Despre gandurile inimii
*Sfaturi duhovnicesti
*Parintele Porfirie
Foto:Wikimedia Commons
„Totdeauna să vă rugaţi cu iubire pentru fraţii noştri.”
Să avem în sufletul nostru sfinţenie şi iubire
Omul are asemenea puteri, încât poate răspândi în jurul său binele sau răul. Aceste lucruri sunt foarte subţiri. Este nevoie de multă băgare de seamă. Trebuie să vedem întru bunătate fiecare lucru. Nimic rău să nu gândim despre ceilalţi. Chiar şi o privire, chiar şi un suspin lucrează asupra semenilor noştri. Până şi cea mai mică răzvrătire face rău. Să avem în sufletul nostru sfinţenie şi iubire, pe acestea să le răspândim la rându-ne.
Să fim cu luare aminte să nu ne aprindem din pricina oamenilor care ne vatămă; numai să ne rugăm pentru ei cu iubire. Orice ar face semenul nostru, niciodată să nu gândim rău despre el. Totdeauna să ne rugăm cu iubire. Totdeauna să cugetăm binele. Vedeţi pe întâiul mucenic Ştefan. Se ruga: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta (Fapte 7, 60). Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi.
Nu trebuie niciodată să gândim despre celălalt că-i va da Dumnezeu vreun rău, sau că-l va pedepsi pentru păcatul său. Acest gând aduce foarte mult rău, fără ca noi să ne dăm seama. De multe ori ne aprindem şi zicem celuilalt: „Nu te temi de dreptatea lui Dumnezeu, nu te temi că are să te pedepsească?” Altădată zicem: „Nu se poate, Dumnezeu o să te pedepsească pentru ce-ai făcut”, sau „Dumnezeul meu, să nu faci rău acestui om pentru ce mi-a făcut”, ori „Să nu pălească acest lucru cutare”.
In toate aceste cazuri, avem în adâncul nostru dorinţa ca celălalt să fie pedepsit. Insă, în loc să mărturisim mânierea noastră pentru greşeala lui, înfăţişăm altfel tulburarea noastră şi, chipurile, ne rugăm lui Dumnezeu pentru el. Insă, de fapt, noi îl blestemăm pe fratele.
Iar dacă, în loc de a ne ruga, zicem: „Să-ţi răsplătească Dumnezeu pentru răul pe care mi l-ai făcut” şi atunci ne rugăm să-l pedepsească Dumnezeu. Chiar şi când zicem „vede Dumnezeu”, pornirea sufletului nostru lucrează într-un chip tainic, înrâureşte sufletul semenului nostru şi acesta pătimeşte un rău.
Când ne gândim Ia rău, o oarecare putere rea iese dinlăuntrul nostru şi se transmite celuilalt, precum se transmite vocea prin undele sonore, şi cu adevărat celălalt păţeşte un rău. Se întâmplă ceva ca un deochi, atunci când omul arepentru ceilalţi gânduri rele. Aceasta se lucrează din tulburarea noastră. Noi transmitem în chip tainic răutatea noastră. Nu Dumnezeu este pricina răului, ci răutatea oamenilor. Nu Dumnezeu pedepseşte, ci reaua noastră dispoziţie se transmite în sufletul celuilalt în chip tainic şi aduce răul. Hristos nu voieşte niciodată răul. Dimpotrivă, EI porunceşte: Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă... (Matei 5, 44).
Deochiul este un lucru foarte rău. Este influenţa rea ce se lucrează atunci când cineva invidiază sau râvneşte ceva sau pe cineva. E nevoie de multă luare aminte. Invidia face mult rău celuilalt. Celui ce deoache nici nu-i trece prin minte că face rău. Aţi văzut ce spune şi Vechiul Legământ? Căci vraja viciului întunecă cele bune (înţ. lui Sol. 4,12).
Insă, când celălalt este om al lui Dumnezeu şi se spovedeşte şi se împărtăşeşte, şi are asupra lui semnul crucii, nu se atinge de el nimic. Toţi demonii de-ar cădea asupra lui, nu izbândesc nimic.
„Sunetul şoaptelor nu-i scapă”
Există înlăuntrul nostru o latură a sufletului care se cheamă „morală”. Această „morală”, când vede pe cineva abătându-se, se răzvrăteşte, în vreme ce de multe ori cel care judecă făcuse el însuşi aceeaşi abatere. Nu se îngrijeşte însă de sine, ci de celălalt. Iar Dumnezeu nu vrea asta. Spune Hristos în Evanghelie: Deci tu, cel ce înveţi pe altul, pe tine nu te înveţi? Tu, cel care propovăduieşti: Să nu furi - tocmai tu furi? (Rom. 2, 21). Poate că nu furăm, dar ucidem; îl osândim pe celălalt, iar nu pe noi. Spunem, de pildă: „Trebuia să faci asta; n-ai făcut-o, uite ce-ai păţit!” De fapt, dorim ca celălalt să păţească rău. Când ne gândim la rău, atunci poate într-adevăr să se întâmple. Intr-un chip tainic şi nevăzut, micşorăm în celălalt puterea de a merge spre bine, îi facem rău. Putem deveni pricină pentru care el să se îmbolnăvească, să-şi piardă slujba, averea şi celelalte. în acest chip nu facem rău numai aproapelui nostru, ci şi nouă înşine, căci ne îndepărtăm de harul lui Dumnezeu. Şi atunci ne rugăm, dar nu suntem ascultaţi. „Cerem şi nu primim.” De ce? Ne-am gândit vreodată? Pentru că cerem rău. Trebuie să găsim chipul de a tămădui înclinarea cea rea care există în noi, aceea de a simţi şi a gândi rău despre celălalt.
Se poate ca cineva să spună: „Aşa cum se poartă cutare, va fi pedepsit de Dumnezeu”, şi să creadă că o spune fără răutate. Este, însă, un lucru foarte subţire să poată cineva desluşi dacă are sau nu are răutate. Nu se vede limpede. Este un lucru foarte tainic, ce ascunde sufletul nostru şi felul cum poate aceasta să influenţeze persoanele şi lucrurile.
Nu se întâmplă acelaşi lucru dacă spunem cu teamă că celălalt nu trăieşte bine, şi ne rugăm ca Dumnezeu să-l ajute şi să-i dea pocăinţă; adică, nici nu zicem, şi nici nu dorim lăuntric să-l pedepsească Dumnezeu pentru ceea ce face. Atunci nu numai că nu facem rău aproapelui nostru, dar îi facem şi bine. Când cineva se roagă pentru aproapele său, o putere bună izvorăşte din el către fra tele, îl vindecă, îi dă putere şi viaţă. Este o taină cum pleacă de la noi această putere. Insă, într-adevăr, cel care are înlăuntrul lui binele, trimite această putere bună şi celorlalţi, în chip tainic şi lin. Trimite aproapelui său lumină care creează un cerc de apărare în jurul lui, şi îl păzeşte de rău. Când avem către celălalt bună dorire şi ne rugăm, îl tămăduim pe fratele şi îl ajutăm să meargă spre Dumnezeu.
Există o viaţă nevăzută - viaţa sufletului. Aceasta are mare putere şi-l poate înrâuri pe celălalt, chiar şi dacă ne despart kilometri. La fel se întâmplă şi cu blestemul, care este o putere ce lucrează răul. Iarăşi, dacă ne rugăm pentru cineva cu iubire, oricâtă distanţă ne-ar despărţi, binele se transmite. Nici binele nici răul nu sunt influenţate de distanţă. Putem să le trimitem la distanţe uriaşe. O spune înţeleptul Solomon: Sunetul şoaptelor nu-i scapăb5. Sunetul sufletului nostru ajunge în chip tainic şi-l influenţează pe celălalt, chiar şi dacă nu spunem nici un cuvânt. Şi fără să vorbim, putem să transmitem binele sau răul, oricâtă distanţă ne-ar despărţi de aproapele. Ceea ce nu se rosteşte are de obicei mai mare putere decât cuvintele.
„Preasfântă Stăpâna mea,
fă-l să slăvească numele tău!”
Ascultaţi ceva din ce mi s-a întâmplat mie. Odată mergeam în satul meu, trecând prin Halkida. Către staţia de tren din Halkida văd un copil care era urcat într-o căruţă şi se străduia să traverseze liniile de tren. Nu-l asculta calul, şi a început să hulească pe Preacurata Fecioară. M-am întristat foarte tare în acea clipă, şi îndată am spus:
„Prasfântă Stăpâna mea, fă-l să slăvească numele tău, rogu-te!”. In cinci minute căruţa s-a răsturnat şi l-a prins sub ea. S-a spart butoiul care era în ea, Iar mustul din butoi curgea pe capul copilului. Copilul s-a apucat cu mâinile de cap şi, tremurând, a început să strige: „Preasfântă Maică, Preasfântă Maică, Preasfântă Maică!!!”. Eu, mai sus, văzându-I, plângeam şi ziceam Preacuratei noastre: „Preasfântă Stăpâna mea, de ce-ai făcut aşa? Eu am zis să slăvească numele tău, dar nu în felul acesta”. Mi-a părut rău de copil. M-am pocăit, căci m-am făcut pricină pentru tot ce-a păţit. Eu socoteam că am spus cu bunătate acea rugăciune către Preacurata, când l-am auzit hulind numele ei, însă în sufletul meu poate că se născuse tainic şi o oarecare tulburare.
O să vă mai povestesc o întâmplare, să vă minunaţi. Nu-i nimic din închipuirea mea. Tot ce vă spun e adevărat. Ascultaţi.
Cândva, o doamnă a vizitat-o într-o după-amiază pe o prietenă de-a ei. în salon se găsea o frumoasă vază japoneză, de preţ, plină de flori.
- Ce vază frumoasă! Când ai cumpărat-o?
- Mi-a adus-o bărbatul meu, a spus aceea.
In ziua următoare, la opt dimineaţa, doamna care făcuse vizita şi-a amintit de vază în timp ce-şi bea cafeaua împreună cu soţul ei. îi făcuse mare impresie. Zice, deci, soţului ei cu minunare:
- Ce să-ţi spun de prietena mea! I-a adus soţul ei o foarte frumoasă vază japoneză, în multe culori, cu scene frumoase; împodobeşte frumos salonul.
In aceeaşi zi a mers din nou la prietena ei pentru o treabă oarecare. A văzut că vaza lipsea. Ii zice:
- Ce-ai făcut cu vaza?
- Ce să-ţi spun... Azi de dimineaţă, pe la opt, aşa cum eram liniştită în cameră, aud un puternic „crac!” şi vaza s-a făcut bucăţele. Aşa, singură, fără să umble nimeni la ea, fără s-o mişte cineva, fără să bată vântul!
Doamna n-a spus nimic la început. Apoi îi zice:
- Ce să-ţi spun... La ora opt beam cu soţul meu cafea şi, cu minunare şi bucurie, i-am vorbit despre vaza ta. Am descris-o cu multă ardoare. Ce să spun, crezi c-a lucrat vreo putere rea? Asta s-ar fi întâmplat dacă nu te iubeam.
Insă, asta a fost. Nu şi-a dat seama că înlăuntrul ei avea răutate. Aceasta a fost invidie, deochi. Puterea cea rea se transmite, oricât de departe am fi. Aceasta este o taină. Nu există distanţe. De-asta s-a spart vaza. Mi-aduc aminte şi de altceva, care s-a întâmplat tot din invidie.
O soacră era foarte geloasă pe nora ei. Nu voia să vadă la ea nici un bine. într-o zi, nora a cumpărat o pânză imprimată frumoasă, pentru haine. Soacra a văzut-o şi a invidiat-o. Nora a încuiat pânza într-un cufăr, în partea de jos, sub celelalte haine, până să vină ziua în care trebuia să-l dea croitoresei. A venit şi acea zi. Nora s-a dus să scoată pânza şi, ce să vadă! Tot materialul era forfecat din aproape în aproape, de nefolosit. Şi cu toate astea, cufărul a fost încuiat!
Puterea cea rea nu are bariere, nu se împiedică de încuietori şi distanţe. Puterea cea rea poate să distrugă şi un automobil, fără ca acesta să aibă vreun defect.
Cu Duhul lui Dumnezeu, ajungem să nu mai putem săvârşi nici un păcat
Aţi înţeles, deci, că gândurile noastre rele, reaua noastră dispoziţie îi influenţează pe ceilalţi? Pentru aceasta trebuie să aflăm chipul de a curăţi adâncul sinelui nostru de orice răutate. Când sufletul nostru este sfinţit, el răspândeşte binele. Trimitem atunci iubirea noastră în tăcere, fără să rostim cuvinte.
De bună seamă, aceasta este puţin mai greu la început. Aduceţi-vă aminte de Apostolul Pavel: Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc (Rom. 7, 19). Şi mai departe: Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şifăcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia? (Rom. 7, 23-24). Era foarte neputincios atunci, şi nu putea să facă binele, deşi o dorea foarte mult.
Acestea le spunea la început. însă, când încet-încet s-a dăruit iubirii şi adorării lui Dumnezeu, atunci, văzând pornirea sa, Dumnezeu a intrat şi s-a sălăşluit întru el harul dumnezeiesc. Astfel a izbutit să-L trăiască pe Hristos. A intrat Hristos însuşi înlăuntrul său, iar cel ce mai înainte zicea „Nu pot să fac binele, deşi îl doresc”, a izbutit, prin harul lui Dumnezeu, să ajungă neputincios în a mai săvârşi răul. La început nu era în stare să facă binele, iar apoi, după ce a venit Hristos înlăuntrul lui, a ajuns să nu mai poată face răul. Şi chiar striga: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2, 20). O spunea, propovăduia cu tărie - „îl am în mine pe Hristos”, în vreme ce înainte spunea „Voiam să fac binele, dar nu puteam”. Unde a fugit Om nenorocit ce sunt!? S-a dus! Harul şi-a făcut lucrarea înlăuntrul lui. Din nenorocit a devenit plin de har. După ce s-a smerit, l-a plinit harul.
Aţi înţeles? Toţi, prin Duhul lui Dumnezeu, ajungem să nu mai putem săvârşi nici un păcat. Ne arătăm neputincioşi spre păcat, fiindcă înlăuntrul nostru trăieşte Hristos. Nu mai suntem în stare decât de bine. Astfel vom smulge harul lui Dumnezeu, ne vom îndumnezei. Dacă nedăruim acelora, dacă nedăruim lui Hristos, atunci toate se vor preface, se vor preschimba. Mânia, iuţimea, invidia, gelozia, mânierea, judecata, nemulţumirea, melancolia, întristarea, toate vor deveni iubire, bucurie, ardoare, dragoste dumnezeiască. Rai!
Ne vorbeşte părintele Porfirie, Editura Egumenita
Valea Prislopului – Curmatura Builei 3 ore – 3 ore 30 minute
-Punct rosu
Banda albastra
-Triunghi albastru
