duminică, 22 decembrie 2013
Pentru toti vizitatorii blogului !
sâmbătă, 21 decembrie 2013
Imnul despre necredinta lui Toma
Imnul despre necredinta lui Toma
Proimion I
Toma, cu dreapta sa cea iubitoare de incredintare,
A cercetat coasta cea de viata datatoare, Hristoase Dumnezeule;
Caci usile fiind incuiate cand ai intrat,
Impreuna cu ceilalti apostoli a strigat:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
Proimion II
Indoiala lui Toma credinta neindoita a randuit,
Mantuitorule, prin voia Ta,
ca nimeni vreodata Invierea sa puna la-ndoiala:
Caci nu Fiinta Insasi S-a aratat aceluia,
ci urmele cuielor din palma si-mpunsatura lancii:
Pentru aceea a si marturisit:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul Meu."
Proimion III
Necrezand Invierii Tale din morti
Si cercetand coasta Ta cea dumnezeieasca
Cu credinta a strigat Toma Geamanul:
"Stapane, iarta-ma pe mine, cel ce cu indrazneala am atins coasta Ta
Si primeste-ma, Iubitorule de oameni,
Pe mine, cel ce nu ma indoiesc nicicum,
Ci strig cu credinta: "Tu esti Domnul si Dumnezeul meu!"
1. Cine a pazit nearsa palma mucenicului,
De coasta cea arzatoare a Domnului apropiindu-se?
Cine i-a dat ei aceasta tarie, de osul cel de foc putandu-se atinge?
Cu-adevarat, coasta cea pipaita.
Caci daca nu ea l-ar fi intarit, cum ar fi pipait dreapta cea de lut
cutremuratoarele patimi cele de sub cer si cele de sub pamant?
Acest har i s-a dat lui Toma:
Ca sa se atinga de coasta, iar lui Hristos sa-I strige:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
2. Cu-adevarat, rugul cel purtator de foc ardea si nu se mistuia.
Si cred celor scrise de Moise pentru mana lui Toma.
Caci stricacioasa fiind si plina de spini, nu s-a ars
Cand s-a atins de coasta ca de o flacar-aprinsa
Si, precum oarecand focul s-a pogorat in rugul de spini,
Acum a alergat catre foc mana in chip de rug.
Si Insusi Dumnezeu S-a fost aratat pe-amandoua pazind.
Astfel cred s i astfel Il slavesc pe acest Dumnezeu si om, zicand:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
3. Caci pentru mine a fost scris dreptarul acestei credinte
Prin mana lui Toma; caci aceasta, atingandu-se de Hristos,
Trestie de scriitor s-a facut ce scrie cu iscusinta,
Scriind credinciosilor: de aici izvoraste credinta.
De aici a baut si talharul si s-a indreptat.
De aici si ucenicii si-au adapat inimile,
De aici, din izvor a scos Toma cunostinta celor pe care le cauta:
Bau cel dintai si apoi pe multi adapa,
Necrezand putin, dar pe multi convingandu-i a zice:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
4. Pentru care pricina, de ce sau cum de nu a crezut apostolul?
Sa intrebam, de va pare, pe fiul lui Zevedeu,
Caci limpede-i ca Ioan, in cartea Evangheliei,
Cuvintele Geamanului a scris.
Caci zice inteleptul: Dupa invierea lui Hristos
Ceilalti ucenici au grait catre Toma:
O, prietene, vazut-am aicea pe Domnul!
Dar Toma indat-a raspuns catre dansii:
Voi cei ce L-ati vazut, nu va ascundeti, ci strigati:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
5. Vestiti intregului popor cele ce-ati vazut si auzit
Nu ascundeti, ucenicilor, sfesnicul sub obroc!
Cele ce ziceti la-ntuneric, vestiti-le la lumina!
Veniti cu mine afara cu indrazneala!
Stati inca-n ascunzatoare si spuneti aceasta ca sa va faceti curaj!
Graiti cele inalte in taina, cu usile inchise,
Si apoi strigati: vazut-am pe Ziditorul ascuns intr-un ungher!
Sa Se arate tuturor! Sa afle toata faptura!
Sa-invete muritorii a striga Celui inviat:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
6. Cum voi putea crede voua, auzind cuvinte cu neputinta de crezut!
Caci dac-ar fi venit Rascumparatorul, Si-ar fi cautat sluga.
Daca ziua ar fi rasarit, nu s-ar fi aratat dincolo de vreme.
De-ntr-adevar se arata Pastorul, ar fi chemat si mielul.
A-ntrebat oarecand: "Unde ati pus pe Lazar?"
Iar acum nu a zis: "Unde-ati lasat pe Toma?"
Dar oare a uitat pe cel ce voia a muri cu El impreuna?
Necredincios raman pana nu vad.
Atunci numai cand voi vedea, voi pune mana mea pe coasta Lui,
Atunci voi crede si voi zice:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
7. Inca pe cand Toma graia acestea fratilor sai,
Aparu la ei in odaie Mantuitorul, indraznirea celor cu frica de Dumnezeu
Indraznirea nepatata a celor prigoniti si-amenintati
In mijlocul ucenicilor S-a aratat prin usile-ncuiate.
Dar vazandu-L Toma, indata-si pleaca ochii-n jos,
Si-nlauntrul sufletului sau zicea: Ce voi face?
Cum ma voi apara acum in fata celor ce-o clipa mai ’nainte m-am indoit?
Lui Petru ce sa-i spun? Si celorlalti ce voi grai?
Pe cei pe care putin mai inainte i-am luat in ras cum sa-i induplec si cum voi striga:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
8. O, de as fi deprins si eu tacerea ca si Iisus in sinedriu!
Dar m-a intaratat a grai privelisea celor ce se bucurau.
M-am tulburat de cuvintele celor ce strigau cu bucurie:
Neumbrit am vazut viu pe Cel mort de voie!
Vazand deci vesel pe Petru, cel ce s-a lepadat,
Si iarasi bucurosi pe cei fugiti cu el dimpreuna,
Am pizmuit, caci cautam impreuna cu ei sa saltez de bucurie.
Asadar, din pizm-am grait cele marturisite intocmai putin mai inainte.
Sa nu fiu certat, Iisuse al meu, ci primit a striga Tie:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
9. Noapte mi s-a facut mie si intuneric adanc cuvintele celor impreuna-slujitori cu mine;
Caci acestea nu m-au luminat, nu au aprins in sufletul meu
Faclia minunii pe care acum o vad mai presus de orice nadejde!
Caci acum Il vad limpede pe Hristos iarasi venind prin usile-ncuiate.
Dar daca vreme-as fi avut sa aflu ca a venit astfel,
Nu as fi fost necredincios.
Caci nu aveam decat sa cuget.
La intrarea si iesirea Lui din Maria.
Ei doar mi-au spus ca L-au vazut,
Dar cine nu L-a vazut pe El venind, cum va putea spune:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
10. Asa zicand in sine Geamanul, a vorbit si Dumnezeului nostru,
Iar Cel ce cerceteaza norii, vazand pe Toma cu inima zdrobita,
Precum odinioara si pe vames,
L-a miluit strigandu-i:
"Pune mana ta aici!
Pentru ce te indoiesti, spune-Mi, putin credinciosule?
Sau care dintre ale Mele iti par necrezute?
Rastignirea? Moartea? Sau Invierea aceasta?
Pana cand te vei indoi mai mult?
Iata, acum Ma privesti pe Mine, pe Cel ce ai voit sa-L vezi, deci striga:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
11. Adormit-am intr-un mic mormant si dupa trei zile-am inviat,
Pentru tine si pentru cei asemenea tie m-am intins in mormant,
Iar tu, in loc de multumire, mi-ai adus necredinta.
Caci am auzit cele ce-ai spus fata de fratii tai".
L-acestea Toma mai tare s-a infricosat si a strigat:
Nu ma certa, Mantuitorule, caci in Tine cred pururea.
Dar lui Petru si tuturor celorlalti mi-a fost greu sa le dau crezare,
Caci stiu ca au mintit Tie si-n ceasul rautatilor s-au temut sa-Ti zica:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
12. Vazand atunci Cela ce vede toate ca Toma voia sa lepede
Invinuirea necredintei, raspunse lui:
"Si tu erai cu ei in ceasul de care aduci vorba,
Toti M-ati lasat singur in vremea infricosatei patimi,
Era greu timpul, Didime, nu-i invinui,
Pentru aceea a fost scris: Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei.
Pricepe ce iti spun, si fa cele ce-ai spus:
Vrei sa ma atingi? Atinge-te zicand:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
13. O, minune! O, indelunga-rabdare!
O, nemasurata blandete!
Cel neatins Se lasa-atins! Tinut de rob Se lasa
Si Stapanul arata slugii ranile Sale.
In a caror vreme s-a cutremurat intreaga faptura.
De asemenea daruri Toma facandu-se vrednic,
Inalta rugaciune Celui ce l-a invrednicit:
"Rabda, zicand, Stapane, cutezanta mea,
Cruta iarba, ridica-mi povara,
Sa fiu slobozit de necredinta, ca sa cant si sa zic:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
14. Fii bland cu mine, pentru ca si eu de Tine sa ma desfatez, Doamne,
Da-mi mie deplina credinta care sunt al Tau,
Ai rabdat celor straini de Tine,
Rabda inca si necredinta celui al Tau, si arata-mi mie ranile Tale,
Pentru ca din acestea ca dintr-un izvor sa scot si sa beau.
Nu ma arde Mantuitorule, caci foc esti prin fire,
Dar cu voia esti trupul pe care Insuti l-ai facut.
Ma rog, acopera-Te cu val, cat de putin,
Incat sa ma primesti si pe mine ca pe femeia cu scurgerea de sange,
Caci nu ma ating de haina Ta, ci Insuti de Tine m-ating, zicand:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
15. Ai auzit odata, bunule ucenic, fii credincios si nu necredincios,
Nu te teme, nu te ard, caci ii pazesc pe cei ce raman intru Mine.
Daca-am invatat pe cuptorul Babilonului sa faca aceasta,
Cu cat mai mult nu o voi face si nu o voi invat a eu Insumi.
Oare decat pacatoasa care uns-a cu mir capul Meu
Si cu parul Mi-a sters sfintele Mele picioare
Esti tu mai intinat? Vino deci, prietene, nu ca sa ma miruiesti,
Ci pentru ca tu insuti sa fii inmiresmat cu buna mireasma a credintei, strigandu-Mi:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
16. Da, Iubitorule de oameni, si eu Te voi mirui, dar nu precum pacatoasa oarecand,
Si nu voi alerga precum aceea la vanzatorul de miruri, strigand: "Da-mi mir!"
Voi aduce doar credinta mea Tie, Celui ce ai mai presus decat mirul,
Harul - coasta Ta, al carei mir atingand, ma bucur.
Slavesc, Hristoase, pogorarea Ta cea vrednica de crezare,
Cum om Te-ai facut pentru ca pe om,
Pe care l-ai plasmuit cu mana sa-l izbavesti din desertaciunea idolilor
Si care ai primit a fi palmuit
Pentru ca pe mine sa ma slobozesti din patimi, ca sa strig Tie:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
16. [bis] Acuma, Stapane, stiind ca ti-am descoperit cugetul inimii mele,
Tu, Care cunosti cele mai launtrice ganduri, vezi-mi asemenea si pricinile,
Dar deopotriva iti strig: de mai inainte-ai cunoscut pe robul Tau cel credincios,
Caci acum vad coasta, pentru ca pe toti sa-i invat credinta.
Ating osul Tau si urmele cuielor,
Domn si Dumnezeu te propovaduiescm,
Caci ca un Domn al slavei ai rabdat rastignirea pe lemn, tuturor aratand
Sa strige Tie cu credinta s i cu inima curata
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
17. Asemenea si tu asculta, si pricepe limpede: te-ai facut partas intelepciunii
Caci Eu, Intelepciunea Tatalui, M-am facut cunoscut oamenilor,
Fericit esti in credinta, dar Eu mai mult ii fericesc
Pe cei care-au venit la Mine numai din auz.
Tu atingandu-te de Mine ai cunoscut acum slava Mea,
Dar aceia numai din auzul cuvintelor se inchina Mie,
Caci mare este cugetul celor ce astfel au crezut
Tie ma arat ca unui ucenic al Meu,
Acelora ca unor sfinti slujitori care striga:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
18. Cu harul Tau ma intareste la suflet si la trup si ma mantuieste, Dumnezeule Preainalte,
Ca sa ma ating si eu de coasta Ta, primind harul tau,
Scump sangele Tau si preacurat trupul Tau, ma voi izbavi de rautatile mele,
Ca sa aflu iertare pentru caderile mele.
Toma atingandu-se de Tine a cunoscut acum slava Ta,
Dar eu ma tem, caci cunosc voile Tale
Cunosc si faptele mele faradelege, constiinta ma mustra,
Cruta-ma, miluieste-ma, cruta-ma, Mantuitorul meu,
Pentru ca sa strig Tie cu credinta prin fapte si cuvinte
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
Sfantul Roman Melodul
(traducere Mihai Marian Macuc)
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/imnul-toma-necredinciosul-88705.html
Proimion I
Toma, cu dreapta sa cea iubitoare de incredintare,
A cercetat coasta cea de viata datatoare, Hristoase Dumnezeule;
Caci usile fiind incuiate cand ai intrat,
Impreuna cu ceilalti apostoli a strigat:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
Proimion II
Indoiala lui Toma credinta neindoita a randuit,
Mantuitorule, prin voia Ta,
ca nimeni vreodata Invierea sa puna la-ndoiala:
Caci nu Fiinta Insasi S-a aratat aceluia,
ci urmele cuielor din palma si-mpunsatura lancii:
Pentru aceea a si marturisit:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul Meu."
Proimion III
Necrezand Invierii Tale din morti
Si cercetand coasta Ta cea dumnezeieasca
Cu credinta a strigat Toma Geamanul:
"Stapane, iarta-ma pe mine, cel ce cu indrazneala am atins coasta Ta
Si primeste-ma, Iubitorule de oameni,
Pe mine, cel ce nu ma indoiesc nicicum,
Ci strig cu credinta: "Tu esti Domnul si Dumnezeul meu!"
1. Cine a pazit nearsa palma mucenicului,
De coasta cea arzatoare a Domnului apropiindu-se?
Cine i-a dat ei aceasta tarie, de osul cel de foc putandu-se atinge?
Cu-adevarat, coasta cea pipaita.
Caci daca nu ea l-ar fi intarit, cum ar fi pipait dreapta cea de lut
cutremuratoarele patimi cele de sub cer si cele de sub pamant?
Acest har i s-a dat lui Toma:
Ca sa se atinga de coasta, iar lui Hristos sa-I strige:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
2. Cu-adevarat, rugul cel purtator de foc ardea si nu se mistuia.
Si cred celor scrise de Moise pentru mana lui Toma.
Caci stricacioasa fiind si plina de spini, nu s-a ars
Cand s-a atins de coasta ca de o flacar-aprinsa
Si, precum oarecand focul s-a pogorat in rugul de spini,
Acum a alergat catre foc mana in chip de rug.
Si Insusi Dumnezeu S-a fost aratat pe-amandoua pazind.
Astfel cred s i astfel Il slavesc pe acest Dumnezeu si om, zicand:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
3. Caci pentru mine a fost scris dreptarul acestei credinte
Prin mana lui Toma; caci aceasta, atingandu-se de Hristos,
Trestie de scriitor s-a facut ce scrie cu iscusinta,
Scriind credinciosilor: de aici izvoraste credinta.
De aici a baut si talharul si s-a indreptat.
De aici si ucenicii si-au adapat inimile,
De aici, din izvor a scos Toma cunostinta celor pe care le cauta:
Bau cel dintai si apoi pe multi adapa,
Necrezand putin, dar pe multi convingandu-i a zice:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
4. Pentru care pricina, de ce sau cum de nu a crezut apostolul?
Sa intrebam, de va pare, pe fiul lui Zevedeu,
Caci limpede-i ca Ioan, in cartea Evangheliei,
Cuvintele Geamanului a scris.
Caci zice inteleptul: Dupa invierea lui Hristos
Ceilalti ucenici au grait catre Toma:
O, prietene, vazut-am aicea pe Domnul!
Dar Toma indat-a raspuns catre dansii:
Voi cei ce L-ati vazut, nu va ascundeti, ci strigati:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
5. Vestiti intregului popor cele ce-ati vazut si auzit
Nu ascundeti, ucenicilor, sfesnicul sub obroc!
Cele ce ziceti la-ntuneric, vestiti-le la lumina!
Veniti cu mine afara cu indrazneala!
Stati inca-n ascunzatoare si spuneti aceasta ca sa va faceti curaj!
Graiti cele inalte in taina, cu usile inchise,
Si apoi strigati: vazut-am pe Ziditorul ascuns intr-un ungher!
Sa Se arate tuturor! Sa afle toata faptura!
Sa-invete muritorii a striga Celui inviat:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
6. Cum voi putea crede voua, auzind cuvinte cu neputinta de crezut!
Caci dac-ar fi venit Rascumparatorul, Si-ar fi cautat sluga.
Daca ziua ar fi rasarit, nu s-ar fi aratat dincolo de vreme.
De-ntr-adevar se arata Pastorul, ar fi chemat si mielul.
A-ntrebat oarecand: "Unde ati pus pe Lazar?"
Iar acum nu a zis: "Unde-ati lasat pe Toma?"
Dar oare a uitat pe cel ce voia a muri cu El impreuna?
Necredincios raman pana nu vad.
Atunci numai cand voi vedea, voi pune mana mea pe coasta Lui,
Atunci voi crede si voi zice:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
7. Inca pe cand Toma graia acestea fratilor sai,
Aparu la ei in odaie Mantuitorul, indraznirea celor cu frica de Dumnezeu
Indraznirea nepatata a celor prigoniti si-amenintati
In mijlocul ucenicilor S-a aratat prin usile-ncuiate.
Dar vazandu-L Toma, indata-si pleaca ochii-n jos,
Si-nlauntrul sufletului sau zicea: Ce voi face?
Cum ma voi apara acum in fata celor ce-o clipa mai ’nainte m-am indoit?
Lui Petru ce sa-i spun? Si celorlalti ce voi grai?
Pe cei pe care putin mai inainte i-am luat in ras cum sa-i induplec si cum voi striga:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
8. O, de as fi deprins si eu tacerea ca si Iisus in sinedriu!
Dar m-a intaratat a grai privelisea celor ce se bucurau.
M-am tulburat de cuvintele celor ce strigau cu bucurie:
Neumbrit am vazut viu pe Cel mort de voie!
Vazand deci vesel pe Petru, cel ce s-a lepadat,
Si iarasi bucurosi pe cei fugiti cu el dimpreuna,
Am pizmuit, caci cautam impreuna cu ei sa saltez de bucurie.
Asadar, din pizm-am grait cele marturisite intocmai putin mai inainte.
Sa nu fiu certat, Iisuse al meu, ci primit a striga Tie:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
9. Noapte mi s-a facut mie si intuneric adanc cuvintele celor impreuna-slujitori cu mine;
Caci acestea nu m-au luminat, nu au aprins in sufletul meu
Faclia minunii pe care acum o vad mai presus de orice nadejde!
Caci acum Il vad limpede pe Hristos iarasi venind prin usile-ncuiate.
Dar daca vreme-as fi avut sa aflu ca a venit astfel,
Nu as fi fost necredincios.
Caci nu aveam decat sa cuget.
La intrarea si iesirea Lui din Maria.
Ei doar mi-au spus ca L-au vazut,
Dar cine nu L-a vazut pe El venind, cum va putea spune:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
10. Asa zicand in sine Geamanul, a vorbit si Dumnezeului nostru,
Iar Cel ce cerceteaza norii, vazand pe Toma cu inima zdrobita,
Precum odinioara si pe vames,
L-a miluit strigandu-i:
"Pune mana ta aici!
Pentru ce te indoiesti, spune-Mi, putin credinciosule?
Sau care dintre ale Mele iti par necrezute?
Rastignirea? Moartea? Sau Invierea aceasta?
Pana cand te vei indoi mai mult?
Iata, acum Ma privesti pe Mine, pe Cel ce ai voit sa-L vezi, deci striga:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
11. Adormit-am intr-un mic mormant si dupa trei zile-am inviat,
Pentru tine si pentru cei asemenea tie m-am intins in mormant,
Iar tu, in loc de multumire, mi-ai adus necredinta.
Caci am auzit cele ce-ai spus fata de fratii tai".
L-acestea Toma mai tare s-a infricosat si a strigat:
Nu ma certa, Mantuitorule, caci in Tine cred pururea.
Dar lui Petru si tuturor celorlalti mi-a fost greu sa le dau crezare,
Caci stiu ca au mintit Tie si-n ceasul rautatilor s-au temut sa-Ti zica:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
12. Vazand atunci Cela ce vede toate ca Toma voia sa lepede
Invinuirea necredintei, raspunse lui:
"Si tu erai cu ei in ceasul de care aduci vorba,
Toti M-ati lasat singur in vremea infricosatei patimi,
Era greu timpul, Didime, nu-i invinui,
Pentru aceea a fost scris: Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei.
Pricepe ce iti spun, si fa cele ce-ai spus:
Vrei sa ma atingi? Atinge-te zicand:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru!"
13. O, minune! O, indelunga-rabdare!
O, nemasurata blandete!
Cel neatins Se lasa-atins! Tinut de rob Se lasa
Si Stapanul arata slugii ranile Sale.
In a caror vreme s-a cutremurat intreaga faptura.
De asemenea daruri Toma facandu-se vrednic,
Inalta rugaciune Celui ce l-a invrednicit:
"Rabda, zicand, Stapane, cutezanta mea,
Cruta iarba, ridica-mi povara,
Sa fiu slobozit de necredinta, ca sa cant si sa zic:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
14. Fii bland cu mine, pentru ca si eu de Tine sa ma desfatez, Doamne,
Da-mi mie deplina credinta care sunt al Tau,
Ai rabdat celor straini de Tine,
Rabda inca si necredinta celui al Tau, si arata-mi mie ranile Tale,
Pentru ca din acestea ca dintr-un izvor sa scot si sa beau.
Nu ma arde Mantuitorule, caci foc esti prin fire,
Dar cu voia esti trupul pe care Insuti l-ai facut.
Ma rog, acopera-Te cu val, cat de putin,
Incat sa ma primesti si pe mine ca pe femeia cu scurgerea de sange,
Caci nu ma ating de haina Ta, ci Insuti de Tine m-ating, zicand:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
15. Ai auzit odata, bunule ucenic, fii credincios si nu necredincios,
Nu te teme, nu te ard, caci ii pazesc pe cei ce raman intru Mine.
Daca-am invatat pe cuptorul Babilonului sa faca aceasta,
Cu cat mai mult nu o voi face si nu o voi invat a eu Insumi.
Oare decat pacatoasa care uns-a cu mir capul Meu
Si cu parul Mi-a sters sfintele Mele picioare
Esti tu mai intinat? Vino deci, prietene, nu ca sa ma miruiesti,
Ci pentru ca tu insuti sa fii inmiresmat cu buna mireasma a credintei, strigandu-Mi:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
16. Da, Iubitorule de oameni, si eu Te voi mirui, dar nu precum pacatoasa oarecand,
Si nu voi alerga precum aceea la vanzatorul de miruri, strigand: "Da-mi mir!"
Voi aduce doar credinta mea Tie, Celui ce ai mai presus decat mirul,
Harul - coasta Ta, al carei mir atingand, ma bucur.
Slavesc, Hristoase, pogorarea Ta cea vrednica de crezare,
Cum om Te-ai facut pentru ca pe om,
Pe care l-ai plasmuit cu mana sa-l izbavesti din desertaciunea idolilor
Si care ai primit a fi palmuit
Pentru ca pe mine sa ma slobozesti din patimi, ca sa strig Tie:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
16. [bis] Acuma, Stapane, stiind ca ti-am descoperit cugetul inimii mele,
Tu, Care cunosti cele mai launtrice ganduri, vezi-mi asemenea si pricinile,
Dar deopotriva iti strig: de mai inainte-ai cunoscut pe robul Tau cel credincios,
Caci acum vad coasta, pentru ca pe toti sa-i invat credinta.
Ating osul Tau si urmele cuielor,
Domn si Dumnezeu te propovaduiescm,
Caci ca un Domn al slavei ai rabdat rastignirea pe lemn, tuturor aratand
Sa strige Tie cu credinta s i cu inima curata
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
17. Asemenea si tu asculta, si pricepe limpede: te-ai facut partas intelepciunii
Caci Eu, Intelepciunea Tatalui, M-am facut cunoscut oamenilor,
Fericit esti in credinta, dar Eu mai mult ii fericesc
Pe cei care-au venit la Mine numai din auz.
Tu atingandu-te de Mine ai cunoscut acum slava Mea,
Dar aceia numai din auzul cuvintelor se inchina Mie,
Caci mare este cugetul celor ce astfel au crezut
Tie ma arat ca unui ucenic al Meu,
Acelora ca unor sfinti slujitori care striga:
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
18. Cu harul Tau ma intareste la suflet si la trup si ma mantuieste, Dumnezeule Preainalte,
Ca sa ma ating si eu de coasta Ta, primind harul tau,
Scump sangele Tau si preacurat trupul Tau, ma voi izbavi de rautatile mele,
Ca sa aflu iertare pentru caderile mele.
Toma atingandu-se de Tine a cunoscut acum slava Ta,
Dar eu ma tem, caci cunosc voile Tale
Cunosc si faptele mele faradelege, constiinta ma mustra,
Cruta-ma, miluieste-ma, cruta-ma, Mantuitorul meu,
Pentru ca sa strig Tie cu credinta prin fapte si cuvinte
"Tu esti Domnul si Dumnezeul nostru."
Sfantul Roman Melodul
(traducere Mihai Marian Macuc)
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/imnul-toma-necredinciosul-88705.html
luni, 16 decembrie 2013
Pestera Cioclovina Uscata(Transilvania)
Pestera Cioclovina Uscata(Transilvania)CAI DE ACCES
*La est de Valea Scobina in satul Cioclovina.
Peretii pesterii cuprind margele incrustate in calcita,precum si cranii de lilieci .Aici a fost descoperit cel mai vechi craniu de homo sapiens fosilis din Romania.Cel mai mare monocristal de calcit din tara (113cm)domina seducator peisajul format din stalactite si stalagmite .Galeria principala a pesterii impresioneaza prin forme frumoase de coroziune.
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
29 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean
duminică, 15 decembrie 2013
Psihologia platonica
Psihologia platonica
Psihologia se afla la Platon intr-o stransa legatura cu metafizica si filozofia naturii. In conceptia platonica despre suflet se evidentiaza ideile religioase ale mai multor secte antice cat si teoria despre Idei. De aceea gasim ca este justificata afirmatia lui Windelband ca Platon a fost cel dintai teolog, iar conceptia lui despre suflet, o conceptie religioasa. Aceasta psihologie "teologica" va forma apoi temeiul doctrinei politico-sociale platonice.
Elementele istorice ale psihologiei platonice isi au originea in mistica orfica-pitagoreica. Dar totusi modul in care Platon face sinteza acestor elemente si teoria sa despre Idei este nespus de original. Caracteristica in aceasta sinteza este ambivalenta pe care o are sufletul ca un rezultat al contopirii celor doua conceptii despre suflet. Dupa unii sufletul este principiul vietii si totodata principiul miscarii, iar dupa altii sufletul este identic cu eul. De fapt consideratiile pe care Platon le face cu privire la suflet depasesc preocuparile psihologice si se intind in domeniul eticii si al religiei, ceea ce face ca si convingerea filozofica, credinta si nadejdea adanca, presimtirea si intuitia poetului si a profetului sa se lege intr-o totalitate minunata, care si astazi vrajeste pe acela care citeste cu atentie dialogurile scrise de Platon.
Sub influenta misticii grecesti, Platon considera sufletul ca avand o origine divina si ca numai in urma unei vini (vezi Phaidros), sau ca urmare a unei legi universale (Timaios), acesta s-a coborat intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza iarasi, pentru ca apoi - in conformitate cu sentinta judecatii - sa primeasca o rasplata sau o pedeapsa pentru faptele sale. Platon mai accentueaza, influentat, poate, de Anaxagora, spre deosebire de mistica, ca ceea ce face demnitatea sufletului uman si-l deosebeste de celelalte fapturi este facultatea acestuia de a cunoaste (nus), fiindca gratie acestei facultati sufletul se poate pune in legatura cu vesnicia, cu Existenta adevarata, cu Ideile.
In acest sens, sufletul are o pozitie de mijloc intre cele doua lumi: el este de origine divina, inrudit cu Ideile eterne, dar, de aceea, el insusi nu este o Idee, ci se poate ridica la intuitia Ideilor, sa participe la acestea, mai ales la Ideea vietii, a Adevarului si a Ratiunii, a Dreptatii, a Frumusetii si a Binelui. In timp ce, insa, ideile sunt vesnic neschimbatoare in lumea suprasenzorialului, sufletul se afla intr-un corp, care prezinta o piedica serioasa fata de natura divina a acestuia, aceasta din pricina ca corpul se lasa mereu prins in mrejele micimilor vietii, a poftelor si a pasiunilor, ceea ce face ca si sufletul sa-si intunece reamintirea Existentei vesnice si, ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu de originea lui inalta si de menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare nu este posibila decat in clipa in care se trezeste in suflet nostalgia dupa Vesnic, dupa originea lui adevarata si, ars de dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului si sa nu priveasca decat lumea adevaratei Existente. Hotarator este pentru suflet numai momentul acestei intoarceri, restul n-are nici un sens. In asemenea clipe sufletul se ridica la cunoasterea Divinului si prin aceasta se indumnezeieste. Drumul spre aceasta cunoastere este drumul dialecticii, drumul acelei regine a tuturor stiintelor. "A cunoaste Frumosul, Binele, Dreptatea inseamna pentru Platon, zice Capelle, ca si pentru Socrate, a deveni frumos, bun si drept si, in acest chip, a te apropia cAt mai mult de Divin. In intregime acest lucru nu-l poate face decat acela care este in stare sa cunoasca Ideea Binelui. Asa ca cunoasterea Vesnicului, stiinta cea mai inalta, este pentru Platon totodata cea mai adanca religie ,- grija pentru mantuirea sufletului, ce depinde de o astfel de cunoastere...". Platon are in vedere pe filozof, pe iubitorul de intelepciune, pe omul al carui suflet este plin de indemnul zeului Eros, de iubirea fata de cerul Ideilor, de acea "nostalgie luptatoare", ce cauta mereu sa recucereasca paradisul pierdut, de acel dor al sufletului dupa originea lui suprapamanteasca, dupa viata divina de care el s-a impartasit inainte de mizeria existenta pamanteasca.
Din aceste consideratii s-ar putea trage concluzia - dupa cum am spus - ca Platon ar avea tendinta sa nege lumea senzoriala, asa cum face Socrate acest lucru in "Phaidon", dar motivele estetice si mai ales cele etice din filozofia platonica au facut ca Filozoful sa nu ramana la acest punct de vedere.
De o importanta nespus de mare este insa faptul ca Platon cauta sa dovedeasca, intr-un mod stiintific, ca sufletul este nemuritor. Si trebuie sa subliniem faptul ca, la Platon, nu este vorba despre o nemurire in sens panteist, ci el reprezinta ideea ca eul, sufletul individual, este nemuritor si etern. Certitudinea aceasta i-a intarit-o marturisirea lui Socrate in clipa in care acesta se gasea in pragul vesniciei si vorbelor inteleptului le urma fapta. Se stie ca Platon a reluat ideea nemuririi sufletului din mistica orfica pitagoreica, dar meritul sau este, cum observa si Capelle, de a fi cautat sa dovedeasca, cu toate mijloacele dialectice, aceasta nemurire. De aceea argumentele din "Phaidon" se fundamenteaza pe teoria platonica a Ideilor.
Aceste argumente schitate intr-o forma scurta dupa Capelle - sunt urmatoarele:
1. Primul lucru este ca sufletul e nemuritor, fiindca ceea ce se misca pe sine insusi este nemuritor, netrecator ; iar ceea ce este miscat de altceva sau isi primeste miscarea de la altul este trecator. Ceea ce se misca cu de la sine putere este principiu, deoarece isi are originea si inceputul in sine insusi si nu de la altul.
2. Orice cunoastere este pentru Platon o "reamintire" a Ideilor intuite candva inainte de aceasta existenta. De aici concluzia ca sufletul a preexistat, inainte de aceasta viata, fapt de care, prin reamintire, noi devenim constienti. Daca sufletul a existat inainte de nastere, avand o fiinta separata, nimic nu impiedica ca el sa dureze si dupa separarea lui de corp, reintrand in lumea sufletelor ideale , altminteri, moartea sufletelor odata cu trupul ar aduce istovirea lor si intrarea tuturor, odata si odata, in domeniul mortii.
3. Corpul este pieritor, caci se descompune ; el este deci compus si distrugerea lui vine tocmai prin disolutia elementelor care-l compun. Dimpotriva, ceea ce este simplu nu se descompune, nu se poate distruge, este nemuritor. Ideile sunt, in opozitie cu lumea senzoriala, nepieritoare, tocmai fiindca sunt simple : ele nu pot fi cunoscute decat de catre ceea ce este de o esenta cu ele. Cunoasterea Ideilor de catre sufletul omului face dovada inrudirii dintre suflet si acestea, caci numai ceea ce este inrudit poate cunoaste Ideile. Deci, fiindca sufletul este asemenea vesnicului, de o esenta cu acesta, sufletul este de asemenea nedisolubil, nedestructibil, netrecator si nemuritor.
4. Lucrurile nu sunt ceea ce sunt decat prin participarea la lumea Ideilor. Si este clar ca un lucru nu poate participa la doua Idei contradictorii, care, asadar, s-ar exclude. Un lucru nu poate poseda calitati sau stari care sa fie in contrazicere flagranta cu una dintre calitatile sale esentiale. Sufletul participa la Ideea vietii (caci ceea ce este insufletit este plin de viata) si deci el nu poate participa si la Ideea contrara, a mortii. "Sufletul nu formeaza desigur o contrazicere directa cu moartea, dar fiindca el este indestructibil, legat de ideea vietii, el exclude moartea, este asadar nemuritor si cu aceasta netrecator, caci moartea ar fi singurul mod posibil al distrugerii sale.
Principiul platonic ca sufletul este nemuritor este, de aceea, intr-o stransa legatura cu viziunea metafizica platonica despre Idei. Acestea se determina corelativ, in sensul ca, dupa cum observa acelasi Capelle, citand pe Erwin Rohde, in "aptitudinea sa de a cunoaste vesnicia, sufletul poarta in sine garantia cea mai sigura ca el insusi este vesnic". Argumentele acestea care, dupa cum a dovedit Tenemann, sunt fundamentate pe temeiuri foarte subrede, ele totusi exercita o influenta nespus, de mare asupra cititorului, prin faptul ca ele sunt formulate prin gura lui Socrate in situatia cea mai tragica a vietii acestuia : Socrate se gasea in fata mortii. Acesta vorbeste despre nemurire in clipa in care se afla in "pragul eternitatii", cum se exprima Apelt, ceea ce inseamna ca vorbelor lui Socrate, va urma confirmarea acestora prin fapta. De aceea cuvintele lui Socrate au avut in acele clipe rezonanta unei adevarate revelatii mai inalte. "Argumentele platonice despre nemurire pot avea unele slabiciuni dialectice ; dar certitudinea de nezdruncinat cu care le expune Socrate, modul cum el le acopera cu persoana sa, gasesc un rasunet adanc in sufletul cititorului, caci acesta presimte in aceste argumente o intarire a ceea ce el insusi, cititorul, simte ca dorinta in adancul inimii sale". In urma argumentarii platonice reiese clar ca filozoful se gandeste la o nemurire individuala, la vesnicia eului uman.
Mai departe, Platon ajunge in consideratiile sale asupra sufletului uman la rezultate psihologice foarte indraznete si originale pentru vremea aceea. In "Phaidros" el aseamana sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine divina si de aceea el urmeaza bucuros indemnurile vizitiului, pentru a trage caleasca inspre cerul azuriu al Adevarului, Frumosului si al Binelui. Al doilea cal este dimpotriva de origine josnica; el este inrudit cu colbul pamantului si de aceea aplecat mereu spre lumea senzoriala, ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea in sus. Vizitiul este Nusul, ratiunea. Deci, dupa aceasta analogie, sufletul se compune, dupa Platon, din trei facultati sau puteri : Ratiunea (conducatorul) vointa, curajul, calul cel bun si poftele, calul cel rau care este partea cea mai rea a sufletului. Asadar sufletul are trei facultati : 1. Facultatea de a gandi, ratiunea, care se afla in cap ; 2, Facultatea afectelor si a sentimentelor, care isi are locul in piept si 3. Facultatea poftelor ce se afla in pantece.
Pe temeiul celor trei facultati sufletesti, Platon face chiar si o tipologie caracterologica interesanta. Dupa cum in oameni conduce una sau alta dintre aceste facultati sufletesti, exista trei tipuri ale naturii : insetatii dupa stiinta, vanitosii si iubitorii de castig. Aceasta tipologie are la Platon valabilitate si pentru determinarea caracterului popoarelor. La sciti si traci domneste peste tot vointa, de aici simtul onoarei la acestia si religia lor. Egiptenii si fenicienii sunt iubitori de castig, in timp ce numai grecii se disting prin iubirea fata de stiinta.
Conceptia aceasta platonica despre suflet a influentat hotarator psihologia antica. Idei din psihologia platonica vor fi luate si dezvoltate de alti filozofi, de Aristotel, de stoici si neoplatonici si chiar de unii dintre Parintii Bisericii.
N.B.
Sursa:http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=6659704219711100816#editor/http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/psihologia-platonica-71767.html
Psihologia se afla la Platon intr-o stransa legatura cu metafizica si filozofia naturii. In conceptia platonica despre suflet se evidentiaza ideile religioase ale mai multor secte antice cat si teoria despre Idei. De aceea gasim ca este justificata afirmatia lui Windelband ca Platon a fost cel dintai teolog, iar conceptia lui despre suflet, o conceptie religioasa. Aceasta psihologie "teologica" va forma apoi temeiul doctrinei politico-sociale platonice.
Elementele istorice ale psihologiei platonice isi au originea in mistica orfica-pitagoreica. Dar totusi modul in care Platon face sinteza acestor elemente si teoria sa despre Idei este nespus de original. Caracteristica in aceasta sinteza este ambivalenta pe care o are sufletul ca un rezultat al contopirii celor doua conceptii despre suflet. Dupa unii sufletul este principiul vietii si totodata principiul miscarii, iar dupa altii sufletul este identic cu eul. De fapt consideratiile pe care Platon le face cu privire la suflet depasesc preocuparile psihologice si se intind in domeniul eticii si al religiei, ceea ce face ca si convingerea filozofica, credinta si nadejdea adanca, presimtirea si intuitia poetului si a profetului sa se lege intr-o totalitate minunata, care si astazi vrajeste pe acela care citeste cu atentie dialogurile scrise de Platon.
Sub influenta misticii grecesti, Platon considera sufletul ca avand o origine divina si ca numai in urma unei vini (vezi Phaidros), sau ca urmare a unei legi universale (Timaios), acesta s-a coborat intr-un trup muritor, de care abia moartea il elibereaza iarasi, pentru ca apoi - in conformitate cu sentinta judecatii - sa primeasca o rasplata sau o pedeapsa pentru faptele sale. Platon mai accentueaza, influentat, poate, de Anaxagora, spre deosebire de mistica, ca ceea ce face demnitatea sufletului uman si-l deosebeste de celelalte fapturi este facultatea acestuia de a cunoaste (nus), fiindca gratie acestei facultati sufletul se poate pune in legatura cu vesnicia, cu Existenta adevarata, cu Ideile.
In acest sens, sufletul are o pozitie de mijloc intre cele doua lumi: el este de origine divina, inrudit cu Ideile eterne, dar, de aceea, el insusi nu este o Idee, ci se poate ridica la intuitia Ideilor, sa participe la acestea, mai ales la Ideea vietii, a Adevarului si a Ratiunii, a Dreptatii, a Frumusetii si a Binelui. In timp ce, insa, ideile sunt vesnic neschimbatoare in lumea suprasenzorialului, sufletul se afla intr-un corp, care prezinta o piedica serioasa fata de natura divina a acestuia, aceasta din pricina ca corpul se lasa mereu prins in mrejele micimilor vietii, a poftelor si a pasiunilor, ceea ce face ca si sufletul sa-si intunece reamintirea Existentei vesnice si, ademenit de mii de placeri mediocre si inferioare, sa-si uite mereu de originea lui inalta si de menirea lui adevarata. O salvare din aceasta stare nu este posibila decat in clipa in care se trezeste in suflet nostalgia dupa Vesnic, dupa originea lui adevarata si, ars de dogoarea Erosului, reuseste sa se elibereze din lumea senzorialului si sa nu priveasca decat lumea adevaratei Existente. Hotarator este pentru suflet numai momentul acestei intoarceri, restul n-are nici un sens. In asemenea clipe sufletul se ridica la cunoasterea Divinului si prin aceasta se indumnezeieste. Drumul spre aceasta cunoastere este drumul dialecticii, drumul acelei regine a tuturor stiintelor. "A cunoaste Frumosul, Binele, Dreptatea inseamna pentru Platon, zice Capelle, ca si pentru Socrate, a deveni frumos, bun si drept si, in acest chip, a te apropia cAt mai mult de Divin. In intregime acest lucru nu-l poate face decat acela care este in stare sa cunoasca Ideea Binelui. Asa ca cunoasterea Vesnicului, stiinta cea mai inalta, este pentru Platon totodata cea mai adanca religie ,- grija pentru mantuirea sufletului, ce depinde de o astfel de cunoastere...". Platon are in vedere pe filozof, pe iubitorul de intelepciune, pe omul al carui suflet este plin de indemnul zeului Eros, de iubirea fata de cerul Ideilor, de acea "nostalgie luptatoare", ce cauta mereu sa recucereasca paradisul pierdut, de acel dor al sufletului dupa originea lui suprapamanteasca, dupa viata divina de care el s-a impartasit inainte de mizeria existenta pamanteasca.
Din aceste consideratii s-ar putea trage concluzia - dupa cum am spus - ca Platon ar avea tendinta sa nege lumea senzoriala, asa cum face Socrate acest lucru in "Phaidon", dar motivele estetice si mai ales cele etice din filozofia platonica au facut ca Filozoful sa nu ramana la acest punct de vedere.
De o importanta nespus de mare este insa faptul ca Platon cauta sa dovedeasca, intr-un mod stiintific, ca sufletul este nemuritor. Si trebuie sa subliniem faptul ca, la Platon, nu este vorba despre o nemurire in sens panteist, ci el reprezinta ideea ca eul, sufletul individual, este nemuritor si etern. Certitudinea aceasta i-a intarit-o marturisirea lui Socrate in clipa in care acesta se gasea in pragul vesniciei si vorbelor inteleptului le urma fapta. Se stie ca Platon a reluat ideea nemuririi sufletului din mistica orfica pitagoreica, dar meritul sau este, cum observa si Capelle, de a fi cautat sa dovedeasca, cu toate mijloacele dialectice, aceasta nemurire. De aceea argumentele din "Phaidon" se fundamenteaza pe teoria platonica a Ideilor.
Aceste argumente schitate intr-o forma scurta dupa Capelle - sunt urmatoarele:
1. Primul lucru este ca sufletul e nemuritor, fiindca ceea ce se misca pe sine insusi este nemuritor, netrecator ; iar ceea ce este miscat de altceva sau isi primeste miscarea de la altul este trecator. Ceea ce se misca cu de la sine putere este principiu, deoarece isi are originea si inceputul in sine insusi si nu de la altul.
2. Orice cunoastere este pentru Platon o "reamintire" a Ideilor intuite candva inainte de aceasta existenta. De aici concluzia ca sufletul a preexistat, inainte de aceasta viata, fapt de care, prin reamintire, noi devenim constienti. Daca sufletul a existat inainte de nastere, avand o fiinta separata, nimic nu impiedica ca el sa dureze si dupa separarea lui de corp, reintrand in lumea sufletelor ideale , altminteri, moartea sufletelor odata cu trupul ar aduce istovirea lor si intrarea tuturor, odata si odata, in domeniul mortii.
3. Corpul este pieritor, caci se descompune ; el este deci compus si distrugerea lui vine tocmai prin disolutia elementelor care-l compun. Dimpotriva, ceea ce este simplu nu se descompune, nu se poate distruge, este nemuritor. Ideile sunt, in opozitie cu lumea senzoriala, nepieritoare, tocmai fiindca sunt simple : ele nu pot fi cunoscute decat de catre ceea ce este de o esenta cu ele. Cunoasterea Ideilor de catre sufletul omului face dovada inrudirii dintre suflet si acestea, caci numai ceea ce este inrudit poate cunoaste Ideile. Deci, fiindca sufletul este asemenea vesnicului, de o esenta cu acesta, sufletul este de asemenea nedisolubil, nedestructibil, netrecator si nemuritor.
4. Lucrurile nu sunt ceea ce sunt decat prin participarea la lumea Ideilor. Si este clar ca un lucru nu poate participa la doua Idei contradictorii, care, asadar, s-ar exclude. Un lucru nu poate poseda calitati sau stari care sa fie in contrazicere flagranta cu una dintre calitatile sale esentiale. Sufletul participa la Ideea vietii (caci ceea ce este insufletit este plin de viata) si deci el nu poate participa si la Ideea contrara, a mortii. "Sufletul nu formeaza desigur o contrazicere directa cu moartea, dar fiindca el este indestructibil, legat de ideea vietii, el exclude moartea, este asadar nemuritor si cu aceasta netrecator, caci moartea ar fi singurul mod posibil al distrugerii sale.
Principiul platonic ca sufletul este nemuritor este, de aceea, intr-o stransa legatura cu viziunea metafizica platonica despre Idei. Acestea se determina corelativ, in sensul ca, dupa cum observa acelasi Capelle, citand pe Erwin Rohde, in "aptitudinea sa de a cunoaste vesnicia, sufletul poarta in sine garantia cea mai sigura ca el insusi este vesnic". Argumentele acestea care, dupa cum a dovedit Tenemann, sunt fundamentate pe temeiuri foarte subrede, ele totusi exercita o influenta nespus, de mare asupra cititorului, prin faptul ca ele sunt formulate prin gura lui Socrate in situatia cea mai tragica a vietii acestuia : Socrate se gasea in fata mortii. Acesta vorbeste despre nemurire in clipa in care se afla in "pragul eternitatii", cum se exprima Apelt, ceea ce inseamna ca vorbelor lui Socrate, va urma confirmarea acestora prin fapta. De aceea cuvintele lui Socrate au avut in acele clipe rezonanta unei adevarate revelatii mai inalte. "Argumentele platonice despre nemurire pot avea unele slabiciuni dialectice ; dar certitudinea de nezdruncinat cu care le expune Socrate, modul cum el le acopera cu persoana sa, gasesc un rasunet adanc in sufletul cititorului, caci acesta presimte in aceste argumente o intarire a ceea ce el insusi, cititorul, simte ca dorinta in adancul inimii sale". In urma argumentarii platonice reiese clar ca filozoful se gandeste la o nemurire individuala, la vesnicia eului uman.
Mai departe, Platon ajunge in consideratiile sale asupra sufletului uman la rezultate psihologice foarte indraznete si originale pentru vremea aceea. In "Phaidros" el aseamana sufletul cu o caleasca trasa de doi cai, ce sunt condusi de un vizitiu. Unul dintre cai este de origine divina si de aceea el urmeaza bucuros indemnurile vizitiului, pentru a trage caleasca inspre cerul azuriu al Adevarului, Frumosului si al Binelui. Al doilea cal este dimpotriva de origine josnica; el este inrudit cu colbul pamantului si de aceea aplecat mereu spre lumea senzoriala, ceea ce face ca vizitiul sa-l sileasca cu forta sa ia calea in sus. Vizitiul este Nusul, ratiunea. Deci, dupa aceasta analogie, sufletul se compune, dupa Platon, din trei facultati sau puteri : Ratiunea (conducatorul) vointa, curajul, calul cel bun si poftele, calul cel rau care este partea cea mai rea a sufletului. Asadar sufletul are trei facultati : 1. Facultatea de a gandi, ratiunea, care se afla in cap ; 2, Facultatea afectelor si a sentimentelor, care isi are locul in piept si 3. Facultatea poftelor ce se afla in pantece.
Pe temeiul celor trei facultati sufletesti, Platon face chiar si o tipologie caracterologica interesanta. Dupa cum in oameni conduce una sau alta dintre aceste facultati sufletesti, exista trei tipuri ale naturii : insetatii dupa stiinta, vanitosii si iubitorii de castig. Aceasta tipologie are la Platon valabilitate si pentru determinarea caracterului popoarelor. La sciti si traci domneste peste tot vointa, de aici simtul onoarei la acestia si religia lor. Egiptenii si fenicienii sunt iubitori de castig, in timp ce numai grecii se disting prin iubirea fata de stiinta.
Conceptia aceasta platonica despre suflet a influentat hotarator psihologia antica. Idei din psihologia platonica vor fi luate si dezvoltate de alti filozofi, de Aristotel, de stoici si neoplatonici si chiar de unii dintre Parintii Bisericii.
N.B.
Sursa:http://www.blogger.com/blogger.g?blogID=6659704219711100816#editor/http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/psihologia-platonica-71767.html
sâmbătă, 14 decembrie 2013
Rugaciune pentru bolnavul ce nu poate dormi
Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi
.
Domnului sa ne rugam.
Doamne miluieste.
Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, tarana luand din pamant, si cu chipul Tau l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh, arata-Te la robul Tau (N) si-l cerceteaza, in suflet si in trup, fiind rugat de preamarita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri ceresti fara de trup; de cinstitul, maritul, proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; de sfintii, maritii si intru tot laudatii Apostoli; de cei intre sfinti parintii nostri si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, facatorul de minuni, si de toti sfintii ierarhi; de sfantul apostol intaiul mucenic si arhidiacon Stefan; de sfintii, maritii si marii mucenici Gheorghe, purtatorul de biruinta, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron si Teodor Stratilat si de toti sfintii mucenici; de preacuviosii si de Dumnezeu purtatorii parintii nostri Antonie, Eftimie, Sava cel sfintit, Teodosie incepatorul vietii de obste, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton, si de toti preacuviosii parinti; de sfintii si tamaduitorii fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon si de Sfantul (N), a carui pomenire savarsim si de toti sfintii Tai.
Si da robului Tau (N) somn de odihna, somn trupesc, de sanatate, de mantuire si de viata, tarie sufletului si trupului. Si precum oarecand ai cercetat pe Abimeleh, robul Tau, la via Agripei, si i-ai dat lui somn mangaietor, ca sa nu vada caderea Ierusalimului, si l-ai adormit pe el cu somn intaritor si iarasi l-ai sculat intr-o clipa devreme spre slava bunatatii Tale; inca si pe sfintii Tai, maritii sapte tineri, i-ai aratat vestitori marturiei aratarii Tale in zilele lui Deciu imparatul si prigonitorul, pe care i-ai adormit in pestera trei sute saptezeci si doi de ani si ca niste prunci ce se incalzesc la sanul maicii lor n-au suferit nici o stricaciune, spre lauda si slava iubirii Tale de oameni si spre aratarea si adeverirea nasterii noastre celei de a doua si a invierii tuturor; insuti dar, Iubitorule de oameni imparate, vino si acum, cu pogorarea Sfantului Tau Duh, si cerceteaza pe robul Tau (N), si-i daruieste sanatate, tarie si buna vartute prin bunatatea Ta, pentru ca de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-bolnavul-care-poate-dormi-96488.html
.
Domnului sa ne rugam.
Doamne miluieste.
Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, tarana luand din pamant, si cu chipul Tau l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh, arata-Te la robul Tau (N) si-l cerceteaza, in suflet si in trup, fiind rugat de preamarita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri ceresti fara de trup; de cinstitul, maritul, proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; de sfintii, maritii si intru tot laudatii Apostoli; de cei intre sfinti parintii nostri si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, facatorul de minuni, si de toti sfintii ierarhi; de sfantul apostol intaiul mucenic si arhidiacon Stefan; de sfintii, maritii si marii mucenici Gheorghe, purtatorul de biruinta, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron si Teodor Stratilat si de toti sfintii mucenici; de preacuviosii si de Dumnezeu purtatorii parintii nostri Antonie, Eftimie, Sava cel sfintit, Teodosie incepatorul vietii de obste, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton, si de toti preacuviosii parinti; de sfintii si tamaduitorii fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon si de Sfantul (N), a carui pomenire savarsim si de toti sfintii Tai.
Si da robului Tau (N) somn de odihna, somn trupesc, de sanatate, de mantuire si de viata, tarie sufletului si trupului. Si precum oarecand ai cercetat pe Abimeleh, robul Tau, la via Agripei, si i-ai dat lui somn mangaietor, ca sa nu vada caderea Ierusalimului, si l-ai adormit pe el cu somn intaritor si iarasi l-ai sculat intr-o clipa devreme spre slava bunatatii Tale; inca si pe sfintii Tai, maritii sapte tineri, i-ai aratat vestitori marturiei aratarii Tale in zilele lui Deciu imparatul si prigonitorul, pe care i-ai adormit in pestera trei sute saptezeci si doi de ani si ca niste prunci ce se incalzesc la sanul maicii lor n-au suferit nici o stricaciune, spre lauda si slava iubirii Tale de oameni si spre aratarea si adeverirea nasterii noastre celei de a doua si a invierii tuturor; insuti dar, Iubitorule de oameni imparate, vino si acum, cu pogorarea Sfantului Tau Duh, si cerceteaza pe robul Tau (N), si-i daruieste sanatate, tarie si buna vartute prin bunatatea Ta, pentru ca de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-bolnavul-care-poate-dormi-96488.html
joi, 21 noiembrie 2013
Pestera Cioclovina cu Apa(Transilvania)
Pestera Cioclovina cu Apa(Transilvania)CAI DE ACCES
*La 20 de minute de coborare de la Pestera Cioclovina Uscata
Cioclovina cu Apa (numita si Pestera Ponorici)Pestera te intampina cu o intrare monumentala iar paraul care iese din interior ii da acesteia o nota deosebita .Odata trecuta intrarea ,patrunzi intr-o lume subterana cu forme ciudate sculptate in piatra.Aici a fost descoperit un tezaur hallstattian care numara peste 600 de obiecte de podoaba ,ceramica si sticla colorata
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
29 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean
Etica Platonica
Etica platonicaIn conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice, reprezentand si el ideea ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele, asadar, ca nimeni nu face nedreptatea de bunavoie, ci din nestiinta. De asemenea, ca si Socrate, Platon impartaseste si el convingerea ca a suferi din pricina nedreptatii este de o mie de ori mai bine decat a faptui o singura nedreptate si ca cel mai important lucru este grija pe care omul trebuie s-o aiba pentru mantuirea sufletului sau. Convingerea aceasta are la Platon un caracter religios si o adanca seriozitate morala.
Etica platonica este fundamentata tot pe metafizica Ideilor, dupa cum si aceasta metafizica isi avea originea in nazuinta etica a filozofului. Virtutea adevarata este intemeiata pe stiinta, iar stiinta reala adevarata nu este decat aceea despre Idei. Ceea ce face de aceea valoarea sau lipsa de valoare morala a omului este problema daca acesta a facut intoarcerea spre lumea divina a Ideilor sau nu. Platon era constient - vezi "Gorgias" - ca pentru viata omului nu sunt posibile decat doua idealuri : unul dupa care scopul ultim al existentei omului este placerea si altul dupa care Binele este scopul suprem al vietii. Intre acestea nu exista un drum de mijloc : omul trebuie sa se hotarasca pentru unul ori pentru altul. Iata de ce accentueaza Platon ideea socratica ca a face o nedreptate este, in toate imprejurarile, de o mie de ori mai rau, decat a suferi o nedreptate. De aceea, acela care savarseste nedreptati, chiar daca se afla in posesia puterii si a tuturor bogatiilor, a onoarei si a tuturor placerilor, este in toate imprejurarile nefericit si mai ales nefericit este atunci cand scapa de pedeapsa pentru faptele sale, fiindca el n-are aici cel putin prilejul de a se indrepta. Fericit nu este decat acela care este in posesia Dreptatii si a Binelui.
Dar ce este "Binele" ? In ce consta acesta ? In "Gorgias", Platon cauta sa raspunda la aceste intrebari in sensul ca bun este omul care se afla in posesia virtutii, caci bun nu poate fi decat sufletul in care domneste ordinea si masura si care, de aceea, este stapanit de virtute, de stapanire de sine, precum si de alte virtuti. Platon accentueaza mereu aceasta armonie veritabila a sufletului, ce se pare ca nu este posibila decat daca omul stie sa o puna in acord cu miscarile universului.
In centrul preocuparilor eticii platonice se afla problema, asa de importanta, a esentei virtutii. Dupa natura ei nu poate exista decat o singura virtute : stiinta despre Bine. Aceasta le cuprinde pe toate celelalte si de aceea, dupa multe ezitari, Platon se hotaraste pentru conceptia ca virtutea poate fi invatata, daca aceasta este propovaduita de un invatator veritabil, asa cum a fost Socrate.
Importanta mai este apoi in etica platonica si deosebirea pe care Platon o face - in Menon si in Phaidon - intre o virtute adevarata si alta "cotidiana" ; o deosebire ce descopera si mai pregnant dualismul intre cele doua lumi, intre care se petrece marea drama a sufletului uman. Lumea cuprinsa in tarcurile acestui veac, cu toate bunurile ei, cat si corpul uman cu necesitatile lui, ce trebuie considerate ca fiind marea piedica in calea spre mantuire a sufletului si care, de aceea, trebuie invinse. Cazut in aceasta lume, vale a plangerii, prin vina sa, sau prin destinul sau - este indiferent acest lucru - sufletul necorporal nu poate fi miscat decat de nazuinta de a se elibera de corp si de legaturile acestuia cu lumea senzoriala, pentru a se reintoarce in patria lui nevazuta.
Caracteristic pentru aceasta "morala teologica", cum o numeste Windelband, este ca ea dispretuieste virtutea cotidiana, revelandu-i contrazicerile. Platon critica nemilos morala utilitarista, al carei motor este tocmai virtutea cotidiana, pe care o numeste "trampa" in care "se schimba placere pentru placere, durere pentru durere, teama pentru teama, ca si cand ar fi monede. Este vorba despre un fel de masurare, ce nu socoteste ca fiind castig decat bunurile parute ale pamantului".
Dimpotriva, in mare pret la Platon este "virtutea filozofica", asadar acea virtute pe care n-o poseda decat filozoful si care se fundamenteaza pe cunoasterea Ideilor eterne. Sufletul omului este cel mai de pret al acestuia si de aceea grija omului trebuie sa aiba in vedere sufletul si nu corpul. Pentru filozof bunurile pamantului n-au nici o valoare, nici banii, nici puterea politica si nici onoarea, pseudobunuri ce sunt asa de pretuite de vulg. Din aceasta pricina filozoful nu este capabil sa se aranjeze in comoditatea lumii acesteia a colbului, ci el se comporta asemenea unui orb, din pricina ca ochii lui sunt indreptati spre lumea netrecatoare a Ideilor. Aceasta este caracteristica filozofului. El este miscat de nazuinta de a muri corpului, pamantului si vietii senzoriale, pentru a putea castiga independenta sufletului sau fata de necesitatile corporale si prin activitatea pura a gandirii sa se apropie de divin, cum se exprima Platon in "Theaitetos". A fi bun inseamna, deci, a fi filozof si a fi filozof inseamna a realiza, prin cea mai mare stapanire de sine, eliberarea sufletului de corp. In acest sens trebuie sa se inteleaga acea dorinta dupa moarte despre care vorbeste Socrate in "Phaidon", in cea mai adanca concentrare spirituala, exemplificata intuitiv prin imaginea mortii. Moartea adevarata inseamna despartirea sufletului de corp. Intoarcerea filozofului de la orice placere senzoriala poate de aceea sa fie privita, simbolic, ca o continua pregatire a acestuia spre moarte. Privita in acest mod moartea isi pierde pentru filozof groaza ei si se transforma intr-o garantie a fericirii adevarate, asadar a unei vieti veritabil filozofica sau virtuoasa.
Aceste idei etice primesc adancimi de nebanuit, daca ne gandim ca si la Platon conceptele de datorie si libertate de vointa se gasesc plasate in centrul eticii. Mai ales libertatea de vointa are o insemnatate nu numai pentru existenta noastra de aici, ci si in stare de preexistenta, in clipa in care sufletul a trebuit sa-si aleaga destinul sau. Din acest motiv Platon accentueaza mereu raspunderea grea pe care omul o are fata de sine insusi si fata de comunitatea in care el traieste. Heraclit si Democrit se intalnesc in afirmatia ca inima, caracterul, este demonul omului, ceea ce vrea sa insemne ca individualitatea omului se fundamenteaza, in ultima analiza, pe scopul pe care el si l-a ales si caruia ii daruieste sufletul sau. In aceasta trebuie sa cautam demonul care-l conduce pe poteca vietii. De aceea libertatea si necesitatea nu constituie contraziceri, ci libertatea morala este acea libertate ce creeaza dependenta si necesitate morala: dependenta sufletului de legea morala.
La sfarsitul acestor consideratii, putem spune ca Platon pune etica in legatura cu psihologia sa, prin aceea ca afirma ca celor trei facultati psihice le corespund trei virtuti. Fiecare facultate duce, daca este corect educata, la o virtute cardinala : gandirea la intelepciune (sofia), vointa la vitejie (andreia) si pofta la cumpatare (sophrosine). Cea mai inalta dintre acestea este intelepciunea, care, trebuie sa le dirijeze pe cele doua, caci abia atunci cand fiecare facultate isi indeplineste ceea ce trebuie, omul este desavarsit ; atunci dreptatea (dicaoisne) devine cea mai inalta virtute la om. Prin intelepciune dreptatea devine o realitate. Intelepciunea, vitejia si cumpatarea au rostul sa faca posibila realizarea dreptatii.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/etica-platonica-71768.html
Rugaciune la timp de boala
Rugaciune la timp de boala
Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere, intocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreji fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara, ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.
Asa, Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracire, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta, ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: bucura-te, fecioara, mare mucenita Filoftee. Amin
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-timp-boala-72574.html
Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, ne rugam tie cu genunchii plecati si cu lacrimi fierbinti. Adu-ti aminte de neputinta firii omenesti, care cuprinde si impresoara pe tot muritorul, de la nastere, intocmai ca mrejele paianjenului. Intru aceste mreji fiind cazuti si noi, smeritii, si neputand scapa de ele fara ajutorul lui Dumnezeu, te rugam pe tine sa ne fii mijlocitoare catre Dansul. Ca El insusi te-a preamarit si te-a trimis in aceasta tara, ca s-o aperi si s-o pazesti de toate rautatile.
Asa, Sfanta mare mucenita a lui Hristos, Filoftee, milostiveste-te spre lacrimile batranilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor si spre noi, care cadem cu genunchii plecati si cerem, prin rugaciunile tale cele sfinte, ajutor si mantuire din supararile ce ne cuprind. Caci stim, Sfanta mucenita, ca pentru pacatele noastre patimim acestea toate, adica: boli, saracire, prigoniri de la vrajmasi, neploaie la vreme si alte asemenea rele. Pentru aceasta cadem la milostivirea ta, ca sa nu patimeasca si cei nevinovati din pricina noastra. Fie-ti mila si roaga-te lui Dumnezeu pentru noi, ca sa strigam tie: bucura-te, fecioara, mare mucenita Filoftee. Amin
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-timp-boala-72574.html
marți, 19 noiembrie 2013
Calcarele de la Fata Fetei(Transilvania)
Calcarele de la Fata Fetei (Transilvania)CAI DE ACCES
*DJ 686 dreapta pe DJ 686 C spre localitatea Brazi in comuna Rau de Mori in amonte de satul Clopotiva
Calcarele de la Fata Fetei formeaza abrupturi care dau impresia unui teren arid .Desi la o prima impresie pare un teren lipsit de vegetatie intreaga rezervatie surprinde prin marea diversitate de plante descoperite .Pe tabloul de calcar pot fi admirate garofite ,albastrele,ochii soricelului,crinul de munte,floarea de colt.Rama acestui tablou este trasata de padurile bogate in lemn mort si vegetatie nelemnoasa care marginesc abrupturile de calcar.
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
28 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean
.jpg)
Filosofia platonica a religiei
Filozofia platonica a religieiLa Platon avem de-a face cu o viziune metafizica, in care lumea este ordonata dupa scopurile unei Ratiuni universale si pentru care binele si raul sunt considerate ca entitati absolute, asa ca, intr-o asemenea viziune era natural ca existenta raului in lume si in istorie sa constituie o problema centrala. Acest rau isi are originea - dupa "Phaidon" - in corp si in facultatile inferioare ale sufletului, care pot sa se opuna ratiunii si sa produca raul. Si, pentru a explica faptul, asa de evident, ca in natura se gasesc puteri vrajmase oricarei ordini teleologice, asadar puteri arationale, Platon accepta, alaturi de sufletul bun al lumii, si un altul, care este rau, apropiindu-se prin aceasta de dualismul iranian.
Important este pentru noi sa stim ca, in ultima analiza, singura origine a raului este, pentru Platon, omul, din pricina ca Dumnezeu este bun si nu poate fi cauza raului. Gratie libertatii de vointa omul singur este acela care isi hotaraste destinul in lume, prin aceea ca el poate alege binele sau raul. Virtutea si viciul isi poarta rasplata in ele insele : omul virtuos care este chinuit de nostalgia de a realiza, pe cat este posibil, asemanarea cu Divinitatea este fericit; in timp ce acela care savarseste nedreptatea, isi primeste pedeapsa in aceea ca este nefericit. Cu aceasta idee Platon pune problema valorii interioare a omului.
Platon mai este stapanit si de convingerea nestramutata ca Dumnezeu nu paraseste pe cel virtuos si ca cel nedrept isi primeste pedeapsa prin aceea ca acesta este in interiorul sau nefericit; el isi primeste pedeapsa daca nu aici, atunci in lumea de dincolo. Pedeapsa are pentru Platon un rol pedagogic.
Toti comentatorii filozofiei platonice sunt de comun acord ca, pentru Platon, Divinitatea este identica cu Ideea de Bine, alaturi de care nu mai poate exista nici o alta divinitate si mai ales o divinitate personala, desi uneori s-ar parea ca Platon gandeste Divinitatea ca fiind o fiinta personala. Ceea ce ne lasa aceasta impresie este faptul ca, ca poet si profet, acesta nu poate gandi Divinitatea decat ca persoana. Dar totusi, daca avem in vedere filozofia platonica ca un intreg, atunci trebuie sa spunem ca pentru Platon, Divinitatea ramane o simpla Idee. Este "Nous"-ul universal.
Este interesanta pozitia lui Platon fata de zeii religiei antice grecesti, in "Statul" ideal tineretul nu trebuie sa afle nimic despre acesti zei. Curios este ca, cu tot rationalismul sau, Platon nu s-a atins de religia stramosilor sai, ci a reprezentat convingerea ca in cel mai bun stat trebuie sa fie cinstiti toti zeii si toti eroii poporului. Chiar si oracolului de la Delphi Platon i-a recunoscut autoritatea, desi el accentueaza ca pentru cunoasterea existentei adevarate aceasta n-are nici o insemnatate.
Pe culmile gandirii sale filozofice, in a doua carte a "Statului" si in "Phaidros", Platon reprezinta punctul de vedere ca Divinitatea este totalitatea desavarsirii, este neschimbatoare si buna : ea este originea binelui in lume si lumea este manifestarea ideii binelui. Prin aceasta idee Platon se ridica la o conceptie inalta morala spirituala despre Divinitate, care la el se confunda cu Ideea Binelui absolut, ca origine a tuturor ideilor si ca singura putere creatoare, care stapaneste atat macrocosmosul cat si microcosmosul. Cunoasterea acestei puteri nu este harazita decat acelora care sunt capabili de o iluminare launtrica si de asemanarea cu acesta.
N.B. Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/filozofia-platonica-religiei-71769.html
Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele
Rugaciune impotriva farmecelor si bantuirii duhurilor rele
Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si duhurile necurate nu-mi dau pace, dar intru Tine imi pun toata nadejdea si pazei Tale ma incredintez intreg (intreaga), ca Tu cunosti pricina raului care ma bantuie si esti dezlegarea tuturor legaturilor necurate. La Tine toti perii capului meu sunt numarati.
De Tine toti demonii stiu si se cutremura. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, sa indepartezi de la mine orice duh necurat si orice rau pierzator de suflet, scotandu-ma pe mine biruitor peste toata facatura diavoleasca, sub acoperamantul dreptei Tale si intru crucea Ta cea atotizbavitoare.
Ca Tu esti intarirea si scaparea noastra in veci, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava Iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-impotriva-farmecelor-bantuirii-duhurilor-rele-72518.html
Doamne, viforul necazurilor se ridica asupra mea si duhurile necurate nu-mi dau pace, dar intru Tine imi pun toata nadejdea si pazei Tale ma incredintez intreg (intreaga), ca Tu cunosti pricina raului care ma bantuie si esti dezlegarea tuturor legaturilor necurate. La Tine toti perii capului meu sunt numarati.
De Tine toti demonii stiu si se cutremura. Deci pe Tine Te rog, Doamne, Atotputernicule, sa indepartezi de la mine orice duh necurat si orice rau pierzator de suflet, scotandu-ma pe mine biruitor peste toata facatura diavoleasca, sub acoperamantul dreptei Tale si intru crucea Ta cea atotizbavitoare.
Ca Tu esti intarirea si scaparea noastra in veci, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava Iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-impotriva-farmecelor-bantuirii-duhurilor-rele-72518.html
joi, 14 noiembrie 2013
Complexul carstic Ponorici-Cioclovina(Transilvania)
Complexul carstic Ponorici-Cioclovna(Transilvania)CAI DE ACCES
*Pe DJ 668A ispre comuna Bosorod ,situat pe raza satului Cioclovina
Formatiunile carstice te introduc intr-un spatiu modelat de trecerea apelor ,pentru a te prinde in vraja explorarii unui complex carstic cum este Ponorici-Cioclovina.Rezervatie de tip mixt Cioclovina provoaca turistul la un traseu care cuprinde numeroase pesteri si avene ,67 la numar,dintre care trei mai deosebite prin caracteristicile lor(lungime de peste 1500m si denivelare mai mare de 100m)1-Pestera Ponorici;2-Pestera Cioclovina Uscata;3-Pestera Valea Stanii.
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
29 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean
Aristotel
AristotelAristotel s-a nascut in anul 1 al Olimpiadei a 90-a, asadar in anul 384 i.Hr. in Stagira, ca fiu al medicului Nichomachos, medicul regelui Macedoniei, Filip. Influentat poate de tatal sau, Aristotel s-a simtit atras de timpuriu spre studiul stiintelor empirice. Despre felul in care si-a facut Aristotel educatia stim foarte putine lucruri. Stim ca el a ramas orfan de timpuriu de ambii parinti, fiind crescut de ruda sa Proxenos. La varsta de 17 ani il intalnim in Atena - cetatea lumina din acea vreme - ca membru al Academiei platonice, careia el i-a apartinut timp de 20 de ani, pana la moartea lui Platon. Se mai stie ca in acest timp Aristotel a scris numeroase lucrari si a tinut cursuri in Academie. Dupa moartea lui Platon, Aristotel traieste catva timp in orasul Atarneus, in Asia Mica, la curtea printului Hermias - cu a carui nepoata Pythias se casatoreste - si in Mytilane. Apoi, in 343 i.Hr., el este invitat de regele Filip al Macedoniei, ca sa se ocupe de educatia fiului sau Alexandru. In scrisoarea in care regele ii propunea sa fie educatorul fiului sau, scria : "Am un fiu, dar multumesc mai putin zeilor ca mi l-au dat, cat mai ales ca ei au facut ca el sa se nasca in timpul tau. Sper ca grija ta si vederile tale il vor face demn de mine si de viitoarea sa tara". Ce a devenit elevul sau, se stie. Aristotel a primit propunerea si asa se face ca un rege genial, care a cucerit lumea cu spada, sa fie educat de un dascal tot atat de genial, care a cucerit lumea cu filozofia. Dupa ce Alexandru ajunge rege al Macedoniei (355 i.Hr.), Aristotel se intoarce in Atena si impreuna cu prietenul sau Teophrast intemeiaza o scoala filozofica proprie, numita "Lykeion" cat si "peripatetica", din pricina ca filozoful obisnuia sa filozofeze plimbandu-se cu elevii sai. Gallius ne relateaza ca Aristotel tinea inainte de masa in aceasta scoala conferinte acromatice, destinate ascultatorilor mai avansati, iar dupa pranz conferinte exoterice (retorice-populare) pentru publicul mare. Datorita familiei regale, care l-a sustinut, Aristotel a reusit sa infiinteze o biblioteca foarte bine asortata cu carti din toate domeniile stiintei.
Aristotel a condus aceasta scoala timp de 12 ani (335-322 i.Hr.). In acest timp el a reusit sa dea o forma sistematica si definitiva ideilor sale filozofice. Din pricina mortii lui Alexandru (323 i.Hr.), el este silit sa se refugieze din Atena, fiindca a fost si el - ca si Socrate - acuzat de "asebie". Se spune ca, cu aceasta ocazie, el ar fi zis : "Nu voi mai da prilej atenienilor ca sa pacatuiasca a doua oara impotriva filozofiei". Un an mai tarziu (322 i.Hr.) el moare din pricina unei maladii stomacale.
N B
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/aristotel-71770.html
Rugaciune pentru casa suparata de duhurile rele
Rugaciune pentru casa suparata de duhuri rele
Se face mai intai sfintirea cea mica a apei.
Domnului sa ne rugam. Doamne miluieste !
Doamne, Dumnezeul mantuirii noastre, Fiul Dumnezeului celui viu, Care Te porti pe heruvimi; Cel ce esti mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia; Tu, cel mare si infricosator peste toti care sunt imprejurul Tau; Cel ce ai asezat cerul deasupra noastra si ai facut pamantul cu taria Ta si ai indreptat lumea cu intelepciunea Ta; Care cutremuri din temelie cele de sub cer, incat si stalpii lor se clatina; Cel ce zici soarelui si nu rasare, ascunzandu-se dupa stele; Care ameninti marea si o usuci pe ea; a Carui manie topeste stapaniile si puterile, si din pricina Caruia pietrele s-au sfaramat; Care ai zdrobit portile cele de arama si zavoarele cele de fier le-ai rupt, pe cel tare l-ai legat si pe slujitorii lui i-ai risipit; pe tiran cu crucea Ta l-ai doborat si pe balaur cu undita intruparii Tale l-ai prins si cu lanturi l-ai legat in intunericul iadului.
Tu, Doamne, intarirea celor ce-si pun nadejdea in Tine, zidul cel tare al celor ce si-au pus increderea in Tine, departeaza, izgoneste si imprastie toata lucrarea diavoleasca, toata navalirea satanei, toata ban-tuiala puterii celei potrivnice de la casa aceasta si de la cei ce locuiesc in ea, care poarta semnul crucii Tale celei biruitoare si infricosatoare impotriva demonilor, si care cheama numele Tau cel sfant.
Asa, Doamne, Care ai izgonit legiunea de demoni si ai poruncit duhului celui surd si mut si necurat sa iasa din omul cel cuprins de el si sa nu se mai intoarca; Cel ce ai nimicit toata tabara vrajmasilor nostri cei nevazuti, iar credinciosilor ce Te cunosc pe Tine le-ai zis: iata, va dau voua putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, insuti, Stapane, pazeste pe toti care sunt in casa aceasta de toata vatamarea si ispita, izbavindu-i de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intalnirea cu demonul de amiaza, pentru ca robii Tai si roabele Tale si pruncii, indulcindu-se de ajutorul Tau si cu tabara ingereasca fiind paziti, toti ca unul, intr-un gand, cu credinta sa cante: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Si iarasi: nu ma voi teme de rau, pentru ca Tu cu mine esti.
Caci Tu esti, Dumnezeule, intarirea mea, Stapanitor tare, Domn al pacii, Tata al veacului ce va sa fie, si imparatia Ta este imparatia vesnica. Ca a Ta, a Unuia, este imparatia si puterea si slava, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-casa-suparata-duhuri-rele-96418.html
Se face mai intai sfintirea cea mica a apei.
Domnului sa ne rugam. Doamne miluieste !
Doamne, Dumnezeul mantuirii noastre, Fiul Dumnezeului celui viu, Care Te porti pe heruvimi; Cel ce esti mai presus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia; Tu, cel mare si infricosator peste toti care sunt imprejurul Tau; Cel ce ai asezat cerul deasupra noastra si ai facut pamantul cu taria Ta si ai indreptat lumea cu intelepciunea Ta; Care cutremuri din temelie cele de sub cer, incat si stalpii lor se clatina; Cel ce zici soarelui si nu rasare, ascunzandu-se dupa stele; Care ameninti marea si o usuci pe ea; a Carui manie topeste stapaniile si puterile, si din pricina Caruia pietrele s-au sfaramat; Care ai zdrobit portile cele de arama si zavoarele cele de fier le-ai rupt, pe cel tare l-ai legat si pe slujitorii lui i-ai risipit; pe tiran cu crucea Ta l-ai doborat si pe balaur cu undita intruparii Tale l-ai prins si cu lanturi l-ai legat in intunericul iadului.
Tu, Doamne, intarirea celor ce-si pun nadejdea in Tine, zidul cel tare al celor ce si-au pus increderea in Tine, departeaza, izgoneste si imprastie toata lucrarea diavoleasca, toata navalirea satanei, toata ban-tuiala puterii celei potrivnice de la casa aceasta si de la cei ce locuiesc in ea, care poarta semnul crucii Tale celei biruitoare si infricosatoare impotriva demonilor, si care cheama numele Tau cel sfant.
Asa, Doamne, Care ai izgonit legiunea de demoni si ai poruncit duhului celui surd si mut si necurat sa iasa din omul cel cuprins de el si sa nu se mai intoarca; Cel ce ai nimicit toata tabara vrajmasilor nostri cei nevazuti, iar credinciosilor ce Te cunosc pe Tine le-ai zis: iata, va dau voua putere sa calcati peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului, insuti, Stapane, pazeste pe toti care sunt in casa aceasta de toata vatamarea si ispita, izbavindu-i de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intalnirea cu demonul de amiaza, pentru ca robii Tai si roabele Tale si pruncii, indulcindu-se de ajutorul Tau si cu tabara ingereasca fiind paziti, toti ca unul, intr-un gand, cu credinta sa cante: Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Si iarasi: nu ma voi teme de rau, pentru ca Tu cu mine esti.
Caci Tu esti, Dumnezeule, intarirea mea, Stapanitor tare, Domn al pacii, Tata al veacului ce va sa fie, si imparatia Ta este imparatia vesnica. Ca a Ta, a Unuia, este imparatia si puterea si slava, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-casa-suparata-duhuri-rele-96418.html
duminică, 10 noiembrie 2013
Cheile Cernei(Transilvania)
Cheile Cernei(Transilvania)
CAI DE ACCES
*Pe Dj687G in comuna Lunca Cernei de Jos ,pe valea raului Cerna.
Cheile Cernei reprezinta un patrimoniu natural de exceptie plin de locuri cu legende ,marturii grologice,pesteri si cascade .Cheile Cernei se afla intr-un croit de raul Cerna.Susurul apei si vuietul vantului domolesc imaginea dura a rocilor metamorfice in care s-au format cheile.Pot aparea portiuni in care esti nevoit sa strabati cheile prin apa .Locurile sunt de- o deosebita frumusete.
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
28 octombrie 2913
Ada-Giulia Marginean
CAI DE ACCES
*Pe Dj687G in comuna Lunca Cernei de Jos ,pe valea raului Cerna.
Cheile Cernei reprezinta un patrimoniu natural de exceptie plin de locuri cu legende ,marturii grologice,pesteri si cascade .Cheile Cernei se afla intr-un croit de raul Cerna.Susurul apei si vuietul vantului domolesc imaginea dura a rocilor metamorfice in care s-au format cheile.Pot aparea portiuni in care esti nevoit sa strabati cheile prin apa .Locurile sunt de- o deosebita frumusete.
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
28 octombrie 2913
Ada-Giulia Marginean
Rugaciune pentru deochi si dureri de cap
Rugaciune pentru deochi
.
Rugaciune pentru dureri de cap
Domnului sa ne rugam
Stapane, Dumnezeul nostru, imparatul veacurilor, Cel atotputernic si atottiitor, Care faci pe toate si insuti le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de sapte ori incins si vapaia cea dm Babilon le-ai prefacut in roua si pe sfintii trei tineri neatinsi i-ai pazit; Doctorul si tamaduitorul sufletelor noastre, mantuirea celor ce nadajduiesc in Tine, Tie ne rugam si cu umilinta cerem: departeaza, inlatura, izgoneste toata lucrarea diavoleasca, toata calea si toata vrajmasia satanei, privirea cea rea, nesatioasa si pizmasa a ochilor celor facatori de rele a oamenilor pizmasi, de la robul Tau (N).
Si fie ca, din frumusete sau pentru putere, ori din intamplare sau din pizma si rautate, i-a venit lui aceasta neputinta, insuti, Iubitorule de oameni Stapane, tinde mana Ta cea tare si bratul Tau cel atotputernic si inalt si cerceteaza aceasta zidire a Ta si-i trimite inger de pace, stapanitor si pazitor sufletului si trupului, care sa goneasca si sa starpeasca de la ea tot sfatul rau, toata pizma si deochiul facator de stricaciune al oamenilor rai, ca, izbavita fiind cu puterea Ta, sa-Ti cante Tie cu multumire: Domnul este ajutorul meu, si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul; si iarasi: nu-mi va fi frica de rele, pentru ca Tu cu mine esti; ca Tu esti Domnul puterii mele, Cel tare si stapanitor, Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie.
Asa, Doamne Dumnezeul nostru, milostiveste-Te spre robul Tau si izbaveste-l de toata stricaciunea si supararea ce i s-a facut din pizma. Pentru rugaciunile preabinecuvantatei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu rugaciunile arhanghelilor celor cu chip de lumina; ale cinstitului, maritului proorocului, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale sfintei si marii mucenite Marina; ale sfantului Stelian; ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea noua; ale sfantului sfintitului mucenic Elefterie si ale sfantului (N), a carui pomenire savarsim, si ale tuturor sfintilor Tai.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Si stropeste pe bolnav cu apa sfintita, daca a facut mai intai sfestania, sau cu aghiazma de la Boboteaza. Apoi preotul pune mana pe capul celui bolnav, zicand aceasta:
Rugaciune
Harul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, - zicand: Pe bolnavi mainile veti pune si bine le va fi, si printr-insii este dat si noua nevrednicilor slujitorilor Sai, acest har, prin mine smeritul si nevrednicul preot, sa te tamaduiasca pe tine, fiule si fratele nostru cel duhovnicesc de toata boala si neputinta sufleteasca si trupeasca ce te-a cuprins, si sa te daruiasca Bisericii Sale intreg, cinstit, sanatos, indelungat in zile, bine umbland si facand poruncile lui Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-deochi-96600.html
.
Rugaciune pentru dureri de cap
Domnului sa ne rugam
Stapane, Dumnezeul nostru, imparatul veacurilor, Cel atotputernic si atottiitor, Care faci pe toate si insuti le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de sapte ori incins si vapaia cea dm Babilon le-ai prefacut in roua si pe sfintii trei tineri neatinsi i-ai pazit; Doctorul si tamaduitorul sufletelor noastre, mantuirea celor ce nadajduiesc in Tine, Tie ne rugam si cu umilinta cerem: departeaza, inlatura, izgoneste toata lucrarea diavoleasca, toata calea si toata vrajmasia satanei, privirea cea rea, nesatioasa si pizmasa a ochilor celor facatori de rele a oamenilor pizmasi, de la robul Tau (N).
Si fie ca, din frumusete sau pentru putere, ori din intamplare sau din pizma si rautate, i-a venit lui aceasta neputinta, insuti, Iubitorule de oameni Stapane, tinde mana Ta cea tare si bratul Tau cel atotputernic si inalt si cerceteaza aceasta zidire a Ta si-i trimite inger de pace, stapanitor si pazitor sufletului si trupului, care sa goneasca si sa starpeasca de la ea tot sfatul rau, toata pizma si deochiul facator de stricaciune al oamenilor rai, ca, izbavita fiind cu puterea Ta, sa-Ti cante Tie cu multumire: Domnul este ajutorul meu, si nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul; si iarasi: nu-mi va fi frica de rele, pentru ca Tu cu mine esti; ca Tu esti Domnul puterii mele, Cel tare si stapanitor, Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie.
Asa, Doamne Dumnezeul nostru, milostiveste-Te spre robul Tau si izbaveste-l de toata stricaciunea si supararea ce i s-a facut din pizma. Pentru rugaciunile preabinecuvantatei stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu rugaciunile arhanghelilor celor cu chip de lumina; ale cinstitului, maritului proorocului, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale sfintei si marii mucenite Marina; ale sfantului Stelian; ale preacuvioasei maicii noastre Parascheva cea noua; ale sfantului sfintitului mucenic Elefterie si ale sfantului (N), a carui pomenire savarsim, si ale tuturor sfintilor Tai.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam si Celui fara de inceput al Tau Parinte si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Si stropeste pe bolnav cu apa sfintita, daca a facut mai intai sfestania, sau cu aghiazma de la Boboteaza. Apoi preotul pune mana pe capul celui bolnav, zicand aceasta:
Rugaciune
Harul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfintilor Sai Ucenici si Apostoli, - zicand: Pe bolnavi mainile veti pune si bine le va fi, si printr-insii este dat si noua nevrednicilor slujitorilor Sai, acest har, prin mine smeritul si nevrednicul preot, sa te tamaduiasca pe tine, fiule si fratele nostru cel duhovnicesc de toata boala si neputinta sufleteasca si trupeasca ce te-a cuprins, si sa te daruiasca Bisericii Sale intreg, cinstit, sanatos, indelungat in zile, bine umbland si facand poruncile lui Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciune-pentru-deochi-96600.html
sâmbătă, 9 noiembrie 2013
Sai Baba, gurul indian care se credea Dumnezeu! Dar multi cred ca n-a fost decat un simplu magician si sarlatan…
Sai Baba este un guru indian care a creat o secta religioasa, in care divinitatea proslavita este chiar persoana sa. Baba se pretinde a fi incarnarea altor lideri religiosi, si chiar a lui Iisus Cristos, considerandu-se un unificator si implinitor al marilor religii ale lumii. Aceasta identitate fulminanta a fost construita treptat, pe masura ce admiratia si numarul de adepti a crescut.
La varsta de 14 ani (1940), Baba a avut o ciudata experienta care i-a schimbat complet personalitatea. Comportamentul dobandit in urma acelei experiente i-a determinat pe parintii sai sa incerce un tratament specific utilizat in cazul celor posedati de demoni, tratament la care au renuntat datorita cruzimii pe care o implica. In scurt timp, Baba a inceput sa faca minuni, materializand bomboane si flori. Totodata a inceput sa se considere a fi reincarnarea spiritului lui Sai Baba din Shirdi – un alt mistic indian proslavit ca Dumnezeu- decedat cu 8 ani inainte de a se naste el.
In 1966, Baba a instituit un mare ashram alaturi de un spital si un centru de studii vedice. Cartile scrise de discipolii sai l-au facut cunoscut in lumea intreaga. Ceea ce l-a facut pe Sai Baba celebru si venerat, sunt, fara indoiala, minunile sale: materializari de obiecte, vindecari, citirea gandurilor de la distanta, clarviziune, etc. Materializarile, ce constau in talismane, crucifixuri, ceasuri, flori, carti, fotografii, sunt realizate conform nevoilor audientei, pentru ca aceasta sa devina o jucarie credula in mainile maestrului.
Grandomania acestui guru, deriva chiar si din numele pe care si l-a asumat. Sai inseamna “mama divina”, iar Baba “tata divin”. Impreuna, cele doua cuvinte reprezinta o pretentie de autoritate asupra tuturor lucrurilor, conform afirmatiilor proprii de a fi incarnarea lui Shiva si Sakti. Iata, in continuare, cateva citate relevante din filosofia lui Baba, care arunca o lumina edificatoare asupra naturii identitatii sale:
“Eu sunt Dumnezeu. Puterea mea este divina si nu are limite. Nu exista vreo forta naturala sau supranaturala care ma poate opri (pe mine sau misiunea mea). Misiunea mea este sa previn intamplarea acestor lucruri (a holocaustului nuclear) prin restabilirea dharmei si a legii spirituale a lui Dumnezeu. Sa restabilesc un Dumnezeu, o religie, o limba care sa imbrace intreaga umanitate. “
Aceste declaratii sunt mai degraba infricosatoare decat admirabile, prin pretentia lor de grandoare. Teologia lui Baba are ca valoare fundamentala pe Brahman, cel fara atribute, si pe sine insusi, ca intruchipare personala a acestuia. Toti oamenii sunt de natura divina; deosebirea consta in faptul ca el si-a realizat propria divinitate, pe cand ceilalti nu, datorita persistentei in iluzia lumii materiale. Ajutorul pentru fiecare individ care doreste sa-si realizeze propria divinitate, vine tot de la Baba, prin grija si mila sa. Datoria omului este sa se dedice meditatiei asupra unor mantre si imagini, ce pot fi ale lui Krisna, Rama, Isus, sau cel mai indicat – poze cu chipul lui Baba. El afirma: “Adevarul meu e inexplicabil, impenetrabil. Eu sunt deasupra oricarei posibilitati de investigatie. Nu este nimic ce eu nu pot vedea, nu este nici un loc caruia eu sa nu-i stiu calea de acces, nicio problema pe care sa n-o pot rezolva. Suficienta mea este neconditionata. Eu sint totalitatea.”
Asemenea consideratii ne duc la esenta invataturilor lui Baba, iar esenta este declaratia surprinzatoare ca el este Dumnezeu, ca noi suntem deasemenea Dumnezeu si ca singura diferenta intre el si noi este constienta faptului ca el este Dumnezeu si traieste deplin conform acestui adevar, pe cand noi sintem inconstienti de aceeasi realitate.
La discursul oferit cu ocazia aniversarii zilei sale de nastere, pe 23.11.1983, Baba a indicat discipolilor sai un drum cu 5 etape pentru a-si realiza suprema stare de Constiinta (divinitatea). Cele 5 formule, care trebuie repetate necontenit, sunt:
- “Eu sunt Dumnezeu, Eu nu sunt diferit de Dumnezeu.” Formula trebuie repetata mereu si tinuta minte permanent.
- “Eu sunt Supremul Absolut indivizibil.”
- “Eu sunt Satcitananda.”
- “Ingrijorarile si anxietatea nu pot niciodata sa ma afecteze.”
- “Sunt intotdeauna multumit si frica nu poate sa ma atace.”
Exista insa si lucruri mai putin cunoscute despre Sai Baba, lucruri date la iveala de fosti discipoli, care l-au parasit dupa ce au aflat reversul medaliei marelui facator de minuni. Un indian, numit N.C.Gunpuley, a fost dezamagit de Baba, caruia i-a donat pamant si bani pentru a construi un spital pentru saraci. In loc sa construiasca spitalul, Baba a amenajat baraci pentru cazarea discipolilor occidentali. Autoglorificarea persoanei sale era mult mai importanta decat nevoile saracilor. Chiar si vindecarile sale miraculoase sunt facute cu acest scop. Sumele fabuloase pe care le detine nu au fost folosite pentru ajutorarea saracilor, ci pentru expansiunea influentei sale.
Tal Brooke, un american ce a petrecut 19 luni cu Baba, credea ca acesta este reincarnarea lui Isus Cristos. Mare i-a fost consternarea cand i-a fost dat sa cunoasca viata intima a maestrului sau. Sub pretextul purificarii chakrelor, Baba se angaja in relatii sexuale cu dicipolii sai intimi de acelasi sex. Mai mult, se afirma ca Baba folosea sperma acestora in ritualuri oculte, care erau sursa puterii sale supranaturale.
Dupa simptome, experienta ciudata pe care a avut-o la varsta de 14 ani, poate fi incadrata intr-o posesie demonica. Diagnosticul presupus de parinti s-a dovedit a fi adevarat. Caracterul si activitatile sale ascunse, fac ridicole afirmatiile proprii de a se considera Dumnezeu. Un magician profesionist, Naranjan Mathur, a afirmat ca minunile lui Sai Baba sunt pura prestidigitatie, el putand sa le imite exact, sau chiar sa realizeze unele si mai reusite.
Sursa:http://www.almeea.com/sai-baba-gurul-indian-care-se-credea-dumnezeu-dar-multi-cred-ca-n-a-fost-decat-un-simplu-magician-si-sarlatan/
La varsta de 14 ani (1940), Baba a avut o ciudata experienta care i-a schimbat complet personalitatea. Comportamentul dobandit in urma acelei experiente i-a determinat pe parintii sai sa incerce un tratament specific utilizat in cazul celor posedati de demoni, tratament la care au renuntat datorita cruzimii pe care o implica. In scurt timp, Baba a inceput sa faca minuni, materializand bomboane si flori. Totodata a inceput sa se considere a fi reincarnarea spiritului lui Sai Baba din Shirdi – un alt mistic indian proslavit ca Dumnezeu- decedat cu 8 ani inainte de a se naste el.
In 1966, Baba a instituit un mare ashram alaturi de un spital si un centru de studii vedice. Cartile scrise de discipolii sai l-au facut cunoscut in lumea intreaga. Ceea ce l-a facut pe Sai Baba celebru si venerat, sunt, fara indoiala, minunile sale: materializari de obiecte, vindecari, citirea gandurilor de la distanta, clarviziune, etc. Materializarile, ce constau in talismane, crucifixuri, ceasuri, flori, carti, fotografii, sunt realizate conform nevoilor audientei, pentru ca aceasta sa devina o jucarie credula in mainile maestrului.
Grandomania acestui guru, deriva chiar si din numele pe care si l-a asumat. Sai inseamna “mama divina”, iar Baba “tata divin”. Impreuna, cele doua cuvinte reprezinta o pretentie de autoritate asupra tuturor lucrurilor, conform afirmatiilor proprii de a fi incarnarea lui Shiva si Sakti. Iata, in continuare, cateva citate relevante din filosofia lui Baba, care arunca o lumina edificatoare asupra naturii identitatii sale:
“Eu sunt Dumnezeu. Puterea mea este divina si nu are limite. Nu exista vreo forta naturala sau supranaturala care ma poate opri (pe mine sau misiunea mea). Misiunea mea este sa previn intamplarea acestor lucruri (a holocaustului nuclear) prin restabilirea dharmei si a legii spirituale a lui Dumnezeu. Sa restabilesc un Dumnezeu, o religie, o limba care sa imbrace intreaga umanitate. “
Aceste declaratii sunt mai degraba infricosatoare decat admirabile, prin pretentia lor de grandoare. Teologia lui Baba are ca valoare fundamentala pe Brahman, cel fara atribute, si pe sine insusi, ca intruchipare personala a acestuia. Toti oamenii sunt de natura divina; deosebirea consta in faptul ca el si-a realizat propria divinitate, pe cand ceilalti nu, datorita persistentei in iluzia lumii materiale. Ajutorul pentru fiecare individ care doreste sa-si realizeze propria divinitate, vine tot de la Baba, prin grija si mila sa. Datoria omului este sa se dedice meditatiei asupra unor mantre si imagini, ce pot fi ale lui Krisna, Rama, Isus, sau cel mai indicat – poze cu chipul lui Baba. El afirma: “Adevarul meu e inexplicabil, impenetrabil. Eu sunt deasupra oricarei posibilitati de investigatie. Nu este nimic ce eu nu pot vedea, nu este nici un loc caruia eu sa nu-i stiu calea de acces, nicio problema pe care sa n-o pot rezolva. Suficienta mea este neconditionata. Eu sint totalitatea.”
Asemenea consideratii ne duc la esenta invataturilor lui Baba, iar esenta este declaratia surprinzatoare ca el este Dumnezeu, ca noi suntem deasemenea Dumnezeu si ca singura diferenta intre el si noi este constienta faptului ca el este Dumnezeu si traieste deplin conform acestui adevar, pe cand noi sintem inconstienti de aceeasi realitate.
La discursul oferit cu ocazia aniversarii zilei sale de nastere, pe 23.11.1983, Baba a indicat discipolilor sai un drum cu 5 etape pentru a-si realiza suprema stare de Constiinta (divinitatea). Cele 5 formule, care trebuie repetate necontenit, sunt:
- “Eu sunt Dumnezeu, Eu nu sunt diferit de Dumnezeu.” Formula trebuie repetata mereu si tinuta minte permanent.
- “Eu sunt Supremul Absolut indivizibil.”
- “Eu sunt Satcitananda.”
- “Ingrijorarile si anxietatea nu pot niciodata sa ma afecteze.”
- “Sunt intotdeauna multumit si frica nu poate sa ma atace.”
Exista insa si lucruri mai putin cunoscute despre Sai Baba, lucruri date la iveala de fosti discipoli, care l-au parasit dupa ce au aflat reversul medaliei marelui facator de minuni. Un indian, numit N.C.Gunpuley, a fost dezamagit de Baba, caruia i-a donat pamant si bani pentru a construi un spital pentru saraci. In loc sa construiasca spitalul, Baba a amenajat baraci pentru cazarea discipolilor occidentali. Autoglorificarea persoanei sale era mult mai importanta decat nevoile saracilor. Chiar si vindecarile sale miraculoase sunt facute cu acest scop. Sumele fabuloase pe care le detine nu au fost folosite pentru ajutorarea saracilor, ci pentru expansiunea influentei sale.
Tal Brooke, un american ce a petrecut 19 luni cu Baba, credea ca acesta este reincarnarea lui Isus Cristos. Mare i-a fost consternarea cand i-a fost dat sa cunoasca viata intima a maestrului sau. Sub pretextul purificarii chakrelor, Baba se angaja in relatii sexuale cu dicipolii sai intimi de acelasi sex. Mai mult, se afirma ca Baba folosea sperma acestora in ritualuri oculte, care erau sursa puterii sale supranaturale.
Dupa simptome, experienta ciudata pe care a avut-o la varsta de 14 ani, poate fi incadrata intr-o posesie demonica. Diagnosticul presupus de parinti s-a dovedit a fi adevarat. Caracterul si activitatile sale ascunse, fac ridicole afirmatiile proprii de a se considera Dumnezeu. Un magician profesionist, Naranjan Mathur, a afirmat ca minunile lui Sai Baba sunt pura prestidigitatie, el putand sa le imite exact, sau chiar sa realizeze unele si mai reusite.
Sursa:http://www.almeea.com/sai-baba-gurul-indian-care-se-credea-dumnezeu-dar-multi-cred-ca-n-a-fost-decat-un-simplu-magician-si-sarlatan/
Intr-o catedrala din Franta, un demon verde a bagat in sperieti toti oamenii, incercand sa provoace un incendiu!
La inceputul secolului al XVII-lea, catedrala din Quimper-Corentin, Franta, avea in varf o piramida acoperita cu plumb. La 1 februarie 1620, intre 7:00 si 8:00 p.m., piramida a fost lovita de trasnet, a luat foc, a explodat si a cazut cu un zgomot ingrozitor. Oamenii au alergat la catedrala din toate partile si au vazut, in mijlocul flacarilor si fumului, un demon de culoare verde cu o coada lunga, verde, care incerca sa intretina focul!
Aceasta relatare, care a fost publicata la Paris, este sustinuta de o versiune mai amanuntita tiparita la Rennes. Ultima versiune adauga ca demonul „a fost vazut clar de toti, in interiorul focului, cateodata verde, cateodata albastru si galben”.
Ce au facut autoritatile? Au aruncat in foc o gramada de obiecte sfintite, impreuna cu o suta cincizeci de galeti cu apa si patruzeci sau cincizeci de masuri cu balegar, dar focul a continuat sa arda. Trebuia luata o masura si mai drastica: o ostie sfintita a fost plasata intr-o bucata de paine si aruncata in flacari; apoi au amestecat apa sfintita cu lapte de la o doica cu o purtare fara pata si totul a fost imprastiat peste demon si piramida in flacari. Asa ceva vizitatorul n-a mai putut suporta; a suierat intr-un fel oribil si a zburat.
Credeti o asemenea povestire?
Sursa:http://www.almeea.com/intr-o-catedrala-din-franta-un-demon-verde-a-bagat-in-sperieti-toti-oamenii-incercand-sa-provoace-un-incendiu/
Aceasta relatare, care a fost publicata la Paris, este sustinuta de o versiune mai amanuntita tiparita la Rennes. Ultima versiune adauga ca demonul „a fost vazut clar de toti, in interiorul focului, cateodata verde, cateodata albastru si galben”.
Ce au facut autoritatile? Au aruncat in foc o gramada de obiecte sfintite, impreuna cu o suta cincizeci de galeti cu apa si patruzeci sau cincizeci de masuri cu balegar, dar focul a continuat sa arda. Trebuia luata o masura si mai drastica: o ostie sfintita a fost plasata intr-o bucata de paine si aruncata in flacari; apoi au amestecat apa sfintita cu lapte de la o doica cu o purtare fara pata si totul a fost imprastiat peste demon si piramida in flacari. Asa ceva vizitatorul n-a mai putut suporta; a suierat intr-un fel oribil si a zburat.
Credeti o asemenea povestire?
Sursa:http://www.almeea.com/intr-o-catedrala-din-franta-un-demon-verde-a-bagat-in-sperieti-toti-oamenii-incercand-sa-provoace-un-incendiu/
Molitfele Sfantului Vasile cel Mare
Molitfele Sfantului Vasile cel Mare
(pentru cei care patimesc de la diavol
si pentru toata neputinta, care se citesc
si in ziua Sfantului Vasile cel Mare)
Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnului sa ne rugam.
Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului. Te blestem pe tine si pe toata puterea cea cazuta ce a urmat vointa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; iesi si te departeaza de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvant toate le-a zidit si cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Nascut, Care, mai inainte de veci, in chip de negrait si fara patima, S-a nascut dintr-insul; cu Cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau si, mai inainte, prin legea firii l-a invatat acestea si cu priveghere ingereasca 1-a pazit; cu Cel ce a inecat pacatul cu apa de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici si turnul faradelegilor l-a sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa l-a ars si spre marturie fumega fum nestins; cu Cel ce marea cu toiagul a despartit si pe popor l-a trecut cu picioarele neudate, iar pe tiranul faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri de veci a inecat-o. Te blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioara in chip de negrait S-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; Care a binevoit sa spele prin botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem. Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat in Iordan si ne-a dat noua in apa, prin har, chipul nestricaciunii; de Care ingerii si toate puterile ceresti s-au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-Se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului si cand pogorarea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vantul si a linistit viforul marii; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru si celor muti le-a dat grai; Cel ce a curatit ranile leprosilor si pe morti din groapa i-a inviat; Cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadul prin inviere l-a pradat si toata omenirea a intocmit-o sa nu mai fie cucerita de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atottiitorul, Care a insufletit pe oameni si cu grai de Dumnezeu insuflat dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea a umplut-o de dreapta credinta. Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te, diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, cel fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Beelzebul, sau de te arati ca cel ce scutura, ca sarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care infricosezi cu navalirea, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau in boala, sau in neputinta, sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de dezmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa; sau din balta, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul baii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim, sau de unde nu stim, cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit, pieri si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu. Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N), ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrasnirea dintilor te asteapta, ca rasplatire pentru neascultare. Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vreo alta viclenie de duhuri necurate, ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locuieste, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leaga pe toti care vatama si uneltesc aupra chipului Sau; Cel ce in lanturi te-a aruncat in intunericul iadului, pentru noaptea si ziua cea lunga, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor. Ca mare este frica de Dumnezeu si mare este slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul maritelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea si, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai luminat pe omul cel patruns de intuneric; Cel ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului de la noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai facut pe noi nemuritori si ne-ai marit cu slava Ta; Cel ce, cu invierea Ta, ne-ai daruit noua sa ne ridicam de la oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; Cel ce ai luat asupra-Ti sfaramarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; Care ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea in nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, Cel de a Carui frica se topesc muntii impreuna cu taria de sub cer; de a Carui putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a Carui porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s-au pus, ci, suspinand, asteapta porunca Ta; de a Carui frica toata faptura se chinuieste oftand cu suspinuri negraite si avand porunca sa astepte vremea sa; de Care toata firea cea potrivnica a fugit si oastea vrajmasului s-a domolit, diavolul a cazut, sarpele s-a calcat si balaurul s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au marturisit s-au luminat si s-au intarit in Tine, Doamne; prin Care viata s-a aratat, nadejdea s-a intemeiat, credinta s-a intarit, Evanghelia s-a propovaduit; prin Care omul cel pamantesc s-a innoit crezand in Tine, ca cine este ca Tine Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugam pe Tine, Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel ce esti mai inainte de veci si mai presus de fire, primeste pe acesta care a venit la Tine pentru numele Tau cel sfant si al iubitului Tau Fiu, Iisus Hristos, si al Sfantului si preaputernicului si de viata facatorului Tau Duh; izgoneste din sufletul lui toata neputinta, toata necredinta, tot duhul necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara chip si fara rusine. Asa, Dumnezeule, departeaza de la robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraja cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastampararea si tot cugetul viclean. Asa, Doamne, Dumnezeul nostru, insufla intr-insul Duhul Tau cel pasnic, ca, fiind pazit de El, sa faca roade de credinta, de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadejde, de blandete, de indelunga-rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere, caci este rob al Tau, in numele lui Iisus Hristos, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-O impreuna cu ingerii, arhanghelii, domniile cele marite si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inima noastra, ca puternic esti, Doamne, si Tie slava inaltam, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/molitfele-sfantului-vasile-mare-72553.html
(pentru cei care patimesc de la diavol
si pentru toata neputinta, care se citesc
si in ziua Sfantului Vasile cel Mare)
Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnului sa ne rugam.
Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului. Te blestem pe tine si pe toata puterea cea cazuta ce a urmat vointa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; iesi si te departeaza de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvant toate le-a zidit si cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Nascut, Care, mai inainte de veci, in chip de negrait si fara patima, S-a nascut dintr-insul; cu Cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau si, mai inainte, prin legea firii l-a invatat acestea si cu priveghere ingereasca 1-a pazit; cu Cel ce a inecat pacatul cu apa de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici si turnul faradelegilor l-a sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa l-a ars si spre marturie fumega fum nestins; cu Cel ce marea cu toiagul a despartit si pe popor l-a trecut cu picioarele neudate, iar pe tiranul faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri de veci a inecat-o. Te blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioara in chip de negrait S-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; Care a binevoit sa spele prin botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem. Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat in Iordan si ne-a dat noua in apa, prin har, chipul nestricaciunii; de Care ingerii si toate puterile ceresti s-au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-Se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului si cand pogorarea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vantul si a linistit viforul marii; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru si celor muti le-a dat grai; Cel ce a curatit ranile leprosilor si pe morti din groapa i-a inviat; Cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadul prin inviere l-a pradat si toata omenirea a intocmit-o sa nu mai fie cucerita de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atottiitorul, Care a insufletit pe oameni si cu grai de Dumnezeu insuflat dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea a umplut-o de dreapta credinta. Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te, diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, cel fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Beelzebul, sau de te arati ca cel ce scutura, ca sarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care infricosezi cu navalirea, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau in boala, sau in neputinta, sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de dezmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa; sau din balta, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul baii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim, sau de unde nu stim, cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit, pieri si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu. Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N), ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrasnirea dintilor te asteapta, ca rasplatire pentru neascultare. Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vreo alta viclenie de duhuri necurate, ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locuieste, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leaga pe toti care vatama si uneltesc aupra chipului Sau; Cel ce in lanturi te-a aruncat in intunericul iadului, pentru noaptea si ziua cea lunga, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor. Ca mare este frica de Dumnezeu si mare este slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul maritelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea si, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai luminat pe omul cel patruns de intuneric; Cel ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului de la noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai facut pe noi nemuritori si ne-ai marit cu slava Ta; Cel ce, cu invierea Ta, ne-ai daruit noua sa ne ridicam de la oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; Cel ce ai luat asupra-Ti sfaramarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; Care ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea in nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, Cel de a Carui frica se topesc muntii impreuna cu taria de sub cer; de a Carui putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a Carui porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s-au pus, ci, suspinand, asteapta porunca Ta; de a Carui frica toata faptura se chinuieste oftand cu suspinuri negraite si avand porunca sa astepte vremea sa; de Care toata firea cea potrivnica a fugit si oastea vrajmasului s-a domolit, diavolul a cazut, sarpele s-a calcat si balaurul s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au marturisit s-au luminat si s-au intarit in Tine, Doamne; prin Care viata s-a aratat, nadejdea s-a intemeiat, credinta s-a intarit, Evanghelia s-a propovaduit; prin Care omul cel pamantesc s-a innoit crezand in Tine, ca cine este ca Tine Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugam pe Tine, Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel ce esti mai inainte de veci si mai presus de fire, primeste pe acesta care a venit la Tine pentru numele Tau cel sfant si al iubitului Tau Fiu, Iisus Hristos, si al Sfantului si preaputernicului si de viata facatorului Tau Duh; izgoneste din sufletul lui toata neputinta, toata necredinta, tot duhul necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara chip si fara rusine. Asa, Dumnezeule, departeaza de la robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraja cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastampararea si tot cugetul viclean. Asa, Doamne, Dumnezeul nostru, insufla intr-insul Duhul Tau cel pasnic, ca, fiind pazit de El, sa faca roade de credinta, de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadejde, de blandete, de indelunga-rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere, caci este rob al Tau, in numele lui Iisus Hristos, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-O impreuna cu ingerii, arhanghelii, domniile cele marite si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inima noastra, ca puternic esti, Doamne, si Tie slava inaltam, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/molitfele-sfantului-vasile-mare-72553.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)