duminică, 22 septembrie 2013

Busuiocul,planta care vindeca sufletul


Prețuit de mai toate popoarele europene, la romani busuiocul e rege, o plantă de suflet, care, pe lângă faptul că aduce noroc, aduce şi sănătate. Busuiocul este un tonic şi un energizant cât se poate de potrivit pentru perioada schimbării de anotimpuri, când foarte mulţi dintre noi ne confruntăm cu căderi de energie vitală, intelectuală sau sufletească.
Busuiocul era sacru la greci, iar femeile nu aveau voie să-l culeagă. Această plantă vindeca mânia şi resentimentele încurajând sentimentele de iubire, şi se credea totodată că stimulează chakrele, astfel armonizând emoţiile stresante în timp ce se eliberează din energia sexuală.
Rețete din busuioc
Maceratul la rece de busuioc – este considerat pe drept cuvânt un adevărat elixir al tinereţii, recomandat în cazurile de îmbătrânire prematură, în tulburări de menopauza, andropauza, sterilitate masculină şi feminină, frigiditate etc. Încă nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor endocrine, dar este cert că atât la femei, cât şi la bărbaţi, el este un regenerator rapid, oprind în același timp procesele de uzură, care cunosc o accelerare în această perioadă de trecere. Cel mai eficient este maceratul obținut prin introducerea a 4-8 linguriţe de busuioc în apă, vreme de 8 ore, urmată de filtrare. Se bea acest preparat pe stomacul gol, de preferinţă dimineaţa. Mai ales pe perioada primăverii, este recomandat ca, în paralel cu această cură, să se treacă şi la o alimentaţie în care predomină crudităţile.
Pulberea de busuioc – are o capacitate miraculoasă de îmbunatățire a stării psihice, fiind din acest motiv cât se poate de binevenită în anotimpul asteniei de primăvară. Efectul busuiocului asupra sufletului este deocamdată destul de greu de explicat pe cale științifică. Se cunoaşte faptul că este un tonic şi un stimulent nervos, dar aceste atribute sunt vagi, în comparație cu complexă lui acţiune înviorătoare, uşor euforizanta şi echilibranta asupra stării psihice. Mai mult, busuiocul induce şi o trăire mistică, facilitându-ne, pur şi simplu, apropierea de spiritual (motiv pentru care este folosit şi în ritualul creştin). Conex cu această deschidere sufletească pe care o creează, busuiocul măreşte şi capacitatea de control asupra emoţiilor şi reduce sensibilitatea la stres.
Faceţi în această perioadă o cură de minimum 14 zile, timp în care luaţi de patru ori pe zi câte o linguriţă rasă de pulbere de busuioc cu apă. Preferabil ar fi ca pulberea să fie cernuta (pentru a nu răni fină mucoasă bucală) şi să fie ţinută sub limbă 10 minute, înainte de a fi înghiţită. Rezultatele acestei cure simple este foarte posibil să vă uimească.
 Beneficiile busuiocului
Ceea ce mulţi nu ştiu este ca busuiocul este o plantă care tratează multe afecţiuni şi are un rol destul de important în fitoterapie. Motivul: busuiocul conţine ulei volatil bogat în multe substanţe benefice, cu acţiuni antimicrobiene sau antiinflamatorii.
De la busuioc se foloseşte planta întreagă, fără rădăcină, inclusiv seminţele. Recoltarea se face când busuiocul este înflorit, adică exact în această perioadă, cu ajutorul unui cuțit. Frunzele, tulpina şi semințele se lasă la uscat într-un loc răcoros, umbrit, pe o cârpă curată sau foaie albă de hârtie (nu pe hârtie de ziar, pentru că cerneala tipografică conține plumb).
 Este un dezinfectant 100% natural, pentru diferite răni, ulceraţii sau leziuni infectate, înţepături de albine sau viespi, afte, gingivite sau stomatite.
Pentru tratarea rănilor se recomanda folosirea frunzelor de busuioc proaspete şi zdrobite, aplicate direct pe locul infectat; la fel, pentru că înţepăturile de albine să nu se umfle locul respectiv trebuie frecat cu frunzele pisate. Pentru afecțiunile enumerate mai sus se mai foloseşte sub formă de decoct sau infuzie (pentru gargara, bai sau spălaturi, în cazul afecţiunilor stomatologice). Sucul frunzelor proaspete de busuioc tratează negii după aplicări repetate.
Sursa:http://www.efemeride.ro/busuiocul-planta-care-vindeca-sufletul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu