Brezoi - vf. Vîltureasa - vf. Narăţu - stîna Tîrsa A - Poiana lui Pavel - I. F. Lotrişor B - Valea Satului - Brezoi
Marcaj: punct roşu
pînă la stîna Tîrsa; cruce albastră:
stîna Tîrsa – Brezoi
Durată: varianta A: 6½ -7¾ ore; varianta B: 7½ - 9 ore.
Traseu recomandat numai vara, pe vreme bună.
Trasee de legătură: 13 şi 15
Traseul 14 se recomandă numai turiţtilor avansaţi, fiind apropiat de alpinismul uşor. Itinerarul poate fi considerat şi circuit, dacă se revine în Brezoi (varianta B). Atenţie la vipere. Cele mai bune perioade de excursii: 1-20 V şi 20 IX-20 X. Ascensiunea începe din Brezoi, de la staţia I.T.A. din vecinătatea Monumentului eroilor, mergem pe şoseaua naţională DN 7, spre vest, la cca 350 m se desprinde, spre stînga, o uliţă; de lîngă ultimele case, la poalele muntelui Vîltureasa pătrundem pe vîlcel, în lungul căruia apar primele semne punct roşu. Urcînd pe firul vilcelului trecem de un afluent, iar la cca 200 m distanţă de şoseaua modernizată sosim în locul de unde trebuie să părăsim vîlcelul. Aici ne aprovizionăm cu apă pentru cca 4 ore. Urcăm spre vest cca 70 m diferenţă de nivel prin pădure şi apoi prin poiană pînă pe culme. Marcajul şi firava potecă de creastă se abat la stînga şi conduc în urcuş dur şi continuu. În partea inferioară a crestei remarcăm un mic ,,balcon" stîncos (520 m alt), de pe care se vede în jos, spre vest, prăpastia văii Vîltureasa. Urmează o serie de serpentine, pe versantul nord-estic (stinga), mai sus de care revenim pe muchie. Urcăm prin poiană de pe culme (cca 800 m alt.) şi ne apropiem de vîrful Vîltureasa. Creasta devine curînd foarte accidentată. Pe culme urmează rariştea care încadrează un gurgui (cca 1000 m alt.), urmată de o şa scundă. În stînga o ,,prispă" permite o amplă privelişte spre valea Lotrului, creasta Foarfecii şi vîrful Cozia. De aici traseul intră în zona stîncilor şi boldanelor. Urcă scurt printre mesteceni tăiaţi şi se abate uşor spre stînga la baza ,,Turnului Mic". Trece o mică spălătură, ocoleşte pe la est Turnul Mic şi iese pe creastă în ,,Şaua dintre Turnuri". Ocoleşte pe la vest ,,Turnul Mare", urcă un horn pînă la baza Colţului Mare al Vîlturesei şi iese pe brînă pe la vest. Lateral, o strungă şi o spălătură povîrnită (atenţie); ieşim din nou pe creastă, la stînga, în Şaua Colţului. Aici trebuie urmărit marcajul, cu mare atenţie, poteca dispărînd în desişul de pe faţa estică. Se coboară puţin la est şi se traversează spre sud toate cutele care ,,vin" din creastă. Se ajunge pe o muchie laterală bine conturată, ramificată spre stînga, care cade înspre Valea Satului; prin poiană urcăm la dreapta direct în creasta Vîlturesei (cca 1280 m). Din şaua punctată la nord de stîncărie, iar la sud de panta finală a Vîlturesei mai sînt cca 120 m diferenţă de nivel fără obstacole. De la înălţimea celor 1410 m, se profilează, zdrenţuită de ,,coşuri" stîncoase, cetatea Narăţului: o broderie de creste împădurite, sălbatice, haotic orientate, spre care există numai calea prin creasta accidentată pe care ne aflăm. Din vîrful Vîltureasa creasta, cu abrupt pe stînga, coboară într-o şa, trece o limbă de pădure plină de stîncărie şi urcă pe sub vîrful Verdeş (cca 1450 m). Cu toate că poteca îl ocoleşte pe la vest, merită cu prisosinţă o căţărare pînă în pisc. Vîrful Verdeş oferă una din cele mai spectaculoase panorame în direcţia Vînturariţa, Stogu, Plaiul lui Stan şi vîrfurile din culmea principală a Căpăţînii. Priveliştea este cu atît mai amplă, cu cît abruptul cu care se prăbuşeşte muntele în Valea lui Stan dă impresia că privim dintr-un loc suspendat în văzduh. Reluăm traseul care ocoleşte Verdeşul pe la vest, apoi cuşmele stîncoase înşirate pe creastă pînă în şaua Verdeş (cca 1425 m), unde poteca reintră pe muchie, spre sud. Sub marele perete al colţului nordic Narăţu, poteca se abate la stînga, atinge muchia estică şi se întoarce brusc în unghi de 90° la dreapta, în strunga Colţului. Creasta, blocată de Cioaca Narăţului, înlătură accesul pe cumpăna apelor. Marcajul şi firul potecii ocolesc piscul pe faţa estică, prin pădure. O lespede lucioasă, prelungită din perete, ne obligă la coborîre pînă la capătul inferior al stîncii, pe unde e mai lesne să o traversăm. Poteca iese în cîteva minute la izvorul Ferigilor, lîngă troiţă, unde este loc bun de popas. Cei ce vor să urce la ,,Coşurile" Narăţului trebuie să se întoarcă pe potecă cca 80 m şi să urce 60 m diferenţă de nivel, destul de incomod, prîntre lespezi şi brazi pitici pînă la creastă. În apropiere, spre sud, se află Ciocălia Narăţului, o piramidă uşor accesibilă, iar spre nord Cioaca Narăţului (1500 m). Vîrful cel mai înalt, Narăţu (1509 m), numit local şi Boldanele Narăţului, se află la sud, pe creasta împădurită, accesul la ele fiind mai dificil. Priveliştea din Ciocălia Narăţului este atît de spectaculoasă încît ne poate mulţumi pe deplin. Într-adevăr, un larg tur de orizont reţine îndelung atenţia. Pe vreme bună, în afară de Vînturariţa, Stogşoare, Stogu, piramide de calcar ce rup unduirile pădurilor, se mai văd Claia cu Brazi şi imensa pădure de la izvoarele Văii lui Stan, culmea Căpăţînii, cu blîndele culmi Cîndoaia şi Folea, apoi pajiştile Gera şi Căprăreaţa. Jos, valea Lotrului, adîncă şi rnulticoloră, brăzdată de şosele şi poteci, trimite pînă la noi tumultul circulaţiei. Spre nord, sinuoase, blînde, pătate de jocul norilor şi al poienilor, se profilează înălţimile fără sfîrşit ale Munţilor Lotrului. Mutîndu-ne privirile spre nord-est, din tăietura Carpaţilor zărim meandre ale Oltului, sculpturi ale defileului, peste care traversează măreţ piscurile de argint ale Munţilor Făgăraş. Se disting, cu ochiul liber, Chica Pietrelor, Tătaru, Suru, Ciortea, frînturi din Scara şi Negoiu. În apropiere, Cozia pare că se înfrăţeşte cu Foarfeca Narăţului şi cu Pietrele Goale. Doar Boldanele Narăţului ascund ceva din abrupturile sudice prăbuşite în labirintul Lotrişorului. Adăugînd aproape 45 min. la timpul general pentru accesul la vîrf, revenim la izvorul Ferigilor, de unde reluăm traseul. Poteca largă trece de izvor, coboară puţin şi ocoleşte, prin pădure, Boldanele Narăţului, apoi urcă molcom în culme la est de Boldane. Coborîm spre est, apoi cotim treptat spre sud, spre şaua şi stîna Tîrsa (cca 1280 m), unde întîlnim marcajul cruce albastră. În poiana Tîrsa izvorul se află la vest de stînă, la cca 100 m, în pădure. De aici avem o privelişte frumoasă spre bazinul Lotrişorul. De la stîna Tîrsa traseul poate fi continuat fie urmărind în continuare punctul roşu spre casele I. F. Lotrişoru (varianta A), fie pe pîrîul Valea Satului la Brezoi (varianta B).
Varianta A: Marcaj: punct roşu
Durată: l ½ -l ¾ oră.
De la stînă marcajele punct roşu şi cruce albastră sînt dirijate spre nord către izvoarele Văii Satului cca 150 m distanţă; poteca marcată punct roşu se abate treptat pe coastă la dreapta, lăsînd la stînga marcajul crucea albastră. După o mică ,,podină" stîncoasă ieşim pe culme, spre est, apoi lăsăm la stînga marcajul banda roşie, spre Sturii lui Pavel, loc de unde avem o privelişte frumoasă spre Masivul Cozia, Cîrligele Oltului, Cheile Lotrişorului, plaiul Lotrişorului şi Fruntea lui Dat. Incepînd din Poiana lui Pavel poteca merge pe culme spre sud, coborînd iute prin pădure cca 430 m diferenţă de nivel. Aproape de capătul culmii, o săgeată indică locul de unde poteca coteşte la dreapta şi coboară pe cîteva serpentine la şoseaua forestieră lîngă cantonul I. F. Lotrişor (680 m); (la cca 5 km de motelul Lotrişor).
Varianta B: Marcaj: cruce albastră
Durată: 2 ½ - 3 ore
De la stîna Tîrsa coborîm cca 150 m distanţă spre nord împreună cu poteca marcată punct roşu, apoi urmărim poteca din stînga pe lîngă firul izvorului. După ce se depărtează de izvor spre dreapta, poteca coboară în serpentine, ocolind zona stîncoasă şi, aproape de confluenţa cu Pîrîul Ferigii, regăseşte firul principal al văii. În continuare, pînă la Brezoi poteca marcată cruce albastră însoţeşte pîrîul (vezi şi traseul 13).
Foto:Wikimedia Commons
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu