Ciungetu - Pădurea cu Larice - Izvorul Mierlei - stîna Tîrnovul Mare - Piatra Tîrnovului - stîna Gropita
Marcaj:punct rosu
Durata: 7-8 ore
Traseu accesibil numai vara
Trasee de legătură: 2 şi 3
Traseul 4 reprezintă un parcurs mai accidentat, cu privelişti alpine specifice şi unele puncte grele de trecere, recomandat numai echipelor foarte bine pregătite. Aprovizionarea cu apă este obligatorie. Pornim din Ciungetu (600 m), pe şoseaua din valea Latoriţei. În dreptul uzinei hidroelectrice se află o punte de beton peste Latoriţa. Se trece rîul şi se intră imediat la dreapta pe o potecă ce urcă cca 150 m distanţă pe lîngă apă pînă în dreptul primului vîlcel. Cărarea continuă în urcuş pieptiş printr-un culoar străjuit de larice şi brad tînăr. La capătul de sus al plantaţiei pătrundem în făget. Urmează un mic luminiş, apoi poteca, parţial acoperită de frunziş, coteşte la dreapta pînă în poiana unei vechi pepiniere (cca 780 m). La sud de pepinieră reîncepe urcuşul pe serpentine. La ieşirea din pepinieră poteca e ştearsă de frunziş. De aici pînă în şaua Larice începe un urcuş continuu timp de două ore. După cca 200 m diferenţă de nivel direct pe pantă sau pe lungi serpentine, poteca coteşte la dreapta, în urcuş mai comod. Pădurea bătrînă are multe exemplare de fag şi paltin ce depăşesc vîrsta de 300-400 ani. Intre aceşti uriaşi bradul alb şi pîlcuri de larice îşi fac loc cu timiditate. Serpentinele răzbat spre vest pe o muchie secundară (bancă prăbuşită), de unde încep abruptul calcaros al Tîrnovului şi bogata pădure de larice. Se urcă puţin pe muchie spre S-SV, apoi pe versantul vestic în urcuş pieziş. Ultimele serpentine pe versant duc pînă sus pe creasta muntelui Tîrnovu în şaua Larice (cca 1 330 m). Aici încetează urcuşul dur şi începe o porţiune de traseu uşor şi plăcut. După un popas bine meritat ne orientăm pe poteca evidentă care părăseşte creasta şi pătrunde pe faţa sudică a muntelui în urcuş lent prin pădure. Mici luminişuri, apoi o poiană largă presărată cu lespezi se succed la interval de cca 10 min. din şa. Poteca reintră în pădurea de amestec (brad alb, larice, fag, paltin), merge cîteva minute pe lîngă o plantaţie şi, după 20 min., ajunge la Izvorul Mierlei (cca 1500 m), loc unde se desprinde traseul 2 spre I. F. Vătăjelul. Dincolo de pîrîu, de la stîncă, porneşte o potecă spre Stîna lui Ceapă şi vîrful Tîrnovu Mare. De la stîna Tîrnovu Mare poteca marcată cu punct roşu urcă direct spre culme pe golul de munte, ocolind la dreapta (nord-est) o mică zonă stîncoasă. Aici soseşte şi poteca nemarcată pe la Stîna lui Ceapă. După aproape ¾ oră de urcuş pieptiş ajungem pe culme, la marginea şirului neîntrerupt de abrupturi. În dreapta se află vîrful Tîrnovu Mare (1846 m), de unde se desfăşoară o amplă panoramă asupra munţilor Latoriţei şi Lotrului, ca şi asupra amfiteatrului de nord ce ni-l oferă culmea principală a Munţilor Căpăţînii. Creasta Tîrnovului, destul de primitoare în sectorul răsăritean, devine tot mai dificilă spre vest, pînă în Piatra Tîrnovului, adevărată piatră de încercare pentru drumeţii avansaţi. Intr-acolo se îndreaptă şi traseul nostru. Pornim spre vest pe o pajişte încîntătoare, coborînd lent în şaua vestică a Tîrnovului Mare; în dreptul vîrfului Tîrnovu Mic (1833 m)[4] abruptul se retrage departe spre nord, lăsînd potecii loc bun de trecere. În continuare, după vîrful Tîrnovu Mic urmează şaua Tîrnovu Mic (cca 1795 m). Din acest loc culmea se ascunde, înveşmîntîndu-se în haina deasă a molizilor. Poteca se estompează în pădurea ce învăluie totul. Ne menţinem pe muchie, urmărind un făgaş de capre negre, pînă în şaua strîmtă, din care ţîşneşte primul perete stîncos. Acest obstacol se poate urca direct (12-15 m diferenţă de nivel), urmînd apoi o ascensiune dificilă peste despicături şi ţancuri. Pentru a evita această zonă delicată se trece pe versantul sudic la baza peretelui urmărind conturul unui hăţaş. Brîna foarte îngustă răzbate în dreptul unui horn înierbat, întretăiat de praguri de piatră (în apropiere un aven); prin acest horn se poate ajunge pe creastă. Este unul din punctele cheie ale traseului. Se urcă hornul cu mici praguri stîncoase. Asigurare la prize; iarba este mare; pericol de alunecare. După cca 30 m diferenţă de nivel se ajunge din nou pe creastă în vecinătatea Pietrei Tîrnovului. Se trece printr-o şa îngustă pe o potecă abia schiţată sub ramurile jnepenilor, potecă ce se îndreaptă la stînga, direct spre vîrf (1 879 m). Abruptul sud-vestic, muchia ascuţită la vest, abruptul nordic, larga panoramă, ca dintr-un turn, răsplătesc din plin efortul. Traseul continuă pe muchia vestică, foarte îngustă dar netedă, fără ace, spintecături, cel puţin în prima sa parte. Se coboară într-o şa, din dreptul căreia porneşte un horn deschis pînă la baza pereţilor sudici, în grohotişuri. Depăşim două clăiţe, apoi o nouă şa cu un horn adînc spre dreapta. Continuăm spre vest pe o culme prelungă, într-o coborîre grea prin ,,Strunga Pietrei", ce este dominată de un perete cu două ace - Umărul Tîrnovului -, pe care îl ocolim prin sud. Revenim din nou pe creastă la vest de Umărul Tîrnovului. De aici începe Coada Pietrei, o muchie povîrnită puternic. Piatra Tîrnovului se termină la vest cu un perete în trepte, pe care se coboară pe lespezi şi grohotiş mărunt pînă la covorul ierbii din şaua Pietrei (1 645 m), loc în care apare şi marcajul punct albastru (traseul 2). De aici înainte muntele devine mai uşor accesibil. Mergem pe muchia împădurită (marcaj dublu: punct roşu, punct albastru) pînă în şaua Gropiţa. De aici începe urcuşul pe muntele Gropiţa (marcaj triplu: punct roşu, punct albastru, punct galben) pînă la liziera pădurii, unde traseul 2 (punct albastru) se desprinde la dreapta pe culme. Traseul nostru urmăreşte poteca pe lîngă pădure pînă la stîna Gropiţa.
Foto:Wikimedia Commons
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu