vineri, 12 februarie 2021

Soma,cheia samanilor


Soma, cheia șamanilor: Planta misterioasă menționată drept „zeu” în textele antice
Foto:Wikimedia Commons


„Poți folosi oricând soma să-ți potolești mânia, să te împaci cu dușmanii, să devii răbdător. În trecut, puteai face toate acestea numai cu un mare efort și după ani întregi de antrenament al minții. Acum, înghiți două sau trei tablete de jumătate de gram și ai reușit. Oricine poate fi virtuos acum.” – Aldous Huxley, „Minunata Lume Nouă”

Ai putea crede că Huxley, un prolific autor de ficțiune distopică, a inventat termenul „soma”, la fel cum a inventat și viitorul îndepărtat în care este folosită această substanță.Experimentele lui Aldous Huxley cu drogurile au continuat chiar până la moartea sa, pe 22 noiembrie 1963. Bolnav de cancer, aflat pe patul de moarte, Huxley i-a cerut soției să-i injecteze 100 de micrograme de LSD A murit în aceeași zi, la doar câteva ore după asasinarea lui J. F. Kennedy. Trei ani mai târziu, LSD a fost interzis în SUA. 
Însă drogul fictiv al lui Huxley, așa cum e descris în „Minunata Lume Nouă”, este inspirat din Rig Veda, una dintre scripturile vedice hinduse antice, unde o plantă cunoscută drept soma este venerată ca un zeu.
Rig Veda este unul dintre cele patru texte sacre care alcătuiesc vedele hinduse. În sanscrită, Rig Veda înseamnă „Înțelepciunea versurilor (sau a mantrelor)”.
A fost așternută într-un text scris abia în jurul anului 1.100 î.e.n., însă are o tradiție orală cu mult mai veche (în trecutul îndepărtat, indienii nu aveau literatură scrisă, toate învățăturile erau transmise prin viu grai, de la maestru la discipol, care petrecea ani întregi memorând tot ce i se transmitea).Un saddhu (pustnic) indian care folosește canabisul în meditație, pentru a intra în transă. Această practică a fost studiată, experimentată și descrisă de Mircea Eliade. Foto: Getty
Rig Veda este folosită și în ziua de astăzi în ceremoniile hinduse, ceea ce înseamnă că este cel mai vechi text religios care a fost folosit continuu până în prezent. Rig Veda este compusă din peste 1.000 de poeme, care sunt împărțite în zece cărți, numite mandale.
Una dintre acestea se numește „Mandala Soma” și este alcătuită din 114 poeme, toate dedicate venerării, ritualului și experienței cu soma, descrisă drept „zeul inspirației, al extazului și al apelor curgătoare”.
Soma era folosită de șamanii hinduși în cadrul ceremoniilor religioase pentru a-i aduce în stări extatice, în care aveau experiențe religioase profunde.Amanita muscaria  și Papaver somniferum, macul din care se produc opiul și heroina.
Soma era atât de revelatoare, încât a devenit esențială pentru întreaga experiență religioasă vedică. Rig Veda ne spune că soma are puterea unui zeu și poate oferi puteri divine celui ce o bea:

„Am băut soma, am devenit nemuritori, am ajuns la lumină, am găsit zeii.”


În Rig Veda nu se specifică exact despre ce plantă este vorba și, de când textul antic a ajuns în Europa, în secolul al XVIII-lea, oameni de toate confesiunile religioase au încercat să afle din ce era compusă soma și cum puteau să experimenteze cu ea.
Unele teorii spun că soma este o singură plantă sau rădăcină de plantă, altele spun că este un amestec de mai multe ingrediente.
Canabis, cicoare, opiu, ghimbir, rubarbă, toate acestea au fost considerate de-a lungul timpului ca fiind componente esențiale ale soma, însă acum cei mai mulți cercetători sunt de acord că soma era psihoactivă prin însăși natura ei.O femeie șaman din Siberia folosind muscăriță și purtând o cămașă în culorile ciupercii.
Gordon Wassen a fost primul cercetător care a sugerat (în cartea „Soma: Ciuperca divină a nemuririi”) că ciuperca psihoactivă Amanita muscaria (muscăriță, cum este cunoscută în România) era principala componentă a soma.
Potrivit lui Wassen, înainte de apariția scrisului, când a fost compusă Rig Veda, prestigiul acestei ciuperci miraculoase s-a răspândit prin viu grai în întreaga Eurasie, la mare distanță de regiunile în care creștea și era venerată.
Există dovezi în sprijinul acestor afirmații. Arheologii și antropologii au arătat că, în această perioadă, ciuperca era folosită de șamanii din Siberia și Iran în cadrul ritualurilor religioase.
În religia iraniană zoroastriană există o substanță similară, hoama, iar descoperirile recente arată că hoama și soma erau preparate în temple din diverse regiuni.
Pe măsură ce strămoșii noștri se extindeau în Eurasia în căutare de pajiști mai verzi și mai mult spațiu, au adus cu ei ritualuri și practici religioase.
Este posibil ca natura soma să se fi schimbat pe baza disponibilității geografice a elementelor psihoactive, iar printre ingrediente s-ar fi putut număra oricare dintre plantele și ciupercile enumerate mai sus.
Probabil că psilocibina era folosită masiv pentru a prepara această licoare, deoarece Rig Veda spune că substanța avea proprietăți care modificau starea mentală.


Sursa:https://incredibilia.ro/soma-planta-misterioasa/

marți, 2 februarie 2021

Cascada Urlatoarea

Cascada Urlatoarea
*Cascade spectaculoase in Romania
Foto:Wikimedia Commons

Cascada Urlătoarea - 15 de metri. Aflată la o altitudine de 1.100 de metri, deasupra Poienii Ţapului, Buşteni, şi la poalele Jepilor, Cascada Urlătoarea din munţii Bucegi este unul dintre cele mai cunoscute şi mai căutate obiective turistice din ţara noastră. Pe timpul verii cel puţin, sute de turişti români şi străini ajung zilnic la cascadă pentru a se răcori, dar mai ales pentru a fotografia impresionanta cădere de apă, cu un debit puternic şi o înălţime de peste 15 metri. Cascada se remarcă prin vuietul puternic care tulbură liniştea pădurii.














sâmbătă, 23 ianuarie 2021

Cascada Moara Dracului-25 de metri

Cascada Moara Dracului-25m
Foto:Wikimedia Commons

Cascada Moara Dracului se afla în judeţul Vâlcea, pe versantul vestic al Munţilor Vlădeasa în apropiere de Lacul Galbenu. Cascada are o înălţime de 20-25m, căderea de apă realizându-se în două trepte. Se poate ajunge la ea pe drumul care leagă Stâna de Vale şi Valea Drăganului, din dreptul cantonului Ciripa.





Cascada Moara Dracului-25m

marți, 5 ianuarie 2021

Cascada Duruitoarea-25 metri

Cascada Duruitoarea-25 metri

 Cascada Duruitoarea se află în Masivul Ceahlau, judetul Neamt, la o altitudine de 1.021 m. Cascada impresionează căderea apei care produce un zgomot special, de unde i se trage şi numele. Sunetul căderii de apă se aude puternic datorită căderii aproape verticale pe o distanţă de 20 de metri la primul prag, plus încă vreo 5 metri la al doilea. Intensitatea zgomotului produs de căderea apei este şi mai mare în perioada în care cascada are debitul ridicat. Pârâul pe care se formează cascada se numeşte Pârâul Rupturii. Alimentarea acesteia este permanentă prin izvorul Fântâna Rece, dar şi prin alte izvoare periodice, precum şi din topirea zăpezii şi ploi. La Cascada Duruitoarea se poate ajunge relativ repede pe traseul care porneşte din staţiunea Durău.


Foto:Wikimedia Commons(Licenta libera)

Cascada Duruitoarea-25 metri


miercuri, 2 decembrie 2020

Cascada Lotrisor * 30 metri

Cascada Lotrisor
*Cascade din Romania
*Foto:Wikimedia Commons

Cascada Lotrişor- 30 de metri Considerată o adevărată comoară a Văii Oltului , Cascada Lotrişor se află între localităţile Călimăneşti şi Brezoi, din judeţul Vâlcea, În Cheile Lotrişorului din Parcul Naţional Cozia, în Munţii Căpăţânii, găsim Cascada Lotrişor, având o cădere a apei de 30 de metri, fiind singura amenajare artificială de acest gen din România. La începutul anilor ᾽70, unul dintre afluenţii Oltului a fost deviat printr-un tunel făcut de mâna omului, iar drumul forestier deseori inundat – refăcut.  Aşa a ajuns cursul de apă să fie domolit cu ajutorul tunelului. Apa pârâului a fost deviată cu circa 500 – 600 metri mai sus. De altfel, este singura cascadă din România ale cărei ape trec înainte de a se prăbuşi printr-un tunel săpat în stâncă.



Cascada  LOTRISOR





joi, 26 noiembrie 2020

Cascada Capra-40 de metri

Cascada  Capra * muntii Fagaras
Foto:Wikimedia Commons

Cascada Capra- 40 de metri Cunoscută şi sub denumirea Cascada Iezerului, Cascada Capra se află în judeţul Argeş, pe versantul sudic al munţilor Făgăraş la altitudinea de 1690 metri, la apriximativ 5 kilometri de Bâlea Lac sunt 5. Apa cascadei provine din Lacul Capra şi are o cădere de peste 40 m. Datorită debitului mare apa cascadei nu îngheaţă decât în iernile geroase.





duminică, 22 noiembrie 2020

Cascada Valul Miresei * 47 de metri

Cascada Valul Miresei-47 m
Foto:Wikimedia Commons

 Cascada Vălul Miresei, cunoscută şi sub numele de Cascada Răchiţele, este situată în versantul estic al masivului Vlădeasa, pe Valea Stanciu, în aria comunei Mărgău din judeţul Cluj. Cascada se află la graniţa cu parcul natural Munţii Apuseni şi ofera privelisti extraordinare atât vara cât si iarna. Este formata din trei trepte de 5m, 8m si 34m, iar apa se împrăştie în evantai, dând senzatia unui val de mireasa. Numele cascadei este legat, însă de o legendă, potrivit căreia o mireasă ar fi căzut în cascadă, iar vălul i-ar fi ramas agăţat de stânci. 





luni, 9 noiembrie 2020

Cascada Vanturatoarea * 50 metri

Cascada Vanturatoarea
Foto:Wikimedia Commons

Cascada Vânturătoarea - 50 de metri Este cea mai cunoscută cascadă de pe Valea Cernei şi fără doar şi poate, una dintre cele mai frumoase din România. Vânturătoarea se laudă cu o înălţime de aproximativ 50 de metri, dar cu cea mai mare cădere liberă: 40 de metri. E clar că apa este vânturată, de aici trăgându-şi numele cascada. E de vizitat după ploi abundente, în special primăvara.




duminică, 8 noiembrie 2020

Cascada Balea * 60m

Cascada Balea
*Descopera Romanua
*Foto:Wikimedia Commons

Cascada Bâlea- 60 de metri Situată la peste 1200 m altitudine, cascada Bâlea este considerată cea mai spectaculoasă cădere de apă în trepte din lanţul Carpaţilor româneşti, cu o înălţime de 60 m. Accesul se face dinspre Sibiu pe Transfăgărăşan până la cabana Bâlea Cascadă, iar de aici, pentru a ajunge în dreptul cascadei, trebuie să urmaţi un traseu de aproximativ 50 de minute.




Cascada Balea-60 metri


sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Cascada Cailor-100m

Cascada Cailor-100m
*Foto:Wikimedia Commons

Situată în judetul Maramures, în apropiere de staţiunea Borşa, Cascada Cailor se află în cadrul Rezervaţiei Piatra Rea. Cascada s-a format pe cursul râului Fântana iar caderea de apa începe de pe podisul ”Podul Cailor'. Altitudinea la care este aflată cascada este de 1.300 m, iar inaltimea ei este de aproximativ 100 m.   In jurul acestei cascade s-a auzit de o legenda, potrivit căreia o herghelie  de cai a fost încolţită în timpul unei furtuni de catre un urs pe marginea platoului de unde se formează cascada iar din cauza spaimei şi a lipsei vizibilitaţii, caii au sarit in gol pe langa cascadă şi au murit.





luni, 19 octombrie 2020

Cascada Cociu

Cascada Cociu
*Cascade in Romania
*Foto:Wikimedia Commons

Cascada Cociu - 120 de metri În munţii Mehedinţi, nu departe de Băile Herculane se află Cascada Cociu, cunoscută drept cea mai înaltă cascadă din ţară. Cu o înălţime de aproximativ 120 de metri, cascada mai este cunoscută şi sub denumirea de cascada Roşeţ întrucât se formează pe pârâul Ogaşul lui Roşeţ. Situată în partea centrală a Munţilor Mehedinţi, cascada se întinde pe toată înălţimea peretelui muntelui şi are o cădere de peste 120 de metri, de la altitudinea de aproximativ 790 de metri până la altitudine de sub 660 de metri. Cascada este permanentă pentru că pârâul nu seacă în ciuda faptului ca e scurt şi dezvoltat pe calcare. Apa curge continuu, vertical, fără trepte. Spre deosebire de braţul stâng (în sensul curgerii) cel drept, care creşte mult după ploi, nu poate fi văzut în toată lungimea şi splendoarea sa deoarece cade între doi pereţi.







duminică, 11 octombrie 2020

Cabana Cheia -Saua Hadarau-Varful Caprareasa-Muntele Stana Batrana-Vf.Gera * muntii Buila Vanturarita

Cabana Cheia -Saua Hadarau-Varful Caprareasa-Muntele Stana Batrana-Vf.Gera * muntii Buila Vanturarita

Timp de mers: 7 oreDistanta parcursa: 11.5 km
Diferenta de nivel cumulativa: 1334 m
Panta medie: 7°
Grad de dificultate: mediu
Marcaj:
Observatii: nerecomandat iarna


Foto:Wikimedia Commons











luni, 5 octombrie 2020

Ciudata epidemie a '' dansului'' din 1518 * Mistere celebre


Ciudata epidemie a “dansului” din 1518
*Mistere celebre
Foto:Wikimedia Commons
În Strasbourg, în 1518, o femeie a început să danseze nebunește în mijlocul străzii. Ziua s-a transformat în noapte și apoi noaptea în dimineață, dar femeia a continuat să danseze. Ceea ce e și mai ciudat e că alți 34 de oameni, care o văzuseră întâmplător dansând, i s-au alăturat. Peste o luna, pe străzile din Strasbourg dansau nu mai puțin de 400 de oameni. De ce dansau cei din stradă până la epuizare sau chiar moarte? Cum se transmitea “microbul” dansului și cel mai important, ce se întâmpla cu adevărat? Preoți și medici au încercat să oprească această “epidemie” dar nimic nu a funcționat. În cele din urmă, dansul s-a oprit la fel de inexplicabil cum și începuse, iar viața și-a reluat ciclul normal.


Sursa:http://horror-romania.ro/cele-mai-celebre-mistere-ale-omenirii/



sâmbătă, 26 septembrie 2020

Inexplicabilele cercuri din recolte * Mistere celebre

 


Inexplicabilele cercuri din recolte
*Mistere  celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Cercurile din recolte sunt un fenomen atât de popular în Statele Unite încât există și o specializare în asta. Da, ați citit bine, un cereologist (nu cred că există termenul în limba română) este o persoană care studiază autenticitatea cercurilor apărute peste noapte în recoltele de cereale. Dar ce sunt aceste celebre cercuri? Tipare geometrice elaborate apar în lanurile de cereale. Fermierii sunt de cele mai multe ori stupefiati și cred că explicația vine de undeva din spațiu. Să fie farse elaborate sau extratereștrii sunt cu adevărat de vină?








vineri, 25 septembrie 2020

Celebra crima Black Dahlia * Mistere celebre



Celebra crimă Black Dahlia
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Elizabeth Short a fost o actriță americană care din păcate și-a câștigat celebritatea într-un mod cât se poate de sumbru. Ea este Black Dahlia, victima uneia dintre cele mai grotești crime din secolul XX. Trupul lui Elizabeth a fost descoperit pe 15 ianuarie 1947 în parcul Leimert, din Los Angeles. Fusese mutilată și tăiată în două în jurul taliei. Avea doar 22 de ani atunci când a murit. A fost crima Dahliei premeditată sau doar victima aleatoare a unui maniac? Răspunsurile bineînțeles, nu se cunosc și Black Dahlia rămâne una din cele mai celebre crime nerezolvate.




luni, 14 septembrie 2020

Ce se intampla in Triunghiul Bermudelor * Mistere celebre



Ce se întamplă în Triunghiul Bermudelor
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Triunghiul Bermudelor este o zonă triunghiulară, localizată în Oceanul Atlantic între Insulele Bermude, Puerto Rico și Fort Lauderdale, Florida. Zona asociată cu un număr impresionat de dispariții și activități paranormale. Reputația celebra de loc rău în sine a apărut în 1945 când 5 avioane ale armatei au dispărut fără urmă în timpul unei furtuni. Dar aura de mister țesută în jurul Triunghiului este mult mai veche. Chiar și Cristofor Columb a menționat “lumini ciudate la orizont” în zona Triunghiului Bermudelor. Extratereștrii, un portal către o altă dimensiune, reminescențele vechii Atlantidei? Oare ce să facă instrumentele de navigație să o ia razna și să “înghită” fără urme avioane și vapoare.






Tamam Shud * Mistere celebre



Tamam Shud
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

În decembrie 1948, pe o plajă din sudul Australiei este descoperit un cadavru neidentificat. În buzunarul pantalonilor este găsit un bilet cu un mesaj criptic Tamam Shud, ceea ce înseamnă “s-a sfârșit” sau “s-a terminat”. Pagina găsită în buzunar provine din opera Rubaiyat a poetului de secol XII, Omar Khayyam. Au existat numeroase speculații în legătură cu identitatea bărbatului și evenimentele care au dus la moartea acestuia. Până în prezent cazul rămâne neelucidat iar cauza morții necunoscută.








vineri, 28 august 2020

Cabana Cheia-Curmatura Comarnice-Plaiul Lespezi-Curmatura Lespezi-Varful Netedu-Varful Lespezi-Muntele Zanoaga-Varful Govora-Saua Zmeuret * Muntele Buila Vanturarita


Cabana Cheia-Curmatura Comarnice-Plaiul Lespezi-Curmatura Lespezi-Varful Netedu-Varful Lespezi-Muntele Zanoaga-Varful Govora-Saua Zmeuret * Muntele Buila Vanturarita
Foto:Wikimedia Commons

Timp de mers: 8 ore
Distanta parcursa: 14 km
Diferenta de nivel cumulativa: 1246 m
Panta medie: 5°
Grad de dificultate: mediu
Marcaj:  Banda albastra
Observatii: nerecomandat iarna pe portiunea Plaiul Lespezi – Saua Zmeuret

Sursa Foto:Wikimedia Commons















luni, 17 august 2020

Vaporul fantoma Mary Celeste * Mistere celebre


Vaporul fantomă Mary Celeste
*Mistere celebre
*Foto:wikimedia Commons

Despre Mary Celeste am vorbit pe larg aici, dar este imposibil să nu o includem într-un top al cele mai celebre mistere ale omenirii. În 1872 ajunge în golful Gibraltar vasul Mary Celeste. Înainte de a fi găsit de echipajul unui alt vas, Dei Gratia, Mary Celeste plutea fantomatic pe apele Atlanticului. Echipajul se evaporase împreună cu barca de salvare, dar vaporul și încărcătură transportată erau intactate. Ce a determinat echipajul să înfrunte moartea și să părăsească puntea în mijlocul oceanului? Răspunsuri clare nu există, doar presupuneri – extratereștrii, sirene, călătorii în timp, o inexplicabilă revoltă la bord sau explozii cauzate de alcoolul transportat în butoaie făcute dintr-un lemn poros?



Mary Celeste

joi, 6 august 2020

Monstrul din Loch Ness


Monstrul din Loch Ness
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Criptozoologia în sine este un mister, dar am ales să vorbim despre cel mai celebru monstru. Știința respinge în general existența animalelor fabuloase. Monstrul din Loch Ness, Bigfoot, Yeti, oamenii mari sunt cu toții personaje de poveste dar cu toate astea avem secole de mărturii. Și de aici un mare semn de întrebare – dacă știința declară falsuri acele dovezi pe care încă nu le poate explica? Primele mențiuni privind aparițiile monstrului din Loch Ness datează din 565 și continuă secole de-a rândul, până în prezent. În 2014, Apple Maps surprinde prin satelit o imagine a unei “umbre” lungi de aproximativ 30 de metri la suprafața lacului.


Lacul Loch Ness

miercuri, 5 august 2020

Atlantida orasul pierdut * Mistere celebre


Atlantida, orașul pierdut
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Filozoful grec Platon menționează un oraș preistoric localizat în Oceanul Atlantic, oraș care în cele din urmă a fost înghițit de ape. Atlantida, căci acesta este numele orașului, servea drept casă pentru o civilizație avansată, care cucerise o bună parte din Europa și chiar din Africa. Dar Atlantida a fost ștearsă din existență înainte de a putea lăsa urme. Cu toate că mulți sunt de părere că Platon pur și simplu a spus o poveste, există și cei care susțin contrariul. Însuși Platon afirmă în Critias că Atlantida nu este o închpuire, ci o poveste reală.