Mihail MANOILESCU(1891-1950) * Mason

MANOILESCU, Mihail (1891-1950) Inginer, economist şi om politic român

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

După absolvirea Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti (1915), intră în învăţământ şi administraţie. Profesor uni­versitar, subsecretar de stat la Finanţe (1926-1927), ministru al Comunicaţiilor şi Lucrărilor Publice (1930), al Industriei şi Comerţului (1930-1931), guvernator al Băncii Naţionale (1931). Ca ministru de Externe în guvernul Gigurtu (1940), a semnat, din partea României, umilitorul Dictat de la Viena. Deşi a fost membru al Partidului Naţional-ţărănesc (din 1929), datorită lucrărilor şi ideilor sale este socotit unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România. A fost un intelectual de o mare erudiţie, cu o pregătire tehnică şi cultură economică, filosofică şi sociologică. Printre cele mai semnificative lucrări ale sale se numără: “Importanţa şi perspectivele industriei în noua Românie” (1921), “Neoliberalismul” (1923), “Théorie du protectionisme et de l’echange international” (1929, a cunoscut mai multe edi­ţii în limbile engleză, germană, italiană, portugheză, în româneşte fiind publicată abia în 1986), “Le sičcle du corporatisme. Doctrine du corporatisme integral et pur” (1934), “Ideea de plan economic naţional” (1938), “Solidaritatea economică a
Sud-Estului european” (1939), “Rostul şi destinele burgheziei româneşti” (1942).

Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. După trecerea în adormire a Masoneriei româneşti de către Ion (Jean) Pangal, înainte de plecarea acestuia în străinătate (1941), Manoilescu a preluat de la el listele cu toţi fraţii români.

Titu MAIORESCU (1840-1917) * Mason

MAIORESCU, Titu Liviu (1840-1917) Critic literar, estetician şi om poli­tic

*Francmason roman

*Ana Deveanu blog

*Foto:Licenta PEXELS

Absolvă, ca şef de promoţie, Academia Theresiană din Viena (1851-1858), continuându-şi studiile la Berlin şi Giessen, unde obţne doctoratul cu titlul Magna cum Laudae (1859). În următorii ani, îşi ia licenţa în litere şi filosofie (1860) la Sorbona şi licenţa în drept (1861). Reîntors în patrie, obţine un post în magistratură la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filosofie şi logică la Iaşi şi la Bucureşti. În 1863 întemeiază la Iaşi, Societatea literară Junimea. În urma unui proces de imoralitate, este suspendat din învăţământ în 1864, dar intră în avocatură şi din nou în învăţământ în 1865, de unde va fi demis iar, în 1868. Regalist şi conservator, intră în politică şi este ales deputat (1874), ocupând succesiv următoarele portofolii ministeriale: al Cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900, cu numeroase prezenţe în ţară), de Justiţie (1900-1901, 1912), de Externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912 şi 1913) prezidează Congresul de Pace de la Bucureşti (1913), organizat în urma războaielor balcanice. Între 1884 şi 1909 este profesor la Universitatea din Bucureşti, rector al acestei instituţii (între 1892 şi 1897). Până în 1914 a fost preşedintele Partidului Conservator. În critica literară a susţinut principiul autonomiei estetice şi, prin teoria „formelor fără fond“, a denunţat transplantarea formală a unor instituţii şi reforme inadecvate situaţiilor prin care trecea România la sfârşitul secolului al XIX-lea. A introdus criteriul estetic în judecarea valorilor poetice (“O cercetare critică asupra poe­ ziei române de la 1867”), a studiat unele probleme de lingvistică (“Despre scrierea limbii române”) şi a contribuit la afirmarea unor reprezentanţi iluştri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Ion Slavici (“Critice”, 3 vol.). A fost logician (principala sa lucrare în domeniu este “Logica”), orator (vezi “Discursurile parlamentare”) şi memorialist (“Însemnări zilnice”) de excepţie. În 1867 a fost numit membru al Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Română), fiind ales apoi vicepreşedintele acesteia în 1880 şi preşedintele secţiunii literare, în 1889.

Iniţiat, asemenea majorităţii junimiştilor, în Loja ieşeană Steaua României, la 26 noiembrie 1866 (loja al cărei Venerabil era George Suţu, fusese constituită la 18 august acelaşi an). După câteva luni, la 11 februarie 1887, primeşte gradele de Companion şi Maestru, tot în această lojă.

Gheorghe MAGHERU (1802-1880 ) *Mason

MAGHERU, Gheorghe (1802-1880) General şi om politic

*Francmason roman

*Foto:Licenta PEXELS

Participă în armata rusă la campania acesteia din 1829-1830. Intrat în magistratură, a fost preşedinte de tribunal şi prefect de Romanaţi (1846-1848). Apropiat al „fratelui“ Nicolae Bălcescu, participant activ la Revoluţia de la 1848, membru al Guvernului Provizoriu, organizator al taberei militare de la Râureni-Troianu (Vâlcea), plecat în exil până în 1859, când a fost un aprig luptă­tor pentru Unirea Principatelor, ca membru al Adunărilor ad-hoc.

Nu se cunosc (încă), locul şi data iniţierii sale. Horia
Nestorescu-Bălceşti l-a găsit înregistrat ca vechi mason în nişte liste datând din 1887.