Medic şi om politic. În timpul studiilor de medicină efectuate la Viena, salută delegaţia română care a adus aici Memorandumul (1892) şi participă la organizarea unui congres care critica stăpânirea maghiară în Transilvania. Reprezentant al românilor din Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, în 1918, citeşte în plenul Parlamentului Declaraţia de valorificare a dreptului de autodeterminare al Naţiunii Române. A fost ales de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918) membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) şi membru al delegaţiei care a prezentat regelui Ferdinand I Actul Unirii. Dan Amedeo Lăzărescu îi prezintă astfel activitatea: "Între decembrie 1919 şi martie 1920 s-a aflat în fruntea Guvernului României, calitate în care, după întoarcerea lui Ionel Brătianu, a condus delagaţia ţării noastre la Conferinţa de Pace de la Paris. A fost ministru de Interne în guvernele formate de Partidul Naţional-Ţărănesc (10 noiembrie 1928 - 6 iunie 1930 şi 13 iunie - 9 octombrie 1930) şi apoi din nou prim-ministru (6 iunie - 19 octombrie 1932 şi 14 ianuarie - 14 noiembrie 1933). În martie 1945 a fost arestat, iar apoi deţinut cu domiciliul forţat până la sfârşitul vieţii". Vaida Voevod a solicitat primirea în Loja "Ernest Renan" în primele luni ale anului 1919, în cadrul căreia a fost iniţiat în data de 4 august 1919. La 20 septembrie 1919 a participat, la Paris, ca invitat special, la sedinţa de închidere a Conventului Anual al Marelui Orient al Franţei. "În calitatea lui, recunoscută, de membru al Marelui Orient, Vaida Voevod a avut prilejul să trateze cu Clemenceau şi cu George Lloyd, ei însişi membri ai societăţii secrete, în cu totul alte condiţii decât Ionel Bratianu...". Pe bună dreptate, V. V. Tilea aprecia în lucrarea sa "Acţiunea diplomatică a României", publicată în 1925, că "Alexandru Vaida Voevod a ştiut să construiască pretenţiilor noastre o bază armonizată cu interesele Aliaţilor, izbutind să câştige României, în scurt timp, locul şi rolul cel mai important între toate statele Europei Centrale şi Orientale". După unele date se pare că la 21 iunie 1923, Vaida Voevod a fost ales Membru Emerit al Suveranului Sanctuar al României (Ritul Memphis-Misraim), iar în 1928 a fost ales Mare Orator Adjunct.
Om politic şi diplomat de talie internaţională, numit şi "Cavalerul Păcii mondiale". După obţinerea licenţei în drept la Paris, revine în ţară ca avocat în Baroul din Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iaşi (1905) şi Bucureşti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinţa de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit în recunoaşterea graniţelor României Mari. Ministru de Finanţe (1917-1918 şi 1920-1921), ministru plenipotenţiar la Londra (1921), de două ori ministru de externe (1927-1928 şi 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al României la Liga Naţiunilor, fiind singurul diplomat ales de două ori ca preşedinte al acestei organizaţii (1930 şi 1931). Membru de onoare (1930) şi membru titular (1935) al Academiei Române. Preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale. A fost unul dintre cei mai străluciţi oratori şi creatori de politică internaţională pentru promovarea şi menţinerea păcii. Îndepărtat din guvern (august 1936), a emigrat în Franţa. A simpatizat cu adepţii Republicii Spaniole în timpul războiului civil din această ţară (1936-1939). Nu se cunosc locul şi data iniţierii sale, efectuată probabil când se afla la studii în Franţa.
Critic literar, estetician şi om politic. Absolvă, ca şef de promoţie, Academia Tereziană din Viena (1851-1858), continuându-şi studiile la Berlin şi Giesen, unde obţine licenţa în litere şi filozofie (1860), la Sorbona şi licenţa în drept (1861). Reîntors în patrie, obţine un post în magistratură la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filozofie şi logică la Iaşi şi la Bucureşti. În 1863 a fondat la Iaşi societatea literară "Junimea". În urma unui proces de imoralitate, este suspendat din învăţământ în 1864, dar intră în avocatură şi din nou în învăţământ (1865), de unde va fi demis iar în 1868. Regalist şi conservator, intră în politică şi este ales deputat (1874), ocupând succesiv următoarele portofolii ministeriale: al cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900), de justiţie (1900-1901,1912) de externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912, 1913) prezidează Congresul de Pace de la Bucureşti (1913), în urma războaielor balcanice. Între 1884 şi 1909 este profesor la Universitatea din Bucureşti, rector al acestei instituţii (între 1892 şi 1897). Până în 1914 a fost preşedintele Partidului Conservator. În critica literară a susţinut principiul autonomiei estetice şi, prin teoria "formelor fără fond", a denunţat transplantarea formală a unor instituţii şi reforme inadecvate situaţiilor prin care trecea România la sfarşitul secolului al XIX-lea. A introdus criteriul estetic în judecarea valorilor poetice ("O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867"), a studiat unele probleme de lingvistică ("Despre scrierea limbii române"), a contribuit la afirmarea unor reprezentanţi iluştri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici ("Critice", 3 vol.). Logician ("Logica"), orator ("Discursuri parlamentare") şi memorialist ("Însemnări zilnice") de excepţie, a fost numit membru al Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Română) încă din 1867, fiind vicepreşedintele acesteia (1880) şi preşedintele secţiunii literare (1889). Iniţiat, asemenea majorităţii junimiştilor, în Loja ieşeană "Steaua României", la 26 noiembrie 1866 (Lojă, al cărei Venerabil era George Suţu şi care fusese constituită la 18 august, în acelaşi an). După câteva luni, la 11 februarie 1887, primeşte gradele de Calfă şi Maestru, tot în această Lojă.
Istoric, scriitor, publicist şi om politic. Studii la Luneville şi Berlin. Profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană (1843). În cuvântul de deschidere la acest curs a afirmat printre primii ideea potrivit căreia cunoaşterea istoriei patriei este o chezăşie a afirmării naţionale. Nu a participat direct la Revoluţia de la 1848, dar a fundamentat, prin ideile sale, doctrina paşoptistă. A fost de mai multe ori ministru: de Interne, de Externe şi prim-ministru. Şi-a legat numele de secularizarea averilor mănăstireşti şi de reforma agrară înfăptuite în vremea principelui Alexandru Ioan Cuza şi de actul proclamării independenţei de stat a României (9 mai 1877), în timpul principelui Carol I de Hohenzollern. A fost printre primii membri aleşi ai Academiei Române (1868). Încă din 1844 era Venerabilul unei Loji bucureştene.
Nicolae Balcescu(1819-1852) *Mason roman celebru *Foto:Wikimedia Commons
Om politic, istoric, economist, scriitor şi gânditor democrat-revoluţionar. Participă activ la Revoluţia din 1848, pregătită în prealabil în cadrul unei societăţii secrete "Frăţia". A fost Secretar al Guvernului Revoluţionar Provizoriu de la 1848, având un rol de seamă în stabilirea obiectivelor şi conducerea Revoluţiei din Ţara Românească. A fost figura cea mai progresistă a Revoluţiei şi unul dintre cei mai proeminenţi revoluţionari europeni.
Scriitor și om politic, Mihail Sadoveanu intră în Lojele „Dimitrie Cantemir” și „Moldova”, într-un interval de 5 ani. A avut un impact important în francmasonerie, fiind numit în decursul timpului Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Nationale din Romania, Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR si Mare Maestru al Francmasoneriei Romane Unite.
Politicianul ia parte la francmasonerie în 1846, unde devine membru în două loje. Un an mai tărziu, seriozitatea și devotamentul lui îl ridică la rangul de Maestru. 10 ani mai târziu ia în propriile mâini responsabilitatea și înființează la București Loja „Steaua Dunării”, cu ajutorul altor Frați.
A fost membru fondator al Societăţii Literare Române şi apoi membru de onoare al Societăţii Academice Române. A fost membru al unei Loji din Iaşi. Masonul este cunoscut pentru poeziile compuse de el, dar și pentru importanța istorică pe care o are: participă la Revoluţia de la 1848, precum şi la Unirea Moldovei cu Ţara Românească, în 1859.
Istoricul a fost unul dintre cei mai celebri masoni români. Cel mai evident gest care evidenția latura masonă a fost construirea unui castel la Câmpina plin de simboluri oculte și elemente masonice. Construcția monumentului a fost în cinstea fiicei lui moartă de atunci, Iulia. Bogdan Petriceicu Hașdeu a făcut parte din cea mai mare organizație, care are grijă de toate lojele de pe teritoriul țării, Marea Lojă Națională.
”La sud de Paris, e o pădure veche în Fontainebleau, plină de stânci. Nu ai nevoie de sfori ca să-i urci, pentru că nu sunt foarte înalți. Dar tot poți găsi rute dificile care te vor pune la încercare. E un loc super pentru cățărare.”
”Este al 10-lea cel mai înalt vârf din lume. În 1950, Annapurna a devenit primul optmiar escaladat - cu trei ani înainte ca Everestul să fie urcat. Peretele său sudic este pe lista de vis a oricărui alpinist.”
”Cel mai înalt vârf din UK, acest munte devine un altul cu fiecare anotimp. Iarna e acoperit de zăpadă și e grozav pentru escalada pe gheață, iar vara e super pentru urcatul pe stânci. Munții britanici sunt mai mici decât alții din lume, dar au personalitate și ridică probleme specifice. Ben Nevis va pune la încercare orice alpinist.”
The Eiger, Alpii Bernezi, Elveția *Munte greu de urcat
*Foto:Wikimedia Commons
”Acest munte are una dintre cele mai grele urcări din Alpi. Are un perete nordic faimos - care e și foarte periculos. Este una dintre ultimele părți ale Alpilor care a fost deschisă publicului (a fost urcată prima oară în 1938). Am urcat-o de câteva ori - e grozavă când e vremea bună, dar poate deveni periculoasă foarte repede când condițiile meteo se schimbă brusc.”
”De unde începi treaba pe insula asta incredibilă deasupra Cercului Arctic? E ca Yosemite pe steroizi! Locația Muntelui Asgard e incredibilă - mările sunt înghețate și nu e nici o cale ușoară să ajungi sus. E atât de impresionant că au și filmat o scenă din James Bond aici.”
”Parcul Național Yosemite are unele din cele mai dificile rute pentru urcare liberă de pe planetă. El Capitan are 900m înălțime și e una dintre cele mai mișto stânci. The Nose e ruta lui cea mai cunoscută - Sfântul Graal al cățărării, pe care toată lumea îl vrea.”
”Vei avea nevoie de crampoane pentru partea nordică a Muntelui Hunter cunoscută ca ”Moonflower Buttress”. Ruta a fost urcată prima dată în 1983 de Todd Bibler și Doug Klewin, și e plină de gheață. E o rută grea, dar e fără îndoială cea mai mișto pe care am urcat vreodată.”
”Am avut o poveste de dragoste cu Alaska - în mod special cu Cassin Ridge, care împarte în două peretele sudic a lui Denali (cunoscut și ca Muntele McKinley). E noduros, plin de zăpadă și gheață, cu vreo șase rute pe care poți s-o apuci, de la ușoare la foarte grele. Stâncile sunt incredibile - să te cațeri în Alaska e una din cele mai tari experiențe din lume.”
Sunt mai bine de 1260 de dealuri de ciocolată răspândite pe cei 50 de kilometri pătrați din provincia Bohol, Filipine. Poartă acest nume pentru că iarba verde care le acoperă devine de culoarea ciocolatei atunci când se usucă în sezonul fără ploi. Cel mai înalt deal are abia 120m.
Să fii în vârful muntelui Otemanu, aflat la o înălțime de 727m, înseamnă să ai o priveliște spectaculoasă către lagună și reciful de corali care înconjoară insula Bora Bora. Vestea proastă e că, acum, cățărarea pe vârf a devenit imposibilă din cauza rocii vulcanice care e fragilă și, deci, periculoasă.
Cerro Torre are o înălțime de 3.128m și e extrem de abrupt și retras. E unul dintre locurile preferate de alpiniștii de top printre care David Lama Ai nevoie de cele mai bune aptitudini de cățărare pe stânci și gheață ca să ajungi în vârf.
Arată ca niște stupi, iar să te cațeri pe ei e interzis pentru că sunt foarte fragili! Se află în Parcul Național Purnululu, unde aborigenii au trăit mai bine de 20.000 de ani.
E considerat al 20-lea cel mai proeminent munte din lume. Se află în Parcul Național Kinabalu din Malaezia, pe insula Borneo. Muntele și împrejurimile sale sunt casă pentru urangutani și pentru una dintre cele mai diverse din punct de vedere biologic locuri din lume.
Aceste ”coșuri de fum” din regiunea Cappadocia, Turcia sunt rezultatul lavei care a curs în urma erupțiilor vulcanice. Cu câteva secole în urmă, călugării au scobit câteva dintre ele și le-au transformat în case.