Taranul si vasul de lux
Un tanar care provenea de la tara ajunsese atat de bogat incat doar facea semne din mana si toate ii erau asternute de-a gata de catre servitori. Locuia intr-o casa mare, aproape un palat si pe langa averi, avea si un vas de lux pe care il folosea pentru plimbari pe mare. Se gandi el intr-o zi, ca nu ar fi rau sa-l invite o zi-doua pe la el, pe tatal lui, care era om simplu de la tara.
Zis si facut, trimise pe cineva cu un automobil luxos sa-l ia pe tatal sau, iar cand acesta sosi, ii arata terenurile sale, palatul in care locuia si alte bunuri. Apoi se gandi ca restul zilei sa-l petreaca dupa pofta inimii pe vasul de lux. Il lua pe vaporas si pe tatal sau, care nu mai fusese vreodata pe o astfel de ambarcatiune si amutise de cate vedea in jurul sau; numai lux si bogatie.
Pe vas se dadu o petrecere, iar sufletul chefului fu chiar fiul sau care era inconjurat de cele mai frumoase femei din tinut, iar cei mai bogati si mai cunoscuti oameni din imprejurimi il laudau si il linguseau, probabil din dorinta unui castig, fiindca baiatul taranului era si un om influent.
Petrecerea deveni din ce in ce mai zgomotoasa si multi se imbatara, fiul taranului fiind primul care s-a ametit zdravan. Ba dupa ce se imbuibara toti cu mancare si bautura, chelnerii de pe vas au incins si ei o petrecere a lor. Singurul care nu voi sa participe la treaba asta fu taranul, adica tatal tanarului bogat, care oricum nefiind bagat in seama de nimeni s-a dus in cabina sa de dormit si acolo si-a petrecut timpul rugandu-se pana s-a innoptat, dupa care s-a culcat.
Pe la sase dimineata, asa cum ii era obiceiul, taranul s-a trezit si, in vreme ce toti dormeau dusi, a inceput a strange toate lucrurile aruncate ca sa le puna la locul lor. A luat un spalator si a facut luna toata puntea vasului, apoi a intrat in bucatarie unde a debarasat toata mancarea ramasa si a spalat vasele. Astfel cand au inceput sa se trezeasca unul cate unul, cei de pe vas se mirau cum de stralucesc toate de curatenie, caci lasasera totul intr-o dezordine cumplita. Si tot intrebara in stanga si-n dreapta, cine a facut curatenie, dar nu aflara nimic, fiindca taranul nu voia sa spuna ca el a facut.
Apoi se trezi si domnisorul, fiul sau, si auzind ca cineva a facut curat si nu e chip sa se afle cine, a promis celui care ii va aduce persoana care a facut vasul luna ca ii va da un diamant de mare pret. Si atunci ca intr-un joc de societate, fiecare pe fiecare au inceput sa se intrebe care a facut curatenie. Unii au vrut sa minta, dar altii i-au deconspirat, si se facu de acum jumatatea zilei si tot nu aflara.
Domnisorul ce-si spuse: "Am trimis pe toata lumea sa caute omul care a facut curat, dar nimeni nu e in stare sa-mi dea un raspuns. Prin urmare o sa merg si eu sa-l caut...Dar mai intai sa ma gandesc!”.
Mergand in cabina sa, prinse a se gandi cine putea sa faca curat, dar nimic nu-i trecea prin cap. Adunandu-si gandurile, isi aduse aminte ca in urma cu cativa ani, pe cand era un tanar ca toti ceilalti si nu avea un sfant in buzunar, cand avea nevoie sa afle ceva, se ruga la Dumnezeu si afla. Facu astfel o mica rugaciune, aducandu-si aminte ca trecusera ani buni de cand uitase cu totul de puterea rugaciunii. Si ce sa vezi!?...Isi aduse aminte ca tatal sau in fiecare dimineata avea obiceiul sa se trezeasca la ora sase, se ruga si apoi facea curat, aranja toata curtea si gospodaria inainte sa se apuce de alte treburi de peste zi.
Atunci merse la tatal sau si pasind impreuna de pe vas, afara pe chei, statura de vorba:
- Uite tata al meu, ai facut un pic de vanzoleala pe vas, caci toti te cauta dar tu vrei sa stai ascuns.
- Nu stiu la ce te referi fiule, zise taranul.
- Pai ai aflat si tu ca s-a dat in cautare un om care a facut curat pe vas, a spalat vasele si puntea si a aranjat toate lucrurile.
- Si?...
. - Si dumneata ai facut curat, nu-i asa?...
- Asa este fiule, dar de ce era sa ma laud cu asta, am facut ce fac de peste 40 de ani in zilele cand nu e sarbatoare.... Ma trezesc, ma rog la Dumnezeu sa-mi dea putere, apoi merg sa aranjez lucrurile prin curte si sa fac curat. Asa am zis ca vasul acesta de lux este pentru o zi curtea mea si lucrul meu! Si m-am apucat sa sterg si sa spal....
- Tata, tu vezi toate lucrurile astea pe care le am?
- Cum nu fiule, bravos tie, ai tot ce-ti trebuie: avere, faima, femei, respectul celor din jur…
- Ei bine chiar acum m-am gandit ca am de toate, dar imi lipseste ceva ce numai tu ai tata, si n-am vazut la altcineva!
- Ce am eu si nu ai tu? intreba taranul.
- Mi-aduc aminte ca atunci cand eram sarac si inainte sa ajung orasean si om instarit faceam ca dumneata, adica nu ma duceam undeva fara sa ma rog mai intai si sa-mi pun in ordine lucrurile. Dupa ce am devenit bogat, prins mai ales in discutii despre negustorie si prins in petreceri si afaceri, am uitat cu totul de rugaciune si am pierdut un dar mai mare ca toate darurile pe care mi le-a dat Dumnezeu.
- Si care ar fi acela?
- Am de toate, dar am pierdut statornicia, statornicia in credinta. De azi voi fi mai cumpatat si ma voi intoarce din nou cu fata catre Dumnezeu, caci am uitat cu totul ca El este cel care m-a imbracat in puf. Voi vinde din averea mea si voi da si saracilor, poate Dumnezeu ma va invrednici sa capat din nou acest dar – statornicia.
Nezicand nimic despre aceasta, tatal sau ceru voie sa plece, gandind ca mai inainte ca el sa deschida gura, Dumnezeu ii daduse fiului sau gandul cel bun.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu