Nu-i singur Iuda vinovat

Nu-i singur Iuda vinovat
de Costache Ioanid


Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?…

Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul

Zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înainte Mergătorul, cu mărire şi cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puţine sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o şi ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta şi dreapta Ana, Sfânta Elisabeta şi Prea Sfântă, Preacurata Fecioară Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit şi s-au săvârşit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vorbi bunul vestitor şi cu zămislitorii, de vreme ce Însuşi Dumnezeu avea trebuinţă de învoirea celor ce zămisleau. Drept aceea, bine-vestitorul, Sfântul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: "Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta şi femeia ta, Elisaveta, va naşte ţie un fiu, şi-l vei numi Ioan şi va fi ţie bucurie şi veselie şi se vor bucura mulţi de naşterea lui" (Luca 1,13).
Răspuns-a Zaharia: "Străine şi neaşteptate lucrări îmi vesteşti mie, vestitorule de bucurie; că a naşte fii la bătrâneţe nu este lucru potrivnic firii? Fiindcă eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei, deci, cum vom putea să zămislim şi să naştem fiu?" Îngerul a zis: "De la începutul cuvintelor tale te găsesc pe tine cu puţină credinţă, Zaharie, pentru că nu aştepţi împlinirea cuvintelor mele, căci, deşi potrivnic firei tale ţi se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Căruia nimic nu este cu neputinţă; că Dumnezeu poate şi din pietre să ridice fii lui Avraam.
Au nu ştii că era cu putinţă lui Dumnezeu a zidi pe Adam din pământ iar pe Eva din coasta lui şi prea îmbătrânita Sara a-i da lui fiu pe Issac? Deci, şi femeii tale, Atotputernicul Dumnezeu îi dă să nască la bătrâneţe fiu, că s-a auzit rugăciunea ta". Răspuns-a Zaharia: "Eu acum aduc rugăciunile mele lui Dumnezeu pentru venirea doritului Mesia, pe care s-a făgăduit, prin gurile sfinţilor săi prooroci, ca să-l trimită mai degrabă pe pământ să mântuiască seminţia lui Avraam din robia altor neamuri. Încă mă rog şi pentru greşelile mele şi pentru neştiinţele poporului. Iar de aceasta, ca să am fiu, acum nu mă rog, că m-am învechit cu anii şi femeia mea a îmbătrânit". Grăit-a lui Îngerul: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, cu a cărui descoperire ştiu că acum nu pentru primirea fiului te rogi, ci pentru lucrurile de care spui. Însă mai înainte de bătrâneţile tale şi mai înainte de stârpiciunea soţiei tale, Elisabeta, te-ai rugat cu osârdie ca să vă dea vouă Dumnezeu să aveţi un fiu. Iar întrutot milostivul, Domnul, de Care nici cea mai mică mişcare de inimă omenească nu se tăinuieşte, Cel ce ascultă rugăciunile celor ce se roagă Lui şi face voia celor ce se tem de el, Acela, auzind rugăciunile tale cele mai dinainte, îţi dăruieşte ţie, măcar, deşi, nu degrabă, însă bine, fiu cu numele darului numit. Pentru că ştie după a Sa bunăvoire să împlinească cererile sfinţilor Săi. Şi va fi mare înaintea Domnului cel ce va să se nască ţie fiu". Răspunse Zaharia: "Te văd pe tine, binevestitorule, că eşti înger al lui Dumnezeu, că vorba ta arată aceasta; vederea frumuseţii tale te vădeşte şi puterea cuvintelor tale mărturiseşte.
Drept aceea, de la începutul arătării şi vestirii tale îndată m-am spăimântat, precum oarecând şi Daniil proorocul, văzând pe înger, s-a temut. "Am văzut, zice, o arătare mare şi n-a rămas în mine tărie". Aşijderea şi maica lui Samson a zis: "Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi chi-pul lui ca şi chipul îngerului lui Dumnezeu era înfricoşat". Drept aceea m-am temut şi eu şi nu îndrăznesc a grăi cuvinte potrivnice cuvintelor tale celor îngereşti. Însă te întreb: Pentru ce fiul, cel ce se va naşte, va fi mare? Au doar mai mare şi mai cinstit va fi decât Ieremia proorocul, către care era cuvântul Domnului cel ce zice: "Mai înainte de a te zidi eu pe tine în pântece te-am cunoscut şi mai înainte de a ieşi tu din mitras te-am sfinţit şi prooroc în neamuri te-am pus". Răspuns-a îngerul: "Va fi mare înaintea Domnului fiul tău, cu neasemănată mărime duhovnicească, cu care va întrece pe Ieremia. Acela s-a sfinţit mai înainte de naşterea sa, dar acesta cu mult mai mult se va umple de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicei sale. Ieremia a fost însemnat numai ca să proorocească pentru Mesia, iar acesta înainte a fost rânduit ca şi mâna să-şi pună pe Dânsul şi să-L boteze. Încă nu numai pe Iere-mia, ci şi pe ceilalţi sfinţi îi va întrece cu mărimea darului lui Dumnezeu. Că nu se va scula între cei născuţi din femei altul mai mare decât Ioan Botezătorul. Precum o stea din toate celelalte stele covârşeşte în slavă, aşa şi între sfinţii lui Dumnezeu, unul pe altul cu slavă şi cu cinste întrece. Că şi într-ale noastre îngereşti ierarhii - zice Gavriil - care totdeauna văd dumnezeiasca faţă, nu la toţi într-un fel descoperă Dumnezeu tainele voinţei Sale, ci prin mijlocirea celor mai de sus arată poruncile celor mai de jos. Multe stele apun înainte de ivirea soarelui şi numai singur luceafărul merge înaintea soarelui. Mulţi profeţi au propoveduit despre venirea lui Mesia, pruncul însă cel ce va să se zămislească şi să se nască din tine, nu numai cu cuvântul va propovedui, ci şi cu degetul său va arăta popoarelor pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Cela ce ridică păcatele lumii. Şi pentru aceea va fi mai mare decât toţi cei ce se nasc din femei, pentru că pe cât împlinirea vestirii celei de bucurie este mai primită decât însăşi vestirea, pe atâta mai cinstit va fi proorocul cel ce are să se zămislească şi să se nască, decât alţi prooroci.
Toţi proorocii şi legea au proorocit până la acest prooroc, iar acesta va fi săvârşirea tuturor proorocilor şi sfârşitul legii celei vechi, şi înainte mergător al darului celui nou".
Grăit-a Zaharia: "Bună şi de bucurie este vestirea ta, o, îngere! că dacă "tot fiul cel înţelept veseleşte pe tată", cu cât mai mult fiul cel mai înţelept decât toţi proorocii m-ar veseli pe mine, bătrânul. Cu toate acestea, cum oare mă voi veseli, de vreme ce mă îndoiesc de cuvintele tale; iar bucuria şi veselia în lucrurile cele de îndoire nu se fac, ci numai în cele vrednice de credinţă. Deci, rogu-mă ţie, îngere al lui Dumnezeu, să-mi spui mie: după ce voi cunoaşte cele binevestite de tine?". Răspuns-a îngerul: "Au încă te îndoieşti şi nu crezi cuvintele mele o, Zaharie?! Au doar minciuni îţi spun, trimis fiind de la Dumnezeu, Care este credincios în toate bunătăţile Sale şi drept în toate lucrurile Sale? Nu este cu neputinţă la Dumnezeu tot cuvântul! Eşti preot şi învăţător al lui Israel şi pe acestea oare nu le ştii: că vremea venirii lui Mesia a sosit, pe care eu, prin şeptimea anilor, am numărat-o trimis fiind în Babilon la Daniil proorocul? Au n-aţi citit proorocirile lui? Cercetează şi vezi că, iată, s-a apropiat cel ce mântuieşte pe Israel şi înainte va merge înaintea feţei lui îngerul cel în trup trimis, care va fi fiul tău, cel ce va găti calea lui Mesia, mergând înaintea lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie. Dar de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor, să fii tăcând şi neputând a grăi, până la ziua în care vor fi acestea!". Şi îndată limba lui Zaharia s-a legat cu amuţire, legăturile nerodirii Elisabetei s-au dezlegat, iar îngerul s-a dus să stea înaintea Atotţiitorului Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/zamislirea-sfantului-ioan-botezatorul-150029.html

La Pasti

La Pasti
de George Toparceanu

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite si mânjite,
Zece ouă înrosite.

Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce vă este, frătioare,
- Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stati gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ati fi ouă...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Lânga pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au început cu gura:
- Pân'la urmă tot nu scap!
- Ne găteste de paradă.
- Ne ciocneste cap în cap
Si ne zvârle coaja-n stradă...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam să fiu omletă!
- Eu, de m-ar fi dat la closcă,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi să tac:
Asa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!...

Palatul Stirbei

Palatul Ştirbei

Despre ridicarea acestui palatu cunoaștem prea puține, singurele indicii fiind încrustările de pe latura vestică, “1864”, anul când a fost construit și inițialele “A-B-S”, de la numele lui Alexandru Barbu Stirbey.
Palatul este situat în centrul unui parc întins, înconjurat de arbori înalți, un peisaj cu adevărat deosebit. Stilul ușor gotic îi dă o alură mistică, palatul contituind și una dintre cele mai reprezentative exemple ale arhitecturii romantice din România.

Sursa:http://zeceintop.ro/10-castele-din-romania/

Conducatorul

  Conducatorul
de Petru Dugulescu

Am urcat in trenul vietii plangand
Intr-o zi de noiembrie cenusie;
Undeva pe malul Muresului serpuind,
Intr-o gara mica, pustie.

Aveam si eu un bilet in buzunar,
Ce mi l-au pus parintii la plecare
Asa cum l-au primit si ei - in dar -
Si nu stiam ca-i scris pe el: "PIERZARE"!

Pe cele doua sine: timp si spatiu,
Pornii, calatorind spre nicaieri -
Sa sorb din cupa vietii cu nesatiu
Si parca m-am urcat in tren, ca ieri.

Si leganat de rotile grabit,
Lasai in urma atatea statii dragi:
Gradina - cu ciresele 'negrite,
Padurea, cu potecile cu fragi;

La fiecare varsta cu-a ei toane,
Cand ma-nfierbantam mai mult la joc,
Eu auzeam un scurt: "Sus in vagoane"
Si trenul o lua din nou din loc…

Grabit lasai in ulita pustie,
O minge, ce din carpe mi-am facut,
O undita din ac si gamalie,
Bat de alun si ata de cusut.

Lauta cu arcusul din tuleu
Si sania din iernile cu nea,
Si trotineta prietenului meu
Pentru ca eu, nu o avem pe-a mea.

Lasai o gradinita cu jucariile ei,
Cateva scoli co colegii mei
Iar trenul pe sine zbura -
Spre unde? Spre ce? Nu conta.

Dupa vreo douazeci de statii prin ani,
Cand frunzele cad din castani,
O voce-mi spuse domol:
"Biletul, pentru control!"

Era un conductor bland
Ca soarele diminetii,
O Carte in mana tinand:
"Mersul trenurilor vietii!"

M-a intrebat, parca-l aud si-acum,
C-o voce ce vibra ca si vioara,
De unde vin? Si unde-i al meu drum?
Treceam cu trenul meu… prin Timisoara.

M-am desteptat atunci ca dintr-un vis,
Cautand biletul meu prin buzunare
Dar am vazut ca "IAD" pe el e scris!
Si-am plans atunci cu lacrime amare.

El mi-a promis ca n-o sa m-amendeze,
Ca nu-I aceasta slujba ce-a primit -
Ci sa trezeasca, sa avertizeze,
Sa dea bilete rosii, gratuit!

Dar ca in urma vine, nemilos,
Un controlor cu chipul fioros;
Pe sapca are ca emblema-un craniu,
Iar vocea lui suna taios si straniu:

"Cei ce nu aveti bilete rosii ci viza 'gratie'
Veti cobora cu mine la prima statie!"

Eu il priveam si-l ascultam nauc
Si pentru prima data intrebarea:
De unde vin? Si unde-o sa ma duc?
Se ridica vijelios ca marea.

El mi-a vorbit din nou cu duiosie
Si sub lumina razei de lanterna,
Primi biletul de culoare purpurie,
Chelmac, via Golgota, viata eterna!

Mi-a spus daca biletul am schimbat,
Indata ce in gara-o sa sosim,
Sa schimb si trenul c-un accelerat
Din Timisoara… spre Ierusalim!

Si-acel conductor bland a disparut;
Si mi-l mai aminteam, doar dupa nume;
Dar si eu tot conductor m-am facut
Impartasind aceeasi misiune.

Si de-atunci pe diferit rute
Calatoresc mereu, neobosit,
Sa-mpart bilete inca nevandute,
Bilete pentru ceruri, gratuit!

Pe calatori cu trupul obosit,
Ce nu stiu unde merg caci dormiteaza,
Caut sa-i trezesc strigand necontenit:
"Biletele va rog. Vesnicia urmeaza! Vesnicia urmeaza!"

Socrate si religia

Socrate si religia

In istoria filozofiei Socrate este considerat a fi rationalist. Dar acest lucru nu este adevarat decit in parte, daca tinem seama de ceea ce am spus despre etica si politica socratica. Ca Socrate nu este un rationalist se poate vedea din conceptia acestuia despre religie. Caci pentru acesta etica este strins inrudita cu religia. Socrate a fost o natura profund religioasa, caracteristica ce il deosebeste si in aceasta privinta de sofisti, care, dupa cum am amintit, erau imbibati de scepticism. Pentru Socrate Zeii statului atenian erau niste puteri vii, a caror importanta pentru viata poporului el n-a pus-o la indoiala. El a crezut chiar si in preziceri si oracole, pe care le considera, ca dealtfel si contemporanii sai, a fi indicatii divine, carora el le da ascultare cu inima plina de piosenie. Dar cu toate acestea, Socrate ramine mereu filozoful care cauta neincetat dupa temeiuri rationale si in chestiunile religioase. Oracolele si prezicerile au o insemnatate numai in chestiunile ce depasesc puterea de intelegere a omului. Dimpotriva, ceea ce mintea omeneasca poata sa inteleaga nu intra in domeniul acestei mantiei. Cu aceasta filozoful reduce importanta prezicerilor si a oracolelor la minimum.
Socrate are insa credinta nestramutata ca Divinul, Logosul se reveleaza in sufletul si constiinta morala a omului. Am vazut, in alt loc, ca Socrate vorbeste despre o voce divina, care se reveleaza in sufletul omului. Este aceasta vocea Divinului, care-l opreste pe om sa faca astfel de fapte care-i primejduiesc sufletul. Iar in Apologia am aratat ca Socrate isi sprijina apararea sa impotriva acelora care-1 acuzau de asebie, pe faptul ca el crede in demoni si ca demonii sint fapturi ale Divinitatii si ca, deci, cine crede in demoni crede si in zei. Dar in acelasi timp Socrate vorbeste si despre o singura Divinitate, ceea ce inseamna ca el a depasit totusi politeismul antropomorf al concetatenilor sai, pe care el nu-l mai accepta din motive morale. Totusi filozoful nu se atinge de formele mai inalte ale religiozitatii poporului. Se poate spune insa cu siguranta ca la Socrate este vorba de convingerea nestramutata ca in lume domneste o Ratiune mai inalta si ca ratiunea omeneasca este o parte din aceasta Ratiune universala, care este temelia ordinei morale a lumii si a existentei adevarate a omului. Socrate reprezinta asadar conceptia ca procesul lumii si al vietii omenesti are in ultima analiza un adinc sens moral. "Mie, zice Socrate, nu-mi pot face rau nici Meletos si nici Anytos. Ei nu sint in stare sa faca aceasta. Caci eu nu pot sa cred ca se afla in sensul unei ordini morale universale, ca omul mai bun sa sufere din partea celui mai rau". "Omului bun nu i se intimpla nici un rau nici in viata si nici dupa moarte si persoana sa n-o uita zeii". Ideile acestea tradeaza convingerea ca totul ceea ce se intimpla in lume este dirijat de o putere divina si aceasta putere Socrate o identifica cu Binele, Adevarul si Frumosul in sine. Numai asa se poate intelege ca inteleptul crede in bunatatea originara a naturii omenesti, cel putin in sensul ca toti oamenii au menirea sa reveleze natura si fiinta lor originara divina. De aceea si repetata lui afirmatie ca scopul suprem al tuturor faptelor omului trebuie sa fie realizarea binelui. Este sigur ca aici e vorba despre o idee monoteista, care poate fi redusa la panteismul eleatilor cit si la Divinitatea transcendenta a lui Platon. Divinitatea despre care vorbeste Socrate si care guverneaza lumea este numai o expresie a filozofului dupa care existenta in sine este adevarata, morala si frumoasa. Divinitatea aceasta este identica la Socrate cu "Providenta" ,- o Providenta care nu este independenta de vointa omului, dar nici nu inlatura libertatea de vointa a acestuia. Vointa numai nu poate sa ajunga pina la aceasta Providenta. Din acest motiv Socrate admite si semne ale acestei Providente, care nu pot fi insa intelese si interpretate decit de un spirit profund moral. Felul in care el priveste aceste semne, lasa sa se inteleaga ca omul trebuie sa se hotarasca in toate imprejurarile vietii, ca un spirit liber, si din credinta ca numai ceea ce este moral are valoare vesnica.
Viziunea filozofica socratica este sintetizata oarecum intr-un loc din dialogul platonic "Alcibiade", unde sufletul omului este considerat a fi esenta omului. Sufletul isi are fiinta sa in virtutea ce se fundamenteaza pe cunoasterea de sine. Socrate nu voia altceva decit sa se cunoasca pe sine si sa deprinda si pe altii sa faca acest lucru, asadar sa filozofeze, caci pentru acest intelept nu exista decit o singura viata traita cu sens: este viata in filozofie. Fara filozofie, asadar fara cunoasterea adevarului, ce este imanent ratiunii umane, nimeni nu poate deveni nici bun si nici fericit. Dreptatea si cunoasterea de sine sint inceputul si sfirsitul gindirii si al actiunilor omului moral.
Ca o concluzie putem spune ca pentru Socrate religia mitica si antropomorfica a poporului grec nu mai are valabilitate, el este monoteist. Acesta si este motivul pentru care unii dintre Parintii Bisericii il numesc pe Socrate crestin, iar zugravii bisericilor noastre il zugravesc pe zidurile externe ale lacasurilor sfinte, ca unul care s-a ridicat cu gindirea lui pina la marginile crestinismului.

N.B.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-antropologica/socrate-religia-71707.html

E sarbatoare la Florii

  E sarbatoare la Florii
de Petru Dugulescu

E sarbatoare la Florii -
Cum n-a mai fost vreodata,
Caci Cel prezis de profetii,
Azi in Sion se-arata.

Smerit, cu chipul Sau senin,
Inconjurat de gloate,
Isus, calare pe asin,
Coboara spre cetate.

In maini, cu crengi de palmier,
Ii ies multimi in cale;
Rasuna al Iudeii cer,
De cint si osanale.

Rasuna coruri de copii
Multimea se tot strange,
E sarbatoare la Florii,
Dar Imparatul plange:

"Ierusalim, Ierusalim,
Ce mi-ai respins iubirea
Si darul pacii cel sublim -
Iti plang nenorocirea.

Dusmanii vor imprejmui
Tot zidul tau cu schele,
Iar pentru mame si copii
Veni-vor vremuri grele."

Cu lacrimi calde pe obraz
Plangea Ierusalimul ... ,
Dar plansul lui mai scalda azi
New Yorkul si Kremlinul.

Vazduhul Terei e brazdat -
De undele divine,
Iar orologiile bat
Sfarsitul care vine.

E sarbatoare pe pamant
Si lupta pentru pace,
Se flutura lozince in vant,
Dar Printul pacii tace.

Azi, nu romani si nici barbari,
La porti vin cu stafeta,
Ci mii de monstrii nucleari -
Ameninta planeta.

E sarbatoare si e joc
Si muzicile canta,
Dar pace tu nu ai deloc
Si moartea te-nspaimanta.

El hotaraste iar o zi
Azi, cat se poate spune,
Pe Printul pacii-L poti primi,
Nu amana pe maine!

In bobul de strugure

In bobul de strugure
de Remus Cretan

locuinta mea e un bob de strugure,
carceii si butucii Tatalui ma hranesc
cu idei verzi, galbene sau rosii.

ce mirific e sa te legeni intre pamant si soare,
si sa astepti privind prin pielita de bob
daca vei fi alesul!

pana-n momentul ce voi fi cules,
pana la calea vesniciei,
mai am o singura menire:
sa lupt cu Viespile ce-mi ataca ochiul plin cu vin.

Faptele Aposolilor 9

Faptele Apostolilor 9
de Remus Cretan

Solzii nu mi-au cazut
de pe curioasa-mi privire,
Lumina nu m-a orbit
din inaltul abis,
Prigonitorul din mine
nu mai e diavol din fire,
si este apostol numai in vis.

Damasc, rasturnator de atitudini,
Fa-mi si mie o „schimbare la fata":
Transforma-ma in Saul!

Drumul sufletului dupa moarte

DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem pe pământ străin şi călători. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naştere şi asfinţim prin moarte.
Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zice aşa: Din pântecele maicii mele am căzut în groapă. Aţi auzit? Atât i s-a părut viaţa pe pământ, după 400 de ani. Că, după bătaia aceea Dumnezeu i-a mai dăruit 140 de ani de viaţa, după ce l-a încercat cu atâtea chinuri şi boli; şi atât i-a părut, că din pântecele maicii sale a sărit în groapă. O săritura i-a părut viaţa.
Voi nu auziţi cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Şi iarăşi: Zilele lui ca umbra trec. Şi iarăşi: Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
Şi iarăşi zice: S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Şi iarăşi: Zilele anilor noştri ca pânza păianjenului. Cu pânza păianjenului s-au asemănat zilele vieţii noastre. Adică, cât este de slabă pânza păianjenului, aşa-i de slabă viaţa noastră pe pământ; suntem umbra, vis şi floare pe pământ!
Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, proorocule, strigă şi zi aşa înaintea poporului: Tot trupul omului este iarbă şi toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Deci, să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis.
Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.
Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh şi nu poate să moară. Aşa l-a făcut Dumnezeu.
Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.
De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie, adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi.
Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.
Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: "Uite, câţi diavoli au venit!".
A văzut la Agapia Veche, părintele Eftimie, cu o săptămână înainte de a muri, cum se luptau îngerii cu diavolii pentru suflet, zicând: "Uite cum se luptă! Îngerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap şi-i lovesc pe draci. Uite cum fug!"
Cu o săptămână înainte a spus când va muri, căci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. Dar nu toţi văd taina aceasta, şi să o poată spune; o văd, dar nu o pot spune.
Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: "Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine păcătosul sau păcătoasa!". 
Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii. El călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.
Auziţi ce zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Şi iarăşi zice: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dânsul şi-i va izbăvi pe ei. Deci este clar că îngerul este cel ce ne păzeşte şi în viaţa de acum şi după ce murim, până la 40 de zile.
Vine acel înger şi zice: "Daţi-vă la o parte, diavolilor! Eu ştiu viaţa acestui suflet, de când s-a născut şi până acum". Şi îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul aşa: "Nu te teme, frate suflete!" Sfântul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că şi îngerul şi sufletul sunt fiinţe raţionale, de sine stăpânitoare, cuvântătoare şi sunt duhuri, cum zice Sfânta Evanghelie: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu. 
Iată trupul tău! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tău, aceasta-i casa ta în care ai stat până acum. Cu acesta te-ai zămislit în pântecele maicii tale, cu acesta ai trăit 20, 60, 80, câţi ani a vrut Dumnezeu să-ţi dea pe pământ; că la Dumnezeu este viaţa, iar nu la noi.
Ia aminte, frate suflete, când va suna trâmbiţa judecăţii de apoi, într-o clipeală a ochilor are să învie acest trup, cum îl vezi, şi ai să intri într-însul şi ai să mergi la judecată, cum spune Apostolul Pavel: Toţi vor sta înaintea divanului judecăţii lui Iisus Hristos, ca să ia fiecare după cum a lucrat, bine sau rău.
Îngerul păzitor îi aduce iar aminte: "Iată, frate suflete, când erai copil mic - sau copiliţă mică - te-a trimis mama să aduci o căldare de apă sau să aduci zarzavat din grădină, sau să aduci gâştele de la păscut, sau să faci o treabă cât de mică în ogradă. Uite, aşa gândeai tu atunci; aşa înţelegeai tu atunci". Şi începe să-i aducă aminte din mica copilărie ce bine a făcut el cu trupul acesta şi ce rău a făcut. "Uite aşa ai făcut, când erai în clasa întâi la şcoală, în a doua, a treia; uite aşa făceai! După ce ai ieşit în lume, când erai fată mare sau flăcău, când te-ai însurat sau măritat, uite aşa făceai". Şi-i aduce aminte din pruncie şi până la moarte în fiecare zi şi ceas ce a făcut. Că sufletul, după ce iese din trup, foarte tare ţine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai îngreunează pământul, nici trupul ca să uite. Toate le vede ca o oglindă. 
Aceasta se întâmplă în ziua întâi după moarte.
Ziua a doua după moarte se întâmplă un lucru mai înfricoşat. În ziua a doua după moarte îl ia îngerul păzitor şi-l duce pe unde a umblat omul toată viaţa. Atunci se întâmplă ceea ce spune în Psaltire: Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.
Toată icoana vieţii omului se descoperă a doua zi după moarte. Dar ai să spui: "Părinte, cum poate sufletul omului să meargă într-o zi pe unde a mers toată viaţa?"
Sufletul înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru şi îngerul păzitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune în Biblie: Alerga-vor, Doamne, în grabă şi mai repede ca razele fulgerelor, sufletele drepţilor se vor întoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel şi în multe locuri.
Sufletul este fiinţă gânditoare şi nici nu am zis cu limba un cuvânt şi cu gândul am şi înconjurat pământul mai înainte de a-l pronunţa; uite cum aş spune eu acum: Pekin, New York, Moscova, Bucureşti, Sihăstria.
Aşa de repede merge sufletul, după ce ieşim din trup. Şi nu-i o greutate să se ducă el, în ziua a doua, cu îngerul pe unde a umblat toată viaţa. El numai gândeşte şi a şi ajuns în locul acela, căci merge ca gândul.
Şi unde-l duce în ziua a doua? Îl duce pe unde a umblat omul toată viaţa, şi-i arată unde a făcut bine şi unde a făcut rău. Şi nu-i arată decât adevărul.
"Uite, aici ai jucat, aici te-ai îmbătat, aici ai desfrânat cu atâtea femei sau cu bărbaţi; aici ai înjurat, aici ai fumat, aici ai avortat atâţia copii, aici ai ocărât, aici ai furat, aici ai cântat, aici te-ai lenevit, aici te-ai răzbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai bătut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit şi te-ai împărtăşit cu nevrednicie!"
Şi-i arată şi faptele bune: "Uite, suflete, aici ai mers la biserică; aici ai ascultat cuvântul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei săraci, aici ai învăţat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele cărţi, aici ai mers la biserică, aici ai răbdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvânt de folos la altul, dincolo ai făcut milostenie, ai îmbrăcat pe cel gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel străin".
Îi arată toate, toate, şi sufletul săracul nu poate zice nimic, că nu-i arată decât adevărul, pentru că îngerul nu poate să mintă. Îi arată şi cele bune şi cele rele.
Şi se minunează sufletul foarte şi îl întreabă pe înger:
- Sfinte îngere, cum de ştii tu acestea toate?
 - Cum să nu ştiu, dacă pururea am fost cu tine! Tu ai mâncat, eu nu pot mânca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai băut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate mânca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz - cum zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Că dacă nu aş fi fost eu cu tine, diavolii ar fi făcut mare prăpăd, împreună cu vrăjmaşii tăi văzuţi şi nevăzuţi. Eu te-am apărat şi pururea am fost lângă tine şi mereu am scris ce gândeşti tu. Că eu ştiu gândurile tale şi ce vorbeşti tu şi ce faci tu, bine sau rău".
Asta se întâmplă în ziua a doua. Îl duce îngerul păzitor pe suflet pe unde a umblat toată viaţa.
Iar în ziua a treia după moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede că plânge mama, plânge sora sau soţia sau soţul. Vede că plâng neamurile după el şi îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândeşte atunci numai la el, şi zice: "Ei rămân pe pământ şi se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?"
Şi aşa merge ziua a doua pe unde a mers toată viaţa. Iar în ziua a treia, lucru şi mai înfricoşat. I se mai dau îngeri însoţitori sufletului nostru şase îngeri purtători de lumină şi cu cel de la Botez, sunt şapte, ca să treacă înfricoşatele vămi ale văzduhului.
Aţi auzit de cele 24 de vămi ale văzduhului. Se fac slujbe pentru cei ce vor să aibă milă de la Dumnezeu şi să-i scape de duhurile întunericului din văzduh.
Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala şi Sfânta Împărtăşanie, precum şi împăcarea cu toţi. Iar imediat după moarte se face 40 de zile Sfânta Liturghie şi parastase cu dezlegări şi milostenie la cei săraci, care ajută sufletul cel mai mult când trece vămile. Că Biserica, fiind mama noastră spirituală, se roagă acum pentru bietul sufletcare-i fiul ei după dar din Botez, să treacă uşor atunci vămile văzduhului.
Ce se întâmplă până ce va trece sufletul vămile văzduhului? Atunci vede omul cât de folos îi era lui să fie mărturisit curat de păcate. Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El şi noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov că: Toţi multe greşim şi nimeni nu-i fără păcat.
Dar între noi şi Dumnezeu s-a lăsat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; aţi auzit că zice la mărturisire: "De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala Tainelor creştineşti".
Acum vede sufletul cât de folos îi era, dacă era mărturisit, când trece vămile.
De aceea, vă rog să ţineţi minte: Cănd vezi că s-a îmbolnăvit în casă mama, sora, fratele, soţia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce întâi doctorul; întâi adă preotul şi-l spovedeşte curat de toate păcatele.
Omul trebuie să se spovedească obligatoriu de patru ori pe an toată viaţa, în cele patru posturi, cât trăieşte el, dar mai cu seamă când vezi că s-a îmbolnăvit rău. Atunci cheamă preotul repede să-l spovedească. Nu cănd i s-a legat limba sau şi-a pierdut conştiinţa; ci din vreme, când are mintea clară şi ţine minte. Şi-i spune: tată, mamă, băiete, spune tot ce-ai făcut!
Pune-l să scrie pe un caiet, dacă ştie, şi să-şi aducă aminte tot, că dacă ai reuşit să faci o spovedanie bună, ai câştigat sufletul lui. Că ce spun sfinţii Părinţi? Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăţă de păcat, pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.
Ai auzit ce spune un sfânt?
El a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. "Cum, Doamne, din foc ies porumbei?" s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon stând în iad şi şi-au plătit tot ce aveau de plătit. 
Pentru că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa şi răscumpărarea noastră se face prin sângele lui Iisus Hristos. Cum zice şi Apostolul: Sângele Lui ne curăţă de orice păcat.
Creştinul, dacă a murit mărturisit şi dacă, Doamne fereşte, are păcate grele şi nu şi-a făcut canonul, el îşi face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfânta Liturghie, prin dezlegări şi milostenie şi tot la rai merge.
Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.
Aşa au aşezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Ştiţi de ce au ei ura şi zavistia asta pentru oameni? Pentru că sufletele drepţilor completează numărul din care au căzut ei. Lumea asta atât o ţine Dumnezeu - cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog - până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor. Nu citiţi la Psaltire? 
Până se împlineşte numărul îngerilor care au căzut, că au fost foarte mulţi; a treia parte din îngeri, cum zice Apocalipsa: Am văzut un diavol mare, roşu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pâmănt.
A căzut o treime de îngeri din toate cetele; şi din heruvimi şi din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gând cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. Şi de aceea au atâta ură diavolii, că ştiu că fiecare suflet, dacă trece la cer, cum spune Evanghelia: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu, va fi în locul lor şi le va lua dregătoriile.
De aceea stau în văzduh şi zic: "Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor să treacă pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul!". Şi atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu, este şi drept, nu numai milostiv, şi au făcut aceste staţii sau vămi, între cer şi pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiţi, în grele păcate.
Şi iată cum sunt aşezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru mânie, apoi lăcomia şi aşa mai departe, de la cele mai mici păcate, până la cele mai mari.
Şi cine n-a vorbit de rău?Cine nu s-a mâniat? Cine nu s-a lăcomit? Cine nu s-a lenevit? Cine n-a băut un pahar mai mult în viaţă? Sau cine n-a căzut cu gândul, cu imaginaţia şi chiar cu fapta în desfrânare în beţie, îndoială în credinţă şi în celelalte păcate trupeşti sau sufleteşti, cum citim în viaţa Sfintei Teodora?
Aţi văzut ce a spus Sfânta Teodora, când a ajuns la vama beţiei?
"Mă minunam foarte că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu şi de vin pe care le-am băut în viaţă. Şi-mi arătau şi când am băut, în ce clipă şi cu cine am fost şi de câte ori m-am îmbătat şi de câte ori am băut. Şi îi întrebam pe sfinţii îngeri:
- Cum de ştiu diavolii toate acestea?
 - Dacă ei au fost îngeri!"
Să ştiţi, însă, că de la Botez, pe lână îngerul bun, care stă de-a dreapta creştinului, mai ai un înger din ceata stăpânilor iadului, un diavol care stă pe umărul stâng. Acela scrie tot ce ai făcut tu rău şi ce ai vorbit tu rău şi de toate păcatele ce le-ai făcut în viaţă. Iar îngerul bun scrie şi cele bune şi cele rele, cum spune acolo. Aşa crede Biserica lui Hristos.
Acum să vedem ce se întâmplă cu sufletul celui mărturisit, când vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate păcatele omului. Nu le mai găseşte scrise! Atunci diavolii urlă, răcnesc şi se mănie că pe acest suflet care avea păcate mari, avorturi, preacurvii, furturi, înjurături, beţii şi altele, nu-l mai găseşte scris cu nimic. Când creştinul a fost dezlegat de preot pe pământ, Duhul Sfânt a şters de acolo toate păcatele lui. Cuvântul lui Hristos care zice: Tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. N-aţi auzit? Ce va lega el pe pământ, este legat şi în cer.
Deci, spovedania, taina aceasta este aşa de mare, încât are putere să-l cureţe pe om de orice păcat, să-i dezlege toate păcatele. Numai dacă omul a fost cuminte în viaţă, dacă s-a spovedit curat, acela trece uşor înfricoşatele vămi ale văzduhului a treia zi.
Şi i se cântăresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt în formă de pietre scumpe, iar faptele cele rele în formă de pietre simple sau alte greutăţi.
Sufletul este foarte înţelept. El vede singur încotro merge. Dacă la vămi vede că trag păcatele mai greu, începe a plânge foarte şi a se întrista, mai ales că vede la vămi mii de diavoli care vor să-l răpească la fiecare vamă. Şi-i zice îngerul păzitor:
 - Nu te teme, frate suflete, că nu ştii judecăţile lui Dumnezeu! Nu te teme!
Sufletul se bagă sub aripile îngerilor, când vede atâtea mii de draci. Un drac atât este de urât că dacă ar veni aici unde stăm noi acum, cum este el în iad, nu mai rămâne unul viu. Toţi muirm de atâta urâciune şi spaimă a îngerului căzut. Iar sufletul, când vede atâtea mii de draci se bagă sub aripile îngerului şi zice:
- Domnii mei îngeri, nu mă lăsaţi! Tare mă tem de aceştia!
Şi-i zic îngerii:
 - Nu te teme, frate suflete, că eşti cu noi! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te însoţim pe tine! Doamne fereşte, la 40 de zile să nu cumva să cazi în mâinile lor! Dar acum n-ai grijă, că noi te păzim!
În ziua a treia sufletul nostru trece vămile văzduhului şi exact a treia zi, când a ieşit din trup, în aceeaşi clipă ajunge prima dată la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.
Şi ce vede el acolo? Că Sfânta Scriptură spune: Pe Dumnezeu nimeni odinioară nu L-a văzut. Dar ce vede sufletul atunci? Că pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a văzut toată lumea. Şi n-a fost Dumnezeu? L-a văzut Avraam, L-a văzut Moise; dar L-a văzut cu pogorământ, după închipuire, cum a vrut să se arate. Dar fiinţa lui Dumnezeu nimeni nu a văzut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă oricărei minţi raţionale din cer şi de pe pământ.
Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, când ajunge prima dată la tronul lui Dumnezeu? Iată ce vde, după mărturisirea Sfinţilor Părinţi. Vede strălucind o lumină negrăită, de miliarde de ori mai tare ca soarele, şi mireasma Duhului Sfânt. Aude cântările heruvimilor şi serafimilor şi apar nişte nori de aur azurii, mergând spre răsărit şi îngerii îngenunchează pe ei, împreună cu sufletul.
Şi odată se opresc în loc către răsărit. Că de aceea, să ţineţi minte, ne închinăm la răsărit când facem rugăciunile; pentru că tronul lui Dumnezeu este la răsărit. N-ai văzut ce zice Sfânta Scriptură? Şi au sădit rai în Eden spre răsărituri. N-aţi auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-aţi auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveţi în casă? Dumnezeu s-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri. Deci, la răsărit este tronul Sfintei Treimi.
Şi se opresc norii aceştia şi îngerii care satu în genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam: "Duceţi sufletul acesta în Rai şase zile". Că şase zile trece sufletul nostru prin Rai, cu iuţeala gândului. Atunci îngerii cei buni îl iau cu iuţeala fulgerului şi-l duc către grădinile Raiului.
Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumuseţe este. Şi atunci vede acolo că o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei, este mai scumpă decât toate popoarele lumii, decât toate podoabele şi bogăţiile veacului de acum; pentru că aceea floare are viaţă şi niciodată nu se mai vestejeşte sau nu moare.
Acolo vede el, cum am zis, "Raiul desfătării", "Palatul Noului Sion", "Ierusalimul ceresc" şi câte spune Sfânta Scriptură.
Dar o negrăită bucurie este când sufletul aude cântările a milioane de îngeri, de heruvimi şi de drepţi, care cântă acolo. Apoi vede corturile drepţilor, despre care se spune la panahidă, cum spune şi Sfântul Cosma, care a fost prin Rai. Numai acolo câtă frumuseţe este!
Ajunge în nişte livezi, nişte pometuri care n-au margini. Apar nişte pomi cu frunza de aur, cu florile de aur şi sub fiecare pom este un cort şi în cort este o masă de aur, şi în pomii aceia cântă păsări ale căror aripi nimeni nu poate spune cât de frumoase sunt; şi acele păsări nu mai mor în veacul veacului.
Şi se minunează sufletul, că la unul cortul este de argint, la altul este de mărgăritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir şi de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsă.
El vede că şi mesele nu-s toate la fel. Şi copacii rodesc pe o singură ramură câte 70 feluri de roade. Cântă şi frunzele pomilor, cântă şi florile lor, cântă şi păsările; curg râuri de miere şi de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.
Este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie când trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlneşte cu neamurile lui.
Voi, fraţilor, să ştiţi că din neamul nostru avem şi în Rai, avem şi în iad, că Dumnezeu este drept. Cine a făcut rău, s-a dus în iad; cine a făcut bine, s-a dus în Rai. Şi acolo în Rai nu cunoşti când ai ajuns, numai pe bunicul sau pe străbunicul.
Dacă te-aş întreba acum pe mata: "Cunoşti pe străbunicul de 300 de ani în urmă?" De unde să-l ştii! Că de-abia dacă îl cunoşti pe cel de 50-60 de ani în urmă. Acolo în Rai, însă, se cunosc oameni unii cu alţii. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Mă întrebi dacă se cunosc sufletele în Rai? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul şi săracul Lazăr. Când a murit bogatul şi când a murit Avraam? Cu mii de ani înainte şi se cunoşteau şi vorbeau".
Acolo în Rai îţi ies înainte neamurile toate care sunt la bine şi au palate de aur şi pietre scumpe şi livezi şi zic: "Măi, nepoate, măi! tu eşti al cutăruia, tu eşti a cutăreia, din ţara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit înaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu eşti al cutăruia, tu nu ne cunoşti pe noi, dar noi te cunoaştem. Noi ştim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulară a sufletului. La 40 de zile se va hotărî cu tine unde mergi, în Rai sau în iad.
De vei afla milă la Dumnezeu şi te va da la bine, să vii la locaşurile noastre, că iată ce frumuseţi avem aici; ce palate şi ce minunăţii, pe care nu poate să le înţeleagă omul.
Şi aşa îl petrec neamurile lui şi îngerii, mergând prin Rai şase zile.
Sufletul atunci uită cu totul că a trăit pe planeta asta, că a avut mamă, că a avut soră, că a avut frate... Că el vede acolo alte bucurii, străine cu totul de lumea asta trecătoare. Şi atunci îngerul de la Botez, când vede că el se bucură tare, căci acolo nimeni nu poate sta întristat de atâta bucurie, se apropie de el şi-i spune aşa, dacă ştie că este drept: "Frate suflete, iată, la 40 de zile ai să vii să ocupi un loc de aici!"
Iar dacă-l ştie că-i păcătos îi zice: "Frate suflete, nu te bucura; nu te-am adus să rămâi aici. Te-am adus să vezi ce-ai pierdut în puţină vreme cât ai trăit pe pîmânt, dacă n-ai avut frică de Dumnezeu şi nu te-ai mărturisit şi n-ai postit şi n-ai mers la biserică şi n-ai făcut fapte bune!"
Când aude sufletul că nu va rămâne în Rai - căci el credea că va rămâne acolo în veci - cât de mare bucurie este în Rai, el se mâhneşte şi începe a plânge cu amar.
- Cum, n-am să rămân aici? întreabă el pe îngerul său păzitor.
 - Nu! îi răspunde îngerul. Pe aici treci numai să vezi în puţină vreme ce-au câştigat oamenii cu frica lui Dumnezeu şi ce-au pierdut cei necredincioşi, care nu s-au închinat lui Dumnezeu!
Aşa trece sufletul şase zile prin Rai şi cu trei, care au fost până au ajuns la tronul Sfintei Treimi, se fac nouă. Iar la nouă zile vin iarăşi, ca fulgerele cerului pe nori, îngerii, şi-l duc înaintea Preasfintei Treimi, în lumina cea neapropiată gânditoare. El nu vede pe Dumnezeu, că nici heruvimii nu-L văd; numai lumină şi lumină negrăită, care nu se poate spune.
Şi se opresc norii aceştia şi la nouă zile aude acest cuvânt, dacă sufletul este drept: "Acest suflet să aibă desfătarea şi bucuria cea fără margini a celor nouă cete îngereşti!" Iar dacă-i păcătos: "Sufletul acesta să nu aibă parte de fericirea şi slava celor nouă cete îngereşti!" Acest cuvânt îl aude la nouă zile şi apoi aude, zicând: "Duceţi sufletul acesta prin iad 30 de zile".
Atunci îl iau îngerii şi-l întorc către miazănoapte şi către apus, la locurile iadului, care nu au margine. Şi atunci sufletul, când îl duc îngerii la iad, vede acolo ce spune Sfânta Scriptură: "Iadul cel mai de jos", "Fântâna adâncului" şi "Iezerul de foc" de la Apocalipsă. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pământesc şi care n-are margine adâncimea lui.
Acolo vede el întunericul cel mai dinafară, cel mai dinăuntru, scrâşnirea dinţilor şi tartarul, câte mai auziţi la Sfânta Liturghie şi în Scriptură.
Şi când vede el atâtea feluri de munci şi atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se şi neamuri de-a lui, cum vedea mai înainte în Rai. Şi neamurile ştiu pe unde trece şi-i ies înainte şi strigă către el:
 "Frate, nepotule, vărule, moşule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ţi aminte de noi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atâţia ani, de 200 de ani, de 300 de ani, de 500 de ani fiecare!"
După cum se bucura sufletul mai înainte în Rai, că şi-a văzut neamurile lui la bine, acum se scârbeşte de aceste neamuri ale lui, care, pentru păcatele lor, au fost rânduite la osândă.
Şi trec cele treizeci de zile prin iad şi cu nouă care au fost când s-a întors din Rai sunt 39 de zile. Iar în a 40-a zi ăl iau îngerii şi-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, în lumina cea neapropiată, gânditoare, spre închinare.
Şi atunci, la 40 de zile, aude acest glas în limba aramaică a lui Avraam, dacă sufletul este drept: "Duceţi acest suflet în Gan Eden!", adică în desfătare şi bucurie fără margini; iar dacă, Doamne fereşte, este păcătos aude: "Duceţi sufletul acesta în Şeol sau Hades", adică în iad şi în muncă.
Îngerii lui Dumnezeu, cât sunt de buni şi preamilostivi, însă, dacă le dă poruncă Dumnezeu să-l ducă la greu, îl duc în iad.
Dacă ar vedea atunci cineva cum se roagă sufletul nostru la îngeri, când vede că-l duc la chinuri, ar plânge temeliile pământului. Se bagă sub aripile îngerilot şi zice:
 - Îngerii lui Dumnezeu, cei preasfinţi, cei preabuni, nu mă lăsaţi! Unde mă duceţi?Într-ale cui mâini mă duceţi? Cine ar să mă mai scoată pe mine de acolo? Cine mai are milă acum de mine?Cine ştie de pe faţa pământului în ce chinuri mă duc eu acum?
Iar îngerii plâng şi-i spun:
 - Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem poruncă. Nu putem face nimic mai mult, decât cum porunceşte Ziditorul: să te ducem la bine sau la rău!
Şi-l duc, dacă, Doamne fereşte, sufletul a trăit rău, în păcate şi fără pocăinţă la rău sau dacă-i bun şi a păzit poruncile Domnului, îl duc la Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele.
Aceasta se întâmplă la 40 de zile după moarte. De aceea Biserica, mama noastră cea duhovnicească, are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile, pentru că atunci se hotărăşte unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.
De la 40 de zile mai rămâne o singură portiţă deschisă pentru suflet. Dacă sufletul a fost în credinţa ortodoxă adevărată şi a fost fiu adevărat al Bisericii lui Hristos, şi dacă n-a căzut în vreo sectă sau în alte rătăciri, sau păcate grele şi dacă a fost spovedit şi împărtpşit, Biserica îl poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe şi prin milostenie.
Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă şi prin duh. Biserica este stâlpul şi întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.
De aceea, are mare îndrăzneală către capul ei din ceruri care este Hristos. Aţi auzit ce spune Hristos în Evanghelie: Eu sunt buciumul, viţa - adică trunchiul copacului - şi voi sunteţi ramurile; toată viţa care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă.
Deci, băgaţi de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea - căci sunt peste 800 de secte numai în Europa - aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaş, adică diavolul a făcut aceasta.
Sectanţii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care satana vrea să rătăcească şi pe alţii. Să nu-i ascultaţi! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de trupul lui Hristos.
Ia să vă dau o imagine: Dacă copacul acesta ar fi încărcat cu flori până în vârf sau cu roade, un copac roditor, şi dacă o mlădiţă s-a rupt de acolo cumva şi a căzut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodeşte aceea? Ce se întâmplî? Se usucă şi o punem pe foc.
Aşa-i sufletul care s-a rupt de Biserică. S-a rupt de trupul lui Hristos. Că Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos.
Şi acea mlădiţă, acel suflet care s-a rupt de Biserică, în veacul veacului nu mai rodeşte şi nici mântuire nu are. Pentru că Duhul Sfânt şi seva Duhului Sfânt, vine numai prin punerea mâinilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoţi şi de la preoţi se lucrează în rândul credincioşilor prin Tainele care le-a hotărât Dumenzeu să le lucreze preotul, ca iconom al Tainelor lui Dumnezeu. Pe altă cale nu vine Duhul Sfânt în Biserică.
Feriţi-vă! Fugiţi cât puteţi, ca de diavoli, de acei care vă învaţă să nu vă închinaţi Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau să nu mergeţi la Biserică, sau să nu ascultaţi de preot. Aceia vin cu satana în inimă şi-n minte, să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credinţa noastră ortodoxă, care este neschimbată de 2000 de ani, de la Hristos.
Acum sectele au ieşit ca ciupecile după ploaie, şi toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tipărit la Bucureşti, şi-am arătat şi istoricul, de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul să ne strice şi credinţa şi neamul, să ne piardă sufletele!
Nu ieşiţi din corania mântuirii. Nu plecaţi din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastră duhovnicească. Ea ne-a născut prin apă şi prin duh, la Botez. Deci, să cinstiţi Biserica şi pe preoţi şi pe arhierei şi pe Sfântul Sinod.
Ţineţi-vă de Biserica noastră cea de totdeauna. Să fiţi creştini buni şi cetăţeni buni, şi să împliniţi porunca Sfântului Apostol Pavel: Daţi celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frică, şi nimănui cu nimic să nu rămâneţi datori.
Se spune la Epistola către Romani: Tot sufletul să se supună stăpânirii celor mai înalte, că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu. Şi iar spune: Cel ce nu se supune stăpânirilor, legii lui Dumnezeu se împotriveşte.
A ieşit o sectă blestamată, foarte periculoasă pentru ţară şi Biserică, care se cheamă "Martorii lui Iehova". Aceştia sunt cei mai înverşunaţi împotriva conducerii de stat şi a Bisericii. Să fugiţi ca de diavoli, ca de satana de aceştia! Aceştia, nu numai că nu sunt creştini, dar sunt mai răi decât toţi păgânii. Că nu recunosc nici Biserica, nici statul şi nu cred în Hristos.
Păziţi-vă de orice sectă, rămâneţi fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost părinţii şi bunicii voştri şi strămoşii din veac.
Rămâneţi în Biserică, ţineţi-vă de mama noastră, care este Biserica. Că, doamne fereşte, chiar dacă omul merge la iad pentru păcatele lui, Biserica îl poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii şi prin jertfe.
Fără Biserică nu este mântuire! Cine a ieşit din Biserică, nu mai are pe Hristos, că Biserica este trupul lui Hristos. Cine a oeşit din Biserică, nu mai este fiu după dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, căci s-a rupt de la mama lui duhovnicească şi a luat-o după capul lui şi s-a pierdut.
Dumnezeu să vă ajute. Cu aceasta închei şi vă rog din toată inima să aveţi frica lui Dumnezeu, să nu uitaţi rugăciunea, şi să vă rugaţi şi pentru noi păcătoşii. Amin.


Parintele Cleopa
Sursa:http://www.sfaturiortodoxe.ro/drumul.htm

Copilul bine crescut

Copilul bine crescut

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.
- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.
Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lauda cu feciorul sau, dar in locul ei vorbeau faptele.
"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate!"

Sfantul Efrem Sirul

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/copilul-bine-crescut-79181.html