ŞONERIU, Ioan (1896-) Jurist şi om de stat
*Ana Deveanu blog
*Francmasoni romani
*Foto:Licenta PEXELS
Stabilit în străinătate după 1944. În perioada interbelică, după doctoratul în drept, susţinut la Paris, ocupă câteva funcţii importante în administraţie şi în politică: şef de cabinet la Ministerul de Justiţie, director al închisorilor, avocat în Contenciosul Statului, membru al Paridului Poporului al lui Averescu, senator şi deputat, secretar general la Ministerul de Interne (1931), în acelaşi an fiind primit în Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta. Delegat al României în timpul celui
de-Al Doilea Război Mondial pe lângă Crucea Roşie Internaţională, la Geneva, în Elveţia.
După datele prezentate de Horia Nestorescu-Bălceşti, se pare că a intrat în Masonerie în 1944. După 1947 a fost membru al unei loji a românilor emigraţi. Membru al Marelui Magister de la Roma al Ordinului Cavalerilor de Malta, ambasador pe lângă UNESCO al acestui Ordin, iar din 1992, ambasador al Ordinului în ţara noastră.

*VA URMA

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu