Schit de calugari
Staret:
Adresa: Sat Pojorâta, jud. Suceava
Ctitor: Constantin Corlățeanu
Anul zidirii: 1927
Hramul: Sfântul Ioan Iacob
Schitul Sfântul Ioan Iacob: Istoric
În anul 1925, bătrânul ctitor Constantin Corlățeanu, a ridicat spre lauda lui Dumnezeu o cruce de fier, pe un postament de beton, de pe a cărei inscripție aflăm că a fost sfințită în anul 1927, de un sobor de preoți din împrejurimi. După 3 ani, bătrânul Corlățeanu are o vedenie, prin care Maica Domnului îl împuternicește să ridice un altar pentru rugăciune. Ajutat de fiul său Ștefan, și de credincioșii din sat a construit un schit, care a fost sfințit în anul 1934 de Mitropolitul Nectarie. Aici au slujit călugări pâna în anul 1962 când a fost desființat de regimul comunist. Schitul a fost demolat, materialele au fost transportate în comuna Voroneț, unde s-a ridicat o biserică pentru această parohie, iar o parte dintre obiectele de cult au fost luate de mânăstirea Putna. Bătrânul Corlățeanu a avut norocul să nu asiste la demolarea schitului pentru că în 1957, la vârsta de 96 de ani, a trecut în veșnicie, cu sufletul împăcat pentru ceea ce a făcut în slujba lui Dumnezeu. Populația de pe aceste meleaguri resimte lipsa schitului și în anul 1966 aridicat o capelă, împrejmuind crucea care mai rămăsese cu speranța că se va putea face câte o slujbă de preotul parohiei. Dar pentru că slujbele nu se puteau face făra a fi un altar sfințit, au hotărât să mărească încăperea, făcând și un sfânt altar, schitul fiind înzestrat cu obiecte de cult și prin contribuția credincioșilor care au început să-l viziteze. Între timp, biserica a fost renovată de credinciosul Ilie Țimpău, care a lăsat și însemnările cu istoricul schitului. După 1989 tot credinciosul Ilie Țimpău, la îndemnul creștinilor din zonă, a luat inițiativa reactivării schitului, pentru care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a dat binecuvântarea și a luat măsuri pentru popularea lui tot cu călugări. Sarcina conducerii obștii și organizării schitului a revenit Protosinghelului Visarion Breban. Ajutat de obște și credincioși a reușit în scurt timp să facă o renovare capitală a bisericii vechi, să construiască corpul de chili și să ridice o nouă și frumoasă biserică, mai spațioasă, care a fost sfințită cu hramul “Sfântul Ioan Iacob”
Vasile Dumitrache - Mănăstirile și schiturile României pas cu pas– editura Nemira - 2002
Sursa:ortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu