marți, 28 iulie 2015
Cantare de lauda
Cântare de laudă
de Sfântul Nicolae Velimirovici
Ce folos are omul că dobândeşte lumea toată
Dacă peste puţin va pieri?
Ce folos are omul de coroana împărătească
Ce-i şade pe cap
Dacă peste puţin va trebui să o lase
Şi în pământ să putrezească?
Ce-i folosesc omului grămezile adunate
De aur şi argint
Dacă peste puţin din ale lui coaste
Va creşte iarba?
Ce folos de toate comorile lui
De mătase, perle şi hrană scumpă
Dacă peste el soarele mâine nu va mai străluci?
Iată, trupul mort, gol de suflet, se pogoară în groapă.
Unora ca aceştia
Ce comori pământeşti în viaţă şi-au grămădit
Moarte le sunt şi sufletul şi trupul,
Iar cei ce rămân în urmă pe amândouă le îngroapă.
Dar ei pentru nici unul nu plâng.
Cel ce are înţelegere, să înţeleagă.
O, Doamne, Tu tuturor povaţă le-ai dat:
Sufletul, sufletul este cel
Care trebuie îmbogăţit, păzit,
Mântuit.
Toate celelalte din lume împreună cu lumea
Vor pieri.
Porunca Ta noi o cunoaştem, Doamne,
Dă-ne noua putere să o împlinim pe ea.
Ajută păcătoaselor noastre suflete,
Bunule Doamne,
Ca fumul deşertăciunii să nu ne inece pe noi.
( din volumul "Proloagele de la Ohrida" - vol. I, pag. 356 )
Epigrama
Epigrama
de Sfantul Ioan Iacob
Daca nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea usor se rataceste
La vorbirile desarte.
Si de nu se odihneste
Mila pacii intru noi,
Vom gasi mereu pricina
De gâlceava si razboi.
Iar cand nu ne dam silinta
Spre cunoasterea de sine,
Cântarim mai totdeauna
Numai faptele straine.
O,om!
O, om!
de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
O, om ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui in scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe multi o sa-i indrume.
Ce grija trebuie sa pui
In viata ta, in toata,
Caci gandul care-l scrii sau spui,
S-a dus, in veci nu-l mai aduni
Si vei culege roada lui,
Ori viu, ori mort, odata.
Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergand din gura-n gura,
Va n-veseli sau va-ntista
Va curati sau va -ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.
Scrii un cuvant: cuvantul scris,
Ramane-n urma drum deschis
Spre ocara sau slava.
Ai spus un cantec,
Versul tau, ramane dupa tine,
Indemn spre bine, sau spre rau,
Spre curatie , sau desfrau,
Lasand in inimi rodul sau,
De har sau de rusine.
Arati o cale, Calea ta
In urma ta nu piere,
E calea buna, sau e rea
Va prabusi, sau va-ntina,
Vor merge suflete pe ea,
La pace, sau durere.
Traiesti o viata, viata ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita,
Cum ti-o traiesti, vei castiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om ce mari raspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris, sau grai,
Sau lasi, prin pilda care-o dai,
Pe, multi, pe multi, spre iad sau rai,
Mereu o sa-i indrume.
Daci nu uita : Fii credincios!
Cu grija si cu teama
Sa lasi in inimi luminos
Un semn, un gand, un drum frumos,
Caci pentru toate, 'nendoios,
Odata, vei da seama.
Amin
duminică, 5 iulie 2015
Castelul Banffy
Castelul Banffy
Castelul Banffy de la Bontida (județul Cluj) este unul dintre cele mai frumoase obiective arhitecturale din Transilvania. Denumit și „Versailles-ul Transilvaniei”, castelul are o istorie interesantă și întortocheată.
În 1387, construcția a intrat în posesia familiei Banffy, printr-o danie din partea regelui Sigismund. Între 1740 și 1750, aceasta a suferit numeroase modificări la odinele lui Denes Banffy, fiind refăcută în stil baroc și adăugându-i-se galeria de statui.La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații naziști aflați în retragere au dat foc castelului, distrugând astfel mobilierul, bibliotecă și galeria de tablouri.Clădirea a mai suferit și în timpul filmărilor pentru „Padurea Spanzuratilor” (în regia lui Liviu Ciulei), când una dintre clădiri a fost incendiată de către scenografi, distrugerile provocate de aceștia fiind impresionante.Castelul a fost declarat monument istoric târziu, în 1990, iar lucrările de restaurare au început abia în 1999. În prezent castelul Banffy reprezintă un important obiectiv turistic și este posibilă transformarea acestuia în restaurant, cafenea sau centru de expoziții.
Sursa:http://zeceintop.ro/10-castele-din-romania/

Abonați-vă la:
Postări (Atom)