Ierarhiile angelice
“Iubite frate al meu, nu-ţi cer decât încrederea. Dă-mi-o şi vom ieşi împreună din acest loc al umbrelor. Nu te pot scuti de confruntarea cu fricile tale, dar te pot ţine de mână până când o faci.” (Paul Ferini)
Ceea ce ne înalţă întotdeauna, aducându-ne cea mai mare fericire, este iubirea. Când suntem îndrăgostiţi, ne simţim uşori, cu inima deschisă, gata a ne întinde aripile să pornim în zbor, alături de îngeri. În interiorul nostru, o voce nedesluşită cântă înfiorată oda paradisului. Această iubire este singura comoară ce trebuie salvată. Căci la trecerea dintre lumi, ce obiecte putem lua cu noi?! Întreaga muncă depusă în obţinerea efemerelor plăceri ale lumii (bani, case, privilegii), naşte în acele momente doar ruine. Luăm cu noi doar sufletul, îmbogăţit de îndelunga şi strălucitoarea perlă a iubirii, care îl luminează şi îl călăuzeşte, alături de păzitorii noştri dragi, invizibili, îngerii.
Singurul lucru care eliberează este iubirea, pentru că este misterioasă, apare acolo unde nu este programată, dând întreaga “raţiune” la o parte. Pe cel care iubeşte, zidurile închisorii nu-l pot închide, căci el aparţine unei împăraţii ce îşi are temelia în cer. Nu de moarte se teme cel ce iubeşte, ci numai de obişnuinţa care are puterea să cufunde sufletul în uitare. Iubirea este constructivă şi creatoare, ea uneşte, trezeşte şi înalţă. Iubirea alchimizează tot ceea ce este blazare şi singurătate, dărâmă zidurile de separare dintre oameni şi deschide larg porţile spre lumină. Iubirea este expansiune continuă în eternitate şi contopire cu infinitul. Este cea care face contactul între noi şi lumea invizibilă, aducând îngerii, în coruri, alături de noi.
Profunzimea iubirii alcătuieşte şi ierarhizarea fiinţelor angelice. Aceste ierarhii fac parte din ordinea divină. Orice ierarhie implică rezonanţa cu anumite aspecte ale dumnezeirii. Toate fiinţele care au o vibraţie asemănătoare fac parte din aceeaşi ierarhie. Ele aspiră la asemănarea cu Divinitatea şi se înalţă, în proporţie corespunzătoare cu natura iluminării pe care o primesc. Duhul lui Dumnezeu fiind ceva bun, desăvârşit, comunică din propria-i lumină fiecărei fiinţe, direct proporţional cu aspiraţia acelei fiinţe, şi o desăvârşeşte prin taină dumnezeiască, transformând-o în mod miraculos.
Iată cum scopul ierarhiilor este, pe cât posibil, trezirea şi apoi amplificarea tot mai mult în fiinţă a aspectelor divine, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu, avându-l pe El drept ghid pe calea spirituală. Ierarhiile angelice reproduc sacralitatea şi pacea lui Dumnezeu, fiecare într-un anumit grad, desăvârşind fiinţele către care se îndreaptă, transformându-le în oglinzi curate, care fiind pline de strălucirea luminii dumnezeieşti, să poată lumina la rândul lor treptele următoare. Rânduiala ierarhiilor constă în aceea că unele fiinţe sunt cele purificate, altele cele care purifică; unele sunt cele luminate, altele cele care luminează; unele sunt cele care desăvârşesc, altele cele ce se desăvârşesc; de aceea îi revine fiecărei fiinţe ce aparţine unei ierarhii datoria de a deveni asemenea lui Dumnezeu, dobândind fericirea veşnică.
Ierarhiile superioare sunt cele care învaţă pe cele de mai jos, iar cele inferioare sunt cele deschise spre a dobândi conştiinţa iluminată, ajutate de cele de sus. În cadrul unei ierarhii se petrece acelaşi lucru: cei mai elevaţi îi luminează pe cei mai de jos, iar aceştia primesc cu bucurie învăţăturile divine. Scopul final este atingerea fericirii divine, plină de lumină veşnică, desăvârşită. Ea este puritate, iluminare şi perfecţiune. Ea este obârşia primordială şi deplină a toată fiinţa, cauza existenţei. Fiecare treaptă a rânduielii ierarhice se înalţă, potrivit rangului ei, până la a fi una cu Dumnezeu, desăvârşind prin graţia şi puterea lui Dumnezeu acele lucruri care ne sunt făcute cunoscute în chip exterior prin intermediul lor.
Dumnezeu, creând prin bunătatea Sa esenţele lucrurilor, le-a chemat la viaţă. Toate lucrurile existente, organice sau anorganice, participă la forma divină ce porneşte din Dumnezeu Tatăl.
Totul îşi are originea în mintea lui Dumnezeu. Focul dorinţei Lui le-a adus la existenţă; toate cele neînsufleţite participă la jocul nesfârşit al lumii, prin aceea că există; fiinţele însufleţite (plante, animale) participă la puterea lui Dumnezeu cea dătătoare de viaţă; fiinţele raţionale şi spirituale (oamenii şi îngerii) participă la înţelepciunea Sa cea mai desăvârşită în sine şi absolută. De aceea ierarhiile fiinţelor cereşti participă la comuniunea dumnezeiască într-o măsură mai mare decât fiinţele raţionale sau decât cele neraţionale şi decât lucrurile care au doar existenţă. Lor li se descoperă mai întâi şi în diferite chipuri partea cea tainică a divinităţii. De aceea poartă denumirea de îngeri (cei dintâi), pentru că în ele (fiinţele spirituale, cereşti) a strălucit mai întâi iluminarea divină şi prin ele ni s-au mijlocit nouă, oamenilor, fiinţelor raţionale, revelaţiile ce depăşesc puterea noastră de cunoaştere.
Îngerii au călăuzit pe strămoşii noştri spre Dumnezeu; i-au învăţat ce trebuie făcut pentru a fi în armonie cu totul, i-au scos din rătăciri îndreptându-i către drumul cel drept al adevărului; le-au explicat sau le-au descoperit, ca nişte vestitori, anumite rânduieli sfinte sau viziuni tainice ale misterelor cereşti sau profeţii divine. Strămoşii noştri au fost iniţiaţi în cunoaşterea lui Dumnezeu prin mijlocirea puterilor celeste. La toate acestea stau mărturie cărţile sfinte ale oricăror religii: Biblia, Tora, Kabala, Vedele, Coranul. Nu există o astfel de carte care să nu vorbească despre întâlniri cu îngeri vestitori sau îngeri care ajută sau îngeri care revelează adevăruri înalte.
Rudolf Steiner ne spune în cartea sa Ierarhiile spirituale şi reflectarea lor în lumea fizică: “cetele de fiinţe divine se exprimă în substanţă planetară (cea care înconjoară şi pătrunde subtil orice planetă – eter), loc de predilecţie pentru manifestarea lor”. Despre ce este vorba?! În trecut, oamenii posedând clarvedere au sesizat straturi succesive pornind de la pământ, fiecare depăşind în subtilitate (cu o frecvenţă de vibraţie tot mai mare) pe cel de mai jos de el. Aceste sfere, care urmăresc orbitele planetelor, formează în jurul pământului elipse succesive, până la centura aştrilor ficşi (constelaţiile).
Astfel, prin clarviziune, oamenii puteau contempla două faţete ale unicei realităţi: astrul (planeta), cu ochii trupului; respectiv entităţile angelice ale sferei subtile, cu ochii spiritului. Simţind că trăiesc şi respiră în acest univers ca într-un organism viu, resimţind mişcarea planetelor în membre, ritmul lor în circulaţia sângelui, maiestuozitatea stelelor fixe în focalizarea minţii, oamenii vedeau cum transpar entităţile subtile în astrul care este veşmânt. Gradaţia se putea urmări de la entităţile cele mai apropiate de pământ, îngerii, până la heruvimi şi serafimi.
Deoarece aştrii exprimă viaţa spirituală a ierarhiilor rezultă că evoluţia cosmică e în întregime relatarea acestei vieţi.
Originea lumilor, geneza lor, apariţia succesivă a planetelor, sunt lucrarea ierarhiilor. Legile evoluţiei se fac cel mai mult simţite la baza piramidei cereşti, la ierarhia inferioară şi mai ales la oameni. Ele acţionează cu presiune şi mai mare asupra regnurilor inferioare omului: animal, vegetal şi mineral.
Există în fiecare ierarhie şi în fiecare regn o ordine şi cele mai înalte servesc celor mai de jos, ca iniţiaţi şi conducători, pentru a apropia de Dumnezeu, a lumina şi a pune în comuniune cu El.
Entităţile angelice care formează ierarhia cerească inferioară, triada inferioară, sunt: îngerii, arhanghelii şi întâietorii (sau arheii).
Din a doua ierarhie fac parte: stăpânirile, puterile (sau virtuţile) şi domniile. Acestea sunt entităţi capabile să dăruiască mai mult, având nu numai o trezire plenară la nivelul sufletului, ca în cazul celei de-a treia ierarhii, cea inferioară, ci şi revelarea Sinelui, a scânteii divine din ele.
În ce priveşte prima ierarhie, ea se află la o culme la care jertfa constituie suprema afirmare a fiinţei lor. Din ea fac parte: tronurile, heruvimii şi serafimii.
Sunt numiţi “îngeri” pe de o parte, toate fiinţele cereşti, iar pe de altă parte, ultimul cor al ierarhiei inferioare. Pot fi numiţi “îngeri” toate fiinţele cereşti, deoarece atributele primului ordin ierarhic (cel care cuprinde explicit “îngerii”) aparţin şi ordinelor superioare. În schimb, ordinele inferioare nu posedă calităţile celor superioare. De aceea ele nu pot fi numite după ierarhiile superioare, cum ar fi serafimi, heruvimi etc. Fiinţele angelice mai sunt numite şi “puteri cereşti”.
Inteligenţele celeste sunt toate revelatoare şi mesagere a ceea ce le precede. Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forţele lor, sunt sub tutela entităţilor angelice din ierarhia superioară. Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorinţa sa de a ajuta fiinţele să se eleveze, să se desăvârşească, dispunerea fiecărei fiinţe raţionale şi inteligente în cadrul unei ierarhii sacre.
Numărul îngerilor este incalculabil, dar nu infinit. Multe sunt într-adevăr, fericirile manifestate de entităţile angelice, mult superioare capacităţii noastre limitate de a număra, definite desăvârşit doar de gândul lor şi de cunoaşterea lor cerească, dăruită de Dumnezeu.
Împlinirea ordinelor cereşti constă în a se bucura cu Dumnezeu de aflarea celor pierduţi, de grija şi ghidarea lor; dar tot ele veghează şi asupra celor peste care, aflaţi pe calea spre perfecţiune, s-a revărsat Graţia Divină.
Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro
“Iubite frate al meu, nu-ţi cer decât încrederea. Dă-mi-o şi vom ieşi împreună din acest loc al umbrelor. Nu te pot scuti de confruntarea cu fricile tale, dar te pot ţine de mână până când o faci.” (Paul Ferini)
Ceea ce ne înalţă întotdeauna, aducându-ne cea mai mare fericire, este iubirea. Când suntem îndrăgostiţi, ne simţim uşori, cu inima deschisă, gata a ne întinde aripile să pornim în zbor, alături de îngeri. În interiorul nostru, o voce nedesluşită cântă înfiorată oda paradisului. Această iubire este singura comoară ce trebuie salvată. Căci la trecerea dintre lumi, ce obiecte putem lua cu noi?! Întreaga muncă depusă în obţinerea efemerelor plăceri ale lumii (bani, case, privilegii), naşte în acele momente doar ruine. Luăm cu noi doar sufletul, îmbogăţit de îndelunga şi strălucitoarea perlă a iubirii, care îl luminează şi îl călăuzeşte, alături de păzitorii noştri dragi, invizibili, îngerii.
Singurul lucru care eliberează este iubirea, pentru că este misterioasă, apare acolo unde nu este programată, dând întreaga “raţiune” la o parte. Pe cel care iubeşte, zidurile închisorii nu-l pot închide, căci el aparţine unei împăraţii ce îşi are temelia în cer. Nu de moarte se teme cel ce iubeşte, ci numai de obişnuinţa care are puterea să cufunde sufletul în uitare. Iubirea este constructivă şi creatoare, ea uneşte, trezeşte şi înalţă. Iubirea alchimizează tot ceea ce este blazare şi singurătate, dărâmă zidurile de separare dintre oameni şi deschide larg porţile spre lumină. Iubirea este expansiune continuă în eternitate şi contopire cu infinitul. Este cea care face contactul între noi şi lumea invizibilă, aducând îngerii, în coruri, alături de noi.
Profunzimea iubirii alcătuieşte şi ierarhizarea fiinţelor angelice. Aceste ierarhii fac parte din ordinea divină. Orice ierarhie implică rezonanţa cu anumite aspecte ale dumnezeirii. Toate fiinţele care au o vibraţie asemănătoare fac parte din aceeaşi ierarhie. Ele aspiră la asemănarea cu Divinitatea şi se înalţă, în proporţie corespunzătoare cu natura iluminării pe care o primesc. Duhul lui Dumnezeu fiind ceva bun, desăvârşit, comunică din propria-i lumină fiecărei fiinţe, direct proporţional cu aspiraţia acelei fiinţe, şi o desăvârşeşte prin taină dumnezeiască, transformând-o în mod miraculos.
Iată cum scopul ierarhiilor este, pe cât posibil, trezirea şi apoi amplificarea tot mai mult în fiinţă a aspectelor divine, spre a ajunge la unirea cu Dumnezeu, avându-l pe El drept ghid pe calea spirituală. Ierarhiile angelice reproduc sacralitatea şi pacea lui Dumnezeu, fiecare într-un anumit grad, desăvârşind fiinţele către care se îndreaptă, transformându-le în oglinzi curate, care fiind pline de strălucirea luminii dumnezeieşti, să poată lumina la rândul lor treptele următoare. Rânduiala ierarhiilor constă în aceea că unele fiinţe sunt cele purificate, altele cele care purifică; unele sunt cele luminate, altele cele care luminează; unele sunt cele care desăvârşesc, altele cele ce se desăvârşesc; de aceea îi revine fiecărei fiinţe ce aparţine unei ierarhii datoria de a deveni asemenea lui Dumnezeu, dobândind fericirea veşnică.
Ierarhiile superioare sunt cele care învaţă pe cele de mai jos, iar cele inferioare sunt cele deschise spre a dobândi conştiinţa iluminată, ajutate de cele de sus. În cadrul unei ierarhii se petrece acelaşi lucru: cei mai elevaţi îi luminează pe cei mai de jos, iar aceştia primesc cu bucurie învăţăturile divine. Scopul final este atingerea fericirii divine, plină de lumină veşnică, desăvârşită. Ea este puritate, iluminare şi perfecţiune. Ea este obârşia primordială şi deplină a toată fiinţa, cauza existenţei. Fiecare treaptă a rânduielii ierarhice se înalţă, potrivit rangului ei, până la a fi una cu Dumnezeu, desăvârşind prin graţia şi puterea lui Dumnezeu acele lucruri care ne sunt făcute cunoscute în chip exterior prin intermediul lor.
Dumnezeu, creând prin bunătatea Sa esenţele lucrurilor, le-a chemat la viaţă. Toate lucrurile existente, organice sau anorganice, participă la forma divină ce porneşte din Dumnezeu Tatăl.
Totul îşi are originea în mintea lui Dumnezeu. Focul dorinţei Lui le-a adus la existenţă; toate cele neînsufleţite participă la jocul nesfârşit al lumii, prin aceea că există; fiinţele însufleţite (plante, animale) participă la puterea lui Dumnezeu cea dătătoare de viaţă; fiinţele raţionale şi spirituale (oamenii şi îngerii) participă la înţelepciunea Sa cea mai desăvârşită în sine şi absolută. De aceea ierarhiile fiinţelor cereşti participă la comuniunea dumnezeiască într-o măsură mai mare decât fiinţele raţionale sau decât cele neraţionale şi decât lucrurile care au doar existenţă. Lor li se descoperă mai întâi şi în diferite chipuri partea cea tainică a divinităţii. De aceea poartă denumirea de îngeri (cei dintâi), pentru că în ele (fiinţele spirituale, cereşti) a strălucit mai întâi iluminarea divină şi prin ele ni s-au mijlocit nouă, oamenilor, fiinţelor raţionale, revelaţiile ce depăşesc puterea noastră de cunoaştere.
Îngerii au călăuzit pe strămoşii noştri spre Dumnezeu; i-au învăţat ce trebuie făcut pentru a fi în armonie cu totul, i-au scos din rătăciri îndreptându-i către drumul cel drept al adevărului; le-au explicat sau le-au descoperit, ca nişte vestitori, anumite rânduieli sfinte sau viziuni tainice ale misterelor cereşti sau profeţii divine. Strămoşii noştri au fost iniţiaţi în cunoaşterea lui Dumnezeu prin mijlocirea puterilor celeste. La toate acestea stau mărturie cărţile sfinte ale oricăror religii: Biblia, Tora, Kabala, Vedele, Coranul. Nu există o astfel de carte care să nu vorbească despre întâlniri cu îngeri vestitori sau îngeri care ajută sau îngeri care revelează adevăruri înalte.
Rudolf Steiner ne spune în cartea sa Ierarhiile spirituale şi reflectarea lor în lumea fizică: “cetele de fiinţe divine se exprimă în substanţă planetară (cea care înconjoară şi pătrunde subtil orice planetă – eter), loc de predilecţie pentru manifestarea lor”. Despre ce este vorba?! În trecut, oamenii posedând clarvedere au sesizat straturi succesive pornind de la pământ, fiecare depăşind în subtilitate (cu o frecvenţă de vibraţie tot mai mare) pe cel de mai jos de el. Aceste sfere, care urmăresc orbitele planetelor, formează în jurul pământului elipse succesive, până la centura aştrilor ficşi (constelaţiile).
Astfel, prin clarviziune, oamenii puteau contempla două faţete ale unicei realităţi: astrul (planeta), cu ochii trupului; respectiv entităţile angelice ale sferei subtile, cu ochii spiritului. Simţind că trăiesc şi respiră în acest univers ca într-un organism viu, resimţind mişcarea planetelor în membre, ritmul lor în circulaţia sângelui, maiestuozitatea stelelor fixe în focalizarea minţii, oamenii vedeau cum transpar entităţile subtile în astrul care este veşmânt. Gradaţia se putea urmări de la entităţile cele mai apropiate de pământ, îngerii, până la heruvimi şi serafimi.
Deoarece aştrii exprimă viaţa spirituală a ierarhiilor rezultă că evoluţia cosmică e în întregime relatarea acestei vieţi.
Originea lumilor, geneza lor, apariţia succesivă a planetelor, sunt lucrarea ierarhiilor. Legile evoluţiei se fac cel mai mult simţite la baza piramidei cereşti, la ierarhia inferioară şi mai ales la oameni. Ele acţionează cu presiune şi mai mare asupra regnurilor inferioare omului: animal, vegetal şi mineral.
Există în fiecare ierarhie şi în fiecare regn o ordine şi cele mai înalte servesc celor mai de jos, ca iniţiaţi şi conducători, pentru a apropia de Dumnezeu, a lumina şi a pune în comuniune cu El.
Entităţile angelice care formează ierarhia cerească inferioară, triada inferioară, sunt: îngerii, arhanghelii şi întâietorii (sau arheii).
Din a doua ierarhie fac parte: stăpânirile, puterile (sau virtuţile) şi domniile. Acestea sunt entităţi capabile să dăruiască mai mult, având nu numai o trezire plenară la nivelul sufletului, ca în cazul celei de-a treia ierarhii, cea inferioară, ci şi revelarea Sinelui, a scânteii divine din ele.
În ce priveşte prima ierarhie, ea se află la o culme la care jertfa constituie suprema afirmare a fiinţei lor. Din ea fac parte: tronurile, heruvimii şi serafimii.
Sunt numiţi “îngeri” pe de o parte, toate fiinţele cereşti, iar pe de altă parte, ultimul cor al ierarhiei inferioare. Pot fi numiţi “îngeri” toate fiinţele cereşti, deoarece atributele primului ordin ierarhic (cel care cuprinde explicit “îngerii”) aparţin şi ordinelor superioare. În schimb, ordinele inferioare nu posedă calităţile celor superioare. De aceea ele nu pot fi numite după ierarhiile superioare, cum ar fi serafimi, heruvimi etc. Fiinţele angelice mai sunt numite şi “puteri cereşti”.
Inteligenţele celeste sunt toate revelatoare şi mesagere a ceea ce le precede. Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forţele lor, sunt sub tutela entităţilor angelice din ierarhia superioară. Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorinţa sa de a ajuta fiinţele să se eleveze, să se desăvârşească, dispunerea fiecărei fiinţe raţionale şi inteligente în cadrul unei ierarhii sacre.
Numărul îngerilor este incalculabil, dar nu infinit. Multe sunt într-adevăr, fericirile manifestate de entităţile angelice, mult superioare capacităţii noastre limitate de a număra, definite desăvârşit doar de gândul lor şi de cunoaşterea lor cerească, dăruită de Dumnezeu.
Împlinirea ordinelor cereşti constă în a se bucura cu Dumnezeu de aflarea celor pierduţi, de grija şi ghidarea lor; dar tot ele veghează şi asupra celor peste care, aflaţi pe calea spre perfecţiune, s-a revărsat Graţia Divină.
Adela Sîmbotin
Sursa:angelinspir.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu