vineri, 16 decembrie 2011

Brezoi-Valea Satului-Stana Tarsa-Saua Jilistii-Dosu Pamantului-Paraul Cainelui-Baile Olanesti(muntii Capatanii)


Brezoi - Valea Satului - stîna Tîrsa - şaua Jiliştii -M. Dosu Pămîntului - M. Pîrîul Cîinelui - Băile Olăneşti

Marcaj: cruce albastra,

bandă galbenă

Durata: 9½ - 11 ore

Traseu recomondat numai vara

Trasee de legătură: 12, 14, 17 şi 18


Cei ce vor să traverseze munţii peste culmea Narăţului şi sălbatica pădure de la Dosu Pămîntului pot porni dimineaţa din Brezoi şi vor ajunge către seară în staţiunea Băile Olăneşti pe un itinerar marcat de curînd cu semnul cruce albastră. Din centrul oraşului Brezoi, unde se află un frumos monument al eroilor brezoieni din războiul 1916-1918, se desprinde la stînga o uliţă care urcă pe malul drept al pîrîului Văii Satului pînă ce iese din localitate (cca 1,2 km). În prima parte a traseului urcăm o diferenţă de nivel de aproape 1000 m. De la ultimele case apare marcajul cruce albastră; poteca şerpuieşte cînd pe malul stîng, cînd pe cel drept. Valea se strîmtează şi are aspectul unui defileu, adîncindu-se treptat spre pantele foarte aspre ale Pietrelor Goale şi Nărăţului. Străbatem mici chei şi praguri în cascade. Urcuşul continuă pe Valea Satului. Apar stînci ciudat şlefuite: fogi, paltini şi mesteceni se amestecă laolaltă cu tufărişurile, mai ales în zona confluenţei cu pîrîul Din Vîltureasa (660 m; cca 1½ oră). Urcăm dur pe valea principală. După 2½ - 2¾ ore de urcuş ajungem la ,,Furca Văii" (980 m). Mai sus de gura Pîrîului Ferigilor părăsim firul Văii Satului pentru a ocoli zona stîncoasă printre serpentine. Revenim la obîrşia văii, cu cca 150 m înainte de poiana Tîrsa, unde întîlnim traseul 14 (marcaj punct roşu), împreună cu care pătrundem pe culmea la stînă în poiana Tîrsa (cca 1280 m). Din faţa stînei marcajul cruce albastră se zăreşte la liziera pădurii spre sud-est, la stînga Pietrelor Goale. Pe aici începe coborîrea spre valea Lotrişorului. După cîteva serpentine sub frunziş, poteca dispare, deşi marcajul este relativ des. Atenţie! nu se admite nici o abatere de la traseu; o abatere la stînga ne duce în pereţii şi cheile deosebit de sălbatice ale Lotrişorului, iar o abatere la dreapta duce spre marile prăpăstii din abruptul Tîrsei şi Narăţului. Coborîm pe serpentine la stînga, apoi revenim la dreapta în scurte zigzaguri, pe muchie. În dreapta se zăresc porţiuni din abrupturile Narăţului şi cele ,,Trei degete din Tîrsa". Ajungem într-o şa; dincolo de ea se ridică ,,Cucuiul Tîrsei", o stîncă imensă, inaccesibilă, pe care o ocolim prin stînga (est). După ce revenim pe muchie mai coborîm aproape 10 min. În lungul ei, apoi ne abatem brusc la dreapta. Acum coborîm spre firul unui vîlcel înfundat cu frunziş, vîlcel pe care-1 traversăm; coborîrea continuă spre dreapta pînă la firul văii Lotrişorul (900 m). Atenţie! Pe pîrîu atît în jos, cît şi în sus nu se poate circula. Traversăm apa la cca 30 m mai sus de confluenţa Lotrişorului cu Pîrîul Padinilor şi urcăm direct pe panta cu pădure rară pînă pe muchia estică a Clăii cu Brazi; de aici intrăm spre dreapta, pe faţa sudică a culmii. Traversăm izvorul Pîrîului Rău şi urcăm scurt în şaua Jiliştii (cca 1168 m), unde întîlnim traseul 12 (marcaj bandă galbenă) şi marcajul cruce galbenă. După ce traversăm şaua spre sud (marcaj comun bandă albastră, bandă galbenă) urcăm pe o buclă a potecii şi ajungem într-o strungă frumoasă; prin strungă ne strecurăm pînă sus pe o muchie abruptă cu privelişte minunată, Poteca ocoleşte pe povîrnişul vestic, traversînd două jgheaburi. Reintrăm în pădure urcînd serpentinele pînă la buza muntelui, lîngă o troiţă cu izvor feruginos. Mai sus cu 50 m lăsăm la stînga marcajul bandă galbenă (traseul 12). De la troiţă pornim spre sud, pe lîngă ,,coliba Rîndunica". Traversăm poiana pe latura vestică a muchiei de legătură cu vîrful Pîrîul Cîinelui şi coborîm spre sud. De pe muchia îngustă, cu abrupt pe dreapta, se deschide o extraordinară privelişte asupra munţilor împăduriţi peste care domină Vînturariţa şi argintiul Stogului. În vecinătate, turnuri şi colţi de conglomerate rup la nord-vest piscul Pîrîul Cîinelui. Toată această splendidă panoramă se poate vedea doar din poieniţele situate pe panta ce coboară spre şaua Pîrîu Cîinelui (1050 m), unde ajungem după cca 15 min. de la troiţă. Din şa ocolim zona abrupturilor, pe stînga, pînă sub vîrful Pîrîul Cîinelui (1221 m) pe care îl urcăm pe latura vestică. Ieşim în rarişte, apoi coborîm în serpentine prin brădet şi făget tînăr. Ajungem la o ramificaţie de poteci. Evităm pe cea din dreapta; traversăm un izvor (lespede lunecoasă) şi ocolim pe versant încă 15 min. (luminiş) pînă ce revenim pe culme, la stînga. Coborîm uşor pe culme prin pădure, pe lîngă troiţa şi banca din Gropiţa (943 m). De aici începe drumeagul (Drumul Mătuşii) pînă dincolo de vîrful Gropile, cînd iese din pădure, deasupra cătunului Comanca. Marcajul extrem de rar se zăreşte pe pomi. Coborîm pe izlaz, depăşim un pîrîu şi intrăm în Comanca, apoi coborîm pe lîngă livezi. Priveliştea se deschide spre dealul Pietrişu şi măgurile Gurguiatei şi Tisei (Tîrsei). Poteca iese la şoseaua forestieră (km 3,3), mai jos de cantonul silvic. În continuare coborîm pe drumul forestier pînă la Băile Olăneşti pe marcaj bandă roşie (traseul 17).

Foto:Wikimedia Commons








 

Un comentariu:

  1. Salut. Tocmai m-am intors dintr-un traseu care are o portiune comuna cu cel descris de tine. Nu stiu cum e cu marcajele mentionate de tine, insa in Saua Jilistii pot sa jur ca nu e nicunul. Am cateva nelamuriri legate de zona si m-ar ajuta foarte mult daca as identifica cateva puncte de interes pe baza pozelor facute. Crezi ca ma poti ajuta? Numai bine. Dragos

    RăspundețiȘtergere