Teodicee
Credinta intr-o Providenta, ca o diriguitoare a lumii, i-a dus pe stoici la o anumita teodicee. Este adevarat ca pentru stoicii vechi teodiceea era nespus de dificila, din pricina ca pentru ei Divinitatea era identica cu focul universal, deci materiala. Stoicismul mijlociu ca si cel mai nou, concepea Divinitatea ca fiind ceva imaterial, dar - exceptand pe Epictet - totusi ca imanenta lumii. Din aceasta pricina, plecand de la ideea unei Providente bune, milostive, stoicii nu puteau sa faca decat o teorie etica sau pedagogica, pentru a justifica raul in lume. O Providenta sau divinitate buna nu poate sa fixeze vietii omului decit un scop moral desavarsirea morala a omului. Caci pentru stoici virtutea este, dupa cum vom arata, cel mai inalt bun al vietii. De aceea si ceea ce ne apare ca fiind lipsit de sens sau fara de nici un scop are o insemnatate pentru educatia morala a omului. Asa de ex. pentru Chrysip animalele salbatice constituie un prilej pentru ca omul sa-si exercite curajul, alte rauri slujesc la pedepsirea omului, asa ca raul fizic este unealta zeilor. Foametea si ciuma sunt trimise de zei, "pentru ca din pedeapsa pe care o sufera unii sa ia exemplu si altii".
Chiar si perioadele cosmice, eterna revenire a tuturor lucrurilor, slujesc aceluiasi scop moral. Chrysip zice : "Providenta ori intretine viata pe pamant sau o purifica prin potopuri si incendii. Si poate nu numai pamantul, ci intreaga lume, care are nevoie de mijloc de purificare atunci cand rautatea din ea este prea mare". La Zenon eterna revenire a ceea ce a fost, fara ca aceasta sa aiba vreun sens moral, n-are nici o justificare, cum este cazul la Chrysip. Dimpotriva, Seneca reprezinta ideea ca incendiul universal are loc "atunci cand divinitatea a hotarat sa inceapa o lume mai buna si s-o sfarseasca pe cea mai veche". Este vorba despre o lume mai buna din punct de vedere moral.
Dar o asemenea conceptie despre rau duce la intrebarea : de ce loveste raul asa de adesea pe cei nevinovati ? De ce nu cruta marile plagi ale omenirii nici pe cei buni si nici pe cei rai ? Este intrebarea care l-a chinuit si pe Iov.
Pentru a raspunde acestor intrebari, stoicii preiau de la Aristotel un argument mecanic-fizic, pe care acesta l-a dezvoltat de la Platon. Aristotel distingea necesitatea, legitatea mecanica, dupa care actioneaza materia, si legitatea teologica a formei, in care actioneaza divinitatea si nu in prima. Prima legitate limiteaza puterea lui Zeus. El zice: "Zeus nu ploua pentru ca sa creasca cerealele, ci dupa legitatea mecanica ; caci ceea ce a rasarit trebuie sa se raceasca si ceea ce s-a racit trebuie sa devina apa si sa coboare. Ca prin aceasta cresc cereale este ceva ceea ce se adauga (o actiune secundara, un succes, secundar". La fel si Cleantes si Chrysip pun anumite piedici in calea providentei. Cel dintai zice : "Multe sunt alaturi de providenta divina si de la necesitatea oarba amestecate".
Totusi stoicii tin la conceptia lor despre cauzalitatea materiei. Seneca scrie : "nici prin furia zeilor, cerul si pamantul nu vor fi zdruncinate. Acestea au cauza lor proprie". Acesta este constient ca prin aceasta diminueaza puterea lui Zeus, caci adauga : "Divinitatea poate schimba materia". Dealtfel si Marc Aureliu este de parere ca Divinitatea nu poate stapani necesitatea. "Totul vine de acolo de la acea ratiune universala, sau vine dupa o cauza necesara", zice acesta.
Din aceste pricini stoicii au cautat sa justifice in alt mod existenta raului si a suferintei in lume. Chrysip este de parere ca "nenorocirea il loveste pe omul bun, nu ca pe cel rau, drept pedeapsa, ci dupa o alta ordine, ca in state", iar Seneca crede ca omul stie ca tocmai ceea ce se pare ca-l loveste, este ceva care slujeste mentinerii intregului si la ceea ce duce procesul lumii si datorita acestuia la desavarsire. La fel si Marc Aureliu inlatura orice condamnare a lumii cu cuvintele : "Partea n-are voie sa fie multumita cu ceea ce se intampla din cauza intregului".
Alti stoici, pentru a iesi din impasul in care ii aruncase conceptia ca lumea este buna, ca un fel de "casa a zeilor", au inlaturat pur si simplu teodiceea raului fizic si au afirmat ca nu exista decat un rau, viciul, asa cum nu exista decat un bine, virtutea ; tot ceea ce vine din afara, tot ceea ce nu sta in puterea noastra, este indiferent, asa ca fiecare este liber, ca, prin moartea de bunavoie, sa fuga de raul fizic. Seneca, bunaoara, a scris o carte intreaga, pentru a face dovada ca pentru intelept raul si nenorocirile ii slujesc acestuia, ca sa-l intareasca in virtute si ca, asadar, nu sunt un rau.
Deci cu toate teoriile stoicilor, acestia n-au reusit sa raspunda la intrebarile: de ce permite Divinitatea raul moral, viciul? De ce ingaduie ea aceasta nedesavarsire a lumii ? Toate argumentele prezentate de stoici n-au reusit sa raspunda satisfacator la aceste intrebari. La acestea nu este posibil decat un singur raspuns si anume ca numai vointa libera a omului este cauza independenta a raului, asa ca Divinitatea nu poate fi facuta responsabila de raul din lume.
Dar pentru stoici vointa omului nu este libera in sensul unui liber arbitru. Vointa poate deveni libera fata de afecte si aceasta prin cunoastere. Aceasta este cauza actiunilor bune ale omului. Ca si Platon, stoicii vechi si mijlocii reprezinta ideea ca neinteleptul nu este stapanul ratiunii sale si ca de aceea acesta este nebun. Asa ca totusi cauza faptei rele se datoreaza inlantuirii lucrurilor naturale, asadar Divinitatii si destinului, care sunt identice.
Chrysip mai reprezinta, pentru justificarea raului in lume, o teorie logica, afirmand ca raul este latura umbroasa a lumii si ca atare necesara existentei binelui. El zice "fara viciu nu exista bine". La fel si Epictet afirma ca : "El (Zeus) a ordonat vara si iarna, rodire si nerodire, virtute si viciu si toate aceste opozitii spre armonia intregului". Iar Marc Aureliu zice : "Daca te scandalizezi de nerusinarea unui om, intreaba-te indata : este oare posibil ca sa nu existe in lume nerusinati ? Nu e posibil. Atunci nu pretinde imposibilul".
N.B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu