" religioasa nu produce nici un fel de conflicte sufletesti, interioare in om, nici un fel de teama sau mustrari de constiinta; ea nu ameninta si nu judeca pe nimeni; ea nu cere de la nimeni "sa-si ia crucea".
In mod cert, imaginea despre lume, pe care ea doreste s-o sugereze, nu este decat o simpla iluzie. Astfel, conceptia sa despre Dumnezeu nu ofera nici un raspuns convingator la multele probleme care tin de destinul uman si al istoriei in general.
De asemenea, pretentia Bahai de a fi o sinteza a adevarurilor fundamentale, cuprinse in revelatiile facute pana in prezent, nu are absolut nici un temei. Fireste, in aceasta "religie" apar diferite elemente care tin de adevarul religios, ele fiind preluate din diferite religii, dar ele nu sunt adevaruri fundamentale, iar daca in religiile din care au fost transferate au avut un asemenea caracter, totusi dupa ce au fost scoase din contextul respectiv, au suferit multe transformari.
In consecinta, aceasta amalgamare de elemente noi, diverse, eterogene, in cazul Bahai, nu produce o religie noua, ci o doctrina care prezinta multe similitudini cu ceea ce s-a creat intr-un alt domeniu: esperanto. Aici, a fost creata o limba artificiala, prin folosirea mai multor cuvinte din limbi cu o larga circulatie internationala; s-a configurat, astfel, un nou vocabular si un fel de gramatica. La fel si in Bahai: este vorba de o compozitie sincretica, de un amalgam religios, de un produs artificial, care isi propune, in mod fals, sa raspunda la toate problemele, pierzand orice dimensiune a misterului, prezent in fiecare religie.

Nicolae Achimescu
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/bahaismul-72877.html

Rugaciune la inceperea lucrului

Rugaciune la inceperea lucrului


Doamne Iisuse Hristoase, Fiule, Unule-Nascut al Tatalui celui fara de inceput,Tu esti cel ce prin gura proorocului Tau David ai zis: iesi-va omul la lucrul si la lucrarea sa pana seara. Tu ai zis si prin gura feicitului Pavel Apostolul: cel ce nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance. Si iarasi Tu ai zis cu preacuratagura Ta: fara de mine nu puteti face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul si din toata inima dumnezeiestile Tale cuvinte si cu umilinta alerg la bunatatea Ta: ajuta-mi mie, pacatosului, cu darul Tau, sa savarsesc lucrul ce incep acum: In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-inceperea-lucrului-72542.html

Misterul neelucidat al tinerilor rapiti de extraterestri și gasiti morti in Munții Ural

Munții Ural din Rusia ascund unele dintre cele mai mari mistere pe care omenirea probabil că nu va fi capabilă să le dezlege niciodată. O întâmplare incredibilă s-a petrecut cu 54 de ani în urmă, în partea de nord a Munților Ural, unde un grup de exploratori și-a găsit sfârșitul într-un mod dramatic.
Zece studenți ai Universității Tehnice de Stat Ural au organizat o excursie de amploare pentru studierea unor obiective, cât și pentru agrement. În data de 28 ianuarie 1959, cei zece studenți în frunte cu organizatorul expediției, Igor Dyatlov de numai 23 de ani, au pornit spre versantul Otorten. Din motive rămase necunoscute, studenții erau interesaţi în special de studierea pantelor versantului. Fiind iarnă, temperatura înregistrată atingea -30 de grade Celsius, dar acest aspect nu a fost o piedică majoră în dorința acerbă de cunoaștere a celor zece tineri exploratori.
Nimic important nu s-a întâmplat până în noaptea zilei de 2 februarie, când exploratorii și-au instalat corturile chiar la poalele vârfului Otorten. Din motive necunoscute, tinerii și-au găsit sfârșitul. După trei săptămâni, autoritățile locale au demarat o anchetă amplă pentru dezlegarea misterului. Ajunși la fața locului, anchetatorii au descoperit corturile tinerilor fiind sfâșiate. Nu era nicio urmă de cadavru. Abia după luni de cercetare, s-au descoperit nouă cadavre la o distanță foarte mare de locul unde era instalată tabăra.
Ciudățenia este că patru dintre cadavrele studenților erau îmbrăcate cu hainele de dormit, în timp ce celelalte cinci purtau hainele colegilor săi. Yury Yudin, cel de-al zecelea student a scăpat cu viață datorită faptului că se îmbolnăvise și rămăsese în urmă într-un sat învecinat muntelui.
Corpurile au fost ridicate și duse la autopsie pentru determinarea cauzei morții. Pe lângă faptul că erau desfigurate, specialiștii ruși au descoperit urme importante de radiații pe cadavrele tinerilor. Nu s-a putut stabili nicio cauză concretă a morții și cazul a fost închis foarte repede din motive necunoscute.
O legendă locală spune că vârful Otorten, care este cunoscut și sub numele de “Muntele Morții“, este blestemat și că cine se aventurează prin zona respectivă nu mai scapă cu viață. Urmele de radiații descoperite pe corpurile tinerilor i-au dus cu gândul pe anchetatori la faptul că au fost răpiți de extratereștri, fapt pentru care au închis acest caz bizar. Un alt fapt de luat în calcul este motivul pentru care tinerii au dorit să exploreze acest versant. Oare aveau anumite informații despre activitatea suspectă a unor obiecte spațiale neidentificate deasupra acestui munte?
Adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în acea noapte va rămâne pe veșnicie necunoscut, însă speculația că o bază extraterestră există undeva în vârful Otorten a rămas de-a lungul anilor vie.
Sursa:http://www.efemeride.ro/misterul-neelucidat-al-tinerilor-rapiti-de-extraterestri-si-gasiti-morti-in-muntii-ural

Rugaciune la necontenirea ploilor si la rascoala apelor

Rugaciune la necontenirea ploilor si la rascoala apelor

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primeste smerita noastra rugaciune si nu ne pierde pe noi, nevrednicii, intru mania Ta, cu revarsarea ploilor necontenite si cu rascoala mare de ape. Ci porunceste norilor sa se imprastie, si razelor soarelui sa straluceasca pe pamant, spre inmultirea si adunarea roadelor acestuia, si spre pacea a toata faptura, ca avand noi indestularea si paza milei Tale, sa facem indreptare vietii noastre si sa proslavim preasfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-necontenirea-ploilor-la-rascoala-apelor-72530.html

"Stalpii"religiei islamice

"Stalpii" religiei islamice

Obligatiile rituale ale oricarui musulman, de ieri si de astazi, sunt definite prin expresiile "stalpii islamului". Nicicand si niciunde, un musulman nu poate spera la mantuire daca nu indeplineste aceste obligatii: marturisirea de credinta (shahada), rugaciunea (salat), milostenia (zakat), postul din luna ramadan (sawn) si pelerinajul la Mecca (hajj).
Obligativitatea acestor cinci "stalpi" pentru orice credincios musulman este consemnata intr-o traditie (hadith) atribuita lui Mahomed, aflat intr-un dialog cu unul dintre adeptii sai; enumerandu-i cei cinci "stalpi", interlocutorul sau, un om simplu de altfel, il intreba mereu: "Asta e tot?" La care profetul raspundea cu toata convingerea: "Da, asta e tot". Dupa ce Mahomed ii mai insiruie inca o data toate cele cinci obligatii, credinciosul pleaca spunand: "Pe Dumnezeu, n-o sa adaug si nici n-o sa tai nimic!"
Dupa felul in care musulmanii continua sa respecte pana astazi toate aceste obligatii, se vede ca cele spuse de Mahomed l-au convins nu doar pe acel om simplu, ci si pe cei mai bine de un miliard de urmasi ai sai de astazi.
Marturisirea de credinta - Shahada
Shahada este cu mult mai mult decat o simpla practica, ea este o formula dogmatica, o conditie indispensabila pentru a se putea trece la indeplinirea celorlalte indepliniri rituale. Aceasta marturisire de credinta suna astfel:
"Nu exista alt Dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah."
De fapt, continutul marturisirii se reduce la o forma condensata, extrasa dintr-un verset al Coranului:
"O, oameni! Eu sunt pentru voi toti trimisul lui Allah, caruia ii apartine imparatia cerurilor si a pamantului. Nu este Dumnezeu afara de El! El da viata si moarte. Deci credeti in Allah si in trimisul sau, profetul cel neinvatat care crede in Allah si in cuvintele sale! Si urmati-l! Poate ca veti fi bine calauziti" (7, 158).
Pentru a deveni musulman, in sensul de a adera la comunitatea musulmana (umma), trebuie doar sa rostesti aceasta formula, dar cu toata convingerea si trairea interioara. Asa cum afirma teologii musulmani, inar, credinta in Allah este ceva innascut individului. Credinta este o predispozitie existenta in inima fiecaruia, ea este o caracteristica naturala pe care Dumnezeu a sadit-o in orice fiinta umana. Din aceasta perspectiva, omul ar putea fi definit ca un "animal cu religie".
Important este ca omul sa-si poata descoperi credinta din sufletul sau. Credinta in Allah este un adevar perceput prin intuitie, nu este necesara vreo dovada, desi in tot ce il inconjoara pe om se gasesc o multime de dovezi: "Pe pamant se afla semne pentru cei care cred cu putere, ca si in voi insiva. Voi nu vedeti?" (51, 20-21)
Esenta credintei consta in unicitatea lui Allah (tawhid) si este exprimata in sura 112:
" Spune: El este Allah, cel unic! Allah este Stapanul! El nu zamisleste si nu este nascut. Si El nu are pe nimeni egal!" (112, 1-4). Pentru un musulman, credinta intr-un Dumnezeu unic este ceea ce deosebeste radical propria sa religie de celelalte religii, chiar si de crestinism, pentru ca Dumnezeul treimic din crestinism, desi unul in fiinta, reprezinta in ochii musulmanilor o forma de atentat la unicitatea lui Dumnezeu.
Declararea unicitatii lui Allah (tawhid) este o formula cheie pentru lumea islamica. Se spune ca, de fapt, insusi Mahomed ar detine "cheia raiului". Ea apare scrisa pe steagul unor tari islamice, monede, este strigat de lupta, formula de juramant, este pronuntata de catre cei care poarta sicriul si de catre cei care vad sicriul trecand, ate fi inscrisa pe usile caselor, este chiar considerata o formula magica (pazeste de deochi, de satana) etc.
Atributul care se potriveste cel mai bine cu unicitatea lui Allah este atotputernicia. Imensul si maiestuosul univers, cu indestructibilul sau sistem, scoate in evidenta clar atotputernicia lui Allah. Cand ne gandim la un sistem mare si la o ordine perfecta a universului, nu gasim nici o neintelegere. Soarele, luna, intregul sistem planetar se supune Autoritatii Supreme. intregul univers se autoregleaza in functie de legile Puterii Supreme. Exista o desavarsita cooperare si armonie in intregul sistem. Nu este loc pentru nici o improvizatie sau eroare. Aceasta superba si perfecta combinatie a ordinii si frumusetii este o dovada clara a prezentei unui creator atotputernic.
A doua parte a marturisirii de credinta, respectiv "iar Mahomed este trimisul lui Allah", este strans legata de prima parte, nefiindu-i decat o prelungire. Afirmatia ca Allah este unicul Dumnezeu implica si faptul ca Mahomed este trimisul sau profetul (rasul) sau.
Odata cu aparitia lui Mahomed, musulmanii considera ca a luat sfarsit epoca profetilor. Din acest punct de vedere, el este numit prin expresia katem unnebiyyan, ultimul dintre profeti, dar si cel mai mare. Prin el s-a desavarsit invatatura islamica, s-a intregit. Pentru toti oamenii din lume s-a instituit o singura credinta, iar el a fost ales ca profet al tuturor oamenilor. El a fost trimis profet nu pentru un anumit popor, tara sau epoca, intrucat mesajul sau se adreseaza intregii umanitati si tuturor timpurilor. Prin venirea lui Mahomed, trimis special al lui Allah, toate celelalte credinte sunt considerate anulate.
Pentru islam, Mahomed reprezinta singurul reper al unicitatii divine: nu crezi cu adevarat ca exista Dumnezeu daca nu crezi ca Mahomed este trimisul sau si nu esti musulman autentic daca, de asemenea, nu crezi ca Mahomed este cel mai mare profet al sau.
In fapt, marturisirea de credinta, dincolo de exteriorizarea doctrinara a numelui lui Allah, este echivalentul botezului din crestinism sau a circumciziei din iudaism. Shahada reprezinta pentru musulmani rememorarea pactului primordial (mithaq) existent din eternitate intre Dumnezeu si oameni, prin care acestia se angajeaza sa-l recunoasca drept stapan atotputernic: indeplinirea prescriptiilor canonice este o garantie a fidelitatii fata de acest pact.
In jurul acestei formule graviteaza, in fond, intreaga teologie islamica. Ea este prezenta in orice forma de manifestare a musulmanului. Este pronuntata in timpul rugaciunii precum si in momentele mai importante ale vietii (de catre cel implicat sau de catre altii in numele sau): este rostita la urechea noului nascut, in cadrul marilor ceremonii, la urechea muribundului etc.
Rugaciunea canonica - Salat
Cea mai directa cale prin care credinciosul se apropie de Allah si cea mai buna dovada de supunere este rugaciunea. in islam, rugaciunea arata faptul ca Allah este stapanul omului, omul este slujitorul lui Allah si, de aceea, asa cum un sclav este supus fata de stapanul sau si se inchina lui, tot asa si un bun musulman trebuie sa arate supunere fata de Allah si sa se roage lui pentru a-i ierta greselile. Totodata, rugaciunea este o alta forma de marturisire a unicitatii lui Allah. Un credincios nu se roaga si nu se prosterneaza in fata nimanui in afara de Allah.
Salat-ul se refera la cele cinci rugaciuni obligatorii care trebuie facute in fiecare zi, fiind o marturie evidenta a credintei in Allah si in islam. Se efectueaza obligatoriu de catre orice musulman dupa varsta de 7 ani sau dupa adolescenta (prescriptiile in aceasta privinta variaza). Numai bolnavii sunt scutiti de indeplinirea acestei obligatii si, in cazuri exceptionale, calatorii sau cei care muncesc in conditii care nu le permit indeplinirea ritualului.
Momentele rugaciunii nu sunt ore fixe, ci etape ale miscarii soarelui, insa intervalele de timp sunt fixe pentru fiecare rugaciune. Coranul precizeaza acest fapt:
"Rugaciunea este oranduita pentru dreptcredinciosi la timpuri hotarate!" (4, 103).
Cele cinci rugaciuni se repartizeaza in doua momente de lumina si trei de umbra, in ordinea urmatoare: de la mijlocul zorilor pana cu putin inainte de rasaritului soarelui, mai exact atunci cand lumina permite sa se distinga un fir de ata neagra de unul alb; de la miezul zilei pana dupa amiaza; de dupa amiaza tarziu pana cu putin inainte de apusul soarelui; dupa apus, pana se sfarseste ziua; noaptea, pana la miezul noptii sau pana la ivitul zorilor.
Pentru savarsirea rugaciunii este obligatorie o spalare rituala partiala (wudu')9 care incepe cu rostirea intentiei (niyya) de indeplinire a oricarei obligatii rituale:
"in numele lui Allah, cel milostiv, indurator". In continuare, se spala mai intai bratele, apoi gura, nasul, urechile si fata. De asemenea, se trece cu palmele umede peste cap pana la ceafa, iar apoi se spala gatul. In final, se spala picioarele pana la glezna. La sfarsitul ritualului de spalare, se rosteste: "Marturisesc ca nu exista alt Dumnezeu decat Allah, ca el este unic si nu are pereche; marturisesc ca Mahomed este slujitorul si mesagerul sau".
O asemenea spalare rituala este valabila 24 de ore sau 3 zile in cazul unei calatorii. Este nevoie de una noua in urmatoarele situatii: savarsirea nevoilor fiziologice, sangerarea in orice parte a corpului, voma sau daca se doarme.
In timpul rugaciunii, credinciosul trebuie sa stea orientat cu fata spre directia locului sfant al templului de la Mecca, acolo unde se afla Kaaba:
"Asadar, indreapta-ti fata spre Moscheea cea sfanta! Si oriunde ati fi, indreptati fetele voastre catre ea!" (2, 144). In aceasta directie sunt orientate moscheile, mormintele si, pe cat posibil, casele. Atunci cand este dezorientat de imprejurarile geografice, musulmanul intreaba pe cei din jur in ce directie se afla Kaaba sau, daca are, isi consulta busola.
Pentru a usura orientarea credinciosului in timpul rugaciunii, in tarile islamice se fabrica busole prevazute cu un sistem care precizeaza aceasta directie cu o aproximatie de o zecime de grad, in orice loc de pe glob se gasesc si chiar si covorase pentru rugaciune cu busola incorporata.
Locul unde se efectueaza rugaciunea este, de asemenea, foarte important. Cel mai indicat loc este in moschee. Dar daca credinciosul, din motive obiective, nu se poate deplasa la moschee, atunci cand soseste momentul rugaciunii el trebuie sa caute un loc curat, unde sa se reculeaga in rugaciune. Pentru a evita, totusi, contactul cu un sol despre care nu se poate sti daca nu cumva a fost maculat, credinciosii musulmani folosesc acel covoras special de rugaciune, numit sajjada.
Cea mai importanta rugaciune pentru lumea islamica este rugaciunea publica de vineri, obligatorie pentru toti barbatii adulti. Ea nu este obligatorie pentru femei, dar ele pot lua parte daca nu-si neglijeaza indatoririle gospodaresti. Se savarseste la moschee, la ora pranzului, in prezenta a cel putin patruzeci de credinciosi aflati sub indrumarea unuia dintre ei, propus sa le fie imam ("cel care sta in fata").
Acesta nu este echivalentul preotului din crestinism, pentru ca nu este sacerdot, nici reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant in fata celorlalti credinciosi. El nu se deosebeste din acest punct de vedere de ceilalti credinciosi, pentru ca in islam orice barbat isi este propriul sau preot, prin simplul fapt de a fi musulman.
Importanta acestei rugaciuni in comun consta tocmai in faptul ca dezvolta unitatea, cooperarea si coeziunea comunitatii islamice. De asemenea, ea cultiva o relatie de iubire si intelegere reciproca intre musulmani si le intareste sentimentul de solidaritate si fratie. Laolalta fiind, bogati si saraci, conducatori si supusi, invatati si ignoranti, fara nici o deosebire, cu totii se inchina si il slujesc pe Allah.
Milostenia - Zakat
In limba araba, milostenia este desemnata prin doua notiuni: zakat si sadaqa. Dar acesti doi termeni acopera notiuni cu totul diferite, pentru ca zakat-ul este milostenia sau dania obligatorie, pe cand sadaqa este milostenia voluntara, oferita fara vreo obligatie.
Dania legala (zakat) consta, practic, in plata a 2,5 % din banii economisiti pe parcursul unui an intreg. Prin urmare, un musulman care are o situatie financiara peste o limita determinata trebuie sa doneze comunitatii (umma) 2,5 % din venitul sau. Aceasta cota se plateste in bani gheata, economii bancare, bijuterii din aur sau argint. Rata pentru vite si produse agricole este diferita.
Tinand seama de obligativitatea acestui tip de milostenie, unii traducatori folosesc termenul de "zeciuiala", insa acesta este incorect pentru ca valoarea zakat-uhii este inferioara procentului de 10% indicat de zeciuiala. Trebuie precizat ca zakat-ul nu se confunda cu impozitul pe venit sau pe plus valoare. Mai exact, reprezinta plus valoarea insusita, apeland la limbajul economico-financiar, doar ceea ce a ramas timp de un an incheiat in mainile contribuabilului.
Cu toate acestea, insa, in ultima vreme zakat-ul a devenit doar o obligatie interioara, de ordin moral, nefiind tinuta sub control de vreo anume autoritate. Este vorba mai degraba de o datorie de constiinta. Fiecare musulman isi evalueaza singur, cu sinceritate, ce i-a mai ramas din venitul pe un an si face milostenie cu 2,5 % din averea sa sau din economiile sale. Ca si in cazul celorlalte obligatii rituale, o conditie a valabilitatii acesteia este sinceritatea. Daca respectivul nu este sincer si corect cu el insusi si estimeaza mai putin de 2,5 %, zakat-ul nu este valabil.
Intr-un anume fel, zakat-ul este un fel de justitie interioara institutionalizata, obligatorie, care face ca solidaritatea credinciosilor sa devina efectiv a credinciosilor, adica a celor care stiu sa-si invinga egoismul si lacomia. Aceasta milostenie are menirea de a le reaminti permanent ca orice bogatie, orice lucru agonisit, apartin, in fond, lui Allah si proprietarul lor vremelnic nu poate dispune de ele dupa bunul plac, pentru ca fiecare om este membru al aceleiasi comunitati a lui Allah.
Un musulman nu trebuie sa-si cheltuiasca averea doar pentru confortul si luxul sau. Si altii au dreptul la averea lui. Conform prescriptiilor islamice (cf. 9, 60), vaduvele, orfanii, saracii si handicapatii, somerii care nu-si pot folosi forta lor de munca din cauza lipsei unui loc de munca, cei talentati si inteligenti, care invatand ar fi putut ajunge oameni deosebit de valorosi pentru societate, dar, din lipsa mijloacelor necesare, nu pot face acest lucru, se numara printre cei care au dreptul la zakat.
Se intampla, totusi, astazi un fenomen cu totul deosebit in lumea islamica. Multe tari arabe (Arabia Saudita, Qatar, Bahrein etc.) au devenit foarte bogate in a doua jumatate a secolului trecut datorita, in mod special, exportului de petrol. in aceste tari, saracia este deja o raritate, iar saracii sunt tot mai greu de intalnit. in astfel de cazuri, dania se colecteaza si se distribuie in tarile musulmane cu un nivel scazut de trai.
Pe de alta parte, a doua forma de milostenie, cea voluntara, este oferita in afara procentului de 2,5 %, impus de zakat. La o observare mai atenta, sadaqa este milostenia autentica, cea care izvoraste din bunavointa inimii si are cele mai mari si mai profunde implicatii spirituale si morale.
Este adevarat, unii credinciosi s-au plans lui Mahomed de inegalitatea sanselor lor de a savarsi aceasta fapta pioasa: bogatii pot indeplini in aceeasi masura cu saracii celelalte fapte de devotiune, dar ii vor depasi cu siguranta in privinta milosteniei voluntare (sadaqa). Mahomed le-a raspuns ca valoarea daniei facuta din proprie initiativa nu se masoara dupa valoarea ei comerciala. Orice actiune a credinciosului poate constitui o sadaqa, orice gest prietenesc, orice vorba buna adresata cuiva.
Sawn - postul din luna ramadan
Tipul de post care constituie obiectul celei de-a patra obligatii rituale islamice este postul din luna ramadan. Aceasta forma de post, cu toate prescriptiile pe care le incumba, nu este intalnita in nici o religie si este caracteristica, prin definitie, islamului.
Inceputul postului, respectiv inceputul lunii ramadan, se anunta in intregul spatiu islamic prin toate mijloacele de care dispune comunitatea respectiva: telefon, telegraf, radio si televiziune, iar odinioara se anunta prin focurile aprinse pe culmi.
Luna ramadan a fost aleasa pentru ca, in aceasta perioada a anului, Mahomed a primit primele revelatii si pentru ca ea comemoreaza prima revelatie a Coranului. De altfel, acest termen fix este precizat chiar in Coran:
"O, voi cei ce credeti, v-a fost statornicit (s. ns.) voua Postul asa cum le-a fost prescris si celor dinaintea voastra" (2, 183); "Aceste zile sunt luna Ramadan, in care a fost trimis Coranul drept calauza pentru oameni... Si oricare dintre voi care este prezent in aceasta luna sa o tina ca post" (2, 185).
In timpul postului, credinciosul trebuie sa-si "supravegheze" intregul comportament: sa nu minta, sa nu-si incalce promisiunile, sa nu savarseasca vreun act de tradare, sa nu jigneasca sau sa calomnieze pe cineva, sa vorbeasca frumos si, daca se poate, cat mai putin. Este interzis, de asemenea, fumatul, folosirea parfumurilor, vizionarea spectacolelor de teatru si orice altceva care ar produce satisfactie trupului. Intreaga conduita a musulmanului trebuie sa fie ireprosabila in timpul postului. Referitor la aceasta conduita, Mahomed spune intr-un hadith: "De la acela care nu se abtine a cadea in falsitate prin vorba sau fapta sa, Allah nu cere sa se abtina nici de la mancare si bautura."
Postul este obligatoriu pentru toti musulmanii adulti de ambele sexe, care sunt sanatosi. Exista, insa, si exceptii. Femeilor insarcinate sau lehuze nu le este permis sa posteasca. Ele trebuie, insa, sa compenseze perioada de post in alta luna, atunci cand sunt apte din punct de vedere fizic. Oamenii foarte batrani sau bolnavi incurabili sunt scutiti de obligatia postului; ei pot, eventual, sa dea de pomana in loc de a posti. Mai mult decat atat, chiar daca este pornit din sinceritate si neintinat de nici o impietate care i-ar diminua meritul, postul care afecteaza in vreun fel starea de sanatate este descurajat, ba chiar interzis.
De asemenea sunt scutiti de post si calatorii, insa cu obligatia de a compensa perioada nepostita in alte zile. De altfel, exista posibilitatea de recuperare a postului si pentru cei care in mod deliberat l-au neglijat: doua luni de post ulterior, precum si o taxa care sa ajunga pentru a hrani saizeci de saraci.
Aceste aspecte, de fapt, sunt prevazute si in Coran:
"Pentru putine zile , insa, acela dintre voi care este bolnav sau in calatorie va posti un numar egal de alte zile. Va trebui ca aceia care sunt in stare sa posteasca, dar nu o fac sa dea in compensare hrana pentru un sarman. Acela care de bunavoie va da si mai mult in compensare, binele va fi pentru el. Dar sa postesti este si mai bine pentru voi, daca pricepeti!" (2, 184).
Pe parcursul noptii, musulmanul este eliberat de toate obligatiile postului. Mai mult decat atat, ii este prescris sa manance, iar ultima masa sa fie luata cat mai tarziu, spre sfarsitul noptii. Aceasta masa este prezentata ca o "binecuvantare a lui Dumnezeu", la care se cuvine sa nu se renunte.
Sfarsitul postului este marcat de o mare sarbatoare, numita "sarbatoarea ruperii postului". Aceasta este o zi di multumirii si a fericirii; este unul din marile prilejuri de exprimare a solidaritatii musulmane. Pe langa diferitele festivitati ce au loc, musulmanii tin rugaciuni colective speciale in care multumesc lui Allah pentru ajutorul oferit in scopul respectarii postului.
Pentru musulmani, postul este un exercitiu spiritual in vederea educarii vointei si controlului patimilor. El il retrage pe credincios din fluxul continuu si devorant al vietii carnale, aducand in trup un soi de moarte si de purificare . Prin post se experimenteaza, cu propriul trup, suferinta privatiunii si durerea provocata de foame, pentru a deveni mai sensibil fata de durerea celorlalti. Acest experiment spiritual il determina pe cel bogat sa simta foamea si setea, asa cum le simt adeseori cei saraci si, in felul acesta, isi educa dragostea si intelegerea pentru el.
Pe de alta parte, postul exercita o influenta deosebit de mare in viata sociala, pentru ca in aceasta luna toti oamenii, indiferent de statutul lor social, tin post. Acest fapt ii plaseaza pe toti oamenii, indiferent de nivelul lor de trai sau de clasa sociala careia ii apartin, ne aceeasi treapta, postul reusind sa contribuie la cultivarea dragostei si fratiei intre oameni.
Aceste semnificatii deosebite ale postului pentru viata spirituala a oricarui musulman l-au determinat pe Meududi sa afirme ca "cine nu-si indeplineste aceasta datorie de baza pentru un musulman, este foarte probabil ca nu va respecta nici celelalte indatoriri ce revin unui bun musulman".
Pelerinajul la Mecca - Hajj
Chiar daca in intreaga lume musulmana exista multe pelerinaje locale, cum ar fi cele de la mormintele sfintilor sau in diferite locuri socotite sacre, totusi singurul si adevaratul pelerinaj, apreciat ca al cincilea "stalp" al credintei islamice, este cel de la Mecca (Arabia Saudita). Multa vreme, hajj-ul a fost indeplinit in conditii dificile si chiar periculoase. Astazi insa, datorita progreselor care s-au facut in domeniul transporturilor si infrastructurilor saudite, s-a ajuns la o crestere spectaculoasa a numarului de pelerini din toata lumea musulmana, aici fiind prezenti milioane de credinciosi in postul ramadan-ului.
Pentru a conferi o mai mare importanta pelerinajului la Mecca, Coranul sustine ca zidirea templului Kaaba de la Mecca ar fi locul unde s-a inchinat insusi Avraam, fondatorul monoteismului primordial:
"Urmati, asadar, religia lui Avraam cel drept intru credinta, care nu a fost pagan! Cea dintai Casa (de inchinare) ridicata pentru oameni este aceea din Bakka, cea binecuvantata si calauzire pentru toate lumile. In ea sunt semne limpezi, printre care locul unde a stat Avraam, iar acela care intra, [cautand pace] in ea, este in siguranta. Este o datorie a oamenilor fata de Allah [sa implineasca] Pelerinajul la aceasta Casa daca au mijloacele pentru aceasta" (3, 95-97).
Participand la "pelerinajul de adio" din 632, aici la Mecca, insusi Mahomed a fixat toate randuielile si ritualurile care apar consemnate in Coran, sura 2, versetele 196-199. El a creat o multime de legende legate de acest loc si semnificatiile sale: Adam ar fi trait in sanctuarul Kaaba, locul de origine al speciei umane, mai tarziu Avraam l-ar fi reconstruit cu ajutorul lui Ismael; profetul Mahomed ar fi participat la randul sau, in tinerete, la o reconstructie a Kaabei, punand el insusi, la temelia ei, piatra neagra. Pentru ca sanctuarul este socotit "buricul" lumii, Mecca a fost numita "Mama oraselor".
Dar dincolo de aceasta tesatura de legende, Kaaba este o realitate, ea este astazi cel mai iubit sanctuar si loc al lumii musulmane, istoria sa mergand pana departe in perioada preislamica. Nu numai ca a fost singurul templu preislamic cautat de pagani, dar a fost revalorizat in asa masura incat este considerat adevaratul templu al lui Dumnezeu. insusi numele Al-Kaaba, cunoscut si ca Baitullah, inseamna "casa lui Dumnezeu". Dupa o traditie islamica, pozitia Kaabei este locul cel mai inalt (ca altitudine geografica) de pe pamant, Steaua Polara indicand ca mijlocul lui se afla in punctul central al cerului.
Kaaba este, de fapt, un mare "cub" de piatra, avand lungimea de 12 m, latimea de 10 m, iar inaltimea de 15 m, putin inclinat, in care se afla intr-un colt incrustata piatra neagra. Sanctuarul este inconjurat de un pervaz de lespezi in forma elipsoidala, important pentru ritual, fiindca pe el pelerinii fac inconjurul Kaabei de mai multe ori.
Piatra neagra constituie "giuvaerul" sanctuarului. Considerata de specialisti ca fiind de origine meteorica sau chiar un fragment de lava, piatra neagra se compune, de fapt, din opt bucati de dimensiuni diferite, sudate laolalta si ulterior incastrate de un invelis de argint, lasand vizibila o suprafata de 20x15 cm, foarte lustruita de atingerea mainilor nenumaratilor credinciosi . Piatra este de culoare neagra-castanie, cu mici pete galbene si albe la suprafata si, se pare, cenusie in interior. Furata, in anul 930 din Kaaba, ea a fost gasita in anul 951, datorita ciudatei sale proprietati de a pluti deasupra apei.
Principalele momente ale pelerinajului sunt urmatoarele: se imbraca un vesmant (ihram) compus din doua bucati mari de panza alba, care nu au nici o cusatura; este savarsit inconjurul Kaabei (tawaf); urmeaza alergarea de la Safa la Marwa (sa'y); se face apoi popasul la sanctuarele din suburbiile Arafa, Muzdalifa si Mina (wuquf); se incheie cu sacrificiul de la Mina. Este vorba de
"Sarbatoarea Sacrificiului", celebrata in toata lumea musulmana, prin sacrificii savarsite de catre toti credinciosii care dispun de mijloacele necesare.
Hajj este momentul cand se intalnesc credinciosii din intreaga lume musulmana; in timpul pelerinajului, fratia islamica se intareste. Bariere de limbaj, teritoriu, culoare si rasa dispar si ramane doar ceea ce ii uneste pe toti musulmanii: credinta in singurul Dumnezeu, Allah, si in profetul sau, Mahomed. Acest pelerinaj accentueaza si cultiva solidaritatea musulmana. Acolo, toti musulmanii, indiferent de rangul social sau nationalitate, sunt imbracati la fel, indeplinesc aceleasi ritualuri, suporta aceeasi caldura si oboseala. Bogatul nu se mai distinge de sarac, pentru ca in aceste zile, in fata lui Allah, ei sunt aceeasi robi supusi si ascultatori. Date fiind restrictiile pelerinajului, bogatii duc viata saracilor. Acest lucru cultiva sentimentele de mila si compasiune, bunatate si intelegere fata de oamenii saraci si simpli.
Atitudinea pe care o abordeaza pelerinul musulman il obisnuieste cu virtutea. El nu are voie sa vorbeasca urat, sa se enerveze sau sa se uite urat la cineva. Este firesc sa fie imbrancit sau sa fie inghiontit intr-o asa mare de oameni, insa el nu trebuie sa riposteze prin nici un gest ci, dimpotriva, daca se poate, sa zambeasca. Astfel, se cultiva virtutile tolerantei, rabdarii si iertarii. Intreaga perioada a pelerinajului, credinciosul trebuie sa faca numai bine.
Cel mai important efect al pelerinajului consta in iertarea pacatelor. Credinciosului musulman care face hajj si a indeplinit toate prescriptiile, i se iarta toate pacatele, asa cum insusi Mahomed a afirmat-o intr-un hadith: "Cine a fost in pelerinaj si nu a facut rautate, se intoarce precum a fost nascut". Momentele petrecute in acele locuri sfinte lasa urmari profunde in sufletul si mintea pelerinului, motiv pentru care visul oricarui musulman este sa mearga in pelerinaj la Mecca, macar o data in viata.



Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/stalpii-religiei-islamice-72878.html