Adresa: com.Izvoarele, sat Schiulesti, cod poștal 107326, jud. Prahova
Ctitor: Constantin Potlogea
Anul zidirii: 1824
Hramul: Sfinții Împărați Constantin și Elena; Sf.Proroc Ilie Tesviteanul, Acoperământul Maicii Domnului, Duminica Sfinților Români
*Mănăstirea Crasna Prahova: Istoric
S-au împlinit de curând 180 de ani de când, cu râvnă dumnezeiască și muncă țărănească, cu smerenie călugărească și inimă boierească, pe aceste meleaguri cu o istorie aparte, pe moșiile stăpânite de cetele de neam, de acei moșneni devălmași, împreună cu vătafii lor de plai, care asigurau pavăză Țării Românești dinspre Transilvania aflată sub ocupație străină, s-a început a se clădi acest schit Crasna, ceea ce înseamnă ,,frumoasă’’, având hărăzit hramul ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena’’, ,,în muntele Ursoaia, în poale, în locul ce se numește Seciul, pe apa Crasna, pe moșia noastră Izvoarele’’.
*CTITORII MÂNĂSTIRII CRASNA
Ctitorii acestui sfânt lăcaș sunt monahul Chesarie și fiul său, Nicolae, care va intra și el în cinul monahal. Alături de ei, miluitori, ostenitori și donatori au mai fost polcovnicul Panca și soția sa, Joița, din Văleni, precum și mai mulți moșneni din Izvoarele și din alte așezări. Chesarie s-a numit ca mirean Constantin Potlogescu, fiind alintat Dinu. Fiu al preotului Radu Potlogea (Potlogescu) din satul Izvoarele, Dinu s-a născut în preajma anului 1755. Învățătura de carte și educația o capătă în casa părintească, apoi la Școala de Cateheți de la Episcopia Buzăului. Dinu Potlogescu a moștenit o însemnată avere, pe care s-a preocupat să o sporească prin cumpărări și a dobândit o educație aleasă. Fără îndoială un om cu înaltă conștiință, un om smerit, încât nici măcar n-a pus să i se zugrăvească portretul în tabloul votiv al bisericii, el era cult, ordonat, tipicar și strângător. Gândul pentru construirea unui schit nu a fost unul de moment, trecător, datorat împrejurărilor bătrâneții. Nu! Avea o dragoste nativă, curată pentru biserică, era un om credincios și cu frică de Dumnezeu. În plus, îi va avea drept mentori pe monahul Arsenie de la Ghighiu și pe însuși episcopul Buzăului, Chesarie. Nu putea fi decât un om bun. Faptele-i vor demonstra credința în Dumnezeu, spiritul conciliant și ambiția. Cu o caligrafie aleasă, așa cum ne apare în documente, ajunsese un boiernaș local: logofețel (1794) și postelnicel (1806). El a fost căsătorit cu Ecaterina (Catrina), fiica vătafului de plai Mareș. Bunicul Catrinei a fost Ene vătaful, cel care-a ctitorit biserica de la Homorâciu (1744), așadar un alt exemplu de bărbat credincios. În 1777 li se naște pruncul Nicolae, care s-a căsătorit în 1797 cu Maria, fata protopopului din Fundeni. Din nefericire, soția lui Nicolae a răposat după doar 9 ani și jumătate de conviețuire, fără a avea darul dumnezeiesc al copiilor. Mare zbucium va fi fost în sufletul lui Dinu Potlogescu! Viața sa obișnuită, laică, lumească, s-a terminat! Ajuns la apusul vieții și aflat într-o mică boierie, deși tatăl său ce răposase în 1794 îl îndemnase către preoție, poate fără noroc, poate ispășind unele păcate, neștiind câte zile mai are de trăit și mânat de gânduri plăcute lui Dumnezeu, Dinu ia decizia de a se călugări și de a ridica un schit. Nu trebuie s-o uităm nici pe nevasta sa, Catrina, care-i ceruse să dăruiască unei mânăstiri o parte din averea lor. Prin urmare, din 1807 Dinu intră frate (novice) la mânăstirea Cheia și în perioada următoare îl va cunoaște pe monahul Arsenie, venit de la Cernica. Acesta începe în 1814 să reconstruiască mânăstirea Ghighiu, pe locul unde existase o mănăstire din veacul al XVI-lea și Dinu îi oferă sprijin material, intră în obștea Ghighiului și aici va fi tuns în monahism (1822). Pelerinii ajunși în lăcașul de la marginea Ploieștiului – azi chinovie de maici – vor observa cum ,,Chesarie schimonahul’’ este menționat în pomelnicul de la Ghighiu.
*RIDICAREA LĂCAȘULUI
Pentru că noul lăcaș monahal trebuia să aibă mijloace de subzistență, la 1 martie 1828, ,,robii lui Dumnezeu, Chesarie schimonahul fiul lui popa Radu Potlogescu din Izvoară și cu fiul mieu Nicolae’’, dau episcopului o diată (testament) prin care donează viitorului schit întreaga lor avere mobilă și imobilă. Donatorii spun că fiind ,,mânați de râvnă dumnezeiască’’, au hotărât să clădească ,,un sfânt schit pe moșia noastră Izvoarele, întru cinstea și lauda Sfinților Împărați și întocmai cu apostolii Constandin și Elena și al sfințirii izvorului al prea sfintei Născătoarei de Dumnezeu’’. Ce frumos! Ce scop nobil! Ce binecuvântare! Potrivit unei legende, călătorind pe aceste meleaguri, însuși episcopul Chesarie al Buzăului i-ar fi spus lui Constantin Potlogescu: ,,Măi Dinule, aici era frumos pentru un schit’’. Din păcate, Dinu a răposat cu puțin înainte de 1839, fără să-și vadă ctitoria gata în totalitate. Suntem însă încredințați că el a murit împăcat sufletește, întrucât își dusese gândul măreț și misiunea la bun sfârșit. Bietului ctitor nici mormântul nu i-l știm! Unde să-i aprindem o luminiță? Unde i-e căpătâiul? Vedeți în ce negură am trăit? Când citiți toate acestea nu vă țineți țanțoși precum cocoșii, că, în plan cultural și al ocrotirii a tot ceea ce este tradițional și valoros în România, acum trăim vremuri mai de batjocură decât atunci. La 20 aprilie 1828, episcopul Chesarie poruncea lui Matei, protopopul plaiului Teleajen, să meargă la locul ales pentru a face molifta de punere a temeliei. La 6 mai același an, episcopia a dat actul de autorizare și lucrările au început. Construit ,,la roșu’’, schitul s-a sfințit la 6 decembrie 1829, așadar de Sf.Nicolae, ,,pe când era o zăpadă de nu să vedeau gardurile de sub munte’’, de către episcopul Buzăului, P.S. Chesarie (1784-1846), primul stareț fiind ieromonahul Silvestru, venit de la mânăstirea Ghighiu. Dovadă a bunei înțelegeri creștinești, la doar un deceniu de la ctitorire, alături de munteni, în obștea Crasnei se găseau și ardeleni, bulgari, sârbi și greci. Lăcașul a constituit și locul în care au învățat carte copiii locuitorilor cătunului Băjenari, astăzi desființat, situat cam la 1 km miazănoapte de schit. Prin 1955 mai trăiau aici câțiva bătrâni gârboviți de ani și de nevoi, care nu se lăsau duși și povesteau cu drag cum au învățat carte de la călugării mânăstirii. În acest amfiteatru natural izolat, cu pavăza munților și a pădurii, cu o benefică expunere spre miazănoapte, într-o mică poiană situată la altitudinea de 750 m, pe malul stâng al pârâului Crasna, în muntele Ursoaia (1162m), ctitorii și meșterii vremii au ridicat biserica, în formă de treflă, cu o singură turlă pe naos, cu ziduri groase de peste 1 m, din cărămidă și piatră, întărită cu traverse de stejar, precum și turnul clopotniței și un agheasmatar. Pictura în tehnica frescă a bisericii a fost realizată în 1834 de către Costache Eladie din Ploiești și de fiul său, Toma și ea nu a cunoscut decât o singură restaurare, făcută în 1992 de către pictorul Ion Chiriac. Deosebit de valoros este iconostasul cu foiță de aur, care a fost realizat la Viena (Austria), în 1853, fiind pictat de Anghel Tănase (Atanase) din Ploiești (1858). Ca avere, inițial Crasna n-avu deloc doar o sfoară de moșie. Am putea spune – bazându-ne desigur pe documente – că acest lăcaș a fost unul dintre cele mai înzestrate ale epocii. Ctitorii au donat schitului Izvoarele sau Crasna locul pe care a fost clădit, întinse moșii în satul Izvoarele, Văleni, Măneciu, Parepa, muntele Bobu, o vie la Valea Călugărească și un metoc Ploiești, însumând câteva sute de pogoane, vite și felurite acareturi. Cu toată vitregia vremii, catagrafia din 1865 evidențiază la Crasna: 17 boi de jug, 7 junici, 8 mânzați, 21 de vaci mari, 410 mânzări, 230 de sterpe și cârlani, 44 de berbeci, 56 de capre etc. Însă, datorită secularizării averilor mânăstirești (1864), slabei administrări, numeroaselor pricini iscate, a unor terțe persoane cu interese, a neglijenței, averea – în special cea imobiliară – va cunoaște o continuă diminuare.
*VREMURI, VREMURI…
Obștea Crasnei a avut și ea fluctuații, care reflectă istoria tumultuoasă: în anul 1838 avea 56 de viețuitori, 1847 (50), 1860 (46), 1864 (33), 1871 (28), 1890 (9), 1900 (4), 1902 (2), 1916 (4), 1940 (10), 1955 (16), 1960 (nici unul), 1967 (3), 1982 (12), 2008 (33). La 29 februarie 1865 la schit izbucnește un incendiu, biserica fiind reparată între anii 1867-1869. Mai târziu, un alt incendiu a mistuit mai multe chilii, precum și arhiva. În 1917 schitului i-au fost luate clopotele de către ocupanții germani, în 1920 ajunge părăsit și este jefuit de ocnașii evadați de la Slănic, iar datorită decăderii, de la începutul secolului al XX-lea și până în 1922, schitul a fost considerat metoc al mânăstirii Cheia. Biserica a fost și ea afectată de cutremurele din 1940 și 1977, a mai cunoscut unele mici reparații în anii ’50, fiind resfințită la 9 noiembrie 1958, în vremea stăreției ierom. Damaschin, de către episcopul Teoctist Botoșăneanul, viitorul patriarh. De asemenea, biserica a fost reparată în 1976-1977, când, pentru a i se conferi soliditate, i s-au montat tiranții de oțel.
*DESFIINȚAREA
De-a lungul vremii, există documente și mărturii, potrivit cărora aici s-a constatat îmbunătățirea stării de sănătate a unor nevoiași. Crasna oferă totodată și un exemplu de rezistență în timpuri potrivnice, oricare ar fi fost acestea. Prin decizia autorităților comuniste, în 1960 schitul este desființat, devenind ,,biserică izolată monument istoric’’ și până în 1967 se află în administrarea parohiei Izvoarele. Primăvara anului 1967 este și primăvara Crasnei! De unde aici nu mai era decât fratele Pavel (azi ierom.Pantelimon), prin stăruința patriarhului Justinian, flacăra vieții monahale este reaprinsă de către călugării Ghedeon și Nicodim, Crasna intrând de acum sub ascultarea mânăstirii Sinaia și așa va rămâne până în 2001, când dobândește statutul de mânăstire.
*RENAȘTEREA
Cu ajutorul lui Dumnezeu, printr-o deosebită mobilizare a obștii, în frunte cu stareții Ghedeon, Galaction, Sebastian și Nicodim, prin donațiile credincioșilor și miluitorilor, lăcașul a fost înfrumusețat, obștea a sporit, iar oamenii au început să-i treacă pragul în număr tot mai mare, ctitoriei adăugându-i-se și alte mari realizări: biserica ,,Acoperământul Maicii Domnului’’, construită între 1992 și 1998, târnosită la 18 octombrie 1998 de către P.F.Patriarh Teoctist, Altarul de Vară ,,Sf.Ilie’’, sfințit la 17 iulie 2005 de un sobor în frunte cu Î.P.S.Teofan, Paraclisul ,,Duminica Sfinților Români’’, sfințit la 22 iulie 2007, de un sobor de arhierei în fruntea cărora s-a aflat mitropolitul Olteniei, Î.P.S. Teofan, odinioară monah la Crasna. De menționat că pictura bisericii noi, cea a altarului de vară și a paraclisului, este opera pictorilor bucureșteni Daniela și Ioan Moldoveanu. Specific paraclisului este iconografia reprezentând doar sfinți români, pe un fond de foiță de aur. La limita nord-estică a mânăstirii se află o cruce de piatră, pictată, datând din 1873. Tot în incintă se află o troiță a eroilor, un mic lac cu nuferi, grădinile de zarzavat, serele, livada și gospodăria mânăstirii. Aproape de biserica veche, spre răsărit, există o fântână săpată vreme de trei ani, începând din 1930, până la adâncimea de 24 de m de către minerii de la salina Slănic, iar de aici până la 37 de m de către ierom. Iosif Cheșca. Lăcașul are apă curentă adusă din munte, centrală termică și mai dispune de o prisacă, două sere, livadă și pădure, mijloace de transport. Din anul 2007, trapeza modernă și arhondaricul asigură într-un cadru modern masa și cazarea pelerinilor. Pe lângă slujbe religioase deosebit de frumoase, credincioșii mai descoperă la Crasna o însemnată bibliotecă (Moliftelnic din 1722, Mărgăritare al Sf.Ioan Zlatoust 1746, Octoih din 1811, Liturghier de la Iași 1818, Anastasimar în limba română tipărit la Viena în 1823, Triod tipărit la mânăstirea Neamț în 1833, Biblia de la București 1856), precum și o valoroasă colecție de icoane pe lemn din sec.XVIII-XIX, de manuscrise, cărți vechi și de obiecte bisericești, care vor alcătui în curând o importantă colecție muzeală. Dovadă a vieții monahale desăvârșite de la Crasna este și un fapt mai puțin întâlnit: dintre cei închinoviați aici, nu mai puțin de șase au ajuns în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, fără a mai vorbi de numeroși preoți și de cei ajunși stareți. Astfel, Î.P.S.Teofan, hirotonit ieromonah la Crasna în 1985, este astăzi arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Î.P.S.Teodosie, monah în 1990, este arhiepiscopul Tomisului. P.S.Galaction, închinoviat în 1977, stareț al Crasnei vreme de 20 de ani, este episcopul Alexandriei și Teleormanului. P.S.Sebastian, tuns în monahism în 1988, ulterior stareț aici, este episcop al Slatinei. P.S.Ciprian, actualul episcop vicar, a fost monah la Crasna în 1992, iar P.S.Ambrozie, episcopul de azi al Giurgiului, în 1990.
*CRASNA OFERĂ O PILDĂ!
Crasna a avut timpuri de zidire și de dărâmare, când se părea că sfârșitul îi e aproape și o paște pustia și nu o dată a fost pe marginea prăpastiei, dar după ce a răzbit prin vitregii mai întărită, iată cum azi Crasna susține tinerii în școli teologice, își primește credincioșii în haină nouă și cunoaște o înflorire fără precedent în istoria sa. Și dacă tot avem șase ierarhi, odinioară viețuitori ai Crasnei, de ce n-am avea tot șase chinovii înființate ori unde s-a reînnodat firul vieții monahale și prin osteneala unor călugări de la Crasna. Astfel, alături de primul schit ortodox românesc, Buna Vestire din Mirabella-Eclano, Italia (2007), cu starețul Nicodim Burcea de la Crasna și schitul Ianculești, din comuna prahoveană Șoimari, cu egumenul Benedict de la Crasna, mai avem: schitul Darvari din București, reînființat la 31 martie 1996, primul stareț fiind Ambrozie, actualul episcop al Giurgiului; reînființarea mânăstirii Balaciu, cu starețul Teofil venit de la Crasna; înființarea schitului Mălăești, din jud.Prahova, cu Antonie și alți monahi de la Crasna; înființarea mânăstirii Halmyris de lângă Murighiol, județul Tulcea, pe locul unde au trăit Sfinții Martiri Epictet și Astion.
*PERSONALITĂȚI LA CRASNA
De-a lungul existenței sale de aproape două secole, pragul i-a fost călcat în primul rând de mulțimea de creștini simpli. Tu, iubite creștinule, ești cel mai important și odată ce ai pășit pe pajiștea de la Crasna, vei reveni negreșit, pentru că noi suntem încredințați că, înălțând rugăciunea ta către Dumnezeu, vei fi mai împlinit și liniștit, sufletul mai fericit, iar trupul ușor-ușor, precum un fulg. Apoi, la Crasna au venit ierarhi ai bisericii, pelerini străini, ingineri, medici, ofițeri, scriitori, actori, demnitari… Mulți au așternut câteva rânduri în Cartea de aur a mânăstirii, peste alții s-a așternut uitarea. La începutul secolului al XX-lea, istoricul Nicolae Iorga venea pentru prima oară la Crasna, descoperind o situație nu tocmai de laudă. El scrie în ,,România cum era până la 1918’’ că schitul ,,e făcut de boieri Izvoreni, pe la 1828’’. Locuind în ,,cetatea culturală’’ de la Vălenii de Munte, marele savant a mai venit pe aici, așa cum a făcut-o în 1924 și lui îi datorăm declararea bisericii drept monument istoric. La 6 august 1986, P.F. Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române însemna câteva rânduri în Cartea de aur, fiind ,,profund impresionat de această sihăstrie a Țării Românești, de viața liturgică de aici, de ospitalitatea și hărnicia Prea Cuviosului Părinte stareț Galaction și a întregii obști, de înnoirea vieții duhovnicești permanente, precum și de înnoirea continuă a aspectului fizic al clădirilor, mulțumesc lui Dumnezeu că am putut vizita astăzi la sfânta sărbătoare a Schimbării la Față a Domnului, această vatră minunată și binecuvântată de spiritualitate ortodoxă românească, demnă de-a fi făcută cunoscută pretutindeni’’. P.F. Patriarh Teoctist a poposit la Crasna de mai multe ori. De pildă, la 22-23 iunie 1996, când dăruiește lăcașului o icoană cu inscripție. Din 1992, la solicitarea marelui om de cultură Horia Bernea (1938-2000), vechile strane, un tetrapod, un jilț arhieresc, sfeșnicele împărătești și alte exponate, alcătuiesc sala ,,Reculegere’’ de la Muzeul Țăranului Român din București, declarat în 1996 ,,Muzeul european al anului’’. La Crasna a fost și cunoscutul poet Ioan Alexandru, care i-a compus o poezie: Doi îngeri țin pe brațe ctitoria Oamenilor ce au dispărut Lucrează în istorie străpunsă via Vinul în sânge prefăcut. Râul și îngerii susțin cele rămase Mărturia celor ce vor fi Icoane umbrelor evlavioase Priveghi de fiecare zi. De asemenea, la Crasna s-au rugat și au slujit reputați teologi români, precum Arhim. Grigore Băbuș (1915-2008), Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim.Gavriil Stoica de la Zamfira și Arhim. Justin Marchiș. O scurtă perioadă, Crasna a constituit locul de rugăciune al pustnicului Arsenie Praja, de felul său moț din Apuseni, venit de la schitul Râmeț, județul Alba, unde odinioară a viețuit Sf.Ghelasie. Cuviosul Arsenie a răposat la 30 aprilie 1973 și este înmormântat în cimitirul Crasnei. Binecuvântează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale! ,,Mănăstirea prahoveană Crasna se înscrie în șiragul de frumusețe peisagistică, edilitară și, mai ales, duhovnicească al locurilor sfinte din România. În puține locuri se poate vedea, precum la Crasna, întrepătrunderea firească dintre singurătatea monahală și prezența pelerinilor. Călugării nu sunt deranjați în sihăstria lor de închinarea pelerinilor, iar aceștia se simt ca-n propria lor casă în incinta mănăstirii. Mănăstirea Crasna a fost binecuvântată de-a lungul timpului cu oameni minunați. Ei au creat, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce se poate numi astăzi duhul Crasnei”.
*† TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI (fost monah la Schitul Crasna)
Hramul Altarului de vară – Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul Și lansarea monografiei ,,Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mânăstirii Crasna din județul Prahova’’ *Duminică, 20 iulie 2008 Slujba de hram a fost una cu totul specială și a umplut inimile de bucurie numeroșilor pelerini. A început prin sfințirea apei de la agheasmatar, apoi a continuat la Altarul de vară ,,Sfântul Ilie’’ și a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu P.S. Galaction, episcopul Alexandriei și Teleormanului, fost stareț al Crasnei vreme de 20 de ani. Au luat parte peste 2000 de pelerini veniți din Prahova, dar și din București, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Constanța, Neamț ș.a., monahi de la alte schituri și mânăstiri, oficialități locale. Într-o atmosferă de mare sărbătoare, pe o vreme superbă, între orele 12.30-13.30 la Altarul de vară s-a desfășurat festivitatea lansării monografiei, precum și a unui scurt istoric, broșură de 24 de pagini. După alocuțiunea autorului, au luat cuvântul, pentru a omagia cartea: P.S.Galaction, episcop; arhimandritul Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor; cunoscutul istoric și autor de cărți, comandorul Aurel Pentelescu; Nicolae Costea-Teleajen, scriitor, autorul a 19 cărți și P.C. Arhimandrit Nicodim Dimulescu, starețul mânăstirii. Au luat parte la manifestare dl Constantin Trestioreanu, președintele Societății Culturale ,,Ploiești – Mileniul III’’, dl Constantin Filimon, secretar general al S.N.P.V. ,,PRO LEX’’, dl Dumitru Comăniță, primarul comunei Brebu, aprox.100 de credincioși din satul natal al autorului, precum și 20 de colegi de serviciu ai autorului cărții, veniți împreună cu familiile. Întemeindu-se în principal pe surse de la Arhivele Naționale, prezenta istorie cuprinde 576 de pagini, bogat ilustrate și încearcă să ofere cititorului o imagine a trecutului de zbucium al acestei mânăstiri, ajunsă acum un adevărat fenomen, de la fondare, trecând prin toate perioadele istorice, cu decăderi și înfloriri și ajungând până în zilele de acum. Cartea cuprinde un sumar în limbile română, greacă, italiană, franceză și engleză. Cele peste 300 de fotografii, precum și documentele anexate monografiei se constituie într-o adevărată cronică în imagini, demonstrând trăinicia și frumusețea rară a lăcașului de la Crasna. Lucrarea este înnobilată cu un cuvânt de binecuvântare al Î.P.S. TEOFAN, mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frățească la trapeza cea nouă a mânăstirii. Florin Șinca, 4 octombrie 2008
#Sursa bibliografică: Florin Șinca, Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mânăstirii Crasna din județul Prahova, București, RCR Editorial și Mânăstirea Crasna, 2008, 576 p.
Sursa:ortodox.ro
Foto:Wikimedia Commons
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu