Rezervatia Rapa cu papusi *Transilvania

Rezervatia Rapa cu papusi *Transilvania

 Cai de acces


*De pe DN 15 A /E 78 Breaza-Bistrita ,dreapta pe DJ 154 ,comuna Domnesti.


Rezervatia Rapa cu papusi este o rezervatie de tip geologic si are o suprafata de 2 ha.Rapa cu papusi este considerata monument al naturii fiind constituita dintr-un grup de "sculpturi" in gresie ,care au forme extrem de sugestive denumite Ciupercile,Femeia de piatra,Soldatii

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere
si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

22 August 2015

 

Lumina lina

Lumina lina
de Ioan Alexandru

Lumina lina lini lumini
Rasar din din codrii mari de crini
Lumina lina, cuib de ceara
Scorburi cu miere milenara
De dincolo de lumi venind
Si niciodata poposind
Un rasarit ce nu se mai termina
Lina lumina din lumina lina

Cine te asteapta te iubeste
Iubindu-te nadajduieste
Ca intr-o zi lumina lina
Vei poposi la noi deplina
Cine primeste sa te creada
Trei oameni vor veni sa-l vada

Lumina lina lini lumini
Rasar din codrii mari de crini
I-atata noapte si uitare
Si lumile au pierit in zare
Au mai ramas din veghea lor
Luminile luminilor

Lumina lina, lini lumini
Instrainandu-i pe straini
Lumina lina, nunta, leac,
Tamaduind veac dupa veac
Cel intristat si saracit
Cel trist si cel nedreptatit
Si pelerinul insetat
In vatra ta au innoptat.
Lumina lina leac divin
Incununandu-l pe strain
Deasupra stinsului pamant
Lumina lina, Logos Sfant.

Pruncii mei

  Pruncii mei
de Ioan Alexandru

Sa pot scrie imne pentru tara
Ingenunchi in fiecare seara
La lumina lampii de oloi
Am nevoie pruncii mei de voi

Sa luam de dincolo putere
Suferintele intru-nviere
Cu rabdare-n lacrima sa tes
Peste bruma noastra de cules

Thales din Milet

Tales din Milet

Apartinea unei familii nobile, ceea ce i-a dat posibilitatea ca sa faca calatorii indepartate - mai ales in Egipt. Tales a fost vestit pentru cunostintele sale matematice si a fost enumerat printre cei sapte intelepti ai antichitatii. Ca om de stiinta i se atribuie lui Tales prevederea unei eclipse solare, ce a avut loc in 2 mai 585 i.Hr., cat si formularea de axiome geometrice. De aceea il lauda Herodot (I, 74).
Importanta filozofica a lui Tales este aceea ca el a fost cel dintai filozof, care a formulat o ipoteza asupra principiului constant al naturii. Lucrul acesta este de mare importanta, fiindca numai atunci fenomenele asa de felurite si de multiple ale naturii pot fi explicate, cand ele pot fi reduse la un principiu unic, care sa fie in acelasi timp si substratul unic al acestor fenomene.
Dupa cum spune Aristotel, Tales proclama ca principiu unic, prin care pot fi explicate toate fenomenele, apa. Ceea ce l-a determinat pe acest ionian sa considere apa ca principiu originar al lumii, nu se poate spune cu exactitate. Probabil ca prin intuitie senzoriala, Tales a observat ca apa este prezenta in toate prefacerile din natura. Dar cum s-au nascut toate lucrurile din apa, aceasta nu ne mai spune Tales.
Totusi, prin aceasta afirmatie, Tales poate fi considerat a fi cel dintai filozof al naturii, fiindca acesta este cel dintai ginditor, care se ridica de la observatia senzoriala a unor fenomene la intuitia unui principiu originar al tuturor lucrurilor. Caci, ceea ce voim sa accentuam aici este faptul ca, consideratiile lui Tales, desi par naive, ele cuprind totusi doua caracteristici noi fata de gandirea mitologica de pana la el: intai deducerea tuturor lucrurilor dintr-o origine unica naturala. Si, in al doilea rand, constiinta clara ca inapoia schimbarilor pe care le sufera fenomenele naturii - vara si iarna, inflorire si vestejire, nastere si moarte etc. - se afla un "ce" originar, ce ramane mereu identic cu sine, care nu se schimba si totusi produce din sine lumea, pentru ca apoi s-o ia iarasi in sine, pricinuind astfel procesul etern al acesteia. Tales nu mai intreaba : cum a fost la inceput ?, cum faceau vechii cosmologi, ci el pune intrebarea : Ce este inceputul ? Asadar, el cauta dupa temeiul originar al tuturor lucrurilor. Este intrebarea dupa acel temei care este inceput, fara ca el insa sa mai aiba un inceput, aceasta fiindca el este etern (E. Genaro, La caduta speculativa di Tales, Genova, 1970).
Pentru Tales, asadar, temeiul tuturor lucrurilor il constituie un element senzorial-material. Natural, trebuie sa accentuam faptul ca Tales nu cunoaste conceptul naturii in sensul nostru de astazi, ci pentru acesta energia si materia formeaza o unitate. Si ceea ce este curios este faptul ca pentru acest milezian materia este insufletita, caci "totul este plin de zei", zice el. Din cauza acestui antropomorfism naiv, reprezentat de cei trei filozofi milezieni, ei au fost numiti si "hylozoisti". Care este eroarea lui Tales ? Greseala lui este aceea ca el cauta ceva ce trebuie sa fundamenteze realitatea si descopere acest "ceva" tot ca ceva real .

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/tales-milet-71713.html

Izvorul

Izvorul
de Ioan Alexandru

Izvorului asemeni sunt si eu
Cutremurat sub stelele de vara
Cu cat e cerul mai fara de vant
Cu-atat launtrurile mele se-nfioara

Nu dinafara-i zvon ce ma framanta
Nici din adancuri nici de sus
O umbra s-a desprins din slava
Icoana ei in mine a apus

Din ce in ce sunt cercuri mai adanci
Si mai departe horele pe ape
S-a desteptat in mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde si incape.

Cerul si pamantul

    Cerul si pământul
de Ioan Alexandru

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.

Sfantul Simeon cel Nebun

Sfantul Simeon cel Nebun pentru Hristos este cinstit pe 21 iulie. Sfantul Simeon s-a nascut in secolul al VI-lea, in cetatea Emesei, si a trait in zilele imparatului Justinian.
Sfantul Simeon era prieten foarte apropiat cu Ioan (ulterior Sfantul Ioan Pustnicul). La varsta de 24 de ani pleaca impreuna cu acesta in pelerinaj la Ierusalim. La intoarcere, trecand prin Valea Ierihonului, Sfantul Simeon ramane impresionat de asezamintele monahale pe care le-a intalnit si ii cere lui Dumnezeu sa-i descopere calea pe care sa o urmeze - sa revina pe meleagurile natale sau sa ramana in aceste asezaminte din vecinatatea raului Iordan. Dumnezeu ii descopera ca adevarata cale pe care trebuie sa inainteze este cea a vietii de manastire. In urma acestei revelatii, Simeon impreuna cu Ioan ajung la manastirea inchinata Cuviosului Gherasim. Aici vor primi haina monahala. Dupa o vreme, parasesc aceasta manastire si se retrag in apropierea Marii Moarte.
Patruns de cuvintele Sfantului Apostol Pavel, "nimeni sa nu caute pe ale sale, ci fiecare pe cele ce sunt ale aproapelui... Tuturor m-am facut toate ca pe toti sa-i mantuiesc", ia decizie sa plece in lume, ca sa-i bucure si pe semeni cu darurile pe care le castigase in pustiu. Se desparte de Ioan si ajunge in Ierusalim, iar de aici pleaca spre Emesa. Motivat de cuvintele lui Pavel: "Cel ce voieste sa fie inteleptul in veacul acesta, sa se faca nebun. Noi suntem nebuni pentru Hristos; pentru ca cel nebun al lui Hristos este mai intelept decat oamenii", alege ca nebunia pentru Hristos sa fie prezenta in viata sa.
"Nebunul pentru Hristos nu e nebun cu adevarat, si aceasta este marea deosebire. El este deplin sanatos la minte. El numai "fatareste" nebunia, el alege sa para nebun, el face totul pentru ca toti ceilalti sa-l socoteasca cu adevarat nebun, ramanand insa stapan pe gesturile si vorbele sale, folosite intotdeauna cu un anume rost.
In fata celor care i-au aflat taina sau a celor alesi de el, ca si atunci cand e singur, leapada masca nebuniei, aratandu-se intreg la minte si deplin sanatos. Atunci cand nebunia pentru Hristos si-o arata doar o data in viata, purtarea sa de mai inainte ori de dupa aceea nu are in ea nimic patologic.
Cel cu adevarat nebun, chiar daca ajunge sa-si indure nebunia sa in Hristos, nu este un adevarat nebun pentru Hristos in adevaratul inteles al cuvantului. Pentru ca cel nebun pentru Hristos nu indura silit nebunia, ci insusi se sileste sa se arate nebun. Singur si-a ales conditia de nebun si poate s-o paraseasca oricand voieste si sa se intoarca iarasi la ea, cand socoteste ca-i este de folos. Nu-i pentru el un handicap, nu-i vatama viata psihica si nu-i tulbura nici viata duhovniceasca. E ca si actorul, care ramane el insusi, chiar daca-si pune tot sufletul in rolul pe care il are de jucat". (Jean-Claude Larchet)
Din relatarea vietii sale aflam ca atunci cand a revenit pe meleagurile natale, a gasit la intrarea in Emesa un caine mort. L-a luat cu sine si asa a inceput sa umble pe strazile orasului. In urma acestui gest, toti il considerau nebun. O alta intamplare care depaseste logica umana s-a petrecut intr-o biserica din oras. Aici Simeon i-a deranjat pe toti cei prezenti la slujba.
Pe langa toate aceste fapte care atrageau dispretul semenilor, Sfantul Simeon a savarsit si multe minuni: vindecari, invieri din morti, prevestiri ale unor evenimente tragice etc.
Dupa trecerea sa la cele vesnice s-a cunoscut dorinta acestuia de a fi smerit si de a ascunde faptele sale virtuoase sub chipul nebuniei. Este pomenit in fiecare an pe 21 iulie, alaturi de Cuviosul Ioan Pustnicul.

Tropar
Intr-un gand uniti fiind cu dumnezeiasca dragoste, o, Ioane cuvioase si dumnezeiescule Simeone, caci viata dumnezeiasca in pustie ati petrecut, si intelepti fiind, batjocurile lui Veliar le-ati rusinat, iar acum, pentru noi Lui Dumnezeu rugati-va, cununilor dumnezeiesti sa ne invredniceasca.

Condac
Cei ce ati savarsit viata crestineste cu buna credinta, vase curate Treimii aratandu-va, Simeoane si Ioane, purtatori de Dumnezeu prea luminati, acum cereti sa trimita din destul curatire si pace sufletelor noastre, parinti preafericiti.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-simeon-nebun-149589.html

Iubire

  Iubirea
de Ioan Alexandru

Partasi suntem multor iubiri
Una singura e implinire
Celelalte numai presimtiri
Pana dam in inima de Mire

Impodobit cu-nfatisarea Lui
Dinspre inviere rasarinda
Pe cat in lacrimile orisicui
Voi ravni iubirea sa-si aprinda

Ce exista sa iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Sa rodeasca-n cele care nu-s
Rasaritul ce le apartine

Psalm

Psalm
de Ioan Alexandru

Oriunde plec Tu esti mereu cu mine
Unde-as fugi sa nu pot fi ajuns
Sunt singur e noapte vinsa ma ruine
Nelegiuri cu cate te-am strapuns

De fata Ta nimic nu ma ascunde
Oriunde cer azil sunt prigonit
Oceanul nu are indestule unde
Sa-mi dea odihna nemarturisit

Nici lacrimile nu ma mai incearca
De teama Ta si ele-au amutit
Pounca-ai pus in toate sa ma-ntoarca
Sa ma predea unde te-am pangarit

Stiu ca o faci din mila Ta cea mare
Ce nu iti da odihna sa ma uiti
Sa-mi treaca zilele fara lucrare
Cu fata Ta de-acuma ma confrunti

Sinceritate

Sinceritate

In timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca, din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi prichindei se stransesera in fata casei in care locuia omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit, imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie ...
Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii si-au ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica, mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a plecat spre casa.
Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu toate cosurile in curte, unde copiii deja se stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra, care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a aes tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi ?! Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat.
- Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani ? Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de tine ? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi!
S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns:
- Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita, fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece galbeni.
Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus in fuga la mama ei si ia dat banutii, dupa care i-a povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta data, iar fata i-a urmat sfatul.
Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea.
"Saracia sau bogatia nu pot invinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate invinge si saracia si bogatia."

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/sinceritate-79195.html

Cina

    Cina
de Ioan Alexandru

Vine un musafir la noi in casa
Aducator de har orice strain
Il vom pune in frunte la masa
Linga piine si vin

Cat ne este vatra de saraca
Pe cat suntem de multi linga foc
Ii place lui Dumnezeu sa petreaca
Cu noi la un loc

Faramiturile-astea putine
Trebuie sa le-mpartim chibzuit
Sa ramana cosurile pline
Din cat a prisosit

Fiece casa-mparatie
Fiece masa prestol
Prin fiecine poate sa vie
De cand mormantul e gol

Stiu ca sunt lut

  Ştiu că sunt lut
de Radu Gyr

Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoata mir din mărăcine,
din bălării, impărtăşanii.

Minunea mea se-ntamplă vie
din mofturi mici şi biete fleacuri...
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.

De nu strâng mările in braţe,
prin câte-o baltă tot deretic
si gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină câte-un petic.

Si dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, incalte
de-o schioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.

Anaximandru

Anaximandru

Un progres mai esential face gindirea filozofica prin al doilea filozof milezian, Anaximandru. Acesta este concetatean cu Tales si ceva mai tinar decit acesta. Anaximandru este socotit a fi cel dintii filozof grec, care a scris o lucrare cu continut filozofic si de aceea aceasta este cea dintii lucrare in proza. Cartea este intitulata Despre natura, care insa s-a pierdut. In Anaximandru se intilnesc intr-un chip ideal omul de stiinta cu filozoful. El este cel dintii om de stiinta al antichitatii care intelege sa schiteze o harta a pamntului, in care el indica oceanele si uscatul, cautind sa explice, intr-un mod stiintific, chipul in care s-au format marile. Si - dupa indelungate cercetari - Anaximandru ajunge la concluzia ca lumea este un "cosmos", iar, ceea ce este si mai indraznet, el mai sustine ca pamintul este un corp rotund ce pluteste in spatiu. Indraznetul milezian incearca chiar sa fundamenteze matematic aceasta afirmatie. El construieste un "aphaira", (Diog. Laert. II, 2), cel dintii glob al cerului si formuleaza teorii foarte ingenioase cu privire la originea plantelor, animalelor si a omului, ce nu mai tineau cont de factorul mitologic si religios. Se spune ca Anaximandru ar fi inventat si ceasornicul solar (gnomon). El a murit in 547 i.Hr. Si mai indraznete sint insa ideile filozofice ale lui Anaximandru. Dupa spusa lui Teofrast, Anaximandru a fost elevul si urmasul lui Tales, ceea ce inseamna ca este mai mult ca posibil, ca intre milezieni - dupa cum crede si Diels - sa fi existat scoli filozofice. Asa se explica faptul ca si la Anaximandru problema fundamentala a preocuparilor lui filozofice sa fie aceeasi ca si la Tales. Caci si pe Anaximandru il preocupa problema lui „arhe" . Dar concluziile la care ajunge acesta sint cu totul deosebite de acelea ale lui Tales.
Tales afirma ca temeiul ultim al lumii este apa. Acest lucru probabil ca nu l-a multumit pe Anaximandru, caci atunci - concludea acesta - ar putea sa fie considerate ca principii ultime ale lumii si alte elemente decit apa. O concluzie foarte justa in urma careia acest milezian sprinten la minte ajunge la ideea ca temeiul ultim al lumii, ce asigura unitatea acesteia, trebuie sa fie cu totul de alta natura decit un dat senzorial. Din acest motiv, Anaximandru este silit sa caute temeiul unic si ultim al lumii inapoia fenomenelor senzoriale. Caci - zice el - "arhe" nu mai poate avea, ca celelalte materii senzoriale, un inceput empiric in timp, ci el trebuie sa fie neprodus, netrecator, nemarginit si in trecut si in viitor. Principiul originar al lucrurilor trebuie sa fie "ceva" nemarginit. Asa apare, pentru prima data in istoria gindirii omenesti, ideea "Nemarginitului". Principiul trebuie sa fie o natura nemarginita sau principiul este natura Nemarginitului. Si, din pricina ca nici un element material nu indeplineste aceste conditii, atunci, in determinarea principiului originar al lucrurilor, trebuie sa se faca abstractie de toate calitatile senzoriale, asa ca principiul originar trebuie sa fie nedeterminat. De aceea, Anaximandru numeste acest principiu "apeiron" sau "Nedeterminatul", vrind sa arate prin acest nume ca acest principiu este in acelasi timp nemarginit si de nimic ingradit. In felul acesta filozoful se ridica, pentru prima data in istoria filozofiei, prin abstractie, de la ceea ce este senzorial, constatat cu simturile, la ceea ce este notional : "arhe" este "apeiron", Nedeterminatul. Asa ne-a ramas exprimata ideea anaximandrica la Aristotel: temeiul ultim al lumii trebuie sa fie marginit, pentru ca devenirea sa nu inceteze niciodata, ci sa se produca mereu in eternitate. Daca n-ar sta asa lucrurile, viata din univers ar inceta sa mai existe.
Prin "Nemarginit", Anaximandru intelege - dupa cum ne confirma acest lucru si Aristotel - o materie nemarginita, desigur in sensul unui "ce" originar vesnic viabil si care se misca numai prin sine. De aceea Anaximandru isi numeste Nedeterminatul "nemuritor", "netrecator", "neprodus" si "vesnic tinar". Ca el ar fi afirmat - cum se crede acest lucru pe temeiul unui loc din Aristotel - ca Nemarginitul ar fi si "divin", fiindca cuprinde si sustine totul, nu se poate spune cu siguranta.

Ceea ce se poate spune despre "Apeiron"-ul lui Anaximandru este ca :

1. El este inaintea oricarei materii senzoriale;

2. El n-are nici o calitate pe care o intilnim in experienta la alte elemente. El n-are virsta;

3. El este nemarginit, neschimbator si netrecator.

Aceasta conceptie despre "arhe" este formulata de catre Anaximandru numai pe temeiul gindirii rationale si de aceea ea este o cunoastere rationala. Aici intilnim, deci, pentru prim adata, faptul ca gindirea se ridica de la cunoasterea senzoriala la cunoasterea pur notionala, asa cum se va intimpla mai tirziu la filozofii eleati si la toti filozofii rationalisti. In acest caz, "Aperion"-ul lui Anaximandru poate fi considerat identic cu "existenta pura" a eleatilor si cu "substanta" lui Spinoza, desi la Anaximandru nu poate fi vorba inca despre un concept abstract al substantei, din pricina ca - cum am mai amintit - Anaximandru concepe existenta ca fiind ceva material.
Dar cum actioneaza acest nemarginit in procesul lumii ? La intrebarea aceasta fundamentala a filozofiei naturii, Anaximandru nu raspunde multumitor. Pentru Anaximamdru Nedeterminatul este o materie subtila, invizibila, care, dintr-o pornire interna, iese din omogenitatea originara si prin diferentiere produce elementele contrare, ca rece si cald, umed si uscat etc, din care s-au nascut toate lucrurile si lumea. Acest milezian gindeste formarea lumii ca o diferentiere, ce este produsa de eterna miscare a elementelor contrare, pe care le cuprinde Nemarginitul, in chip potential.
Aceasta miscare eterna, pe care noi trebuie s-o gindim ca un virtej, Anaximandru si-o inchipuie, ca toti hylozoistii, ca ceva ceea ce nu mai trebuie fundamentat si de aceea el nu se mai ocupa de originea ei. O asemenea miscare tine de fiinta temeiului originar.
Plecind de la aceste daturi, Anaximandru concepe o cosmologie indrazneata si naiva in acelasi timp, pe care din lipsa de material mai amplu nu o putem reconstitui decit in chip incomplet. Dupa ce caldul a fost diferentiat, acesta s-a urcat in sus, in timp ce masa rece a ramas jos. In jurul recelui s-a concentrat caldul in forma unui glob, si asa "cum imbraca coaja copacul", recele raminind in mijloc. Din aceasta masa s-a format lumea vizibila. Desigur nu numai o lume, ci o infinitate de lumi, pe care temeiul originar le va absorbi iarasi in sine. Caci aceasta este caracteristica fiintiala a acestuia. "Unde este originea lucrurilor, acolo se afla si apunerea lor, in concordanta cu necesitatea. Ele platesc astfel unora altora pedeapsa si cainta pentru nedreptatea lor, in concordanta cu ordinea timpului", zice Anaximandru. De aceea din eternitate are loc continua producere si apunere a lumilor, ce se nasc intr-un numar infinit.
Prin aceasta Anaximandru afirma unele idei ce vor avea o importanta epocala pentru evolutia de mai tirziu a filozofiei grecesti. Intii este ideea periodizarii lumii. Apoi ideea ca exista o lege a naturii, ce stapineste asupra intregii vieti cit si asupra fenomenelor si a schimbarilor din lume.
 
N.B
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/anaximandru-71714.html