miercuri, 2 decembrie 2020

Cascada Lotrisor * 30 metri

Cascada Lotrisor
*Cascade din Romania
*Foto:Wikimedia Commons

Cascada Lotrişor- 30 de metri Considerată o adevărată comoară a Văii Oltului , Cascada Lotrişor se află între localităţile Călimăneşti şi Brezoi, din judeţul Vâlcea, În Cheile Lotrişorului din Parcul Naţional Cozia, în Munţii Căpăţânii, găsim Cascada Lotrişor, având o cădere a apei de 30 de metri, fiind singura amenajare artificială de acest gen din România. La începutul anilor ᾽70, unul dintre afluenţii Oltului a fost deviat printr-un tunel făcut de mâna omului, iar drumul forestier deseori inundat – refăcut.  Aşa a ajuns cursul de apă să fie domolit cu ajutorul tunelului. Apa pârâului a fost deviată cu circa 500 – 600 metri mai sus. De altfel, este singura cascadă din România ale cărei ape trec înainte de a se prăbuşi printr-un tunel săpat în stâncă.



Cascada  LOTRISOR





joi, 26 noiembrie 2020

Cascada Capra-40 de metri

Cascada  Capra * muntii Fagaras
Foto:Wikimedia Commons

Cascada Capra- 40 de metri Cunoscută şi sub denumirea Cascada Iezerului, Cascada Capra se află în judeţul Argeş, pe versantul sudic al munţilor Făgăraş la altitudinea de 1690 metri, la apriximativ 5 kilometri de Bâlea Lac sunt 5. Apa cascadei provine din Lacul Capra şi are o cădere de peste 40 m. Datorită debitului mare apa cascadei nu îngheaţă decât în iernile geroase.





duminică, 22 noiembrie 2020

Cascada Valul Miresei * 47 de metri

Cascada Valul Miresei-47 m
Foto:Wikimedia Commons

 Cascada Vălul Miresei, cunoscută şi sub numele de Cascada Răchiţele, este situată în versantul estic al masivului Vlădeasa, pe Valea Stanciu, în aria comunei Mărgău din judeţul Cluj. Cascada se află la graniţa cu parcul natural Munţii Apuseni şi ofera privelisti extraordinare atât vara cât si iarna. Este formata din trei trepte de 5m, 8m si 34m, iar apa se împrăştie în evantai, dând senzatia unui val de mireasa. Numele cascadei este legat, însă de o legendă, potrivit căreia o mireasă ar fi căzut în cascadă, iar vălul i-ar fi ramas agăţat de stânci. 





luni, 9 noiembrie 2020

Cascada Vanturatoarea * 50 metri

Cascada Vanturatoarea
Foto:Wikimedia Commons

Cascada Vânturătoarea - 50 de metri Este cea mai cunoscută cascadă de pe Valea Cernei şi fără doar şi poate, una dintre cele mai frumoase din România. Vânturătoarea se laudă cu o înălţime de aproximativ 50 de metri, dar cu cea mai mare cădere liberă: 40 de metri. E clar că apa este vânturată, de aici trăgându-şi numele cascada. E de vizitat după ploi abundente, în special primăvara.




duminică, 8 noiembrie 2020

Cascada Balea * 60m

Cascada Balea
*Descopera Romanua
*Foto:Wikimedia Commons

Cascada Bâlea- 60 de metri Situată la peste 1200 m altitudine, cascada Bâlea este considerată cea mai spectaculoasă cădere de apă în trepte din lanţul Carpaţilor româneşti, cu o înălţime de 60 m. Accesul se face dinspre Sibiu pe Transfăgărăşan până la cabana Bâlea Cascadă, iar de aici, pentru a ajunge în dreptul cascadei, trebuie să urmaţi un traseu de aproximativ 50 de minute.




Cascada Balea-60 metri


sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Cascada Cailor-100m

Cascada Cailor-100m
*Foto:Wikimedia Commons

Situată în judetul Maramures, în apropiere de staţiunea Borşa, Cascada Cailor se află în cadrul Rezervaţiei Piatra Rea. Cascada s-a format pe cursul râului Fântana iar caderea de apa începe de pe podisul ”Podul Cailor'. Altitudinea la care este aflată cascada este de 1.300 m, iar inaltimea ei este de aproximativ 100 m.   In jurul acestei cascade s-a auzit de o legenda, potrivit căreia o herghelie  de cai a fost încolţită în timpul unei furtuni de catre un urs pe marginea platoului de unde se formează cascada iar din cauza spaimei şi a lipsei vizibilitaţii, caii au sarit in gol pe langa cascadă şi au murit.





luni, 19 octombrie 2020

Cascada Cociu

Cascada Cociu
*Cascade in Romania
*Foto:Wikimedia Commons

Cascada Cociu - 120 de metri În munţii Mehedinţi, nu departe de Băile Herculane se află Cascada Cociu, cunoscută drept cea mai înaltă cascadă din ţară. Cu o înălţime de aproximativ 120 de metri, cascada mai este cunoscută şi sub denumirea de cascada Roşeţ întrucât se formează pe pârâul Ogaşul lui Roşeţ. Situată în partea centrală a Munţilor Mehedinţi, cascada se întinde pe toată înălţimea peretelui muntelui şi are o cădere de peste 120 de metri, de la altitudinea de aproximativ 790 de metri până la altitudine de sub 660 de metri. Cascada este permanentă pentru că pârâul nu seacă în ciuda faptului ca e scurt şi dezvoltat pe calcare. Apa curge continuu, vertical, fără trepte. Spre deosebire de braţul stâng (în sensul curgerii) cel drept, care creşte mult după ploi, nu poate fi văzut în toată lungimea şi splendoarea sa deoarece cade între doi pereţi.







duminică, 11 octombrie 2020

Cabana Cheia -Saua Hadarau-Varful Caprareasa-Muntele Stana Batrana-Vf.Gera * muntii Buila Vanturarita

Cabana Cheia -Saua Hadarau-Varful Caprareasa-Muntele Stana Batrana-Vf.Gera * muntii Buila Vanturarita

Timp de mers: 7 oreDistanta parcursa: 11.5 km
Diferenta de nivel cumulativa: 1334 m
Panta medie: 7°
Grad de dificultate: mediu
Marcaj:
Observatii: nerecomandat iarna


Foto:Wikimedia Commons











luni, 5 octombrie 2020

Ciudata epidemie a '' dansului'' din 1518 * Mistere celebre


Ciudata epidemie a “dansului” din 1518
*Mistere celebre
Foto:Wikimedia Commons
În Strasbourg, în 1518, o femeie a început să danseze nebunește în mijlocul străzii. Ziua s-a transformat în noapte și apoi noaptea în dimineață, dar femeia a continuat să danseze. Ceea ce e și mai ciudat e că alți 34 de oameni, care o văzuseră întâmplător dansând, i s-au alăturat. Peste o luna, pe străzile din Strasbourg dansau nu mai puțin de 400 de oameni. De ce dansau cei din stradă până la epuizare sau chiar moarte? Cum se transmitea “microbul” dansului și cel mai important, ce se întâmpla cu adevărat? Preoți și medici au încercat să oprească această “epidemie” dar nimic nu a funcționat. În cele din urmă, dansul s-a oprit la fel de inexplicabil cum și începuse, iar viața și-a reluat ciclul normal.


Sursa:http://horror-romania.ro/cele-mai-celebre-mistere-ale-omenirii/



sâmbătă, 26 septembrie 2020

Inexplicabilele cercuri din recolte * Mistere celebre

 


Inexplicabilele cercuri din recolte
*Mistere  celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Cercurile din recolte sunt un fenomen atât de popular în Statele Unite încât există și o specializare în asta. Da, ați citit bine, un cereologist (nu cred că există termenul în limba română) este o persoană care studiază autenticitatea cercurilor apărute peste noapte în recoltele de cereale. Dar ce sunt aceste celebre cercuri? Tipare geometrice elaborate apar în lanurile de cereale. Fermierii sunt de cele mai multe ori stupefiati și cred că explicația vine de undeva din spațiu. Să fie farse elaborate sau extratereștrii sunt cu adevărat de vină?








vineri, 25 septembrie 2020

Celebra crima Black Dahlia * Mistere celebre



Celebra crimă Black Dahlia
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Elizabeth Short a fost o actriță americană care din păcate și-a câștigat celebritatea într-un mod cât se poate de sumbru. Ea este Black Dahlia, victima uneia dintre cele mai grotești crime din secolul XX. Trupul lui Elizabeth a fost descoperit pe 15 ianuarie 1947 în parcul Leimert, din Los Angeles. Fusese mutilată și tăiată în două în jurul taliei. Avea doar 22 de ani atunci când a murit. A fost crima Dahliei premeditată sau doar victima aleatoare a unui maniac? Răspunsurile bineînțeles, nu se cunosc și Black Dahlia rămâne una din cele mai celebre crime nerezolvate.




luni, 14 septembrie 2020

Ce se intampla in Triunghiul Bermudelor * Mistere celebre



Ce se întamplă în Triunghiul Bermudelor
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Triunghiul Bermudelor este o zonă triunghiulară, localizată în Oceanul Atlantic între Insulele Bermude, Puerto Rico și Fort Lauderdale, Florida. Zona asociată cu un număr impresionat de dispariții și activități paranormale. Reputația celebra de loc rău în sine a apărut în 1945 când 5 avioane ale armatei au dispărut fără urmă în timpul unei furtuni. Dar aura de mister țesută în jurul Triunghiului este mult mai veche. Chiar și Cristofor Columb a menționat “lumini ciudate la orizont” în zona Triunghiului Bermudelor. Extratereștrii, un portal către o altă dimensiune, reminescențele vechii Atlantidei? Oare ce să facă instrumentele de navigație să o ia razna și să “înghită” fără urme avioane și vapoare.






Tamam Shud * Mistere celebre



Tamam Shud
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

În decembrie 1948, pe o plajă din sudul Australiei este descoperit un cadavru neidentificat. În buzunarul pantalonilor este găsit un bilet cu un mesaj criptic Tamam Shud, ceea ce înseamnă “s-a sfârșit” sau “s-a terminat”. Pagina găsită în buzunar provine din opera Rubaiyat a poetului de secol XII, Omar Khayyam. Au existat numeroase speculații în legătură cu identitatea bărbatului și evenimentele care au dus la moartea acestuia. Până în prezent cazul rămâne neelucidat iar cauza morții necunoscută.








vineri, 28 august 2020

Cabana Cheia-Curmatura Comarnice-Plaiul Lespezi-Curmatura Lespezi-Varful Netedu-Varful Lespezi-Muntele Zanoaga-Varful Govora-Saua Zmeuret * Muntele Buila Vanturarita


Cabana Cheia-Curmatura Comarnice-Plaiul Lespezi-Curmatura Lespezi-Varful Netedu-Varful Lespezi-Muntele Zanoaga-Varful Govora-Saua Zmeuret * Muntele Buila Vanturarita
Foto:Wikimedia Commons

Timp de mers: 8 ore
Distanta parcursa: 14 km
Diferenta de nivel cumulativa: 1246 m
Panta medie: 5°
Grad de dificultate: mediu
Marcaj:  Banda albastra
Observatii: nerecomandat iarna pe portiunea Plaiul Lespezi – Saua Zmeuret

Sursa Foto:Wikimedia Commons















luni, 17 august 2020

Vaporul fantoma Mary Celeste * Mistere celebre


Vaporul fantomă Mary Celeste
*Mistere celebre
*Foto:wikimedia Commons

Despre Mary Celeste am vorbit pe larg aici, dar este imposibil să nu o includem într-un top al cele mai celebre mistere ale omenirii. În 1872 ajunge în golful Gibraltar vasul Mary Celeste. Înainte de a fi găsit de echipajul unui alt vas, Dei Gratia, Mary Celeste plutea fantomatic pe apele Atlanticului. Echipajul se evaporase împreună cu barca de salvare, dar vaporul și încărcătură transportată erau intactate. Ce a determinat echipajul să înfrunte moartea și să părăsească puntea în mijlocul oceanului? Răspunsuri clare nu există, doar presupuneri – extratereștrii, sirene, călătorii în timp, o inexplicabilă revoltă la bord sau explozii cauzate de alcoolul transportat în butoaie făcute dintr-un lemn poros?



Mary Celeste

joi, 6 august 2020

Monstrul din Loch Ness


Monstrul din Loch Ness
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Criptozoologia în sine este un mister, dar am ales să vorbim despre cel mai celebru monstru. Știința respinge în general existența animalelor fabuloase. Monstrul din Loch Ness, Bigfoot, Yeti, oamenii mari sunt cu toții personaje de poveste dar cu toate astea avem secole de mărturii. Și de aici un mare semn de întrebare – dacă știința declară falsuri acele dovezi pe care încă nu le poate explica? Primele mențiuni privind aparițiile monstrului din Loch Ness datează din 565 și continuă secole de-a rândul, până în prezent. În 2014, Apple Maps surprinde prin satelit o imagine a unei “umbre” lungi de aproximativ 30 de metri la suprafața lacului.


Lacul Loch Ness

miercuri, 5 august 2020

Atlantida orasul pierdut * Mistere celebre


Atlantida, orașul pierdut
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons

Filozoful grec Platon menționează un oraș preistoric localizat în Oceanul Atlantic, oraș care în cele din urmă a fost înghițit de ape. Atlantida, căci acesta este numele orașului, servea drept casă pentru o civilizație avansată, care cucerise o bună parte din Europa și chiar din Africa. Dar Atlantida a fost ștearsă din existență înainte de a putea lăsa urme. Cu toate că mulți sunt de părere că Platon pur și simplu a spus o poveste, există și cei care susțin contrariul. Însuși Platon afirmă în Critias că Atlantida nu este o închpuire, ci o poveste reală.




sâmbătă, 18 iulie 2020

Cine a fost Jack Spintecatorul * Mister celebru


Cine a fost Jack Spintecătorul?
*Mister celebru
Foto:Wikimedia Commons

În 1888 o serie de crime brutale zguduie Londra. Trupurile mutilate a cel puțin cinci prostituate sunt găsite în jurul regiunii Whitechapel, situată în zona de est a orașului. Criminalul, și astăzi necunoscut, trimite o serie de scrisori morbide către poliție și se autointitulează Jack Spintecătorul (Jack the Ripper in original). Cadavrele erau ciopârțite cu o precizie chirurgicală, ceea ce a lansat, pe bună dreptate ipoteza cum că Jack ar fi avut expertiză medicală. Să fi fost Jack doar un oarecare, un aristocrat care ținea să pedepsească femeile din clasa de jos sau să fi fost chiar o femeie?


duminică, 12 iulie 2020

Stonehenge * Mister celebru

Stonehenge
*Mistere celebre
*Foto:Wikimedia Commons


Este un monument neolitic construit din piatră masivă, localizat în Salisbury, Anglia. Aproape toată lumea a auzit de Stonehenge dar aproape nimeni nu știe să răspundă la două întrebări fundamentale: cum a fost construit și ce este cu adevărat. Bucățile masive de piatră care alcătuiesc construcția se găsesc într-un singur loc în Anglia, mai exact în Preseli Hills în nordul Pembrokeshire, aflat la mai mult de 220 de km de Salisbury. Și atunci cum au reușit strămoșii druizilor să transporte acești coloși cu o greutate medie de 500 kg pe o distanță atât de mare? Nu se cunoaște nici ce este Stonehenge cu adevărat. Având în vedere că monumentul ii precede pe druizi cu aproximativ 2000 de ani nu putem vorbi de un templu. Cel mai probabil putem concluziona că este un lăcaș sacru pentru o civilizație încă necunoscută.

STONEHENGE

duminică, 5 iulie 2020

Lulach cel Ridicol * Porecla regala jenanta


Lulach cel Ridicol
*Porecla regala jenanta
Foto:Wikimedia Commons

Lulach mac Gille Coemgain a avut una dintre cele mai dezonorante porecle regale: „Lulach cel Ridicol”. A urcat pe tronul Scoției în 1507, dar a avut o prestație atât de proastă încât după doar câteva luni a fost asasinat de Malcolm al III-lea.



vineri, 12 iunie 2020

Piero Nefericitul * Porecla regala jenanta

Piero Nefericitul   
Foto:Wikimedia Commons                                                                                                                                     
Într-un timp foarte scurt, Piero di Lorenzo de Medici a reușit să strice tot ce construise cu migală tatăl lui Piero di Lorenzo de Medici, cunoscut drept Piero Nefericitul, a fost conducătorul Florenței din 1492 până în 1494. Piero avea un caracter neplăcut, era arogant și nedisciplinat. Dar pentru că tatăl său era Lorenzo Magnificul, lui Piero i s-a dat șansa să fie conducător. În doar câțiva ani, el a reușit să distrugă echilibrul fragil dintre statele italiene, pe care tatăl său se străduise să-l construiască. Din cauza greșelilor lui, familia de Medici a sfârșit în exil.

Claudius cel Balbait*Porecla regala jenanta


Claudius cel Bâlbâit
Foto:Wikimedia Commons

Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus a condus Imperiul Roman între anii 41 și 54. El a fost, de altfel, și unchiul celebrului Caligula. Bâlbâiala nu era singura problemă a lui Claudius.
El era de asemenea șchiop, ușor surd și făcea spume la gură când era furios. Este amuzant cum sursele istorice păstrează peste milenii astfel de amănunte picante.

Claudius Germanicus

miercuri, 3 iunie 2020

Manastirea Frasinei -pamantul sfant interzis femeilor

Manastirea Frasinei

Manastirea Frasinei – pamantul sfant interzis femeilor
Foto:Wikimedia Commons

In fata manastirii sta scris cu litere chirilice “Acest sfant locas s-a cladit din temelie spre a fi chinovie de parinti monahi si fiindca din partea femeiasca putea sa aduca vreun scandal monahilor vietuitori acolo, de aceea sub grea legatura s-a oprit de la acest loc sa mai treaca inainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele ce vor indrazni a trece sa fie sub blestem si toate nenorocirile sa vie asupra lor, precum: saracia, garbavia si tot felul de pedepse, si iarasi celor ce vor pazi aceasta hotarare sa aiba blagoslovenia lui Dumnezeu si a smereniei noastre si sa vina asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Ramnicului Noului Severin, 17 ian. 1867.” Inscriptia batuta in piatra avertizeaza reprezentantele sexului frumos de un greu blestem care se va abate asupra lor in situatia in care vor pasi pe mosia manastirii de la Frasinei. Legenda sau adevarat? Ce l-a indemnat pe Sfantul Calinic sa arunce blestemul si ce se intampla cu femeile care il sfideaza si totusi intra in manastire?


Manastirea, Sfantul Calinic si blestemul

Era 1710 atunci cand cuviosii Ilarion si Stefan au ajuns pe taramul unde este astazi ridicata manastirea. La inceput a fost o simpla coliba de lemn si un paraclis folosit pentru rugaciune. Aproximativ 7 ani mai tarziu, cei doi calugari decid sa construiasca aici un schit, asa ca merg la episcopul Ramnicului pentru a obtine binecuvantarea necesara si aprobarea constructiei. A fost mai intai un schit din lemn dar in 1765 doi boieri din Ramnicu Valcea construiesc o biserica din piatra. Lacasul de cult de la Frasineni e abandonat in 1780, in urma unui atac al austriecilor. Schitul ramane pustiu aproximativ 100 de ani, pana cand cuviosul Acachie, de la la Manastirea Cernica, se implica in procedurile de restaurare a bisericii si a chiliilor. Cel care reface complet Manastirea Frasinei cea pe care o stim astazi este Sfantul Calinic, episcopul Ramnicului. La scurt timp dupa restaurare, Sfantul Calinic a interzis accesul femeilor in manastire, impunand un regulament strict, exact ca pe muntele Athos.
Calugarii de la Frasineni nu gazduiesc femei in manastire, nu gusta niciodata carne si fac slujbe zilnice care incep la miezul noptii si se termina spre dimineata. Nu se stie exact de ce Sfanul Calinic a fost atat de strict in legatura cu reprezentantele sexului frumos. Sunt legende care spun ca episcopul Ramnicului ar fi aruncat greul blestem atunci cand ar fi descoperit cativa calugari chefuid cu femei din sat, si asta chiar in incinta manastirii. La circa doi km de Manastire exista si un lacas de cult dedicat femeilor, unde acestea se pot caza si ruga in pace.

Femei pedepsite

Un pamant sfant, binecuvantat dar care uraste femeile. Ironic, nu? Canoanele religioase pe de-o parte si frumusetea manastirii pe de alta parte ne asigura de sfintenia acestui loc situat in comuna Muereasca. Mai mult, cei care au ajuns aici s-au declarat cuprinsi in mod straniu, de o liniste aparte. Si cu toate astea, femeile sunt private de energia pozitiva pe care o emana acest splendid lacas de cult. Mai mult ca sigur ca Sfantul Calinic urmarea pur si simplu buna-starea si disciplina de fier a calugarilor de aici si nu avea absolut nimic personal cu celalalt sex.
Intrebarea care ne perpeleste la foc mic este desigur functioneaza sau nu blestemul? Cateva coincidente stranii par sa ne demonstreze ca blestemul este cat se poate de real. Localnicii povestesc despre mai multe femei care au sfidat cuvintele de avertisment incrustate in piatra si au urcat la manastirea din deal. Surprinzator sau nu, vizita nu le-a adus nicio binecuvantare, multe dintre ele pierzandu-si viata. Cea mai celebra poveste este aceea a unei fete de 16 ani, care in pofida avertismentului tatalui sau a urcat la manastire. La intoarcerea acasa, camionul tatalui sau a fost implicat intr-un accident iar adolescenta a murit pe loc. Tatal si fratele sau au scapat nevatamati. Coincidenta?

miercuri, 13 mai 2020

Albert Ciudatul * Porecla regala jenanta


Porecle regale – Albert CiudatulAlbert al IV-lea avea un caracter dificil

Albert al IV-lea al Austriei a fost Duce din 1395 până în 1404. Nu e clar de ce i s-a dat porecla de „ciudatul”. Istoria spune că se certa mult cu propria familie, așa că este posibil ca porecla să se fi datorat statutului său de oaie neagră.