Fizica aristotelica

Fizica aristotelica

Aristotel este parintele stiintelor naturii, carora el le-a inchinat cele mai multe dintre lucrarile sale. Ca intemeietorul stiintelor naturii, Aristotel a fost singura autoritate in acest domeniu timp de 18 veacuri. Desigur, stiinta lui enciclopedica are multe lacune si multe erori, aceasta din pricina metodei gresite si mai ales din pricina ca el se fundamenteaza de cele mai multe ori pe credintele populare. Dar Aristotel a fost miscat de o nazuinta fierbinte de a descoperi adevarul si de o neistovita tendinta de a intinde stiinta-cat mai departe in imperiul naturii. Asa se face ca Aristotel a reusit, cu mijloacele precare pe care el le avea la dispozitie, sa intemeieze o serie de stiinte.
1) Fizica. Aristotel afirma ca naturii ii apartine tot ceea ce are materia in sine cat si schimbarea starii acesteia. Stiinta despre natura este teoria despre miscare. Miscarea este, dupa Aristotel, de trei feluri : a) schimbarea spatiala sau de loc; b) schimbarea calitativa sau materiala; c) schimbarea cantitativa. In limbajul modern primul fel de schimbare constituie temeiul mecanicii, al doilea al chimiei, iar al treilea al fenomenelor organice. Interesant este ca Aristotel n-a avut nici o intelegere pentru mecanica si matematica. Dimpotriva, el a combatut vehement atat teoria pitagoreica despre numere, cat si speculatiile matematice ale lui Platon. Filozofia lui despre natura se fundamenteaza pe metafizica sa si pe viziunea sa teleologica despre evolutia lumii. Intreaga natura este o uriasa unitate ordonata in vederea unui scop ultim de "Primul miscator", asa ca temeiul acesteia nu este de natura mecanica ci teleologica, el este un scop sau cauza finala. Din aceasta cauza fiecare aparitie a naturii presupune : a) cele patru principii metafizice : materie, forma, cauza si scop - care pot fi insa reduse la materie si forma - si b) miscare, spatiu si timp. Dar oricat de interesanta este aceasta teorie despre lucruri, ea a constituit totusi o piedica in calea fundamentarii stiintelor naturii pe temeiuri matematice si pe o explicare cauzala. Din aceasta pricina, fizica, bunaoara, nu s-a putut dezvolta, ca o stiinta independenta, decat la sfarsitul evului mediu, cand a apus autoritatea lui Aristotel. Meritul mare al lui Aristotel nu consta in domeniul fizicii teoretice, in care el se afla mult in urma lui Democrit, ci in descrierea naturii, mai ales a celei organice.
Pentru Aristotel, lumea exista din vesnicie. Din aceasta pricina nu se poate lamuri producerea si inceputurile ei, ci numai structurarea acesteia. Aristotel afirma ca partea cea mai desavarsita a universului este spatiul ceresc plin de eter, a carui miscare circulara este produsa de catre divinitate. Acestuia ii apartine lumea astrelor fixe ce este dirijata de spirite insufletite si rationale. Mai jos decat acestea se afla sfera planetelor - inclusiv luna si soarele - iar mai jos se afla lumea "sublunara" a trecatorului si a nedesavarsitului, globul nostru pamantesc, ce formeaza centrul universului. Pamantul este cel mai indepartat de "Primul Miscator" : de Divinitate. El este constituit din patru elemente : foc, aer, apa si pamant, din amestecul carora se produc lucrurile din lume.
2) Biologia. Din aceste elemente se formeaza mai intai partile organismului, de ex. oasele si carnea animalelor, apoi din acestea partile ce nu sunt la fel: fata, mainile cu partile lor interioare. Animalele inferioare s-au nascut din noroi, iar cele superioare din animale de acelasi fel. Animalele nevertebrate si lipsite de sange sunt inferioare celor vertebrate si cu sange. In ierarhea organicului, ce progreseaza spre o desavarsire din ce in ce mai mare, inferiorul se afla in slujba a ceea ce este superior ca de ex. plantele in slujba animalelor, animalele in slujba omului. Femininul este mai putin desavarsit decat masculinul: cel dintai se ra porta la cel de al doilea ca materia fata de forma. Peste tot se face simtita teleologia pentru a culmina in conceptul de organism.
Aristotel recunoaste ca forma cea mai desavarsita ce s-a realizat pe pamant este omul si anume barbatul: acesta este scopul ultim al naturii.
N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/fizica-aristotelica-71774.html