CLXXXIII

    CLXXXIII
de Vasile Voiculescu

Mereu cersim vietii ani mai multi, asa-s nestire,
Ne rãzvrãtim, ne plângem de pierderea noastrã,
Si încã nu-ntelegem cã fãrã de iubire
Se vestejeste Timpul în noi ca floarea-n glastrã;
Rupt din eternitate, el vrea tãrâm asemeni
Din care-altoiul subred sã-si tragã seva nouã;
Noi îl primim cu gheatã si-l rãsãdim îcremeni
Când Dragostea-i unica vecie datã nouã.
Ci-n van acum te mânii pe mine si m-arunci,
Minunile iubirii n-au staile pe lume;
Ca Lazãr la auzul duioaselor porunci,
Oricând si ori de unde mã vei striga pe nume,
Chiar de-as zãcea în groapã cu lespedea pe mine,
Tot m-as scula din moarte ca sã alerg la tine.