Dimitrie Cantemir si proiectul re-constructiei launtrice a omului
Rasaritul european si paradigma filosofiei ca intelepciune
1. Date biografice. Traseu formativ
Dimitrie Cantemir s-a nascut in 1673. Era fiul domnului Moldovei, Constantin Cantemir. Inzestrarea sa exceptionala s-a manifestat de timpuriu, astfel ca parintele sau este motivat sa-i angajeze cei mai buni dascali. Intre altii si pe celebrul profesor de filosofie si logica Ieremia Cacavela. Statutul de ostatic la Constantinopol si apoi perioadele de sedere mai indelungata in capitala Imperiului Otoman, au fost transformate in avantaje de natura formativa. Aici a invatat un numar impresionant de limbi (europene si orientale) si tot aici a cunoscut elita intelectuala a vremii. In 1710 Cantemir ocupa tronul Moldovei pe care insa il pierde in 1711 ca urmare a infrangerii de la Stanilesti, fiind nevoit sa ia drumul pribegiei in Rusia. Formatia sa enciclopedica l-a impresionat atat de mult pe tarul Petru cel Mare, incat acesta ii ofera functia de consilier intim, functie pe care D. Cantemir o va indeplini pana la moartea lui survenita in august 1723. Cantemir a fost fara indoiala un spirit enciclopedic si un inovator in mai multe domenii de exercitiu intelectual, inclusiv in filosofie. Principala sa lucrare de filosofie este Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul, aparuta in limba romana in 1698. Nu peste mult timp apare si o varianta redactata in limba greaca. Asa cum Descartes este considerat parintele filosofiei franceze tot astfel trebuie vazut si D. Cantemir, drept intemeietorul filonului de gandire autohton ce se manifesta si astazi in cugetarea romaneasca.
2. Divanul... si proiectul re-constructiei launtrice a omului
Intr-o istorie interesata de devoalarea nucleului exemplar in jurul caruia graviteaza cartile care justifica prezenta romanilor in filosofie si care dau seama, totodata, de modalitatea in care s-a inteles si practicat filosofia la noi de-a lungul timpului, Divanul... lui D. Cantemir trebuie plasat in pozitia originii. Iar aceasta pozitie nu se datoreaza faptului istoric de a fi prima carte de filosofie din cultura noastra, cat, mai degraba, faptului ca acest moment inaugural a generat o influenta de durata asupra mentalitatii filosofice romanesti, am putea spune hotaratoare, pana la Titu Maiorescu.
Prin urmare, putem spune ca Divanul... lui D.Cantemir (ca orice mare carte de filosofie de altfel) reprezinta simbolul unei epoci, sinteza care aduna intr-un inteles o varietate de fenomene culturale, o rezultanta si, in acelasi timp, un imbold pentru alte infaptuiri in orizontul culturii. Din aceasta perspectiva l-am putea vedea si pe D.Cantemir ca pe un "dascal al romanilor", parafrazandu-l astfel pe Hegel care il considera pe Wolff un "dascal al germanilor" pentru fapta sa de a scrie filosofie in limba nationala: "o stiinta apartine unui popor cand acesta o poseda in limba sa proprie; si acest lucru este cel mai necesar cand e vorba de filosofie" (Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, Vol. II, Bucuresti, Editura Academiei, 1964, p.523).
Totodata Divanul... rezuma, pe langa mentalitatea romaneasca a vremii, si contextul cultural din Rasaritul Europei in care trebuie sa-l plasam, dintru inceput, tot asa cum spiritul Reformei din Occident se oglindeste in Eseuri de teodicee semnate de contemporanul lui Cantemir, G. W. Leibniz. Principele-filosof este, nu numai "purtatorul de cuvant" al intregii culturi vechi romanesti, cat, mai ales constiinta de sine a acestei culturi, omul care a atins treapta cugetarii reflexive, romanul care vorbeste despre trezirea-sa-de-sine, asa cum de altfel, toti filosofii procedeaza. "Filosoful este omul care se trezeste si vorbeste... el vorbeste pentru a spune ceva ce toata lumea stie, dar poate n-a fost spus niciodata, pentru a descoperi ceea ce sta in vazul tuturor, dar poate n-a fost vazut niciodata"(Mikel Dufrenne, Pentru om, Bucuresti, Editura Politica, 1971, p. 127).
Ca gen filosofic, Divanul…reprezinta un tratat de antropologie filosofica de inspiratie crestin-ortodoxa centrat pe meditatia asupra conditiei generice a omului. Cand spunem ca Divanul…reprezinta un tratat de antropologie filosofica avem in vedere sensul larg al termenului antropologie, asa cum s-a constituit in traditia filosofica de dinaintea lui Max Scheler, cel care a instituit un discurs riguros despre om si care a intemeiat, totodata, antropologia filosofica intr-un sens restrans, ca domeniu autonom de re-constructie a omului. "Ceea ce prezinta ca exigenta unii filosofi contemporani interesati de problema antropologiei filosofice, cum ar fi Max Scheler, Helmuth Plesner, la noi M. Ralea, anume faptul ca antroplogia filosofica trebuie sa afirme si sa analizeze esenta omului, este implinit inca in filosofia veche, din primele re-constructii antropologice, cu toate ca acestea nu pot fi gandite autonom, in diferenta fata de re-constructia filosofica globala"( Viorel Cernica, Modele de reconstructie a umanului, in "Revista de Filosofie", Tomul XLIV, Nr. 3, 1997, p.387).
Asadar, Divanul... poate fi vazut, intre altele, si ca un tratat de antropologie ce mediteaza asupra conditiei generice a omului pe care il concepe urmand sugestiile modelul crestin. Omul este o creatie a lui Dumnezeu si din statutul sau de creatura sunt deduse apoi toate consecintele logice. Inclusiv determinatia care il specifica pe om in lume. Firea omeneasca este un dar de la Dumnezeu: "...Dumnezeu atoatefacatorul nu te-a facut piatra, lemn sau vreun altfel de animal fara de simtire, ci om inzestrat cu minte si cu socoteala si te-a innoit cu duh dumnezeiesc..." (Dimitrie Cantemir, Divanul sau Galceava Inteleptului cu Lumea, sau Giudetul Sufletului cu Trupul, Editie ingrijita si studiu introductiv de Virgil Candea, Bucuresti, Editura Pentru Literatura, 1969, p.110. s.n.). Prin urmare omul este o fiinta rationala, dobitoc samaluitor, in expresie cantemiriana, iar ratiunea este "universalul dat in om", propriul lui, datum-ul lui. Asa se explica interesul exclusiv al inteleptului, "personajul" central din Divanul..., pentru ceea ce este dat universal in om, si de ce lucrarea propune un indreptar de re-constructie launtrica a omului in acord cu deplin cu valorile crestine. Asadar prima carte de filosofie a culturii romane este un tratat de antropologie care face din om subiect privilegiat de reflectie. Nu speculatia teoretica il intereseaza pe Cantemir, cat mai degraba hotarnicirea acelor cai privilegiate care ne pot conduce fara gres catre auto-perfectionare morala. Natural ca drumul sigur este cel al intelepciunii iar calauza, se putea altfel?, este inteleptul. De aceea trebuie relevata paradigma cantemiriana a intelepciuni pentru ca ea circumscrie in corpusul ei regulile perfectionarii launtrice.
3. Rasaritul european si paradigma filosofiei ca intelepciune in Divanul…
Invocand acest context interpretativ, trebuie spus ca Principele-filosof a adus in prim plan figura inteleptului ca simbol al constiintei reflexive din aceasta parte a lumii. Paradoxal pentru orizontul nostru actual de asteptari filosofice, format in spiritul gandirii occidentale, cat si sub influenta prejudecatilor care neaga existenta unui filon autohton relevant in gandirea romaneasca, figura dominanta in cultura noastra veche nu este filosoful (fapt tipic pentru maniera occidentala de cugetare) ci inteleptul, respectiv eruditul preocupat de activarea sensurilor vechi ale culturii, cultura ca paideea, cultura in calitatea ei de mijlocitor al vietii, de mod de a fi al omului in lume. Inteleptul nu este in cautarea unei algoritm de producere a adevarului, precum filosoful. El se afla deja in posesia lui si-l examineaza cu scopul de a face din acesta un bun comunitar, o cale inspre atingerea idealului frumusetii interioare, cat si un instrument de actiune in (re)constructia morala a omului. Si in acest context trebuie relevat, ceea ce tine de domeniul evidentelor culturale si in raspar cu comparativismele de tot felul (mai mult sau mai putin stimulate ideologic), ca lumea culturii Rasaritului era diferita, in perioada istorica pe care o avem in vedere aici, de aceea a Apusului - desi nu total diferita prin raportare la originea lor comuna greco-latina si iudaica - si ca intre aceste doua lumi comunicarea era foarte slaba sub aspectul creatiei filosofice.
Dar care este modelul intelepciunii propus de catre D.Cantemir? Hotarat lucru intelepciunea (respectiv inteleptul) angajeaza in Divanul... ,ca in intreaga opera cantemiriana de altfel, sensuri multiple care tradeaza paradigma specifica culturii din Rasaritul acelor vremuri, paradigma ce a facut din valorile crestinismului ortodox valori-scop. Cu toate ca Divanul... este "intaiu izvodit si de iznoava din Vechiul si Noul Testament" cum se indica in varianta romaneasca a titlului, sugerandu-se ca lucrarea este in exclusivitate de inspiratie crestina, Principele-moldav fixeaza in sophrosyne nucleul comprehensiv al intelepciunii. In cartea a III-a a Divanului…traducerea lucrarii lui Andrea Wissowatius Stimuli virtumtum, fraena peccatorum, Cantemir transpune latinescul virtus prin intelepciune (fragmentul 108v), ceea ce sugereaza preferinta pentru intarirea sensurilor morale initiale ale lui sophrosyne intrucat "in romana veche sophrosyne este redat prin intreaga intelepciune, expresie indicand castitatea si in general vietuirea conforma moralei"(Virgil Candea, Comentarii, p. 503, Divanul... Ed. cit). In Pontul I Cantemir identifica in mod expres intelepciunea cu fapta buna, in conditiile in care capitolul alVI-lea este intitulat sugestiv: Cunoaste frumoasa intelepciune, adeca fapta buna" (D. Cantemir, Op.cit. p 315). Asadar optiunea lui Cantemir pentru unul dintre cele trei cuvinte eline care spuneam ca desemnau starea de intelepciune: sophia, phronesis si sophrosyne, se opreste asupra acestuia din urma, deoarece poseda mai multe conotatii morale. Prin urmare, in jurul nucleului de semnificatie al lui sophrosyne D. Cantemir traseaza profilul inteleptului, numit cu o varietate de termeni romanesti: cuvios, drept, blagocestiv (bine credincios, n.n.), prealuminat, cinstit, pastor.
Conditia inteleptului, pozitia si rostul lui in aceasta parte a lumii din Europa de Rasarit nu trebuie confundate cu cele ale filosofului traitor in Europa de Vest. Daca avem in vedere faptul ca ei se raporteaza la aceeasi traditie comuna, atunci trebuie sa-I vedem intr-o complementaritate si o buna vecinatate. Privindu-I in sine insa, putine lucruri vor impartasi impreuna.
Dar care sunt elementele ce configureaza profilul inteleptului ca figura centrala a culturii vechi rasaritene de rit ortodox si, in mod natural, si a culturii noaste din acea perioada, profil pe care il putem extrage din Divanul…lui D. Cantemir? Inteleptul, ne transmite Principele-moldav, este un invatat, un purtator si un posesor de intelepciune. El este ceva mai mult decat un simplu carturar pentru ca intelegerea lui se situeaza deasupra stiintei lumesti. Fapt explicabil de altfel, intrucat, in spiritul traditiei crestin-ortodoxe, carturarii si fariseii au fost printre cei putini care nu au inteles mesajul invataturii divine si ca tot ei, orbiti de propriile lor rataciri, au fost cei care l-au trimis l-a moarte pe Iisus Hristos. "Vai voua carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-I lasati" (Matei,23.13.).
Inteleptul nu este in mod obligatoriu un preot, dupa cum nu orice preot este neaparat un intelept. Inteleptul este mai degraba un mirean, in ciuda faptului ca se afla in cautarea virtutilor crestine si priveste textele filosofice clasice (pagane) cu ochiul credintei ortodoxe. Din aceasta perspectiva inteleptul din Rasarit trebuie vazut intr-o relatie de complementaritate cu filosoful din Vest, doar ca el are alte sensibilitati si alte interese de cunoastere. El exploreaza si exploateaza aproape aceleasi texte clasice grecesti si romane ca si filosoful din Apus numai ca le priveste altfel, in stransa concordanta cu solicitarile vietii din aceasta parte a lumii. Aici nu se poate discuta in termen de ierarhii, in sensul ca inteleptul este eruditul care poseda o multime de cunostinte, dar care inca n-a dobandit constiinta filosofica. Nicidecum. Inteleptul - prin raportare la statutul filosoful apusean - nu este mai putin exersat in stiinta manipularii abstractiilor, ci are doar alte pre-judecati in selectarea si folosirea acelorasi texte clasice, cum spuneam, pentru simplul motiv ca are alte probleme teoretice si practice de rezolvat. Inteleptul din Rasarit este doar diferit, nu opus filosofului din Apus. De pilda, inteleptii din Rasarit, iar paradigmatic este cazul lui D.Cantemir, vadesc un interes major pentru scrutarea identitatii de sine colective, pentru ca in paradigma crestin- ortodoxa, valorile superioare (intelectuale, morale si spirituale) nu pot fi cultivate decat impreuna, prin intermediul bisericii. Or, in acest caz, credinta devine primul element identificator al unei colectivitati. Asa se explica de ce chiar si un isihast poate fi intelept ( in ciuda faptului ca si-a dedicat viata actelor de devotiune fata de Dumnezeu cu scopul de a-si salva sufletul individual), pentru ca inteleptul este un marturisitor de credinta pusa in slujba comunitatii. Cazul lui Daniil Sihastrul care l-a "consiliat" pe Stefan cel Mare in probleme lumesti (comunitare) este de tot sugestiv.
Asadar, chiar daca inteleptul este un explorator al sufletului interesat de mantuire, plasarea lui in contextul crestinismului ortodox il face sensibil la valorile comunitare pentru ca aceste valori sunt in primul rand religioase "... bine credincioasa turma a moldovenescului niam ...", cum spune Cantemir. De aici si denumirea de "pastor" atribuita atat omului bisericii, cat si inteleptului. Caci si inteleptul "pastoreste" in felul sau comunitatea credinciosilor, deoarece si el transmite aceleasi invataturi crestine ca si oamenii bisericii. Ceea ce-I diferentiaza sunt doar mijloacele alese, intrucat inteleptul nu se indoieste niciodata de adevarul canonic al invataturii lui Iisus. Aceasta nu este un obiect de exercitiu critic, pentru ca invatatura crestina reprezinta Adevarul (teoretic) si Legea vietii practice (morale), fiind legitimata de existenta lui Dumnezeu. Inteleptul transmite Adevarul in calitate de hermeneut, apeland la serviciile ratiunii discursive doar pentru a indica beneficiile dobandite de toti cei care urmeaza fidel aceasta invatatura. Or, in aceasta calitate de marturisitor de credinta, inteleptul este un "pastor mirean", impartasind fara rezerve aceleasi scopuri pe care si "pastorii hirotoniti" le urmaresc in sensul ca dimpreuna isi propun "pastorirea turmei credinciosilor". Ceea ce-i diferentiaza insa pe acestia, cum spuneam, sunt mijloacele alese in realizarea scopurilor impartasite in comun. Faptul ca atare este subliniat de mai multe ori de catre D. Cantemir, aratand ca "inteleptul te invata cele vrednice de cinste si de lauda, te fereste de intunericimea cea mare..., iti arata si iti dovedeste minciunile cele gresit cunoscute si cu nedreptate graite de lume, prin Sfanta Scriptura cea noua si cea veche si prin raspunsurile sale corecte; pe care tu, examinandu-le si incercandu-le cu ratiunea sanatoasa si dreapta (s.n.)vei afla viata vesnica..."( D. Cantemir, Op. cit. p.18).
Filosoful din Apus, spre deosebire de inteleptul din Rasarit, este un explorator al constiintei teoretice (Adevarului) in cautarea propriilor ei temeiuri, interesat aproape in exclusivitate de cunoasterea cunoasterii. Deviza conduitei sale intelectuale poate fi rezumata in formula: a sti pentru a sti, mai simplu, a sti ca. Invocarea filosofiei lui Descartes si, pe urmele lui, a intregii gandiri moderne occidentale, ilustreaza din plin acest fapt. Sa ne reamintim ca intemeietorul rationalismului modern si-a fixat ca tinta a stradaniilor sale intelectuale cautarea adevarului in stiinte, plecand de la convingerea ca ratiunea, in ciuda faptului ca este egal distribuita la toti oamenii, este intrebuintata sub posibilitatile sale reale. Or, randamentul puterii ei cognitive ar putea spori, gandeste Descartes, daca ratiunea insasi si-ar putea prescrie legile unui comportament optim in operatiile de cunoastere. Iar in vederea realizarii acestui scop, constiinta se auto-examineaza prin cunoscutele reductii (fenomenologice) succesive, pana cand ea ajunge sa se auto-fundeze in ego cogito. Natural ca in acest punct originar sunt intemeiate toate interogatiile si cautarile noastre filosofice, inclusiv cele legate de morala, de existenta lui Dumnezeu, sau de nemurirea sufletului.
Nu acelasi lucru se intampla, in mod esential, cu inteleptul din Rasarit. El scruteaza mai degraba constiinta morala si universul de intelesuri ale Binelui, conducandu-se dupa deviza a sti pentru. Subliniem inca o data ca, in nici un caz, nu-l opunem pe intelept filosofului, cat mai degraba ii vedem in complementaritatea lor, ca doua tipuri de ganditori care se raporteaza la aceeasi traditie culturala greco-latina, dar pe care o resimt si o rescriu in raport de solicitarile (interioare si exterioare) diferite la care sunt supusi de lumea in care traiesc.
Cu toate ca au trait in timpi istorici diferiti (relativ apropiati totusi) o comparatie intre Descartes si Cantemir ar putea ilustra, poate, mai bine cele spuse. Atat unul cat si celalalt sunt preocupati de elucidarea raportului dintre corp si suflet (trup si suflet), problema constientizata acut in traditia gandirii europene de catre Socrate si Platon si transmisa ca problema esentiala pe filiera crestina, in intreaga cultura medievala si moderna. Asadar, Descartes si Cantemir se intalnesc pe teritoriul comun al aceleasi traditii de gandire antice, impartasind totodata si ceea ce are crestinismul in mod esential (dincolo de deosebirile confesionale): anume ideea ca sufletul este total distinct de corp (trup) si ca este nemuritor. Cu toate acestea, raportarea la traditia antica si, totodata, la cea crestina, este diferita in sensul ca ambii inteleg si valorizeaza distinct aceste traditii. Cantemir de pilda, parafrazand ceea ce spunea Diogene Laertios despre Thales, multumea lui Dumnezeu " mai intai ca nu m-a facut strain si de alta credinta, ci crestin ortodox; in al doilea rand ca nu m-a facut adept al altei biserici ci a celei rasaritene..." (D. Cantemir ,Op. cit. p. 10). In schimb, Descartes nu precizeaza niciodata, atunci cand vorbeste despre Dumnezeu, pe ce pozitii se plaseaza in ordine confesionala. Imaginea despre Dumnezeu este la Descartes abstracta si supra-confesionala fiind elaborata (constient?) in raspar cu disputele teologico-filosofice care au sustinut ideatic razboiul de 30 de ani.
Revenind, in ciuda faptului ca impartasesc aceleasi convingeri privind natura si destinatia sufletului, consecintele extrase de catre cei doi ganditori sunt sensibil diferite, dar, in mod paradoxal, la fel de intemeiate si egal indreptatite. Consecintele in cauza, in ciuda contrarietatii lor, pot fi extrase valid din aceeasi traditie supusa interpretarii, pentru simplul motiv ca aceasta le contine pe ambele precum o mama care da nastere la doi gemeni. Asadar si Descartes si Cantemir sustin ca sufletul este total diferit de corp sau de trup (in conditiile in care se ating reciproc precum doua mingi) si ca in el este data esenta umana. Filosoful (Descartes) face din aceasta distinctie un principiu metodologic de cercetare a adevarului (in stiinte), transpus in reguli cognitive intemeiate, la randul lor, pe supozitia existentei entitatii res cogitans. In schimb, inteleptul (Cantemir) intemeiaza pe distinctia amintita "reguli" etice de cautare si cultivare a virtutilor. Prin urmare, nu valoarea alethica este vizata de intelept, nu Adevarul, ci valoarea morala, Binele. Pentru intelept judecata este dreapta si buna pentru ca "foloseste o buna judecata in purtarea sa" (Ibidem, p.60), situandu-se cu aceasta in sistemul Binelui, in vreme ce pentru filosof judecata este o forma logica, o propozitie ce poate fi adevarata sau falsa.
Asadar, ca nume al lui Dumnezeu, Binele pentru intelept are o valoare ontologica si, prin urmare, cunoasterea lui se realizeaza pe cele doua cai. Pe calea apofatica, (prin contemplatie directa, asceza si rugaciune), respectiv prin intermediul caii catafatice de cunoastere. Ca "pastor mirean" inteleptul isi exerseaza facultatile cognitive, in principal, prin raportare la calea catafatica, pentru ca ea este cea care indica modul in care lucrarea lui Dumnezeu se manifesta in raport cu realitatile create. Asumptiile metafizicii crestin-ortodoxe ies, asadar, in prim plan. Conchidem, deci, ca inteleptul rasaritean nu este interesat de cercetarea ratiunii in intrebuintarea ei practica precum Imm.Kant, (cercetare condusa tot de idealuri cognitiviste) ci de intrebuintarea dreapta a ei. Inteleptul, in sugestia lui Cantemir, este un o r t o l o g, un pazitor al ratiunii drepte (recta ratio ; dreapta socotiala cum o numeste el), care trebuie sa urmeze in intreprinderile sale intelectuale urmatoarea regula: "iar daca vrei sa stii si sa intelegi dreapta socoteala si buna chiverniseala, aceasta este: cel ce va fugi de tine (de lume n.n.) si se va feri de toate bunatatile tale si care il va cauta cu tot sufletul si cu inima intreaga pe Dumnezeu, acela nu va fi lipsit de nici un bine."(D. Cantemir, Op. cit., p.68). Idealul pentru intelept este de natura morala si spirituala si consta in dobandirea statutului de om drept. "Dreptul nu va muri in veac pentru ca el umbla potrivit sfintelor porunci ale lui Dumnezeu" (D. Cantemir, Op. cit., 220). (Precizam ca termenul de ortologie a fost creat in filosofia romaneasca de catre Camil Petrescu, fiind inteles dintr-o perspectiva fenomenologica. A se vedea, Camil Petrescu, Doctrina Substantei, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1998, Vol.I, Cap. Ortologia I si II. pp. 310- 357). Revenind, inteleptul este in cautarea unui ideal de umanitate ce coincide cu "zidirea in duh" a omului drept, si nicidecum el nu are a se interesa de idealurile cognitiviste ale filosofului apusean. Am putea spune in acest orizont interpretativ, ca intreaga cultura rasariteana de rit crestin-ortodox se intemeiaza si se hraneste la nivelul gandirii speculative, din aceasta paradigma ortologica.
In rezumat, la inceputul erei moderne paradigma de gandire speculativa a Occidentului este preponderent cognitivista in timp ce paradigma de gandire speculativa a Rasaritului este ortologica. Si faptul ca atare isi afla originea la randul sau, in traditiile diferite de gandire speculativa din care purced, traditii care isi pastreaza identitatile paralele de universuri simbolice distincte, prin permanente rescrieri si ordonari in raport de nevoile intelectuale ale unui timp istoric sau ale altuia. Putem conchide asadar, ca Divanul... lui D. Cantemir, dincolo de semnificatiile mai generale, proiecteaza harta unui sens original al intelepciunii si credem ca nu am gresi daca am considera aceasta lucrare ca fiind Manualul de intelepciune al culturii vechi romanesti.
Conf. univ.dr. Constantin Aslam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu