POENARU, Petrache (1799-1875) Cărturar iluminist
*Ana Deveanu blog
*Francmason roman
*Foto:Licenta PEXEL
Profesor la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti (1819), secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi bursier la Viena şi Paris. Obţine în 1827, la Paris, brevetul pentru invenţia tocului rezervor cu piston (stiloul), „un condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală“. Reîntors în ţară în 1832, este pe rând, inspector şcolar şi director al Eforiei şcoalelor (1832) – post în care are merite deosebite în organizarea învăţământului naţional, mare clucer şi membru în Obşteasca Adunare (1841), agă (1851), membru al Consiliului de Stat (1864). Participant la Revoluţa de la 1848 din Ţara Românească, în calitate de membru în Comisia pentru eliberarea ţiganilor. Membru fondator al „Societăţii filantropice“ (1833), „Asociaţiei literare“ (1845), membru de onoare al Societăţii „ASTRA“, unul dintre fondatorii Grădinii Botanice şi al Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, membru al Academiei Române (1870). În discursul de recepţie dedicat şcolii româneşti, rostit în 1871, a ţinut să menţioneze: „În epocile de amorţire ale naţiunilor apar evenimente care, ca rază din cer, luminează popoarelor ochii minţii, în deşteptarea conştiinţei de sine şi le conduce pasul pe calea progresului în dezvoltarea simţului naţional. Un eveniment de această natură, din cele mai memorabile, avem a semnala în istoria patriei noastre înfiinţarea şcoalei marelui dascăl şi înfocat patriot, Georgiu Lazăr, care a deschis românilor calea ştiinţei şi preţuirei de limba şi naţionalitatea lor...“.
Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Din 1856 a fost Venerabilul unei loji bucureştene.
Profesor la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti (1819), secretar al cancelariei lui Tudor Vladimirescu (1821), apoi bursier la Viena şi Paris. Obţine în 1827, la Paris, brevetul pentru invenţia tocului rezervor cu piston (stiloul), „un condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală“. Reîntors în ţară în 1832, este pe rând, inspector şcolar şi director al Eforiei şcoalelor (1832) – post în care are merite deosebite în organizarea învăţământului naţional, mare clucer şi membru în Obşteasca Adunare (1841), agă (1851), membru al Consiliului de Stat (1864). Participant la Revoluţa de la 1848 din Ţara Românească, în calitate de membru în Comisia pentru eliberarea ţiganilor. Membru fondator al „Societăţii filantropice“ (1833), „Asociaţiei literare“ (1845), membru de onoare al Societăţii „ASTRA“, unul dintre fondatorii Grădinii Botanice şi al Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, membru al Academiei Române (1870). În discursul de recepţie dedicat şcolii româneşti, rostit în 1871, a ţinut să menţioneze: „În epocile de amorţire ale naţiunilor apar evenimente care, ca rază din cer, luminează popoarelor ochii minţii, în deşteptarea conştiinţei de sine şi le conduce pasul pe calea progresului în dezvoltarea simţului naţional. Un eveniment de această natură, din cele mai memorabile, avem a semnala în istoria patriei noastre înfiinţarea şcoalei marelui dascăl şi înfocat patriot, Georgiu Lazăr, care a deschis românilor calea ştiinţei şi preţuirei de limba şi naţionalitatea lor...“.
Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Din 1856 a fost Venerabilul unei loji bucureştene.
