Nadrag-Valea Izvodia-Tincova(muntii Poiana Ruscai)

Nadrag - Valea Izvodia - Tincova

Marcaj: cruce albastra

Distanta: 11,5 km

Durata: 3½ - 4ore

Caracteristici: traseu usor, pe drum forestier, poteca si drum vechi prin padure. Traverseaza o parte din sud-vestul Muntilor Poiana Rusca, pe drumul care lega în trecut comuna Nadrag de localitatile din depresiunea Caransebesului. Diferenta de nivel: 350 m.

Posibilitati de acces: din E 70, de la sud de localitatea Gavojdia, 10 km asfalt pe DJ 681 pîna la Nadrag (autobuz). Pentru Tincova, din E 70 sau linia C.F.R. 100, de la comuna Sacu, 3 km peste valea Timisului.






Traseul urmareste drumul vechi de care peste saua Izvodia. Inaintea construirii soselei pe valea Nadrag, acest drum de culme era singura cale de legatura spre localitatile Tincova si Sacu, situate la marginea estica a depresiunii Caransebes. Pe acest drum erau transportate în trecut minereurile de fier exploatate la Pelnit si în împrejurimi. Traseul porneste din centrul localitatii Nadrag, din dreptul podului peste valea Nadrag de lînga confluenta cu valea Izvodia. Urmam strada vaii Izvodia în sus, trecem pe lînga casa veche de cultura a Intreprinderii Nadrag, pe lînga locul pietii si ajungem dupa 200 m în dreptul unei cariere vechi de calcare. De la aceasta cariera valea începe sa se îngusteze. Dupa înca 500 m, lasam în urma ultimele case si continuam pe drumul forestier între versantii stîncosi ai vaii. Semnele de marcaj sînt plasate la distante foarte mari unul de altul si în parte sînt rau conservate. La 1,5 km de la podul din Nadrag valea si drumul forcstier se bifurca. In acest loc, lînga o veche cabana forestiera parasita, se afla o tabla indicatoare cu inscriptia ,,Spre Sacu". Urmînd sensul aratat de acest indicator, cotim spre stînga si ne angajam pe drumul forestier de pe ramificatia estica a vaii. Padurea din versantii vaii a fost defrisata cu cîtiva ani în urma. Drumul forestier, neîntretinut de la terminarea lucrarilor, a fost partial distrus de ape si napadit de vegetatie. O poteca batuta de localnici ne poarta prin vegetatia abundenta pîna aproape de izvoarele vaii. Aici, la aproximativ 1,3 km de la bifurcatia vaii, poteca coteste spre dreapta noastra pentrn a urca pe terasamentul vechiului drum de care, în versantul vaii. Marcajul lipseste în aceasta portiune si de aceea se recomanda atentie mare pentru a recunoaste locul în care drumul si poteca înecate în vegetatie parasesc valea. Urmeaza doua mici serpentine, dupa care intram spre stînga într-o padurice tînara în care terasamentul drumului este mai bine vizibil. Dupa înca o serpentina spre dreapta, ajungem în saua Izvodia. Aici se termina padurea tînara si se recunosc din nou semnele marcajului aplicate pe pornii padurii vechi. In saua Izvodia lasam la dreapta un drum de culme care continua în directia NV spre vîrfurile Merisor si Izvodia, si cotim puternic la stînga pentru a urma pe directia SE drumul vechi spre Sacu. In primii 300 m drumul ne poarta pe curba de nivel, la sud de culmea principala care separa bazinul de acumulare al vaii Nadragului de cel al vaii Radului. Ajuns din nou în creasta, drumul se îndreapta spre sud si urmareste printr-o padure matura de fag denivelarile line ale culmii. Din cînd în cind, drumul se desprinde de poteca marcata, pentru a ocoli cîte o proeminenta a crestei, dupa care revine iar pe culme. In curînd cotim spre sud-vest, pentru a lasa în stînga noastra o culme care coboara înspre valea Viezurin (marcaj silvic 1756). Dupa 500 m, întîlnim o sa lata, de unde drumul continua pe curba de nivel dinspre valea Viezurin pentru a ne scoate destul de repede (150 m) în alta sa, în dreptul izvoarelor vaii Tincovita. De aici urmam spre sud-vest o creasta îngusta care începe curînd sa urce. Drumul ramîne pe coasta din est pentru a evita traversarea unui vîrf si coboara în panta lina. Dupa 400 m ajungem iar pe culme, în dreptul unei sei. In continuare, ocolim pe la stînga (sud-est) un mamelon si iesim în zona defrisarilor din bazinul vaii Radului. De aici mai departe drumul urmareste limita taieturii, trecînd, în functie de neregularitatile de relief pe care le ocoleste, fie în padurea dinspre valea Tincova, fie în versantul defrisat dinspre valea Radului. Datorita padurii taiate, pe aceasta portiune a drumului se deschide spre vest o priveliste frumoasa asupra terminatiei vestice a Muntilor Poiana Rusca si asupra depresiunii Caransebesului. In fata noastra se afla bazinul vaii Radului, aproape în întregime despadurit în urma exploatarii padurii. Lînga firul apei se zareste din cînd în cînd banda alba a drumului forestier. In continuare, trecem peste doua proeminente mai importante ale crestei. Dupa 1,5 km culmea se bifurca pentru a cuprinde între cele doua brate bazinul vaii Rotoane. Cotim spre stînga (sud) si coborîm circa 300 m pe culmea situata in est de izvoarele vaii Rotoane. De aici drumul de creasta ocoleste spre vest zona de izvoare a vaii Bîrnele si continua spre sud pîna la confluenta vaii Rotoane cu valea Tincovita (sau Valea Mica a Tincovei). Lînga drumul foresticr din versantul drept al vaii Tincovita un indicator atrage atentia asupra locului în care poteca de culme paraseste valea. Mai jos, pe vale, întîlnim în curînd primele case din Tincova, iar dupa 1 km ne aflam în centrul localitatii, lînga caminul cultural. In lungul drumului forestier marcajul este aplicat foarte rar, de aceea se recomanda atentie deosebita la parcurgerea inversa a traseului pentru a identifica confluenta cu valea Rotoane (primul afluent drept amonte de ultima casa, pe stînga, în sensul urcusului). Drept reper poate servi si o tabla cu inscriptia nLoc de odihna si fumat". Pe terasa înalta, situata la sud de comuna Tincova, a fost identificata o asezare paleolitica care poate fi vizitata. Pentru a ajunge la E 70 sau la linia CFR 100, fie ca ne îndreptam direct spre Sacu (3 km), traversînd Timisul pe podul de la Tincova, fie ca urmam catre sud drumul spre Constantin Daicoviciu (fost Cavaran), 4 km, si utilizam podul din dreptul acestei localitati (autobuz).
Sursa:www.scritube.com