Emanuel Swedenborg - Despre iubirea în cuplu (2)
La aceste cuvinte, unul dintre îngeri a luat-o înainte, fiind urmat de cei care afirmaseră că bucuriile paradisului constau în deliciile convorbirilor îngereşti. Îngerul i-a îndrumat către un loc înclinat spre latura dinspre Miazănoapte, unde se afla o adunare de mai multe persoane care gândiseră pe pământ ca aşa-zişii înţelepţi. Acest spaţiu era împărţit în mai mult de cincizeci de încăperi care aveau fiecare propria ei menire. În fiecare încăpere se flecărea despre ceva. Într-una se pălăvrăgea despre politică, despre interesele principilor şi ale monarhiilor, despre soarta naţiunilor, despre forma lor de guvernare, despre slăbiciunea sau forţa lor. În altă încăpere se dezbăteau subiecte mai plăcute, se discuta despre distracţii, despre farmecele sexului frumos şi, când găsea prilejul, fiecare îşi împodobea discursul cu relatarea vreunei aventuri interesante.
În altă parte, filozofia îşi recita morala, dialectica îşi înşira argumentele, chiar şi teologul îşi prezenta după plac sofismele într-o avalanşă de cuvinte, pentru a prelungi cât mai mult controversa. Am avut plăcerea să străbat toate aceste încăperi şi să-l ascult pe fiecare deliberând în largul său. Am mai observat că, după ce a dezbătut îndeajuns, fiecare era foarte grăbit să părăsească încăperea şi să schimbe subiectul discuţiei. Aproape de ieşire am văzut chipuri pe care era zugrăvită amărăciunea, tristeţea şi plictiseala.
- Ce aveţi? i-am întrebat. Până şi în acest spaţiu ceresc sunt cunoscute durerea şi suferinţa, ca şi în lumea noastră?
- Vai, mi-au răspuns aceştia, am crezut că fericirea s-ar fi putut găsi aici, că s-ar fi putut statornici pentru veşnicie încântările oferite de o bună companie! Suntem aici doar de trei zile şi cu greu mai putem înţelege ce ni se spune, până într-atât ne-am dezgustat de monotonia acestor nesfârşite conversaţii. Cea mai mare nenorocire este însă că poarta încăperii în care ne aflăm nu se mai deschide după voinţa noastră şi că această idee apăsătoare ne chinuie mereu, ţinându-ne neîncetat în faţa ochilor durata suferinţelor noastre şi veşnicia plictiselii care ne aşteaptă.
Atunci, îngerul care îi conducea le-a spus :
- V-aţi dat seama că starea în care aţi dorit atâta să vă aflaţi este de fapt mormântul fericirii voastre.
- Care este atunci acea fericire pe care nu o cunoaştem? întrebară aceştia.
- Adevărata fericire, continuă îngerul, este aceea de a săvârşi binele de care să se bucure ceilalţi, iar această preţioasă bucurie se hrăneşte din iubire şi se păstrează cu ajutorul înţelepciunii. Îngerii cunosc şi ei, ca şi voi, plăceri ale clipei, dar sufletul şi viaţa omului fericit pe care îl doriţi constau în ceea ce v-am spus adineauri.
La aceste cuvinte, poarta s-a deschis şi nu a mai rămas nimeni în acea încăpere.
Adresându-se apoi celor care credeau că fericirea supremă constă în banchete, îngerul i-a condus către un câmp umbrit într-un chip minunat şi împărţit în două laturi, fiecare dintre ele mărginită de cincisprezece mese umplute din belşug. Cuprinşi de mirare, oamenii au început să pună fel de fel de întrebări. Îngerul i-a lămurit că, întocmai cum îşi imaginaseră ei, prima masă era pentru Avraam, a doua pentru Isaac, a treia pentru Iacob şi aşa mai departe, pentru Sara, Rebeca, Lea, Raşela, într-un cuvânt, pentru fiinţele predestinate, de la primii Patriarhi şi până la Apostoli.
Noii veniţi au fost poftiţi să ia loc şi fiecare comesean nu mai contenea să-şi arate uimirea. După ce masa s-a sfârşit, au venit fecioarele care să însufleţească sărbătoarea: au urmat felurite cântări, dansuri, spectacole şi jocuri. Ziua nu apucase să se termine, că au şi fost poftiţi la ospăţul de a doua zi, cu singura deosebire că trebuiau să treacă pe rând de la o masă la alta şi tot aşa în veşnicie. Voind să le preîntâmpine dezamăgirea, îngerul i-a chemat şi le-a spus:
- Cerul a îngăduit priveliştea pe care o vedeţi pentru a vă ajuta să vă îndreptaţi şi a vă face să vă schimbaţi ideile pline de deşertăciune. Cei pe care îi luaţi drept patriarhi nu sunt decât nişte oameni neciopliţi şi ignoranţi ca şi voi, care au avut aceeaşi părere despre bucuriile Paradisului. Urmaţi-mă în prima încăpere şi veţi fi martorii căinţei celor mai mulţi dintre cei care stăteau la masă alături de voi.
Aceştia l-au urmat pe înger şi nu au văzut decât nişte oameni disperaţi şi îngroziţi de greşeala lor, care au profitat de prima clipă de libertate pentru a scăpa dintr-un loc în care nimic nu mai era în stare să-i reţină.
- Aflaţi aşadar, le mai spuse îngerul îndepărtându-se, că avem în Cer tot ceea ce aveţi şi voi pe pământ, că plăcerile simţurilor pot fi satisfăcute în mii şi mii de feluri, dar mai aflaţi şi că inima mai are şi alte corzi, a căror întrebuinţare nu este cunoscută decât în aceste locuri cereşti şi că în funcţionarea acestor noi mecanisme plăcerea nu numai că nu se stinge prin împlinirea ei, dar mai şi sporeşte în aşa fel încât nu se sfârşeşte niciodată, la fel cum timpul nu se sfârşeşte în curgerea lui. Bucuria aceasta îşi are principiul într-o tensiune lăuntrică inerentă voinţei omului, iar acest principiu izvorăşte din puterea iubirii marelui Creator al tuturor lucrurilor. Tot ceea ce descurajează spiritul omului pe pământ se pierde, se risipeşte şi dispare în această iubire.
Au urmat apoi cei care au considerat că binele suprem se află în bogăţii, împărăţii şi tronuri.
- Urmaţi-mă, le-a spus îngerul, şi veniţi să vă bucuraţi de ceea ce aţi dorit!
După ce i-a ajutat să treacă printr-un portic împodobit cu coloane şi piramide de un bun-gust desăvârşit, în faţa ochilor li s-a deschis priveliştea unor palate somptuoase. După ce şi-au săturat privirile de contemplarea măreţiei acelor palate, îngerul le-a spus:
- Pregătiţi-vă, deoarece primii dintre voi veţi deveni regi pentru a porunci şi a guverna, pe când ceilalţi, până la cei mai neînsemnaţi dintre voi, veţi primi conducerea unor principate.
Abia a încetat îngerul să vorbească, şi lângă fiecare coloană s-au înălţat tronuri acoperite cu baldachine magnifice sub care se aflau mese de aur masiv pe care erau aşezate spada, sceptrul şi coroana. În faţa acestor tronuri se vedeau estrade împodobite şi ele în fel şi chip, ridicate la trei coţi deasupra pământului, pe treptele cărora erau aşezate toate însemnele demnităţilor şi ale onorurilor, toate însemnele cavalereşti pe care deşertăciunea omului le-a inventat pe pământ ca să-l ajute să-şi uite nimicnicia şi să-i hrănească orgoliul.
- Veniţi şi aşezaţi-vă! le-a strigat îngerul. Pe tronurile care vă aşteaptă, fiecare dintre voi să-şi amintească cine a fost pentru a se gândi acum cine ar trebui să fie.
La aceste cuvinte ale îngerului, fiecare s-a aşezat pe locul care îi era destinat.
Am văzut atunci cum în faţa lor s-a înălţat un fum gros. Îngerul m-a lămurit că acel fum a urcat anume din Infern, ca să-i ameţească şi mai mult, sporindu-le închipuirea şi delirul, în acelaşi timp, Cerul părea să se deschidă deasupra capului lor, pentru a lăsa o poartă de trecere legiunilor de îngeri care s-au împărţit în miniştri şi în curteni, împărţindu-şi între ei toate demnităţile de la o curte princiară puternică, strălucitoare şi redutabilă. Şi în aceste ranguri supreme plictiseala nu a întârziat să urmeze împlinirii dorinţelor şi, scârbiţi ca şi ceilalţi de uniformitatea unui astfel de trai, oamenii şi-au dat seama că această bucurie himerică nu putea să le umple golul din inimă.
Nu s-au scurs nici măcar trei ore, şi cerul s-a deschis a doua oară şi alţi îngeri s-au înfăţişat înaintea lor.
- O, smintiţilor! le-au spus îngerii, ce faceţi? Întoarceţi-vă din greşeala voastră, nu vedeţi că nebunia voastră se preschimbă în zăpăceală şi în ruşine şi că printre nişte fantome, printre nişte simulacre de mărire, veneraţi în zadar idolul înşelător care zămisleşte pentru voi măgulirea mulţimii, care vă va dezamăgi? Haideţi, luminaţi-vă, deveniţi mai înţelepţi! Amintiţi-vă că cel ce clădeşte pe temelia orgoliului se va prăbuşi întotdeauna, căci nu există împărăţie plăcută lui Dumnezeu în afară de aceea a înţelepciunii şi nici alt triumf, altă glorie decât de a păstra înţelepciunea în inimă. Şi noi avem aici diferite trepte în ierarhiile noastre, cum aveţi şi voi pe pământ diferite ranguri, însă noi ne supunem cu toţi deopotrivă pentru alcătuirea unei ordini juste şi pentru păstrarea armoniei divine. Providenţa toarnă în inimile pe care şi le alege însuşirile potrivite pentru rangul pe care îl desemnează fiecăreia. La aceste cuvinte, tot fastul a dispărut, tronurile s-au năruit, norul care le hrănea nebunia s-a risipit, iar spiritul lor a fost vindecat.
Îngerul s-a întors apoi la cei care îşi închipuiseră că pot găsi fericirea într-o linişte, într-o tihnă neîntreruptă, în bucuria împăcată a lucrurilor celor mai curate ale unei naturi desăvârşite.
-Veniţi cu mine, le spuse îngerul, şi căutaţi în cerul pe care vi l-aţi imaginat fericirea care, în gândul vostru, ar trebui să vă fie de ajuns!
După ce au străbătut câteva câmpii încântătoare, una mai deosebită decât cealaltă, presărate cu crânguri de mirt şi de măslin, cu livezi fermecătoare sau cu grădini de flori a căror smălţuire de culori şi miresme mângâia deopotrivă ochii şi simţul mirosului, au ajuns până la urmă într-un loc în care se adunaseră un mare număr de persoane de ambele sexe şi de toate vârstele.
Tolăniţi alene pe iarba abia încolţită, oamenii culegeau trandafiri din tufişurile umbroase, ca să-şi împletească ghirlande cu care îşi împodobeau frunţile. Bătrânii împleteau din trandafiri brăţări pentru tinerele fete care, la rândul lor, le dăruiau acestora cununi de flori. Mamele îşi împodobeau copiii cu centuri de flori, iar fecioarele, la vârsta când doresc să fie atrăgătoare, născoceau mii de podoabe pentru a-şi spori frumuseţea. Alţii savurau gustul fructelor care îi ispitiseră sau storceau în cupe de agată şi de porfir mustul strugurilor pe care îi copsese soarele. Alţii, în sfârşit, sub ceardacuri de iederă şi de caprifoi, sporovăiau, se zbenguiau sau îşi stârneau fantezia pentru a născoci jocuri noi, pe când în jurul lor dansau tineri şi copii, cântând imnuri de fericire, de mulţumire şi de desfătare.
Lăsându-le mai întâi nou-veniţilor răgazul să contemple şi să admire ceea ce vedeau, îngerul îi îndemnă apoi să înainteze. După ce i-a făcut să străbată alte tărâmuri la fel de plăcute, i-a purtat spre un colţ în care rămurişul umbros al lămâilor, tamarinilor şi portocalilor, vestindu-le clipe mai plăcute, păreau să le făgăduiască privelişti încă şi mai zâmbitoare decât cele de care tocmai se bucuraseră. Susurul izvoarelor, clocotul cascadelor, murmurul apelor le ascundeau încă suspinele şi hohotele de plâns care îi năpădeau. Cât de mare le-a fost însă surpriza de a vedea în cele din urmă lacrimile răspândindu-se într-un loc în care ei nu văzuseră decât extaz, încântare şi beţie a simţurilor şi pe care îl crezuseră ocolit de amărăciune şi de tristeţe.
- Ce se petrece cu voi, îi întrebară nou-veniţii pe cei din grupul întristat, cărora nimic nu putea să le potolească durerea, până şi în ţinutul acesta fermecat al fericirii aţi întâlnit suferinţa?
- Vai, răspunseră aceştia, cât de mare este tristeţea noastră şi cât de îndreptăţite părerile de rău! Ca şi voi, am crezut că desfătările pe care le-am descoperit în aceste locuri ne-ar fi de ajuns. Suntem de şapte zile aici şi bucuriile care ne-au fost date nu ne mai mulţumesc deloc. Ceea ce ne-a plăcut în primele clipe acum ne plictiseşte şi ne oboseşte. Obişnuinţa a denaturat toate plăcerile şi farmecul acestor grădini magnifice. Fructele lor ni se par serbede şi fără gust, florile lipsite de frumuseţe, de strălucire şi de mireasmă. Am încercat să fugim din aceste locuri care au ajuns să ni se pară groaznice, am rătăcit din colţ în colţ fără să putem afla o cale de scăpare. Ne-am satisfăcut şi ne-am împlinit toate dorinţele, ne-am istovit toate simţurile, nu ne-a mai rămas decât obsesia obositoare a unei plictiseli veşnice. Aceasta este, dacă tot ne întrebaţi, cauza suspinelor, a tristeţii şi a lacrimilor noastre.
- Cunosc intrarea şi ieşirea din cerul vostru, le spuse îngerul, şi vă voi reda libertatea. Să nu uitaţi însă că singura plăcere adevărată este cea pe care sufletul o transmite către simţuri şi că plăcerea în care voi aţi crezut că veţi găsi Binele suprem trece prin simţurile voastre pentru a ajunge la suflet. Să căutaţi de acum încolo această plăcere într-o iubire întemeiată pe principiul său adevărat şi îndrumată de înţelepciune. Ca şi voi, noi, îngerii, avem aceeaşi plăcere, dar fără să obosim, fără să ne plictisim de fericirea noastră, fiindcă ea se hrăneşte şi se reînnoieşte fără încetare în sufletul nostru, aprinzându-se de la făclia înţelepciunii şi a iubirii.
Părăsindu-i pe aceşti oameni, îngerul s-a apropiat de cei care credeau că bucuriile cereşti constau în admirarea celor sfinte şi în preamărirea exterioară a Divinităţii.
- Urmaţi-mă, le spuse îngerul şi i-a îndrumat spre o cetate în mijlocul căreia se afla un templu şi în care toate casele erau locuri consacrate rugăciunii şi adorării Fiinţei supreme. Acolo au găsit o mare îmbulzeală de persoane de toate naţiile şi un număr enorm de preoţi ridicând în slăvi fericirea de a se afla în acel spaţiu, în care vedeau cel dintâi loc al binecuvântării şi locul pe unde trebuie trecut pentru a se ajunge până la bolţile cereşti în care dăinuie Măreţia divină în toată splendoarea ei. Aceştia erau învăţaţi cu necesitatea de a petrece în templu trei zile şi trei nopţi înainte de a fi iniţiaţi în misterele comunităţii; li se recomanda mai ales să nu discute între ei decât despre subiecte evlavioase şi sfinte, curăţindu-şi inima de tot ce mai rămăsese în ea omenesc, pământesc şi profan.
După ce le-a dat aceste lămuriri preliminare, îngerul i-a condus în templul din mijlocul cetăţii unde, peste două zile, a venit şi le-a spus:
- Sunteţi de acum purificaţi, înaintaţi până la altar şi veniţi să vă bucuraţi de plăcerea de a contempla şi de a proslăvi Fiinţa Supremă. Înaintaţi deci şi preamăriţi-o cum fac şi ceilalţi!
Lacomi după fericirea pe care şi-o închipui-seră de atâtea ori, înaintară şi ce-au descoperit în templu? Oameni în cea mai mare parte adormiţi, alţii treji doar pe jumătate, alţii pe chipul cărora se citea constrângerea şi plictiseala, care îşi părăseau locurile, răsturnau pupitrele, rupeau foile pe care erau scrise cântările şi spărgeau porţile ca să scape dintr-un loc în care nimic nu era în stare să-i reţină.
În zadar preoţi plini de râvnă voiau să-i oprească şi să-i readucă în templu! În zadar le înfăţişau fericirea care îi aşteaptă dacă le ascultă îndemnurile şi rugăminţile. Surzi la toate mustrările, insensibili la toate făgăduinţele, unii fugeau încă şi mai repede, alţii le luau vorba din gură şi se smulgeau din braţele preoţilor. Patru noi îngeri, care din înălţimea Olimpului văzuseră ce se petrecuse, au alergat la faţa locului şi, reproşând acestor păstori ignoranţi răceala şi aversiunea oiţelor lor, le spuseră:
- De ce i-aţi dezgustat prin dăscălelile voastre plictisitoare şi prin veşnicele voastre cântări? De ce i-aţi copleşit până la saţietate? Nu ştiţi că acest fapt conduce întotdeauna la respingere, la fel cum constrângerea duce la disperare, sminteală şi nebunie? Nu există decât un singur fel de a-L preamări pe Dumnezeu: să îndeplineşti poruncile iubirii Sale, să fii de folos semenilor tăi. Iată religia lui Dumnezeu, iată toată veneraţia şi liturghia Lui!
I-au chemat apoi pe paznicii de la porţile templului, le-au poruncit ca intrarea şi ieşirea să fie de acum încolo libere pentru toată lumea şi au dispărut.
Îngerul care avea porunca de a-i aduna pe aşa-zişii înţelepţi din cele patru colţuri ale lumii, aducându-i înapoi la locul de la început, le spuse:
- Mai rămâneţi aici puţin. Voi suna din trâmbiţă a doua oară şi veţi vedea nouă personaje mai profunde, mai luminate şi mai învăţate decât voi.
Îngerul a sunat din trâmbiţă, văzduhul s-a înfiorat, iar cei nouă înţelepţi au înaintat cu frunţile încununate de lauri, fără să vădească nici emoţie, nici surpriză în faţa unui număr atât de mare de spectatori cu atenţia şi cu privirile aţintite asupra lor.
- O, voi, le-a spus îngerul adresându-li-se, voi care sunteţi înzestraţi cu harul unic de a vă putea înălţa după plac până la cerul ideilor voastre, voi care puteţi să vă coborâţi când voiţi şi să vă întoarceţi pe pământ, învăţaţi-i la rândul vostru pe aceşti muritori care vă ascultă, relataţi-le ceea ce ştiţi.
- Am privit întotdeauna spre Cer, spuse cel dintâi, ca spre centrul tuturor fericirilor, am crezut întotdeauna că aici plăcerile sunt mai vii decât cele pe care le poţi afla în prima zi a nunţii în braţele unei iubite adorate care îţi devine soţie. Copleşit de această idee, am apucat-o pe acest drum. Am trecut cu uşurinţă de prima şi de a doua barieră care despart Cerul de globul nostru pământesc. Paznicul de la a treia barieră m-a oprit şi mi-a spus cu blândeţe:
- Cine eşti tu, prietene?
- Vreau să pătrund până la ceruri, i-am răspuns. Dacă socoţi că dorinţa mea nu are nimic vinovat în ea, fii bun şi nu te împotrivi. Paznicul m-a lăsat să trec. La foarte mică distanţă de acel loc am văzut legiuni de îngeri, ale căror veşminte erau toate la fel şi mai ales strălucitor de albe.
- Iată, au strigat ei înconjurându-mă, iată un străin printre noi!
Am înţeles că-şi şopteau unul altuia mirarea de a mă vedea apărând într-un veşmânt diferit de al lor. Plin de teamă de a nu fi pedepsit pentru că profanam acel loc sfânt şi cerând iertare pentru îndrăzneală, i-am implorat să mă înveşmânteze la fel ca ei. Stăruinţele mele nu au făcut altceva decât să le sporească dispreţul şi l-am auzit pe unul dintre ei strigând cu un glas poruncitor:
- Să fie despuiat şi aruncat gol pe pământ!
Iar porunca a fost îndată îndeplinită.
Aproape toţi aşa-zişii înţelepţi povestiră acelaşi lucru, că s-au încumetat cu aceeaşi semeţie, că au stârnit aceeaşi mirare din partea îngerilor, că au avut parte de aceeaşi primire, că au întâlnit acelaşi dispreţ şi au avut aceeaşi soartă.
- Vedeţi aşadar, le-a spus îngerul, că fericirea nu se ascunde în anumite locuri, ci se află în starea în care ne găsim fiecare. Iar starea cea mai desăvârşită este cea pe care ne-o dau înţelepciunea şi iubirea. În acest fel, regăsim în noi înşine adevăratul cer; tot aşa şi voi, alcătuiţi şi plăsmuiţi după chipul nostru, al îngerilor, trebuie să începeţi să vă căutaţi fericirea şi să nu confundaţi principiul iubirii cereşti cu aceste porniri infernale care i se împotrivesc, o distrug şi o fac să dispară.
Sursa:angelinspir.ro
La aceste cuvinte, unul dintre îngeri a luat-o înainte, fiind urmat de cei care afirmaseră că bucuriile paradisului constau în deliciile convorbirilor îngereşti. Îngerul i-a îndrumat către un loc înclinat spre latura dinspre Miazănoapte, unde se afla o adunare de mai multe persoane care gândiseră pe pământ ca aşa-zişii înţelepţi. Acest spaţiu era împărţit în mai mult de cincizeci de încăperi care aveau fiecare propria ei menire. În fiecare încăpere se flecărea despre ceva. Într-una se pălăvrăgea despre politică, despre interesele principilor şi ale monarhiilor, despre soarta naţiunilor, despre forma lor de guvernare, despre slăbiciunea sau forţa lor. În altă încăpere se dezbăteau subiecte mai plăcute, se discuta despre distracţii, despre farmecele sexului frumos şi, când găsea prilejul, fiecare îşi împodobea discursul cu relatarea vreunei aventuri interesante.
În altă parte, filozofia îşi recita morala, dialectica îşi înşira argumentele, chiar şi teologul îşi prezenta după plac sofismele într-o avalanşă de cuvinte, pentru a prelungi cât mai mult controversa. Am avut plăcerea să străbat toate aceste încăperi şi să-l ascult pe fiecare deliberând în largul său. Am mai observat că, după ce a dezbătut îndeajuns, fiecare era foarte grăbit să părăsească încăperea şi să schimbe subiectul discuţiei. Aproape de ieşire am văzut chipuri pe care era zugrăvită amărăciunea, tristeţea şi plictiseala.
- Ce aveţi? i-am întrebat. Până şi în acest spaţiu ceresc sunt cunoscute durerea şi suferinţa, ca şi în lumea noastră?
- Vai, mi-au răspuns aceştia, am crezut că fericirea s-ar fi putut găsi aici, că s-ar fi putut statornici pentru veşnicie încântările oferite de o bună companie! Suntem aici doar de trei zile şi cu greu mai putem înţelege ce ni se spune, până într-atât ne-am dezgustat de monotonia acestor nesfârşite conversaţii. Cea mai mare nenorocire este însă că poarta încăperii în care ne aflăm nu se mai deschide după voinţa noastră şi că această idee apăsătoare ne chinuie mereu, ţinându-ne neîncetat în faţa ochilor durata suferinţelor noastre şi veşnicia plictiselii care ne aşteaptă.
Atunci, îngerul care îi conducea le-a spus :
- V-aţi dat seama că starea în care aţi dorit atâta să vă aflaţi este de fapt mormântul fericirii voastre.
- Care este atunci acea fericire pe care nu o cunoaştem? întrebară aceştia.
- Adevărata fericire, continuă îngerul, este aceea de a săvârşi binele de care să se bucure ceilalţi, iar această preţioasă bucurie se hrăneşte din iubire şi se păstrează cu ajutorul înţelepciunii. Îngerii cunosc şi ei, ca şi voi, plăceri ale clipei, dar sufletul şi viaţa omului fericit pe care îl doriţi constau în ceea ce v-am spus adineauri.
La aceste cuvinte, poarta s-a deschis şi nu a mai rămas nimeni în acea încăpere.
Adresându-se apoi celor care credeau că fericirea supremă constă în banchete, îngerul i-a condus către un câmp umbrit într-un chip minunat şi împărţit în două laturi, fiecare dintre ele mărginită de cincisprezece mese umplute din belşug. Cuprinşi de mirare, oamenii au început să pună fel de fel de întrebări. Îngerul i-a lămurit că, întocmai cum îşi imaginaseră ei, prima masă era pentru Avraam, a doua pentru Isaac, a treia pentru Iacob şi aşa mai departe, pentru Sara, Rebeca, Lea, Raşela, într-un cuvânt, pentru fiinţele predestinate, de la primii Patriarhi şi până la Apostoli.
Noii veniţi au fost poftiţi să ia loc şi fiecare comesean nu mai contenea să-şi arate uimirea. După ce masa s-a sfârşit, au venit fecioarele care să însufleţească sărbătoarea: au urmat felurite cântări, dansuri, spectacole şi jocuri. Ziua nu apucase să se termine, că au şi fost poftiţi la ospăţul de a doua zi, cu singura deosebire că trebuiau să treacă pe rând de la o masă la alta şi tot aşa în veşnicie. Voind să le preîntâmpine dezamăgirea, îngerul i-a chemat şi le-a spus:
- Cerul a îngăduit priveliştea pe care o vedeţi pentru a vă ajuta să vă îndreptaţi şi a vă face să vă schimbaţi ideile pline de deşertăciune. Cei pe care îi luaţi drept patriarhi nu sunt decât nişte oameni neciopliţi şi ignoranţi ca şi voi, care au avut aceeaşi părere despre bucuriile Paradisului. Urmaţi-mă în prima încăpere şi veţi fi martorii căinţei celor mai mulţi dintre cei care stăteau la masă alături de voi.
Aceştia l-au urmat pe înger şi nu au văzut decât nişte oameni disperaţi şi îngroziţi de greşeala lor, care au profitat de prima clipă de libertate pentru a scăpa dintr-un loc în care nimic nu mai era în stare să-i reţină.
- Aflaţi aşadar, le mai spuse îngerul îndepărtându-se, că avem în Cer tot ceea ce aveţi şi voi pe pământ, că plăcerile simţurilor pot fi satisfăcute în mii şi mii de feluri, dar mai aflaţi şi că inima mai are şi alte corzi, a căror întrebuinţare nu este cunoscută decât în aceste locuri cereşti şi că în funcţionarea acestor noi mecanisme plăcerea nu numai că nu se stinge prin împlinirea ei, dar mai şi sporeşte în aşa fel încât nu se sfârşeşte niciodată, la fel cum timpul nu se sfârşeşte în curgerea lui. Bucuria aceasta îşi are principiul într-o tensiune lăuntrică inerentă voinţei omului, iar acest principiu izvorăşte din puterea iubirii marelui Creator al tuturor lucrurilor. Tot ceea ce descurajează spiritul omului pe pământ se pierde, se risipeşte şi dispare în această iubire.
Au urmat apoi cei care au considerat că binele suprem se află în bogăţii, împărăţii şi tronuri.
- Urmaţi-mă, le-a spus îngerul, şi veniţi să vă bucuraţi de ceea ce aţi dorit!
După ce i-a ajutat să treacă printr-un portic împodobit cu coloane şi piramide de un bun-gust desăvârşit, în faţa ochilor li s-a deschis priveliştea unor palate somptuoase. După ce şi-au săturat privirile de contemplarea măreţiei acelor palate, îngerul le-a spus:
- Pregătiţi-vă, deoarece primii dintre voi veţi deveni regi pentru a porunci şi a guverna, pe când ceilalţi, până la cei mai neînsemnaţi dintre voi, veţi primi conducerea unor principate.
Abia a încetat îngerul să vorbească, şi lângă fiecare coloană s-au înălţat tronuri acoperite cu baldachine magnifice sub care se aflau mese de aur masiv pe care erau aşezate spada, sceptrul şi coroana. În faţa acestor tronuri se vedeau estrade împodobite şi ele în fel şi chip, ridicate la trei coţi deasupra pământului, pe treptele cărora erau aşezate toate însemnele demnităţilor şi ale onorurilor, toate însemnele cavalereşti pe care deşertăciunea omului le-a inventat pe pământ ca să-l ajute să-şi uite nimicnicia şi să-i hrănească orgoliul.
- Veniţi şi aşezaţi-vă! le-a strigat îngerul. Pe tronurile care vă aşteaptă, fiecare dintre voi să-şi amintească cine a fost pentru a se gândi acum cine ar trebui să fie.
La aceste cuvinte ale îngerului, fiecare s-a aşezat pe locul care îi era destinat.
Am văzut atunci cum în faţa lor s-a înălţat un fum gros. Îngerul m-a lămurit că acel fum a urcat anume din Infern, ca să-i ameţească şi mai mult, sporindu-le închipuirea şi delirul, în acelaşi timp, Cerul părea să se deschidă deasupra capului lor, pentru a lăsa o poartă de trecere legiunilor de îngeri care s-au împărţit în miniştri şi în curteni, împărţindu-şi între ei toate demnităţile de la o curte princiară puternică, strălucitoare şi redutabilă. Şi în aceste ranguri supreme plictiseala nu a întârziat să urmeze împlinirii dorinţelor şi, scârbiţi ca şi ceilalţi de uniformitatea unui astfel de trai, oamenii şi-au dat seama că această bucurie himerică nu putea să le umple golul din inimă.
Nu s-au scurs nici măcar trei ore, şi cerul s-a deschis a doua oară şi alţi îngeri s-au înfăţişat înaintea lor.
- O, smintiţilor! le-au spus îngerii, ce faceţi? Întoarceţi-vă din greşeala voastră, nu vedeţi că nebunia voastră se preschimbă în zăpăceală şi în ruşine şi că printre nişte fantome, printre nişte simulacre de mărire, veneraţi în zadar idolul înşelător care zămisleşte pentru voi măgulirea mulţimii, care vă va dezamăgi? Haideţi, luminaţi-vă, deveniţi mai înţelepţi! Amintiţi-vă că cel ce clădeşte pe temelia orgoliului se va prăbuşi întotdeauna, căci nu există împărăţie plăcută lui Dumnezeu în afară de aceea a înţelepciunii şi nici alt triumf, altă glorie decât de a păstra înţelepciunea în inimă. Şi noi avem aici diferite trepte în ierarhiile noastre, cum aveţi şi voi pe pământ diferite ranguri, însă noi ne supunem cu toţi deopotrivă pentru alcătuirea unei ordini juste şi pentru păstrarea armoniei divine. Providenţa toarnă în inimile pe care şi le alege însuşirile potrivite pentru rangul pe care îl desemnează fiecăreia. La aceste cuvinte, tot fastul a dispărut, tronurile s-au năruit, norul care le hrănea nebunia s-a risipit, iar spiritul lor a fost vindecat.
Îngerul s-a întors apoi la cei care îşi închipuiseră că pot găsi fericirea într-o linişte, într-o tihnă neîntreruptă, în bucuria împăcată a lucrurilor celor mai curate ale unei naturi desăvârşite.
-Veniţi cu mine, le spuse îngerul, şi căutaţi în cerul pe care vi l-aţi imaginat fericirea care, în gândul vostru, ar trebui să vă fie de ajuns!
După ce au străbătut câteva câmpii încântătoare, una mai deosebită decât cealaltă, presărate cu crânguri de mirt şi de măslin, cu livezi fermecătoare sau cu grădini de flori a căror smălţuire de culori şi miresme mângâia deopotrivă ochii şi simţul mirosului, au ajuns până la urmă într-un loc în care se adunaseră un mare număr de persoane de ambele sexe şi de toate vârstele.
Tolăniţi alene pe iarba abia încolţită, oamenii culegeau trandafiri din tufişurile umbroase, ca să-şi împletească ghirlande cu care îşi împodobeau frunţile. Bătrânii împleteau din trandafiri brăţări pentru tinerele fete care, la rândul lor, le dăruiau acestora cununi de flori. Mamele îşi împodobeau copiii cu centuri de flori, iar fecioarele, la vârsta când doresc să fie atrăgătoare, născoceau mii de podoabe pentru a-şi spori frumuseţea. Alţii savurau gustul fructelor care îi ispitiseră sau storceau în cupe de agată şi de porfir mustul strugurilor pe care îi copsese soarele. Alţii, în sfârşit, sub ceardacuri de iederă şi de caprifoi, sporovăiau, se zbenguiau sau îşi stârneau fantezia pentru a născoci jocuri noi, pe când în jurul lor dansau tineri şi copii, cântând imnuri de fericire, de mulţumire şi de desfătare.
Lăsându-le mai întâi nou-veniţilor răgazul să contemple şi să admire ceea ce vedeau, îngerul îi îndemnă apoi să înainteze. După ce i-a făcut să străbată alte tărâmuri la fel de plăcute, i-a purtat spre un colţ în care rămurişul umbros al lămâilor, tamarinilor şi portocalilor, vestindu-le clipe mai plăcute, păreau să le făgăduiască privelişti încă şi mai zâmbitoare decât cele de care tocmai se bucuraseră. Susurul izvoarelor, clocotul cascadelor, murmurul apelor le ascundeau încă suspinele şi hohotele de plâns care îi năpădeau. Cât de mare le-a fost însă surpriza de a vedea în cele din urmă lacrimile răspândindu-se într-un loc în care ei nu văzuseră decât extaz, încântare şi beţie a simţurilor şi pe care îl crezuseră ocolit de amărăciune şi de tristeţe.
- Ce se petrece cu voi, îi întrebară nou-veniţii pe cei din grupul întristat, cărora nimic nu putea să le potolească durerea, până şi în ţinutul acesta fermecat al fericirii aţi întâlnit suferinţa?
- Vai, răspunseră aceştia, cât de mare este tristeţea noastră şi cât de îndreptăţite părerile de rău! Ca şi voi, am crezut că desfătările pe care le-am descoperit în aceste locuri ne-ar fi de ajuns. Suntem de şapte zile aici şi bucuriile care ne-au fost date nu ne mai mulţumesc deloc. Ceea ce ne-a plăcut în primele clipe acum ne plictiseşte şi ne oboseşte. Obişnuinţa a denaturat toate plăcerile şi farmecul acestor grădini magnifice. Fructele lor ni se par serbede şi fără gust, florile lipsite de frumuseţe, de strălucire şi de mireasmă. Am încercat să fugim din aceste locuri care au ajuns să ni se pară groaznice, am rătăcit din colţ în colţ fără să putem afla o cale de scăpare. Ne-am satisfăcut şi ne-am împlinit toate dorinţele, ne-am istovit toate simţurile, nu ne-a mai rămas decât obsesia obositoare a unei plictiseli veşnice. Aceasta este, dacă tot ne întrebaţi, cauza suspinelor, a tristeţii şi a lacrimilor noastre.
- Cunosc intrarea şi ieşirea din cerul vostru, le spuse îngerul, şi vă voi reda libertatea. Să nu uitaţi însă că singura plăcere adevărată este cea pe care sufletul o transmite către simţuri şi că plăcerea în care voi aţi crezut că veţi găsi Binele suprem trece prin simţurile voastre pentru a ajunge la suflet. Să căutaţi de acum încolo această plăcere într-o iubire întemeiată pe principiul său adevărat şi îndrumată de înţelepciune. Ca şi voi, noi, îngerii, avem aceeaşi plăcere, dar fără să obosim, fără să ne plictisim de fericirea noastră, fiindcă ea se hrăneşte şi se reînnoieşte fără încetare în sufletul nostru, aprinzându-se de la făclia înţelepciunii şi a iubirii.
Părăsindu-i pe aceşti oameni, îngerul s-a apropiat de cei care credeau că bucuriile cereşti constau în admirarea celor sfinte şi în preamărirea exterioară a Divinităţii.
- Urmaţi-mă, le spuse îngerul şi i-a îndrumat spre o cetate în mijlocul căreia se afla un templu şi în care toate casele erau locuri consacrate rugăciunii şi adorării Fiinţei supreme. Acolo au găsit o mare îmbulzeală de persoane de toate naţiile şi un număr enorm de preoţi ridicând în slăvi fericirea de a se afla în acel spaţiu, în care vedeau cel dintâi loc al binecuvântării şi locul pe unde trebuie trecut pentru a se ajunge până la bolţile cereşti în care dăinuie Măreţia divină în toată splendoarea ei. Aceştia erau învăţaţi cu necesitatea de a petrece în templu trei zile şi trei nopţi înainte de a fi iniţiaţi în misterele comunităţii; li se recomanda mai ales să nu discute între ei decât despre subiecte evlavioase şi sfinte, curăţindu-şi inima de tot ce mai rămăsese în ea omenesc, pământesc şi profan.
După ce le-a dat aceste lămuriri preliminare, îngerul i-a condus în templul din mijlocul cetăţii unde, peste două zile, a venit şi le-a spus:
- Sunteţi de acum purificaţi, înaintaţi până la altar şi veniţi să vă bucuraţi de plăcerea de a contempla şi de a proslăvi Fiinţa Supremă. Înaintaţi deci şi preamăriţi-o cum fac şi ceilalţi!
Lacomi după fericirea pe care şi-o închipui-seră de atâtea ori, înaintară şi ce-au descoperit în templu? Oameni în cea mai mare parte adormiţi, alţii treji doar pe jumătate, alţii pe chipul cărora se citea constrângerea şi plictiseala, care îşi părăseau locurile, răsturnau pupitrele, rupeau foile pe care erau scrise cântările şi spărgeau porţile ca să scape dintr-un loc în care nimic nu era în stare să-i reţină.
În zadar preoţi plini de râvnă voiau să-i oprească şi să-i readucă în templu! În zadar le înfăţişau fericirea care îi aşteaptă dacă le ascultă îndemnurile şi rugăminţile. Surzi la toate mustrările, insensibili la toate făgăduinţele, unii fugeau încă şi mai repede, alţii le luau vorba din gură şi se smulgeau din braţele preoţilor. Patru noi îngeri, care din înălţimea Olimpului văzuseră ce se petrecuse, au alergat la faţa locului şi, reproşând acestor păstori ignoranţi răceala şi aversiunea oiţelor lor, le spuseră:
- De ce i-aţi dezgustat prin dăscălelile voastre plictisitoare şi prin veşnicele voastre cântări? De ce i-aţi copleşit până la saţietate? Nu ştiţi că acest fapt conduce întotdeauna la respingere, la fel cum constrângerea duce la disperare, sminteală şi nebunie? Nu există decât un singur fel de a-L preamări pe Dumnezeu: să îndeplineşti poruncile iubirii Sale, să fii de folos semenilor tăi. Iată religia lui Dumnezeu, iată toată veneraţia şi liturghia Lui!
I-au chemat apoi pe paznicii de la porţile templului, le-au poruncit ca intrarea şi ieşirea să fie de acum încolo libere pentru toată lumea şi au dispărut.
Îngerul care avea porunca de a-i aduna pe aşa-zişii înţelepţi din cele patru colţuri ale lumii, aducându-i înapoi la locul de la început, le spuse:
- Mai rămâneţi aici puţin. Voi suna din trâmbiţă a doua oară şi veţi vedea nouă personaje mai profunde, mai luminate şi mai învăţate decât voi.
Îngerul a sunat din trâmbiţă, văzduhul s-a înfiorat, iar cei nouă înţelepţi au înaintat cu frunţile încununate de lauri, fără să vădească nici emoţie, nici surpriză în faţa unui număr atât de mare de spectatori cu atenţia şi cu privirile aţintite asupra lor.
- O, voi, le-a spus îngerul adresându-li-se, voi care sunteţi înzestraţi cu harul unic de a vă putea înălţa după plac până la cerul ideilor voastre, voi care puteţi să vă coborâţi când voiţi şi să vă întoarceţi pe pământ, învăţaţi-i la rândul vostru pe aceşti muritori care vă ascultă, relataţi-le ceea ce ştiţi.
- Am privit întotdeauna spre Cer, spuse cel dintâi, ca spre centrul tuturor fericirilor, am crezut întotdeauna că aici plăcerile sunt mai vii decât cele pe care le poţi afla în prima zi a nunţii în braţele unei iubite adorate care îţi devine soţie. Copleşit de această idee, am apucat-o pe acest drum. Am trecut cu uşurinţă de prima şi de a doua barieră care despart Cerul de globul nostru pământesc. Paznicul de la a treia barieră m-a oprit şi mi-a spus cu blândeţe:
- Cine eşti tu, prietene?
- Vreau să pătrund până la ceruri, i-am răspuns. Dacă socoţi că dorinţa mea nu are nimic vinovat în ea, fii bun şi nu te împotrivi. Paznicul m-a lăsat să trec. La foarte mică distanţă de acel loc am văzut legiuni de îngeri, ale căror veşminte erau toate la fel şi mai ales strălucitor de albe.
- Iată, au strigat ei înconjurându-mă, iată un străin printre noi!
Am înţeles că-şi şopteau unul altuia mirarea de a mă vedea apărând într-un veşmânt diferit de al lor. Plin de teamă de a nu fi pedepsit pentru că profanam acel loc sfânt şi cerând iertare pentru îndrăzneală, i-am implorat să mă înveşmânteze la fel ca ei. Stăruinţele mele nu au făcut altceva decât să le sporească dispreţul şi l-am auzit pe unul dintre ei strigând cu un glas poruncitor:
- Să fie despuiat şi aruncat gol pe pământ!
Iar porunca a fost îndată îndeplinită.
Aproape toţi aşa-zişii înţelepţi povestiră acelaşi lucru, că s-au încumetat cu aceeaşi semeţie, că au stârnit aceeaşi mirare din partea îngerilor, că au avut parte de aceeaşi primire, că au întâlnit acelaşi dispreţ şi au avut aceeaşi soartă.
- Vedeţi aşadar, le-a spus îngerul, că fericirea nu se ascunde în anumite locuri, ci se află în starea în care ne găsim fiecare. Iar starea cea mai desăvârşită este cea pe care ne-o dau înţelepciunea şi iubirea. În acest fel, regăsim în noi înşine adevăratul cer; tot aşa şi voi, alcătuiţi şi plăsmuiţi după chipul nostru, al îngerilor, trebuie să începeţi să vă căutaţi fericirea şi să nu confundaţi principiul iubirii cereşti cu aceste porniri infernale care i se împotrivesc, o distrug şi o fac să dispară.
Sursa:angelinspir.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu