joi, 21 februarie 2013
Fagaduintele lui Dumnezeu fata de Noe
Făgăduinţele lui Dumnezeu faţă de Noe
-CAPITOLUL LXVII-
1 În acele zile, Stăpânul Universului a rostit: "Noe, destinul tău a fost prezentat în faţa Mea, fiind lipsit de orice mustrare: soarta ta este plină de iubire şi dreptate.
2 Acum, Îngerii vor face o corabie de lemn şi după ce o vor termina, Îmi voi întinde mâna asupra ei în semn de ocrotire şi din ea va răsări sămânţa vieţii. Va fi o schimbare pentru ca Pământul să nu rămână gol.
3 Voi întări seminţia ta în vecii vecilor şi îi voi risipi pe cei ce locuiesc împreună cu tine; ei nu vor fi niciodată sterpi şi se vor înmulţi în numele Meu şi cu binecuvântarea Mea."
4 Atunci Dumnezeu îi va întemniţa pe Îngerii căzuţi în acea vale fierbinte pe care i-o arătase lui Enoh, la Apus, lângă munţii de aur, de argint, de fier, de cupru şi de cositor.
5 El a văzut acea vale răscolită de un mare cutremur şi de o uriaşă revărsare de ape.
6 Când s-a produs aceasta, lava incandescentă şi clocotul apelor au răspândit un teribil iz de sulf.
7 Valea Îngerilor căzuţi s-a învăpăiat brusc şi râuri de foc au ţâşnit din ea.
8 Aceste ape le vor servi locuitorilor Pământului atât pentru a-şi vindeca trupul cât şi pentru a-l distruge. Dar deşi văd această pedeapsă, ei tot nu cred în Dumnezeu.
9 Cu cât mai adânci vor fi arsurile din carnea lor, cu atât mai mult li se va schimba sufletul şi le va părea mai rău că au crezut în dorinţa trupească şi nu în Duhul Sfânt.
10 Temperatura acestor ape se va schimba atunci când Îngerii răsculaţi vor pleca din fundul Pământului: apa tuturor acestor izvoare va redeveni rece.
11 şi Arhanghelul Mihail a adăugat: "Această pedepsire a Îngerilor este o lecţie pentru toţi cei puternici.
12 Deocamdată aceste ape termale servesc doar la vindecarea trupurilor regilor şi la măgulirea simţurilor lor. Dar ei
nu-şi pot închipui că aceste ape vor deveni un foc veşnic."
Sursa:angelinspir.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu