Manastire de calugari
Adresa: Curtea de Arges, jud. Arges
Ctitor: Neagoe Basarab
Anul zidirii: 1517
Hramul: Adormirea Maicii Domnului
Mănăstirea Curtea de Argeș: Istoric
Legenda Mesterului Manole de aici poate fi un argument evocator pentru vremurile tulburi pe care le traieste astazi societatea romaneasca: omul, mai ales cand este sovaitor in credinta, nu poate crea nimic desavarsit si durabil decat urmare a unui devotament generos pentru ceea ce el asteapta de la ceilalti.
Si aceasta, intr-o mutualitate mergand pana la jertfa suprema pentru binele Cetatii si a natiunii in care s-a nascut. Intrucat faptele si lucrurile demne de istoria cea adevarata cer seriozitate, cer jertfelnicie, notiuni atat de rarisime in aceste zile cand tara sufera parca de miracolul unei nasteri care nu se mai produce... nici chiar la Arges, ocolind ca pe o noua Gomora cetatea ciobanului Bucur.
Sunt consideratii care nu pot insa diminua cu nimic perenitatca celui mai somptuos locas de cult de la noi si in acelasi timp una dintre capodoperele artei universale apartinatoare epocii post-bizantine, o minune cladita in piatra, marmora si mozaic, in focul jertfirii de sine.
Epoca lui Neagoe Basarab ramane, in primul rand prin ridicarea manastirii de la Arges, ca una de mare efervescenta si renastere a vietii, a culturii si artei bisericesti pentru intreg secolul XVI si nu numai.
El a ctitorit biserica Mitropoliei din Targoviste (terminata si zugravita de Radu Paisie), biserica Sf. Gheorghe din aceeasi localitate, schitul Ostrov din Calimanesti, a zugravit sau refacut manastirile Dealu si Glavacioc, biserica mare din: Snagov si pe cea de la Tismana, realizari umbrite insa de ctitoria de la Arges.
Manastirea pe a carei raboj avea sa se incrusteze perioada indelungilor tribulatii cuprinse intre diminetile istoriei ce ne caracterizeaza si maretul act al Unirii Tarilor Romane, a fost sfintita la 17 august 1517 de catre un sobor de mitropoliti, arhierei, egumeni si preoti romani si straini, in frunte cu patriarhul ecumenic Teolipt.
Pe timpul sfintirii a fost consumata si prima canonizare despre care se stie la noi, aceea a patriarhului Nifon, a carei pomelnic in calendar se face pana astazi la 11 august, ziua trecerii sale la Domnul.
Manastirea a fost inzestrata de catre domnitor si sotia sa Despina Milita (calugarita dupa accea sub numele de Platonida), cu vase si obiecte de cult din aur masiv si cu alte feluri de bunuri, dar podoaba ei cea mai de pret a fost pictura renumitului zugrav Dobromir (intre1517 si 1526).
Prin grija savantului Nicolae Tocilescu, mare parte din aceasta inestimabila opera picturala a fost transferata la Muzeul National de Antichitati din Bucuresti cu prilejul restaurarii manastirii dintre 1875 si 1886. Despre aceasta restaurare, impusa de starea deplorabila la care ajunsese monumentul, dar gandita netemeinic si incredintata unor artisti straini, lorga a spus pe buna dreptate: “Cred ca la noi in tara se gaseau, si atunci cand am adus pe arhitectul francez. oameni cari, macar strangand cu totii cunostintele lor intr-un manunchi, puteau sa ni dea indarat, cu toata priceperea si cucernicia, vechea manastire a lui Neagoe-voda. In locul Caselor din Franta, Casetor din Viena, se puteau afla mesteri de-ai nostri cari mai incet (dar nu mai scump) ar fi dat podoabele dinauntru, delicatele lucraturi de zugraveala, de sapatura si chiar de turnatorie in acest caz, n-ar mai fi nici catapiteasma de metal, cu flori, nici vulturi heraldici apuseni, nici slove care nu sunt buchi si nu sunt litere;...Ai nostri ar fi lasat, ca niste duioase amintiri dintr-un trecut care a fost numai o data si nu se mai poate comanda, cu orice sacrificii bugetare, in facatoarea de minuni strainatate, acele ·stangace icoane si sculpturi vechi, al caror grai de cinci sute de ani venind din departarile credincioase eroice, ni spune cu cat mai mult decat jargonul international al momentului".
O mai concisa transpunere in proza a poeziei "Icoana si privaz" de Eminescu nici ca se putea scrie despre aceasta "Doina in piatra" a Argesului.
ln gropnita acestui maiestuos sfant lacas isi au odihna de veci Neagoe Basarab,.mormant aee carui lespezi funerare au constituit de-a lugul a doua secole - XVI si XVII - modelul sculptural cel mai frecvent in Muntenia), sotia sa, Despina, reginele Maria si Elisabeta, regii Romaniei Carol si Ferdinand, ctitorul Marii Uniri si parintele lui Mihai cel interzis: "De aceea, marirea ce ti-o dam, Sire, este: sa te incoronezi la Alba Iulia, sau sa mori pe campul de la Turda" i-a spus odata un parlamentar adevarat. Si, spre gloria vesnica a acestei tari, regele i-a dat ascultare.
Sursa:ortodox.ro
Foto:Wikimedia Commons
Coloanele de bazalt de la Racos(Transylvania)
CAI DE ACCES:
*Rutier:E 60/DN 13 Brasov-Sighisoara la 3,3 km.de localitatea Hoghiz,dreapta pe DJ131C
*Feroviar:Halta CFR Racos ,apoi spre stanga se continua pe un drum pietruit
Aflat in perimetrul fostei cariere de bazalt ,in comuna Racosul de sus ,la 528m ,pe dreapta Vaii Oltului ,la iesirea din defileul taiat de acesta in Muntii Persani ,rezervatia Coloanele de bazalt de la Racos cuprinde o suprafata de 2,5 ha.
Candva aici era o cariera de exploatare a bazaltului.Din fericire locatia a devenit rezervatie ,astfel ca putem inca sa vizionam coloanele de bazalt ,ce se inalta impunator ca niste marturii eterne ale vechimii locului,importanta acesteia este legata de faptul ca marcheaza arealul incheierii eruptiilor vulcanice din Carpatii Orientali,coloanele de bazalt de o inaltime cuprinsa intre 10 si 15m. formandu-se datorita racirii rapide a lavei vulcanice.Arhitectura locului ,peisajul dominat de verde si formatiunile coloanelor creeaza o atmosfera unica ,de intoarcere in timp ,in erele cand Pamantul abia se forma.In functie de reflexia soarelui ,coloanele se coloreaza intr-o nuanta roz-portocalie ,in special la apus.Rocile vulcanice mai mici sunt divers colorate ,asezate ca niste solzi la extremitatile coloanelor poligonale.
In localitatea Racos se mai pot vizita:
1-Castelul Sukosd-Bethlen(DJ 131C,Racos)
2-Biserica reformata
30 martie 2012
Ada-Giulia Marginean
Manastire de calugari
Adresa: com.Izvoarele, sat Schiulesti, cod poștal 107326, jud. Prahova
Ctitor: Constantin Potlogea
Anul zidirii: 1824
Hramul: Sfinții Împărați Constantin și Elena; Sf.Proroc Ilie Tesviteanul, Acoperământul Maicii Domnului, Duminica Sfinților Români
*Mănăstirea Crasna Prahova: Istoric
S-au împlinit de curând 180 de ani de când, cu râvnă dumnezeiască și muncă țărănească, cu smerenie călugărească și inimă boierească, pe aceste meleaguri cu o istorie aparte, pe moșiile stăpânite de cetele de neam, de acei moșneni devălmași, împreună cu vătafii lor de plai, care asigurau pavăză Țării Românești dinspre Transilvania aflată sub ocupație străină, s-a început a se clădi acest schit Crasna, ceea ce înseamnă ,,frumoasă’’, având hărăzit hramul ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena’’, ,,în muntele Ursoaia, în poale, în locul ce se numește Seciul, pe apa Crasna, pe moșia noastră Izvoarele’’.
*CTITORII MÂNĂSTIRII CRASNA
Ctitorii acestui sfânt lăcaș sunt monahul Chesarie și fiul său, Nicolae, care va intra și el în cinul monahal. Alături de ei, miluitori, ostenitori și donatori au mai fost polcovnicul Panca și soția sa, Joița, din Văleni, precum și mai mulți moșneni din Izvoarele și din alte așezări.
Chesarie s-a numit ca mirean Constantin Potlogescu, fiind alintat Dinu. Fiu al preotului Radu Potlogea (Potlogescu) din satul Izvoarele, Dinu s-a născut în preajma anului 1755. Învățătura de carte și educația o capătă în casa părintească, apoi la Școala de Cateheți de la Episcopia Buzăului. Dinu Potlogescu a moștenit o însemnată avere, pe care s-a preocupat să o sporească prin cumpărări și a dobândit o educație aleasă. Fără îndoială un om cu înaltă conștiință, un om smerit, încât nici măcar n-a pus să i se zugrăvească portretul în tabloul votiv al bisericii, el era cult, ordonat, tipicar și strângător. Gândul pentru construirea unui schit nu a fost unul de moment, trecător, datorat împrejurărilor bătrâneții. Nu! Avea o dragoste nativă, curată pentru biserică, era un om credincios și cu frică de Dumnezeu. În plus, îi va avea drept mentori pe monahul Arsenie de la Ghighiu și pe însuși episcopul Buzăului, Chesarie. Nu putea fi decât un om bun. Faptele-i vor demonstra credința în Dumnezeu, spiritul conciliant și ambiția. Cu o caligrafie aleasă, așa cum ne apare în documente, ajunsese un boiernaș local: logofețel (1794) și postelnicel (1806).
El a fost căsătorit cu Ecaterina (Catrina), fiica vătafului de plai Mareș. Bunicul Catrinei a fost Ene vătaful, cel care-a ctitorit biserica de la Homorâciu (1744), așadar un alt exemplu de bărbat credincios. În 1777 li se naște pruncul Nicolae, care s-a căsătorit în 1797 cu Maria, fata protopopului din Fundeni. Din nefericire, soția lui Nicolae a răposat după doar 9 ani și jumătate de conviețuire, fără a avea darul dumnezeiesc al copiilor.
Mare zbucium va fi fost în sufletul lui Dinu Potlogescu! Viața sa obișnuită, laică, lumească, s-a terminat! Ajuns la apusul vieții și aflat într-o mică boierie, deși tatăl său ce răposase în 1794 îl îndemnase către preoție, poate fără noroc, poate ispășind unele păcate, neștiind câte zile mai are de trăit și mânat de gânduri plăcute lui Dumnezeu, Dinu ia decizia de a se călugări și de a ridica un schit. Nu trebuie s-o uităm nici pe nevasta sa, Catrina, care-i ceruse să dăruiască unei mânăstiri o parte din averea lor.
Prin urmare, din 1807 Dinu intră frate (novice) la mânăstirea Cheia și în perioada următoare îl va cunoaște pe monahul Arsenie, venit de la Cernica. Acesta începe în 1814 să reconstruiască mânăstirea Ghighiu, pe locul unde existase o mănăstire din veacul al XVI-lea și Dinu îi oferă sprijin material, intră în obștea Ghighiului și aici va fi tuns în monahism (1822). Pelerinii ajunși în lăcașul de la marginea Ploieștiului – azi chinovie de maici – vor observa cum ,,Chesarie schimonahul’’ este menționat în pomelnicul de la Ghighiu.
*RIDICAREA LĂCAȘULUI
Pentru că noul lăcaș monahal trebuia să aibă mijloace de subzistență, la 1 martie 1828, ,,robii lui Dumnezeu, Chesarie schimonahul fiul lui popa Radu Potlogescu din Izvoară și cu fiul mieu Nicolae’’, dau episcopului o diată (testament) prin care donează viitorului schit întreaga lor avere mobilă și imobilă. Donatorii spun că fiind ,,mânați de râvnă dumnezeiască’’, au hotărât să clădească ,,un sfânt schit pe moșia noastră Izvoarele, întru cinstea și lauda Sfinților Împărați și întocmai cu apostolii Constandin și Elena și al sfințirii izvorului al prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu’’.
Ce frumos! Ce scop nobil! Ce binecuvântare!
Potrivit unei legende, călătorind pe aceste meleaguri, însuși episcopul Chesarie al Buzăului i-ar fi spus lui Constantin Potlogescu: ,,Măi Dinule, aici era frumos pentru un schit’’. Din păcate, Dinu a răposat cu puțin înainte de 1839, fără să-și vadă ctitoria gata în totalitate. Suntem însă încredințați că el a murit împăcat sufletește, întrucât își dusese gândul măreț și misiunea la bun sfârșit. Bietului ctitor nici mormântul nu i-l știm! Unde să-i aprindem o luminiță? Unde i-e căpătâiul? Vedeți în ce negură am trăit? Când citiți toate acestea nu vă țineți țanțoși precum cocoșii, că, în plan cultural și al ocrotirii a tot ceea ce este tradițional și valoros în România, acum trăim vremuri mai de batjocură decât atunci.
La 20 aprilie 1828, episcopul Chesarie poruncea lui Matei, protopopul plaiului Teleajen, să meargă la locul ales pentru a face molifta de punere a temeliei. La 6 mai același an, episcopia a dat actul de autorizare și lucrările au început. Construit ,,la roșu’’, schitul s-a sfințit la 6 decembrie 1829, așadar de Sf.Nicolae, ,,pe când era o zăpadă de nu să vedeau gardurile de sub munte’’, de către episcopul Buzăului, P.S. Chesarie (1784-1846), primul stareț fiind ieromonahul Silvestru, venit de la mânăstirea Ghighiu. Dovadă a bunei înțelegeri creștinești, la doar un deceniu de la ctitorire, alături de munteni, în obștea Crasnei se găseau și ardeleni, bulgari, sârbi și greci.
Lăcașul a constituit și locul în care au învățat carte copiii locuitorilor cătunului Băjenari, astăzi desființat, situat cam la 1 km miazănoapte de schit. Prin 1955 mai trăiau aici câțiva bătrâni gârboviți de ani și de nevoi, care nu se lăsau duși și povesteau cu drag cum au învățat carte de la călugării mânăstirii.
În acest amfiteatru natural izolat, cu pavăza munților și a pădurii, cu o benefică expunere spre miazănoapte, într-o mică poiană situată la altitudinea de 750 m, pe malul stâng al pârâului Crasna, în muntele Ursoaia (1162m), ctitorii și meșterii vremii au ridicat biserica, în formă de treflă, cu o singură turlă pe naos, cu ziduri groase de peste 1 m, din cărămidă și piatră, întărită cu traverse de stejar, precum și turnul clopotniței și un agheasmatar. Pictura în tehnica frescă a bisericii a fost realizată în 1834 de către Costache Eladie din Ploiești și de fiul său, Toma și ea nu a cunoscut decât o singură restaurare, făcută în 1992 de către pictorul Ion Chiriac. Deosebit de valoros este iconostasul cu foiță de aur, care a fost realizat la Viena (Austria), în 1853, fiind pictat de Anghel Tănase (Atanase) din Ploiești (1858).
Ca avere, inițial Crasna n-avu deloc doar o sfoară de moșie. Am putea spune – bazându-ne desigur pe documente – că acest lăcaș a fost unul dintre cele mai înzestrate ale epocii. Ctitorii au donat schitului Izvoarele sau Crasna locul pe care a fost clădit, întinse moșii în satul Izvoarele, Văleni, Măneciu, Parepa, muntele Bobu, o vie la Valea Călugărească și un metoc Ploiești, însumând câteva sute de pogoane, vite și felurite acareturi. Cu toată vitregia vremii, catagrafia din 1865 evidențiază la Crasna: 17 boi de jug, 7 junici, 8 mânzați, 21 de vaci mari, 410 mânzări, 230 de sterpe și cârlani, 44 de berbeci, 56 de capre etc. Însă, datorită secularizării averilor mânăstirești (1864), slabei administrări, numeroaselor pricini iscate, a unor terțe persoane cu interese, a neglijenței, averea – în special cea imobiliară – va cunoaște o continuă diminuare.
*VREMURI, VREMURI…
Obștea Crasnei a avut și ea fluctuații, care reflectă istoria tumultuoasă: în anul 1838 avea 56 de viețuitori, 1847 (50), 1860 (46), 1864 (33), 1871 (28), 1890 (9), 1900 (4), 1902 (2), 1916 (4), 1940 (10), 1955 (16), 1960 (nici unul), 1967 (3), 1982 (12), 2008 (33).
La 29 februarie 1865 la schit izbucnește un incendiu, biserica fiind reparată între anii 1867-1869. Mai târziu, un alt incendiu a mistuit mai multe chilii, precum și arhiva. În 1917 schitului i-au fost luate clopotele de către ocupanții germani, în 1920 ajunge părăsit și este jefuit de ocnașii evadați de la Slănic, iar datorită decăderii, de la începutul secolului al XX-lea și până în 1922, schitul a fost considerat metoc al mânăstirii Cheia. Biserica a fost și ea afectată de cutremurele din 1940 și 1977, a mai cunoscut unele mici reparații în anii ’50, fiind resfințită la 9 noiembrie 1958, în vremea stăreției ierom. Damaschin, de către episcopul Teoctist Botoșăneanul, viitorul patriarh. De asemenea, biserica a fost reparată în 1976-1977, când, pentru a i se conferi soliditate, i s-au montat tiranții de oțel.
*DESFIINȚAREA
De-a lungul vremii, există documente și mărturii, potrivit cărora aici s-a constatat îmbunătățirea stării de sănătate a unor nevoiași. Crasna oferă totodată și un exemplu de rezistență în timpuri potrivnice, oricare ar fi fost acestea. Prin decizia autorităților comuniste, în 1960 schitul este desființat, devenind ,,biserică izolată monument istoric’’ și până în 1967 se află în administrarea parohiei Izvoarele. Primăvara anului 1967 este și primăvara Crasnei! De unde aici nu mai era decât fratele Pavel (azi ierom.Pantelimon), prin stăruința patriarhului Justinian, flacăra vieții monahale este reaprinsă de către călugării Ghedeon și Nicodim, Crasna intrând de acum sub ascultarea mânăstirii Sinaia și așa va rămâne până în 2001, când dobândește statutul de mânăstire.
*RENAȘTEREA
Cu ajutorul lui Dumnezeu, printr-o deosebită mobilizare a obștii, în frunte cu stareții Ghedeon, Galaction, Sebastian și Nicodim, prin donațiile credincioșilor și miluitorilor, lăcașul a fost înfrumusețat, obștea a sporit, iar oamenii au început să-i treacă pragul în număr tot mai mare, ctitoriei adăugându-i-se și alte mari realizări: biserica ,,Acoperământul Maicii Domnului’’, construită între 1992 și 1998, târnosită la 18 octombrie 1998 de către P.F.Patriarh Teoctist, Altarul de Vară ,,Sf.Ilie’’, sfințit la 17 iulie 2005 de un sobor în frunte cu Î.P.S.Teofan, Paraclisul ,,Duminica Sfinților Români’’, sfințit la 22 iulie 2007, de un sobor de arhierei în fruntea cărora s-a aflat mitropolitul Olteniei, Î.P.S. Teofan, odinioară monah la Crasna. De menționat că pictura bisericii noi, cea a altarului de vară și a paraclisului, este opera pictorilor bucureșteni Daniela și Ioan Moldoveanu. Specific paraclisului este iconografia reprezentând doar sfinți români, pe un fond de foiță de aur.
La limita nord-estică a mânăstirii se află o cruce de piatră, pictată, datând din 1873. Tot în incintă se află o troiță a eroilor, un mic lac cu nuferi, grădinile de zarzavat, serele, livada și gospodăria mânăstirii. Aproape de biserica veche, spre răsărit, există o fântână săpată vreme de trei ani, începând din 1930, până la adâncimea de 24 de m de către minerii de la salina Slănic, iar de aici până la 37 de m de către ierom. Iosif Cheșca. Lăcașul are apă curentă adusă din munte, centrală termică și mai dispune de o prisacă, două sere, livadă și pădure, mijloace de transport. Din anul 2007, trapeza modernă și arhondaricul asigură într-un cadru modern masa și cazarea pelerinilor.
Pe lângă slujbe religioase deosebit de frumoase, credincioșii mai descoperă la Crasna o însemnată bibliotecă (Moliftelnic din 1722, Mărgăritare al Sf.Ioan Zlatoust 1746, Octoih din 1811, Liturghier de la Iași 1818, Anastasimar în limba română tipărit la Viena în 1823, Triod tipărit la mânăstirea Neamț în 1833, Biblia de la București 1856), precum și o valoroasă colecție de icoane pe lemn din sec.XVIII-XIX, de manuscrise, cărți vechi și de obiecte bisericești, care vor alcătui în curând o importantă colecție muzeală.
Dovadă a vieții monahale desăvârșite de la Crasna este și un fapt mai puțin întâlnit: dintre cei închinoviați aici, nu mai puțin de șase au ajuns în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, fără a mai vorbi de numeroși preoți și de cei ajunși stareți. Astfel, Î.P.S.Teofan, hirotonit ieromonah la Crasna în 1985, este astăzi arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Î.P.S.Teodosie, monah în 1990, este arhiepiscopul Tomisului. P.S.Galaction, închinoviat în 1977, stareț al Crasnei vreme de 20 de ani, este episcopul Alexandriei și Teleormanului. P.S.Sebastian, tuns în monahism în 1988, ulterior stareț aici, este episcop al Slatinei. P.S.Ciprian, actualul episcop vicar, a fost monah la Crasna în 1992, iar P.S.Ambrozie, episcopul de azi al Giurgiului, în 1990.
*CRASNA OFERĂ O PILDĂ!
Crasna a avut timpuri de zidire și de dărâmare, când se părea că sfârșitul îi e aproape și o paște pustia și nu o dată a fost pe marginea prăpastiei, dar după ce a răzbit prin vitregii mai întărită, iată cum azi Crasna susține tinerii în școli teologice, își primește credincioșii în haină nouă și cunoaște o înflorire fără precedent în istoria sa. Și dacă tot avem șase ierarhi, odinioară viețuitori ai Crasnei, de ce n-am avea tot șase chinovii înființate ori unde s-a reînnodat firul vieții monahale și prin osteneala unor călugări de la Crasna. Astfel, alături de primul schit ortodox românesc, Buna Vestire din Mirabella-Eclano, Italia (2007), cu starețul Nicodim Burcea de la Crasna și schitul Ianculești, din comuna prahoveană Șoimari, cu egumenul Benedict de la Crasna, mai avem: schitul Darvari din București, reînființat la 31 martie 1996, primul stareț fiind Ambrozie, actualul episcop al Giurgiului; reînființarea mânăstirii Balaciu, cu starețul Teofil venit de la Crasna; înființarea schitului Mălăești, din jud.Prahova, cu Antonie și alți monahi de la Crasna; înființarea mânăstirii Halmyris de lângă Murighiol, județul Tulcea, pe locul unde au trăit Sfinții Martiri Epictet și Astion.
*PERSONALITĂȚI LA CRASNA
De-a lungul existenței sale de aproape două secole, pragul i-a fost călcat în primul rând de mulțimea de creștini simpli. Tu, iubite creștinule, ești cel mai important și odată ce ai pășit pe pajiștea de la Crasna, vei reveni negreșit, pentru că noi suntem încredințați că, înălțând rugăciunea ta către Dumnezeu, vei fi mai împlinit și liniștit, sufletul mai fericit, iar trupul ușor-ușor, precum un fulg.
Apoi, la Crasna au venit ierarhi ai bisericii, pelerini străini, ingineri, medici, ofițeri, scriitori, actori, demnitari… Mulți au așternut câteva rânduri în Cartea de aur a mânăstirii, peste alții s-a așternut uitarea. La începutul secolului al XX-lea, istoricul Nicolae Iorga venea pentru prima oară la Crasna, descoperind o situație nu tocmai de laudă. El scrie în ,,România cum era până la 1918’’ că schitul ,,e făcut de boieri Izvoreni, pe la 1828’’. Locuind în ,,cetatea culturală’’ de la Vălenii de Munte, marele savant a mai venit pe aici, așa cum a făcut-o în 1924 și lui îi datorăm declararea bisericii drept monument istoric.
La 6 august 1986, P.F. Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române însemna câteva rânduri în Cartea de aur, fiind ,,profund impresionat de această sihăstrie a Țării Românești, de viața liturgică de aici, de ospitalitatea și hărnicia Prea Cuviosului Părinte stareț Galaction și a întregii obști, de înnoirea vieții duhovnicești permanente, precum și de înnoirea continuă a aspectului fizic al clădirilor, mulțumesc lui Dumnezeu că am putut vizita astăzi la sfânta sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului, această vatră minunată și binecuvântată de spiritualitate ortodoxă românească, demnă de-a fi făcută cunoscută pretutindeni’’.
P.F. Patriarh Teoctist a poposit la Crasna de mai multe ori. De pildă, la 22-23 iunie 1996, când dăruiește lăcașului o icoană cu inscripție.
Din 1992, la solicitarea marelui om de cultură Horia Bernea (1938-2000), vechile strane, un tetrapod, un jilț arhieresc, sfeșnicele împărătești și alte exponate, alcătuiesc sala ,,Reculegere’’ de la Muzeul Țăranului Român din București, declarat în 1996 ,,Muzeul european al anului’’.
La Crasna a fost și cunoscutul poet Ioan Alexandru, care i-a compus o poezie:
Doi îngeri țin pe brațe ctitoria
Oamenilor ce au dispărut
Lucrează în istorie străpunsă via
Vinul în sânge prefăcut.
Râul și îngerii susțin cele rămase
Mărturia celor ce vor fi
Icoane umbrelor evlavioase
Priveghi de fiecare zi.
De asemenea, la Crasna s-au rugat și au slujit reputați teologi români, precum Arhim. Grigore Băbuș (1915-2008), Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim.Gavriil Stoica de la Zamfira și Arhim. Justin Marchiș. O scurtă perioadă, Crasna a constituit locul de rugăciune al pustnicului Arsenie Praja, de felul său moț din Apuseni, venit de la schitul Râmeț, județul Alba, unde odinioară a viețuit Sf.Ghelasie. Cuviosul Arsenie a răposat la 30 aprilie 1973 și este înmormântat în cimitirul Crasnei.
Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale!
,,Mănăstirea prahoveană Crasna se înscrie în șiragul de frumusețe peisagistică, edilitară și, mai ales, duhovnicească al locurilor sfinte din România.
În puține locuri se poate vedea, precum la Crasna, întrepătrunderea firească dintre singurătatea monahală și prezența pelerinilor. Călugării nu sunt deranjați în sihăstria lor de închinarea pelerinilor, iar aceștia se simt ca-n propria lor casă în incinta mănăstirii.
Mănăstirea Crasna a fost binecuvântată de-a lungul timpului cu oameni minunați. Ei au creat, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce se poate numi astăzi duhul Crasnei”.
*† TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI
(fost monah la Schitul Crasna)
Hramul Altarului de vară – Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul
Și lansarea monografiei ,,Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mânăstirii Crasna din județul Prahova’’
*Duminică, 20 iulie 2008
Slujba de hram a fost una cu totul specială și a umplut inimile de bucurie numeroșilor pelerini. A început prin sfințirea apei de la agheasmatar, apoi a continuat la Altarul de vară ,,Sfântul Ilie’’ și a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu P.S. Galaction, episcopul Alexandriei și Teleormanului, fost stareț al Crasnei vreme de 20 de ani. Au luat parte peste 2000 de pelerini veniți din Prahova, dar și din București, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Constanța, Neamț ș.a., monahi de la alte schituri și mânăstiri, oficialități locale.
Într-o atmosferă de mare sărbătoare, pe o vreme superbă, între orele 12.30-13.30 la Altarul de vară s-a desfășurat festivitatea lansării monografiei, precum și a unui scurt istoric, broșură de 24 de pagini. După alocuțiunea autorului, au luat cuvântul, pentru a omagia cartea: P.S.Galaction, episcop; arhimandritul Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor; cunoscutul istoric și autor de cărți, comandorul Aurel Pentelescu; Nicolae Costea-Teleajen, scriitor, autorul a 19 cărți și P.C. Arhimandrit Nicodim Dimulescu, starețul mânăstirii.
Au luat parte la manifestare dl Constantin Trestioreanu, președintele Societății Culturale ,,Ploiești – Mileniul III’’, dl Constantin Filimon, secretar general al S.N.P.V. ,,PRO LEX’’, dl Dumitru Comăniță, primarul comunei Brebu, aprox.100 de credincioși din satul natal al autorului, precum și 20 de colegi de serviciu ai autorului cărții, veniți împreună cu familiile.
Întemeindu-se în principal pe surse de la Arhivele Naționale, prezenta istorie cuprinde 576 de pagini, bogat ilustrate și încearcă să ofere cititorului o imagine a trecutului de zbucium al acestei mânăstiri, ajunsă acum un adevărat fenomen, de la fondare, trecând prin toate perioadele istorice, cu decăderi și înfloriri și ajungând până în zilele de acum. Cartea cuprinde un sumar în limbile română, greacă, italiană, franceză și engleză. Cele peste 300 de fotografii, precum și documentele anexate monografiei se constituie într-o adevărată cronică în imagini, demonstrând trăinicia și frumusețea rară a lăcașului de la Crasna.
Lucrarea este înnobilată cu un cuvânt de binecuvântare al Î.P.S. TEOFAN, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frățească la trapeza cea nouă a mânăstirii.
Florin Șinca, 4 octombrie 2008
#Sursa bibliografică: Florin Șinca, Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mânăstirii Crasna din județul Prahova, București, RCR Editorial și Mânăstirea Crasna, 2008, 576 p.
Sursa:ortodox.ro
Foto:Wikimedia Commons
Cotul Turzunului(Transylvania)
CAI DE ACCES:
*DN 13/E 60 Brasov-Sighisoara se face dreapta pe DJ131C situat pe langa digul Oltului care imprejmuieste Dealul Turzunului
Silvoterapia este cunoscuta inca din antichitate.O plimbare prin padure ajuta la oxigenarea creieruluisi a circulatiei sangvine,crescand numarul globulelor rosii din sange.Pentru relaxare si liniste ,fara depunerea unui efort solicitant,rezervatia naturala de tip ornitologic Cotul Turzunului este perfecta pentru o plimbare in sanul naturii .Bucurati-va de verdele arborilor seculari si nu uitati sa protejati padurea.Situata la limita dintre muntii Persani si Depresiunea Fagarasului in bucla de 9 km.pe care o face Oltul dupa iesirea din defileul de la Racos ,ocolind pintenul de bazalt al dealurilor Turzun si Harham (563m altitudine) arealul rezervatiei cuprinde o suprafata de 1 ha.Padurea Turzunului de pe malul drept al Oltului este formata din stejari seculari ,fagi si molizi,in care cuibareste o ornitofauna bogata.In partea de vest a buclei sunt balti,hatisuri de salcii si rachite,stufarisuri,alimentate primavara de inundatiile Oltului.Incadrandu-se in siturile naturale ornitologice si botanice,este un spatiu de interes stiintific si turistic.Rezervatia este importanta deoarece aici vietuiesc numeroase specii de pasari incadrate in traseul transilvanean al migratiei europene.
Ada-Giulia Marginean
26 martie 2012
Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplita(Transylvania)
CAI E ACCES:
*DN13 Brasov-Sighisoara ,pana la km.53 ,iar de aici spre sud pe DJ 104 pana la Comana de Jos ,in capatul comunei,stanga,pe DC 19 in satul Comana de Sus ,iar de acolo 7km.pe drumul forestier pana la rezervatie.
Din vale se urca pe poteca 800m pana la platoul stancii.
In amonte de satul Comana de Sus ,pe versantul stang al vaii paraului Faget la o altitudine de 610m ,in muntii Persani intalnim Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplita ,niste formatiuni geologice rar intalnite pe teritoriul tarii noastre.
Rezervatia are o suprafata de 1 ha din care 0,3 ha reprezinta rezervatia propriu-zisa ,restul fiind zona tampon,si face parte din categoria rezervatiilor geologice din judetul Brasov ,datorita prezentei bazaltelor cu aspect columnar.In cuprinsul ei se gaseste si Sfinxul Persanilor ,un profil uman sculptat de eroziune in formatiunile bazaltice.Este un loc perfect pentru plimbari usoare ,prin poienile verzi si domoale ale Comanei.
23 martie 2012
Ada-Giulia Marginean
Manastire de calugari
Staret: Ierom. Nifon Aftanache
Adresa: Crasna, jud. Gorj
Ctitor: Pitarul Dimitrie Filișanu
Anul zidirii: 1636
Hramul: Sf. Nicolae
Mănăstirea Crasna Gorj: Istoric
Biserica schitului a fost zidită în anul 1636, de Pitarul Dimitrie Filișanu. Biserica este în formă de cruce, cu pridvor închis; pictură în frescă. Se remarcă tabloul votiv și tâmpla cu portretul lui Matei Basarab și al Mitropolitului Ștefan.
Între anii 1642-1643, Matei Basarab atestă dreptul schitului asupra moșiilor lui Dimitrie Filișanu.
Cele mai importante restaurări și reparații s-au făcut între anii 1936-1938, de Comisia Monumentelor Istorice.
Sursa:ortodox.ro
Foto:Wikimedia Commons
Cheile Dopca(Transylvania)
CAI DE ACCES:
*DN 13 Brasov-Sighisoara pana la km 42,apoi pe drumul comunal,7km spre Bogata Olteana pana la Dopca .
La intrarea in sat se continua spre est pe un drum forestier (aproximativ 2 km) ce trece pe langa lacul Dopca
In drum spre vechea cetate a Sighisoarei ,se poate face o mica oprire pentru a vizita rezervatia "Cheile Dopca"si a beneficia de liniste si reculegere in mijlocul naturii insorite.Inainte de a intra in rezervatie se poate face o scurta plimbare pe ulitele pitoresti ale satului semanate pe alocuri cu case batranesti ,construite in stilul popular.Rezervatia incepe de la Lacul Dopca si se intinde pe 10 km.Cheile Dopca reprezinta o rezervatie geologica mixta ce reprezinta interes datorita alternarii sectoarelor abrupte cu cele mai putin abrupte ,precum si datorita ingustarilor si largirilor vailor.Padurile imense sunt strabatute de Valea Runcului si Valea Iadului ,ce se reunesc in Valea Mare ,vale pe care exista si un lac de acumulare de apa potabila.Cheile prezinta din loc in loc relief stancos ,trene de grohotis ,vai seci si izvoare cu debit bogat.Vegetatia este reprezentata de paduri de fagi si exemplare de carpen si gorun .Pe valea principala predomina pajistile care se regasesc si pe unele sectoare ale culmilor
21 martie 2012
Ada-Giulia Marginean
Manastire de calugari
Adresa: Calimanesti, jud. Valcea
Ctitor: Mircea cel Batran
Anul zidirii: 1388
Hramul: Sf. Treime
Mănăstirea Cozia: Istoric
“Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,
Si-ale valurilor mandre generatii spumegande,
Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc...”
A fost sa fie - si istoria literara ne-o confirma - ca versurile care sa vesteasca in cel mai inalt grad aparitia pe crugul literelor romanesti a luceafarului sau de poezie, sa cante frumusetea unei manastiri, Cozia.
Si daca Alexandrescu va fi cantat in stihuri nemuritoare aceasta mareata ctitorie a Coziei, Eminescu, la randul sau, nu va intarzia sa-si lege cu iubire talentul de ctitorul aceluiasi sfant locas, Mircea cel Batran, invesnicindu-i pentru a doua oara imaginea cea luminoasa in "Scrisoarea III-a".
Din hrisovul redactat la 20 mai 1388, cu prilejul sfintirii ctitoriei de la Cozia aflam ca "gloriosul voievod" va fi ridicat "din temelie o manastire in numele Sfintei si de viata incepatoare si nedespartitei Troite...la locul numit Calimanesti pe Olt, care a fost mai inainte satul boierului domniei mele, Nan Udoba". Erau insirate in continuare daniile extrem de generoase atribuite acestei manastiri, clasata de la bun inceput pe locul doi (dupa Tismana) ca importanta pentru viata religioasa a intregii Tari Romanesti.
Dintre primii cinci egumeni al manastirii, Gavriil, Sofronie, Iosif, Macaria si Ilarion, trei vor ajunge la vrednicia de Mitropolit al Ungrovlahiei.
Rolul avut de manastirea Cozia pentru viata de duhovnicie a Tarii Romanesti si a celui mai de seama voievod al sau este apropiat celui indeplinit la timpul sau de Manastirea Putna pentru Moldova lui Stefan cel Mare.
Ca si Stefan cel Mare la inaltarea Putnei, si Mircea cel Batran la sfintirea Coziei, care-i va servi de necropolra, se afla in primul deceniu al demnitatii sale voievodale, mai avand de la acea data de trait si de luptat pentru patria sa inca vreo 30 de ani.
Faptul ca si acest domn, desi coplesit de o misiune atat de absorbanta si aflat la o varsta cand, in genere, lumea se gandeste atat de putin la chemarea din urma si atat de intens la promisiunile cele trecatoare ale vietii, nutreste un gand si pentru cele vesnice invedereaza o data mai mult constatarea ca cei mai vrednici barbati ai acestui neam credeau nestramutat, dupa modelul Sfintilor parinti, ca aducerea aminte de moarte este mama intelepciunii; sa muncesti si sa lupti ca si cum ai trai o vesnicie, sa traiesti insa ca si cum maine ar trebui sa pleci...
Dupa 606 ani de istorie dezlantuita, acest sfant locas in care a fost, dupa dorinta, ingropat si Mircea cel Batran cu o impresionanta modestie, pe un simplu pat de fier, acest sfant locas se constituie astazi ca unul dintre cele mai armonioase, originale si stravechi ctitorii romanesti care sa fi asimilat in chip creator modalitati de constructie, compozitie si decor specifice culturii si artei bizantine. Iar prin planul sau triconic, pronaosul patrat si naosul dreptunghiular, cu bolta in semicilindru peste care vegheaza ca niste ochi lungiti turla cea mare dodecagonala, prin insertiile orizontale de piatra tencuita alternand cu braie de caramizi taiate de ferestruici si rozete frumos mestesugite, manastirea Cozia apare vizitatorului, inainte ca el sa afle mai multe despre ea, ca un monument de aleasa si odihnitoare incantare vizuala nu numai pentru Tara Romaneasca ci pentru tot sud-estul european. Incadrarea in peisaj este, in felul ei, unica: pe de o parte Oltul, care, cum observa I. Petrovici "in ciuda tuturor impotrivirilor - se desfasoara maiestuos, inaintand fara a se pripi ori sta la cumpana, ocolind obstacolele fara a se face mititel..." iar pe de alta muntele care si-a imprumutat numele manstirii, vanjos si salbatic, vopsit pentro vesnicie in verde.
In pronaosul maanastirii sunt conservate doua registre din ansamblul pictural initial (1390-91), din care cel inferior prezinta un numar de 26 de sihastri iar cel superior 24 de icoane si scene inspirate din Acatistul Maicii Domnului, din vietile Sfintilor si din cele sapte Sinoade Ecumenice.
Ca si la Putna, Neamt, Moldovita, Voronet, Slatina, Tismana, Dealul sau cele doua Bistrite, si la manastirea Cozia a functionat o importanta scoala de copisti si caligrafi de manuscrise liturgice si teologice.
“Pripealele", acele mici texte imnografice cantate la polieleul sarbatorilor imparatesti si la privegherile acestora sunt si ele opere ale Coziei. O veritabila pagina de istorie literara veche si, cum aprecia Iorga "una din cele mai duioase" o formeaza si "Testamentul" mamei lui Mihai Viteazul, redactat in aceasta manastire dupa marea nenorocire petrecuta cu fiul ei.
Si pentru ca nu avea cum sa-si afle odihna de veci langa copilul saui la carui trup zacea fara cap si fara mormant prin locuri ascunse, maica Teofana a dorit si a fost inmormantata sub acelasi sfant acoperis cu fratele copilului ei intru vitejie cu cel care ca si acela va fi zdrobit nu doar o data mandria vrajamasilor pusi pe cotropiri, inturnandu-i din drum, cu fondatoriul celei dintai osti permanente a Principatelor Romane, credinciosul domnitor Mircea cel Batran.
Sursa:ortodox.ro
Foto:Wikimedia Commons
Microcanionul in bazalt de la Hoghiz(Transylvania)
CAI DE ACCES:
*Pe DN 13 Brasov-Sighisoara,intre km 35 si km 52 este padurea Bogatii iar continuand drumul se ajunge la Hoghiz
Pe teritoriul muntilor Persani se afla un numar apreciabil di situri geologice si geomorfologice,reprezentand un adevarat mozaic petrografic.Diversitatea petrografica a fost cercetata in amanunt de catre geologi ,fiind considerata un patrimoniu stiintific .Apa si timpul si-au pus amprenta arealului de pe un glacis din apropierea Hoghizului prin modelarea unui microcanion in bazalt .Versantii prezinta pereti abrupti,verticali,delimitand un relief aparte asemanator unor canioane la scara mai mica.Acest obiectiv se afla pe teritoriul comunei Hoghiz.
In localitatea Hoghiz se mai pot vizita:
1-Castelul Kalnoky
2-Castelul Haller
3-Castelul Guthman-Valenta
4-Situl arheologic
15 martie 2012
Ada-Giulia Marginean
Padurea Bogatii(Transylvania)
CAI DE ACCES:
*Pe DN 13 Brasov-Sighisoara intre km 35 si km 52 este Padurea Bogatii iar continuand drumul se ajunge la Hoghiz
Este formata in special din fagete,ce adapostesc o fauna bogata.Rezervatie forestiera in muntii Persani intre Hoghiz si Maierus ,reprezinta una dintre cele mai importante paduri de foioase din tara .Special in acest loc este faptul ca gorunul(care creste la o altitudine mai joasa) se regaseste pe o pozitie superioara fata de faget
12 martie 2012
Ada-Giulia Marginean
Manastire de calugari
Staret: P.C. Ioasaf Boiciuc
Adresa: Cotmeana, com Cotmeana, jud. Arges
Acces: Este situatã în com. Cotmeana, jud. Argeº, la 30 km. E de Rm. Valcea si 32 km NV de Piteºti, drum modernizat Piteºti-Rm. Vâlcea
Ctitor: Radu I, Dan I, Mircea cel Batran
Anul zidirii: 1389
Hramul: Bunavestire
Mănăstirea Cotmeana: Istoric
Important monument istoric medieval din S-E Europei, mănăstirea Cotmeana este cea mai veche mănăstire din Þara Românească.
Prima atestare documentară a Cotmenei este în data de 20 mai 1388, într-un hrisov al lui Mircea cel Batran către mănăstirea Cozia.
Construită în prima sa formă de Radu I, domnul Þării Românești (1377-1389), biserica a fost refăcută de Mircea cel Bătrân (1386-1418) între anii 1387-1389, constituind un excelent loc de popas pe drumul dintre Pitești și mănăstirea Cozia, devenind una dintre ctitoriile de seamă ale voievodului Mircea cel Bătrân, cu Hramul Buna Vestire și Tăierea Capului Sf Ioan Botezătorul 29 august.
Construcția a fost restaurată în 1711 de Constantin Brâncoveanu, domnul Þării Românești (1688-1714), când se înlocuiesc ancadramentele de piatră ale ferestrelor și ușii de intrare în naos. În timpul ieromonahului Ilarion și Sofronie de la Cozia, se lărgește pronaosul și se adaugă un pridvor cu arcade pe latura nordică.
Restaurările efectuate de către Direcția Monumentelor Istorice între anii 1922-1924, 1959, 1972 au relevat forme originale ale edificiului.
Ansamblul feudal Cotmeana este format din: biserica, turnul, clopotnița și zidurile de incintă prevăzute cu goluri de tragere, complexul fiind construit în scopuri strategice și de apărare.
Biserica, construită din cărămidă, este ornamentată în exterior, sub cornișa zimțată, cu discuri ceramice colorate utilizate pentru prima oară în Þara Românească în scop decorativ. În patrimoniul mănăstirii se află cel mai vechi clopot din Þara Românească, dăruit de jupânul Dragomir în anul 1385.
Săpăturile arheologice au scos la iveală un tezaur de monede de aur, discuri ornamentale din teracotă care sunt expuse la Muzeul Județean Argeș.
În anul 1990, ca și multe alte așezăminte monahale, cu osteneala și binecuvântarea P.S. CALINIC al ARGEȘULUI, mănăstirea Cotmeana a fost redeschisă și încredințată spre pastorie starețului Protosinghel Ioasaf Boiciuc, formând o obște monahală compusă din nouă viețuitori.
În această Sf. Mănăstire se savarșește zilnic Sf. Liturghie, iar miercurea și vinerea taina Sf. Maslu și Moliftele Sf. Vasile cel Mare.
Altar de credință strămoșească, mănăstirea Cotmeana dăinuie de peste 620 de ani păstrând aprinsă candela credinței creștine a poporului român-ortodox.
Mănăstirea Cotmeana a fost practic rectitorită între anii 1990-2005, prin grija directă a parintelui Stareț Ioasaf și a binecuviosului Episcop Calinic, al Argeșului și Muscelului. Lângă Biserica Veche (conservată ca monument istoric), a fost adaugată construcția unei biserici impunătoare, construcția de chilii, a unei trapeze și gospodării anexe, Cotmeana devenind un impunător complex mănăstiresc care atrage săptamânal mii de pelerini din țară și strainătate, locul fiind renumit și datorită renumelui de exorcist căpătat de Părintele Stareț Ioasaf.
Sursa:ortodox.ro
.jpg)
Rezervatia paleontologica de la Orminis(Transilvania)
*CAI DE ACCES:
Din localitatea Maierus Pe DJ 131 pana in localitatea Orminis
Pentru oamenii de specialitate acest loc reprezinta un "laborator in situ" pentru studierea faunei fosile .Fauna fosila dateaza din perioada Cretacicului superior si prezinta numeroase specii de vietati marine fosilizate :specii de inocerami ;4 specii de Tellina;16 specii de Amoniti si un Echinoderm.Unele dintre aceste specii se regasesc numai in provincia indo-pacifica.
In zona Maierus si Ormenis se mai pot vizita:
1-Biserica Adormirea Maicii Domnului din satul Maierus
2-Turn-Clopotnita din comuna Apata
3-Casa parohiala evanghelica din com.Apata
4-Turn de cetate din com.Apata
5-Situl arheologic de la Augustin,com Orminis
6-Asezarea dacica fortificata din satul Augustin
7-Sanctuare dacice din satul Augustin
8-Fortificatie hallstattiana din satul Augustin
11 martie 2012
Ada-Giulia Marginean
Manastire de calugari
Adresa: Călinești, com Brezoi, jud. Valcea
Ctitor: Mares si Maria Bajescu
Anul zidirii: 1666
Hramul: Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul
Mănăstirea Cornetu: Istoric
Mănăstirea Cornetu este o mănăstire din România situată în orașul Brezoi, localitatea componentă Călinești, județul Vâlcea. Fost schit de călugări, în prezent mănăstire de maici cu hramul Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, monument arhitectonic din Țara Românească de secol XVII despre care N. Ghika-Budești spunea că este dintre cele mai interesante ca plan și dintre cele mai pitorești din această vreme, ca arhitectură exterioară.
Schitul este ctitorie a marelui vornic Mareș Băjescu, mare feudal și apropiat al Cantacuzinilor. Alegerea locului s-a făcut cu atenție căci, pe de o parte era apropiat de pământurile sale, pe de altă parte, datorită poziției era, la acea vreme, ferit din calea ochilor privitorilor, însă apropiat de granița cu Transilvania, oferind astfel un refugiu ideal pentru ctitor și familia sa în vremurile de restriște ce aveau să vie.
Conform pisaniei originale, sculptată în piatră de Albești, arată ca dată a terminării lucrărilor 29 august 1666, în timpul domniei lui Radu Leon. Interesant este că cel ce realizează pisania este un anume popă Stan din Băjești, cel care semnează și pisania mănăstirii Aninoasa, 11 ani mai târziu, dar și textul unei cruci de piatră din Budeasa.
Încă înainte de a se fi terminat lucrul la biserică, Mareș Băjescu, printr-un act datat 15 martie 1666, înzestrează schitul cu satul Copăceni și munții Sașa și Cornetu (cumpărate cu nici o lună înainte de danie) precum și ocini în Pripoare, Titești, Ostrov.
În anul 1761, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, un anume Alecse căpitan za Loviște pune să se refacă pictura altarului de către zugravii Mihai, Radu și Iordache așa cum rezultă dintr-o altă pisanie situată în colțul de sud-est al naosului.
Un alt moment important din istoria schitului în reprezintă incendiul din 1808 care distruge aproape complet biserica și chiliile, o perioadă de timp viața monahală fiind întreruptă. Abia în 1835 noul stareț Irimah pune să se refacă clădirile și pictura murală.
În perioada 1864-1949 biserica este administrată de către Eforia Spitalelor Civile din București care în 1885 finanțează construirea iconostasului din lemn de stejar; un an mai târziu fiind pictate în ulei și icoanele de lemn. Tot instituția ce patronează schitul în cooperare cu Direcția Monumentelor refac între anii 1923-1925 cupola turlei și altarul dărâmate de obuze de altilerie în timpul luptelor din anul 1916.
În anul 1898, cu ocazia săpării tunelului pe sub zidurile de incintă ale mănăstirii, Direcția Căilor Ferate dărâmă o parte a vechiului zid de incintă și chiliile anexe, construindu-l pe cel actual. Din incinta originală astăzi mai pot fi admirate foișorul, turnul și zidurile de pe laturile de nord și est.
Ultimele renovări importante se fac în anul 1960 sub patronajul Direcției Monumentelor Istorice, cu această ocazie se restaurează pictura murală.
Sursa:ortodox.ro
.JPG){kind=spacer}