Vf.Poieni(Transilvania)
*CAI DE ACCES
DN 66/E 79 Petrosani-Hateg ,stanga pe DJ 667 in satul Salasu de Sus
Rezervatia Varful Poieni are o suprafata de 0,8 ha si se afla in localitatea Salasu de Sus .Varful Poieni reprezinta locul in care jocul de culori ,abrupturi si vai te invita sa te lasi purtat intr-un taram fara sfarsit.Specialistii care au cercetat arealul au declarat ca aici este singura statiune certa din tara pentru specia de patlagina -Plantago-holosteum
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
03 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean
Plansul de duminica seara -Sfantul Efrem Sirul
Ca inaintea infricosatului Tau Divan, Doamne, stand eu, osanditul, si mustrarea lucrurilor mele si hotararea Ta cea dreapta data mie vazand, care ma leapada pe mine, ticalosul, de la Sfanta fata Ta, in muncile cele nesuferite; si ca si cum atunci ai vrea sa-mi graiesti mie, eu acum strig cu cutremur si cu lacrimi: Drept esti, prea-drepte Judecatorule, si dreapta este judecata Ta; ca dintr-insa nu m-am nedreptatit.
Bunilor, Preasfintilor ingeri, picati asupra mea lacrimi, ca eu pe sine-mi nu m-am miluit, mila lui Dumnezeu trecand-o cu vederea. Deci cu adevarat dupa dreptate ma pedepsesc. Cand Domnul a pus mila Sa inaintea mea, eu, necugetand, nicidecum nu luam in seama aceasta, si cu dreptate acum se intoarce de la mine.
Atuci dar vor grai cu urgie ingerii: Acum nu este vreme de pocainta, ci de rasplatire. Mangaierea acum a slabit, pocainta si lacrimile sunt nelucratoare, iar muncile se inmultesc. Suspinurile cele neincetate nu sunt auzite, ci acum tanguirea este nesfarsita.
Acum du-te si ia-ti rasplatirea cea amara si cumplita a lucrurilor tale, arzandu-te ca o materie necurata, aprinzind gheena cea nestinsa a fiarei celei neadormite, a viermelui celui amar. Ca un fiu al intunericului desfateaza-te. Ca unul ce ai iubit intunericul cel vesnic, indulceste-te de fetele cele negre, pentru ca ai urat lumina cea de-a pururea vecuitoare. Acolo va fi plansul cel neincetat si scrasnirea dintilor cea prea-dureroasa.
Vai mie, vai mie, suflete al meu, ticaloase, gol fiind cu totul de faptele cele bune. Cum vei vedea pe Judecatorul cel nemitarnic, arhanghelii stand si slujindu-i, pamantenii goi inainte stand, toti tremurand de infricosatul Scaun al Facatorului tuturor; ca judecata fara de mila este acolo celor ce nu au lucrat aici mila.
Vai mie atunci, suflete prea-necajite! Dar nu va fi glas si auzire. Caci toate se vor preschimba in altele, si chipul lor trist, si faptele. Fiindca al optulea veac il vom incepe. Vesnic se vor veseli dreptii, vesnic se vor munci ceilalti. Pentru ca pe Dumnezeul tuturor nu L-am veselit. Dar nici acelea nu sunt precum par a fi. Si de lipsa este ca de aici sa strigam catre Dumnezeu si oamenilor sa le vestim: Chezasii Tai sunt Cuviosii.
Vestesc Tie, Doamne, toate, si iarta pe netrebnicul robul Tau. Sa nu treci cu vederea ticaloasa mea rugaciune; mainile mele intinate le intind, sa nu ma lepezi pe mine, cel incarcat cu patimi; ci cauta spre mine cu iubire de oameni si cu blanda milosardia Ta.
Pe sine-mi cu dezmierdarile de tot m-am spurcat si frumusetea sufletului am necinstit-o. Cugetelor celor trupesti am robit si stapanirea mea cea mai dinainte am pierdut-o. Pe vrajmasul l-am ascultat sfatuindu-ma si pe idolii patimilor in suflet i-am inchipuit. Poftele pantecelui le-am desavarsit si stralucirea mintii am innegrit-o.
In cinste de fiime adevarata fiind, dobitoacelor celor fara de minte m-am asemanat, si frica strasnica si cutremur ma tine pe mine, mai inainte vazand taierea mortii venind nearatat asupra tuturor si pe sine-mi fiind neindreptat.
Dintru adancuri strig catre Tine, Doamne, si cad inaintea Ta cu lacrimi: Fii milostiv si iubitor de oameni mie, celui ce spre Tine am nadejdile mele; fa-ma ca sa scap de urgia osandirii ce va sa fie acolo; binevoieste ca sufletul meu cel impietrit mult nascator de fapte bune sa se arate inaintea Ta; gandurile mele cele neroditoare scutura-le in focul Sfantului Tau Duh; sa nu ma tai pe mine ca pe pomul cel neroditor si in focul cel nestins sa ma trimiti; sa nu ma arati materie si paie ale vapaii iadului, ci ca pe niste grau, Dumnezeul meu, baga-ma in hambarul Tau.
Genunchiul inimii mele imi plec eu, ticalosul, neindraznind a cauta la Ceruri; primeste rugaciunea gurii celei spurcate, Cel ce esti fara de pacat, unule Ziditorule. Imparat fiind al tuturor si atotputernic, pe impotrivnicul si tiranul Veliar surpandu-l, din toate felurile faradelegilor mele izbaveste-ma.
Praznuiesc ingerii si muritorii vazand intoarcerea mea. Am trecut cu vederea poruncile Tale cele de viata purtatoare; m-am amagit cu fapte urate; sa nu Te ingretosezi de mine, prea-bunule Stapane, izbaveste-ma de robia celui rau si viclean.
Cu frica a inimii Te rog pe Tine, Cel ce cu voia m-ai zidit pe mine de Dumnezeu lucrat si Care cu multe m-ai imbogatit pe mine in dar; si Care m-ai iubit foarte, incat pentru mine Te-ai intrupat si moarte ai suferit.
Acum nepomenitor m-am aratat eu, ticalosul, de atata dragoste a Ta, Izbavitorule, cu totul rob facandu-ma dezmierdarilor si trupul si sufletul pangarindu-le. Totdeauna strig: Am pacatuit, si de a lucra cele cumplite nu incetez. Acum osandit stau, bunule, ci da-mi mie lasare rautatilor, ca un Dumnezeu milostiv si indurat.
Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, Maica lui Dumnezeu, usa cereasca si chivot, mantuire intemeiata te-am castigat pe tine. Mantuieste, mantuieste-ma, Stapana, in dar.
Legiuni de ingeri in Ceruri de multe ori suspina pentru mine, ca nu cumva sa rapeasca fara de veste sufletul meu si sa merg in curgerile focului.
Legiuitori Apostoli infricosati, sezand pe scaune impreuna cu Judecatorul, ingeri cu palose prea-intr-armati si infioratori vor desparti inimile pacatosilor. Atunci se va tangui toata suflarea, ca nu vor avea margini, vai, muncile cele cumplite.
Apuca mai inainte pe toate acestea, suflete, urmand tanguirea desfranatei. Izbaveste-ma atunci, Mantuitorule, de infricosata groaza a muncilor celor infioratoare. Pe Tine te lauda neincetat Heruvimii si Serafimii cei ce in patru chipuri se poarta. Cetele cele ceresti slujindu-Ti, Te lauda pe Tine, Treime intru o unime.
Lumina nenascuta esti, Parinte, si impreuna fara de inceput ai pe Fiul Tau, de-a pururea impreuna vecuitor ai pe Duhul Tau, Care daruieste tuturor suflare de viata, ca un milostiv, si milosard, si bun.
Cu rugaciunile Mucenicilor, ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuviosilor si ale Ierarhilor, primeste si glasurile noastre. Parinte mai presus de Ceruri, Doamne, slava Tie, Caruia Ti se cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Preasfantul, bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Sfantul Efrem Sirul
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/plansul-duminica-seara-sfantul-efrem-sirul-72562.html
Teoria cu privire la faptul ca exista trei culori primare si patru culori secundare este in exclusivitate exoterica caci inca din cele mai vechi timpuri se stia ca exista sapte si nu trei culori primare, ochiul omenesc fiind capabil sa surprinda doar trei dintre ele. Astfel, desi verdele poate fi obtinut prin combinarea albastrului cu galbenul, exista si un verde autentic sau primar care nu este compus. Acest lucru poate fi dovedit prin spargerea spectrului cu o prisma. Helmholtz a descoperit ca asa-numitele culori secundare ale spectrului nu pot fi separate in culori primare. Prin urmare, portocaliul spectrului, daca este trecut printr-o a doua prisma, nu se descompune in rosu si galben, ci ramane portocaliu.
Constiinta, inteligenta si forta sunt simbolizate de culorile albastru, galben si rosu. Mai mult, efectele terapeutice ale culorilor se afla in armonie cu acest concept caci albastrul reprezinta o culoare linistitoare, electrica, galbenul este o culoare insufletita, iar rosul este o culoare calduroasa si tulburatoare. S-a demonstrat faptul ca mineralele si plantele afecteaza constitutia umana in functie de culori. Prin urmare o floare galbena va crea un medicament care va afecta constitutia in acelasi fel ca lumina galbena sau ca tonul muzical mi. Culoarea portocalie va corespunde fie tonului re fie acordului dintre do si mi.
Anticii considerau ca spiritul omului corespunde culorii albastru, mintea culorii galben, iar corpul culorii rosu. Prin urmare raiul este albastru, pamantul galben, iar iadul sau lumea subterana rosie. Conditia infricosatoare a infernului nu face decat sa simbolizeze natura sferei sau planul de forte din care este compusa. In misterele grecesti sfera irationala era intotdeauna rosie, caci reprezenta conditia in care constiinta este supusa pasiunilor si dorintelor naturii inferioare. In India, unii dintre zei sunt prezentati cu piele albastra pentru a simboliza constitutia lor divina, care depaseste sfera terestra. Conform filosofiei esoterice, albastrul reprezinta culoarea adevarata si sacra a Soarelui. Aparenta nuanta galbena sau portocalie a acestei sfere este rezultatul faptului ca razele au fost scufundate in substantele lumii iluzorii.
In simbolismul original al bisericii crestine culorile aveau o importanta deosebita iar folosirea lor era normata conform unor reguli foarte stricte. Totusi, neatentia cu care au fost folosite aceste culori inca din Evul Mediu a dus la pierderea intelesurilor lor profunde si emblematice. In aspectul sau primar, albul sau argintul simboliza viata, puritatea, inocenta, bucuria si lumina; rosul reprezenta suferinta si moartea lui Hristos si a discipolilor sai, dar si iubirea divina, sangele si razboiul, durerea; albastrul reprezenta sfera celesta si starea de contemplare; galbenul sau aurul simboliza gloria, roadele, bunatatea; verdele reprezenta fecunditatea, tineretea si prosperitatea; movul, umilinta, afectiunea profunda si necazurile; negrul simboliza moartea, distrugerea si umilinta.
Sursa:http://www.almeea.com/culorile-in-ezoterism-ce-semnifica-in-spiritualitate-rosu-galben-si-albastru/
Metafizica lui Aristotel
Filozofia aristotelica isi are originea in cea platonica. Dar este curios ca acesta si-a dezvoltat conceptia despre lume si viata in opozitie cu aceea a maestrului sau. Ceea ce a determinat aceasta dezvoltare a filozofiei aristotelice a fost mai ales conceptia platonica despre Idei. Aristotel considera viziunea platonica despre Idei, pe care Platon le considera a fi singura realitate adevarata si temeiul determinant al lumii aparitiilor, ca fiind o conceptie pe nimic fundamentata si care are ca urmare o dublare a realitatii, fara sa poata insa explica cum este posibil ca lumea ideilor sa produca lumea reala. Conceptia platonica despre idei nu poate lamuri de unde isi are originea deosebirea caracteristica prin care lumea aparitiilor se deosebeste de lumea ideilor, asadar ea nu poate lamuri originea devenirii si a evolutiei, fiindca la Platon ideile planau in transcendent. Desigur ca si Aristotel tine la convingerea ca lumea ca totalitate este un organism urias fundamentat pe un temei unitar spiritual. El impartaseste si conceptia platonica despre idei, dar aceasta numai cu o corectura importanta-ce face posibila depasirea greutatii de mai sus-ca acestea nu mai snt niste entitati supra-senzoriale, ci ele sunt potente, ce sunt active in lucruri; ideile sunt in lucruri si fara de acestea nu este posibil nici un lucru. Ideile, lucrurile si materia nu sunt trei grade deosebite ale realitatii, ci factori corelativi ai aceleiasi realitati, factori ce colaboreaza pentru a produce ceea ce este esential in evolutia naturii si a vietii. Ideile sunt, desigur, acelea care fac sa apara lucrurile din lume si care le dau acestora forma lor. Ca lumea este un proces evolutiv presimtisera si Heraclit, Empedocle, Democrit si Anaxagora si chiar Platon. Dar acestia nu putusera sa explice originea acestei deveniri. Acest lucru ii reuseste lui Aristotel.
Pentru el ideile nu duc o existenta linistita in transcendent, cum credea Platon, ci ele sunt puteri active in aceasta lume ; ele sunt principii ale formarii, ce sunt imanente lumii si din aceasta pricina Aristotel inlocuieste notiunea de"idee" cu aceea de forma. Substratul tuturor schimbarilor din lume il constituie materia. Fara materie nu poate exista nimic : exceptie face numai Divinitatea. In aceasta materie actioneaza factorul creator, principiul formarii ce structureaza si formeaza materia haotica. Fiecare obiect este de aceea un produs al materiei si al formei. Si forma, ca o putere creatoare a tipului gen, nu se afla deasupra sau dincolo de materie, ci in materie, fara sa fie insa la randul ei un produs al materiei, sau determinata de materie. Este in fiinta, in substanta materiei ca ea sa fie proprie, ca in ea sa actioneze forma, sa aiba asadar plasticitate. Asa se poate explica ca forma este puterea imanenta ce misca si formeaza fiecare lucru si-i da acestuia o configuratie conforma cu ideea lui. Din acest motiv forma este in acelasi timp si cauza lucrurilor. Ba ceva si mai mult, ca o cauza interioara a lucrurilor, forma este totodata si scopul lucrului. Acest fapt inseamna ca, ca forma externa a lucrului, cu aceasta este data si menirea si scopul acestuia. Scopul unui lucru constituie esenta interioara a acestuia, asa ca la Aristotel notiunea de forma este sinonima cu aceea de scop.
Dar pentru ca procesul de devenire sa aiba loc mai este necesar si un al treilea factor, pe care Aristotel il numeste"cauza externa" sau, cum zice el,"miscatorul", fiindca forma (ideea) este cauza interna, de care depinde ce va deveni materia. In acest raport metafizic conceput de Aristotel se afla ceea ce modernii numesc legitatea devenirii.
Forma sau formele sunt principiile active in lucruri : ele constituie esenta lucrurilor, fara sa fie insa lucrurile insele. Pentru a se forma un lucru este necesara si materia. Fara de materie-ca si fara forma-nu este posibila nici devenirea si nici lucrurile. Forma este principiul activ, miscator, dinamic in lucruri. Materia este principiul mort, nemiscat; ceea ce trebuie miscat si format. De aceea este necesara prezenta atat a formei, cat si a materiei pentru a se forma un lucru, caci forma nu poate aparea decat prin materie, iar materia prin forma, ceea ce este in sine scop si realizarea scopului. Materia n-are o realitate in sine: ea este posibilitate pura, substratul gol, ce poate deveni orice, care, insa, singura nu este nimic decat spatiul neformat ca la Platon. Materia este substanta nemiscata si lipsita de forma, iar"enteleheia" formatoarea acesteia. Ca sa existe, materia are nevoie de forma, de activitate. Bronzul si marmura sunt materia, statuia gata forma ; pamantul, lemnul si pietrele sunt materia, iar casa este forma acestora. La om corpul este materia in timp ce sufletul si viata forma acesteia. Materia, deci, nu poate exista fara forma, dar exista un principiu al formarii independent de materie. Uneori insa Aristotel lasa impresia ca ar exista totusi un fel de materie originara, nedeterminata,"prima", ultima ce poate fi gandita. Aristotel face astfel deosebirea intre o materie"perceptibila" si alta ce este numai gandita.
Atata timp cat procesul de devenire, nu este pus in miscare de cauza externa lucrul nu exista in realitate, el nu este actual, prezent. Dar fiindca acesta are in sine, ca predispozitie, nazuinta, impulsul intern sa aspire la forma, asteptand numai sa fie tradus in procesul de realizare, se poate spune ca lucrul exista deja potential sau ca posibilitate. Deosebirea aceasta intre conceptul de"posibilitate" si"realitate" este hotaratoare pentru intelegerea filozofiei aristotelice. Filozofului ii este necesara aceasta deosebire, pentru a depasi opozitia dintre materie si forma si pentru a putea prezenta totalitatea materiei ca un ce structurat din forme existentiale inferioare si superioare, ca o totalitate stapanita de tendinta de a se misca inspre forme din ce in ce mai superioare. Conceptul"posibilitate" este la Aristotel identic cu acela de materie, iar conceptul"energie" sau realitate este identic cu acela de forma. Toate lucrurile sunt potential cuprinse in materie, materia fiind potenta generala-reala a lucrurilor, iar cu aparitia unei forme anumite dimpotriva se trece de la potentialitate la realitate. Notional formele sunt cele mai inalte si mai pure actualitati sau activitati prin care lucrurile pot fi chemate la aparitie, ca fenomene. Realitate nu poseda, de aceea, decatt materia formata, asadar lucrurile. Acestea singure constituie realitatea. Ele sunt existenta insasi sau substanta. Ele sunt prin aceea ca forma pune stapanire pe materie, pe care o misca si o formeaza.
Atat forma cat si materia sunt absolut necesare pentru formarea lucrurilor, totusi formei ii revine o importanta mult mai mare decat materiei. Caci, in timp ce materia este ceva pur pasiv, forma este dimpotriva partea activa : ea este"entelechie". Entelechia este actul ce realizeaza un anumit scop, ea este actul intentional, care, prin configuratie, isi gaseste realizarea sa. Configuratia externa si cu scopul intern sunt intr-un raport reciproc foarte strans. S-a ajuns la o forma, s-a realizat in acelasi timp si un scop. Se schimba forma exterioara, se schimba si scopul, sau, mai corect, forma se schimba fiindca se schimba si scopul, fiindca in natura stapaneste tendinta inspre scopuri din ce in ce mai superioare. In felul acesta lucrurile se schimba mereu, ele gasindu-se intr-o evolutie, ce se misca inspre forme tot mai superioare. Curios este faptul ca, in decursul acestei evolutii, fiecare lucru ia o pozitie dubla : in raport cu materia din care el este format, lucrul este forma, dar pentru scopurile mai inalte lucrul este iarasi numai materie. Acest lucru inseamna la Aristotel ca in natura nu exista o materie fara forma, ci orice materie are o forma, bunaoara blocul de marmura avea el insusi o forma, mai inainte de a fi transformat intr-o opera de arta. De aici se vede ca, la Aristotel, materia si forma sunt niste termeni relativi: ceea ce este forma pentru o materie, poate deveni din nou materie pentru o alta forma superioara. Deci concluzia este ca fiecare lucru si fiecare fiinta nu-si este siesi scop in sine, ci acestea slujesc, alaturi de alte fiinte, unor scopuri si structuri superioare, in raport cu care fiecare dintre acestea nu este iarasi decat materie. Asa, bunaoara, pietrele si lemnul, ce au un scop al lor, sunt pentru scopul superior"casa", numai materie ; casele, materie pentru strada; strazile, materie pentru oras etc. In felul acesta, pe fiecare scop se fundamenteaza alte scopuri mai inalte, pe acestea altele si mai inalte si asa mai departe pana la un scop ultim, cu care toate celelalte se unesc pentru a sluji lumii ca totalitate. Asa se face ca Aristotel gandeste lumea ca fiind o ierarhie uriasa de scopuri, in care atat singularul, cat si totalitatee lumii se gasesc intr-o evolutie continua spre forme superioare. Care este insa, dupa Aristotel, scopul ultim al acestei evolutii ? Raspunsul la aceasta intrebare Aristotel il da prin aceea ca el indica raportul dintre forma si materie. Intrucat lucrurile ajung la forme si scopuri superioare raportul acesta se schimba in favoarea formei. Pe masura ce evolutia aceasta progreseaza, materia dispare din ce in ce mai mult. Daca, buna oara, un sculptor daltuieste dintr-o bucata de marmura o statuie, materia dispare in masura in care forma sau ideea se reliefeaza mai mult, pana cand noi nu mai privim marmura, ci numai forma pura. Acelasi lucru se intampla in orice evolutie, asadar o depasire a materiei, ce are ca urmare ca scopul ultim al lumii nu este altul decat o eliberare absoluta a acesteia de materie si deci o spiritualizare desavarsita a intregii existente. Aceasta este, dupa Aristotel, forma cea mai inalta posibila a lumii scopul ei ultim si cel mai inalt.
Aristotel prezinta ideea ca trecerea de la posibilitate la realitate este dependenta in chip necesar de miscare, care nu este schimbarea exterioara a lucrului, asadar schimbarea locului, ci procesul de trecere de la materie la forma. Miscarea este, in acest sens, realitatea nedesavarsita ,- o realitate ce se afla, daca ne putem exprima asa, inca pe drumul ce duce la desavarsire. Miscarea este energie si nu entelechie, din pricina ca energia ca miscare este realizarea ca proces in timp ce entelechia dimpotriva semnifica scopul ajuns al procesului insusi, care, ca atare, are fenomenul miscarii inapoia sa. Ca tot ceea ce este dat in experienta si ceea ce este in miscare trebuie sa-si aiba cauza sa. Asa se face ca, daca urmarim mereu acest lucru si intrebam care este cauza miscarii, ajungem, deoarece timpul si spatiul sunt fara de sfarsit, la un"Prim miscator", care este nemiscat, imobil si etern; el este o Fiinta desavarsita, nemateriala, asadar rationala, ceea ce inseamna o Fiinta divina, sau, cum mai zice Aristotel, un spirit divin. Acesta este act pur :"actus purus". Aristotel ii atribuie acestei Fiinte toate atributele pe care Platon i le dadea Ideii de bine. Ea este eterna neschimbabila, in sine si pentru sine, despartita de toate celelalte fiinte si totusi cauza suprema a acestora. Ii lipseste acesteia numai calitatea etica, din pricina ca aceasta forma pura, identica cu Divinitatea, aceasta energie ce-si are temeiul in sine insasi, este cea mai buna si cea mai inalta, dar ea este o gandire pura, care nu este ocupata decat cu sine insasi si cu contemplarea fiintei sale proprii. Esenta Divinitati este, pentru Aristotel, spiritul pur si, ca atare, gandirea pura, sau, cum se exprima el insusi,"gandirea gandirii", ceea ce inseamna o gandire in care deosebirea intre subiect si obiect este suspendata. Spiritul pur n-are nevoie de om si nici de lucruri, ci dimpotriva lumea este chinuita de nostalgia dupa el. Spiritul pur isi este siesi suficient si nici nu are alt scop in afara de sine insusi. Autocontemplatia reprezinta vesnica sa fericire. El este de aceea inaintea lumii-asadar vesnic spirit pur, forma cea mai pura si cu aceasta actualitatea cea mai pura.
Este interesant ca Aristotel nu numeste nicaieri Divinitatea cu epitetul de"Creatorul", ci numai cu acela de"Miscator al lumii", in sensul amintit mai sus, ca Divinitatea misca lumea, intrucat aceasta nu poate sa faca altceva decat, ca chinuita de nostalgia dupa Divinitate, sa tinda spre Aceasta, ca fiind scopul ei cel mai frumos si mai bun. Divinitatea este ordonatoarea lumii; o ordine ce nu se sustine prin sine si in sine, ci numai prin ceea ce este divin. Cu aceasta idee, Aristotel s-a ridicat deasupra opozitiei dintre teism si panteism. El poate fi interpretat panteist, intrucat esenta Divinitatii este identica cu gandirea ce actioneaza in lume si tine lumea laolalta, asadar ca totalitatea ideilor, legilor, formelor sau valorilor ce sunt date in procesul lumii si prin care acestea ajung la realizare. Dar caracteristica teista a ideii de mai sus este ca Dumnezeu, ca activitate pura, se deosebeste cu totul de lume, prin aceea ca El este inaintea si in afara acesteia.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/metafizica-aristotel-71773.html
Plansul de sambata seara - Sfantul Efrem Sirul
Acum, inca si astazi, cu fata rusinata si in pamant plecata, indraznesc sa graiesc catre Stapanul ingerilor si Ziditorul tuturor; iar eu sunt pamant si cenusa; ocara oamenilor si defaimare norodului; vierme, cu adevarat, si nu om, mustrat si prihanit fiind, cu totul prea dureros si de mahniciune plin.
Cum voi cauta catre bunatatea Ta, Stapane? Cu ce fel de inima, cu ce fel de constiinta? Ce fel de limba necredincioasa si intinata voi indrazni sa misc? Si cum voi face inceputul marturisirii mele?
Peste masura eu, ticalosul, am intaratat numele Tau si mai presus decat curvarul am vietuit curveste. Ca pe cel ce este intru mine dupa chipul Tau l-am intinat, netrebnicindu-l, si glasul poruncilor Tale nu l-am pazit.
A caror pacate ale mele lasare voi cere mai intai eu, pacatosul? A celor intru cunostinta, cu neasemanare neiertate, ori a celor intru calcarile de sfintele Tale porunci, ori a celor intru impreuna invoirile cu gandurile cele rele si viclene?
Stiu, Doamne, ca, pentru multele intinari ale sufletului meu si pentru necuratia mea, nu sunt vrednic de infricosata Ta chemare. Nu pot sta intru rugaciune inaintea Ta; nu pot sa caut si sa privesc la inaltimea Cerului, caci cu poftele cele necuvioase usa deschizand-o si dobitocesti si fara de randuiala porniri uneltind, pe ticalosul meu suflet cu patimile l-am intinat.
Miluieste-ma Doamne, ca sufletul meu s-a inecat in marea dezmierdarilor celor amare; si cu urata socoteala haina sufletului meu am manjit-o; si toata mintea mea s-a framantat de gandurile dracilor; si prin toate lucrurile si gandurile mele am amarat si de-a pururea amarasc bunatatea Ta, iar pe vrajmasul meu care se lupta cu mine de-a pururea il trag catre mine si il slujesc.
Constiinta imi mustra gandirea mea. Imi rusinez fata mea. Insumi de sine-mi osandit sunt mai inainte de judecata cea gatita mie. Inversunarea ce este intru mine ma biruieste, ca de-a pururea in noroiul lacomiei pantecelui ma tavalesc; scrisa pe stalp este reaua mea petrecere, ca de-a pururea dezmierdarile ma innegureaza; spre osanda imi este goliciunea mea, ca de-a pururea reaua putoare a patimilor ma manjeste, de-a pururea cu gandurile spurcate ma intinez.
Din pruncie m-am facut vas al pacatului celui de stricaciune facator, si acum, in fiecare zi auzind de judecata si de rasplatire, nu voiesc sa stau impotriva poftelor trupului care se ostesc impotriva sufletului meu, ci totdeauna eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuiesc, totdeauna ma amagesc, totdeauna ma robesc, totdeauna ma biruiesc. Pentru aceasta sarac si urat, Doamne, si pustiu de darul Tau ma fac.
Vai mie, Doamne, ca indelunga rabdarea Ta rau am cheltuit-o! Vai mie, ca intru multi ani am scarbit pe Duhul Tau cel Sfant! Vai mie, ca vremea vietii mele a trecut intru toata desertaciunea!
Ci, Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, sa nu dai la aratare pacatele si rusinoasele mele lucrari cele urate in privelistea a toata lumea, inaintea tuturor ingerilor si a oamenilor, spre rusinea mea si spre osanda vesnica; ca pricinuitor sunt a toata rusinea si osanda.
Cum voi plange orbirea sufletului meu! Cum voi plange atata necunostinta a mea! Cum voi plange voirea mea cea asa de patimasa si nepocaita! Astazi nevoitorii se odihnesc cu mangaierea Sfantului Duh, iar eu ma tulbur, socotind saracia mea cea din lenevire.
Astazi se veselesc cei carora li se descopera de catre Dansul cele tainice, iar eu ma rusinez ca de toata fapta cea buna strain am crescut. Astazi se bucura cei ce vad de la Dansul vistieriile rasplatilor lor, iar eu plang cu amar ca m-am alaturat cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor. Gol m-am facut eu, ticalosul, cu a mea trandavie, fiindca strain sunt de cei ce intru rugaciune si intru priveghere s-au nevoit.
Cauta spre mine, Stapane, cu mila, dintru inaltimea Ta cea sfanta. Vezi neindreptarea sufletului meu celui netrebnic si, cu judecatile care stii miluindu-ma, indrepteaza-ma. Ca inaintea sfantului Scaun al slavei Tale stand, ca atingandu-ma de prea-curatele Tale picioare, asa ma rog si ma cuceresc cu inima zdrobita:
Miluieste-ma, Milostive, pe mine, faptura Ta; intoarce-ma pe mine in dar cu darul Tau. Stiu ca toate le poti si cu neputinta Tie nimic nu-Ti este. Sa nu astepti voirea mea cea stricata, ca nu am osardie spre a ma indrepta pe sine-mi.
Plangeti pentru mine, toata firea cea vazuta si cea nevazuta, cel ce intru pacate si in patimi de tot am imbatranit. Plangeti pentru mine, cel ce sunt intreg-intelept pentru cei ce ma vad, iar in launtru de-a pururea curvesc.
O, suflete muncit, s-a apropiat dezlegarea ta cea din trup! Pentru ce te veselesti intru privirile cele straine de tine, de care o sa te lasi si de care o sa te lipsesti? Gandeste-te la cele pe care le-ai lucrat, cum si ce sunt: cu cine ti-ai petrecut zilele lucrarii si ale plugariei.
Pe cine ai veselit cu lupta ta, ca sa-ti vina in intampinare in ceasul iesirii tale; pe cine ai veselit intru alergarea ta, ca sa fii odihnit in livada sa; si pentru cine ai muncit in dar, sau intru privegheri te-ai ticalosit, ca sa-ti iasa inainte cu bucurie; pe cine ti-ai facut prieten in veacul ce va sa fie, ca sa te primeasca voios; in ce fel de tarina te-ai tocmit si ce plata va sa-ti dea tie; cu ce nevointe ai veselit pe Domnul, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pe Sfinti, pe vecinii tai.
Trezveste-te, suflete ticaloase, ca sa nu te afli in ceasul despartirii in scarbe si in suspinuri; ca sa nu plangi fara de folos in vecii vecilor. Vor veni atunci acestea toate in mintea ta si vei zice intru sine-ti, plangand si jeluindu-te cumplit: Eu pe acestea in fiecare ceas, pe toate mi le-am amintit, insa nu m-am ingrijit de a mea mantuire.
Vezi, Stapane Hristoase, Mantuitorule, izvoarele lacrimilor mele si zdrobirile si suspinurile nevrednicului meu suflet; si sa vina peste mine mila Ta, mai inainte de a veni Judecata cea infricosata sa ma ia nepregatit si rusinat.
Trimite-mi putere mai presus de puterea mea, ca sa ma intoarca pe mine si sa viez intru cuviosie si dreptate, dupa sfanta voia Ta. Sfinteste-mi inima mea, care s-a facut pestera si lacas al dracilor.
Sfinteasca-se peste mine infricosatul si prea-sfintul Tau nume. Nu am fost eu odata pe pamant. Si Ti s-a parut Tie, intru multe indurarile Tale, a ma plasmui intru pantecele maicii mele; si m-am nascut, cu mila Ta, invrednicindu-ma a ma face vas darului Tau; si mi-ai daruit mie luminarea duhovnicestii cunostinte. Iar eu, lenesul si pacatosul, am lepadat si lepad daruirile darului Tau.
Deci de ce fel de iertare sunt vrednic eu, ticalosul, cerand indurare, Doamne, caci nu am marturisire curata? Ca de multe ori m-am fagaduit Tie sa ma pocaiesc, si mincinos al fagaduintei m-am facut.
De multe ori m-ai miluit, si eu iarasi m-am lepadat. De multe ori m-ai tinut, si eu iarasi m-am intors. De multe ori m-ai inviat, si eu iarasi am cazut. Pentru aceasta hotararea eu o aduc asupra mea si marturisesc ca sunt vrednic de toata munca si pedeapsa.
De cate ori ai plinit darul Tau cel mangaietor, iubitorule de oameni, prisosind cu bucurie, iar eu pururea Te intarat pe Tine! De cate ori ai desavarsit asupra mea darul Tau, si ai saturat foamea mea, si setea mea ai racorit-o! De cate ori ai luminat gandirea mea cea intunecata si ai adunat din inselare gandurile mele! De cate ori ai imbogatit saracia mea si ai gonit putrejunea mea, iar eu, ticalosul, totdeauna lepad bogatia Ta.
Cu totul ma spaimantez si ma cutremur, acestea gandindu-le. Cu totul intru adancul indoielii ma cufund, nimic vrednic catre darea de raspuns nu am eu, ticalosul. De cate ori mi s-a facut mie darul Tau, Stapane, cale a vietii, si luminare, si bucurie nepovestita! De cate ori s-a facut intru inima robului Tau intelepciune, si frumusete, si putere, negraita inaltime si lauda, si bucate mai dulci decat mierea in gura robului Tau!
Cum voi povesti darurile cele ce mi s-au dat mie de la darul Tau, Doamne, pe care eu, ticalosul, le-am lepadat si le lepad pentru lenevirea mea? De nenumarate pedepse fiind vrednic, de nenumarate daruri m-ai umplut pe mine, pacatosul; iar eu, ticalosul, cu cele impotrivnice iti rasplatesc.
Ci Tu, Doamne - ca Cel ce firesc ai noianul indelungii rabdari si adancul milosardiei - sa nu ma parasesti, ca sa nu fiu taiat ca smochinul cel neroditor; sa nu Te grabesti a ma secera pe mine crud si fara de vreme din viata; sa nu ma iei pe mine ne-gata fiind; sa nu ma ridici pe mine mai inainte, pana nu imi voi aprinde candela; sa nu ma iei pe mine neavand imbracaminte de nunta; ci, ca un bun si iubitor de oameni, miluieste-ma, si-mi daruieste mie ani spre pocainta.
Sa nu pui sufletul meu gol jalnica mustrare inaintea infricosatului si nemitarnicului Tau Divan; ci, ca un iubitor de oameni, milostiveste-Te spre mine, Doamne, cel sarac cu sufletul, cel jalnic, cel gol, cel neputincios, cel lenes, cel spurcat, cel curvar, cel trandav, cel impietrit, cel afundat, cel rusinat, cel pacatos, cel neindraznet, cel fara-de-raspuns, cel osandit, cel nevrednic, cel vrednic de toata pedeapsa si munca.
Daca dreptul abia se mintuieste, apoi eu, cel pagan si pacatos, cum ma voi arata? Daca stramta si necajita este calea care duce la viata, apoi cum eu, netrebnicul, care ma impatimesc de dezmierdari si desfranez, ma voi invrednici mantuirii?
Daca prin multe necazuri se mosteneste de cei vrednici imparatia Cerurilor, atunci cum eu, cel fara de minte, voi dobandi mostenirea si odihna cea vesnica?
Vai mie, suflete netrebnice! Scurta este viata, repede trece vremea, catre moarte trimitand. Ce raspuns vei da, intru cunostinta pacatuind? Cum vom rabda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, cand vom auzi acea amara si plina de plans tagaduire: «Nu va stiu pe voi.»?
Pe voi toti va rog, Sfinti ai lui Dumnezeu, soliti pentru mine, pacatosul si prea-micul. Varsati, rogu-va, cererea voastra pentru mine catre induratul Dumnezeu, ca sa intoarca sufletul meu din iadul in care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca sa straluceasca sfantul Sau dar intru dansul si sa-mi lumineze gandirea cea intunecata; ca sa ma fac prea-osarduitor si vrednic de pocainta, cu puterea sfintelor voastre rugi.
Ci Tu, Doamne, Mantuitorul meu, Fiule al adevaratului Dumnezeu, Tu, precum stii, precum voiesti, pentru singura bunatatea Ta, in dar ma intoarce de la rautatea ce este intru mine si de la pierzare, si pune intru mine fapta buna cea frumoasa, deznadejdea sufletului meu izgonind-o.
La mila Ta nazuiesc eu, ranitul. Primeste suspinurile mele ca pe lacrimile desfranatei. Sa nu ma urasti pe mine pentru intinaciunile cele multe ale pacatelor mele. Stii, Stapane, lesne-alunecarea firii omenesti. Adu-ti aminte ca din tinerete se pleaca gandirea omului cu sarguinta spre cele rele si viclene. Adu-ti aminte ca Tu singur esti curat, si fara prihana, si nespurcat.
Miluieste-ma pe mine, Cel ce esti din fire bun, si milostiv si milosard. Biruieste impietrirea mea si fa insuti, precum stii, indreptarea; ca ma tiranisesc de obiceiul meu cel rau si viclean; ca neputincios sunt cu trupul, si cu sufletul, si cu cunostinta; ca s-a stins vremea mea; ca s-au stins intru desertaciuni zilele mele.
Mi se apropie sfarsitul caii si insumi sunt neravnitor spre indreptarea de sine-mi. Si deschide-mi mie, Stapane, usa milei Tale si sa nu mi-o incui pe dansa, ca sa bat cu nevrednicie.
Intinde-mi mie mana de ajutor intru noianul patimilor si al dezmierdarilor care ma inviforeaza. Da-mi mie vreme de pocainta si chip de mantuire. Caci daca nu vei face Tu, Doamne, cate eu voiesc, neputincioase si lesne de stricat sunt acelea; cate eu apuc nefolositoare si nedesavarsite se fac.
Iata, Doamne, vezi impotrivirea vrajmasilor si neputinta firii noastre. Pana cand iti intorci fata Ta de la mine? Pana cand se va inalta vrajmasul meu asupra mea? Intoarce, Doamne, izbaveste sufletul meu din lucrarea lui cea rea; caci peste tot ma ranesc si el sta rizand de mine.
Mantuieste-ma pentru mila Ta si nu pentru lucrurile mele; caci rele si viclene sunt. Adu-Ti aminte, Doamne, ca milele Tale din veac sunt, peste cei pacatosi intinzandu-se. Caci, daca vei privi la faradelegi, ca si cum nu as fi voi pieri.
Sa nu biruiasca trandavia si nebunia mea iubirea Ta de oameni cea nemarginita. Sa nu ma randuiesti de-a stanga cu caprele pe mine, cel iute la pacat, cel ticalos, cel nevrednic de mila. Sa nu ma judeci pe mine, Stapane, ca pe un rob netrebnic si rau, si viclean, nici sa ma pierzi pe mine cu cei ce-Ti zic Tie «Doamne, Doamne» si nu fac voia ta.
Primeste, Stapane, si auzi spurcata si nevrednica mea cerere, Cel ce mantuiesti pe toti cei ce nadajduiesc intru Tine, Cel ce nu Te intorci despre cererea pacatosilor, Cel ce dai mana celui ce zace jos.
Povatuieste-ma pe mine la frica Ta. Da-mi mie lacrimi de umilinta, pocainta spre mantuire aducand, caci catre Tine am ridicat ochii cei ganditori ai sufletului meu; caci catre Tine, Doamne, m-am indreptat din pantecele maicii mele; si sa nu ma lepezi pe mine de la fata Ta, ca multe sunt indurarile Tale peste cei ce cheama numele Tau intru adevar; ca bine esti cuvantat in vecii vecilor. Amin!
Alta rugaciune a Sfantului Efrem Sirul
- fiindca nu se face plecarea genunchilor sambata seara -
Darul Tau mi-ai dat mie sa graiesc catre Tine, Doamne, si dorul pe care il am catre bunatatea Ta ma sileste sa nu tac. Ca un singur bun si al nostru al tuturor Ziditor, iarta faradelegile si pacatele robului Tau celui pacatos si nemultumitor.
Stiu ca covarsesc cu pacatele pe toti oamenii, Doamne, dar am scapare adancul cel covarsitor al indurarilor Tale; si tare sunt incredintat ca primesti si miluiesti pe toti cei ce nadajduiesc la bunatatea Ta; si mai inainte cunoscator fiind, Stapane, inima celui ce vine la Tine mai inainte o vezi daca s-a dezbracat de lume cu totul.
Mai inainte de a ajunge el la usa ii deschizi lui; mai inainte de a-Ti cadea el la picioare ii intinzi mana; mai inainte de a varsa el lacrimi indurarile Tale i le intinzi si, ca pe un negutator care cu multa bogatie s-a intors, asa primesti pe cel care vine la Tine din tot sufletul; ca doresti sa vezi pocainta, si poftesti sa vezi lacrimi, si Te bucuri de sarguinta robilor Tai celor ce se nevoiesc sa gaseasca curatia.
Insa, fiindca nu este cu putinta a se vinde vindecarile darului Tau, Doamne, si prin lacrimi le daruiesti pe acestea in dar, daruieste mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi, ca sa rog neasemanata bunatatea Ta cu luminare, si cu dorire, si cu credinta, si sa ma vindec de ranile mele cele ascunse.
Deci arata intru madularele mele milosardia Ta cea multa, milosarde Doctore, si curate fa ranile mele, si aratata se va face milosardia Ta spre mine, ticalosul. Izbaveste-ma de muncile cele ce se cuvin mie.
Izbaveste-ma pe mine, Doamne, de necajirea nevazutilor vrajmasi, si sa se propovaduiasca darul Tau, ca el pe mine m-a slobozit. Sa se propovaduiasca darul Tau, precum totdeauna si aiurea, precum la cei nenumarati trandavi, asa si la mine.
Asemenea este, Stapane, mintea noastra cea neputincioasa lemnului celui de curand rasarit, trebuindu-i totdeauna umezeala apei. Astfel, gandirea noastra, neputincioasa fiind, are nevoie neincetat de darul Tau si de luminare.
Vindeca-ma, Doamne, si ma voi vindeca. Iar de m-am lepadat si ma lepad, ca un pamantesc, insa, precum ai umplut vedrele de blagoslovenia Ta, umple si inima mea de darul Tau si de bunatatea Ta.
Maica cea milosirda, Doamne, lepadand-o pruncul ei, nu voieste a-l trece cu vederea pe dansul, ca se biruieste de milostivirea ei. Milostivirile pasarii curg asupra puilor ei, si in fiecare ceas ii cerceteaza pe dansii, si hrana le aduce lor, si se osteneste ca sa-i hraneasca pe dansii. Asa si milosardia Ta se biruieste de catre bunatatea cea dintru Sine-Ti ai milui pe cei ce din tot sufletul Te cheama pe Tine.
Insa aceia, prunci fiind, la Judecata nu vor veni, iar eu, ticalosul, intru cunostinta pacatuind, stiu ca voi fi judecat. Cad deci, indurarile Tale trebuindu-mi, Fiule al lui Dumnezeu, Unule-Nascut, ca in tot ceasul sa ma cerceteze darul Tau pe mine, cel pacatos si nevrednic, si sa mi se faca mie acesta luminare, si scapare, si putere, ca sa ma acopere cu aripile sale atunci, in ceasul cel infricosat al judecatii, si sa stau de-a dreapta Ta cu cei ce bine s-au nevoit si Ti-au bine-placut Tie, cu indurarile darului, cu mantuirea intru mila, slavind si bine-cuvantand bunatatea Ta cea nemasurata, in vecii vecilor. Amin!
Pe toate Tu le-ai zidit, Doamne; insa acelea la Judecata nu vor veni, iar eu si pentru un cuvant desert, si pentru ganduri rele si viclene, si pentru insasi pofta ma voi osandi. Ca numaidecat ce vine asupra-mi dulceata, indata si uit pe toate ale mele si, ca si cum as fi iesit din minte, intru toate robesc rautatii: ma fac maret in desert, manios, trandav, lenevos, inalt, indracit cu pantecele, iubitor de dezmierdari, cu totul intinat; in tot ceasul ma amagesc si nu pricep.
Venirea de fata a darului Tau, Stapane, iubitorule de oameni, daruieste dulceata, liniste, umilinta. O, iubitorule de oameni, prea-bunule Doamne, vrand si nevrand, mantuieste-ma pentru multa bunatatea Ta. Amin!
Sfantul Efrem Sirul
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/plansul-sambata-seara-sfantul-efrem-sirul-72561.html
Pestera Sura Mare (Transilvania)
*CAI DE ACCES
DN 66/E 79 Petrosani-Hateg dreapta pana in satul Ohaba Ponor
Numita si Ohaba Ponor are o intrare de 40m inaltime care te face sa te gandesti la posibili uriasi care au trait in cavitatile acestea .Locul este un adevarat paradis subteran in care se gasesc cascade si un lac ,toate create de raul Ohaba care strabate imensa galerie principala.In pestera au fost descoperite urme de locuire din neolitic ,printre acestea fiind si podoabe de chihlimbar si bronz din epoca Hallstattiana .Coloniile de lilieci care se adapostesc in acesta pestera alcatuiesc cea mai mare colonie de lilieci din Romania.
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere si
agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
03 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean
Plansul de vineri seara - Sfantul Efrem Sirul
Suflet necajit se apropie la Tine, Sfinte Stapane, si cu lacrimi vorbeste Tie pentru vrajmasul cel pierzator, si cu smerenie cade, rugandu-se Tie pentru impotrivnicul ce il necajeste pe el.
Deci, de vreme ce cu indraznire vine la Tine, auzi-l pe dansul degraba si, alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l pe el cu sarguinta. Daca-l vei trece cu vederea pe dansul, necajit fiind, va pieri; daca vei zabovi a-l auzi pe el, inconjurat fiind, se va pierde.
Iar daca pentru indurarile Tale il vei cerceta pe dansul, se va afla; daca il vei cauta pe dansul, se va mantui; daca il vei auzi pe el, se va imputernici. Sa nu il treci cu vederea pe dinsul, ca sa nu il apuce vrajmasul, caruia i-ai dat carte de despartire si pe care l-ai alungat.
Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea-rele cu care am intaratat darul Tau, o, Stapane milostive, si sa nu imi faci dupa lucrurile mele, ci mai vartos daruieste-mi mie, pacatosului, putina vreme, ca sa aflu ragaz de pocainta adevarata, iubitorule de oameni, bunule.
A suferit darul Tau multa multime de pacate si nelegiuiri ale tineretilor mele si acum ar suferi si lepadarea, intaratarea si obraznicia. Eu insumi stiu, Doamne, ca Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se intoarca si sa-l viezi pe dansul, sa se mantuiasca de pacatele lui cu indurarile Tale.
Darul Tau, Stapane, iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu ale sale milostiviri si indurari, ca sa miluiasca si sa mantuiasca pe cei ce Te doresc pe Tine. El imi cerceteaza inima mereu si, de va afla odihna, intrand va locui intru dansa; iar de nu o va afla pe dansa curata, se departeaza indata.
Si iarasi indurarile Tale il silesc pe el a veni si a ma cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticalosul, sunt de buna voie intors, iar nu dupa fire. Ma aflu pururea inalt-cugetator, molatic si viclean.
Nu-mi pazesc mintea, din trandavie, si vrajmasul imi pune in minte ganduri de viclenie, necurata desfranare, frumusete femeiasca imi indulceste mintea si-mi intineaza sufletul meu, si de multe ori intru faradelegile mele de mai inainte ma aflu, zacand ca intr-o mlastina in gandurile cele spurcate.
Si venind darul Tau, intru inima mea afla rea putoare, pentru gandurile cele spurcate, si indata se departeaza, neafland intrare sa intre si sa se salasluiasca intru mine precum voieste. Spala inima mea cu dulceata luminoasa, ca sa-mi vin intru simtire, ca m-a cercetat pe mine si nu a aflat intrare, ca asa sa caute a o indulci pe dansa.
Si stiu ca, de catre insasi milosardia silindu-se sa ma miluiasca, nu se va departa de la mine cu totul. Milele si indurarile Tale se propovaduiesc pretutindeni prin Evanghelii, si prin Apostoli, si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali.
Eu - stiind pilda curvarului, primirea lui Manase, a talharului, a lui Zaheu, a vamesului, a desfranatei, a Cananeiencei, a aceleia ce ii curgea sange, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai inainte scrisi - venind catre Tine, ma rog sa-mi deschizi milostivirile Tale si sa ma primesti si pe mine.
O, bunatate si iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreste si sileste pe toti oamenii sa se mantuiasca! Cruta, Doamne, pe netrebnicul robul Tau. Cruta, milosarde Hristoase, Mantuitorule, zidirea Ta. Ca de nu Tu, Doamne, ma vei intelepti pe mine, ticalosul, si de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea rautate, sa-mi vad lenevirea mea si moliciunea.
Ci, de vreme ce ma tin si ma biruiesc de amarul vrajmas care ma necajeste pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea si ziua catre bunatatea Ta, ca sa ma izbavesti pe mine din cursele lui, caci in fiecare ceas isi innoieste asupra mea maiestriile sale; in fiecare ceas, cu ganduri curvesti si cu pofte de dezmierdari imi necajeste sufletul meu.
Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe dansul, ca sa se surpe de la mine, netrebnicul robul Tau; caci se sarguieste a-mi alunga gandirea de la indulcirea si buna cugetare a poruncilor Tale.
Trimite-mi, Stapane, darul Tau degraba, ca sa alunge de la robul Tau pe balaurul cel mare, impreuna cu toate gandurile lui cele rusinoase, si rele, si viclene; fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putrede putrejuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund pe ele intru a mea nebunie.
Doctorul cel bun striga catre mine; plati nu cauta, sangiuiri nu varsa. Pregetarea mea nu-mi ingaduie sa ma duc catre Dansul. Vine El sa ma tamaduiasca pe mine si ma afla mancandu-mi ranile mele. Cand le-am mancat, atunci ma caiesc, insa cainta mea nu este adevarata.
Datator al tuturor vindecarilor si Parinte al indurarilor, Tu esti singur bun si milosard Dumnezeu, Cel ce daruiesti de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindca eu insumi cu adevarat am ispitit adeseori nemasuratele vindecari si daruirile cele bune care mi se daruiesc mie zi de zi.
Nemasurat este darul vindecarilor Tale, Stapane, si tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; caci si ranile mele adeseori se tamaduiesc cu indurarile Tale; si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire.
Pentru acestea, fara de sfiala, rog bunatatea Ta, suferitorule de rau, Doamne, ca sa vina peste mine darul Tau, dupa obicei, si sa-mi adune gandirea mea si sa-mi vindece iarasi cumplitele mele rani. Caci iata, invaluirile si grijile vremii celei vremelnice ma apasa si ma fac fara de grija de bunatatile Tale cele vesnice; ci Tu fii indelung rabdator asupra mea.
Nici Cerul, nici pamantul nu vor putea sa rasplateasca cu vrednicie pentru vindecarile si darurile Tale, ca nu au cinste vrednica sa iti rasplateasca Tie. Prin lacrimi le daruiesti pe dansele si prin plansul amar dai desfatare vesnica.
O, putere a lacrimilor, cate poti! Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele mele, ca sa se lumineze inima mea, ca sa sterg zapisul cel mare prin putine lacrimi si sa sting prin putin plans focul care arde pentru mine; caci cei ce aici vor plange se vor izbavi de plansurile cele vesnice.
Caci iata, adun gandurile mele de pretutindeni si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilor celor rele si viclene ce vor sa ma opreasca pentru acestea in vazduh; inca nu am cunoscut greutatea multimii pacatelor mele; inca nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufunda pe mine intr-insa poarta inca roade intru mine si toate lucrurile ei se misca intru inima mea; cei ce ma ineaca pe mine intr-insa poarta inca roade in trupul meu.
Pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin si ma voi lenevi de ale mele pacate, ca de unele straine? Ca un rob rau si viclean pe domnul sau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea si, ca si cum vor lua altii ostenelile mele, asa nu voiesc sa priveghez.
Totdeauna intarat indelunga rabdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multa bunatatea Ta.
Daruieste-mi mie, Doamne, doctorie de intoarcere, ca sa-mi vindec ranile mele cele amare. Daruieste-mi mie sa intru in stadionul infranarii. Daruieste-mi mie ca intru umilinta inimii sa-mi trec toate zilele vietii mele.
Lumineaza-mi ochii cei intunecati ai gandirii mele si pazeste-o pe dansa, ca sa nu se intunece de catre vicleanul vrajmas vederea sufletului meu; si da-mi mie putere ca macar o saptamana sa lucrez in via Ta, fiindca mi-am pierdut vremea vietii mele intru desertaciune si in ganduri de rusine.
Ceasul al unsprezecelea este al vremii vietii mele celei desarte. Ocarmuieste, Doamne, corabia negustoriei mele si daruieste-mi pricepere mie, prostului negutator, ca sa-mi negutatoresc negotul meu pana am vreme. Caci si inotarea corabiei a ajuns la sfarsit.
Mare viscol este si vremea ma cheama pe mine, cel inalt-cugetator: Vino, arata-ti, lenesule, tot negotul vietii tale. Si ceasul mortii ma infricoseaza pe mine, ticalosul; caci ceasul despartirii a venit inaintea ochilor mei si foarte m-am infricosat vazandu-mi saracia mea. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat, nefacand vrednice lucruri dupa dar.
Infricosata este cu adevarat, o, suflete, sosirea de fata a mortii celor impatimiti, si pacatosilor, si trandavilor, si celor ce nu se sarguiesc sa petreaca cu curatie intru aceasta viata desarta.
Caci lucratorii si nevoitorii cei desavarsiti se bucura in ceasul despartirii, vazand inaintea ochilor osteneala cea mare a nevointei, a privegherilor, a ajunarilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor.
Salta sufletul lor, caci se indeamna sa se duca la odihna din casa trupului; iar pacatosului ii este scarba prea cumplita in ceasul despartirii lui, caci vede inaintea ochilor lui lenevirea sa, neinfranarea, trandavia, materia multei agoniseli; insa nu i se ingaduie nicidecum sa graiasca ceva, caci cu asprime porneste porunca.
Cata cainta cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mantuire! Cat este de mare chinul ascuns al sufletului sau! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevesti de viata ta? Pentru ce cu raspandire petreci zilele vietii tale?
Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat, intru cele de aici lenevindu-te? Cum te fura pe tine vrajmasul si nu pricepi? Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si nu cunosti, inaltule si raspanditule?
Indelung rabdatorule, sprijineste-ma, Fiule al lui Dumnezeu, nepacatoase Hristoase. Daruieste-mi mie, Mantuitorule, cugetare de viata ce va sa fie, ca doar as putea sa nu am niciodata intru inima mea altceva afara de aceasta cugetare, ca sa implinesc voile Tale.
Macar la batranete fa-ma impreuna lucrator al darului Tau, ca sa negutatoresc bine cu argintul pe care insuti mi l-ai dat mie, Imparate Ceresc.
Cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Divan eu, raspanditul si inaltul? Cum eu, nerabdatorul si cel fara de roada, ma voi afla impreuna cu cei desavarsiti, care au facut aici rodul dreptatii?
Intru care petrecere ma voi cunoaste, cand Sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cuviosii, dreptii, intreg-inteleptii, smeritii, in lumina neapusa mergand; pacatosii, cei rai, mandrii, trufasii, cei ce au benchetuit - in focul cel vesnic si nestins.
O, suflete nepricepute, o, suflete nesimtite, o, suflete, cel ce ti-ai urat viata ta cea vesnica! Pana cand invaluirile te tarasc pe tine pe pamant? Pana cand raul obicei al gandurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu stii ca gandurile cele rele si viclene ca un nor intunecat se pun inaintea ta, ca sa nu te trezvesti catre Dumnezeu?
Si tu astepti intru lenevire sa zaboveasca a veni Mirele cel ceresc; insa ca un fulger va face venirea de fata a Lui. Nadajduiesti intru lenevirea ta ca intarzie a veni sfarsitul tau, dar ca un fulger va veni la tine.
rivegheaza, o, suflete al meu, in ceasul razboiului. Cucereste-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugandu-te. Striga din toata inima ta, striga cu toata durerea inimii, ca sa te afle pe tine intru intoarcere. Si indata iti va trimite spre ajutor inger indurat si te va izbavi pe tine din razboiul si din tulburarea vrajmasului.
Milostiv fii mie, Doamne, pacatosului, si desparte-ma de pacatele mele, si ma intoarce mai inainte de a veni infricosata Judecata si a ma lua pe mine nepregatit si rusinat; pentru solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!
Sfantul Efrem Sirul
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/plansul-vineri-seara-sfantul-efrem-sirul-72560.html
Intreaga istorie a crestinilor si a gnosticismului pagan este invaluita in cel mai adanc mister si cea mai profunda obscuritate; pentru ca, desi gnosticii au fost, fara indoiala, scriitori prolifici, putine din lucrarile lor au supravietuit. Ei si-au atras asupra lor dusmania Bisericii Crestine timpurii, iar atunci cand aceasta institutie a ajuns la pozitia sa de putere a lumii a distrus toate insemnarile disponibile ale cultului gnostic.
Numele de „Gnostic” inseamna „intelepciune”, sau „cunoastere” si provine din grecescul „Gnosis”. Membrii ordinului respectiv au pretins ca sunt familiarizati cu doctrinele secrete ale crestinismului timpuriu. Ei au interpretat Misterele crestine tinand seama de simbolismul pagan. Ei au ascuns informatiile lor secrete si doctrinele lor filozofice de profani si le-au aratat numai unui mic grup de persoane deosebit de initiate.
Se presupune adesea ca Magul Simon, magicianul din slava Noului Testament, a fost intemeitorul gnosticismului. Daca acest lucru este adevarat, partea / secta respectiva a fost constituita in timpul secolului respectiv dupa Hristos si probabil este prima dintre multele ramuri care s-au ivit din trunchiul principal al crestinismului. Ca magul Simon avea puteri misterioase si supranaturale este admis chiar si de catre dusmanii sai, insa ei au sustinut ca aceste puteri i-au fost acordate de catre spiritele si scorpiile diabolice despre care ei au afirmat ca erau insotitorii sai intotdeauna prezenti.
Nu exista nicio indoiala ca Simon a fost filozof, pentru ca oriunde sunt pastrate cuvintele sale exacte, gandurile sale sintetice si transcedentale sunt exprimate intr-un mod interesant. Principiile gnosticismului sunt bine descrise in urmatoarea declaratie textuala de catre el, despre care s-a presupus ca a fost pastrata de catre Hippolytus:
„Tie, prin urmare, iti spun ceea ce spun, si iti scriu ceea ce scriu. Iar scrierea/lucrarea este aceasta. Despre eonii universali (perioadele, planurile, sau ciclurile creative si viata creata in substanta si spatiu, creaturile ceresti) exista doua curente, fara inceput sau sfarsit, care apar dintr-o singura Radacina, care este puterea invizibila, linistea de neconceput (Bythos). Din aceste doua curente, unul isi face aparitia de sus, care este Marea Putere, Gandirea Universala, care comanda toate lucrurile, omul celalalt, (isi face aparatia) de jos, Marea Gandire, femeia care determisina toate lucrurile. Prin urmare, potrivindu-se una cu alta, ele se unesc si se manifesta la Mijlocul distantei, aerul incomprehensibil, fara inceput sau sfarsit. in aceasta se afla Tatal, care sustine toate lucrurile si alimenteaza toate lucrurile care au un inceput si un sfarsit”.
Prin aceasta, noi vom intelege ca manifestarea este rezultatul unui principiu pozitiv si unuia negativ, unul actionand asupra celuilalt, si are loc in planul de la mijloc sau in punctul de echilibru denumit „pleroma”. Aceasta pleroma este o substanta deosebita produsa din amestecarea eonilor spirituali si celor materiali. Din „pleroma” s-a invidualizat „Demiurgul nemuritor”, caruia ii suntem indatorati pentru existenta noastra fizica si trebuie sa trecem prin suferinta in legatura cu aceasta.
In sistemul gnostic, din unul si acelasi lucru etern au provenit trei perechi de contrarii numite Syzygies. Acestea impreuna cu El insusi, alcatuiesc totalul de sapte. Cei sase (trei perechi) Eoni (principiile existentei divine) au fost descrisi de Simon in modul urmator:
„Primele doua erau 1. „Mintea” (Nous) si 2. „Gandirea” (Epinoia). Apoi au venit 3. „Vocea” (Phone) si opusul acesteia ; 4. „Numele” (Onoma) si in cele din urma, 5. „Ratiunea” (Logismos) si 6. „Reflectarea” (Enthumesis). Dintre acestea, sase primordiale s-au unit cu „Flacara Eterna”, au aparut mai departe „Eonii” (ingerii) care au format Lumile de Jos la ordinul Demiurgului.”
Sursa:http://www.almeea.com/secretele-lui-simon-magul-intemeietorul-gnosticismului-despre-creatia-lumii/
Cea mai mare parte din muzica mondiala a trecut la frecventa de 440 hertzi, de cand Organizatia Standardelor Internationale (ISO – International Standards Organization) a luat aceasta decizie in 1953. Asta in ciuda faptului ca frecventa de 440 de hertzi poate avea un efect nesanatos asupra constiintei umane. Muzica Universului, muzica naturii este, in schimb, acordata pe frecventa de 432 de hertzi… aceasta muzica transmite energii benefice si vindecatoare.
Exista o teorie care spune ca schimbarea de la frecventa de 432 de hertzi la cea de 440 de hertzi a fost dictata in anul 1940 de ministrul propagandei naziste, Goebbels. Scopul a fost acela de a-i face pe oameni sa devina prizonieri ai unei anumite constiinte materialiste. Ciudat, Statele Unite a copiat modelul nazist si a trecut si ea la frecventa de 440 de Hz, care a devenit standard in anul 1953.
440 Hz este o frecventa artificiala, care se indeparteaza de simetria vibratiilor sacre. Intr-o lucrare intitulata “Controlul prin intermediul muzicii”, Dr. Leonard Horowitz scrie: “Industria muzicala este caracterizata prin aceasta frecventa impusa, care are rolul de a creste agresiunea, agitatia sociala si emotiile negative, predispunand oamenii la boala fizica.”
Iesi afara pe strada si priveste in jur. Ce vei vedea? Elevi, adolescenti, oameni maturi… ce au in comun toti acesti oameni? Asculta muzica la telefon sau la mp3 player! Astfel, manipularea prin intermediul acestei frecvente este maxima. Ingenios, nu? Sa nu uitam vorbele lui Nikola Tesla: “Daca vrei sa afli secretele Universului, atunci gandeste-te la energie, frecventa si vibratii”.
Vibratiile scazute ale frecventei de 440 Hz sunt daunatoare fiintelor umane, caci duc la dizarmonie si ura. In plus, are rolul de a crea boli si razboi. Priviti si ascultati videoclipul de mai jos: in prima parte, veti auzi o melodie la 432 Hz, iar in a doua parte, veti asculta o melodie la 440 Hz. Veti constata diferentele. 432 Hz este o frecventa pura, logica si naturala; 440 Hz este o frecventa ce promoveaza materialismul, ura si deconecteaza oamenii de la natura.
http://www.almeea.com/conspiratia-muzicii-din-1940-ascultam-muzica-pe-frecventa-materialista-si-violenta-de-440-de-hertzi-si-nu-acordata-pe-frecventa-naturala-si-armonioasa-de-432-hertzi
Plansul de miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul
Dorul ma sileste pe mine a grai catre Dumnezeu, iar nevrednicia mea imi porunceste a tacea. Durerile ma silesc pe mine a cuvanta, iar pacatele mele a tacea ma indeamna. Sufletul meu durere patimeste si ochii mei lacrimi poftesc.
Pacatuit-am, suflete, pocaieste-te. Caci iata, zilele noastre ca umbra trec. Infricosate si groaznice locuri va sa treci, suflete al meu, nu dupa mult. Nu intarzia, amanand zi de zi a te intoarce catre Domnul.
Umileste-te, suflete al meu, umileste-te pentru toate bunatatile cate le-ai luat de la Dumnezeu si nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate le-ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine, ca nu intru intunericul cel mai din afara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos.
Vai mie, pacatosului, ca am spurcat si de-a pururea spurc curatia inimii mele prin trandavia mea! Lenevirea si pregetarea mea a rusinat indrazneala inimii mele, si pofta cea rea imi porunceste mie ca un stapan robului, si eu indata, ca un prunc cu frica, asa o ascult. Ma rataceste pe mine si eu ma indulcesc.
Vai mie, Doamne, ca darul Tau ma trage pe mine la viata, iar eu mai vartos pe moarte o voiesc. Intocmai de o cinste cu ingerii Te sarguiesti a ma face, iar eu intru indaratnicia mea pe sine-mi ma micsorez.
Inmultitu-s-au pacatele mele, Doamne, si de-a pururea se inmultesc, si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine sau se va ruga? Insuti Tu singur, Mantuitorul meu, de a Ta bunatate indemnat fiind, cauta cu mila spre mine, cel deznadajduit.
Cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, ca gura mea am umplut-o de ocari? Sau cum Te voi lauda pe Tine, ca constiinta mea s-a spurcat? Sau cum Te voi iubi pe Tine, ca m-am umplut de patimi? Sau cum se va salaslui intru mine adevarul, ca cu minciuna pe sine-mi m-am ocarat?
Sau cum Te voi chema pe Tine, ca poruncile Tale nu le-am pazit? Ca dupa ce am luat cunostinta adevarului m-am facut vatamator, lovitor, pentru cele lesne de aflat luptator, asupra vecinilor zavistuitor si aspru, intru cugete rele hranindu-ma, nemilostiv spre saraci, minios, impotriva graitor, iubitor de pricire, lenevos, iutos, de haine impodobitor.
Si inca si acum cu atat mai mult ma aflu intru ganduri spurcate, intru intaratari, intru iubire de sine-mi, intru lacomie de pantece, intru iubire de dezmierdari, intru slava desarta, intru mandrie, intru voire rea, intru graire de rau, intru mancare pe ascuns, intru trandavie, intru iubire de pricire, intru manieri.
Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind de-a pururea, asupra celor mincinosi ma ingreuiez. Spurcand Biserica lui Dumnezeu cu ganduri curvesti, asupra curvarilor hotarasc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli plin fiind. Judec pe ocaratori si pe hoti, insumi fiind hot si ocarator.
Luminat ies, tot fiind necurat, in biserici si la mese intaiul voiesc sa stau. Vad monahi si ma falesc. Vad monahi si ma trufesc. Muierilor vesel a ma arata poftesc si bogatilor bine-credincios, si inaintea strainilor inaltandu-ma, si intre ai mei cu minte si intelept, si intre cei intelepti mai desavarsit, si catre cei bine-credinciosi ca un mai-intelept; iar pe cei fara de minte si neinvatati ca pe niste dobitoace ii defaim.
Daca voi fi ocarat ma departez; daca voi fi cinstit, ma urasc. Daca dupa dreptate mi se cere, ma judec, si pe cei ce-mi graiesc cele adevarate ca pe niste vrajmasi ii socotesc. Mustrat fiind, ma manii, si, nefiind lingusit, ma ingretosez.
Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic, si, nevrednic fiind, cinstiri cer. Nu voiesc a ma osteni, si, daca nu imi slujeste mie cineva, ma manii asupra lui. Nu voiesc a merge impreuna cu cei ce lucreaza, si, daca nu-mi ajuta mie cineva, il graiesc pe dansul de rau, ca pe un mandru.
Intru nevoi nu cunosc pe fratele, iar cand este sanatos il cercetez pe dansul. Pe cel bolnav il urasc, si, bolnav fiind eu, voiesc sa fiu iubit. Pe cei mai mari ii defaim si pe cei mai mici ii trec cu vederea.
Daca ma voi stapani pe sine-mi despre pofta cea necuvantatoare, ma maresc in desert. Daca voi ispravi priveghere, cu nesupunere si cu impotriva graire ca intr-o cursa ma prind. Daca ma voi infrana pe sine-mi de bucate, intru ingamfare si intru trufie ma inec. Daca intru rugaciune voi starui, de manie si de urgie ma biruiesc. Daca intru fapta buna pe cineva voi vedea, eu nu rabd.
Toate cele dulci ale lumii le-am trecut cu vederea, dar de pofta cea desarta a lor nu ma departez. Daca voi vedea parte femeiasca, ma stralucesc. Din afara ma fac smerit-cugetator, iar cu sufletul inalt-cugetator.
Cu parerea sunt cum as fi neagonisitor, iar cu gandul de boala multei agonisiri bolesc. Si pentru ce trebuie vremea a o cheltui? Caci cu parerea m-am lepadat de toate, si cu adevarul iarasi cele ale lumii le cuget.
Nu mai zic despre caile cele mojicesti la biserica, zabovirile cele cu de-adinsul, barfirile cele dintru adunari, nascocirile gandurilor, pomenirile cele desarte, bunele vorbiri de la masa, nesatiul darilor si luarilor, impartasirile din greselile cele straine, pricirile cele pierzatoare.
Aceasta este viata mea. Cu atatea rele ma lupt impotriva mantuirii mele, si trufia mea si slava mea desarta nu ma iarta ca sa-mi privesc ranile mele, ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Cu atata gloata de pacate vrajmasul ma lupta pe mine si, intru acestea cautandu-ma si aflandu-ma eu, ticalosul, slava de sfintenie trag asupra-mi.
Intru pacate petrecand, ca un drept voiesc sa fiu socotit. Numai una aceasta dare de raspuns pentru toate am, ca «diavolul m-a sfatuit pe mine la acestea»; dar nici lui Adam nu i-a folosit raspunsul acesta.
Ma plec sa cred ca acela l-a sfatuit pe Cain; dar nici acesta nu a scapat de hotarare. Si ce voi face cand ma va cerceta pe mine Domnul? Nu este nici o dare de raspuns pentru lenevirea mea.
Ma tem sa nu mi se intample sa fiu si eu dintre aceia de care a zis Pavel ca sunt vase ale urgiei, pe care asemenea ii are diavolul parte a sa; pe care, pentru nebagarea lor de seama, in patimi de necinste i-a dat Dumnezeu. Deci frica-mi este ca nu cumva o hotarare ca aceasta si asupra mea sa scoata.
Doamne, mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Vrand sa ma mantuiesti pe mine, nevrednicul, viaza, datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea impietrita a ticaloasei inimii mele si imi daruieste mie izvor de umilinta, Cela ce din coasta Ta cea curgatoare de viata ne-ai izvorat noua viata.
Cine nu va suspina? Cine nu va plange lepadarea mea? Inca cu adevarata lepadarea mea de lume nu m-am lepadat, si cu trufia sunt tinut; inca nu am gustat din nevointa, si cu slava desarta sunt legat; inca pragurile nu le-am vazut, si cele din launtru le nalucesc; invatatura faptei bune nu am cercat-o, si deja pe fratele il infrunt; inca la cunostinta adevarului nu am ajuns, si pe altii din mandrie ii invat.
Toate ti le-a dat tie prea-bunul Dumnezeu, o, suflete: cunostinta, pricepere, socoteala. Cunoaste-ti folosul. Cum tu socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind? Fa-te tie doctor, suflete; iar de nu, plange-ti orbirea ta. Nici o pricina nu ai pentru lenevirile tale. Trezveste-te, privegheaza, suflete, suspina, lacrimeaza si spala-ti prin postire sarcina cea grea a pacatelor tale.
Dumnezeule cel preainalt, Care singur ai stapanire peste viata si peste moarte, daruieste-mi mie, pacatosului, in ceasul acela al infricosatei Tale veniri, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu gasit acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, ocara si rusine mare privitorilor: ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, mucenici, postnici, si tuturor dreptilor.
Ci aici, unde m-am indulcit de dulceata pacatului, pedepseste-ma, Mantuitorul meu, ca un Parinte milosard si iubitor de fii, si acolo iarta-mi mie ca un Dumnezeu ceresc singur fara de pacat.
Tot pacatul l-am lucrat eu, osanditul. Pe toti i-am intrecut cu inversunarea. Vinovat sunt muncii si, de ma voi grabi sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.
Vai mie, cu ce ochi voi vedea eu, pacatosul si trandavul, infricosatul acela Divan, la care sezand, Doamne, cele lucrate de mine le vei vadi! Te stiu pe Tine Judecator infricosat, intru slava Dumnezeirii venind, toate cele ascunse urmand sa le vadesti.
Toata viata mea eu, ticalosul, cu inversunare am cheltuit-o, totdeauna in mocirla dezmierdarilor tavalindu-ma. Toate greselile mele cele ascunse si cuprinderea pacatelor mele Tu le cunosti, Unule Ziditorul meu.
Nimeni asa, ca mine, nu s-a aratat lacas al pacatului. Nimeni asa, ca mine, nu a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirilor rautatii urmand. Ci, precum esti noian al bunatatii, usuca-mi noianurile cele rele ale pacatelor mele; si, precum esti adanc al milei, arde de tot adancul pacatelor mele si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce am lucrat.
Sa nu ma osandesti pe mine in vapaia gheenei, ca nesuferita este urgia Ta, Doamne, peste noi, pacatosii. Cine dar va suferi ingrozirea ei? Caci focul nu se va stinge si viermele nostru nu se va sfarsi.
Teme-te de ingrozirea cea dintru tine, o, suflete. Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormitarea cumplitei trandaviri. Aproape este sfarsitul. Langa usa - Judecata. Oare ce ne va intampina pe noi, dupa ce se va desparti sufletul de trup?
Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit; si, sau ca pe un mort plangeti-ma, sau ca de un viu si pe jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele cele facute de mine intru cunostinta.
Varsati peste mine mila voastra, ca peste un robit si ca peste un putrezit cu ranile. Miluiti-ma pe mine ca niste tainici ai milostivului Dumnezeu, Mantuitorului nostru, si cereti Lui ca in dar sa ma intoarca pe mine, ca sa nu ma aflu nevrednic in ceasul venirii Lui si ca sa nu aud acea infricosata hotarare: «Du-te de la Mine, lucratorule al nedreptatii; zic tie, nu te stiu pe tine».
Deci Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nasterea blagoslovitului Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta maririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, lauda si bucuria celor ce Te doresc pe Tine, veselia si desfatarea celor ce Te iubesc pe Tine, Viata mea, Lumina mea, Hristoase al meu: Sa nu ma treci cu vederea pe mine, cel defaimat, sa nu ma lepezi pe mine, cel urat, sa nu ma parasesti pe mine, cel osandit, ca foarte se veseleste vrajmasul meu cand pe sine-mi ma deznadajduiesc pentru ceata rautatii ce se pune asupra mea.
Intru aceasta numai se bucura, cand prin deznadajduire m-ar vedea pe mine robit; ci Tu, cu milosardia Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge pe mine dintre dintii lui, si de la socoteala lui cea cu rau mestesug, si de la toata lucrarea lui ce se porneste asupra mea, ca intru multe a tabarat asupra mea.
Daruieste-mi mie, Doamne, luminare, ca sa cunosc mestesugirile impotrivnicului si ale uratorului de bine, ca nenumarate alunecari pune inaintea mea: sminteli, vatamare, multa agonisire, inaltare a veacului acestuia, dulceata trupeasca si multi ani in viata aceasta de acum; temere de nevointa, si pregetare la rugaciuni, si la cantarea de psalmi somn si odihna trupeasca. Pe cat acela se sarguieste spre a mea pierzare, pe atat eu, ticalosul, ma lenevesc si ma trandavesc; si pe cat acela pandeste, pe atat eu nu bag de seama.
Ia aminte, suflete, grijeste-te de constiinta. Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos la ale tale. Nu lua aminte la aschia din ochiul fratelui si al aproapelui, ci cauta adeseori la barna ta.
Sarguieste-te, apuca inainte, impaca-te cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a rastignit cu trupul. Caci, de ne-am fi judecat pe noi insine, n-am fi fost judecati acolo unde este osanda cea mare si neincetata.
Indura-Te spre mine, Doamne, pentru milostivirea Ta, si ma mantuieste pe mine, pentru singura bunatatea Ta, cu solirile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!
Sfantul Efrem Sirul
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/plansul-miercuri-seara-sfantul-efrem-sirul-72558.html
Fizica aristotelica
Aristotel este parintele stiintelor naturii, carora el le-a inchinat cele mai multe dintre lucrarile sale. Ca intemeietorul stiintelor naturii, Aristotel a fost singura autoritate in acest domeniu timp de 18 veacuri. Desigur, stiinta lui enciclopedica are multe lacune si multe erori, aceasta din pricina metodei gresite si mai ales din pricina ca el se fundamenteaza de cele mai multe ori pe credintele populare. Dar Aristotel a fost miscat de o nazuinta fierbinte de a descoperi adevarul si de o neistovita tendinta de a intinde stiinta-cat mai departe in imperiul naturii. Asa se face ca Aristotel a reusit, cu mijloacele precare pe care el le avea la dispozitie, sa intemeieze o serie de stiinte.
1) Fizica. Aristotel afirma ca naturii ii apartine tot ceea ce are materia in sine cat si schimbarea starii acesteia. Stiinta despre natura este teoria despre miscare. Miscarea este, dupa Aristotel, de trei feluri : a) schimbarea spatiala sau de loc; b) schimbarea calitativa sau materiala; c) schimbarea cantitativa. In limbajul modern primul fel de schimbare constituie temeiul mecanicii, al doilea al chimiei, iar al treilea al fenomenelor organice. Interesant este ca Aristotel n-a avut nici o intelegere pentru mecanica si matematica. Dimpotriva, el a combatut vehement atat teoria pitagoreica despre numere, cat si speculatiile matematice ale lui Platon. Filozofia lui despre natura se fundamenteaza pe metafizica sa si pe viziunea sa teleologica despre evolutia lumii. Intreaga natura este o uriasa unitate ordonata in vederea unui scop ultim de "Primul miscator", asa ca temeiul acesteia nu este de natura mecanica ci teleologica, el este un scop sau cauza finala. Din aceasta cauza fiecare aparitie a naturii presupune : a) cele patru principii metafizice : materie, forma, cauza si scop - care pot fi insa reduse la materie si forma - si b) miscare, spatiu si timp. Dar oricat de interesanta este aceasta teorie despre lucruri, ea a constituit totusi o piedica in calea fundamentarii stiintelor naturii pe temeiuri matematice si pe o explicare cauzala. Din aceasta pricina, fizica, bunaoara, nu s-a putut dezvolta, ca o stiinta independenta, decat la sfarsitul evului mediu, cand a apus autoritatea lui Aristotel. Meritul mare al lui Aristotel nu consta in domeniul fizicii teoretice, in care el se afla mult in urma lui Democrit, ci in descrierea naturii, mai ales a celei organice.
Pentru Aristotel, lumea exista din vesnicie. Din aceasta pricina nu se poate lamuri producerea si inceputurile ei, ci numai structurarea acesteia. Aristotel afirma ca partea cea mai desavarsita a universului este spatiul ceresc plin de eter, a carui miscare circulara este produsa de catre divinitate. Acestuia ii apartine lumea astrelor fixe ce este dirijata de spirite insufletite si rationale. Mai jos decat acestea se afla sfera planetelor - inclusiv luna si soarele - iar mai jos se afla lumea "sublunara" a trecatorului si a nedesavarsitului, globul nostru pamantesc, ce formeaza centrul universului. Pamantul este cel mai indepartat de "Primul Miscator" : de Divinitate. El este constituit din patru elemente : foc, aer, apa si pamant, din amestecul carora se produc lucrurile din lume.
2) Biologia. Din aceste elemente se formeaza mai intai partile organismului, de ex. oasele si carnea animalelor, apoi din acestea partile ce nu sunt la fel: fata, mainile cu partile lor interioare. Animalele inferioare s-au nascut din noroi, iar cele superioare din animale de acelasi fel. Animalele nevertebrate si lipsite de sange sunt inferioare celor vertebrate si cu sange. In ierarhea organicului, ce progreseaza spre o desavarsire din ce in ce mai mare, inferiorul se afla in slujba a ceea ce este superior ca de ex. plantele in slujba animalelor, animalele in slujba omului. Femininul este mai putin desavarsit decat masculinul: cel dintai se ra porta la cel de al doilea ca materia fata de forma. Peste tot se face simtita teleologia pentru a culmina in conceptul de organism.
Aristotel recunoaste ca forma cea mai desavarsita ce s-a realizat pe pamant este omul si anume barbatul: acesta este scopul ultim al naturii.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/fizica-aristotelica-71774.html
Pesterile de la Tecuri(Transilvania)
*CAI DE ACCES
DN 66/E 79 Petrosani-Hateg in Baru pe malul stang al raului Strei
Rezervatie naturala spectaculoasa din cadrul Parcului Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina te cuprinde in tesatura unei lumi desprinse din fantastic .Stalactitele,stalagmitele,formatiunile coraliene si microcristalele sunt o frumusete rapitoare ,impresionanta este imensa stalagmita de 7m.
Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale de recreere
si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"
03 octombrie 2013
Ada-Giulia Marginean
