Aparitii tainice ale ingerilor
Îngerul păzitor al călugăriţei franceze Marie du Christ a luat forma unui vultur ca să o poată conduce în bilocaţie în călătorii îndepărtate, în timp ce îngerul Annei Ebele (1917-1985), o tânără nemţoaică pe care a trebuit să o protejeze de soldaţi, a ales forma unui porumbel care se aşeza pe umărul sau pe mâinile ei: "Am luat această formă ca să pot conversa cu tine fără a atrage atenţia. Trebuie să ascunzi toate darurile pline de graţie primite de la Soţul tău divin."
Aceste deghizări nu sunt surprinzătoare de fapt, atunci când ştim ce s-a petrecut la Zeitun, în Egipt, între anii 1968-1969. Fecioara Maria şi-a făcut apariţia în tăcere şi aureolată de un nimb luminos, deasupra cupolei unei biserici, vizibilă pentru mii de persoane de toate credinţele. Această siluetă luminoasă a putut chiar să fie fotografiată împreună cu siluetele fiinţelor misterioase care o însoţeau:
"În plus, în ziua apariţiei luminoase, pe cer zburau neîntâmplător foarte mulţi porumbei alb-strălucitori de aceeaşi culoare cu a Fecioarei, astfel încât cerul întreg sclipea de alb strălucitor...".
(Michel Nil, Apparitions de la Tres Sainte Vierge Marie en Egypte en 1968-1969)
Toate relatările legate de acest eveniment sunt asemănătoare:
"A doua oară, porumbeii au apărut pe cer la două noaptea o dată cu a doua apariţie a Fecioarei, lucru care nu este foarte natural deoarece porumbeii nu zboară noaptea în mod normal; în plus, aceşti porumbei erau de o culoare albă strălucitoare care sclipea în întunericul nopţii."
Aceste păsări stranii de lumină aveau un comportament cel puţin neobişnuit:
"În epoca apariţiilor, se manifestau pe cer stele şi îngeri. Porumbeii zburau foarte frumos creând deasupra noastră forme simbolice, ca de exemplu forme de cruce. Câteodată ei erau foarte luminoşi, aproape ireali, altădată păreau porumbei reali. Uneori lumina strălucea puternic din ciocurile lor sau de la nivelul aripilor."
Credincioşii erau convinşi că porumbeii aceia strălucitori erau îngeri care îşi escortau astfel regina. Unele persoane au întrezărit chiar anumite siluete luminoase de adolescenţi care le luau locul câteodată.
Cunoscând aceste apariţii şi manifestări, experienţa servitoarei lui Dumnezeu Speranza Gonzales Puig (1823-1885), fondatoarea grupării creştine Misionarele Inimii Imaculate a Fecioarei Maria din Spania, nu ne mai apare atât de insolită pe cât a părut pentru directorul ei spiritual de la acea vreme. În Notas autobiograficas, ea povesteşte că era mereu însoţită şi instruită de îngeri. Pe 4 ianuarie 1856, ea s-a regăsit "înconjurată de 9 îngeri păzitori", dintre care mai ales unul era protectorul ei. Numărul celorlalţi îngeri din jurul ei varia mereu. Ei îi vorbeau adeseori şi de cele mai multe ori ea îi vedea sub forma unor "globuri luminoase" şi le auzea "vocile duioase care o instruiau pe cărările virtuţii".
În general, îngerii se manifestă însă sub forme omeneşti. Ei pot apărea sub forma unor adolescenţi sau a unor bărbaţi de o mare frumuseţe, dar uneori ei se manifestă sub forma unor copii. Astfel, îngerul păzitor al sfintei Francesca Romana şi îngerul care a pregătit-o pe Catherine Labouré (1806-1876) pentru întâlnirea cu Fecioara Maria în capela de pe strada Bac, pe 18 iulie 1830 s-au manifestat şi ei sub forma unor copii:
"În sfârşit, pe la orele 11 seara m-au auzit strigată pe nume: "Sora mea! Sora mea!"
M-am ridicat privind în direcţia vocii pe care o auzeam şi care ajungea la mine dintr-o parte. Am tras o perdea şi am văzut un copil de patru sau cinci ani, îmbrăcat în alb, care mi-a spus:
"Luaţi o diligenţă şi veniţi la sfânta capelă. Maica Domnului vă aşteaptă!"
M-am grăbit să mă îmbrac şi m-am îndreptat spre partea camerei unde copilul mă aştepta în picioare fără a fi mai înalt decât marginea patului meu. L-am urmat apoi şi l-am admirat conducându-mă din stânga mea şi emanând raze de lumină peste tot pe unde trecea."
(René Laurentin, Vie authentique de Catherine Labouré)
Micuţul s-a dovedit surprinzător de autoritar în momentul în care Catherine ajunsă la capelă părea că nu-şi dă seama că se află în faţa Fecioarei Maria. "În momentul acela micuţul mi-a vorbit dar nu cu o voce de copil, ci cu o voce puternică de bărbat, iar cuvintele lui erau pline de fermitate."
Micul înger păzitor al sfintei Francesca Romana s-a dovedit şi el foarte ferm, ca şi cel al misticei spaniole Marina de Escobar (1554-1633), care o vizita sub forma unui copil de şapte-opt ani. După stigmatizarea ei, Marina a primit 4 şi apoi 12 îngeri suplimentari, care se aflau în serviciul ei pentru a o ajuta în rugăciunile şi operele ei pioase, pentru a o îngriji în timpul bolilor ei continue şi pentru a o consola în timpul suferinţelor şi încercărilor sale. Toţi se prezentau sub forma unor copii, iar unul dintre ei, care avea aparenţa unui copil de 2 ani, i-a spus într-o zi:
"Eu sunt mic dar Dumnezeu mi-a dat o putere foarte mare."
Călugăriţa Camilla Pudenziana Zangoni (1586-1662), din Bologna, a început să-şi vadă îngerul păzitor de la vârsta de 40 ani: el îi apărea sub forma unui copil fermecător de 7-8 ani.
Să ne focalizăm acum asupra unei manifestări supranaturale care i-a făcut pe toţi să îşi piardă cumpătul, chiar şi pe anchetatorii Vaticanului veniţi la faţa locului. Acest fenomen nu s-a petrecut nici în Portugalia, nici în Spania sau în Italia, ţări catolice prin excelenţă, în care acest gen de miracol nu surprinde pe aproape nimeni, ci în Japonia, ţară şintoistă şi budistă. Miracolul a fost văzut de mii de oameni, a fost fotografiat şi chiar filmat de televiziunile japoneze locale şi naţionale. O statuie din lemn a Fecioarei a plâns, vărsând lacrimi timp de mai multe zile într-o biserică japoneză, în vreme ce o credincioasă primea prin claraudiţie mesaje de la îngerul ei păzitor şi de la Fecioară în legătură cu miracolul de la Fatima. De-a dreptul înnebunitor!
Întrucât minunile nu sunt foarte frecvente la budişti, această statuie a pus în încurcătură toate autorităţile ecleziastice şi politice. Deşi a fost studiată, analizată, radiografiată, nu s-a descoperit în ea niciun mecanism, furtun sau cristal. Evenimentul a fost senzaţional: statuia unei "zeiţe“ străine se manifesta în Ţara Soarelui Răsare! Pe 4 ianuarie 1975, statuia Fecioarei aflată în Mănăstirea din oraşul Akita a început să plângă, marcând începutul primului miracol constatat de milioane de japonezi de toate confesiunile. Acest fenomen supranatural a durat până pe 15 septembrie 1981, când a avut loc a 101-a şi ultima lacrimaţie. Mitsuo Fukushima, reporter la Fuji News, dar şi alte două canale de televiziune plasaseră camere de luat vederi în faţa statuii, pentru a o filma 24 din 24 de ore, ca să surprindă lacrimile care se prelingeau pe obrajii de lemn! Iată comentariului episcopului, total depăşit de situaţie, reprodus în lucrarea Akita, lacrimile şi mesajele Fecioarei de Teiji Yasuda:
"Am mers la mănăstire şi am văzut. Eram stupefiat, deşi ştiam că miracolele erau frecvente în Biblie. Dar aceea era Biblia... Faptul de a vedea eu însumi un miracol m-a tulburat foarte mult... Este inexprimabil! Pe de altă parte, asta mi s-a părut prea de tot.
Atunci am pus-o sub observaţie pe sora Sasagawa şi i-am răscolit tot trecutul. Sora Sasagawa a fost în centrul problemei. Nu am descoperit nimic neobişnuit.“
Pregătită de către îngerul său păzitor (aşa cum fusese de curând şi sora Catherine Laboure, din Rue du Bac), călugăriţa avea stigmate şi, în plus, o percepea prin clarviziune pe Sfânta Fecioară, care îi transmitea mesaje. Autorităţile ecleziastice japoneze erau convinse că, într-un fel sau altul, lacrimaţiile aveau legătură cu ea. Atunci călugăriţa a fost cercetată amănunţit de către detectivi, iar lacrimile au fost analizate. Primul studiu, realizat de către un medic de la Facultatea de Medicină Legală, a identificat sângele care cursese din statuie: era grupa AB. În schimb, grupa sanguină a lacrimilor era grupa B. O altă analiză a lacrimilor vărsate pe 22 august 1981 le-a clasat de data aceasta în grupa 0. Prin aceasta, călugăriţa a fost de facto scoasă din discuţie şi Vaticanul a sfârşit prin a depune grosul dosar (urmare a şapte ani de anchetă) pe biroul cardinalului Ratzinger, pe vremea aceea prefect al Congregaţiei pentru doctrina credinţei. Viitorul Papă Benedict al XVI-lea a recunoscut în 1988 caracterul supranatural al acestor lacrimi miraculoase. Era deci un fenomen supranatural (un miracol), întru totul conform canoanelor Romei.
Dar ce i-a spus oare atât de grav Sfânta Fecioară acestei călugăriţe japoneze? Ce o făcea să plângă? Veştile nu sunt prea bune:
3 august 1973: "Tatăl Ceresc se pregăteşte să pedepsească întreaga umanitate.“
13 octombrie 1973: "Draga mea fiică, ascultă ceea ce am să-ţi spun. Aşa cum ţi-am spus deja, dacă oamenii nu se îndreaptă şi nu devin mai buni, Tatăl Ceresc va trimite o mare nenorocire asupra umanităţii. Va fi o pedeapsă mai mare decât Potopul, aşa cum nu s-a mai văzut niciodată. Focul va coborî din cer şi va distruge mare parte din omenire, fără a cruţa pe nimeni.“
13 octombrie este, bineînţeles, data aniversară a miracolului de la Fatima. Aceasta nu este o întâmplare, ci dimpotrivă: avertismentul din 1917 a fost reînnoit în 1973, ca şi în 1961, la Garabandal.
Iată varianta celui de al 3-lea secret de la Fatima ce a fost dictată de Fecioara Maria maicii Agnes, în Japonia, la data de 13 octombrie 1973:
"Cum ţi-am spus deja, dacă oamenii nu se căiesc şi nu se îndreaptă, Tatăl Ceresc va da o pedeapsă teribilă întregii umanităţi. Va fi o pedeapsă mai grea decât Potopul, o pedeapsă aşa cum nu a mai fost niciodată: un foc va coborî din ceruri şi va ucide o mare parte din omenire, atât pe cei buni, cât şi pe cei răi, şi nu îi va scuti nici pe preoţi, nici pe credincioşi. Supravieţuitorii vor fi atât de dezolaţi, încât îi vor invidia pe cei morţi.
Singurele arme care vor mai exista atunci vor fi mătăniile pentru rugăciune şi semnul lăsat de Fiul meu. Faceţi-vă rugăciunile în fiecare zi.
Diavolul se va infiltra chiar şi în Biserică, producând discordie, astfel că vom vedea cardinali ridicându-se împotriva cardinalilor şi episcopi ridicându-se împotriva altor episcopi. Preoţii care mă vor sluji plini de iubire vor fi dispreţuiţi şi atacaţi de ceilalţi; bisericile şi altarele vor fi jefuite şi Biserica va fi plină de cei care acceptă compromisurile, iar diavolul va împinge pe mulţi preoţi şi multe suflete consacrate lui DUMNEZEU să nu Îl mai slujească pe Domnul. Diavolul se va înverşuna mai ales împotriva acestor suflete consacrate [prin jurământ monastic] lui DUMNEZEU.
Perspectiva pierderii atâtor suflete este cauza tristeţii mele. Dacă păcatele vor creşte în număr şi în gravitate, nu va mai fi iertare pentru ei.“
În corelaţie cu aceste miracole, maica clarvăzătoare Agnes Katsuko Sasagawa a comunicat de mai multe ori cu un înger a cărui aparenţă era feminină:
"Am zărit deodată la dreapta patului meu o persoană graţioasă pe care nu o cunoşteam şi care a început să citească Rozariul împreună cu mine. După primele zece recitări ea a adăugat o rugăciune încă necunoscută mie. Surprinsă am repetat rugăciunea după ea. Iată textul acesteia:
"O, Domnule Iisus, iartă-ne nouă păcatele, păzeşte-ne de focul infernului şi condu-ne în Cer sufletele noastre, mai ales pe cele care au cea mai mare nevoie de mila Voastră divină."
Sora Agnes prin natura ei era foarte solară, iar îngerul său îi apărea sub forma unei femei. Această femeie nu era cu siguranţă Fecioara Maria, căci nu s-ar fi rugat sie însăşi recitând Rozariul:
"Sora Agnes povesteşte cum o femeie foarte frumoasă i-a apărut când se afla în spitalul din Miyoko, a recitat Rozariul împreună cu ea şi apoi a învăţat-o rugăciunea pe care Fecioara Maria o dăruise ciobănaşilor de la Fatima. Cine ar pute fi capabil de un asemenea miracol dacă nu un înger? De atunci, timp de nouă ani, aceeaşi fiinţă de lumină i-a apărut sorei Agnes de mai multe ori pentru a o ghida şi pentru a o avertiza în diverse situaţii."
Pe 13 ianuarie 1955, în timp ce Teresa Musco (1934-1976), în vârstă de 12 ani pe atunci, era internată în spitalul din Caserte pentru o intervenţie chirurgicală, ea a văzut la căpătâiul ei un copil foarte frumos şi blond, "cu aripi de aur şi cu o voce suavă":
"Oferă totul pentru păcătoşi, fără să te plângi! Eu sunt îngerul Gabriel şi sunt mereu alături de tine. Să nu te îngrijorezi de nimic."
Chiar şi arhanghel fiind, Gabriel i-a apărut fetiţei sub forma unui copil probabil pentru a nu o intimida sau speria. Chiar şi Rafael i-a apărut lui Tobias sub forma unui tânăr călător pentru că într-adevăr îngerii se deghizează câteodată din motive de discreţie, dar şi pentru a nu-i speria sau înspăimânta pe oamenii cărora li se arată.
Sursa:angelinspir.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu