Pietreni - Poiana Vacăriei - vf. Piatra - curmătura Builei - vf. Vioreanu – curmătura Builei
Marcaj: triunghi roşu
pînă în M. Cacova;punct roşu
: M. Cacova - curmătura Builei
Durata: 9-10 ore.
Traseu recomandat numai vara
Trasee de legătură: 23, 25 şi 26
Acest traseu porneşte din localitatea Pietreni (480-640 m) şi poate fi împărţit în două etape: prima pînă la refugiul din curmătura Builei; a doua pînă la vîrful Vînturariţa I (traseu mai dificil) cu întoarcere pentru înnoptare la refugiul din curmătura Builei. Traseul porneşte din punctul de ramificaţie al drumului forestier de pe Pîrîul Sec (cca 2,5 km), comun cu traseul 23. De la rampa pentru buşteni itinerarul părăseşte firul văii. După cîteva minute traversăm un afluent care vine molcom din stînga, apoi ne angajăm într-un urcuş prin pădure, în direcţia izvoarelor principale ale Pîrîului Sec. După cca 90 min. de la plecare traversăm de pe versantul vestic pe cel estic al văii, pe culmea răsăriteană împădurită. Pe culme întîlnim poteca ce urcă din direcţia satului Bărbăteşti spre Buila. Urcăm pe noua potecă, în continuare, la stînga, pînă la o troiţă cu şipot (cca 980 m). Acest izvor este o adevărată binefacere pentru drumeţii aflaţi la poalele ,,muntelui alb", în general lipsit de izvoare, începînd de la înălţimi de peste 1000 m. Din apropierea şipotului, unde se află o minunată poiană, se deschide pentru prima dată o privelişte strălucitoare asupra munţilor de calcar. Poteca urcă uşor pînă sus pe culmea golaşă. Zona stîncoasă îşi face simţită prezenţa prin grohotişul presărat pe potecă. Reintrăm în pădure pe o brînă tăiată în stîncă, care este protejată de balustradă. După traversarea vîlcelului sec, poteca părăseşte nivelul la care se stabilise şi urcă la stînga, pe lîngă vîlcel. Mai sus cu 20-25 m trecem din nou peste vîlcel şi continuăm urcuşul pe serpentine, pînă pe culme. În poieniţa de pe culme coteşte în unghi drept la dreapta, urmărind prin pădure muchia în urcuş pînă sosim într-o poiană cu aspect sălbatic, în mijlocul căreia răzbate din brusturi acoperişul stînei Şoprul Ţolii, cu izvoraş. De la stînă continuăm urcuşul pe mijlocul poienii, spre vest, pînă în şaua Ţolii. Urmează altă poiană; în mijlocul ei un fag imens stă de strajă la ramificaţia potecii; evităm poteca din stînga, urmărind pe cea marcată în urcuş lent prin pădure, care traversează culmea Builei de pe versantul estic pe cel vestic; în continuare urcăm pe direcţia nord, pînă în poiana ,,La Văcărie". Traseul rămîne în continuare la aceeaşi înălţime, pînă ce traversează un izvor sec (pîrîul Cacova), aproape de limita pădurii. Mai jos se află un şipot. Dincolo de vîlcel începem însă un urcuş mai accentuat spre dreapta, pe serpentine; urcăm o diferenţă de nivel de cca 130 m; toată această porţiune se află la gol alpin. Pe muchia muntelui Cacova, cu spinări prelungi şi ramificate spre vest, poteca se desparte de traseul 23 şi continuă pe punct roşu. Urcăm direct spre vîrful Piatra pe culmea pleşuvă (punct roşu). Poteca dispare o bună bucată din urcuş aşa că marcajul se aliniază la marginea abruptului, care se formează spre stînga (nord-vest). După o oră de la ramificaţie ieşim în imediata vecinătate a vîrfului Piatra. În timpul urcuşului, mergînd pe lîngă abruptul frumos dăltuit, care de aici înainte ,,căptuşeşte" întreg masivul calcaros, se relevă o splendidă panoramă asupra zonei accidentate de vest a Builei-Ştevioarei-Vînturariţei, cu şiraguri lungi de grohotiş. Urcuşul se termină în apropiere de platoul alpin al vîrfului Piatra[10] (1643 m). Într-o dolină, la sud-est, licăresc undele unui mic lac temporar. Priveliştea din vîrf este foarte frumoasă. Dincolo de adîncul văii Costeşti se înalţă şirul plaiurilor sudice ale Căpăţînii: munţii Zănoaga şi Netedu, apoi culmile înalte Zmeuretul şi Lespezile. Spre sud se văluresc la nesfîrşit dealurile subcarpatice întocmai unei mări furtunoase. Din vîrf traseul continuă pe creasta pietroasă, spre nord, în lungul marilor abrupturi; după aproape 5 min. ajungem la marginea unei mari rupturi de pantă, care barează calea din trei părţi: în stînga, înainte şi în dreapta, prăpăstii adînci lasă impresia că ne înfundăm, Cam la 150 m în adînc, spre curmătura Buila, se vede o construcţie din bîrne la marginea pădurii - refugiul Buila (refugiul Popii). Ca să coborîm pînă acolo trebuie să alegem una din cele două variante prin hornuri, numite de către ciobani hududăuri sau hoage. Cel mai accesibil dintre hornuri este cel vestic, numit ,,Bucinişul Mare". Prin acesta îşi scot ciobanii oile pe culmea Piatra. Poteca reapare viguros abia în buza superioară a hududăului şi se lasă în serpentine strînse între pereţii răcoroşi pînă către mijlocul hornului unde dispare între lespezi şi grohotiş mărunt. Mai jos hududăul se lăţeşte pe panta ierboasă şi debuşază pe culmea îngustă a curmăturii Buila (1540 m). În extremitatea de nord-est a crestei Buila-Vîntu-rariţa, unde circulaţia turistică şi pastorală este mai slabă, pot fi întîlnite mai des vipere. Atenţie! De la refugiu poteca urcă pieptiş prin poiană spre nord-est. După 15 min. prin pădure ea coteşte la dreapta, spre golişte, la marginea căreia traversează o strungă. O privelişte atrăgătoare se desfăşoară spre sud, către Claia Ţucla, pereţii hornurilor şi vîrful Piatra. Sînt preludii la frumuseţea ce urmează. Din strungă direcţia de mers se schimbă spre stînga, poteca apropiindu-se din nou de creastă. Răzbind pe platoul muntelui Albu, poteca se răsfiră în fire greu de urmărit. Pe stînga, pe măsură ce urcăm paralel cu creasta, se adînceşte un mic canion relativ adînc, prelungit pînă sub streaşina vîrfului Buila (1849 m). Spre nord-est muchia de calcar devine din ce în ce mai accidentată, iar piscurile tot mai ascuţite. În imediata vecinătate se ridică semeţ vîrful Ştevioara cu profil triunghiular, despărţit de Buila printr-o şa înaltă (cca 1780 m) (marcaj punct albastru). Din adîncitura acestei şei se formează, la vest, un horn strîmt şi aproape vertical. Urcuşul spre vîrful Ştevioara I (1847 m) se face chiar pe muchie, de unde se relevă şi cea mai frumoasă privelişte. Imediat la nord se află vîrful geamăn, Ştevioara II (1843 m); dintre gemeni pornesc în jos abrupturi mari. La baza pereţilor, dincolo de pînzele de grohotiş, se zăreşte ,,Poiana de Piatră" şi poteca traseului 23 (triunghi roşu). Din vîrful Ştevioara II urmează o coborîre destul de iute pînă în şaua nordică, şaua Vioreanu (cca 1790 m). Din şaua Vioreanu se ridică vîrful Vioreanu, cel mai interesant, mai accidentat, dar şi cel mai prielnic loc de adăpost pentru vipere. Urcuşul din şa este relativ greu şi se aţine ceva mai retras de linia abrupturilor. Între piscul sudic ascuţit şi vîrful nordic se intercalează o strungă de la care ,,cade" un perete. De la acesta se desprind pereţi, muchii şi hornuri, care brăzdează pieptul muntelui. Priveliştea deschisă nu este reţinută decît spre nord-est de vîrful Vînturariţa. De la îndepărtatul Parîng, peste toată culmea ondulată a Munţilor Căpăţînii şi pînă la turlele cetăţilor Narăţului, totul se derulează ca un film. Creasta calcaroasă Buila - Vînturariţa coboară spre ,,Arcada Vioreanului", spintecătura Vînturariţei, vîrful Vînturariţa I. Din curmătura Din Oale mai saltă o dată în piscul Vîniturariţa II şi se sfîşeşte prin Claia Strîmbă în Cheile Recea. Tot acest sector, deşi marcat parţial, are caracter alpin şi nu este indicat drumeţilor neantrenaţi. După un popas în ţinutul sălbatic al muntelui Vioreanu revenim în curmătura Builei, urmînd acelaşi drum de creastă.
Foto:Wikimedia Commons
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu