Tema preocuparii de sine la Seneca

Intentia vizata in lucrarea de fata este de a prezenta modalitatea in care tema preocuparii de sine apare tratata in opera lui Seneca. Observatia care se impune inca de la inceput este ca aceasta tema apare inseparabila de problema timpului si a linistii spiritului in scrierile lui Seneca, astfel ca, nedorind denaturarea sensului complex pe care il presupune tema aleasa, vom face referire la raportul pe care acestea il constituie in problematica preocuparii de sine. Urmarind aceasta tema in scrierile lui Seneca am gasit potrivit in abordare folosirea dialogului De tranquillitate animi si a Scrisorilor catre Luciliu. Desigur, nu poate fi vorba de o noua tema filosofica punsa in discutie de Seneca[1], ci mai degraba de o noua atitudine filosofica privind sinele, o luare in stapanire a sinelui in masura in care de la acest sine porneste reteaua actiunilor proprii si a conduitei sociale, in contextul in care omul este gasit traind in mijlocul multimii.

Functia terapeutica a filosofiei.

Meditatia pe care Seneca o propune preocuparii de sine reprezinta mijlocul prin care sufletul este calauzit catre dobandirea linistii sufletesti, iar toate etapele pe care aceasta le presupune sunt etape metodologice, care, fiind de natura morala vizeaza o finalitate practica- acordul dintre suflet si lumea exterioara lui, precum si a sufletului cu propriile actiuni. Utila aici este urmatoarea distinctie intre tranquillitas si securitas, o inovatie teoretica adusa de Seneca[2]- linistea interioara, tranquillitas, este o stare totalmente pozitiva, pe cand securitas este ca un fel de „armura de protectie” in vederea protejarii de vicisitudinile exterioare, astfel ca scopul studierii filosofiei este starea de siguranta: „…filosofia trebuie sa ne ocroteasca. Ea ne va indemna sa ne supunem cu bucurie divinitatii, sau cu demnitate soartei; ea iti va spune sa asculti de porunca zeului sau sa suferi intamplarea”.[3] Constient de transferul inevitabil dintre interior si exterior, Seneca propune o conduita de viata ce are a atinge ambele scopuri morale.

Pentru a lamuri mai bine sensul de baza al semnificatiei morale in stoicismul senecan, ar merita facuta o precizare privind importanta terapeutica a filosofiei pentru suflet, in analogie cu cea a medicinei pentru trup. Alaturarea dintre filosofie si medicina apare in contextul unui scop comun al practicii, pe care Epicur il descrie astfel: „este gol discursul filosofului care nu ofera ingijire nici unei afectiuni omenesti. Asa cum o medicina care nu alunga bolile trupului nu este de nici un folos, la fel si filosofia care nu izgoneste tulburarile sufletului” [4]. Seneca, citandu-l adeseori pe Epicur, impartaseste ideea unei filosofii practicate in scop terapeutic[5], ii scrie lui Luciliu, in Scrisoarea a XV-a “Fara filosofie, sufletul iti este bolnav”, insa, in genere, sursele de care Seneca se foloseste devin pretexte pentru o reconstructie proprie, originala.

Atat despre corespondenta cu Luciliu, cat si despre dialogul De tranquillitate animi, putem considera ca au un rol propedeutic in terapeutica sufletului. Exista o preocupare prealabila fata de sine insusi care traspare in raspunsurile si sfaturile lui Seneca, dar cu mai multa evidenta se manifesta in aceste scrieri preocuparea pentru celalalt. Discutam despre o terapie a sufletului in sensul in care pentru Seneca, indemnurile nu raman la un nivel teoretic, ci vizeaza punerea lor in aplicare, astfel ca ele reprezinta o serie de exercitii practice pentru dobandirea linistii sufletesti: „nu te opresc sa citesti astfel de lucruri, cu conditia sa raportezi pe data orice ai citit la viata morala”[6]. Filosofia trece astfel drept mijloc, instrument terapeutic in vederea desavarsirii morale. Filosofia ca mod de viata este la Seneca o continua vigilenta intru intelepciune si punerea acestei intelepciuni in slujba actiunilor care trebuie sa se supuna unui scop moral- virtutea-, dat fiind ca stoicismul are ca principiu de baza vointa de a face binele- “in ea isi va afla independenta, libertatea, invulnerabilitatea si, valoarea eminamente stoica, coerenta cu sine”[7].

Trebuie tinut cont ca in stoicism avem de-a face cu articularea a doua sensuri in preceptul de baza natura sequi[8]- natura este pe de o parte intregul universal, “co-creatia”, pe de alta parte, natura individuala. Chrisip le imbina, astfel ca la Seneca, in dialogul De vita beata, avem de-a face cu natura comuna si cu natura particulara a fiintei omenesti. Sapientia va avea doua surse: conformarea fata de ordinea intregii lumi (izvorul cosmic al intelepciunii) si conformarea la propria noastra natura, constantia care ne va pastra asemeni noua insine, astfel ca “a adera la ordinea universala este totuna cu a recunoaste in ea existenta unei ordini rationale si cu a avea convingerea ca universul este o Ratiune in actiune”[9]. Efortul inaltarii pana la atingerea virtutii conduce la o stare de “desavarsita autodominatie si in acelasi timp de libertate fata de lume”[10]. Asadar, a trai conform naturii este a trai dupa ratiune adica a gasi punctul comun al celor doua ordini: cea divina si cea omeneasca. Numai cercetand firea proprie, spune Seneca, poti hotari care este modalitatea apropiata in mod veritabil constitutiei sufletesti, astfel ca trebuie sa cercetezi daca firea ta este mai potrivita pentru “ viata activa sau pentru studiu si contemplatie in retragere, si trebuie sa te indrepti intr-acolo unde te poarta esenta caracterului” [11]. Legatura inerenta dintre firea naturala si vointa pusa in actiune trebuie sa primeze in cercetarea spiritului pentru a constitui punct de plecare al modului nostru de viata.

Importanta timpului in autoexaminare.

Seneca are tot timpul in vedere fiinta noastra ca fiinta in timp: „toate, Luciliu, ne sunt straine, numai timpul este al nostru”[12], iar acest lucru determina o interpretare a cultivarii sinelui orizontul timpului care priveste pe de o parte stricta raportare la sine, iar pe de alta raporatarea la actiunile proprii ori la relatiile sociale in care ne implicam. Desi exista o inlantuire logica a tuturor acestor raporturi, temporalizarea lor tine de un alt ordin decat cel logic, am putea spune, dupa impartirea stoica a filosofiei in cele trei domenii[13], ca acest ordin este unul fizic, supus totusi unei decizii prealabile a constiintei. Ceea ce vreau sa spun este ca timpul, luat ca proprietate a omului, nu este doar un dat natural ca atare, ci omul are dreptul si puterea de a se folosi de timpul sau, ceea ce primeaza in raport cu masurarea intervalului temporal dintre nastere si moarte. Pentru Seneca, constiinta mortii ce sta dinaintea noastra trebuie sa ne dea dimensiunea importantei folosirii lui, iar dintre toate modurile consumarii, „cea mai rusinoasa” este nepasarea fata de irosire. Ȋn Scrisoarea XXX catre Luciliu, arata cum filosofia, ca preocupare de sine, tine sufletul activ, intrucat chiar in pragul mortii stapanirea de sine, ca oglindirea autentica a sinelui in modul de viata asumat ii confera liniste si seninatate celui a carui viata a ajuns la sfarsit[14].

Importanta pe care o acorda timpului aduce si atitudinea morala potrivita in ce priveste viata sociala, iata ce ii scrie Seneca lui Luciliu in Scrisoarea CV : “nimic nu este mai folositor decat sa stai linistit, sa vorbesti cat mai putin cu altii si cat mai mult cu tine”. Ȋn dialogul De tranquillitate animi Seneca il satuieste pe Serenus sa aleaga prietenii alaturi de care petrece timpul “ii vom alege pe cei liberi de dorinte patimase: in fapt, viciile se raspandesc pe nesimtite, trec in persoanele cele mai apropiate si fac rau prin atingeri”[15]. Acest “rau prin atingeri” nu este altceva decat intalnirea cu ceilalti oameni, cu multimea care vine impreuna cu toate viciile de care omul care isi pune viata in slujba moralei se fereste : “ma intorc acasa mai lacom, mai ambitios, mai desfranat, ba chiar mai crud si mai neomenos, fiindca am fost printre oameni”[16].

Multimea este primejdia care pandeste in permanenta la tulburarea sufletului celui care cauta virtutea, de aceea “dusmanul nostru este impreuna vietuire cu cei multi”[17], iar ura impotriva multimii[18] nu poate fi stapanita decat prin retragerea in sine[19].

Retragerea si viata autentica

Dar ce semnificatie are retragerea? Este aceasta un exercitiu de solitudine sau o necesitate practicata in functie de raportarea la sine? Michel Foucault in Istoria sexualitatii considera ca “activitatea consacrarii sinelui nu constituie un exercitiu de solitudine, ci o adevarata practica sociala”[20]. Aceasta practica sociala are menirea de a echilibra viata omului virtuos, dat fiind ca in retragerea completa, virtutea si-ar pierde valoarea morala, intrucat nu ar exista nici contextul care sa creeze oportunitatea manifestarii ei si nici termenul de comparatie. Pentru Seneca cele doua exercitii trebuie combinate: “una ne va face dor de oameni, cealalta de noi, si vor fi leac una alteia; singuratatea va vindeca ura de multime, multimea- plictiseala singuratatii.”[21] Chiar inerent vietii sociale, gestul retragerii in practica morala stoica “nu este un refuz al vietii sociale, ci o asumare a ei”[22], conditia care face posibila distinctia intre sine si viata impreuna cu ceilalti.

Retragerea, ca oricare alta practica morala, trebuie facuta nu cu ostentatie; justa masura si moderatia fiind principii de baza care se regasesc adeseori in operele lui Seneca. Scrisoarea LXVIII-a este un exemplu elocvent despre indemnul la o viata retrasa si la moderatie, la fel si ultima parte a dialogului amintit cu Serenus: „sufletul trebuie sa se retraga din cele exterioare in sine insusi: sa se increada in sine, sa se bucure, sa admire ce e al sau, sa se retraga pe cat posibil din cele straine si sa se dedice siesi, sa nu simta pierderile, sa interpreteze binevoitor chiar ce-i potrivnic”[23]. Pentru a se putea gasi, sufletul are nevoie de un dialog interior, de o autoscrutare spre a reveni la viata activa intr-un chip autentic, si nu pierzandu-se in influentele pe care multimea le exercita asupra lui. Sufletul poate fi considerat drept reperul disponibil dintotdeauna-deja pentru cel intelept, a carui incredere este nealterata in privinta puterii sale de gandire. Retragerea spre lamurirea de sine in vederea autenticitatii si indepartarea de ceea ce este strain poate constitui o analogie cu asceza mistica astfel ca putem discuta despre o asceza stoica, filosofica, care are a ne invata cum sa traim autentic, cum sa ne recuperam sinele din diversitatea frenetica a multimii si a ne bucura de rezultatele efortului moral.

Au ramas, desigur, multe lucruri de spus privind indemnurile morale pe care Seneca le face punctual. Ca oricare filosofie practica, aceasta trece dincolo de limitele teoretice pe care speram ca au fost cuprinse in cadrul de mai sus. Prezentarea exhaustiva a acestei gandiri nu a fost intentia prezentei lucrari. Consider ca rolul major pe care Seneca il ocupa in randul filosofilor se datoreaza intoarcerii catre un scop bine definit al filosofiei - reflectarea autentica a sinelui printr-o continua preocupare care nu exclude viata sociala, ci o determina in chipul unui mediu din care se poate alege si de la care isi capata sensul mijlocirea intelepciunii si virtutea.

Mihaela Simionescu


Bibliografie:

1. Gheorghe Gutu, Lucius Annaeus Seneca-Viata, timpul si opera morala, Editura Știintifica, Bucuresti, 1999, pp.154-209

2. Gheorghe Vladutescu, Filosofia in Roma antica, Editura Albatros, Bucuresti, 1991

pp.138-210

3. Michel Foucault, Hermeneutica subiectului, traducere de Bogdan Ghiu, Polirom, Iasi, 2004

4. Michel Foucault, Istoria sexualitatii, Editura de Vest, Timisoara, 1995, Cap.Preocuparea de sine, pp.305-353

5. Pierre Grimal, Seneca sau constiinta imperiului, traducere de Barbu si Dan Slusanschi, Editura Univers, Bucuresti, 1992

6. Pierre Hadot, Ce este filosofia antica?, traducere George Bondor si Claudiu Tipulita, Polirom, Iasi, 1997, pp.153-166

7. Seneca, Dialoguri, Vol. II, traducere de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru şi Ştefania Ferchedau, Polirom, Iaşi, 2004, De tranquillitate animi

8. Seneca, Scrisori catre Luciliu, traducere de Gheorghe Gutu, Editura Ştiinţifica, Bucureşti, 1967

[1] Tema preocupării de sine ca act filosofic o găsim la greci, ȋn inscripția templului delfic (gnoti seauton), precum și ȋn dialogurile platonice, ȋn Alcibiade (epimeleisthai heautou)

[2] Cf.Michel Foucault, Hermeneutica subiectului, trad. Bogdan Ghiu, Polirom, Iași, 2004, cursul din 13 ianuarie 1982, nota 18, p.71.

[3] Seneca, Scrisori către Luciliu, traducere de Gheorghe Guțu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967,Scrisoarea XVI.

[4] Apud. Michel Foucault, Hermeneutica …, nota 29, p. 33.

[5] Ȋn dialogul De tranquillitate animi Serenus i se adresează lui Seneca precum unui “doctor”.

[6] Seneca, Scrisori către Luciliu, ed.cit., Scrisoarea LXXXIX.

[7] Pierre Hadot, Ce este filosofia antică, ?traducere George Bondor și Claudiu Tipuliță, Polirom, Iași, 1997, p.155.

[8] Cf.Pierre Grimal, Seneca sau conștiința Imperiului, trad. de Barbu si Dan Slusanschi, Editura Univers, București, 1992, pp.322-323.

[9] Ibidem, p.323.

[10] Gheorghe Guțu, Lucius Annaeus Seneca-Viața, timpul și opera morală, Editura Științifică, București, 1999, p.188.

[11] De tranquillitate animi, 7,3, ȋn Seneca, Dialoguri, Vol. II, traducere de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru şi Ştefania Ferchedău, Polirom, Iaşi, 2004.

[12] Scrisoarea I, Ed.cit.

[13] Fizică, logică și etică.

[14] Dat fiind că viața este văzută de către stoici ca un „ȋmprumut” de la natură, ceea ce conteaza, ȋn ultimă instanță, este modalitatea ȋn care ea a fost trăită.

[15] Vezi nota 11.

[16] Scrisoarea a VII-a, ed.cit.

[17] Ibidem.

[18] Dincolo de “tristețile personale”, există o ură pentru ȋntreaga “speță umană”, De tranquillitate animi, Ed.cit.,15,1.

[19] “retrage-te cȋt poți ȋn tine. trăiește ȋn mijlocul celor care te pot face mai bun, ȋnconjoară-te de cei pe care ȋi poți face mai buni” (Scrisoarea a VII-a, ed.cit);

[20] Editura de Vest, Timișoara, 1995, Cap. III. “Preocuparea de sine”, p.341.

[21] Vezi nota 18.

[22] Gheorghe Vlăduțescu, Filosofia ȋn Roma antică, ed. Albatros, București, 1991, p.167

[23] De tranquillitate…,Ed.cit., 14,2.


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/tema-preocuparii-sine-seneca-124389.html

Canon de pocainta pentru cel cazut in desfranare

Cantarea I

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Cred cuvantul Tau, Doamne, ca in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. Invredniceste-ma, dar, si pe mine, sa ma pocaiesc cu adevarat.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Hristoase, Mantuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viata mea, si multe pacate am savarsit. Dar negasindu-mi linistea si pricepand ca numai langa Tine pot afla odihna sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Surd am fost fata de cuvintele Tale: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Pentru ca in loc sa vad caderea in care ma aflam, am ales sa ma vad mai bun decat cei care pacatuisera mai mult decat mine.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, ca nu treci cu vederea rugaciunile pacatosilor care te cheama in ajutor, ci le intinzi grabnic mana de ajutor.

Cantarea a III-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca sa va feriti de desfranare, le-a spus crestinilor Marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, intinandu-mi haina botezului, m-am tavalit in noroiul pacatului, care mi-a robit inima.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Nu pot, Doamne, sa ma ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care ma apasa si carora le-am dat putere sa ma stapaneasca.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Libertate am cautat, dar am gasit lanturile pacatului, si suspin acum dupa libertatea cea adevarata. Ajuta-ma, Doamne, Cel ce ai zdrobit incuietorile iadului si i-ai adus la lumina pe cei din intuneric.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Acum inteleg ca prin desfraul meu m-am lepadat de Hristos, Preacurata Fecioara, si greu imi este sa lepad jugul pacatului. Ajuta-ma tu, ocrotitoare a crestinilor, sa dobandesc izbavire din robia patimilor si a diavolului.

Cantarea a IV-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Mult a suferit Adam cand a fost alungat din rai pentru neascultarea sa. Iar eu, in loc sa merg spre Imparatia Cerurilor, m-am lasat pacalit de sarpele cel viclean.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

"Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta", a strigat catre Tine David dupa ce a pacatuit cu femeia lui Urie. Si eu zic, impreuna cu el, "miluieste-ma".

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Precum a iesit Marele Avramie din chilie pentru a o ajuta pe nepoata sa Maria sa paraseasca locasul de desfranare in care isi traia zilele, si prin harul cel dumnezeiesc a intors-o la pocainta, tot asa ajutati-ma si pe mine, voi, sfintilor care mijlociti pentru ridicarea celor cazuti in desfranare.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Maica a milostivirii, cum ai intors-o in chip minunat pe Maria din Egipt, impiedicand-o sa intre in biserica inainte de a se lepada de desfranarea ei, tot asa intoarce-ma si pe mine la calea cea luminoasa a virtutilor.

Cantarea a V-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Pacatul mi-a molesit inima, si diavolul ii da tarcoale, ca sa ma departeze de Dumnezeu si sa ma arunce intre oamenii care Il batjocoresc pe El prin faptele si cuvintele lor.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Plina e lumea de rautate si de necredinta, si nu vad cum as putea sa traiesc in mijlocul focului fara sa ma ard. Dar, stiind ca Tu l-ai tinut viu pe Daniil proorocul in groapa cu lei, ma rog Tie sa ma izbavesti de leii care se lupta cu mine ca sa ma arunce in imparatia mortii.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cum l-a biruit David pe Goliat, asa sa birui si eu ispitele care ma asupresc, Doamne, ma rog Tie. A Ta sa fie biruinta, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te rastigni pentru mantuirea noastra.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cine risipeste negura greselilor noastre? Tu, Fecioara, si pentru aceasta iti aduc lauda si multumire, vrand sa nu fiu parasit de tine asa cum eu L-am parasit pe Hristos.

Cantarea a VI-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Gura mea, mainile, picioarele si toate madularele mele sa fie spalate prin baia pocaintei. Si chiar de nu am indeajuns lacrimi care sa ma spele, sa imi fie mie baie scaldatoarea Sfintei Spovedanii.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Nu te sfii sa marturisesti toate faradelegile tale, suflete al meu. Oare nu vrei sa primesti iertare de la Stapanul tuturor? Sau vei lasa rusinea sa iti patrunda in suflet, si vei pieri?

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Aud glasul Scripturii care zice: "Iata acum vreme potrivita, iata acum ziua mantuirii." Cu adevarat vreau sa fie acesta ceasul intoarcerii mele.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Multime nenumarata de pacatosi au fost indemnati de tine in chip nevazut sa isi marturiseasca pacatele, ceea ce esti nadejdea noastra, iar eu, luand aminte la pilda lor, cu hotarare si zdrobire de inima vreau sa fac si eu aceasta.

Cantarea a VII-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Nici un om nu poate da dezlegare de pacate prin puterile sale, dar eu am priceput ca preotii sunt lasati de Tine, Doamne, pentru aceasta.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Greu este sa gasesti un doctor iscusit, dar si mai greu este sa gasesti un duhovnic care sa dea doctoria potrivita pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul meu, ma rog tie sa imi trimiti doctorul potrivit si doctoria cea tamaduitoare.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Venit-a fiul risipitor spre tatal sau, si acesta i-a iesit cu drag in intampinare. Asa sa ma intampine si pe mine parintele duhovnic, Mantuitorule, ca sa vad in sufletul sau icoana grijii Tale pentru noi.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Fecioara preacurata, mangaierea noastra, care stii folosul spovedaniei, acopera-i cu Sfantul Tau acoperamant pe toti duhovnicii, ca sa dea cuvant de folos cu putere multa, si pe crestini sa tina cele primite.

Cantarea a VIII-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Tu esti Calea, Adevarul si Viata, Doamne. In mainile Tale pun sufletul si trupul meu, mintea si inima mea. Primeste-le ca pe putinii bani ai vaduvei, Hristoase Dumnezeule, curatind aceasta mica jertfa a mea prin harul Duhului Tau cel sfant.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Intelepteste-ma, Cuvantule al lui Dumnezeu, ca fara Tine sunt ca praful in fata vantului, si nu pot pricepe mestesugitele curse ale pierzatorului de suflete. Si daruieste-mi smerenie ca sa vad in tot binele meu lucrarea Ta.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cred, Doamne, ajuta necredintei mele, strig catre Tine, avand nadejde ca ma vei ajuta si pe mine ca si pe tatal care s-a rugat Tie asa, iar copilul sau a fost izbavit de diavol. Ca sa aud si eu, precum oarecand cananeianca, preadulcile Tale cuvinte: "Fie tie dupa cum voiesti"

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

De multe ori am spus in inima mea ca voi pune inceput bun mantuirii, dar de fiecare data am fost ingenuncheat de patimile mele. Cazand acum inaintea ta, liman al celor deznadajduiti, te rog mijloceste pentru mine la Fiul tau, ca sa imi dea tarie sa ma ridic.

Cantarea a IX-a

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Hristos a Inviat! rasuna la praznuirea Sfintei Tale Invieri glasurile credinciosilor. Invredniceste-ma si pe mine sa ma bucur de Invierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu, ridicandu-ma de la moarte la viata.

Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.

Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste. Oare voi fi si eu pricina de bucurie? Ca pricina de sminteala am fost destul pentru aproapele meu, si n-am aflat in mine nici un castig.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Voi, cetelor ingeresti, o, dumnezeiesti Stapanii, Heruvimi, Se¬ra¬fimi, Domnii, Ingeri, Scaune, toate Capeteniile, prea¬marite Puteri si Sfintilor Arhangheli, rugati-va pentru mine, pacatosul si desfranatul, ca sa dobandesc iertare de pacate si sa aflu mantuire in ceasul Judecatii.

Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfanta a sfintilor, Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te cu Sfantul Ioan Botezatorul, dascalul pocaintei si cu toti apostolii, cuviosii, mucenicii, ierarhii, dimpreuna cu ceata sfintelor femei, ca viata mea sa cunoasca binecuvantarea si nu blestemul, bucuria si nu intristarea, lumina si nu intunericul.

Rugaciunea celui cazut

Doamne, Dumnezeul meu, nu stiu sa ma rog Tie, nu stiu sa cer ajutorul Tau, dar ma rog indura-Te de mine si vezi caderea mea. Si precum parintii inteleg cererile pruncilor lor, chiar de acestia nu stiu sa le aseze in cuvinte, tot asa Te rog si pe Tine asculta nu cuvintele buzelor, ci pe ale inimii mele. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, ca sa nu fiu inghitit de pacat. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, Cel ce esti Izvorul a tot binele si a toata virtutea. Vino in intampinarea mea, Dumnezeule, precum tatal in intampinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel risipitor, Doamne, si vreau sa pun inceput bun mantuirii. Ajuta-ma Tu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale ingerului meu pazitor si ale tuturor sfintilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/canon-pocainta-pentru-cazut-desfranare-96633.html

Scrierile fantastice din jainism despre cum funcționează viața în Univers

Precursoarea budismului, una dintre cele mai vechi religii și filosofii din lume, este jainismul. Rădăcinile acestei învățături s-au născut în India antică și preistorică. Tradiția spune că această credință a fost propovăduită de o succesiune de douăzeci și patru de Jinas, adică de cuceritori. Unul dintre ei a fost Mahavira, cel care este considerat și întemeietorul jainismului modern.
Această cultură religioasă prezintă numeroase evenimente antice care s-au petrecut chiar la începuturile istoriei planetei noastre. Epoca actuală este una ca oricare alta, așa cum numeroase au mai fost și întrecut. Această idee pare să se regăsească și în cultura mayașă, doar că numărul de ani diferă. În prima epocă, adică acum 8.400.000 de ani, au coborât din cer așa-numiții Tirthamkaeas, care au adus pe Terra diverse învățături despre viața cosmică. Nu degeaba jainiștii susțin în scrierile lor că Universul poate fi măsurat și că nu este chiar atât de mare precum pare. Unitatea sa de măsură este rajju, pe care zeii o pot străbate în doar șase luni, atunci când se deplasează cu 2.057.152 yojanas în fiecare samay (într-o clipire de ochi).
Dacă stăm bine să ne gândim avem și noi o unealtă pentru a măsura distanțele extrem de lungi, anul lumină. La un calcul simplu, realizăm că un an lumină nu este altceva decât 9,6 mii de miliarde de kilometri.
Credințele jainiste postulează că Universul (loka) nu a fost niciodată creat și nici nu va înceta vreodată să existe; el este independent, sieși suficient și aprioric și nu cunoaște o forță (divină) superioară lui care să îl guverneze și să-i modifice legile.
Potrivit jainismului, întregul Univers este presărat cu viață, dar care nu este uniform dispusă. Există anumite galaxii unde viața abundă. în timp ce în altele este mai puțină. Învățurile antice mai spun că pe orice planetă care nu este nici prea caldă, dar nici prea rece, se întâlnesc forme primitive de viață, însă doar anumite planete speciale pot susține viața ființelor cu mișcări voluntare.
Jainismul ne mai spune că există un anumit ținut cunoscut sub numele de Kalpas, în care există nave zburătoare de dimensiunile unui oraș. Aceste reședințe spațiale au fost construite de o așa manieră încât să poată zbura în orice direcție cu viteze impresionante.
Interesant este faptul că de fiecare dată când începe o nouă epocă răsună un clopot în palatul principal de pe tărâmul ceresc. În clipa următoare, în celelalte palate adiacente, în număr de 3.199.999, încep să bată clopotele mai mici. Apoi toți zeii se adună la un loc și în semn de recunoștință ne vizitează sistemul solar într-un palat ceresc și o nouă eră se abate asupra Pământului.
Sursa:http://www.efemeride.ro/scrierile-fantastice-din-jainism-despre-cum-functioneaza-viata-in-univers

Fenomenul Orbs. Existența unei realități dincolo de a noastră

Omul este o ființă destinată a trăi în lumea materială, percepțiile desfășurându-se doar la nivelul conștiinței. Drumul n viața pare sortit hazardului, pentru că nu putem să definim de unde venim și încotro ne îndreptăm. Probabil că acestea sunt legile lumii din care facem parte, dar este posibil ca să existe și alte dimensiuni cu altfel de ființe, care se comportă după principii diferite nouă.
Cel mai bun exemplu la care putem să facem referire sunt așa-numitele sfere orbs. Acestea nu se pot zări cu ochiul liber, devin vizibile doar în momentul în care sunt fotografiate sau filmate. Mișcările lor par să fie extrem de bine coordonate și direcționate spre obiective fixe.
Sferele luminoase au ridicat numeroase semne de întrebare despre originea lor. Chiar dacă nu este o certitudine, sferele orbs par să provină dintr-o altă lume, o dimensiune care diferă cu mult de a noastră, poate chiar una imaterială. Acestea au fost comparate cu structuri energetice comprimate, în cele mai multe cazuri de formă rotundă și de foarte puține ori plate.
Cele mai multe dintre fotografii le indică drept o succesiune de cercuri care emană o lumină puternică presupusă a fi energie. Interesant mai este și faptul că această energie rămâne concentrată în sfera respectivă ca și cum ar fi sufletul prins într-un corp uman. Dacă această afirmație este reală atunci putem spune că orbs sunt entități care provin dintr-o altă lume și mai există posibilitatea ca ele să aibă o formă neînțeleasă de viață sau să fie dotate cu o capacitate incredibilă de gândire.
Deși nu există studii certificate în acest domeniu, teorii numeroase au fost emise în urma observării lor. Există voci care susțin că sferele luminoase dețin propriul lor câmp electromagnetic și în momentul în care traversează dimensiunile, ele deschid anumite vortexuri de torsiune necunoscute omului. Aceste vortexuri sunt definite ca fiind un fel de tunel produs între spațiu și timp pentru a călători mai ușor fie între anumite puncte ale Universului sau chiar între dimensiuni.
Prezența sferelor orbs în lumea noastră indică faptul că Universul este structurat pe numeroase dimensiuni. Fiecare dimensiune are propria sa viață, manifestată prin diverse moduri. Astfel, orbs sunt considerat ca fiind ființe vii ale spațiului, indiferent de forma sa, care acționează și se ghidează după alte legi ale fizicii. În momentul în care colectează suficienți electroni, sferele devine luminoase atunci când sunt fotografiate sau filmate.
Sursa:http://www.efemeride.ro/fenomenul-orbs-existenta-unei-realitati-dincolo-de-a-noastra

Spiritismul, marea inselatorie a Satanei: spiritele celor morti nu sunt altceva decat demoni!

Fragmentul de mai jos face parte din gandirea teologului crestin modern Ellen White. Site-ul Almeea.com este consecent ideii de a prezenta mai multe punct de vedere cu privire la acelasi subiect.
Doctrina nemuririi naturale a sufletului, imprumutata la inceput din filosofia pagana si incorporata in credinta crestina a inlocuit adevarul atat de clar prezentat in Scriptura ca „cei morti nu stiu nimic” (Eclesiastul 9:5). Oamenii au ajuns sa creada ca spiritele mortilor sunt „duhuri slujitoare trimise sa indeplineasca o slujba pentru cei ce vor mosteni mantuirea” (Evrei 1:14).
Doctrina despre starea constienta a omului in moarte si in special credinta ca spiritele mortilor se intorc sa le slujeasca celor vii au pregatit calea pentru spiritismul modern. Daca mortii sunt primiti in prezenta lui Dumnezeu si a ingerilor sfinti si sunt privilegiati cu mult mai multe cunostinte decat aveau inainte de a muri, de ce sa nu se intoarca pe pamant pentru a-i ilumina si indruma pe cei vii? Daca, asa cum sustin teologii populari, spiritele mortilor plutesc in jurul prietenilor lor de pe pamant, de ce nu le-ar fi permis sa comunice cu ei, sa-i avertizeze de relele care li se vor intampla sau sa-i incurajeze in necaz? Cum pot cei care cred in starea constienta a omului in moarte sa respinga „lumina divina” transmisa de aceste spirite glorificate? Satana lucreaza prin acest canal de comunicare considerat sfant pentru a-si aduce la indeplinire planurile. ingerii cazuti, care ii implinesc poruncile, apar ca mesageri din lumea spiritelor. Sustinand ca ii pune pe cei vii in legatura cu cei morti, printul raului isi exercita influenta ademenitoare asupra mintii lor.
Satana are puterea de a aduce inaintea oamenilor chipurile prietenilor lor decedati. Falsul este unul perfect. Infatisarea familiara, cuvintele, tonul – toate sunt reproduse cu o precizie uimitoare. Multi sunt incurajati la gandul ca cei dragi sunt in ceruri si, fara sa suspecteze vreun pericol, isi pleaca urechea la „duhuri inselatoare si la invataturile dracilor” (1 Timotei 4:1).
Dupa ce oamenii sunt convinsi ca mortii pot, intr-adevar, sa comunice cu ei, Satana ii face sa apara in fata lor pe cei care au coborat in mormant nepregatiti. Acestia sustin ca sunt fericiti in cer si ca ocupa pozitii inalte. Astfel, se raspandeste eroarea ca intre cei drepti si cei pacatosi nu se face nicio deosebire. Pretinsii vizitatori din lumea spiritelor dau uneori avertismente care se dovedesc a fi corecte. Apoi, pe masura ce castiga increderea oamenilor, prezinta doctrine care submineaza direct credinta in Scriptura. Simuland un interes profund pentru bunastarea prietenilor lor de pe pamant, ei insinueaza cele mai periculoase erezii. Faptul ca afirma unele adevaruri si ca, uneori, sunt capabili sa prezica evenimente viitoare confera declaratiilor lor o aparenta de autenticitate, iar invataturile lor false sunt acceptate de multi atat de usor si cu o incredere atat de mare, de parca ar fi cele mai sfinte adevaruri ale Bibliei. Legea lui Dumnezeu este data la o parte, Duhul harului este dispretuit, iar sangele legamantului este considerat nesfant. Spiritele neaga divinitatea lui Hristos si il plaseaza pe Creator pe aceeasi treapta cu ele. Astfel, sub o noua masca, marele razvratit continua razboiul impotriva lui Dumnezeu, razboi care a inceput in cer si se desfasoara de aproximativ 6.000 de ani pe pamant.
Multi se straduiesc sa explice manifestarile spiritiste, atribuindu-le in intregime escrocheriei si prestidigitatiei mediumului. Desi este adevarat ca, adesea, rezultate ale scamatoriei au fost prezentate ca manifestari spiritiste autentice, au existat si demonstratii evidente ale unei puteri supranaturale. Ciocaniturile misterioase cu care a inceput spiritismul modern n-au fost rezultatul trucurilor sau iscusintei umane, ci actiunea directa a ingerilor rai, care au introdus astfel una dintre inselaciunile cele mai eficiente in a distruge suflete. Multi vor fi prinsi in cursa si vor crede ca spiritismul este doar iluzionism. Cand vor fi pusi fata in fata cu manifestari pe care nu le pot considera decat supranaturale, vor fi inselati si le vor accepta ca manifestari ale marii puteri a lui Dumnezeu. In fata poftei, puterile mintii si ale sufletului sunt subordonate tendintelor animalice, iar Satana, jubiland, atrage in cursa lui mii de pretinsi urmasi ai lui Hristos.
Nimeni insa nu trebuie sa se lase inselat de afirmatiile mincinoase ale spiritismului. Dumnezeu le-a dat oamenilor suficienta lumina pentru a descoperi capcana. Dupa cum am aratat deja, teoria care sta la baza spiritismului este in conflict cu cele mai clare declaratii ale Scripturii. Biblia spune ca mortii nu stiu nimic, ca gandurile lor au pierit. Nu se mai bucura de nimic din ceea ce se face sub soare si nu mai au nicio influenta asupra bucuriilor si necazurilor celor care traiesc pe pamant.
Mai mult decat atat, Dumnezeu a interzis categoric toate pretinsele comunicari cu spiritele mortilor. Pe timpul poporului evreu, exista o categorie de oameni care pretindeau, ca si spiritistii de astazi, ca intra in legatura cu mortii. Dar „duhurile mortilor”, cum erau numiti acesti vizitatori din alte lumi, sunt identificate de Biblie ca „duhuri de draci” (vezi Numeri 25:1-3; Psalmii 106:28; 1 Corinteni 10:20; Apocalipsa 16:14.) Comunicarea cu spiritele mortilor era privita cu dezgust de Dumnezeu, fiind solemn interzisa in trecut sub pedeapsa cu moartea (Leviticul 19:31; 20:27). Astazi, insasi ideea de vrajitorie este luata in deradere. Pretentia ca oamenii au legaturi cu spiritele rele este privita ca o poveste medievala. Dar spiritismul, care isi numara convertitii cu sutele de mii, ba chiar cu milioanele, care a patruns in cercurile stiintifice si care a invadat bisericile si a fost primit favorabil in forurile legislative si chiar la curtile regilor – aceasta minciuna uriasa este o reinviere, sub o masca noua, a vrajitoriei condamnate si interzise in vechime.
Chiar daca n-ar exista nicio alta dovada cu privire la adevaratul caracter al spiritismului, pentru crestin ar trebui sa fie suficient faptul ca aceste spirite nu fac nicio deosebire intre neprihanire si pacat, intre cei mai nobili si mai curati apostoli ai lui Hristos si cei mai decazuti slujitori ai lui Satana. Prezentandu-i pe cei mai josnici oameni ca fiind in ceruri si detinand pozitii inalte acolo, Satana ii spune lumii: „Nu conteaza cat de pacatosi sunteti; nu conteaza daca voi credeti sau nu credeti in Biblie si in Dumnezeu. Traiti cum va place! Cerul este casa voastra.” De fapt, spiritistii declara: „Oricine face rau este bun inaintea Domnului si de el are placere” sau: „Unde este Dumnezeul dreptatii?” (Maleahi 2:17). Cuvantul Domnului spune: „Vai de cei ce numesc raul bine si binele; rau, care spun ca intunericul este lumina si lumina, intuneric!” (Isaia 5:20).
Putini oameni inteleg in mod clar puterea de amagire a spiritismului si pericolul de a intra sub influenta lui. Multi iau contact cu el numai pentru a-si satisface curiozitatea. De fapt, ei nu cred in spiritism si ar fi ingroziti la gandul ca se lasa controlati de spirite. Se aventureaza insa pe un teren interzis si marele distrugator isi exercita puterea asupra lor impotriva vointei lor. Este de ajuns sa fie convinsi numai o data sa-si lase mintea sub controlul lui, pentru ca apoi sa-i tina captivi. Prin propriile puteri, este imposibil sa se smulga din vraja fascinanta si ademenitoare. Nimic altceva nu poate sa le elibereze pe aceste suflete prinse in cursa decat puterea lui Dumnezeu, care vine ca raspuns la rugaciunile lor intense.
Multi se vor confrunta cu spirite ale demonilor care se vor da drept rude sau prieteni si vor enunta cele mai periculoase erezii. Acesti vizitatori vor face apel la cele mai calde sentimente ale noastre si vor face minuni pentru a-si sustine afirmatiile. Trebuie sa fim pregatiti sa ne impotrivim lor cu adevarul biblic ca mortii nu stiu nimic si ca cei care apar astfel sunt spirite de demoni.
Sursa:http://www.almeea.com/spiritismul-marea-inselatorie-a-satanei-spiritele-celor-morti-nu-sunt-altceva-decat-demoni/

Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica

Spiritismul - o forma de religiozitate ocult-ezoterica

Caracteristicile esentiale ale miscarilor oculte, in ipostaza lor de "religii-surogat" cu un caracter secularist, se reliefeaza in mod paradigmatic in spiritismul modern. K. Hutten a demonstrat ca aceste miscari oculte isi au originile in societatea moderna, ele se vor un fel de raspunsuri la aporiile elementare ale lumii contemporane si isi contureaza propriul mesaj pe baza motivelor, modului de viata si argumentelor societatii contemporane. Conceptiile despre lume care le caracterizeaza se ancoreaza in sfera tarismului. In acest sens, spiritismul este mai mult decat o doctrina despre lumea spiritelor, tinzand sa devina pe parcursul ultimelor 200 de ani o "religie oculta" a noului ev in care traim- S-ar putea afirma chiar, fara nici o exagerare, ca sub forma sa de spiritualism si spiritism, axat pe noi revelatii, dupa cum vom vedea in continuare, spiritismul reprezinta cea mai semnificativa religie sincretista a contemporaneitatii. Acest lucru este confirmat si de numarul mare de adepti, de departe cel mai important comparativ cu celelalte miscari liioase cu un caracter ocult.

Spiritismul - Istoric

Un rol deosebit de important in istoria premergatoare spiritismului actual din Europa l-a jucat F.A. Mesmer (1734-1815). In aceasta privinta, E. Benz, specialist in istoria Bisericii de la Universitatea din Marburg, sublinia ca aparitia spiritismului modern se afla intr-o relatie nemijlocita cu mesmerismul, acea miscare terapeutica de mare amploare, fundamentata pe invatatura lui F.A. Mesmer, descoperitorul magnetismului animalic. Desi el insusi nu era spiritist, totusi din doctrina si practica sa terapeutica s-a dezvoltat spontan in diferite locuri din Franta, Germania si Anglia o miscare spiritista.

Adeptii lui Mesmer, care se recomandau terapeuti magnetici, se ocupau, in principal in Franta, inclusiv de fenomenele parapsihologice, acestea jucand un rol semnificativ in cadrul procedeelor terapeutice mesmeriene Amintim in aceasta privinta, in mod deosebit, asa-numitel stari de transa specifice somnambulilor sau situatiile de "posesie", in care s-ar parea ca un al doilea eu patrunde si se instaleaza in persoana aflata in transa. Aceste cercuri mesmeriene aveau o orientare mai mult practica decat religioasa, daca avem in vedere faptul ca foloseau somnambulismul, respectiv starea de transa a pacientului respectiv, pentru a ajunge la stabilirea diagnosticului si conduitei terapeutice pe parcursul acestei stari.

In anul 1856, in cercul mesmerian de la Paris, a patruns un anume Leon Denizard Rivail (1804-1869). Initial, discipol al pedagogului J.H. Pestalozzi, Rivail scotea la Paris, in 1858, prima revista spiritista si organiza, din 1855, diferite sedinte spiritiste, coordonate de el insusi. Importanta sa deosebita pentru miscarea spiritista moderna a fost aceea de a reusi conturarea unui sistem unitar, pe baza tuturor marturiilor venite din partea spiritelor prin intermediul mediumilor practicanti.

Dupa ce, in cadrul unei sedinte spiritiste, un "spirit protector" al sau i-a comunicat ca, intr-una dintre existentele anterioare, l-ar fi intalnit si ca l-ar fi cunoscut sub numele de Allan Kardec, L.D. Rivail a adoptat acest nume ca un pseudonim literar. Lucrarile publicate de catre Allan Kardec au avut drept consecinta raspandirea cu o mare rapiditate in Europa si in America a practicilor spiritiste.

Totusi, spiritismul n-ar fi putut sa se raspandeasca intre timp atat de mult, daca n-ar fi devenit o miscare de anvergura. Un rol deosebit de important in aceasta nrivinta l-a jucat faptul ca in S.U.A., pe la mijlocul secolului al XIX-lea, spiritismul s-a conturat ca o miscare populara, in curand patrunzand si in Anglia.

Momentul care a declansat miscarea l-au constituit zgomotele neintelese, un fel de lovituri care rasunau prin zid, pocnituri in mobila, ciocanituri in usi si altele de acest fel, receptate in casa pastorului Bisericii metodiste din Hydesville (S.U.A.), de catre fiicele acestuia, Margaret (12 ani) si Kate (9 ani), in noaptea dinspre 1 aprilie 1848. Comisia constituita pentru a cerceta aceste evenimente ciudate a ajuns la concluzia ca ele nu pot fi explicate pe cale naturala. In cele din urma, folosindu-se de un "alfabet al pocniturilor", s-a stabilit o legatura cu "spiritul" care le producea si, odata decodificat, a fost descoperit in beciul casei un schelet uman ingropat. De fapt, acesta e momentul aparitiei miscarii spiritiste in lumea occidentala, un moment care se inscrie in istoria anului 1848, in care, intamplator sau nu, Marx si Engels publicau "Manifestul comunist", iar Ludwig Feuerbach denunta credinta in existenta unei vieti dincolo de mormant in opera sa "Esenta crestinismului".

O contributie importanta in dezvoltarea miscarii spiritiste din S.U.A. a fost adusa de A.J. Davis (1826-1910), un medium renumit, care a conferit spiritismului si un fundament teoretic prin doua lucrari fundamentale ale sale, dintre care ultima este socotita ca un fel de "Biblie a spiritismului".

Daca spiritismul promovat de catre A. Kardec isi trage seva din cercurile mesmeriene, la A.J. Davis, desi poarta amprenta doctrinei lui F.A. Mesmer, se simte o mare apropiere de E. Swedenborg (1688-1772) si de J.H. Jung-Stilling, considerati a fi, alaturi de A.J. Davis parintii ideologici ai spiritismului modern.

In consecinta, trebuie facuta o distinctie intre un "spiritism anglo-american intemeiat de A.J. Davis, si un "spiritism romanic", legat de numele lui A. Kardec. Influenta lui Kardec in Brazilia este cu mult superioara celei asupra spiritismului din Europa, chiar daca acolo spiritismul "kardecistic" cunoaste un numar mai mic de adepti comparativ cu "spiritismul Umbanda".

O deosebire fundamentala intre spiritismul de tip american si romanic rezida, in primul rand, in atitudinea celor doua directii fata de doctrina reincarnarii, o atitudine diferita, existenta si astazi. Astfel, adeptii lui Kardec accepta ciclul reincarnarilor, in vreme ce urmasii lui Davis il resping. Explicatia consta in influenta puternica a lui Swedenborg asupra lui Davis, stiut fiind ca Swedenborg nu acorda nici o atentie reincarnarii, sustinand ca fiecare om este o creatura noua.

Dupa aparitia spiritismului, in randul oamenilor de stiinta au aparut tot felul de controverse privind veridicitatea si semnificatia fenomenelor revendicate de adeptii acestuia. S-a trecut apoi imediat la cercetarea fenomenelor in cadrul unor societati ale oamenilor de stiinta, special constituite, cum ar fi: Societatea Dialectica din Anglia (1869), dupa aceea Society for Psychical Research (1882), din care faceau parte renumiti chimisti, fizicieni, psihologi etc. Societati similare au fost fondate si in S.U.A. (1885), Germania (1886), Franta (1919), Olanda (1920) si in alte multe tari. Drept consecinta, in curand, avea sa apara o noua ramura in lumea stiintelor, si anume parapsihologia, contestata de catre unii oameni de stiinta si agreata de altii.

Felul in care stiintele naturii si ocultismul se regasesc intr-un punct comun, o demonstreaza o serie intreaga de oameni de stiinta si inventatori din secolele XIX-XX, intre care zoologul englez Alfred Russel Wallace (1823-1913), care a elaborat impreuna cu Darwin teoria evolutionista. De asemenea, inginerul american, Thomas Aha Edison (1847-1931), inventatorul fonografului, era preocupat de fenomenele paranormale, pretinzand ca a descoperit un aparat, prin intermediul caruia s-ar putea realiza un contact cu cei decedati. La fel, profesorul fizician de la Universitatea din Dublin, Sir William Fletcher Barrett (1845-1926), recunoscut pentru contributia sa in domeniul raspandirii telefoniei, a aderat la spiritism. Una dintre lucrarile sale l-a convertit la spiritism si pe fondatorul Societatii Astronomice Franceze, Nicolas Camille Flammarion (1842-1925).

Chimistul german Karl Ludwig Freiherr von Reichenbach (1788-1869) nu este doar descoperitorul parafinei, ci si teoreticianul cel mai important al doctrinei fundamentale ocultiste, prin invatatura sa despre forta fluidica, forta de viata care iradiaza si penetreaza, in toate fiintele si lucrurile. Inclusiv expresia folosita astazi de parapsihologie, "senzitiv", care se refera la cei cu deosebita receptivitate fata de "radiatiile" sau bioenergiile oculte, a fost elaborata de el.

Fondatorul si precursorul miscarii spiritiste in Romania este, in mod indubitabil, academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu (1834-1907), originar din Cristinesti, judetul Hotin. Provine dintr-o veche familie moldoveneasca, ale carei urme se regasesc in hrisoavele de prin 1597, care pomenesc despre un Gavrila Hasdeu. Studiile universitare le-a facut la Universitatea din Harcov, unde s-a specializat in domeniul juridic, iar ca autodidact a acumulat vaste cunostinte istorice, filosofice si lingvistice. Fost ofiter in garda tarista si membru al Academiei imperiale din Petersburg, din cauza ca, in urma Tratatului de la Paris, a optat pentru cetatenia de origine, i s-au confiscat toate mosiile parintesti, dupa care s-a stabilit ca magistrat la Cahul, pentru ca din 1858 sa ajunga la Iasi, unde este numit profesor la Academia Mihaileana.

In general, Hasdeu a studiat trecutul sub toate aspectele sale: filosofia istoriei, istoria dreptului, istoria limbii, istoria obiceiurilor si datinilor, etimologia, folclorul etc.

In ultimii ani de viata, moartea unicei sale fiice, geniala poeta, Iulia Hasdeu, avea sa-i schimbe, daca nu destinul, cel putin preocuparile de pana atunci. Fara a gandi ca in spiritism ar putea gasi vreo mangaiere, probabil chiar fara sa-si doreasca acest lucru, el pretinde ca primit o comunicare spiritista, prin scriere automata, de la spiritul propriei fiice decedate. Este, de fapt, momentul convertirii sale la spiritism.

In prezent, in lume, pot fi distinse patru forme de spiritism:

a) "Spiritismul vulgar", respectiv acea forma de spiritism in cadrul careia pot fi contactati cei decedati prin intermediul levitatiilor (ridicarea meselor, paharelor sau altor obiecte etc.).

b) Asa-numitul "spiritism revelational" provocat de mediumi aflati in transa, care intra in legatura cu cetele ingeresti superioare sau cu insusi Dumnezeu Tatal.

c) Un spiritism cu o coloratura religios-morala, cunoscut in lumea crestina sub numele de "spiritualism", iar in America Latina intalnit ca un "surogat religios".

d) Asa-numitul "spiritism stiintific", detasat in mod absolut de orice premise religioase, preocupat preponderent de problema existentei unui suflet independent de trup. Ceea ce isi propune o anume ramura a stiintei, in aceasta privinta, este sa demonstreze ca exista o separatie tranzitorie a sufletului de trup; altfel spus, este vorba de o distinctie clara intre cercetarea lumii de dincoace si de dincolo de mormant.


Spiritismul - Doctrina

In general, nu se poate vorbi de o doctrina spiritista unitara. Facand o analiza a invataturii spiritiste se poate usor constata cat de variate sunt anumite elemente de doctrina, mai ales in functie de religiile dominante si de credintele populare, in spatiul carora acestea au fost cultivate. Astfel, intalnim tot felul de elemente distincte in spatiul crestin ortodox, catolic si protestant, si cu atat mai diferite in spatiul religiilor necrestine. De aceea, este de preferat sa nu vorbim, in acest sens, de "spiritism", ci sa tinem cont de faptul ca exista o multitudine de directii si comunitati spiritiste. Oricum, in cele din urma, vom incerca o analiza mai ales prin prisma doctrinei oferite de catre A. Kardec.

Pentru a intelege mai bine ce invata promotorii acestei doctrine, cel mai important lucru este, in primul rand, sa facem distinctie intre "spiritism" si "spiritualism". De fapt, "spiritismul" trebuie privit mai mult ca o cercetare cu caracter empirico-sistematic a lumii de dincolo. Dincolo de toate, el isi propune sa demonstreze ca exista viata pe mai departe dupa moarte. In acest scop, cu ajutorul unor mediumi sunt obtinute si analizate tot felul de parafenomene. Exista, de asemenea, si un spiritism popular. In cadrul unor sedinte, se realizeaza o serie de comunicari ale spiritelor, care vizeaza felul cum "traieste" sau experimenteaza decedatul moartea sa, cum soseste si cum e primit el "dincolo", cum arata lumea de dincolo, cu ce se ocupa el in aceasta lume, ce pericole are de intampinat acolo etc.

"Spiritualismul" isi fundamenteaza doctrina pe rezultatele obtinute din cercetarea vietii de pe pamant si dezvolta o conceptie sui generis despre lume. Aceasta nu este rodul unei pure speculatii, ci isi are esenta tocmai in informatiile obtinute pe baza comunicarilor facute de catre anumite spirite superioare (ingeri, Hristos sau chiar Dumnezeu Tatal) mediumilor respectivi.


Spiritismul - Cosmologia

In aceptiunea spiritista, lumea materiala sau "grosiera" este doar o parte, relativ mica, din realitatea universului, din intregul cosmic. Ea este invelita de lumea astrala, "eterica", care este la fel de reala ca si lumea materiala, dar nu poate fi perceputa cu ajutorul organelor senzoriale fizice, motiv pentru care nici nu poate face obiectul cercetarii stiintelor naturii. "Substanta eterica" a fost desemnata ca "fluid" si este o forta cosmica tainica, fiind asemanatoare "magnetismului animalic".

In fond, "spiritul" si "materia" sunt doar diferite forme aparente ale unei "bioenergii", care in feluritele spatii culturale poarta denumiri distincte. Realitatea, in intregul ei, nu este altceva decat un singur camp energetico-spiritual, in care Divinul, cosmosul material, cosmosul vegetal si animal, ca si omul, se disting doar gradual ca nivele de structura si emanatie deosebite.

Cuvantul magic "energie", conceptia despre "bioenergie", care penetreaza intreg cosmosul, reprezinta explicatia pentru fascinatia existenta fata de ideile si practicile oculte. Aceasta, intrucat conceptia oculta magica, despre fluiditatea unei "energii cosmice" universale constituie fundamentul oricarei practici oculte inclusiv Yoga, ca si a nenumaratelor terapii moderne. Aceasta conceptie se constituie intr-un punct de legatura a ocultismului atat cu trecutul (cum ar fi, de exemplu, cele mai vechi teorii imaginative ale omenirii despre lume, asa cum apar ele in magie si in credinta despre mana a populatiilor tribale contemporane), cat si cu cele mai moderne forme de terapie contemporana. Ideea despre existenta unei "energii cosmice" universale sau "bioenergii" este prezenta atat in doctrinele orientale si in conceptia despre lume a populatiilor "primitive", cat si in ocultismul occidental si in psihologia moderna. Intre altele, ea este cunoscuta sub numele de prana (in India), chi (in China), ka (in Egipt), mana (in Polinezia), baraka (in sufism), yesod (in Kabbala), orenda (la irokezi) etc.

Conceptul despre existenta unei energii cosmice, aflata la dispozitia omului, explica, de altfel, si acele interferente evidente ale "ezoterismului" cu "psihopiata" de astazi. Sunt cunoscute, pe aceasta linie, tot felul de "tehnici magice", utilizate de diferiti psihoterapeuti moderni, dupa ce prin C.G. Jung a fost refacuta legatura cu vechea traditie magica a Occidentului: "antrenamentul autogen", "procedeul de relaxare prin autohipnoza" si "autoprogramarea formala", "psihodrama", "terapia gestaltista" etc.

Acelasi lucru il reliefeaza, insa, in primul rand, adevarata "explozie" a asa-numitelor terapii corporale, dar in special "bioenergetica", atat de prezenta pe piata alternativa a psihoterapiilor. De ordinul zecilor, asemenea pretinse terapii nu fac altceva decat sa inoculeze contemporanilor nostri o cosmologie si o antropologie cu un pronuntat caracter oriental si ocult-ezoteric.

Spiritistii de astazi utilizeaza o serie de notiuni si cunostinte din fizica atomica si descriu materia astrala ca pe o substanta constand din fascicule de raze. Intregul univers este constituit dintr-o asemenea substanta. Lumea materiala nu este decat o structura constituita din aceste radiatii foarte dense, capatand un aspect grosier. Lumea eterica cuprinde si patrunde lumea materiala. Substanta ei prezinta diferite frecvente. Ea este cea care determina, in functie de aceste frecvente, si calitatea lumii astrale. Aceasta lume consta dintr-o serie de nivele sau dimensiuni existentiale. Cu cat frecventa razelor unui asemenea plan existential este mai redusa, cu atat mai mult se apropie acel plan - nu spatial, ci calitativ - de lumea materiala. O data cu amplificarea frecventelor creste si gradul desavarsirii si frumusetea nivelului de existenta. Exista pareri diferite in privinta numarului exact al acestor planuri sau sfere existentiale, dar cei mai multi afirma ca ar fi vorba de sapte asemenea nivele.


Spiritismul - Antropologia

Potrivit doctrinei spiritiste, omul este constituit din trei componente: trupul sau fiinta materiala, similara celei a animalelor, animata de acelasi principiu vital-sufletul sau spiritul, intrupat in acest trup, si principiui intermediar, trupul eteric, astral sau perispiritul, substanta semi-materiala, care are rolul de a inveli spiritul si de a uni sufletul cu trupul. Cu ajutorul perispiritului spiritul poate intra in legatura cu trupul si il poate pune pe acesta in miscare. Tot cu sprijinul sau, dupa moarte spiritul poate intra in contact cu oamenii.

Spiritele nu sunt toate de acelasi fel. Ele se ierarhizeaza totdeauna in functie de gradul de perfectiune la care au ajuns. Astfel, spiritele din prima categorie au atins o stare de desavarsire maxima; cele dintr-o a doua categorie au ajuns abia la mijlocul drumului spre o desavarsire deplina, in vreme ce cele din ultima categorie sunt spiritele imperfecte ale oamenilor ignoranti, viciosi, rai, criminali, hoti etc. Cu alte cuvinte, spiritele din aceasta ultima clasa sunt spiritele caracterizate prin predominarea materiei asupra spiritului si prin nazuinta spre rau. Cele din a doua categorie se caracterizeaza prin predominarea spiritului asupra materiei si prin dorinta permanenta de a savarsi binele, iar cele din prima categorie sunt cele care au atins nivelul suprem de desavarsire. Spiritele care nu au realizat aceasta stare finala de desavarsire sunt nevoite sa se supuna unui ciclu de reincarnari, adica sa intre din nou in alte trupuri, pentru ca numai in acest mod isi pot expia pacatele savarsite.

In opinia spiritistilor, spiritul se afla intr-o permanenta activitate, inclusiv in timpul somnului. Somnul este o stare de odihna si refacere a fortelor noastre animale, in acest interval, spiritul se afla intr-o stare de veghe; legaturile sale cu trupul se diminueaza in asa fel, incat se poate elibera aproape total de acesta si, parasindu-l, strabate spatiul si intra in legatura cu celelalte spirite. In consecinta, visele nu sunt altceva decat amintirea a ceea ce spiritul a vazut si experimentat in timpul somnului in calatoria sa in lumea astrala. In acelasi mod, se incearca si explicarea proceselor de telepatie: spiritele comunica direct intre ele, fara vreo intermediere din partea simturilor. In acest scop, ele folosesc un limbaj sui generis, specific spiritului fara sa aiba nevoie de semnele exterioare ale limbajului obisnuit. De asemenea, somnambulismul este privit de spiritisti ca un somn, in timpul acestei manifestari sufletul obtinand fata de corp o libertate si mai mare decat in somnul natural.


Spiritismul - Viata pamanteasca si moartea

Spiritistii sustin ca viata de pe pamant nu este decat un simplu popas al spiritului pe drumul sau spre desavarsire. Este vorba de un fel de "scoala" in care sufletul reincarnat poposeste pentru a se instrui, pentru a se supune la cateva examene si a se maturiza in vederea continuarii drumului spre starea finala de desavarsire. Reincarnarea de dupa moarte a spiritului corespunde intocmai starii de evolutie spirituala atinsa de acesta in existenta anterioara. Succesiunea starilor de existenta si evolutie este explicata cu ajutorul doctrinei despre legea karmica. Spiritul reincarnat are sarcina de a incerca sa se elibereze din mrejele care il tin si il fac prizonierul lumii materiale, intre acestea fiind amintite individualismul, senzualitatea, invidia, mandria, incapatanarea, dar si fariseismul si fanatismul religios. Cea mai importanta indatorire este iubirea fata de aproapele. Exercitiul iubirii aproapelui este singura si adevarata "religie", este legea fundamentala a universului. In viziunea spiritista, valoare religiilor si confesiunilor nu trebuie evaluata in functie de doctrinele lor, ci in functie de virtutea iubirii pe care ele promoveaza. Prin urmare, diferentele de credinta raman intr-un plan secundar.

Moartea nu semnifica, pentru spiritisti, nici sfarsitul, nici vreun fel de aneantizare, ci doar o tranzitie o trecere dinspre viata pamanteasca spre o post-existenta, spre un alt plan al existentei umane. Este vorba, in consecinta, de o simpla schimbare de scena si de decor invelit de trupul eteric, spiritul ajunge in lumea de dincolo. Pentru ca aceasta tranzitie sa poata avea loc fara dificultati, este absolut necesar ca fiinta spirituala respectiva sa fi crezut inca din aceasta viata in existenta unei vieti dincolo de mormant. Daca omul moare cu iluzia ca, dupa moarte, intra in ceea ce unii numesc "nefiinta" si ca totul s-a terminat, atunci el va intra intr-o stare de deruta, si anume imediat dupa moartea sa fizica, nemaiputand crede ca realmente a murit, intrucat traieste mai departe, chiar daca intr-un alt plan al existentei; tocmai din acest motiv, el va nazui sa-si continuie activitatile sale de pe pamant, sa aiba aceleasi obiceiuri, dar si sa observe ca ceva nu mai este in regula. Daca aceasta tranzitie se va derula, insa, fara probleme, respectivul se va trezi, dupa un asa-numit "somn de adaptare", intr-o noua lume, in lumea astrala, va fi primit acolo de catre rude si prieteni decedati, se va simti din nou tanar si sanatos si se va acomoda foarte usor cu noul sau mod de viata.

"Spiritualismul crestin"

Desi doctrina spiritista are prea putine lucruri in comun cu invatatura crestina, totusi reprezentantii spiritismului au evitat si evita o ruptura cu crestinismul. Motivul principal il reprezinta, in primul rand, credinta comuna in existenta unei vieti dupa moartea fizica. In plus, trebuie subliniat faptul ca, pe parcursul timpului, s-au constituit tot felul de asociatii si "Biserici" care incearca sa promoveze un asa-numit "spiritualism crestin", straduindu-se sa demonstreze ca multe texte biblice ar contine invataturi spiritiste, ca multe Biserici crestine s-ar fi detasat de asemenea concepte si, in consecinta, n-ar mai avea acces la o interpretare exacta a Bibliei. Teoriile moderne in domeniul teologiei, incepand cu demitologizarea si pana la aceea ce s-a numit "teologia viitorului", sunt privite de catre spiritisti ca niste consecinte ale diminuarii credintei in existenta unei lumi de dincolo si ca o capitulare a crestinismului in fata secularismului si a stiintelor materialiste.

In afara acestui "spiritualism crestin", exista o forma de "spiritism sincretist", respectiv o serie de neoreligii sincretiste, in cadrul carora elementele crestine pierd semnificativ din pondere, asupra carora vom reveni foarte pe scurt putin mai incolo.

Revenind la "spiritualismul crestin", mentionam ca, in S.U.A., exista sute de asociatii cu un caracter spiritualist-crestin, constituite in mai multe mari uniuni. Tot la fel, in Anglia, exista aproximativ 900 de comunitati spirituale, dintre care 100 doar in Londra. De asemenea, Biserica Anglicana a fondat in 1954 o comunitate de lucru a Bisericii in vederea cercetarii spiritismului: "Societatea Bisericii pentru studii fizice si spirituale" (C.F.P.S.S.).

Si in spatiul de limba germana au aparut si s-au raspandit anumite comunitati spiritiste si spiritualiste cum ar fi: "Biserica ioaneica", "Loja spirituala din Zurich / Pro Beatrice", Ordinul "Fiat Lux", "Uniunea mihaelica "Comunitatea in Iisus Hristos", "Scoala din Bieberau, Comunitatea "Izvorul prieteniei", "Viata universala".

Am amintit mai inainte de neoreligiile spiritiste. Cele mai importante sunt urmatoarele: spiritismul kardecistic si cel umbandistic din Brazilia, caodaismul din Vietnam si "Biserica unificarii", fondata de catre coreanul Sun Myung Moon si cunoscuta si sub numele de secta "Mun".

Reprezentanti de seama ai spiritismului sustin ca toate fenomenele supranaturale din Biblie pot fi explicate doar dintr-o perspectiva spiritista. Au recurs la o noua traducere a Noului Testament, in care Evangheliile si epistolele sunt reinterpretate intr-o maniera spiritista. In acest sens, potrivit invataturii spiritiste, prin "moarte" trebuie inteleasa doar "moartea spirituala"; notiunea "pneuma" din limba greaca semnifica "spiritul" sau "lumea spiritelor", iar "Duhul Sfant" nu reprezinta vreo Persoana divina, ci doar un simplu membru al "lumii spiritelor lui Dumnezeu". De asemenea, "imparatia lui Dumnezeu" trebuie inteleasa ca o "lume a spiritelor lui Dumnezeu". Iisus Hristos este socotit ca un "spirit primar" si apreciat ca unul dintre mai multii fii ai lui Dumnezeu. Spiritistii pretind ca Hristos nu este altceva decat un "mesager al lui Dumnezeu", venit in lume pentru ai arata acesteia adevaratul drum spre desavarsire asa cum au mai facut-o si altii inaintea sa. Procrearea sa s-a facut printr-un "Duh Sfant", folosit de catre batranul Iosif ca medium. Minunile savarsite de El se explica prin faptul ca stapanea foarte bine vibratiile sau frecventele cosmice. A fost rastignit datorita rautatii umane. Invierea Sa, pretind ei, n-ar fi fost altceva decat o simpla materializare, asa cum se intampla in sedintele spiritiste. A acceptat voluntar moartea, pentru a oferi prilejul acestui proces de materializare si pentru a demonstra biruinta spiritului asupra materiei. Spiritualistii crestini contesta doctrina despre harul divin, afirmand ca aceasta este inutila si ca ar incuraja o anume comoditate religios-morala. Actul din ziua Cincizecimii devine explicabil, in opinia lor, prin faptul ca apostolii au intrat intr-o stare de transa, fiind posedati de un anume spirit.

Spiritismul - Consideratii critice

In esenta sa, spiritismul face parte din randul miscarilor oculte, apropiindu-se mai mult de magie decat de religie. Ritualul magic pe care-l presupune apropie spiritismul de magia evocatoare, in cadrul careia fiinta supranaturala este chemata afara din mediul sau si convocata in acela al oamenilor. Tot la fel, mediumii spiritisti invoca spiritele celor morti spre a intra in contact cu cei ramasi in viata. In mare masura, spiritismul poate fi asimilat Samanismului, fiind o forma veritabila de neosamanism. Asa cum recunosc chiar unii reprezentanti ai spiritismului, samanismul nu este altceva decat o religie preponderent spiritista care accepta o post-existenta incontestabila a sufletului dupa moarte si care practica intrarea in contact cu rudele decedate, cu anumite spirite ale naturii etc. Mediumul in aceasta comunicare este samanul, care are o vocatie speciala in aceasta privinta. Se pare ca, din nefericire, neosamanismul reprezinta produsul-surogat cu cel mai larg consum de pe "piata spirituala".

Pe de alta parte, spiritismul reprezinta o contramiscare in interiorul secularismului modern intrucat nevoile omului nu sunt satisfacatoare in aceasta lume, spiritismul incearca sa ofere o lume de dincolo, dominata de aceleasi motive ca si aceasta. Mesajul spiritist se constituie dintr-o combinatie de elemente seculariste si conceptii oculte. El a preluat si anumite elemente crestine, dar se afla intr-o contradictie indiscutabila cu invatatura biblica. De pilda, conceptia despre Dumnezeu este una deista. Acesta apare doar in ipostaza de creator al lumii si al spiritelor, ci nu si in aceea de Parinte, care poarta de grija creaturilor Sale si intervine in viata lor. Functia Sa de guvernare a transferat-o legilor de guvernare atribuite insasi creatiei Sale. Acestea actioneaza automat si garanteaza, in conceptia spiritista, atingerea scopului pe care Dumnezeu l-a prestabilit pentru creaturile Sale. Prin urmare, omul nu mai conlucreaza, in fapt, cu Dumnezeu, ci cu legile lui Dumnezeu. Prin aceasta, semnificatia biblica a credintei, ca incredere si daruire totala a omului in relatia sa cu un Dumnezeu viu, dispare totalmente. Nici nu mai poate fi vorba de vreo conceptie crestina despre pacat, pocainta sau iertare. Considerand ca poate oferi omului mai multe detalii despre lumea spiritelor, despre existenta de dupa poarte, mai ales celor apropiati, spiritismul ar putea fi catalogat ca un fel de scientism religios, ca o "religie scientificata". Totusi, desi recunoaste originile foarte vechi ale unei asemenea practici de comunicare cu cei morti, Sfanta Scriptura respinge categoric recursul la ea: "Sa nu se gaseasca la tine din aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicator, nici ghicitor sau vrajitor sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici dintre cei ce graiesc cu mortii" (Deuteronom 18,10-12; Levitic 20,6; 20,27; I Regi 28,7-20). Cel mai transant in aceasta privinta, insa, este profetul Isaia: "Si cand va vor zice: "intrebati pe cei ce cheama mortii si ghicitorii care soptesc si bolborosesc", sa le raspundeti: "Nu se cuvine oare poporului sa alerge la Dumnezeul sau? Sa intrebe oare pe morti pentru soarta celor vii?"" (Isaia 8,19). In Noul Testament, Sfantul Apostol Ioan atrage si el atentia asupra necesitatii stringente a deosebirii duhurilor: "Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile, daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume" (I Ioan 4,1).

De asemenea, ca si alte invataturi oculte, spiritismul impartaseste o viziune evolutionista despre divinitate, incompatibila cu Revelatia. Dupa cum s-a putut observa, Mantuitorul Hristos nu este, in acceptiunea spiritista, decat un om superior, un "fiu al lui Dumnezeu" intre multi altii, un initiat, ba chiar un mediu spiritist, si nu Fiul lui Dumnezeu intrupat, Dumnezeu adevarat si Om adevarat.

O deosebire foarte importanta intre crestinism si spiritsm consta in faptul ca, in conceptia crestina, nu poate fi facuta nici pe departe o separatie totala intre Biserica luptatoare (a celor vii) si cea triumfatoare (a celor morti) pentru ca ambele se constituie in Trupul lui Hristos. Exista o comuniune clara in iubire, dar si in suferinta, a celor doua Biserici. Cu toate acestea, stabilirea unei relatii personale intre cele doua nu este ceva manipulabil. Exista o granita, o limita intre cele doua lumi. Atat cei decedati cat si cei vii traiesc in Domnul, in Hristos, dar legatura celor vii cu cei morti nu poate fi facuta de catre cei in viata prin tot felul de tehnici discutabile.

In fine, mai trebuie subliniat ca antropologia spiritista, prin conceptia ei trihotomica (trup, perispirit si spirit), prin accentuarea planului astral de existenta si promovarea doctrinei despre ciclul reincarnarilor, prin evolutia spirituala pana la starea divina, nu este compatibila cu invatatura crestina, care exclude orice desavarsire oculta prin propriile puteri. In plus, practicile spiritiste, prin caracterul lor ocult, au un efect negativ asupra omului, avand consecinte dintre cele mai imprevizibile, intre care depresii psihice si dereglari mentale.

Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/spiritismul-forma-religiozitate-ocult-ezoterica-72874.html

Rugaciune mai inainte de Sfintele Citiri dupa Apanthisma Cuviosului Nicodim Aghioritul

Rugaciune mai inainte de Sfintele Citiri dupa Apanthisma Cuviosului Nicodim Aghioritul

Doamne Iisuse Hristoase, Cuvantul lui Dumnezeu, deschide urechile si ochii inimii mele, ca sa ascult cele ale Tale, sa le pricep desavarsit si in toate sa fac voia Ta, ca nevrednic sunt eu pe pamant si numai de la Tine imi vine lumina cea adevarata. Nu ascunde de mine talcul cel adanc al poruncilor Tale, ci descopera ochii mei, nu doar pe cei trupesti, ci si pe cei launtrici, ca sa inteleg tainele si minunile legii Tale. Caci intru Tine, Dumnezeul meu, nadajduiesc spre luminarea mintii si spre imblanzirea inimii mele, ca binecuvantat esti Tu in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-inainte-sfintele-citiri-dupa-apanthisma-cuviosului-nicodim-aghioritul-72521.html

Statiunea Straja(Transilvania)

Statiunea Straja(Transilvania)

CAI DE ACCES:
*DN 66A Vulcan-Uricani,in orasul Lupeni

Statiunea Straja este o adevarata oaza de intimitate ,liniste si odihna la 1445m altitudine sau ,pentru persoanele mai energice ,locul ideal pentru drumetii si sporturi de iarna .In Straja sunt amenajate 7 partii de schi ,care sunt acoperite cu zapada naturala din noiembrie pana in aprilie sau cu zapada artificiala ,fiecare fiind echipata cu instalatii de transport pe cablu,iar 4 avand si instalatie de nocturna .Dincolo de bogatia naturala a peisajului ,masivul Straja este important din punct de vedere istoric si religios ,denumirea de Straja avand semnificatie istorica .

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

03 septembrie 2013
Ada-Giulia Marginean

Rugaciunile nasterii

Rugaciunea femeii inainte de nastere


Marie, Maica Preacurata, ceea ce ai purtat in pantecele tau cel binecuvantat pe Mantuitorul a toata lumea, inconjoara-ma pe mine, pacatoasa, cu dragostea ta de Maica si du rugaciunea mea la Fiul tau si Dumnezeul nostru, ca sa-mi binecuvanteze pruncul pe care-l port in pantece si sa ma invredniceasca sa-l aduc la lumina in chip firesc si sanatos, intarindu-ma cu puterea dreptei Sale, intru care bine am nadajduit. Amin.



Rugaciunea mamei dupa nastere


Multumescu-Ti Tie, Doamne, din adancul inimii mele, pentru pruncul pe care Tu mi l-ai daruit si pe care Tie Ti-l inchin, dimpreuna cu toata viata mea, intru care ai binevoit. Daruieste-i, Stapane, viata ca sa se nasca din nou, din apa si din Duh, ca fiu al Tau dupa har, in Taina Sfantului Botez. Ajuta-ma, Iubitorule de oameni, sa-l cresc in pace, ca pe un madular binecuvantat al Bisericii Hristosului Tau. Si intreaga noastra familie pazeste-o intru dragostea Ta, daruindu-i toate cele spre trebuinta, dupa marea Ta mila, putere si intelepciune. Ca noi Tie Iti incredintam sufletele si trupurile noastre, Tie ne rugam pentru noi insine, si unii pentru altii, si numele Tau, de viata facatorul, in veci il preamarim: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunile-nasterii-72520.html

Ocultismul si oferta sa de mantuire

Ocultismul si oferta sa de mantuire

Ocultismul si oferta sa de "mantuire" in contextul secularismului modern

Dupa cum se stie, Revolutia Franceza (1789) a reprezentat unul dintre punctele de varf ale perioadei iluministe. Unul dintre telurile pe care si le-a propus iluminismul, a fost eradicarea ocultismului si practicilor sale. Se pare, insa, ca astazi asistam din nou la o revenire in forta a ofertei ocultiste, care prezinta chiar un continut cu mult mai bogat. Acest nou ocultism ii gaseste pe multi dintre semenii nostri intr-o situatie in care ei isi manifesta dezamagirea atat fata de ei insisi cat si fata de lozincile iluminismului secularist. Oferta ocultista se greveaza pe fondul asteptarilor din partea unora a unei schimbari de "paradigma", a instaurarii unui "nou mod de gandire" (cf. New Age). Inclusiv anumite mijloace mass-media se straduiesc sa inoculeze aceasta idee a disponibilitatii lumii de astazi spre aceasta deschidere, inserand unele exemple in acest sens: miscarea postmoderna si harismatica, miscarea New Age si apetitul multora pentru ocultism.
Unul dintre motto-urile generate de catre iluminism si care caracterizeaza modernismul secular este chiar acesta: in perspectiva, religia va fi anihilata de catre stiinta. Adeptii unei asemenea convingeri sperau si spera ca, astfel, este garantata nu doar libertatea omului fata de anumiti factori politici, religiosi sau bisericesti, ci si fericirea materiala si progresul nelimitat.
Din aceasta perspectiva, credinta in progresul stiintific se substituie religiei, iar in cazul unor ganditori pozitivisti, precum sociologul francez Auguste Comte, si a reprezentantilor de mai tarziu ai marxismului, s-a ajuns la reconstituirea unui cult propriu al umanitatii, in contul caruia se plaseaza, desigur, cinstirea "umanului", a umanitatii, ca "esenta suprema", in cadrul unor ritualuri si sarbatori "religioase" proprii. Deviza pozitivista a fost imbratisata nu numai de catre Lenin, ci chiar de catre "Perestroika" gorbaciovista. Potrivit acesteia omul este "masura tuturor lucrurilor", iar "mantuirea" trebuie inteleasa in sensul ca paradisul trebuie realizat aici, pe pamant, fara vreo anume raportare la supranatural.
In ultima vreme, asemenea oferte seculariste de "mantuire" au pierdut in interes, ele nu mai au aproape nici un suport in optiunile oamenilor. Defaimarea zeilor din timpul Revolutiei Franceze a fost urmata, intre timp, nu doar de discreditarea ideologiilor seculare, ci si de discreditarea ratiunii, ridicata odinioara la rangul de divinitate suprema. Tot mai pregnant, credinta in progresul si tehnica moderna face loc conceptiilor si orientarilor privind o anume inadaptabilitate rezervata si difuza fata de modernism, culminand cu propaganda unui asa-numit "postmodernism", care ar avea ca merite inlocuirea totala a evului mediu actual.
Raspandirea fenomenului ocultist se incadreaza si ea in acest proces de "dezmodernizare a constiintei". Analizand acest proces in cultura juvenila americana, sociologul Peter L. Berger definea astfel cele mai importante doua forme de exprimare ale acesteia: a) spiritul antitehnologic al miscarii ecologice si alternative; b) revigorarea esoterismului si ocultismului. El afirma ca, in ultimul timp, ocultismul prezinta forme variate si tot mai derutante, de la astrologie pana la satanism, de la reactualizarea vechilor tehnici si metode de mantica chineza pana la formele agresive noi de mistica hindusa si budista (de la tehnica Zazen din Zen-ul japonez pana la Meditatia transcendentala sau chiar pana la miscarea "Poporul lui Iisus").
Toate aceste miscari presupun o anume "intoarcere spre interior", retragerea in propriul sine, "schimbarea sistemului" actual de valori prin schimbarea individului. Este vorba de un fel de "psychoboom", care ar presupune tehnici si forme de terapie in vederea modificarii propriei constiinte. Tehnicile revendicate de New Age se inscriu intocmai pe aceasta linie si reprezinta unul dintre cele mai concludente exemple.
Un rol-cheie in acest refugiu in cadrul "psihotehnicilor" l-a jucat asa-numita "psihologie umanista", careia promotorul sau, Abraham Maslow (1908-1970), i-a conferit atributul de "substituit religios". Scopul psihologiei umaniste, socotita ca "a treia forta", dupa psihologia stiintifica si psihanaliza, este, potrivit autorului, aceea de a reconferi "dimensiunii simtuale" o semnificatie centrala in vederea "realizarii de sine" a persoanei. Pentru A. Maslow, asa-numitele "experiente de varf (peak-experiences), respectiv experientele unitatii individului cu intreg cosmosul, identificate de catre autor cu experientele mistice, reprezinta expresia cea mai elocventa a "realizarii de sine" a unui om. intr-o tara ca S.U.A., unde "nazuinta dupa fericire" ("the pursuit of happiness") este inscrisa ca un drept fundamental si ca o obligatie fundamentala chiar in Constitutie, nu este de mirare ca un ganditor ca Maslow ajunge la concluzia ca natura umana nu este "nici pe departe atat de rea, dupa cum s-a crezut", chiar daca acest lucru il impinge pe cel nefericit sau pe pesimist, in aceasta tara, sa zicem asa, sa incalce ordinea constitutionala (vezi frecventele, in ultima vreme, omucideri in masa petrecute in scoli etc, ai caror autori sunt atat de nefericiti si pesimisti).
Oricum, prin aceasta, psihoterapia se detaseaza de domeniul acelei simple ajutorari practice in vederea vindecarii unor boli si se inscrie pe linia incercarilor universal-pedagogice, religioase si ideologice in scopul prosperarii lumii si oamenilor in general, ceea ce tocmai caracterizeaza receptivitatea din partea adeptilor ei in acest ev al "psychoboomului". Aceste tendinte noi religioase si de reinter-pretare a vocatiei lumii si conceptelor ei se vor materializate mai ales in asa-numita "psihologie transpersonala", considerata a fi "a patra forta", dupa "psihologia umanista". Psihologia umanista este privita, in viziunea unor autori, ca o pregatire preliminara pentru o a patra psihologie, superioara, transpersonala si transumana, al carei punct central se afla mai degraba in cosmos. Aceste psihologii,
se subliniaza, pot evolua spre ceea ce se cheama "filosofia vietii", un substitut remarcabil al religiei profesate pana in prezent. Fara sau in afara Transcendentului si Transpersonalului, oamenii arata ca niste bolnavi, sunt realmente bolnavi, remarca adeptii "psihologiei transpersonale". Ei au nevoie de ceva care-i transcende, de ceva mai presus de ei, pentru a putea avea un fel de sentiment de teama fata de acel ceva si pentru a se putea angaja in aceasta directie intr-un mod naturalist, empiric, non-confesional.
Lozinca tot mai postulata de catre noile psihologii, cu pretins caracter terapeutic, si anume "reintoarcerea spre sine", "realizarea sinelui", a condus, din nefericire, la intrarea intr-o noua etapa: deschiderea surprinzatoare sau mai putin surprinzatoare spre experientele oculte. S-ar putea chiar afirma ca "psihopiata" invadata de psihologiile "transpersonale" si de "terapiile fizice" a devenit astazi poarta principala pe care patrund conceptiile cu caracter ocult in societate. Socotite un fel de "alternative", promotorii acestora si-au gasit drept aliati (anii '70-'80) populatiile tribale contemporane in lupta contra adversarilor tehnicii, propunand studierea si practicarea tehnicilor lor magice si oculte, dar in special a samanismului, ca cea mai veche forma de "psihotehnica". Asa s-a ajuns ca magia si vrajitoria sa devina astazi obiect al discutiilor academice. Mai mult, etnologia a inceput sa ignore modelul propus de sociologie.
Aceasta evolutie a fost catalogata si ca o "reintoarcere a vrajitorilor" in lumea noastra moderna, care-si propune "revrajirea" lumii si un mod de viata constand in unitatea si armonia cu cosmosul, un substitut al "dezvrajirii" lumii cu ajutorul tehnicii moderne. Chiar influenta anumitor conceptii extreme-orientale, cum ar fi budismul si hinduismul, este tot mai pregnant agresata de catre esoterism si ocultism: din acest motiv, diferitele "librarii spirituale" poarta acum doar arareori nume indiene, ci se cheama, de pilda: "Atlantis", "Avalon", "Curcubeul", "Sicriul hermetic", "Stonehenge", "Piramida", "Izvorul esoteric", cu trimitere foarte precisa spre domeniul arhaic si magico-ocult. Cand intri intr-o asemenea librarie descoperi, sub titlurile de "esoterism" si "ocultism", o foarte bogata oferta literara: magie, astrologie, ghicitul in palma, tarot, stiinte de frontiera, antroposofie, parapsihologie, cultul Pamantului-Mama, neopaganism, samanism, New Age, constiinta celtica etc.
Consecintele propagandei ocultiste se regasesc deja in randul populatiei. In ultimii ani, procentele celor care adera la practicile ocultiste cresc ingrijorator.
Datele privind, de pilda, impactul astrologiei in lumea crestina ne sunt furnizate de eurobarometru. Seriile de sondaje de opinie au fost finantate de catre Uniunea Europeana, motiv pentru care ele vizeaza doar tarile membre ale acesteia. intrebarea pusa in sondaj se refera la faptul daca astrologia poate fi privita ca fiind stiintifica. Prima observatie este aceea ca proportia raspunsurilor "nu stiu" este destul de scazuta in cele mai multe tari, dar relativ ridicata in Irlanda, Grecia, Spania si Portugalia. Acest lucru demonstreaza ca o mare parte a populatiei din aceste tari nu cunoaste suficient semnificatia astrologiei.
In Europa Occidentala, majoritatea populatiei considera ca astrologia are un caracter stiintific. 16% dintre respondenti afirma ca este "foarte stiintifica" si 40% ca este "intr-un fel stiintifica", in vreme ce doar 29% neaga caracterul stiintific al acesteia. Sondajul arata ca procentele de populatie care considera astrologia ca fiind "foarte stiintifica" sunt mai ridicate in Spania, Portugalia, Irlanda si Grecia, comparativ cu celelalte tari din Uniunea Europeana. in acelasi timp, o mare parte a populatiei din aceste tari considera ca este dificil de raspuns la o asemenea intrebare. O atitudine mai optimista fata de astrologie este raspandita mai degraba in tarile sarace si privita cu mai mult scepticism in cele mai bogate.
Un alt sondaj international, respectiv "Programul de sondare internationala sociala" ("International Social Survey Programme"), a abordat aceeasi tema in anul 1991, pornind de la intrebarea daca "horoscopul poate afecta cursul viitor al vietii unei persoane". Acest sondaj acopera doar cateva tari din Uniunea Europeana. Astfel, in Germania, 6% din populatie au raspuns "absolut adevarat", si 22% "probabil adevarat", in timp ce restul a manifestat o atitudine indecisa. in Marea Britanie, 4% au raspuns "absolut adevarat", 24% "probabil adevarat", in vreme ce restul a raspuns "nu stiu". Din acest sondaj deducem faptul ca doar in cateva tari europene horoscoapele reprezinta un element important. Cu toate acestea, o parte considerabila din populatia vest-europeana ramane deschisa posibilitatii ca planetele sub semnul carora se nasc indivizii sa influenteze destinul ulterior al acestora.

Nicolae Achimescu
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/ocultismul-oferta-de-mantuire-72875.html