sâmbătă, 18 februarie 2012

Manastirea Cernica

Manastire de calugari                                                                                       

Staret: Clement Popescu                                                                            

Adresa: com. Cernica, jud. Ilfov Acces: De la Gara de Nord tramvaiul 46, apoi autobuzul 410                                                                                

Ctitor: Cernica Stirbei                                                                                           

Anul zidirii: 1608                                                                                       

Hramul: Sf. Gheorghe, Sf. Nicolae                                                              


Mănăstirea Cernica: Istoric                                                                                       

Vestitul codru al Vlasiei (toponim sub care se ascunde de fapt denumirea de roman) se desfasoara pana departe spre nordul metropoliei lui Bucur de la raspantia veacurilor XV si XVI, adapostind prin desisurile sale pustnici si calugari stiuti doar de Bunul Dumnezeu. Ei sunt aceia care intemeiaza cei dintai pe unul dintre cele doua ostroave de aici ale Colentinei, pe Ostrovul Mare, o asezare isihasta de mici proportii. Era o sihastrie durata din lemn, pe a carui loc, in 1608, vrednicul vornic Cernica Stirbei (fost ostean al lui Mihai Viteazul) dimpreuna cu evlavioasa-i sotie, Chiajna, ctitorese o manastire cu hramul Sfantului Ierarh Nicolae. Si pentru ca niciodata niscaiva rude hraparete sa poata jindui locul cu cele durate si inchinate de ei numai lui Dumnezeu, Cemica cere in 1619 Priarhului de atunci al Constantinopolului, sa-i intareasca daniile prin zapis. 66 de ani dupa aceea, manastirea Cernica va fi inchinata Mitropoliei Bucurestilor. Actuala biserica nu mai pastreza insa nici conturul pe care i-l daduse cinstitul vornic Cernica si nici pe acela dat ei la 1771 de catre starelul Gheorghe, cel mai de seama dintre ucenicii Sfantului Paisie. Si aceasta din pricina cutremului din 1802, care a impus refacerea din temelii a sfantului locas de la Cernica. Cel care avea sa faca aceasta cu pretul unor umense stradanii va fi staretut Timotei, intre 1809 si 1815. In apropierea acestei ctitorii (cu mult mai falnica decat cele care o precedasera pe acelasi loc), arhimandritul Calinic, sfantul de mai tarziu, starelt al acestei manastiri intre 1818 si 1840, ridica in Ostrovul Mic al incintei o a doua biserica, destinata in exclusivitate obstei monahale si inchinata Sfantului Gheorghe. Perioada staretiei Sfantului Calinic, ale carui moaste sunt chiar la Cemica, este cea mai rodnica din istoria duhovniceasca a acestui locas. La intronarea sa ca staret, Cernica numara cca. 100 de monahi vietuitori, pentru ca, in urmatorii 30 de ani obstea manastirii sa creasca la 350 de vietuitori, de sapte ori mai mult decat numara ea in prezent. Manastirea Cernica si-a asumat un rol deosebit de-a lungul istorei sale in propasirea artei iconografice si a istoriografiei nationale. Numai Nicolae Iorga a descoperit inlauntru-i un numar de 300 manuscrise de o inestimabila valoare culturala. Muzeul si biblioteca manastirii (cu cele aproape I5000 de volume) sunt marturii revelatoare pentru ceea ce a insemnat aceasta manastire in propasirea spirituala a neamului. In pacea ingereasca a cimitirului din preajma, sub covorul de flori si de monumente funerare de un tainic pitoresc si-au dorit odihna de veci oameni dintre cei mai deosebili: Iorga Cosma (erou al Razboiului pentru Independenla), Ion Tuculescu - pictorul, Teodor Vacarescu - distinsul diplomat, Gurie Gosu - Mitropolitul Basarabiei, Nifon - mitropolit primat, Ion Lupas, Pan Halipa si, nu in ultimul rand, parintele scriitor Gala Galaction, care, inspirat parca de Gorunul lui Lucian Blaga, avea sa inchine unuia dintre multisecularii stejari din apropierea viitorului sau loc de veci acest nepieritor poem: "Batran stejar, in ziua mortii mele, tu vei sta - cum stai si azi - neclatinat si falnic. (...) tu mi-ai fost drag de cand te stiu. De cate ori am trecut prin preajma ta, clipa mea s-a inchinat cu drag vanjosiei tale seculare si gandurile mele s-au odihnit in ramurile tale, ca un stol de pasari calatoare. O, batran stejar, ziua mortii mele va fi zi de iarna, sau de vara, de primavara sau de toamna si tu - multisecular si falnic - vei purta atunci frunza cea noua, sau te vei dezbraca elegiac de frunza ingralbenita si traita. (...) Si, intr-o zi, iti va veni si tie randut sa mori, rapus de trasnet, de vijelie sau de fierastrau... (...) Te vei intalni cu mine acolo unde oglinzile de azi vor fi schimbate (1. Cor. XIII. 12). Sufletul meu si "ideea" ta se vor regasi, pelerini, spre cerescul Iemsalim. Si intr-o seara-poposind in Emaus - ne vom trezi, deodata: tu, poate Luca; eu, Cleopa. Iar Cel de al treilea nu se va mai face nevazut, ci va ramanea, eten, cu noi, in imbratisarea noastra." 
Sursa:ortodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu