Spovedania unui preot

Un preot merge la un altul să se spovedească:
- Am păcătuit. Am vizitat o tânără văduvă pentru a o mai mângâia în durerea ei. Dintr-o dată e a vrut să se culce cu mine dar eu am refuzat-o. După asta s-a dezbrăcat şi a vrut să mă farmece cu goliciunea ei. Eu am rămas tare şi am ieşit din casă. Acuma mă macină gândul că aş fi putut ieşii din casă înainte de a o vedea goală şi ştiu că am păcătuit. Ce trebuie să fac să îmi fie iertat păcatul?
- Pentru păcatul ăsta trebuie să plăteşti. Va trebui să bei 20 de litrii de apă! Zice colegul.
Păcătosul zice:
- De ce aşa de multă?! Nu ar putea fi mai puţină?
- Nu, zice celălalt, asta e raţia zilnică a unui măgar!...

Epicureismul

Epicureismul

Epicur s-a nascut in anul 342 i.Hr. in insula Samos. Este fiul atenianului Neocle - de profesie invatator (Grammato-didascalos). Despre mama lui Epicur - Chaerestrate - se spune ca umbla din casa in casa pentru a da sfaturi in legatura cu anumite preziceri cu explicarea unor formule mitice si cu alungarea spiritelor rele. Unii autori ne relateaza ca Epicur a venit la Atena la varsta de 18 ani, in timpul in care Xenocrate tinea lectii la Academie, iar Aristotel se afla in Calcis. Caci, cu toata situatia precara din punct de vedere material a parintilor sai, tanarul Epicur s-a bucurat de o educatie destul de temeinica. El insusi ne istoriseste ca, la varsta de 17 ani citise cosmogonia lui Hesiod si fiindca acesta spunea ca totul isi are originea in Haos, el a pus intrebarea profesorilor lui : de unde este acest haos ? Acestia n-au fost in stare sa-l multumeasca cu raspunsurile lor si astfel incepu sa studieze filozofia pentru a se dumiri in aceasta chestiune. De aceea Epicur se mandreste cu cultura, pe care el si-a format-o pe cale autodidactica, desi ideile esentiale pe care el le-a unit in sistemul sau erau cunoscute.
Intors in Atena, ca sa satisfaca serviciul militar, Epicur l-ar fi ascultat pe Xenocrate si a studiat operele lui Democrit. Situatia in Atena era cu totul schimbata fata de aceea in care au trait si gandit un Socrate, Platon si Aristotel. Grecia ajunge sub domnia macedonenilor, care alunga si pe colonistii din Samos. Tatal lui Epicur se refugiaza in Colofon, unde il urmeaza si fiul lui. Despre urmatorii zece ani din viata lui Epicur nu mai avem nici o stire. Probabil ca in acesti ani el s-a adancit in studiul filozofiei, fiindca in anul 310 i.Hr. il intalnim la varsta de 32 de ani, in orasul Mytilene de pe insula Lesbos, iar mai tarziu in Lampaskos unde el si-a castigat cei dintai aderenti pe Metrodor, Poliaen, Idomeneus si Leonteus care au si format aici o comunitate epicureica, des vizitata de Epicur.
Epicur s-a intors la Atena in timpul cand era arhonte Anaxicrates (307-306 i.Hr.), unde a intemeiat o scoala filozofica, ce ii poarta numele, cam in acelasi timp in care Zenon din Kitton a intemeiat scoala stoica. De aceea asa cum acesta din urma si-a primit numele de "Stoa poikile", tot asemenea si scoala epicureica si-a primit numele de la gradina pe care o cumparase Epicur cu scopul de a-si putea aduna aici elevii sai. Din aceasta pricina epicureii mai erau numiti si "cei din gradina". Se spune ca Epicur ar fi pus la intrare in gradina sa urmatoarea inscriptie : "Strainule, tu te vei simti bine aici, caci aici cel mai inalt bun este placerea".
Dar spre deosebire de Academia platonica si scoala peripatetica, scoala epicureica o ducea greu din punct de vedere material, aceasta din pricina ca Epicur nu pretindea nici un onorariu pentru cursurile sale, asa cum pretindeau cea mai mare parte dintre conducatorii de scoli filosofice din vremea aceea. Epicur primea insa daruri de la prie­tenii sai bogati, pe care el le intrebuinta exclusiv pentru intretinerea scolii sale. Se relateaza despre Epicur ca, cu ocazia unui asediu al Atenei, el a impartit toate ratiile de alimente spunand ca "in timpuri de lipsuri si mizerie inteleptul intelege sa daruiasca, mai bine decat sa ia, fiindca acesta poseda in suferinta sa cea mai mare comoara".
Asa a condus Epicur scoala sa timp de 36 de ani cand, slabit de o boala grea, piatra la vezica urinara, a murit in anul al doilea al Olimpiadei a o suta douazeci si saptea, in varsta de 72 de ani. Inainte de a muri, Epicur ii scrie elevului sau Idomeneus o scrisoare in care-i comunica acestuia urmatoarele : "Ti-am scris in aceasta zi fericita, care-i cea din urma a vietii mele. Dupa ce mi-am trait zilele vietii mele fericit si acum ma gasesc in fata sfarsitului, iti scriu urmatoarele: durerile mele fizice sunt asa de mari ca la marirea lor nu mai poate fi adaugat nimic; dar ele sunt intrecute de veselia sufletului meu, pe care mi-o produce amintirea faptelor si a ideilor noastre. Si intr-un mod demn de conduita ta inca din frageda tinerete fata de mine si de filozofie, te rog sa ai grija de copiii lui Metrodor". In testamentul sau, citat de Diogene Laertius, Epicur a daruit gradina scolii sale, care a mai durat mult timp pana in secolul al III-lea d.Hr. cand dispare fara de urma.
Epicur a fost un scriitor foarte prodigios. Diogene Laertius afirma ca ar fi scris cca 300 lucrari, in care Epicur n-ar fi citat nici un autor, ci ele ar cuprinde numai ideile sale originale. Se spune ca Epicur n-ar fi fost intrecut in aceasta privinta decat de catre Chrisip, insa acesta din urma cita mult din alti autori.
Din scrierile lui Epicur ni s-au pastrat urmatoarele : 1) Testamentul sau; 2) trei scrisori ce cuprind o scurta schita a fizicii, mateorologia si etica ; 3) dintre cele 38 de carti "Despre natura", cartea a III-a si a IX-a, in parte scrise pe suluri de papirus gasite la Herculanum; 4) Principii fundamentale - erau scrise si invatate pe dinafara de elevi; 5) Un numar mai mare de fragmente din alte scrieri.
Elevii cei mai cunoscuti ai lui Epicur sunt: Metrodor si Hermachos, cel dintai a murit inaintea lui Epicur, iar al doilea i-a urmat la conducerea scolii, apoi Kolotes, impotriva caruia a scris Plutarh, Apollodor, care ar fi scris 400 de suluri, Polystraitos, Timocrates, Idomeneus, Zenon din Sidon, Diogenes din Tars si Orion. Printre acesti discipoli este numita si o femeie cu numele de Themista, sotia lui Leonteus. Insa cel mai insemnat elev al lui Epicur este fara indoiala Titus Lucretius Caras (97 i.Hr.-55 d.Hr.), a carui poezie didactica "Despre natura", reprezinta un izvor nepretuit pentru cunoasterea filozofiei epicureice.

N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/epicureismul-71740.html

Leul cel credincios

Leul cel credincios

Intalnind, pe malul Iordanului, un leu care era intepat in laba unui picior, rana ce se infectase cumplit, avva Gherasim a fost rugat de fiara – care ii arata, cu lacrimi, piciorul cu pricina – sa-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curatat rana si a legat laba leului cu o panza, dupa care l-a indemnat sa plece. Animalul a ramas insa langa sfant, "ca un adevarat ucenic”, insotindu-l pretutindeni.
 In scurt timp, leul s-a integrat in comunitate, fratii indatorandu-l, in schimbul mancarii, cu slujbe, printre care si aceea de a duce un magar la apa. Odata, nefiind leul atent, niste negustori arabi au luat magarul. Animalul s-a intors la avva cu capul plecat. Crezand ca leul a mancat magarul, in locul supararii, sfantul a randuit fiarei slujba magarului, aceea de a cara apa de la Iordan la manastire, serviciu pe care l-a implinit pana cand un ostas, afland de acest canon, a daruit bani pentru cumpararea altui magar. La o vreme, trecand iar prin zona arabul care furase magarul, leul si-a eliberat prietenul si a mers sa i-l arate parintelui.
Vazand ca leul nu gresise, sfantul i-a pus numele Iordan. Si asa au vietuit impreuna cinci ani, pana la moartea lui Gherasim. Istoria spune ca leul nu era de fata, asa incat, revenind si negasindu-si ocrotitorul, l-a cautat cu infrigurare pana cand, condus de ucenicul avvei, a gasit mormantul si a murit, la randul sau, acolo.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/leul-credincios-123286.html

Un popa si o calugarita joaca tenis

Un popă şi o călugăriţă joacă tenis. Popa nu prea a mai exersat de mult şi dând pe lângă minge zice:
- La dracu'! Pe lângă...
Măicuţa, femeie cu frica lui Dumnezeu zice:
- Nu e bine să-l mânii pe Domnul!
Popa dă în continuare pe lângă minge:
- La dracu'! Pe lângă...
Maica îi interzice să mai înjure. Şi tot aşa:
- La dracu'! Iar pe lângă...
La asta vine o furtună şi trăsneşte pe terenul de tenis lovind măicuţa. De sus se aude o voce gravă:
- La dracu'! Pe lângă...

Teoria cunoasterii-Epicur

Teoria cunoasterii

Epicur imparte filosofia in logica, fizica si etica ,- logica pentru fizica, fizica pentru etica. Logica este considerata sub numele de "Canonica" a fizicii ca introducere, ca teoria pura a cunoasterii, iar fizica ca o introducere in morala. Partea privitoare la fizica cuprinde intreaga teorie despre natura si se afla in cele 37 de carti ale operei "Despre natura" si, intr-o forma elementara, in scrisori. Partea privitoare la etica trateaza despre lucrurile pe care trebuie sa le alegem si despre cele pe care trebuie sa le evitam. O putem gasi in cartile "Despre felurile de viata", in "Scrisori" si in tratatul "Despre scop".
Pentru Epicur criteriul adevarului in privinta teoretica este perceptia, in practica sentimentul de placere sau neplacere ; teoria cunoasterii este - la Epicur - pur senzualista, asa cum intreaga sa filozofie este o filozofie a sensibilitatii. Originea oricarei cunoasteri este sensibilitatea, simturile. Epicur presimte ceea ce va afirma mai tarziu filozoful englez John Locke : Nihil est in intellectu, quod non fuerit prius in sensu. Senzatia este datul nemijlocit, care nu mai are nevoie de nici o dovada. De unde sa se ia aceasta dovada ? Din ratiune? Dar si aceasta este dependenta de simturi si fiind deci dedusa este si mai putin vrednica de crezare decat simturile. Dar daca noi n-am crede simturilor - zice Epicur - atunci n-am avea nici un criteriu al adevarului si astfel am fi lipsiti de posibilitatea oricarei convingeri precise si cu aceasta am fi lipsiti si de posibilitatea oricarei activitati : aruncati incoace si incolo, noi n-am fi in stare sa gindim o idee si nici sa facem ceva. Dar noi n-avem nici un temei sa tragem la indoiala marturiile simturilor, nici chiar ale asa-ziselor inselari ale simturilor, caci si in acestea eroarea nu se afla in perceptii ca atare, ci numai in judecata noastra.
Consideratiile acestea le intelegem si mai bine, daca cunoastem psihologia lui Epicur. Pentru acesta sufletul este constituit dintr-o materie calda de o finete extraordinara. Filozofii epicurei vor dezvolta aceasta conceptie pentru a o completa in unele privinte. Epicur este de parere ca sufletul consta din patru parti si anume : dintr-o materie calda, alta ce este asemenea aerului, alta ce este asemenea suflarii si, in sfarsit, dintr-o materie fara de nume, ai carei atomi sunt asa de fini, ca nu pot fi asemanati cu atomii lumii fizice. Materia aceasta este raspandita in intregul agregat al corpului. Gandit in felul acesta sufletul este la Epicur o entitate si ca atare o parte veritabila a corpului: un organ al acestuia si nu ceva independent ca o esenta a acestuia.
Impartirea aceasta pe care Epicur o face intre diferitele materii din care este constituit sufletul, il duce pe acesta la urmatoarea impartire psihologica: materia ce nu poate fi numita, ce constituie partea rationala a sufletului "spiritual", iar din amestecul celorlalte trei elemente materiale se produce partea nerationala sau sufletul in sens restrans (anima). Prin aceasta distinctie, zice Kafka, se pare ca Epicur vrea sa separe facultatea "constienta" a sufletului de cea "inconstienta" si sa arate ca numai spiritul este localizat in piept, in timp ce sufletul nerational este raspandit in intreg corpul.
Perceptia este inteleasa ca fiind ceva tot material, caci Epicur explica fenomenul perceptiei in felul urmator: Perceptiile se nasc in urma faptului ca particele nespus de fine de la suprafata lucrurilor radiaza in toate partile si astfel patrund, ca niste copii ale lucrurilor, prin simturile noastre. Senzatiile se produc in noi prin ceva din afara, care emana de la obiecte si care vin si intra in noi, in organele senzoriale si produc senzatiile. Dupa moarte sufletul se descompune ca si corpul in atomii din care a fost compus, asa ca despre o nemurire a acestuia nu poate fi nici o vorba. Dupa moarte noi nu mai simtim nimic, dar, din aceasta pricina, noi nu trebuie sa ne temem de moarte. Moartea este ceva indiferent, caci, zice Epicur, atata timp cat noi suntem, moartea nu exista, iar in clipa cand exista moartea, nu mai suntem noi. De aici concluzia lui Epicur ca noi nu ne intalnim cu moartea.
Iata de ce viata omului se desfasoara intre nastere si moarte.
Logica lui Epicur este senzualista si empirista, asa cum este de fapt intreaga lui filozofie. Filozofia epicureica este o "filozofie a senzorialului". Scopul intregii filozofii si al acestei logici este sa descopere normele cunoasterii si criteriile adevarului. In urma cercetarilor sale, Epicur gaseste ca aceste norme si criterii isi au fundamentul lor ultim in perceptia senzoriala. Intreaga noastra cunoastere isi are originea, dupa Epicur, in simturi, asa ca afirmatia lui Locke ca "nihil est in intellectu, quod non fuerit prius in sensu" si ca la nastere sufletul este "tabula rasa", ar parea a fi - dupa cum am spus -, presimtita si de Epicur. Senzatia - elementul cel mai simplu al cunoasterii - singura este ceva nemijlocit, singura si evidenta, ceva care nu mai are nevoie de alta fundamentare. De unde ia senzatia aceasta evidenta? Din ratiune ? Aceasta este dependenta de simturi, asa ca singurul criteriu al adevarului ramane evidenta senzatiei. Epicur este de parere ca, in toate cazurile in care ni se pare ca simturile inseala, eroarea nu se afla in perceptia senzoriala, ci in judecata noastra ; in intelectul nostru, care nu ne lasa sa vedem ceea ce simturile ne arata.
Epicur stie sa faca deosebirea intre un adevar obiectiv si altul subiectiv. Adevarul obiectiv se fundamenteaza pe concordanta intre imaginea psihica si un anumit obiect. Aceasta afirmatie Epicur si-o sprijina pe faptul ca, dupa parerea lui, si visurile si inchipuirile bolnavilor mintali sunt in sine adevarate, caci ele sunt produse de ceva real ; eroarea se naste abia atunci cand se depaseste adevarul subiectiv.
Eroarea se afla in falsul raport al perceptiei cu obiectul sau. Genetic, eroarea se naste atunci cand un savant ar explica fals un fenomen ceresc. Perceptia este adevarata, dar raportarea la o cauza anumita este falsa. Atunci cand noi confundam imaginea cu lucrul, impresia subiectiva cu subiectul, noi ne gasim in eroare, dar aceasta eroare nu poate fi pusa pe seama simturilor, ci in socoteala parerii pripite.
Prin repetarea continua a unei perceptii identice se produce in noi, in memoria noastra, o reprezentare generala sau o notiune. Insa notiunea sau reprezentarea generala este mai putin sigura decat reprezentarea singulara originara. Dar cea dintai are o mare insemnatate pentru gandire si pentru intelegerea dintre oameni, caci ea este aceea care ne apare in minte atunci cand spunem un cuvant, cu care indicam un lucru. Limba devine astfel, la Epicur, un mijloc prin care trezim in noi amintirea unor intuitii anumite - reprezentarile generale - ce formeaza o treapta mai inalta a stiintei.
Epicur afirma, asadar, hotarat ca criteriul adevarului tuturor afirmatiilor generale este confirmarea acestora prin perceptia senzoriala, care devine astfel temeiul intregii cunoasteri. Ideile generale sunt de aceea simple "pareri" sau ipoteze. Parerile pot fi adevarate sau false. Ele sunt adevarate cand sunt confirmate de perceptii, sau cel putin nu sunt contrazise de nici o perceptie, si sunt false atunci cand nu sunt con­firmate de nici o perceptie sau sunt contrazise de perceptii. Din acest motiv suntem indreptatiti sa spunem ca Epicur nu s-a putut ridica deasupra empirismului nativ al omului simplu si ca el n-a luat de la Democrit decat elementul senzualist si nu si pe cel rationalist. Cunoasterea rationala isi pierde la Epicur orice valoare.

N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/epicur-teoria-cunoasterii-71741.html

Un popa ajunge in rai...

Un popă ajunge în Rai şi vede că un şofer de taxi a ajuns într-o funcţie mai mare ca a lui. Se duce imediat la Sf. Petre:
- Păi cum vine asta, prea slăvite, eu care am fost o viaţă slujitorul Domnului şi am ţinut atâtea predici la viaţa mea, care am adus atâţia oameni la biserică. E drept că mai adormea câte unul... dar...Şi să ajungă un şofer de taxi în funcţie mai mare ca a mea?
- Nu am ce face, zice Sf. Petre, asta este politica de aici şi lumea când se urcă la taximetristul ăsta în maşină nu numai că stătea trează dar se şi ruga...

Ce zici parinte sa ne comportam ca sot si sotie...

Un popă şi o călugăriţă se întorc de la o mănăstire şi în drum spre casă li se strică maşina. Se duc la un hotel şi încearcă să închirieze două camere dar li se spune că nu mai este decât o singură cameră cu un pat şi neavând ce face închiriază camera făcând convenţia ca popa să doarmă pe jos iar călugăriţa în pat. După un timp:
- Părinte, mi-e foarte frig...
- Imediat aduc o pătură.
- Părinte, tot mai îmi este frig...
- Atunci mai aduc o pătură.
- Ce zici Părinte să ne comportăm ca soţ şi soţie...
- Poate că ai dreptate, du-te şi ia-ţi singură pătura...

Parinte,mi-e rusine ,am pacatuit...

- Părinte, mi-e ruşine, am păcătuit...
- Spune, fata mea, Dumnezeu iartă.
- A venit aseară Ion la mine, mama era plecată...
- Spune, spune, taică.
- Şi Ion m-a luat în braţe...
- Şi şi?
- Şi mi-a spus să mă dezbrac..
- Şi?
- Şi m-a trântit pe pat...
- Spune şi?
- Şi mi-a dat chiloţii jos..
- Şi şi, mai departe?
- Şi-a venit mama..
- Fi-ţi-ar mă-ta a dracului!

Piatra Corbului si Piatra Despicata(Transilvania)

Piatra Corbului si Piatra Despicata (Transilvania)

CAI DE ACCES
*Pe DN 74 Alba-Brad,pe DJ742,pana la Rosia Montana

Piatra Corbului

Pe versantul S-V al masivului Carnic ,iese din relief si domina peisajul Piatra Corbului.La o altitudine de 950-1100msi cu o suprafata protejata de 5 ha.prezinta un strat de calcar fosilifer sedimentat haotic.Formatiunea geologica este alcatuita dintr-o masa predominant argiloasa ,de culoare inchisa ,cu aspect de curgere submarina ,in care sunt insedimentate blocuri exotice ,de marimi si origini diferite .Aceasta zona pastreaza urme ale galeriilor antice si medievale sapate prin tehnica aprinderii focului si incalzirea stancilor in care se gaseau firicele de aur.

Piatra Despicata

In imediata apropiere a Pietrei Corbului ,se afla Piatra Despicata ,o stanca bizara ,considerata afi unicata din punct de vedere geologic deoarece e aproape desprinsa de pamant.Tipul de roca din care este facuta eswte nemaiintalnit prin aceste locuri,modul in care a ajuns aici fiind invaluit in mister.Se spune ca,demult,un urias ar fi scapat piatra in timp ce o purta pe brate peste muntii Apuseni.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si agrement
din Transilvania-Mandri de Romania"

26 mai 2014
Ada-Giulia Marginean

M-am bagat intr-o capita cu un baiat...

- Am păcătuit, părinte! M-am băgat într-o căpiţă cu un băiat...
- Ei şi ce s-a întâmplat? A vrut să te dezbrace?
- O, nu!
- Te-a sărutat?
- Vai, dar ce credeţi că sunt eu?
- Te-a pipăit?
- I-aş fi rupt mâinile!
- Atunci ce ţi-a făcut?
- Un copil.

"Sfoara"cel milostiv

"Sfoara” cel milostiv

Intr-o manastire din Grecia cu viata de sine traia un monah caruia ii spuneau "Sfoara", pentru ca toti spuneau ca acesta nu dadea nimic, ca era un mare zgarcit. Dar cand a murit monahul acesta, la inmormantarea lui s-au adunat oameni saraci din Halchidiki, din Sfanta Maria Mare, si din cateva sate si il plangeau. Acestia aveau boi si carau lemne, pentru ca atunci transportul se facea cu boii, nu ca acum cu masinile.
 Ce facea sarmanul acesta? Aduna-aduna banii care i se dadeau pentru ascultarile ce le facea si cand vedea pe vreun om ca avea numai un bou sau ii murise boul sau, ii cumpara un bou. Si atunci ca sa cumperi un bou era mare lucru: costa 5000 de drahme....Ceilalti parinti dadeau cinci drahme la un sarac, zece la altul, douazeci la altcineva, adica faceau astfel de milostenii care se vedeau.
Ale aceluia nu se vedeau deloc, pentru ca nu dadea precum dadeau ceilalti, ci ii aduna si ajuta in ascuns, in felul acesta. Astfel toti ii spuneau "Sfoara, Sfoara”, si i-a ramas numele "sfoara”, adica strans "ca sfoara”. Si in cele din urma, atunci cand a murit, s-au adunat sarmanii si plangeau. "M-a mantuit!” spunea unul. "M-a mantuit” spunea altul. Deoarece atunci, daca cineva avea un bou, cara lemne si isi hranea familia sa. Atunci parintii au ramas uimiti de faptele acestea ale monahului. Caci cu adevarat si acesta era rob ascuns si placut al lui Dumnezeu.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/sfoara-milostiv-123287.html

O tanara cuprinsa de remuscari

O tânăra, cuprinsă de remuşcări pentru păcatele săvârşite într-un an, se duce la biserică să se spovedească. Înainte de a începe, se adresează părintelui:
- Părinte, dacă dormi cu un bărbat străin este păcat?
Dacă dormi, nu... Dar cine poate să doarmă în situaţii de-astea?!

Epicur-Filosofia naturii

Epicur - Filosofia naturii

Caracteristic in ceea ce priveste fizica epicureica este faptul ca Epicur nu cerceteaza natura dintr-un interes pur stiintific, ci el este determinat de intentii etice. Principiul fundamental al filozofiei epicureice era reducerea fenomenelor naturii, in opozitie cu explicarea teleologica religioasa, la cauze pur naturale si materiale. El era de parere ca explicarea teleologica il tine pe om sub puterea superstitiilor si intr-o spaima continua. De aceea, Epicur isi propune sa elibereze pe om de aceasta spaima si de superstitii si sa-i redea acestuia linistea sufleteasca. Daca omul isi da seama ca in natura totul se intampla in chip necesar si dupa legi interne, acesta scapa de sub tirania superstitiilor de tot felul si astfel el isi castiga linistea interioara. Epicur mai credea ca nu poate face acest lucru mai bine decat cu ajutorul filozofiei democritiene, care i se parea a fi cea mai stiintifica.
Epicur insusi a recunoscut ca scrierile lui Democrit i-au dat impuls ca sa se ocupe cu filozofia si ca este un elev al acestuia. Acelasi lucru il sustin si cei doi prieteni si elevi ai lui Epicur: Leonteus si Metrodor. Si, intr-adevar, ideea centrala a filozofiei lui Epicur este ideea democriteana ca in realitate nu exista decat atomii si spatiul gol, ca "nimic nu se poate naste din nimic, nici chiar prin vointa zeilor". Pentru Epicur a fost necesara teoria ca nu exista decat atomi si spatiul gol - pe care el si-a insusit-o de la democriteanul Neusiphanes - fiindca a fost silit de aceeasi necesitate, ca si Democrit, sa ajunga la un substrat constant al tuturor lucrurilor si al tuturor schimbarilor din lume. Ideea lui Epicur este ca atat o creatie absoluta, cat si o dis­trugere absoluta a lumii sunt tot atat de imposibile si schimbarile calitative se prezinta mereu ca fiind o asemenea producere sau disparitie absoluta a opozitiilor si de aceea elementele ultime ale realitatii - atomii - nu pot poseda decat caracteristici deosebitoare cantitative si nu si calitative. Impartirea fiecarui lucru compus duce, in ultima analiza, la anumite particele, ce nu mai pot fi impartite, asadar la atomi, ce constituie substratul neschimbat al tuturor lucrurilor. Atomii trebuie sa fie neschimbatori si individuali, fiindca in caz contrar, daca impartirea s-ar continua in nemarginit, atunci la sfarsit s-ar narui totul in neant si apoi din acest neant s-ar produce iarasi toate lucrurile, ceea ce, dupa Epicur, este cu neputinta.
Sa presupunem, zice Lucretius Carus, un elev al lui Epicur, ca atomii ar putea fi impartiti la nesfirsit. Atunci ar mai putea oare exista vreo deosebire intre lucrurile mici si cele mari? Nici una, caci atunci ar insemna ca atat lucrurile mai mari cat si cele mai mici ar fi constituite deopotriva din infinit de multe particele, ceea ce epicureului i se pare a fi absurd. De aceea atomii sunt entitati ultime, ce nu mai pot fi impartite, nici distrusie, din motivul ca acestia nu mai au in ei nici un spatiu gol: atomii sunt eterni.
Afara de marime, forma si greutate, atomii nu mai au nici o calitate. Culoarea, caldura si mirosul isi au originea in amestecul atomilor. Epicur, ca dealtfel si Lucretius, exprima clar ideea ca impresia schimbarilor calitative este produsa numai prin "amestecul" si "dezamestecul" atomilor, asadar prin schimbari cantitative. Producerea acestui amestec presupune posibilitatea pe care o au atomii de a se misca cat si spatiul gol.
Fr. A. Lange este de parere ca aceasta idee, prin care se neaga existenta starilor interioare, in opozitie cu miscarile si combinatiile externe, este caracteristica fundamentala a oricarui materialism. "Prin acceptarea starilor interioare atomul se transforma in monada si cu aceasta are loc miscarea inspre idealism sau naturalism panteist".
Epicur combate si parerea lui Aristotel ca spatiul ar fi marginit si ca elementele ar avea un loc natural, prin aceea ca afirma ca spatiul ar fi ceva omogen si ca atomii cad cu aceeasi viteza in spatiul gol sau vid. Nemarginirea spatiului si nemarginirea atomilor corespund, caci, zice Epicur, daca spatiul ar fi marginit iar numarul atomilor nemarginit, atunci acestia din urma n-ar avea loc in spatiu si invers, daca spatiul ar fi nemarginit, iar numarul atomilor marginit, atunci acestia ar fi raspanditi prin spatiu si n-ar ajunge niciodata sa formeze lumea si lucrurile dintr-insa.
Democrit explica formarea lumii prin aceea ca el facea ca teoretic atomii, in miscarea lor, sa se loveasca unii de altii si astfel sa formeze virtejuri, care devin astfel originea formarii lucrurilor. Epicur nu accepta aceasta explicare, fiindca atomii n-au posibilitatea sa devieze din calea lor. De aceea el atribuie atomilor spontaneitate, libertate si autodeterminare, gratie carora acestia se intalnesc, intr-o deviere, fara de nici o cauza, din drumul necesar al miscarii lor. In felul acesta Epicur paraseste explicarea pur cauzala a formarii lumii si el face acest lucru pentru a salva libertatea de vointa a omului, fara de care Epicur stia ca nu este posibila nici o etica.
Din aceste virtejuri ale atomilor se nasc lumile, caci, daca universul este infinit si daca lumea noastra nu este decat o parte din acest univers, atunci, dupa Epicur, exista o infinitate de asemenea lumi, conform cu ideea ca spatiul si numarul atomilor este infinit. Si daca universul, ca totalitate, este etern, totusi diferitele lumi, cum este a noastra, sunt produse si, ca atare, trecatoare. Caci aceasta infinitate de lumi se ga­seste intr-o eterna devenire si trecere, atomii amestecandu-se si despartindu-se mereu si mereu. In urma infinitelor posibilitati de a se combina ale atomilor, si lumile ce se nasc din aceste amestecuri sunt foarte diferite. Se poate intampla ca o lume sa semene cu alta, dar din motivul ca in nemarginirea timpului se pot produce toate combinatiile posibile intre atomi, nu se poate intampla ceva ceea ce n-ar mai fi fost.
Este clar ca in urma acestei conceptii mecaniciste, Epicur nu putea ajunge decat la ateism. Pentru acesta lumea nu este stapanita decat de materiale si de catre legile absolut necesare ale acesteia, care exclud atat creatia din nimic cat si conducerea universului de catre o providenta divina. Cauzele pentru care Epicur accepta ateismul sunt urmatoarele: opozitia lui fata de pasivismul stoicilor, grija fata de salvarea libertatii de vointa si actiune a omului si nazuinta dupa o fericire suprema. Totusi este interesant ca, desi acest filozof neaga existenta unei Providente divine in lume, totusi, contrazicandu-se, afirma ca credinta in zei este o conditie esentiala pentru ca omul sa poata ajunge la fericire.
Interesanta este si conceptia epicureica despre zei. Epicur afirma ca zeii sunt fiinte corporale, frumoase, constituite din atomi eterici si, ca atare, asemenea oamenilor. Epicur le atribuie zeilor chiar si deosebiri de sex, fiindca el credea ca forma omeneasca este cea mai frumoasa si pentru ca fericirea, virtutea, ratiunea si sufletul nu pot exista decat in legatura cu un trup omenesc. Dar, totusi, zeii lui Epicur sunt netrecatori si nespus de fericiti; doua caracteristici esentiale ale acestora, asigurate prin aceea ca zeii nu se afla in lume ci in spatiile initer-mundane (meta kosmia), asadar departe de schimbarile din lume, unde ei gusta, intr-o liniste fericita si multumire deplina fericirea lor, fara ca sa se intereseze catusi de putin de destinul lumilor sau de acela al omului. Constient de contrazicerea dintre corporalitatea zeilor si netrecerea acestora, Epicur cauta sa ocoleasca aceasta contrazicere cu afirmatia ca zeii ar avea un corp eteric, fiindca atomii acestui corp sunt nespus de stravezii.
N.B.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/epicur-filosofia-naturii-71742.html