Plansul de joi seara - Sfantul Efrem Sirul
Iata, iarasi cad la usile Stapanului meu, cucerindu-ma, rugandu-ma, inchinandu-ma si strigand cu frica; ca de folos este slugii a nu fugi de mainile Stapanului sau dupa ce a gresit Lui, ci mai vartos a starui langa Dansul.
Auzi, o, Stapane, suspinul meu si primeste graiurile cererii mele, pe care le aduc eu, pacatosul, cucernicindu-ma. Varsa peste mine, ticalosul, o mica picatura de intoarcere cu mila Ta, si lumineaza sufletul meu cu darul Tau, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci, de nu va lumina darul Tau sufletul meu, nu voi putea intelege impatimirea si lenevirea dintru mine.
Vai mie, ca, apucand mai inainte si pasune afland intru mine, pacatul ma innegreste si ma cufunda totdeauna si nu incetez eu, osanditul, a intarata pe Dumnezeu, netemandu-ma de focul acela nestins si necutremurandu-ma de muncile cele fara de moarte; caci obicei luand, pacatul ma trage pe mine intru pierzare cu totul.
Pe sine-mi adica ma mustru si nu incetez marturisindu-ma; ci iarasi raman intru cele rele. Privind, nu vad, fiindca, pocaindu-ma, gresesc. Nu ma ostenesc cu sufletul spre cunostinta celor facute de mine, ci pocainta mea o prihanesc.
Caci sunt ca un rob al pacatului si, nevrand, fac raul, si, ca un ostas al pacatului, lui ma supun; si, putand a fugi de dansul, m-am facut birnic al lui, fiindca a imparatit in mine obiceiul. Tainul trupului primesc, de patimi grijindu-ma.
Cunosc a mea mai inainte apucare a stricaciunii si ca un rob, cand mi se porunceste, indata o lucrez pe dansa. Fug de razboiul ce va sa fie si ca un caine legat cu fier ma intorc catre cel ce imi porunceste.
Urasc adica pacatul, fug de faradelege, si raman in patima; caci ma Stapanesc, fricosul, si nevrand, de dulceata. Am slujit firii de nevoie si izvoraste asupra mea pacatul, cumparandu-mi voirea. S-au revarsat asupra mea patimile, fiindca gandul l-am unit cu trupul si despartire nu primeste.
Ma sarguiesc sa-mi schimb voirea, si asezarea ce a apucat mai inainte imi sta mie impotriva. Ma silesc, ticalosul, sa slobozesc sufletul meu, si intru multa datorie ma impinge pe mine raul imprumutator. Nu isi aduce aminte de intoarcerea datoriei, ci cu iubire de cinste imparteste, nevrand vreodata sa ia inapoi.
Numai robia o pofteste. Imi da ca sa ma imbogatesc in patimi si datoria nu o strange. Voiesc eu sa i-o dau inapoi, si acela imi mai adauga. Si chiar daca m-as sili putin pe sine-mi pentru ele, el adauga altele, ca sa ma arat ca dintru ale lui platesc; si vazand el ca necurmarea datoriei ma pleaca sa fiu pacatos, baga intru mine pofte mai noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc.
Ma intampina cu patimi straine si, impiedicandu-ma, intru uitarea celor mai dinainte vin. Ma invoiesc cu cele ce mi-au venit asupra-mi si iarasi datornic ma aflu. Alerg la dansele ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma, iarasi ca niste Stapane se afla; si cel ce mai inainte cu putin ma sarguiam sa ma izbavesc ma fac printr-insele rob pe mult vandut.
Ma sarguiesc sa tai lanturile lor, si de altele fara de veste ma tin. Ma sarguiesc sa ma izbavesc de ostasia patimilor, si prin luarea de daruri ca un iconom al lor ma aflu.
O, domnia intru mine a patimilor pacatului! O, stapanirea raului mestesugar si a vicleanului balaur, caci el catre fire si tocmelile negutatoreste si arvunele le da, ca insusi pacatului sa vanda gandirea. M-a plecat sa-mi momesc trupul, ca sa-l aduc pe el spre slujba sufletului, si m-am biruit de dulceata.
Intru desfranarea somnului iarasi abatandu-ma, cu totul de slujba mea m-am lipsit. Rugandu-ma eu, mi-a dat mie proasta cugetare catre oarecare dulceata si-mi tine printr-insa, ca intr-o funie de arama, gandirea mea cea proasta; si, voind sa fuga, n-o lasa, pentru legatura.
Deci se intemeiaza pacatul pe gandire si ii inchide usa cunostintei. De-a pururea pazeste rautatea pe minte, ca nu cumva, unindu-se cu Dumnezeu, sa opreasca trupul de a se vinde. Ii aduce inainte multime de ganduri incurcate si o pleaca sa creada ca nu va fi cercetare pentru lucrul acesta mic, si ca nu este cu putinta sa fie cunostinta pentru dansele, si ca unele ca acestea uitarii se vor da. Iar eu inaintea mea pun mustrarea mea si stiu ca asupra mea este spanzurata munca.
Cu acestea ma tine pe mine, cu acestea ma leaga, cu acestea ma vinde si ma cumpara, cu acestea ma amageste, cu acestea ma momeste si ma supune, dupa cum zice Apostolul, ca «cel trupesc este vandut de pacat»; caci pacatul, in trupul meu fiind, imi Stapaneste gandirea si tine sufletul, folosindu-l pentru pricina trupului, prin care il necajeste si-l impileaza. De-ar voi sa posteasca sau sa privegheze, il munceste printr-insul pe el si il impileaza ca pe al sau in lant.
Ca pe o oaie spre junghiere si ca pe o pasare inalt-zburatoare pe acesta l-a legat, si ca un urias tare prin insusi trupul i-a taiat mainile si picioarele sale. Nici a fugi, nici a-mi ajuta mie insumi nu pot.
Vai mie, mort sunt eu - cel viu, si orb - cel ce vad! M-am facut ca un caine eu, omul, si eu, cel ganditor, ca un dobitoc primesc legaturile. Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete.
Sarguieste-te mai inainte de raspuns. Cauta mai inainte de despartire, ca sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune, unde nu este cu putinta muritorilor a vedea viata sau a gandi pentru dreptate; unde nu este lupta prin care viata si moartea se pricinuiesc, unde nu este trup prin care vrajmasul se batjocoreste, de neputinta trupului biruindu-se.
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale; caci, daca ma vei milui, voi scapa de ticaloasa asezare a patimilor; daca ma vei milui, doresc sa iau ascultare catre bunatatea Ta.
Daca vei face dupa multimea bunatatii Tale, ma vei izbavi pe mine; daca vei revarsa peste mine bunatatea Ta, ma voi mantui.
Cred ca poti si nu ma deznadajduiesc. Stiu ca multimea indurarilor Tale biruieste multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata vartutea lor.
Marturisesc ca si eu m-am indulcit de darul Tau de multe ori, dar dupa acestea, lepadand darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Ci Tu, Cel ce pe morti ai sculat, scoala-ma si pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul, si Cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii mele; Cel ce din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma pe mine din mocirla faradelegilor mele; caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut pentru voile mele.
Caine m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, tamaduit fiind cu darul Tau. Lepadat m-am facut ca un lepros, dar, de vei voi, ma voi curati. Stiu ca dupa cunostinta am pacatuit, dar am pe Sfintii Tai care solesc pentru mine.
Covarsesc pe toti cu pacatele, stiu, dar nu se biruieste bunatatea Ta. Cel ce i-ai dat vamesului intaietatea, da-mi si mie, celui ce mai multe rele am facut. Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic, si pe mine ma vei milui, nevrednic fiind.
Lup era Pavel oarecand, gonind oile turmei Tale; fiara era rupandu-le, si pastor s-a facut, cu darul Tau tamaduind si grijind oile Tale. Si stiu ca el intru necunostinta a facut pacatul; si, ca unul care nu a cunoscut, iertare a primit si mai mult dar. Ci Tu, Doamne, Care ai judecat pacatul meu cel intru cunostinta, ma vei milui cu darul Tau cel covarsitor.
Vai mie, vai mie! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu candva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse. Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine, ca nu candva sa ma osandeasca pe mine, cel ce m-am fagaduit cele mai presus de lume.
Ca vaduva aceea voiesc sa ma fac, care, indelung suparand pe judecatorul, si-a dobandit scopul; si ca prietenul cel obraznic voiesc sa ma arat catre Tine, Cel ce esti preabun si singur Stapan, ca sa intorci sufletul meu, cel ce intru pacate a fost robit. Acela paine a cerut spre mancare, iar eu dezlegare a sufletului de osteneala; acela hrana trupului a cerut, iar eu zidire de-a doua a sufletului.
Auzi ca un bun si preabun glasul plangerii lacrimilor mele si intoarce-ma pe mine ca sa fac rod de pocainta. Racoreste arsita constiintei mele. Innoieste-ma pe mine, cel invechit cu patimile pacatului, ca, dupa ce ma vei izbavi din robia acestora, sa rasuflu cu dulceata vazduhul slobozeniei si sa slavesc bunatatea Ta cu bucurie si cu veselie.
Stii, o, Stapane, ca din mica durere a sufletului meu indraznesc a grai acestea inaintea Ta. Stiu si eu, pacatosul, ca milosard esti, Doamne, si voiesti a ma schimba pe mine, insa voiesti rodul voirii mele si gata esti spre a ma milui pe mine, dar astepti asezarea mea. Caci, miluind, voiesti sa ma inveti si, iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.
Vai de nesimtirea mea! Vai de ticalosia mea! O, grosule si pamantescule suflete! O, inima razvratita! O, gura plina de amaraciune! O, gatlej, mormant deschis! Pentru ce nu-ti aduci aminte, o, suflete, de calea cea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gatesti catre calatoria aceea? Pentru ce fara de crutare uneltesti pierzarea ta? Pentru ce iti tragi asupra-ti muncile cele vesnice? Ce faci, o, suflete, petrecand ca un dobitoc fara de pricepere?
Vai mie, cum aleg intunericul mai mult decat lumina! Cum, mai inainte de viata, cinstesc moartea! Cum dezmierdarea, ceea ce astazi este si maine nu mai este, o pun mai presus decat bunatatile cele vesnice si negraite?
Vai mie, cum decat podoaba aceea in chipul soarelui voiesc mai mult cu cea intunecata si innegrita sa ma imbrac? Cum cinstesc mai mult decat imparatia locuirea cea intunecata a iadului?
Vai mie, pacatosului, ca eu singur intru cunostinta ma ranesc. Vino-ti intru sine-ti, suflete. Teme-te de Dumnezeu. Slujeste-I Lui intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite muncile. Doreste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu cinste.
Intelege, o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului celui de lupta si balaurul cel tare intotdeauna se straduieste sa biruiasca. De oarecari se biruieste si se calca, iar pe oarecari ii biruieste si ii calca. De oarecari se surpa si se batjocoreste, iar pe oarecari el ii surpa si-i batjocoreste.
Intelege ca unii adica prin inselarea lui se biruiesc, iar altii, prin lupta lui, se incununeaza; unii adica, prin amaraciunea lui, veselia vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui, amaraciunea muncii celei vesnice o afla; unii adica, prin desavarsita neagoniseala, cu lesnire pe dansul il biruiesc, iar pe altii, pentru infasurarea celor pamantesti, cu lesnire el ii biruieste. Celor ce-L doresc adica pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul sau ca un nimic se socoteste, iar celor ce doresc lumea, razboiul sau greu si nesuferit le este.
Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acestuia, si desfatarea, si odihna sunt pline de scarba si de amaraciune; iar necazurile, si postul, si reaua patimire bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc, intoarce-te, o, suflete.
Nevoieste-te intru liniste ca, dupa ce va veni ceasul mortii si al despartirii, sa nu te afle pe tine negatit. Intelege, o, suflete al meu, intru chemarea ta si intru petrecerea ta cum mergi.
Pentru cine si pana cand te intristezi si oftezi, o, suflete slobod! Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au venit, si la a ta negrijire sfarsitul va sosi.
Umileste-te si cazi. Milostiveste-L pe preainduratul Dumnezeu ca sa te slobozeasca de toate durerile tale cele din launtru, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor care din veac au bineplacut Lui; ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin!
Sfantul Efrem Sirul
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/plansul-joi-seara-sfantul-efrem-sirul-72559.html
Iata, iarasi cad la usile Stapanului meu, cucerindu-ma, rugandu-ma, inchinandu-ma si strigand cu frica; ca de folos este slugii a nu fugi de mainile Stapanului sau dupa ce a gresit Lui, ci mai vartos a starui langa Dansul.
Auzi, o, Stapane, suspinul meu si primeste graiurile cererii mele, pe care le aduc eu, pacatosul, cucernicindu-ma. Varsa peste mine, ticalosul, o mica picatura de intoarcere cu mila Ta, si lumineaza sufletul meu cu darul Tau, ca sa am putina osardie spre a ma indrepta pe sine-mi. Caci, de nu va lumina darul Tau sufletul meu, nu voi putea intelege impatimirea si lenevirea dintru mine.
Vai mie, ca, apucand mai inainte si pasune afland intru mine, pacatul ma innegreste si ma cufunda totdeauna si nu incetez eu, osanditul, a intarata pe Dumnezeu, netemandu-ma de focul acela nestins si necutremurandu-ma de muncile cele fara de moarte; caci obicei luand, pacatul ma trage pe mine intru pierzare cu totul.
Pe sine-mi adica ma mustru si nu incetez marturisindu-ma; ci iarasi raman intru cele rele. Privind, nu vad, fiindca, pocaindu-ma, gresesc. Nu ma ostenesc cu sufletul spre cunostinta celor facute de mine, ci pocainta mea o prihanesc.
Caci sunt ca un rob al pacatului si, nevrand, fac raul, si, ca un ostas al pacatului, lui ma supun; si, putand a fugi de dansul, m-am facut birnic al lui, fiindca a imparatit in mine obiceiul. Tainul trupului primesc, de patimi grijindu-ma.
Cunosc a mea mai inainte apucare a stricaciunii si ca un rob, cand mi se porunceste, indata o lucrez pe dansa. Fug de razboiul ce va sa fie si ca un caine legat cu fier ma intorc catre cel ce imi porunceste.
Urasc adica pacatul, fug de faradelege, si raman in patima; caci ma Stapanesc, fricosul, si nevrand, de dulceata. Am slujit firii de nevoie si izvoraste asupra mea pacatul, cumparandu-mi voirea. S-au revarsat asupra mea patimile, fiindca gandul l-am unit cu trupul si despartire nu primeste.
Ma sarguiesc sa-mi schimb voirea, si asezarea ce a apucat mai inainte imi sta mie impotriva. Ma silesc, ticalosul, sa slobozesc sufletul meu, si intru multa datorie ma impinge pe mine raul imprumutator. Nu isi aduce aminte de intoarcerea datoriei, ci cu iubire de cinste imparteste, nevrand vreodata sa ia inapoi.
Numai robia o pofteste. Imi da ca sa ma imbogatesc in patimi si datoria nu o strange. Voiesc eu sa i-o dau inapoi, si acela imi mai adauga. Si chiar daca m-as sili putin pe sine-mi pentru ele, el adauga altele, ca sa ma arat ca dintru ale lui platesc; si vazand el ca necurmarea datoriei ma pleaca sa fiu pacatos, baga intru mine pofte mai noi si ma face sa uit patimile, ca sa nu le marturisesc.
Ma intampina cu patimi straine si, impiedicandu-ma, intru uitarea celor mai dinainte vin. Ma invoiesc cu cele ce mi-au venit asupra-mi si iarasi datornic ma aflu. Alerg la dansele ca la niste prieteni si, imprumutandu-ma, iarasi ca niste Stapane se afla; si cel ce mai inainte cu putin ma sarguiam sa ma izbavesc ma fac printr-insele rob pe mult vandut.
Ma sarguiesc sa tai lanturile lor, si de altele fara de veste ma tin. Ma sarguiesc sa ma izbavesc de ostasia patimilor, si prin luarea de daruri ca un iconom al lor ma aflu.
O, domnia intru mine a patimilor pacatului! O, stapanirea raului mestesugar si a vicleanului balaur, caci el catre fire si tocmelile negutatoreste si arvunele le da, ca insusi pacatului sa vanda gandirea. M-a plecat sa-mi momesc trupul, ca sa-l aduc pe el spre slujba sufletului, si m-am biruit de dulceata.
Intru desfranarea somnului iarasi abatandu-ma, cu totul de slujba mea m-am lipsit. Rugandu-ma eu, mi-a dat mie proasta cugetare catre oarecare dulceata si-mi tine printr-insa, ca intr-o funie de arama, gandirea mea cea proasta; si, voind sa fuga, n-o lasa, pentru legatura.
Deci se intemeiaza pacatul pe gandire si ii inchide usa cunostintei. De-a pururea pazeste rautatea pe minte, ca nu cumva, unindu-se cu Dumnezeu, sa opreasca trupul de a se vinde. Ii aduce inainte multime de ganduri incurcate si o pleaca sa creada ca nu va fi cercetare pentru lucrul acesta mic, si ca nu este cu putinta sa fie cunostinta pentru dansele, si ca unele ca acestea uitarii se vor da. Iar eu inaintea mea pun mustrarea mea si stiu ca asupra mea este spanzurata munca.
Cu acestea ma tine pe mine, cu acestea ma leaga, cu acestea ma vinde si ma cumpara, cu acestea ma amageste, cu acestea ma momeste si ma supune, dupa cum zice Apostolul, ca «cel trupesc este vandut de pacat»; caci pacatul, in trupul meu fiind, imi Stapaneste gandirea si tine sufletul, folosindu-l pentru pricina trupului, prin care il necajeste si-l impileaza. De-ar voi sa posteasca sau sa privegheze, il munceste printr-insul pe el si il impileaza ca pe al sau in lant.
Ca pe o oaie spre junghiere si ca pe o pasare inalt-zburatoare pe acesta l-a legat, si ca un urias tare prin insusi trupul i-a taiat mainile si picioarele sale. Nici a fugi, nici a-mi ajuta mie insumi nu pot.
Vai mie, mort sunt eu - cel viu, si orb - cel ce vad! M-am facut ca un caine eu, omul, si eu, cel ganditor, ca un dobitoc primesc legaturile. Miluieste-te pe sine-ti, o, suflete.
Sarguieste-te mai inainte de raspuns. Cauta mai inainte de despartire, ca sa nu ne incuiem afara impreuna cu fecioarele cele nebune, unde nu este cu putinta muritorilor a vedea viata sau a gandi pentru dreptate; unde nu este lupta prin care viata si moartea se pricinuiesc, unde nu este trup prin care vrajmasul se batjocoreste, de neputinta trupului biruindu-se.
Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale; caci, daca ma vei milui, voi scapa de ticaloasa asezare a patimilor; daca ma vei milui, doresc sa iau ascultare catre bunatatea Ta.
Daca vei face dupa multimea bunatatii Tale, ma vei izbavi pe mine; daca vei revarsa peste mine bunatatea Ta, ma voi mantui.
Cred ca poti si nu ma deznadajduiesc. Stiu ca multimea indurarilor Tale biruieste multimea pacatelor mele. Stiu ca pe toti i-ai miluit si miluiesti pe cei ce se intorc catre Tine din toata vartutea lor.
Marturisesc ca si eu m-am indulcit de darul Tau de multe ori, dar dupa acestea, lepadand darul Tau, am pacatuit ca nimeni altul. Ci Tu, Cel ce pe morti ai sculat, scoala-ma si pe mine, cel ce sunt mort cu pacatul, si Cel ce pe orbi i-ai tamaduit, lumineaza si ochii cei intunecati ai inimii mele; Cel ce din gura sarpelui pe Adam l-ai izbavit, trage-ma pe mine din mocirla faradelegilor mele; caci oaia Ta sunt si mancat de leu m-am facut pentru voile mele.
Caine m-am facut cu pacatele, dar fiu ma voi face, tamaduit fiind cu darul Tau. Lepadat m-am facut ca un lepros, dar, de vei voi, ma voi curati. Stiu ca dupa cunostinta am pacatuit, dar am pe Sfintii Tai care solesc pentru mine.
Covarsesc pe toti cu pacatele, stiu, dar nu se biruieste bunatatea Ta. Cel ce i-ai dat vamesului intaietatea, da-mi si mie, celui ce mai multe rele am facut. Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic, si pe mine ma vei milui, nevrednic fiind.
Lup era Pavel oarecand, gonind oile turmei Tale; fiara era rupandu-le, si pastor s-a facut, cu darul Tau tamaduind si grijind oile Tale. Si stiu ca el intru necunostinta a facut pacatul; si, ca unul care nu a cunoscut, iertare a primit si mai mult dar. Ci Tu, Doamne, Care ai judecat pacatul meu cel intru cunostinta, ma vei milui cu darul Tau cel covarsitor.
Vai mie, vai mie! Ma sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu candva sa ma rusinez de dansii pentru pacatele mele cele ascunse. Ma rusinez de cei ce m-au nascut pe mine, ca nu candva sa ma osandeasca pe mine, cel ce m-am fagaduit cele mai presus de lume.
Ca vaduva aceea voiesc sa ma fac, care, indelung suparand pe judecatorul, si-a dobandit scopul; si ca prietenul cel obraznic voiesc sa ma arat catre Tine, Cel ce esti preabun si singur Stapan, ca sa intorci sufletul meu, cel ce intru pacate a fost robit. Acela paine a cerut spre mancare, iar eu dezlegare a sufletului de osteneala; acela hrana trupului a cerut, iar eu zidire de-a doua a sufletului.
Auzi ca un bun si preabun glasul plangerii lacrimilor mele si intoarce-ma pe mine ca sa fac rod de pocainta. Racoreste arsita constiintei mele. Innoieste-ma pe mine, cel invechit cu patimile pacatului, ca, dupa ce ma vei izbavi din robia acestora, sa rasuflu cu dulceata vazduhul slobozeniei si sa slavesc bunatatea Ta cu bucurie si cu veselie.
Stii, o, Stapane, ca din mica durere a sufletului meu indraznesc a grai acestea inaintea Ta. Stiu si eu, pacatosul, ca milosard esti, Doamne, si voiesti a ma schimba pe mine, insa voiesti rodul voirii mele si gata esti spre a ma milui pe mine, dar astepti asezarea mea. Caci, miluind, voiesti sa ma inveti si, iertandu-ma, voiesti sa ma castigi partas al imparatiei Tale.
Vai de nesimtirea mea! Vai de ticalosia mea! O, grosule si pamantescule suflete! O, inima razvratita! O, gura plina de amaraciune! O, gatlej, mormant deschis! Pentru ce nu-ti aduci aminte, o, suflete, de calea cea netrecuta a despartirii tale? Pentru ce nu te gatesti catre calatoria aceea? Pentru ce fara de crutare uneltesti pierzarea ta? Pentru ce iti tragi asupra-ti muncile cele vesnice? Ce faci, o, suflete, petrecand ca un dobitoc fara de pricepere?
Vai mie, cum aleg intunericul mai mult decat lumina! Cum, mai inainte de viata, cinstesc moartea! Cum dezmierdarea, ceea ce astazi este si maine nu mai este, o pun mai presus decat bunatatile cele vesnice si negraite?
Vai mie, cum decat podoaba aceea in chipul soarelui voiesc mai mult cu cea intunecata si innegrita sa ma imbrac? Cum cinstesc mai mult decat imparatia locuirea cea intunecata a iadului?
Vai mie, pacatosului, ca eu singur intru cunostinta ma ranesc. Vino-ti intru sine-ti, suflete. Teme-te de Dumnezeu. Slujeste-I Lui intru toate faptele bune, ca sa nu primesti din mana Lui indoite muncile. Doreste pe Dumnezeul tau si umbla in calea Lui cu cinste.
Intelege, o, suflete, ca veacul acesta se aseamana locului celui de lupta si balaurul cel tare intotdeauna se straduieste sa biruiasca. De oarecari se biruieste si se calca, iar pe oarecari ii biruieste si ii calca. De oarecari se surpa si se batjocoreste, iar pe oarecari el ii surpa si-i batjocoreste.
Intelege ca unii adica prin inselarea lui se biruiesc, iar altii, prin lupta lui, se incununeaza; unii adica, prin amaraciunea lui, veselia vietii celei vesnice o dobandesc, iar altii, prin dulceata lui, amaraciunea muncii celei vesnice o afla; unii adica, prin desavarsita neagoniseala, cu lesnire pe dansul il biruiesc, iar pe altii, pentru infasurarea celor pamantesti, cu lesnire el ii biruieste. Celor ce-L doresc adica pe Dumnezeu din tot sufletul lor, razboiul sau ca un nimic se socoteste, iar celor ce doresc lumea, razboiul sau greu si nesuferit le este.
Intelege, suflete ticaloase, ca bucuria veacului acestuia, si desfatarea, si odihna sunt pline de scarba si de amaraciune; iar necazurile, si postul, si reaua patimire bucurie negraita si viata vesnica pricinuiesc, intoarce-te, o, suflete.
Nevoieste-te intru liniste ca, dupa ce va veni ceasul mortii si al despartirii, sa nu te afle pe tine negatit. Intelege, o, suflete al meu, intru chemarea ta si intru petrecerea ta cum mergi.
Pentru cine si pana cand te intristezi si oftezi, o, suflete slobod! Toti la sfarsitul lucrurilor celor pamantesti au venit, si la a ta negrijire sfarsitul va sosi.
Umileste-te si cazi. Milostiveste-L pe preainduratul Dumnezeu ca sa te slobozeasca de toate durerile tale cele din launtru, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor care din veac au bineplacut Lui; ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, in vecii vecilor. Amin!
Sfantul Efrem Sirul
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/plansul-joi-seara-sfantul-efrem-sirul-72559.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu