duminică, 17 februarie 2013

Mare forfota in cer


Mare forfotă în cer
-CAPITOLUL LX-

1 În cea de-a paisprezecea zi a celei de-a şaptea luni a vieţii mele, am văzut că cerul era scuturat cu putere. Oştirea lui Dumnezeu şi miile de Îngeri erau cuprinse de o forfotă mare.
2 Stăpânul Timpului era aşezat pe tronul Lui, înconjurat de slavă, iar Îngerii stăteau lângă El.
3 Mi-a fost teamă, am simţit o durere vie în şale şi am căzut la pământ.
4 Mihail a trimis pe unul din Îngerii lui pentru a mă ridica. De îndată mi-am revenit din şocul suportat la priveliştea acestei oştiri, a forfotei sale şi a acestor scuturături puternice care zguduiau cerul.
5 Mihail mi-a zis: "De ce eşti tulburat de ceea ce vezi? Până acum, a domnit doar îndurarea divină; şi înceată a fost mânia Domnului faţă de locuitorii Pământului.
6 Dar când va sosi ziua judecăţii, mânia sa teribilă se va manifesta. El a pregătit-o pentru toţi aceia care îşi bat joc de legile Sale, care nu cred în El şi care-I ponegresc numele. Această zi a fost pregătită şi pentru a face un legământ cu cei aleşi şi pentru a-i pedepsi pe toţi păcătoşii. Atunci, El va ucide părinţii şi copiii".
7 Doi monştri au fost recunoscuţi în acea zi: unul femeiesc, numit Leviatan, hărăzit adâncurilor oceanelor şi tuturor apelor;
8 celălalt, bărbătesc, Behemoth, sortit imensului deşert din Dendain, situat la răsărit de grădina aleşilor. În acest deşert l-a primit Dumnezeu pe bunicul meu, al şaptelea de la Adam, primul om pe care l-a creat.
9 L-am rugat atunci pe un Înger să-mi arate forţa acestor monştri şi să-mi explice cum au fost dezlegaţi şi aruncaţi în fundul mării şi al deşertului.
10 Îngerul meu mi-a spus: "Tu, fiul unui om, vrei să ştii ceea ce trebuie să rămână tainic."
11 Un alt Înger, care mă însoţea, mi-a dezvăluit alte taine. El mi-a arătat începutul şi sfârşitul lucrurilor.
12 Am văzut astfel ceea ce se află sub Pământ, în fundul hăului şi în străfundul cerurilor, hambarele în care sunt rânduite vânturile, puterea lor calculată şi drămuită. Intensitatea luminii Lunii este supusă unor reguli. Cât despre stele, ele sunt organizate în constelaţii care poartă fiecare câte un nume.
13 Tunetul nu bubuie la întâmplare, nici trăznetul şi nici fulgerele care brăzdează cerul.
14 Căci tunetul face pauze când bubuie. El şi cu fulgerele sunt de nedespărţit şi complet supuse lui Dumnezeu.
15 Când fulgerul străluceşte, tunetul dă glas, dar Duhul îl potoleşte de îndată. Fenomenul este înscris în timp şi măsurat de o clepsidră; fiecare din ele este înfrânat de Duhul.
16 Duhul mării, masculin, este voinic şi o atrage cu puterea lui, silind-o să se retragă; astfel, ea este alungată şi risipită pe toţi munţii Pământului.
17 Duhul îngheţului este propriul său Înger, pe când duhul grindinei este un Înger al lui Dumnezeu.
18 Duhul zăpezii o lasă să cadă cu propria-i putere; este un duh deosebit, iar ceea ce urcă din ea este o brumă numită "prospeţime".
19 Duhul ceţii nu se află în aceste hambare: el are unul numai al lui căci drumul său e glorios, atât în lumină cât şi în întuneric, atât iarna cât şi vara.
20 Duhul rouăi sălăşluieşte la hotarele cerului şi locuinţa sa este vecină cu hambarele ploii; ea cade atât vara cât şi iarna; norul ei şi cel al ceţii sunt întovărăşite.
21 Când duhul ploii se mişcă în afara hambarului său, vin Îngerii, deschid hambarul şi o scot afară; apoi, când se răspândeşte pe întregul Pământ, ea se uneşte cu apa care este deja pe el.
22 Într-adevăr, apele le sunt hărăzite locuitorilor Pământului, căci ele constituie o hrană trimisă de Dumnezeu. De aceea, ploaia este supusă controlului Îngerilor.
23 Am văzut toate acestea pe drumul care duce spre locuinţa celor drepţi.
24 Îngerul păcii mi-a spus: "Aceşti doi monştri, pregătiţi potrivit măreţiei lui Dumnezeu, sunt hrăniţi în vederea pedepsei."
Sursa:angelinspir.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu