Adresa: Ghighiu, com Barcanesti, jud. Prahova
Ctitor: Arsene de la Cernica
Anul zidirii: 1817
Hramul: Izvorul Tamaduirii
Mănăstire Ghighiu-Istoric
La mai puțin de cinci kilometri de Ploiești se află unul dintre cele mai cunoscute lăcașuri de cult din Prahova, Mânăstirea Ghighiu. Vatra monahală situată la Bărcănești este una dintre puținele care au ca hram "Izvorul Tămăduirii".Ridicată acum mai bine de patru secole, în mijlocul unei păduri care făcea parte din legendarii Codrii ai Vlasiei, mânăstirea atrage credincioși din toată țara. Două sunt motivele pentru care oamenii vin să se roage aici: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă tocmai din Siria și un faimos izvor tămăduitor.
Actuala biserică a mânăstirii a fost zidită între anii 1858-1866 prin stăruințele stareților Eftimie și Antonie, susținute prin purtarea de grijă a mitropolitului Nifon, chiar pe temelia fostei bisericuțe de lemn. Fundația actualei biserici este pe blocuri masive de piatră, pe care s-au ridicat ziduri de cărămidă. Arhitectura bisericii amintește de stilul brâncovenesc: forma de treflă, o singură turlă pe naos și pridvor deschis în față. Pictura, exceptând scenele din turlă, este influiențată de școala italiană; autorul ei este pictorul Gheorghe Tătărescu.
Biserica mânăstirii Ghighiu a avut de suferit multe stricăciuni, atât în timpul marelui cutremur din 1940, cât și în timpul bombardamentelor aliate asupra câmpurilor petroliere din Prahova, din 1944. Din aceste considerente, asupra mânăstirii s-a răsfrânt din belșug grija Patriarhului Justinian Marina care, după ce a transformat larva în mânăstire de maici, a trecut la restaurarea bisericii, între anii 1954-1958.
În incinta mânăstirii găsim lucruri de preț în colecția de artă religioasă, între care, la loc de cinste este icoana Maicii Domnului cu pruncul - Icoana Făcătoare de minuni - o culme a artei sacre, venită din părțile creștinilor sirieni, din secolul al XVI-lea.
Sursa:ortodox.ro
Foto:Wikimedia Commons
Foto:Wikimedia Commons
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu