Călătorie în lumea de dincolo- Neurochirurgul Eben Alexander este american şi una din obsesiile vieţii lui a fost să conteste cu vehemenţă existenţa aşa-numitei "experienţe a morţii iminente". Până când a intrat el însuşi în comă şi a revenit la viaţă. Începând de-atunci, nu mai conteneşte să vorbească despre "lumea de dincolo" -
"Am comunicat cu Dumnezeu"
Călătoria spre cer a debutat cu dureri de spate. Eben Alexander, fiu de medic din Carolina de Nord, el însuşi neurochirurg, cu studii la Harvard şi cu o experienţă profesională de un sfert de secol, s-a uitat la ceas. Ora 4.30, cam devreme chiar şi pentru el. Simţea nişte pulsaţii puternice în zona lombară şi a decis să facă o baie, dar durerile s-au înteţit şi s-a culcat, din nou, în pat. Soţia lui, Holley, i-a masat spatele, iar el a aţipit puţin, dar s-a trezit din cauza durerilor cumplite. Holley a vrut să cheme salvarea, însă cum medicii nu suportă să devină pacienţi, n-a lăsat-o, deşi respira deja greu, de durere. Brusc, a făcut un spasm traumatic, şi-a dat ochii peste cap şi a intrat în comă. Pe 10 noiembrie 2008, în jurul orei 9.30, viaţa lui Eben Alexander, atunci în vârstă de 54 de ani, a luat sfârşit. Dar a fost doar prima viaţă.
Cea de-a doua a început şapte zile mai târziu, când, în ciuda tuturor pronosticurilor, bărbatul grav bolnav de o meningită bacteriană a ieşit din comă. Primul său cuvânt a fost un "mulţumesc" adresat colegilor care-l trataseră, după care le-a spus membrilor familiei adunaţi în jurul lui: "Totul e bine". Medicii au considerat că vindecarea lui Alexander pare a fi un miracol, înainte chiar ca neurologul să fi scos vreo vorbă despre experienţele sale din timpul comei, mai ciudate, practic, decât tot ce trăise el până la acea vârstă. "Am comunicat direct cu Dumnezeu", declara el. "Sunt dovada vie că dincolo de lumea materială pe care o cunoaştem există un univers. Iar acest univers nu este rece şi lipsit de viaţă, ci plin de căldură şi viu". Acum, omul de ştiinţă a scris o carte, intitulată "Proof of Heaven" ("Mărturie despre cer"), în care descrie ceea ce experţii, ca şi misticii, numesc "experienţa morţii iminente" ca pe o călătorie plină de aventuri în lumea de dincolo. Şi care include şi un mesaj de mântuire. Deci: în timp ce trupul său, aflat la secţia de terapie intensivă a Spitalului din Lynchburg, oraşul în care locuia, era legat de aparate cu tot felul de tuburi, şi valuri de antibiotice se luptau cu bacteriile din creierul său, spiritul lui o pornise la drum, pe aripile unui fluture, povesteşte doctorul. Acel biotop eteric, înfloritor, era populat de îngeri, strălucea şi vibra de atâta frumuseţe şi fericire şi o fetiţă cu ochi albaştri i-a transmis că n-are de ce să se teamă. Alexander se simţea cuprins de iubire şi-şi savura zborul printre norii pufoşi de culoare roz. Iar cerul sclipea albastru şi o prezenţă divină îl umplea de încredere pe călător. Impresii oarecum naive şi şablonarde, de genul filmelor hollywoodiene? "Limbajul meu pământean nu e suficient pentru a descrie această lume hiperreală", spune Alexander. "Acolo comunicam fără cuvinte, mă aflam pe un alt plan".
Alexander e un bărbat înalt şi sportiv, tată a doi băieţi şi radiază un amestec de blândeţe şi seriozitate, aşa cum se aşteaptă oamenii de la "zeii" în halate albe. El bănuieşte că profesia, şi nu întâmplarea trăită, a făcut din cartea sa un mega-bestseller în America şi, din el, un răsfăţat al mass-media: cine s-ar putea îndoi de doctorul cel bun, cu papioane simpatice la gât, în loc de cravate, care a făcut, până acum, sute - dacă nu mii - de operaţii pe creier?
Căci despre experienţa morţii iminente - incursiuni în lumea de dincolo, făcute de oameni care, ca şi Alexander, s-au luptat cu moartea sau au fost supuşi unui stres extrem - relatează milioane de contemporani din toată lumea, aparţinând tuturor culturilor. ("Asociaţia Internaţională pentru studierea morţii iminente" are, doar în SUA, 8 milioane de membri.)
Chiar şi explicarea noţiunii, ca să nu mai vorbim de prezentarea de dovezi, este foarte dificilă. Nu sunt cumva aceste "experienţe" mai degrabă nişte visuri? Halucinaţii? Focul sinaptic de artificii, necontrolat, al unui creier chinuit? Nu duce şi meditaţia la asemenea zboruri imponderale şi imateriale, cum le descrie Alexander? În calitate de chirurg, spune el, au existat pacienţi care i-au declarat sus şi tare că ar fi fost "dincolo", unde s-au întâlnit cu mama decedată sau cu făpturi cereşti şi povesteau despre asta ca despre ceva extrem de real, ca despre o plimbare în jurul blocului. Dar Eben a considerat poveştile lor nişte simple aiureli. O funcţionare deficitară a capului.
"Nu mă îndoiesc de o realitate extinsă, aşa cum o descriu misticii"
Dar acum, Eben cel renăscut nu mai are niciun fel de îndoieli. "Nu mă mai îndoiesc de o realitate «extinsă», aşa cum o descriu, de secole, misticii, oamenii cu însuşiri de medium şi cei trecuţi prin experienţa morţii iminente". Şi îl citează pe filosoful Soren Kirkegaard, care desluşeşte bine marile enigme ale umanităţii. "Există două posibilităţi ale erorii. Una este să crezi ce nu e adevărat. Cealaltă e să nu crezi ce este adevărat".
Pentru a putea studia mai bine metateoriile enigmatice, precum experienţa morţii iminente, medicii şi psihologii au notat ce au în comun relatările consemnate şi au găsit uimitor de multe asemănări, indiferent că ele au fost făcute de copii sau de bătrâni, de europeni sau de mongoli. Printre ele se numără senzaţia părăsirii trupului şi a plutirii deasupra lui. O lumină puternică, interpretată, în funcţie de religie şi de gradul de civilizaţie, ca fiind Dumnezeu însuşi sau expresia propriei clarificări interioare. Şi, apoi, maximumul emoţional pe care-l descrie Alexander: în aproape toate experienţele morţii iminente, ţinta călătoriei este cerul, nu iadul. Slavă Domnului!
"Mintea mea, spiritul meu, dispăruseră"
Dar Alexander nu se consideră, în nici un caz, un autor de literatură morală, de înălţare sufletească, şi afirmă cu tărie că va continua să apere şi să respecte metodele ştiinţei, pe care, însă, cazul lui le-a împins până la limită. Vindecat de meningită, el şi-a întrebat colegii cum cred ei că au putut lua naştere amintirile sale despre rai şi despre îngeri. Şi a constatat că nu există o explicaţie în acest sens. Pentru că centrii lui cerebrali pentru amintiri, visuri, fantasme şi viziuni nici măcar n-au funcţionat în perioada respectivă. Bacteriile i-ar fi atacat în aşa măsură materia cenuşie, scrie Alexander, încât aparatele de măsură n-au mai indicat nimic. Şi sună aproape triumfător: "Mintea mea, spiritul meu - sau cum vreţi să numiţi dvs. ceea ce ne face pe noi oameni - dispăruse". Prin urmare, conchide el, păstrând atitudinea autoritară a categoriei profesionale din care face parte, creierul nu este nicidecum "sediul" sau "generatorul" conştiinţei, aşa cum s-a crezut până acum. Ba mai mult, aceasta există în afara trupului, ca o forţă sublimă, care, "încăpăţânată", nu se lasă măsurată şi nici fotografiată. Asta, ca aluzie răutăcioasă la cercetările neurologice, care aspiră să descifreze - cu electroencefalograme sau aparate cu rezonanţă magnetică - sufletul omului, afirmând că gândurile şi sentimentele pot fi reproduse ca o "activitate" a anumitor zone ale creierului.
"Viaţa nu se sfârşeşte odată cu moartea, ci merge mai departe, spre frumuseţe"
Aici începe, de fapt, a doua mare călătorie a medicului Eben Alexander: trebuie să le arate adevărul oamenilor care cred fiecare cuvânt al ştiinţei. Şi adevărul arată astfel: lumea noastră este mai mare decât credem noi. Viaţa nu se sfârşeşte odată cu moartea, ci merge mai departe, spre frumuseţe.
"Faliment intelectual", aşa numesc criticii religiei, precum publicistul american Sam Harris, aceste teze, spunând că sunt "echivalentul alchimiei şi al prezicerilor din Evul Mediu". Neurologii critică faptul că un chirurg experimentat precum Alexander trece cu vederea inactivitatea proclamată a creierului său şi că răspândeşte aproape 200 de pagini cu banalităţi esoterice, ca un
guru New-Age
sclivisit. Şi că nu face deloc referiri la rezultatele măsurătorilor - făcute cu aparate performante - în timpul morţii sale aparente. Şi, în plus, după cum îşi descrie starea, ar trebui să fi fost mort cerebral, spumegă de furie profesorul de psihiatrie Mark Cohen, de la Universitatea din Los Angeles. "Dr. Alexander operează capete, dar despre cercetările neurologice nu prea are idee".
Eben Alexander îşi păstrează calmul - o altă trăsătură comună celor trecuţi prin experienţa morţii iminente. Care se descriu ca fiind mult mai relaxaţi şi mult mai puţin temători faţă de ceea ce li s-ar putea întâmpla. În momentul de faţă, el lucrează la o nouă carte, în care vrea să-i convingă pe cei sceptici că ceea ce i s-a întâmplat lui a fost un adevărat miracol. În felul acesta, Eben Alexander, care s-a autoproclamat "un fenomen de excepţie", face exact ce fac şi tovarăşii săi de suferinţă: în mod inconştient şi neintenţionat, el dă un sens cedării totale a corpului său, construind o poveste care explică şi justifică accidentul suferit. Neurologii n-au habar cum realizează creierul acest "artificiu", atât de asemănător cu autohipnoza. Dar dacă este aşa, chiar că avem de-a face cu un miracol.
Sursa:http://www.formula-as.ro/2013/1072/enigme-16/calatorie-in-lumea-de-dincolo-16492
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu