Bushcraft ACIN
Fructe de padure comestibile
Afinul Este un subarbust (arbust mic), stufos, rămuros, cu tulpina de culoare verde, lungă de circa 30-60 cm, cu ramuri anguloase. Frunzele sunt scurt-pețiolate, mici, ovale, denticulate (crestate pe margine), verzi pe ambele fețe. Florile sunt verzui roșietice, albe sau rozé cu petalele unite sub formă de clopoțel, dispuse câte 1-2 la axila (subțioara) frunzelor. Înflorește în lunile mai-iunie. Fructul este numit afină și reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă sau albastru-brumărie, de formă rotundă, cu diametrul de 0,5 - 0,6 cm, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrișor. Crește în regiunile alpine pînă la altitudinea de 2000-2500 m, mai ales pe versanții umbriți și umezi, prin păduri de conifere, pajiști montane, pe stîncării și pe soluri silicoase.
Macesul Este un arbust deciduu, cu o înălțime care variază între 1 și 5 metri. Tulpina este acoperită de țepi mici, ascuțiți, sub formă de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar există și plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4-6 cm și sunt formate din cinci petale. Fructul, numit măceașă, are o formă elipsoidă și este roșu sau portocaliu închis.
Catina alba cunoscută īn unele părți și sub numele de cătină de rāu sau simplu cătină (nume științific Hippophaë rhamnoides L.), este un arbust foarte ramificat și spinos care crește în România începând din nisipurile și pietrișurile litorale până în regiunile muntoase, alcătuind uneori crânguri și tufișuri destul de întinse. Frunzele sunt întregi, liniar-lanceolate, de culoare verde-cenușie pe fața superioară și albicios-argintie pe cea inferioară. Florile, dioice, sunt mici și apar înaintea frunzelor; cele mascule, sesile, au 2 sepale și 4 stamine, iar cele femele sunt scurt pediculate și au 2 sepale. Fructele sunt ovoide sau globuloase, lungi de 5-10 mm și late de 4-8 mm, de culoare verde la început și galben-portocalie la completa lor maturitate. Planta crește până la 2-5 m, are scoarța brun-închis care se transformă în ritidon brăzdat. Face lujeri anuali solzoși, cenușu-argentii, ramuri laterale cu spini numeroși și puternici, cu muguri mici, păroși, cu gust amărui. Frunzele sunt lanceolate, de până la 6 cm lungime, cu nervură mediană evidentă. Face flori unisexuat-dioice, galben-ruginii, cele masculine grupate în fluorescențe globulare, iar cele feminine în raceme. Face fructe "false", drupe de 6-8 mm, ovoide, cărnoase, portocalii cu un sâmbure foarte tare. Fructele pot rămâne peste iarnă pe ramuri. Arbustul fructifică numai 4-5 ani și lăstărește în fiecare an foarte puternic.
Murul Lăstarii sunt înalţi de 1–3 m, cu tulpina arcuită, deseori târâtoare, acoperită de ghimpi drepţi sau recurbaţi. Frunzele sunt palmat-compuse, cu marginile neregulate, cu nervuri păroase şi proeminente pe faţa interioară. Florile sunt albe sau roze, dispuse corimbifer, şi se deschid în lunile iunie-august. Fructele sunt cărnoase, compuse, roşii şi acrişoare la început, negre şi dulci când sunt coapte. Se întâlneşte la marginea pădurilor, în poieni, în tufişuri, în lunci şi de-alungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi America de Nord. Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cu originea în Orient, mărturiile asupra folosirii ei în medicină datând din vremea lui Hippocrate, secolul al IV-lea î. Hr. În prezent cuprinde peste 100 de specii şi peste 1000 de varietăţi hibride.
Fragii Fragii (Fragaria vesca), cunoscuti si sub denumirea de capsuni salbatice, sunt originari din Emisfera Nordica. Alte nume sub care mai sunt fragii cunoscuti sunt: capsuni de padure, capsuni Europene, capsuni Alpine etc. Fragii pot fi intalniti in padurile rare, in zonele deluroase, la marginile padurilor dese, in luminisuri sau la marginile soseleleor. Tolereaza orice conditii de crestere (mai putin zonele foarte umede sau foarte uscate). Majoritatea speciilor de fragi au o mare perioada de inflorire. Florile acestora sunt mici formate din 5 petale albe. Fragii se inmultesc prin vlastari. Tufa de frag este formata din multiple ramuri, cataratoare. Fructul este mai mic decat capsunile obisnuite. Fragii au culoarea rosie, sunt suculenti si au o aroma intensa. Exista insa si unele soiuri de fragi ale caror fructe au culoarea galbena sau albicioasa, cand sunt complet coapte.
Zmeura Se presupune ca locul de nastere al zmeurei ar fi undeva in estul extrem al Asiei, de unde a fost adusa, cu nu mai putin de patru-cinci mii de ani in urma, in Europa. In prezent, sunt cunoscute nu mai putin de 10 specii de zmeura, care au la randul lor cateva zeci de varietati fiecare, insa cea mai cunoscuta este Rubus idaeus, numita si zmeura europeana sau zmeura euro-asiatica, din care se pare ca deriva majoritatea celorlalte specii. Zmeura europeana creste spontan si la noi in tara, iar dovezile arheologice au aratat ca era consumata si, posibil, folosita si in scopuri terapeutice, inca de acum trei milenii. Cultivarea zmeurei a aparut foarte tarziu, abia in ultimele doua-trei secole, ea fiindu-le oamenilor la indemana, crescand peste tot, prin cranguri, la margini de padure, in zonele defrisate ori chiar pe langa gardul si zidul casei. Din nefericire, pe masura ce s-a practicat agricultura intensiva, pe masura ce suprafetele de padure au fost retranse si exploatate "stiintific", vastele zmeurisuri au disparut. Printre putinele tari care mai au zmeura suficient de abundenta, asa incat sa poata fi recoltata in cantitati considerabile din flora spontana, este Romania (cu toate astea, in clasamentele recente ale producatorilor mondiali de zmeura, tara noastra nici nu exista). Rusia si vecina noastra, Serbia, produc impreuna aproape jumatate din productia mondiala de zmeura, urmate de Statele Unite si de alte tari europene si asiatice. Totusi, desi Romania nu intra in statistici, ea este un producator important dintr-un motiv legitim: calitatea. Zmeura noastra are un parfum, un gust si - dupa toate semnele - o actiune terapeutica cu totul exceptionala, despre care vom vorbi in continuare.
Cornul Este un arbust mijlociu spre mare, deciduu, sau mai rar un arbore mic, cu înălțimea între 5 și 12 metri, scoarța maro închis și crenguțe verzui. Frunzele sunt opuse, cu lungimea de 4-10 cm și cu lățimea de 2-4 cm, de formă ovoidală. Florile sunt mici (5-10 mm în diametru), cu patru petale galbene, adunate în grupuri de 10-25, și înfloresc înainte ca frunzele să apară. Fructele (denumite coarne) sunt drupe roșii, alungite, de 2 cm lungime și 1,5 cm în diametru, conținând o singură sămânță. Fructele sunt comestibile, și au gust astringent când sunt consumate proaspete. De aceea se folosesc mai ales gătite, având o aromă acidă, descrisă ca un amestec de merișoare și vișine; sunt folosite mai ales la producerea gemului, la pregătirea sosurilor, similare sosului de merișoare, fiind curățate de sâmburi și fierte cu zahăr și portocale. Pot fi de asemenea consumate uscate. În Armenia, fructul este folosit la distilarea votcii. În Turcia este consumat cu sare în timpul verii. Unele varietăți din Ucraina, selectate pentru producere de fructe, au fructe de până la 4 cm lungime. Fructele se coc spre sfârșitul verii și seamănă cu fructele coapte de cafea.
Ienupar Specia crește în întreg lanțul carpatic la 700-1400 m, adesea în tufărișuri și pâlcuri, în poieni, pășuni, rariști, putând crește pe solurile cele mai sărace. Este recoltabil în mari cantități în Transilvania (mai puțin Sălaj și Satu-Mare), Muntenia (Argeș, Buzău, Prahova), Moldova (jud. Bacău, Neamț, Vrancea, Suceava), Oltenia (jud. Gorj, Vâlcea). Ienupărul (Juniperus communis - L.) reprezinta o plantă medicinală ale cărei proprietăți terapeutice sunt utilizate în tratarea multor afecțiuni și boli: tratează și vindecă reumatismul, răceala, bronșita, bolile de piele, elimină piatra existenta la nivelul vezicii urinare. Fructele de ienupăr constituie și ele un remediu natural pentru anemie, lipsa poftei de mâncare, artrită, asigurând o funcționare optimă a organismului. Pulberea rezultată din mărunțirea fructelor de ienupăr este foarte eficientă în tratarea obezității, viermilor intestinali, oboselii, arteriosclerozei. Ceaiul preparat din fructe de ienupăr calmează tulburările digestive și balonările. Important de menționat este că fructele de ienupăr nu trebuie consumate de femeile însărcinate. Un alt remediu natural oferit de ienupăr îl reprezintă tinctura de ienupăr eficientă în vindecarea afecțiunilor urinale, gripei, bronșitei, colitei de fermentație.
Coacazele negre Mai cernite si mai uratele in comparatie cu fragii si zmeura, lipsite de aroma si straluciri rubinii, coacazele negre sunt o veritabila Cenusareasa a naturii. Abia la sfarsitul povestii, cand printul le asaza in picior pantofiorul, arata ce comori se ascund sub infatisarea lor reculeasa. Putine alte alcatuiri ale firii au atata forta de-a vindeca. Coacazele negre contin un numar impresionant de minerale si vitamine, intre care vitamina C intr-o forma care se dovedeste a fi cea mai stabila dintre toate fructele, rezistand la caldura si oxidare. In plus, este singurul fruct de padure care contine ulei volatil
Bushcraft ACIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu