duminică, 15 ianuarie 2012

Cantonul Piatra Rosie-Sub Vf.Romanu-Poiana lui Dinca-Vaideeni(muntii Capatanii)



Cantonul Piatra Roşie - sub vf. Romanu - Poiana lui Dincă - Vaideeni




Marcaj: triunghi roşu

Durată: 3 ½ - 4 ore

Traseu accesibil vara şi iarna

Traseu de legătură: 30


De la cantonul Piatra Roşie urcăm spre vest la culme, cca 15 min. Intrăm la stînga pe poteca largă ce se întinde de la nord spre sud, pe lîngă vîrful Romanu şi care, în această porţiune, nu este marcată. Într-adevăr între şaua ,,La cantonul Piatra Roşie" şi şaua de sub vîrful Romanu marcajele sînt aplicate pe o potecă paralelă care străbate pe coastele de vest ale muntelui Romanu pînă la cantonul Ursu şi revine în culmea Piatra Roşie în dreptul cantonului Piotra Roşie. Această variantă nu se bucură de aceleaşi privelişti ca traseul pe culmea golaşe şi deci va fi folosită de cei care eventual doresc să se adăpostească la cantonul Ursu. Din nodul de poteci de la sud de vîrful Romanu poteca de culme ocoleşte vîrful Ursuleţ pe versantul estic şi revine apoi pe muchia care de aci coboară accentuat pînă în şaua Colţişorul Marginii (cca 1470 m). Legenda spune că aici, într-una din scorburile fagilor falnici de la liziera pădurii şi-a ascuns cîndva haiducul Ciortobel comoara agonisită la drumul mare. Localnicii din Vaideeni şi Urşani sînt gata oricînd să istorisească din isprăvile haiducilor. Pe aceste meleaguri, folosind drumul bun, au trecut şi pandurii lui Tudor Vladimirescu; tot pe aici au trecut şi solii băniei din Craiova spre cetaitea Sibiului. Traseul continuă prin pădure pînă în Poiana lui Dincă, de unde se desparte drumul spre Urşani prin Cracu Tănăseşti. Drumul Vaideenilor apucă spre Poiana lui Dincă. În această poiană a existat, cu sute de ani în urmă, un han. Din poiană poteca principală coboară pe ,,Muchia Cocoşului" pînă în şaua ,,La Şipote" (cca 1110 m). Reluînd direcţia spre sud se stabileşte pe culmea Jariştea Vaideenilor, apoi pe culmea Frăsinetu (1138 m). Ultima pantă pe Dealu Mare şi traseul ia sfîrşit în centrul comunei Vaideeni la staţia de autobuz.

Foto:Wikimedia Commons





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu