La multi ani!

                                                           



La multi ani! Tuturor vizitatorilor blogului.

Sfintii Nasaudeni

Sfintii Nasaudeni

Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni

 Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.
 Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
 Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.
 În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.
 La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! - şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.
 La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.
 La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.
TOMOSUL SINODAL AL BISERICII ORTODOXE AUTOCEFALE ROMÂNE PENTRU CANONIZAREA SFINŢILOR MARTIRI ŞI MĂRTURISITORI NĂSĂUDENI: ATANASIE TODORAN DIN BICHIGIU, VASILE DIN MOCOD, GRIGORE DIN ZAGRA ŞI VASILE DIN TELCIU
SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
Prea iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, părinteşti binecuvântări!
Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu şi drept lucru este a prăznui, prin slujbe şi cântări duhovniceşti, pomenirea celor ce s-au nevoit prin viaţă creştinească, pentru apărarea credinţei şi demnităţii umane spre folosul oamenilor şi preamărirea lui Dumnezeu. Lăudându-i şi venerându-i pe aceştia, preamărim pe Dumnezeu aşa cum glăsuieşte psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!” (Psalmul 67, 36)
Un astfel de plăcut şi ales al lui Dumnezeu a fost şi vrednicul de pomenire Atanasie Todoran din Bichigiu şi cei împreună cu dânsul: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Acest martir al lui Hristos, Atanasie, s-a născut în localitatea Bichigiu din Transilvania, într-o familie de creştini ortodocşi. Încă din tinereţe a luptat pentru adevăr şi libertate, fiind urmărit şi asuprit pentru credinţa lui de oamenii împărăţiei din veacul al XVIII-lea. A îndurat apoi multe suferinţe, apărând pe cei asupriţi şi umiliţi, dar şi înfruntând pe cei care cereau fraţilor săi să se lepede de credinţa strămoşească.
Credinţa sa în Dumnezeu şi cuvintele sale înflăcărate au întărit pe semenii săi, dar i-a grăbit sfârşitul mucenicesc, fiind frânt cu roata de sus în jos, iar cei împreună cu dânsul Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu fiind spânzuraţi, în ziua de 12 noiembrie, anul 1793.
Având în vedere viaţa pilduitoare a Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, întru apărarea dreptei credinţe şi sfârşitul lor mucenicesc, urmând obiceiul sinodal şi chemând în ajutorul nostru puterea Sfântului Duh,
HOTĂRÂM:
Ca de acum înainte, Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, să se numere printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră şi preamăriţi de Dumnezeu în ceruri şi să se cinstească cu cântări de laudă în ziua a douăsprezecea a lunii noiembrie.
Poruncim, de asemenea, în Sfântul Duh, ca viaţa, slujba şi icoana lor să fie primite cu evlavie de ierarhi, preoţi, monahi şi toţi credincioşii ortodocşi.
Spre deplină statornicie a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest TOMOS SINODAL DE CANONIZARE al Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu,
Acest TOMOS SINODAL întocmit şi aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Şedinţa Sa de lucru din 22 noiembrie 2007, se prolamă astăzi, 11 mai, în a III-a Duminică după Paşti din anul mântuirii 2008, în Biserica Sfitei Mănăstiri „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Salva, judeţul Bistriţa Năsăud.
Aducându-l la cunoştinţă clerului, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din cuprinsul patriahiei Române.
Semnat de toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfintii-nasaudeni-147163.html

Colind

Colind
de Vasile Voiculescu

In coliba intunecoasa
Din carne si os lucrata
A intrat Hristos deodata
Nu faclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frange,
Ci El Insusi, trup si sange
Preschimbat pentru faptura
Intr-o scumpa picatura,
Dulcea Cuminecatura.
Coliba cum L-a primit
S-a facut cer stralucit
Cu bolta de margarit
Si pe ea soare si stele
Cu luceferi printre ele.
In mijloc tron luminos
Si pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfant Se alatura
Si acolo ramanea
Si acum si pururea.

Si noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curatat
Usi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intra si la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paste!
Suflete, scoli si cunoaste
Luminos Prunc ca Se naste
In pestera inimii, in palatul Treimii.
Dara Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborat in pieptul meu.
Maica Sfanta-n brate-L tine,
Duhul Sfant cu drag L-alina,
Ingeri cu raze se-nchina.
Nu dorm, trupul meu imi spune
Ci-nclestat de grea minune
Stau in muta rugaciune
Sa mai misc nu se cuvine,
Caci cu harul care vine,
Raiul tot se afla-n mine.

Sfantul Filaret al Moscovei

Sfantul Filaret al Moscovei

Sfântul Ierarh Filaret, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei este prăznuit pe 19 noiembrie.
Sfântul Filaret s-a născut pe 26 decembrie 1782 în Kolomna, un orășel de lângă Moscova și a primit la botez numele de Vasile. Tatăl său era diacon (mai târziu a devenit preot).
Tânărul Vasile a studiat la Seminarul Teologic din Kolomna. Aici cursurile erau predate în limba latină. Vasile era mic de statură și firav, dar talentul său l-a așezat aparte de colegii săi.
După absolvirea seminarului, s-a inscris la Academia Teologică pentru preoţi ce aparţinea Lavrei ,,Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej. Tânărul seminarist a atras atenţia Mitropolitului Moscovei, Platon, care obişnuia să viziteze destul de des mănăstirea, și care îl va lua sub oblăduirea sa.
În 1808, în timp ce era student, tânărul Vasile a primit tunderea în monahism, fiind numit Filaret, după Sfântul Filaret cel Milostiv (1 decembrie). Nu la mult timp după aceasta a fost hirotonit diacon.
În 1809, a mers să predea la Academia Teologică din Petersburg, care abia fusese redeschisă. Ierodiaconul Filaret a încercat să facă teologie pe înțelesul tuturor. Prin urmare el a luptat pentru a avea mai degrabă clase cu predare în limba rusă, decât în latină.
Filaret a fost hirotonit episcop în 1817, fiind numit vicar al Mitropoliei de Sankt Petersburg. La scurt timp după aceasta, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop de Tver, mai apoi de Iaroslav, iar cinci ani mai târziu (1826) va fi ales Mitropolit de Moscova şi Kolomna, demnitate pe care o va păstra până la sfârşitul vieţii sale.
Mitropolitul credea că era de datoria lui de a educa și lumina turma sa cu privire la învățăturile și tradițiile Bisericii. De exemplu, câtă vreme a fost episcop de Tver, a călătorit timp de o sută de zile pe la toate parohiile episcopiei sale, ţinând predici în toate bisericile. A scris cărţi de teologie, manuale şi articole, dar, ceea ce l-a făcut renumit au fost preafrumoasele lui predici şi cuvinte de învăţătură, bazându-și mereu cuvintele pe înțelepciunea Sfinților Părinți. Din 1823, Catehismul său a devenit o carte înfluentă în Rusia și în alte țări ortodoxe.
Reformele Țarului Petru cel Mare au abolit patriarhatul și au limitat sever Biserica, plasând multe aspecte ale vieții sfântului ierarh sub controlul statului. Mitropolitul Filaret a încercat să recâștige o parte din libertatea Bisericii, afirmând mereu că Biserica și statul sunt două entități separate care lucrează în armonie. Nu toată lumea împărtășea opiniile sale, atrăgându-și desigur, partea sa de dușmani. Totuși, el reușește să atingă un anumit grad de succes.
Sfântul Filaret l-a avut ca duhovnic pe Sfântul Antonie Medvedev (12 mai), un ucenic al Sfântului Serafim de Sarov (2 ianuarie). Mitropolitul nu lua nicio decizie fără să se consulte cu duhovnicul său, Arhimandritul Antonie, care a fost numit mai apoi egumen al Lavrei ,,Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej.
Mitropolitul Filaret și-a dorit să aibă Sfânta Scriptură tradusă în limba rusă modernă, astfel încât să poată fi citită și înțeleasă de popor. Astfel, prin sprijinul său, s-a tipărit prima traducere a Bibliei în limba rusă, în timpul Țarului Alexandru al II-lea.
Sub îndrumarea duhovnicului său, Mitropolitul Filaret a făcut mari progrese în viața duhovnicească, primind de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, al înainte vederii și al tămăduirii. Nu este nici o exagerare dacă afirmăm că Sfântul Filaret a fost una din forțele din spatele renașterii spirituale în Rusia secolului al XIX-lea. El a luat apărarea Sfinților Stareți de la Optina, atunci când, înțeleși greșit, au fost atacați. Sfântul i-a sprijinit în publicarea textelor patristice de la Mănăstirea Optina. Tot Sfântul Filaret a protejat maicile de la Mănăstirea Sfântul Serafim din Diveevo.
Pe 19 noiembrie 1867, Sfântul Filaret a săvârșit Sfânta Liturghie, după care s-a retras în chilia sa. La ora paisprezece, au găsit trupul neînsuflețit al sfântului. Acesta a fost înmormântat în Lavra „Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej.
 În anul 1995, Sfântul Ierath Filaret, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă.                                                                                                                              

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-filaret-moscovei-147241.html

Povestea lui Bonifatie mucenicul

Povestea lui Bonifatie mucenicul

In vremea sangerosului imparat Diocletian, traia si un tanar care era rob al unei femei bogate pe nume Aglaia, fiica unul vestit prefect roman. Bonifatie, tanarul acesta, era o sluga credincioasa, un om care iubea saracii, dar care traia in pacate trupesti cu stapana sa. In plus i se dusese vestea ca ar fi si cam betiv.
 Dar Dumnezeu nu l-a lasat pe acest tanar cu inima mare sa vietuiasca asa si nici nu i-a pregatit vreo pedeapsa, ci prin acest tanar s-a vazut fericita schimbare a pacatosului, care se face sfant prin marturisire si devine mucenic al lui Hristos.
 Bonifatie era hulit pentru pacatele lui, dar avea inima sa ajute multi saraci facand milostenii. Dumnezeu a randuit ca si stapana sa sa fie milostiva cu sarmanii, iar in afara de asta, Aglaia avea un respect deosebit pentru mucenici si pentru Sfintele Moaste.
 Domnul nu i-a lasat prea mult sa se intineze si le-a dat gandul bun pentru a scapa de pacatele lor..
 Intr-una din zile, Aglaia ii spune lui Bonifatie:
 - Mergi in Rasarit, unde marturisesc Sfintii, si sa-mi aduci moaste de la Mucenici, ca sa le avem de ajutor spre mantuirea sufletului!
Iar Bonifatie, raspunzand, a zis:
 - De vor aduce moastele mele, le vei primi oare?
 Iar stapana sa a ras zicand: "Betivule!”.
 Apoi a luat Bonifatie cu el douasprezece slugi si multi galbeni si a ajuns la Cilicia, unde erau dati la chinuri Sfintii. Si, aflandu-i pe acestia in chinuri, le saruta legaturile, lanturile si ranile.
 Deci, aprinzandu-se de ravna dumnezeiasca, a stat Bonifatie in fata dregatorului, marturisind ca si el este crestin. Si, prinzandu-l, l-au spanzurat cu capul in jos si l-au impuns cu trestii ascutite pe sub unghii si i-au dat plumb topit pe gura, si l-au bagat cu capul in jos intr-o caldare plina de smoala ce fierbea. Dar, din toate, nevatamat a iesit. Atunci dregatorul a poruncit sa i se taie capul. L-au luat apoi ostasii pe sus ca sa execute ordinul si sa-l ucida. Iar Sfantul, dupa ce s-a rugat, si-a plecat capul si a fost taiat. Si ceea ce zisese stapanei sale, razand, cand a plecat, aceasta s-a si implinit in fapta, caci s-a facut mucenic al lui Hristos.
 Iar slugile care il insotisera la Roma, daca vazura ca zaboveste, socotira ca va fi umbland prin carciumi dupa betie, cum ii stiau naravul. Iar daca au aflat de chinurile si de taierea ce le-a rabdat si cum si-a dat sfarsitul, au umblat de i-au gasit moastele si, plangandu-l, cadeau catre el, cerandu-si iertare, ca il graisera de rau. Cumparandu-i apoi trupul cu pret de cinci sute de galbeni, l-au adus la Roma. De acestea afland Aglaia, stapana lui, s-a intristat putin, dar a dat slava lui Dumnezeu si l-a primit cu cinste mare si l-a ingropat aproape de cetate, ca la cincizeci de stadii si - facand o biserica cu numele lui, la casa ei in oras - l-a mutat acolo. Si, in toate zilele, la sfintele lui moaste, se faceau multe tamaduiri.
Iar ea, de atunci binevietuind, cu cuviinta si randuiala dumnezeiasca, cu pace si-a dat sufletul la Dumnezeu, facandu-i-se pomenire pentru indreptarea ei pana in ziua de azi.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/povestea-bonifatie-mucenicul-123271.html

Tara mea de dincolo de tara

Tara mea de dincolo de tara

Tara mea de dincolo de tara
cu privirea umeda de jind,
te-am purtat in mine pribegind
ca pe-o flacara ce arde pe-o comoara.

Inca din pruncia mea de aur
m-am simtit cu tine cununat,
dar te-a vrut a ei si te-a furat
nesatula pofta de balaur.

De-am strigat apoi ca esti a noastra
tanara, intreaga si pe veci,
m-au inchis intre peretii reci
si mi-au pus zabrele la fereastra.

Azvarlit in temnita dusmana
gem adanc, insangerat sub fier
si-atunci pun cate-un crampei de cer
din seninul tau - bandaj pe rana.

Foamea cand imi casca noi abise,
vine cate-un pui de cozonac
ce-a crescut ca mine, pe Bugeac
trupul sa mi-l sature prin vise.

Tara mea de dincolo de ape,
daca sovai in credinta mea
simt cum imi trimiti, vanjosi, sa-mi stea
toti stejarii din Orhei pe-aproape.

Cand imi dau tarcoale bezne grele,
lilieci cand se izbesc de grinzi,
numai tu prin noapte imi raspunzi
policandrul Nistrului cu stele.

Zgribulit in hainele vargate,
astazi vantul iernii il ascult.
Hora noastra a murit de mult,
frigul musca talpile-nghetate.

Dar pandesc la drum o primavara
sa o-ntindem iar din prag in prag
hora mare sub acelasi steag,
tara mea de dincolo de tara.

Andrei Ciurunga
(numele sau real a fost Robert Eisenbraun)

Protagoras

Protagoras (cca. 481-411 i.Hr.)

Protagoras s-a nascut in Abdera in 480 sau 481 i.Hr. Se istoriseste ca Democrit a intilnit in orasul sau natal, Abdera, un muncitor, care purta foarte ingenios doua lemne pe umerii sai. Democrit incepu o discutie cu acesta si, uimit de perspicacitatea cu care el raspundea, il lua cu sine ca elev. Acest muncitor era Protagoras, cel dintii si cel mai vestit sofist (Platon, Protagoras, p. 316, d).
Protagoras a calatorit in multe tari, calatorii in care el a vizitat si Atena de trei ori, unde a si ramas mult timp. Se spune ca acest sofist a avut relatii de prietenie chiar cu Pericle. El era asa de vestit incit, cind se zvonea ca viziteaza Atena, atenienii ii ieseau inainte si-l aclamau. In Atena el obisnuia sa-si expuna conceptia sa pentru onorarii atit de mari incit el a putut sa-si comande o statuie in marime naturala din aur (Diog. Laert., IX, 50). Protagoras a scris o lucrare cu titlul "Despre zei", care a facut ca, prin continutul ei, sa-l puna pe Protagoras intr-un mare pericol: el a fost acuzat de catre Pythodoros, unul dintre cei patru sute, de "asebie", sau de ateism, ceea ce a avut ca urmare ca scrierile lui au fost arse in piata publica din Atena, iar Protagoras s-a salvat prin fuga. Voind sa fuga in Sicilia el s-a inecat, avind virsta de 70 de ani.
Dupa marturia lui Platon, Protagoras a activat ca dascal de intelepciune cca 40 de ani, asa ca activitatea lui are loc intre anii 451- 411 i.Hr. Platon ii inchina lui Protagoras un dialog in care ii face portretul.
Protagoras reprezinta ideea - se pare sub influenta lui Heraclit - ca lucrurile sint supuse unei eterne schimbari, ca de altfel si corpul omenesc. Din aceasta pricina si continutul senzatiilor noastre despre unul si acelasi obiect va fi mereu altul, asadar modificat nu numai prin schimbarea lucrului insusi, ci si prin boala, virsta sau prin starea organelor noastre de simt. Acest fapt l-a facut pe Protagoras sa afirme ca noi nu putem sti niciodata despre un lucru cum este acesta, ci numai cum ne apare intr-un anumit moment, asa ca nu sint posibile decit numai judecati relative. In felul acesta Protagoras ajunge la cunoscuta concluzie "ca omul este masura tuturor lucrurilor; a celor ce sint, ca ele sint; a celor ce nu sint, ca ele nu sint". Si, mai departe, un alt principiu reprezentat de Protagoras este ca : "afirmatiile opuse sint tot atit de adevarate. Asadar, cum imi apar mie lucrurile, asa si sint pentru mine, cum iti apar tie, asa sint pentru tine". Caci pentru Protagoras aparitia lucrurilor depinde de perceptia senzoriala. Corpurile au o calitate numai intrucit acestea sint percepute de simturile unui individ. Fara un subiect, care sa perceapa, nu exista un obiect senzorial. Lucrurile exista numai intrucit ele sint percepute. Pentru Protagoras, deci, existenta lucrurilor se transforma in aparenta. Prin aceasta Protagoras face din senzatia individului temeiuil intregii cunoasteri si de aceea teoria cunoaisterii la acest sofist este senzualista.
Plecind de la principiul fundamental de mai sus - ca omul, ca individ, este masura tuturor lucrurilor - Protagoras ajunge la un subiectivism radical si concluzia la care el poposeste este aceea ca nu exista un adevar general-valabil. Caci ce poate insemna afirmatia ca reprezentarea si judecata fiecarui individ este adevarata ? Cu aceasta afirmatie Protagoras nu mai recunoaste nici un principiu ca temei al cunoasterii. Prin afirmatia aceasta, chiar si principiul contradictiei este suspendat. Urmarea acestui subiectivism epistemologic este un scepticism fara de nici o rezerva fata de orice fel de cunoastere, care ai avea pretentia ca este general-valabila. Protagoras neaga chiar ca ai exista adevaruri matematice si geometrice. Acelasi scepticism il reprezinta Protagoras si cu privire la religie El zice : "Despre zei nu sint in stare sa stiu nimic, nici ca ei sint, nici ce ei nu sint si nici ce forma au. Caci multe ma impiedica sa fac acest lucru atit neclaritatea faptului cit si scurtimea vietii omenesti".
Protagoras a recunoscut cu claritate relativitatea cunoasterii omenesti si a formulat prin aceasta marea tema a determinarii granitelor si cconditiilor cunoasterii omenesti, o tema ce preocupa si astazi filozofia. Urmarea formala a scepticismului lui Protagoras este aceea ca el e dat nastere la o accentuata preocupare a filozofilor de dialectica. Caci acesta este acela care a afirmat, pentru prima oara, ca pentru fiecare fap exista doua puncte opuse de vedere si tot atit de indreptatite. De aceea dialecticianul are posibilitatea ca, prin arta sa, sa faca ca partea mai slaba sa devina mai tare si Protagoras avea pretentia sa invete pe elevi sai tocmai aceasta arta. Este vorba aici, - dupa cum am aratat - despre metoda eristicii, care nu mai avea in vedere fundamentarea adevarului, ci numai trezirea unei pareri, ce trebuie sa fie sustinuta cu orice pret, fata de acela care o neaga, chiar si cu ajutorul celor mai grosolane sofisme, cum ne relateaza Platon in dialogul sau "Euthidemos".
Curios este faptul ca Protagoras se contrazice, fiindca pe de o parte el incita pe elevii lui la astfel de procedee, iar pe de alta sustine ca el doreste sa faca tineretul mai destoinic si mai bun. Dar sofistul Protagoras identifica binele cu utilul. Consecintele fatale ale punctului de vedere protagorasian se descopera mai clar in etica, in acea afirmatie sofista ca "ce este raul, daca celui care faptuieste raul nu i se pare ca este rau?" Pentru Protagoras motivul determinant al vointei este placerea. El facea insa totusi o distinctie neta intre cetatenii onesti si nobili, cei care nu simt placere decit cind fac binele si cei de rind si rai, care se simt atrasi de rau. Importanta lui Protagoras pentru istoria filozofiei grecesti consta in aceea ca, prin relativismul si subiectivismul acestuia, problema cunoasterii devine o "problema centrala a filozofiei antice grecesti. El este cel dintii filozof, care nu mai pleaca in consideratiile sale de la natura, ci de la esenta spirituala a omului. Protagoras este, intr-un anumit fel, un precursor al lui Socrate si un adversar al materialismului, dar si el mai pastreaza si unele relatii cu acesta din urma, prin aceea ca el accentueaza importanta senzatiei.

N.B.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/protagoras-71728.html