luni, 11 februarie 2013
Prezentarea Sfintei Treimi.Fiul Omului,lumina si nadejdea popoarelor
Prezentarea Sfintei Treimi. Fiul Omului, lumina şi nădejdea popoarelor
-CAPITOLUL XLVIII-
1 În acel loc, am văzut izvorul nesecat al dreptăţii. De jur împrejur erau multe izvoare de înţelepciune: toţi cei însetaţi sorbeau din ele. Ei locuiau cu cei aflaţi pe calea [spirituală], cu cei desăvârşiţi şi cu cei aleşi.
2 Atunci Fiul Omului a fost numit în prezenţa Duhului Sfânt şi numele Lui a fost rostit în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul Timpului.
3 Aceasta s-a întâmplat înainte ca Soarele şi constelaţiile să fi fost create, înainte ca stelele să fi fost plăsmuite.
4 Pentru cei care urmează calea cea dreaptă, Fiul va fi un toiag pe care se vor sprijini pentru a nu se poticni. Pentru popoare, El va fi o lumină şi o nădejde pentru cei aflaţi în suferinţă.
5 Toate fiinţele vii Îl vor adora; şi Îl vor binecuvânta, Îl vor preamări şi vor cânta.
6 Iată de ce El a fost ales şi ascuns dinainte chiar de facerea lumii.
7 Înţelepciunea Duhului Sfânt L-a descoperit celor desăvârşiţi şi celor ce se află pe calea [spirituală], căci El le-a ocrotit soarta. Graţie numelui Său vor fi ei mântuiţi; cât despre viaţa lor, totul a fost făcut după voia Sa.
8 În acele zile, pe Pământ, regii şi bogătaşii îşi vor pleca ruşinaţi capetele din cauza faptelor pe care le-au săvârşit. Da, în acele zile de spaimă, vor fi neputincioşi să-şi afle mântuirea. Eu îi voi da în mâinile Celui Ales.
9 Ca paiele în foc, vor arde; ca plumbul azvârlit în apă se vor îneca sub privirile celor ce urmează calea cea dreaptă.
10 şi pe când vor suferi, cei de pe Pământ se vor odihni. Ei vor cădea şi nu se vor mai putea ridica şi nu va fi nimeni care să le întindă mâna şi să-i ajute pentru că ei au tăgăduit Sfântul Duh şi pe Trimisul Lui. Binecuvântat fie Duhul.
Sursa:angelinspir.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu