RUSSO, Alecu (1819-1859) Scriitor, militant paşoptist şi unionist
*Francmason roman
*Foto:Licenta PEXELS
După studii în Elveţia (1829-1835), a fost asesor judecătoresc la Piatra-Neamţ (1841-1844). Participă activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova, apoi Transilvania (la Marea Adunare Populară de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, Adunările de la Lugoj, Sibiu şi Dej). Pleacă în exil la Viena şi Paris, de unde revine în 1851 pentru a profesa avocatura şi a lupta pentru Unirea Principatelor. A făcut parte din Divanul ad-hoc al Moldovei (1856) şi a fost director în Ministerul Lucrărilor Publice. Opera sa literară cuprinde: proză memorialistică (“Soveja”, “Amintiri”, “Piatra Teiului”), observaţii asupra realităţilor sociale ale vremii (“Iaşii şi locuitorii lui la 1840”), critică literară (“Critica criticii”, “Poezia poporală”), precum şi poemul masonic în proză, “Cântarea României”, „imn răscolitor, dedicat patriei iubite“, care evocă istoria Ţării ca o succesiune ciclică a epocilor de robie şi de libertate. Iată două citate semnificative din poem: „Deci timpul sosit-a... semne s-au ivit pe ceriu... pământul s-a clătinat de bucurie... blestemul înfricoşat s-a auzit despre apus... şi toate popoarele Europei s-au deşteptat. Priveşte de la miazăzi la miazănoapte, popoarele îşi ridică capul... gândirea se iveşte luminoasă pe deasupra întunericului... Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zideşte şi credinţa ce a dat viaţă... lumea veche se prăvăleşte şi pe a ei dărâmături slobozenia se înalţă... Deşteaptă-te!“.
Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Ultimele cuvinte, înainte de trecerea în Orientul Etern a acestui „ostaş al propăşirii“, care a avut parte de o viaţă scurtă şi zbuciumată, au fost: „Curaj, prieteni, deşteptaţi-mi patria dacă vreţi să pot dormi în pace...“.
După studii în Elveţia (1829-1835), a fost asesor judecătoresc la Piatra-Neamţ (1841-1844). Participă activ la Revoluţia de la 1848 din Moldova, apoi Transilvania (la Marea Adunare Populară de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, Adunările de la Lugoj, Sibiu şi Dej). Pleacă în exil la Viena şi Paris, de unde revine în 1851 pentru a profesa avocatura şi a lupta pentru Unirea Principatelor. A făcut parte din Divanul ad-hoc al Moldovei (1856) şi a fost director în Ministerul Lucrărilor Publice. Opera sa literară cuprinde: proză memorialistică (“Soveja”, “Amintiri”, “Piatra Teiului”), observaţii asupra realităţilor sociale ale vremii (“Iaşii şi locuitorii lui la 1840”), critică literară (“Critica criticii”, “Poezia poporală”), precum şi poemul masonic în proză, “Cântarea României”, „imn răscolitor, dedicat patriei iubite“, care evocă istoria Ţării ca o succesiune ciclică a epocilor de robie şi de libertate. Iată două citate semnificative din poem: „Deci timpul sosit-a... semne s-au ivit pe ceriu... pământul s-a clătinat de bucurie... blestemul înfricoşat s-a auzit despre apus... şi toate popoarele Europei s-au deşteptat. Priveşte de la miazăzi la miazănoapte, popoarele îşi ridică capul... gândirea se iveşte luminoasă pe deasupra întunericului... Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zideşte şi credinţa ce a dat viaţă... lumea veche se prăvăleşte şi pe a ei dărâmături slobozenia se înalţă... Deşteaptă-te!“.
Nu se cunosc (încă) locul şi data iniţierii sale. Ultimele cuvinte, înainte de trecerea în Orientul Etern a acestui „ostaş al propăşirii“, care a avut parte de o viaţă scurtă şi zbuciumată, au fost: „Curaj, prieteni, deşteptaţi-mi patria dacă vreţi să pot dormi în pace...“.
*VA URMA
