Spovedania

Spovedania
de Parintele Ilarion Argatu

Am primit in preotie
Cam ce are mai de seama
Si-am luat la rand ca-n vie,
Ca sa iau tot bine-n seama.

Slujba am luat-o-ntai,
Si-am privit-o in tacere,
Si mi-am zis ca mai intai,
Slujba are predicare.

Dar uitasem predicarea
Ce poporul adunase.
Si-am vazut ca fiecare
Prin cuvant se inaltase.

De aceea mi-am tot zis
Predica sa fie-ntai,
Si hotarat eu am promis
Sa-mi fie lucru-n capatai.

Si vazandu-mi de-al meu drum
In iubire ma tineam,
Nici tu ceata, nici tu fum,
Cu lumina, luminam.

Si veni o vreme noua,
Alta cale sa incep,
Spovedania ca pe roua,
Bob cu bob incep sa-ntreb.

De pacatul ce-l facuse
Il intreb cu de-amanuntul.
Si mirat se tot temuse,
Si cu greu rostea cuvantul.

Dar rabdarea am avut
Ca sa stau pe rand cu toti
Si atunci am priceput
Ca cei vii erau ca mortii.

Si ajunse cu mirare
La pacatele uitate,
Si veneau in frica mare
Sa le spuna-n rand pe toate.

Chiar la trup de-mpartasit
Un pacat ce-l mai facuse,
Omul l-a marturisit
Si lumina il ajunse.

Dupa care cu dreptate
Am socotit ca mai intai,
In Taina Preotiei inalte
Spovedania-I capatai.

Ea descuie ce nu poate
Nici o cheie sa descuie
Si dezleaga spre cetate
Sufletul curat il suie.

Numai ea mereu dureaza,
Locu-ntai ei se cuvine,
Ca pe om il lumineaza,
Il adapa si-i da paine.

Numai ea curat tot face
Trup si suflet de-orice tina,
Si printr-insa sfanta pace
Ne sloboade de-orice vina.

Numai ea mentine turma
Tot curata si pazita
Si vrajmasu-i pierde urma
Si nu poate fi gasita.

Numai ea descuie Raiul,
Ca talharului de pe cruce
Si zdrobeste chinul, vaiul
Prin Iisus cel bland si dulce.