sâmbătă, 8 iunie 2013

Un fost președinte, implicat în moartea lui JFK? Noi înregistrări explozive cu Jackie Onassis redeschid cazul


Fosta primă doamnă a Statelor Unite, soția președintelui John F. Kennedy, Jackie Onassis, credea că Lyndon B. Johnson, președintele care i-a urmat soțului ei, a fost implicat în asasinarea acestuia, potrivit unor înregistrări „explozive”, informează Daily Mail.

 Înregistrările secrete arată că Jackie Onassis credea că succesorul soțului ei, împreună cu o serie de oameni de afaceri din sud, se află în spatele întregului asasinat, iar Lee Harvey Oswald – ucigașul lui Kennedy – este doar un pion într-o mare conspirație.
 Lyndon Johnson, fost senator și guvernator SUA, i-a continuat mandatul lui John F. Kennedy, fiind ales în continuare președinte al Statelor Unite.
 Dezvăluirile primei doamne se află pe mai multe casete, înregistrare la doar câteva luni de la tragedie. După căsătoria sa cu omul de afaceri grec Aristotle Onassis, Jackie a dispus ca aceste înregistrări să nu fie făcute publice, decât la 50 de ani după moartea sa.
 După moartea lui Jackie Onassis în 1994, fiica fostului cuplu prezidențial, Caroline, a decis să publice înregistrările mai repede.
 Caroline Kennedy a decis să ofere înregistrările postului ABC News, după ce aceștia au fost de acord să nu mai difuzeze o mini-serie controversată despre familia sa, în care Tim Cruise și Katie Holms aveau rolurile principale.
 Pe lângă dezvăluirile legate de moartea soțului său, Jackie Onassis a mai dezvăluit și alte secrete ale fostului cuplu prezidențial, cum ar fi că JFK ar fi avut o amantă de 19 ani, care lucra ca stagiară la Casa Albă.
 Dezvăluirea a fost făcută chiar de prima doamnă, care ar fi găsit în dormitorul prezidențial lenjeria intimă a tinerei.
În plus, Jackie Onassis a mai dezvăluit că a avut şi ea, la rândul ei, două aventuri, și anume fostul actorul William Holden şi fondatorul FIAT, Gianni Agnelli.
Sursa:http://www.b1.ro/stiri/eveniment/un-fost-pre-edinte-implicat-in-moartea-lui-jfk-noi-inregistrari-explozive-cu-jackie-onassis-redeschid-cazul-9202.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu