Sfântul Apostol Matia, din neamul lui Iuda, s-a născut în Betleem. Din fragedă copilărie a început să cerceteze cărţile sfinte şi legea lui Dumnezeu, la Ierusalim. Indrumat de Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, Matia a fost învăţat să ducă o viaţă plină de curăţie, plăcută lui Dumnezeu. Şi a venit timpul când, la trecerea a treizeci de ani de la naşterea Sa din preanevinovata Fecioară Maria, Domnul S-a descoperit lumii după ce a fost botezat de Ioan. Adunând ucenicii, El propovăduia venirea împărăţiei lui Dumnezeu, săvârşind în acelaşi timp minuni şi semne. Sfântul Matia, ascultând învăţăturile lui Hristos şi văzând minunile de Domnul săvârşite, s-a înflăcărat de dragoste pentru El. Şi lăsând la o parte grijile lumeşti, Matia L-a urmat pe Domnul împreună cu ceilalţi ucenici şi oameni, bucurându-se la vederea chipului Dumnezeului Cel întrupat şi desfătându-se cu învăţăturile Sale. Domnul, Căruia îi sunt cunoscute şi cele mai ascunse gânduri ale sufletului omenesc, văzând râvna şi curăţia sufletească a Sfântului Matia, l-a ales nu numai ca ucenic al Său, ci l-a trimis şi să vestească lumii ca apostol.
La început, Sfântul Matia a fost unul dintre cei şaptezeci de apostoli despre care stă scris în Evanghelie: „Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi, înaintea feţei Sale“ (Luca 10, 1). Dar, după pătimirea cea de voie, învierea şi înălţarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Matia a fost primit printre cei doisprezece apostoli. După căderea lui Iuda dintre cei doisprezece apostoli, adunarea acestora nu mai era completă de vreme ce nimeni nu fusese ales să ia locul lui Iuda; şi Apostolii nu se puteau numi doisprezece. Atunci, Sfântul Petru, ridicându-se în faţa adunării primilor creştini, a cuvântat spunând că trebuie ca ei să aleagă pe cineva în locul lui Iuda care păcătuise şi pierise. Trebuia ales cineva dintre cei ce fuseseră aproape de apostoli tot timpul cât Domnul Iisus Hristos a rămas cu ei, pentru ca numărul celor doisprezece apostoli mai apropiaţi, care au fost aleşi de El, să se întregească şi să rămână acelaşi. „Şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, (...) şi pe Matia. Şi, rugându-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoşti inimile tuturor, arată pe care din aceştia doi l-ai ales ca să ia locul acestei slujiri şi al apostoliei din care Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, şi s-a socotit împreună cu cei unsprezece apostoli^ (Fapte 1, 23-26), ca cel de-al doisprezecelea. Această alegere a fost curând adeverită de Domnul, când a fost trimis Sfântul Duh asupra apostolilor în chip de limbi de foc: căci Sfântul Duh s-a oprit asupra lui Matia ca şi asupra celorlalţi apostoli, dăruindu-l cu har în aceeaşi măsură ca şi pe ceilalţi apostoli, ucenici ai Domnului.
După coborârea Sfântului Duh, apostolii au tras la sorţi pentru a vedea care şi în ce ţară va merge să vestească Evanghelia. Sfântului Matia i-a căzut să propovăduiscă în Iudeea, unde a şi făcut lucrarea sa, călătorind prin cetăţi şi sate şi aducând vestea cea bună a arătării Mântuitorului lumii în Persoana lui Iisus Hristos. Mai târziu, el a vestit pe Iisus Hristos nu numai printre iudei, ci şi printre neamuri. Tradiţia spune că Sfântul Matia a mers să propovăduiască pe Hristos şi locuitorilor Etiopiei şi că acolo a suferit multe şi deosebite chinuri. Păgânii l-au târât pe pământ, l-au bătut, l-au agăţat de un stâlp, i-au sfâşiat stomacul cu o lamă de metal şi l-au ars cu foc. Dar, întărit de Hristos, Sfântul Matia a trecut cu bucurie prin aceste cazne.
Potrivit unor izvoare, Sfântul Matia a propovăduit Evanghelia în Macedonia, unde păgânii greci, dorind să pună la încercare puterea învăţăturilor sfântului apostol, l-au prins şi l-au forţat să bea o otravă ce atingea vederea, lăsând omul orb. Dar Sfântul Matia, sorbind otrava în numele lui Hristos, nu a păţit nimic; ba el a mai şi tămăduit mai bine de două sute cincizeci de oameni care fuseseră orbiţi de aceeaşi otravă, punând mâinile pe capetele lor şi chemând numele lui Hristos. Diavolul, neputând îndura o asemenea mustrare, s-a înfăţişat păgânilor în chip de tânăr, cerându-le să-l omoare pe Matia care spunea că închinarea la zei nu este trebuincioasă. Când s-au dus însă să-l prindă pe Sfântul Matia, l-au căutat zadarnic timp de trei zile: căci deşi Sfântul Matia păşea printre ei, era nevăzut pentru ochii lor. Mai târziu, sfântul apostol li s-a descoperit păgânilor care-l căutau şi s-a lăsat de bunăvoie în mâinile lor. Iar ei, legându-l, l-au dus într-o temniţă unde i s-au arătat diavoli ce scrâşneau din dinţi de furie. însă în noaptea următoare i s-a arătat Domnul învăluit într-o lumină orbitoare; şi, încurajându-l pe Sfântul Matia, l-a dezlegat, a deschis uşa închisorii şi l-a slobozit. Când s-a luminat de ziuă, apostolul stătea iarăşi în mijlocul oamenilor. Când unii dintre aceştia, ce aveau inima împietrită şi nu credeau cele propovăduite de apostol, s-au înfuriat şi au vrut să-l lovească cu mâinile lor, pământul s-a cutremurat dintr-o dată şi i-a înghiţit. înmărmuriţi de groază, cei rămaşi au crezut în Hristos şi au fost botezaţi întru El.
Apoi apostolul lui Hristos s-a reîntors la partea ce-i revenise, adică în Iudeea, unde a adus pe mulţi copii ai lui Israel la Domnul Iisus Hristos, făcându-le cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu şi întărindu-l cu semne şi minuni. In numele lui Hristos, Sfântul Matia a redat orbilor vederea, surzilor auzul, viaţa celor pe moarte. El a ridicat ologi, a curăţat leproşi şi a izgonit diavoli. Numindu-l sfânt pe Moise şi sfătuindu-i pe toţi să păzească legea dată lui de Dumnezeu pe tablele de piatră, Sfântul Matia îi învăţa în acelaşi timp să creadă în Hristos, Care a fost prorocit de Moise prin semne şi prevestiri, Care a fost prezis de profeţi, Care a fost trimis de Dumnezeu Tatăl pentru a mântui lumea şi S-a întrupat din preacurata şi preanevinovata Fecioară Maria. Mai mult: Sfântul Matia tălmăcea toate prorocirile legate de Hristos ca fiind deja împlinite de Mesia Care a venit.
La acea vreme, arhiereul iudeilor era Anna, care-l ura pe Hristos şi hulea numele Lui, un prigonitor al creştinilor, care a cerut ca Sfântul Apostol Iacov, fratele lui Dumnezeu, să fie aruncat din turnul templului şi omorât. Când Sfântul Matia, trecând prin Galileea, propovăduia prin sinagogile acelor locuri pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iudeii, orbiţi de necredinţă şi răutate, plini de turbare, l-au prins pe apostol şi l-au dus la Ierusalim la mai sus amintitul Anna. Marele preot, adunând sinedriul, a chemat pe sfântul apostol la judecată. Şi, întorcându-se către adunarea aceea de oameni fără inimă, a zis: „întreaga lume, precum şi cei aici de faţă ştiu ce ruşine şi-a adus asupra sa poporul nostru; şi nu cu voia noastră, ci prin stricăciunea câtorva care s-au depărtat de la noi, prin iubirea lor de sine fără de seamăn şi tirania lor, şi prin prefecţii romani. Nici nu mai trebuie amintiţi cei de la care au pornit aceste noi rătăciri ce au amăgit atâtea sute şi mii de oameni. Voi înşivă ştiţi câţi dintre ei au fost ucişi de soldaţii romani.
Au pierit astfel atât dintre mincinoşi, cât şi dintre cei minţiţi, acoperind de ruşine neamul nostru ! Aceste rătăciri au pornit de la Iuda galileeanul şi Teuda vrăjitorul. Dar, odată cu nimicirea lor, le-a fost ştearsă până şi amintirea. Insă printre toţi aceşti eretici a trebuit să apară şi mai-marele ereticilor, Iisus Nazarineanul. Si S-a numit pe Sine Fiu al lui Dumnezeu şi a uimit pe mulţi cu semnele şi minunile Sale vrăjitoreşti, atrăgând de partea Lui inimile oamenilor şi propovăduind renunţarea la lege, fapt pentru care a fost osândit chiar de legea pe care a hulit-o. Ce mai rămâne de spus ? Oare nu ştim cu toţii că legea a fost dată lui Moise de însuşi Dumnezeu, că patriarhii şi prorocii care au păstrat-o au primit de la Dumnezeu putere să înfăptuiască minuni de care Iisus nu era în stare ? Cine nu ştie că Moise a fost unul care a vorbit cu Dumnezeu ca şi cum ar fi vorbit cu un om ? Cine nu-l cunoaşte pe Ilie care a fost ridicat la ceruri într-un car de foc ? Cine nu a auzit de bărbatul mort care a fost aruncat peste oasele lui Elisei şi a înviat ? Şi alţi plăcuţi lui Dumnezeu au săvârşit minuni. Dar nici unul dintre ei nu a îndrăznit să facă ceea ce a făcut Iisus: să-Şi pună pe seama Lui slava ce se cuvine lui Dumnezeu şi să întemeieze o nouă lege !
Prorocii, insuflaţi de Sfântul Duh, au vorbit plini de umilinţă; însă El Şi-a rostit propriile născociri cu trufie. Şi a ajuns atât de nebun, încât a mustrat cu asprime pe arhierei şi pe dregători, şi a numit făţarnici pe cărturari şi pe farisei. A mai făcut cineva dintre proroci aşa ceva ? Şi pentru trufia Sa. El a primit sfârşitul care I se cuvenea, o răsplată potrivită cu faptele Lui. O, de-ar fi pierit odată cu El şi amintirea Lui, şi de nu ar fi înviat nimeni învăţăturile Sale, care ar fi murit odată cu El ! Cel mai trist este că templul lui Dumnezeu, întreaga cetate şi legile strămoşilor noştri sunt subjugate de romani ! Că nu există nici un liberator care să aibă milă şi înţelegere pentru noi ! Ei ne târăsc în faţa judecăţilor lor, chiar de suntem nevinovaţi, şi trebuie să îndurăm aceasta. Ei ne ţin în robie şi noi încuviinţăm în tăcere; ei ne jefuiesc şi noi nu spunem nici un cuvânt.
Şi, cel mai trist dintre toate, galileenii ne dau pe mâna romanilor, osândindu-ne pe noi şi pe oamenii noştri că L-am omorât pe Iisus Care, zic ei, a fost nevinovat! Mai bine să nimicim aceşti câţiva galileeni, decât să fie distrus de romani acest sfânt loc şi întregul nostru popor. Din două rele, dacă nu le putem ocoli pe amândouă, este bine să alegem răul mai mic, mai uşor de îndurat. Acest ucenic al lui Iisus. care stă acum în faţa noastră, merită să moară. Dar mai întâi să-l lăsăm să cugete întru sine. Ii vom da timp de gândire, deoarece nu-i dorim moartea, ci îndreptarea. Să aleagă el: urmează legea dată de Dumnezeu prin Moise şi astfel îşi păstrează viaţa; ori rămâne creştin şi atunci moare".
Ca răspuns la acestea, Sfântul Matia, ndicându-şi mâinile către cer, a zis: „Bărbaţi şi fraţi! Nu vreau să spun multe despre învinuirile pe care mi le aduceţi. Pentru mine numele de creştin nu este o crimă, ci o mărire. Căci însuşi Dumnezeu a spus prin prorocul său (Isaia) că în timpul de pe urmă robii săi vor fi numiţi cu nume nou" (Isaia 65, 15). Arhiereul Anna a strigat: „Nu este o crimă să nesocoteşti sfânta lege, să nu cinsteşti pe Dumnezeu şi să apleci urechea la poveşti vrăjitoreşti deşarte ?“ „Dacă mă veţi asculta, a răspuns Sfântul Matia, vă voi lămuri că învăţătura răspândită de noi nu este plină de poveşti şi vrăjitorie, ci că adevărul ei este mărturisit de lege de un timp îndelungat".
Când arhiereul a încuviinţat, Sfântul Matia a început să tâlcuiască scrierile şi prorocirile din Vechiul Testament, privitoare la Iisus Hristos. Cum Dumnezeu a făgăduit strămoşilor Avraam, Isaac şi Iacov să ridice din sămânţa lor un Om prin Care să fie binecuvântate toate neamurile de pe pământ, şi despre Care David vorbeşte în Psalmii săi: „Se vor binecuvânta întru El toate seminţiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe El" (Ps. 71, 18). Cum tufişul nears a preînchipuit întruparea lui Hristos din preacurata Fecioară, fapt prorocit de Isa- ia când a spus: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel" (Isaia 7, 14), adică Dumnezeu e cu noi. Şi Moise a vestit pe Hristos, zicând: „Proroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi" (Deut. 18, 15). El a mai prorocit şi pătimirea cea de voie a Mântuitorului, când a ridicat cu toiagul şarpele. Şi Isaia a vorbit despre aceasta, zicând: „Ca un miel spre junghiere s-a dus“ (Isaia 53, 7) şi „cu cei făcători de rele a fost numărat" (Isaia 53, 12). Şi prorocul Iona, care a ieşit nevătămat din pântecele balenei (Iona 2, 1-11), a fost o prefigurare a învierii Domnului în a treia zi.
Aceste tâlcuiri amănunţite ale Vechiului Testament şi a versetelor care se referă la Iisus Hristos l-au scos din sărite pe Anna într-o aşa măsură, încât nu s-a putut stăpâni şi a zis Sfântului Matia: „Cum îndrăzneşti să încâlci legea ? Nu ştii binecunoscutele cuvinte ale Scripturii: «De se va ridica în mijlocul tău proroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi zice atunci: Să mergem după alţi dumnezei, pe care tu nu-i ştii, şi să le slujim acelora, să nu asculţi cuvintele prorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise (...) (ci mai degrabă) să-l daţi morţii» (Deut. 13. 1-2. 5) ?“
Sfântul Matia a răspuns: „Cel despre Care vorbesc eu nu este doar proroc, ci Domnul prorocilor ! El este Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu. Căruia minunile Sale martori îi sunt! De aceea cred în El şi nădăjduiesc să rămân neclintit în mărturisirea preasfântului Său nume !“ „Dacă ţi se va da timp de gândire, te vei pocăi ?“, a întrebat arhiereul.
„Fie ca nicicând să nu mă abat de la adevărul pe care l-am cunoscut deja, a răspuns sfântul apostol. Cred din toată inima mea şi mărturisesc deschis că Iisus Nazarineanul, pe Care voi îl respingeţi şi L-aţi dat morţii, este Fiul lui Dumnezeu. Care de o fiinţă este şi veşnic este împreună cu Tatăl; şi eu sunt robul Lui.
Atunci arhiereul, acoperindu-şi urechile şi scrâşnind din dinţi, a strigat: „Huleşte ! Huleşte ! Faceţi-i cunoscută legea !" Şi tot atunci, cartea legii a fost deschisă si a fost citit acel fragment care zice: „Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. Hulitorul numelui
Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l ucidă cu pietre" (Lev. 24, 15-16). După ce s-a citit acest pasaj, arhiereul a zis apostolului lui Hristos; „Cuvintele tale aduc mărturie împotriva ta. Fie pe propriul tău cap sângele tău !“
Apoi arhiereul l-a osândit pe Sfântul Matia la uciderea cu pietre, şi au dus pe apostol la locul execuţiei. Când au ajuns la locul numit Bethlaskila, ceea ce înseamnă „casa celor ucişi cu pietre", Sfântul Matia a zis iudeilor care-l conduseseră până acolo: „Făţarnicilor ! Bine a vorbit prorocul David despre cei ca voi: «Ei vor prinde în cursă sufletul dreptului şi sânge nevinovat vor osândi» (Ps. 93, 21). La fel a spus şi prorocul Iezechiel despre oameni ca voi, că ei vor ucide «sufletele care nu trebuie să moară» (Iez. 13, 19)“. După ce apostolul lui Hristos a rostit aceste cuvinte, doi martori, aşa cum cerea legea, şi-au pus mâinile pe capul lui, spunând că el a hulit numele lui Dumnezeu, legea şi pe Moise; şi aceia au fost primii care au aruncat cu pietre în Sfântul Matia. Apostolul a cerut ca primele două pietre să fie îngropate cu el, ca martori ai pătimirilor sale întru Hristos. Mai apoi au început să arunce şi alţii cu pietre, lovind pe sfântul apostol. Iar el, înălţându-şi braţele, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului său.
Nelegiuiţii iudei au mai sporit cu încă o ocară muncile mucenicului: după moartea lui. pentru a face plăcere romanilor, ei i-au decapitat cu o sabie, ca şi cum apostolul lui Hristos a fi fost un duşman al Cezarului. Şi aşa, învingând in lupta pentru bine, Sfântul Apostol Matia şi-a incheiat sorocul. Credincioşii, luând trupul apostolului, l-au inmormantat, înălţând cântări de mărire Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh I se cuvine slavă şi cinstire acum şi pururea si in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu